Alt eseu. Sper sa castig si concursul acesta. Astept pareri :*


Din nou și din nou se întâmplă același lucru. Existența e plictisitoare, foarte plictisitoare și monotonă. Și când mă gândesc că sunt nemuritoare... la dracu! Mai am de trăit o grămadă! Și când mă gândesc că eu am ales nemurirea când mi-am vândut sufletul lui. Exact, mi-am vândut sufletul lui Lucifer, sincer e foarte sexi... doamne ce gânduri am și eu. Și cum ziceam, mi-am vândut sufletul și am ajuns nephilim, jumate înger căzut, jumate om. Ceea ce e ciudat este că deși sunt doar un nephilim amărât, pot să îngenunchez toți ceilalți demoni. Sunt foarte puternică și sunt numită „printesa iadului”. Sunt singură moștenitoare la tron, și progenitura favorită a lui Satan... ce n-ar da alți demoni să fie că mine. Gândindu-mă la asta am izbucnit într-un râs nebun, specific mie. Le-am luat pe Șoc și Groază – pistoalele mele – și pe Agonie și Teroare – cuțitele mele – m-am echipat și aștept că se facă oră 03:00, oră noastră, ora demonilor și singura oră când se deschide portalul spre lumea oamenilor. M-am privit, părul roșu lung până la genunchi este lăsat pe spate. Obișnuitul meu costum, un hanorac gri închis cu glugă, pantaloni scurți negri și niște dressuri în dungi gri deschis și gri închis. La talie aveam prinse cele două pistoale iar în cizmele negre cu fermoar gri și talpă roșie aveam îndesate cuțitele. Mi-am analizat fața, ochii roșii de demon mi-i ascund după niște lentile gri spre albastru. Mă îndrept spre portal nemaiputând aștepta; demonii care erau deja acolo au întors capul spre mine când am trecut așteptând deschiderea ușii magice. Deja m-am obișnuit cu asta, totuși o siluetă mi-a atras atenția, m-a ignorat și pe ceilalți la fel. Am zâmbit sadic găsind posibilități de a-i zbură creierii cu un glonț. Mi-am găsit ocupație, am început să râd ca o nebună și atunci am dat de ochii lui negri. Dar nu m-am oprit din râs, am continuat pentru ceva timp apoi am încetat. L-am analizat, un băiat înalt și solid, mult mai înalt că mine, zâmbetul mi-a dispărut de pe față lăsând loc expresiei mele reci și indiferente. Avea părul jumătate alb jumătate negru, îmbrăcat cu un hanorac alb cu un oval mare și negru pe piept, gluga era neagră și ea, iar pe brațe erau pictate dungi la fel tot negre. Avea pantaloni până la genunchi negri, niște șosete în dungi albe cu negru destul de lungi. În picioare avea niște converse negre cu alb. Se pare că necunoscutului chiar îi place albul și negrul. Mi-am ridicat privirea spre ochii lui, se pare că și el mă analiza. Privirea lui s-a oprit la pieptul meu. 
 –Tsk... am scot eu un sunet care însemna că m-am enervat. Demonii care erau pe lângă mine s-au dat câțiva pași înapoi. Enervată mi-am trecut mână prin păr dându-l pe spate. Am auzit un sunet slab care însemna deschiderea uși, m-am îndreptat spre poartă. Ca de obicei nimeni în afară de mine nu auzise acel sunet, ceva m-a făcut să mă opresc pentru o nanosecundă, tipul de mai devreme se îndreptă și el spre ușă. Se pare că până la urmă nu sunt singura care aude acel sunet. Zâmbetul mi-a reapărut pe chip, iar atunci ușă s-a deschis. Toți demonii au așteptat startul, cu excepția mea, dacă tot sunt moștenitoare, nu pot profita și eu un pic? Startul s-a dat după ce am ieșit eu pe ușă. 
