Joc secund

Hello! ^^ M-am gandit de ceva vreme sa scriu un fic, dar nu am avut niciodata initiativa. Totusi, azi m-am hotarat si am inceput sa scriu cu speranta de a scrie cateva randuri, dar iata ca mi-a iesit un capitol! Sper sa va placa!

So...fara alte intreruperi *sunet de tobe* iata ficul meu!

Joc secund

Prolog

Muzica bună și atrmosfera plăcută făceau ca petrecerea să fie mai mult decât armonioasă. Parfumul dulceag al damelor, combinat cu mici broboane de sudoare, făcute în urma ultimului dans, le dădeau acestora o aura feminină și feroce. Rochiile, de diferite culori și mărimi, străluceau în mijlocul sălii, atrăgând buna dispoziție aproape. Luminile erau acolo unde trebuiau, mâncarea caldă și vinurile rafinate. Totul era perfect. Gazda era una primitoare, care-și întâmpina cu multă căldură invitații.
Un țipăt distruge armonia, oscilând în aer fel de fel de vorbe. Sala mare e tăiată de acel sunet în două, fiind atenți acum spre locul cu pricina. Ușile mari ale bibliotecii se deschid, iar din încăpere iese o persoană palidă cu o expresie disperată pe față. Căuta prin mulțime o persoană, dar ochii umeziți de lacrimi nu o ajutau, ci o fac să se enerveze așa că și-i sterge enervată. Mâinile ei acoperite de sânge acum îi acoperea fruntea și ochii. Lumea începe să se sperie, femeile să leșine, iar barbații să tremure. Din aglomerație iese gazda. Se îndreaptă spre bibliotecă, evitând persoana pictată-n roșu. Mirosul de sânge proaspăt îl dezgustă, dar își continuă drumul, ajungând la victimă. Avea fața trasă și închisă, lichidul sângeriu de pe buză picura încet pe gât și apoi pe gresie. Încet, încet balta de sânge se formează, iar cadavrul șterpelea armonia. Gazda se aplecă să îi vadă mai bine chipul, dar nu era o imagine prea frumoasă. Se întoarce spre lume, ordonând să se sune la 119.
Între timp majordomii încercau să calmeze doamnele , fugind de colo colo cu apă și băuturi tari. Gazda stătea înlemnită lângă ea, cea care văzuse totul. Încerca s-o liniștească, dar ea nu mai auzea nimic. Nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic. El era mort. Ce putea ea să facă acum? Mai avea rost să facă ceva? Cum putea ea să se mai gândească la ziua de mâine sau poimâine, când el nu mai e.
Viața și moartea. Limitele omului, un simplu muritor, care-și dorește să își trăiască viața în liniște și pace, să își formeze o familie și s-o vadă crescând. Viața ni se dă și ni se ia când te astepți mai puțin. Viața mereu te ia prin surprindere, cu bune și cu rele, testându-ne duritatea, răbdarea și încrederea. În schimb moartea, ea ne duce departe, departe de cei dragi, de prieteni, dar și de dușmani. Ne duce într-un loc necunoscut și nelimitat.

Capitolul I

-Alo! Da, eu sunt! O voce plictisită se poate auzi ușor prin cameră, alungând liniștea de odinioară.

După câteva minute se ridică fulgerator de pe scaun și strigă:

-Naruto, pregătește-te! Avem un caz nou, spune brunetul cu o voce hotărâtă, care îi face atenți pe ceilalți camarazi. Noua țintă: Palatul Akasaka în cartierul Moto-Akasaka.

-Ce s-a întâmplat? Întreabă un blond cu ochii albaștri, îmbrăcat în costumul lui obișnuit de politist.

-Îti spun pe drum! Acum hai!

În timp ce acestia urcau în mașină, Naruto la volan, iar Sasuke în dreapta.

-Neji spunea că a avut loc o crimă in cartierul Moto-Akasaka. Ii raspunde brunetul cu o figura serioasa. Cica nu e de glumit. La petrecere se aflau oameni politici si vedete foarte celebre, iar ghinionistul este vedeta pop Suigetsu.

-Atunci ar trebui sa ne grabim Sasuke! Spune blondul, calcand mai repede pe acceleratie.