 –Vanatoare a început!A strigat unul dintre demoni. Exact, vânătoarea de suflete. În ce constă această vânătoare? Simplu, vânăm sufletele oamenilor, îi ispitim să greșească. De asemenea sunt demoni, care au voie să tortureze oamenii atât fizic cât și psihic. Doar cei mai puternici pot ucide un om, restul demonilor pot doar să le aducă coșmare. Cum putem să omorâm oameni dacă corpul nostru e făcut din structură spirituală? Simplu, demonii pot avea un trup gazdă pe care îl pot oarecum controla. Omul face ce vrea el, noi doar îl ispitim. De asemenea sunt demoni care posedă oameni iar atunci un cretin de exorcist se trezește să ajute la cretina de exorcizare. Demonii de asemenea au reguli, nu le știu pe toate pentru că eu merg pe principiul „regulile sunt făcute să fie incălcate” . Știu regulile care îmi plac mie. Mi-am găsit victima, un criminal, nici nu trebuie să-l ispitesc, face el pentru mine toată treaba. Mi-am pus însemnul pe el astfel revendicându-mi „prada” . Tipul cu părul alb și negru a vrut să sară pe el, dar are deja însemnul meu. Nu știu de ce m-a apucă râsul, râsul meu specific și nebun. Mă duc lângă victimă urmărind ce face. Băiatul-negru-alb vine lângă mine și vrea să conversăm; păcat că eu nu prea sunt atentă la el. 
–Eu sunt Keit, spune el intinzându-mi mâna într-un mod caracteristic oamenilor. Din câte țin eu minte el a fost slujitorul unui om.
 –Eu sunt Via, am spus atentă la „prada” mea care își căuta următoarea victimă. 
–Tu ești cunoscută că „cea violentă”și fetișul lui Satan, a spus el pe un ton superior. „Chestia”asta neînsemnată mă calcă pe nervi.
 –Iar tu ești cunoscut că fraierul care s-a lăsat prins de un om, am spus eu indiferentă deși nu eram. Vroiam să-i retez capul curmându-i existența. Uite, dacă eu sunt doar un fetiș și tu ești doar un (iertati-ma nu stiu ce vorbesc). Urăsc creaturile care nu au propiile lor gânduri. Ori gândești cu propriul tău cap ori stai la zece metri distanță de mine. Se zice că prostia se ia și nu-mi pot permite acest lucru. Și cu asta l-am pus la punct. Dacă mai stau mult pe lângă el o să ratez toată distracția de a vâna fraieri care o iau razna. Îmi blochez auzul și mă uit fascinată la „animalul” meu de companie care și-a găsit o jucărie. Zâmbetul sadic îmi apare pe față, micuțul meu Jeff - așa cum am aflat că îl cheamă - a găsit o fată care mergea singură pe straga la ora asta. Inscripția mea a început să strălucească semn că a intrat pe modul „păcat” . A lovit-o pe fată după ceafă ca să își piardă câteva momente cunoștința și a început să o târască după el până într-o pădure. Eu bineînțeles că i-am urmărit iar pe mine m-a urmat Keit. Fata s-a trezit și de aici începe distracția, semnul a început să strălucească din nou. Am început să râd în același timp cu „prada” mea, un râs sadic, un râs înfricoșător, un râs de demon. Am privit fascinată cum își trece cuțitul peste pielea ei, frica o invada pe fată iar eu mă hrăneam cu acea frică. Cuțitul, care era în centrul atenției mele, îi cresta pielea ei fină, fata începu să țipe, țipete de durere care erau cea mai frumoasă muzică pentru urechile mele. Fata țipa continuu, iar criminalul nu o oprea, dădea semne că și lui îi place. Mi-am dat capul pe spate lăsând muzica să mă copleșească; muzica se opri făcându-mă să mă încrunt din cauza faptului că nu mai aveam ocazia de a asculta țipetele de durere și agonie ale fetei. M-am uitat la sursa problemei, fata își puse o mână la gură că să nu mai țipe. Jeff avea totuși alte planuri, i-a prins mâinile -din nou- și a continuat cu tortura. I-a tăiat ambele mâini de la podul palmei în sus făcâd-o pe victimă să urle; urlete de durere, agonie și teroare. Gândul acesta îmi aduse aminte de cuțitele din cizme. Mi-am coborât privirea la picioarele mele, cuțitele erau pitite în cizmele puțin largi. Mi-am ridicat privirea spre crima care se petrecea sub atenta mea observare. M-am așezat turcește pe pământul ușor umed și am continuat să asist la atingerea cuțitului cu pielea fetei. Ea încă urla, criminalul este încă nesatisfăcut, așa că a făcut o ultimă tăietură pe care ar mai putea-o simți fata. A înfipt cuțitul sub coaste și a tăiat drept până la bazin. Un țipăt diperat s-a auzit apoi a fost curmat odată cu viața fetei. Dar lui Jeff nu i-a fost de ajuns, i-a tăiat jumătatea stânga a pieptului scoțând de acolo inima. Felul în care a făcut-o mă face să cred că are experiență în așa ceva. Scena mi se părea scârboasă dar încă mă simțeam euforică de la momentul în care viața s-a scurs din corpul ei. Mi-am șters semnul de pe el, fiind mulțumită de frica și țipetele pe care le-am simțit și auzit. M-am uitat la lună, după poziția ei este 03:38. Mai am timp, dar mă simt obosită. M-am îndreptat spre poartă cu Keit în urma mea. În fața ei m-am întors rapid cu fața spre el.
–Nu vânezi? L-am întrebat pe un ton ușor iritat.
 –Pentru noi demonii normali este de ajuns să ne hrănim cu frică oamenilor, mi-a răspuns el aspru. L-am ignorat și am intrat înapoi în iad, „chestia” aia nu merită atenția mea. Toți demonii de la intrare s-au dat la o parte făcându-mi loc să trec. Am zâmbit triumfătoare și am continuat să merg pe culoarul făcut de demoni. 
–Îngâmfată. A murmurat abia sesizabil Keit în spatele meu.
–Ai spus ceva? Vocea mea era rece fără nici o inflexiune și sigură. Un fior a trecut prin corpul lui atunci când mi-a auzit glasul. A dat grăbit din cap fiind sigur că am să-i percep negația. Un glonț a trecut prin față ochilor mei. M-am aplecat scoțându-mi cuțitele și uitându-mă la sursă. Fix în acel moment un alt glonț se îndreptă spre mine, i-am calculat repede traiectoria și l-am tăiat cu lama cuțitului meu. Sunete de mirare se auzeau din partea demonilor martori la atacul asupra mea. Am aruncat un cuțit care i s-a înfipt în umăr și l-a lipit de zidul de metal din spatele lui. La contactul cu metalul a scos un scâncet de durere. M-am teleportat în fața lui observându-mi atacatorul. Un puști brunet cu un hanorac alb și niște blugi negri, i-am analizat fața, avea o cicatrice foarte mică pe obraz aproape de ureche. Am smuls cuțitul din umărul lui lăsând loc unui alt scâncet. M-am apropiat de urechea lui și am șoptit puțin amenințător
 –Fugi. Când mi-a auzit cuvintele a dispărut de lângă mine. Am început să râd ca nebuna, toți cei din jurul meu se dădeau în spate. Majoritatea sunt doar demoni normali, adică demoni care au aceleași valori că oamenii. Eu sunt un demon în adevăratul sens al cuvântului, sunt egoistă, îmi place să produc durere celorlalți și sincer chiar nu-mi păsa cui îi produc durere atâta timp cât o fac. Asta e ceea ce a admirat Satan la mine, aș fi în stare să îl torturez până și pe el. Dar de fapt el este bun, doar că nu vrea să asculte de Al de sus. Este la fel ca demonii normali doar că el are putere, foarte multă putere. Eu știu că el vrea să fiu mână lui dreaptă pentru că eu sunt cu adevărat ce ar trebui el să fie. Am încercat să nu mă mai gândesc la nimic, că să pot reveni la iad. Trebuie să aștept 23 de ore că să pot reintra în lumea oamenilor. Am oftat și am început să mă plimb prin iad jucându-mă cu cuțitele aruncându-le din ce în ce mai sus. La doi metri în spatele meu era Keit care mă urma, nu îl înțeleg așa că am încercat să îi ascult inima. Sună ciudat știu dar demonii se cunosc unul pe altul prin asta, nu mulți fac acest lucru pentru că se consumă o catitate enormă de energie demonică și nu cunosc cum să se reîncarce de la mediu. Am intrat adânc în inima lui și am încercat să aflu ce vrea. Se pare că tipul e puternic. El, la fel ca mine mi-a ascultat inima, atunci când ne-am prezentat. Am zâmbit, mă crede de încredere, dar nu sunt, o să îl distrug. Și eu care credeam că am să mă plictisesc așteptând să se redeschidă poarta. Ceva m-a făcut să mă opresc, îmi transmite energia lui, a simțit că mi-am consumat-o pe a mea. Îi retrimit energia ceea ce l-a făcut să ofteze. Mi-am ridicat palmele și am început să mă reîncarc cu energia demonică. El a scos un sunet de uimire probabil simțind cum m-am reîncărcat rapid. Dar când am deschis ochii am văzut că altceva l-a perplexat; energia demonică se putea vedea cum era absorbită de palmele mele. Am încetat să aspir energia demonică din mediu. Mi-am continuat drumul, nu îi mai auzeam pașii, semn că nu mă mai urma. Am auzit un pas grăbit și i-am simțit prezența. Din nou s-a luat după mine, am crezut că are să își mai domolească pasul odată ce va ajunge mai aproape de mine. El a făcut fix inversul, a grăbit și mai tare pasul și m-a prins de încheietura mâinii că să fie sigur că am să-l urmez. Am ajuns într-un câmp cu flori. Keit avea un zâmbet, eu eram însă indiferentă. Brusc am început să simt o apăsare în piept, această senzație am mai simțit-o, se numește durere. A trecut ceva timp de când ceva mi-a produs durere, foarte mult timp. Atunci m-am panicat, dacă o să devin slabă, dacă o să încep să am din nou sentimente? De asta vreau să fiu rece și rea, să nu mai simt presiunea din piept. De ce mă doare? M-am uitat spre peisajul din fața mea, am simțit că o să plâng. M-am panicat și mai rău, eu nu am voie să plâng, dacă plâng înseamnă că sunt slabă. Eu sunt puternică, sunt rece și nu am sentimente dar dacă sunt așa, atunci de ce simt durere? Am analizat situația, deci el zâmbește iar eu nu schițez nimic. Există o singură ipoteză, simt durerea pentru că nu pot să îi răspund cu un zâmbet. Nu vreau să pot simți, până acum nu am mai avut sentimente pe care să nu le pot controla. Până în acest moment dacă eram nervoasă puteam controla asta, dacă mă simțeam jignită la fel, puteam controla asta, de ce acest sentiment nu îl pot controla?! Trebuie să scap de acest sentiment, trebuie să scap de Keit, e numai vina lui că am reînceput să simt. Am vrut să plec dar nu știu de ce nu am făcut-o, doar am stat și m-am uitat la flori. Vreau să înceteze această stare, vreau să reîncep să nu mai simt. Îmi vreau viața înapoi! 
 –Mereu mi-am dorit să mor într-un câmp cu flori, a șoptit Keit. Am vrut ca cineva special să facă acest lucru, nu am vrut să mor de mână unui necunoscut. Apoi a zâmbit din nou și nu știu de ce am simțit nevoia să zâmbesc și eu. În sfârșit ai zâmbit, mi-a spus el mult prea aproape de mine. Îi simțeam respirația caldă pe gâtul meu, mă simt într-un film prost romantic. Orgoliul îmi era rănit, am vrut să îi dau o replică acră dar nu știu de ce am tăcut. Liniștea devenea apăsătoare, și am început să mă încordez, am intrat în modul defensiv. Văzând cât de încordată eram s-a depărtat de mine. Eu am rămas impasibilă, a încercat să mă citească dar mi-am ridicat scutul că să nu poată afla ce este în sufletul meu. Niciodată nu am să las pe nimeni să afle ce e în sufletul meu, nu voi lasă pe nimeni să mă cunoască cu  adevărat. Voi rămâne închisă, până la sfârșit voi rămâne închisă. Am zâmbit nostalgic gândindu-mă la cum am să mor, dacă am să mor, câtă suferința voi mai produce celor din jur. Sper că am să produc foarte multă suferință, sper că am să fac destulă lume să își dorească să nu se fi născut. Am simțit din nou durere dar de data asta durere fizică, m-am trezit la realitate. Și mi-am îndreptat privirea spre sursa durerii, aveam un pumnal înfipt în inimă, înfipt de Keit. Furia mă acapară, cum își permitea el să încerce să mă omoare? Mișcându-mă rapid mi-am smuls pumnalul și i l-am înfipt în același loc; în pieptul lui. Keit și-a pus mâna pe după talia mea și m-a sărutat. Era un sărut plin de furie și pasiune. Sărutul a fost oprit, apoi într-o parte a gurii sângele a început să se prelingă. Se pare că am să mor, am să mor fără să îmi dau seamă de ceea ce simt. Trebuia să fiu frustrată că mi-a rănit orgoliu dar într-un fel am fost fericită. Reanalizând ce s-a întâmplat, mi-am dat seama de un lucru, sunt mult mai umană decât credeam. Pentru demoni, uciderea înseamnă un „te iubesc”...