In aproximativ treizeci de minute cei doi ajung in fata Palatului Akasaka. Coboara din masina cu un aer grav, calcand cu incredere pe cimentul pietros, indreptandu-se cu pasi rapizi spre usa palatului, care era facuta din marmura groasa, la fel ca si scarile, si inalta de 2 metri. Dupa cateva secunde usa se deschide, iar in fata lor sta un om de varsta mijlocie, cam ramolit, cu riduri pe frunte, probabil ca a trecut prin multe prin viata, cu o fizionomie, totusi placuta si calduroasa. Acesta era imbracat intr-o camasa alba si o pereche de pantaloni de stofa, perfect pentru costumatia unui servitor.

-Buna seara, blondul de langa mine a dat din cap in semn de salut, eu sunt Sasuke Uchiha, sef de politie, iar acesta este Naruto Uzumaki, comisar. Am venit cat de repede am putut. Am inteles ca aici a avut loc o crima si am venit sa investigam.

-Desigur, intrati!

Pana sa ajunga la locul in care s-a savarsit crima au trecut prin mai multe saloane bine mobilate, cu tablouri suflate in aur, mobile veche de cateva secole, dar proaspat lacuite, oglinzi mari, care faceau camerele sa para mai mari decat erau, iar tavanele erau pictate manual, cu flori de cires si pasari colibri printre, facand ca palatul sa para plin de viata. Dupa ce au urcat cateva scari ajung insfarsit in salonul Mare, locul invitatiilor Vip. Acest salon era cel mai mare dintre toate, nu degeaba se numea asa. Intr-o parte erau mesele cu tot feluri de aperitive si bauturi. In cealalta parte erau aranjate in ‘U’ cateva scaune imbracate in piele, iar in fata era o mica scena improvizata, probabil pentru discursuri si eventual mici concerte pentru mentinerea atmosferei.

-Va rog sa luati loc pana il chem pe domnul Orochimaru. Ne arata acesta cu mana scaunele dintr-un colt, disparand in urmatoarea secunda.

-Fhui! Frate ce de lucruri pe aici! Uita-te si tu! Astea or fi din aur curat? Intreaba Naruto plin de uimire.

-Hei, prostule, ai grija sa nu spargi nimic! Striga Sasuke la el. Sunt foarte scumpe lucrurile aceste.

-Hm, bine, bine! Spune Naruto indignat. Cred ca acest om e foarte bogat de si-a permis sa inchirieze acest loc. Am auzit ca locul acesta a fost inchis, dar se pare ca zvonurile erau false. Spune acesta intr-o suflare, cercetand inca incaperea doar privind.

-Interesant! Eu cred ca…

-Domnilor! Se aude o voce venind pe de scari. Bine ati venit la Palatul Akasaka! Se apropie din ce in ce mai mult de noi si se aseaza pe unul dintre scaunele din fata noastra. Si cu ce va pot ajuta domnilor? Ne intreaba acesta cu un chip foarte linistit, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

-Domnule? Incepe Naruto sa-i adeseze cateva intrebari. Orochimaru, daca nu gresesc. Am inteles de la colegul nostru ca aici a avut loc o crima.

-Da, aveti dreptate, dar, din cate stiu eu, nu am chemat pe nimeni sa preia acest caz. Spune acesta usor nedumerit.

-Asa este, nu dumneavoastra ne-ati contactat, ci colegul nostru, care era la petrecere. Spune Sasuke vizibil deranjat de remarca facuta de Orochimaru. Totusi, ne puteti spune mai exact ce s-a intamplat?

-Nu! Spune acesta serios.

-Poftim? Domnule, va rog sa…

Dar nu termina de vorbit ca un raset inunda camera, facand ca atmosfera sa devina tensionata.

-Glumeam domnilor! Zambeste Orochimaru. Desigur ca va pot spune, dar nu stiu ce s-a intamplat mai exact cu respectivul, deoarece eu eram gazda, asa ca trebuia sa am grija de toti oaspetii care veneau.

-Desigur, noi va ascultam! Spune Sasuke, scotandu-si carnetelul.

Orochimaru sta putin timp pe ganduri si apoi incepe sa-si spuna povestea.

-Petrecerea a inceput in jurul orei 20:00 PM. Sosisera multi invitati, vedete celebre si oameni politici din tara si din alte tari. Pe la ora 21:30 mi-am trimis secretara sa aduca cateva persoane… hm, cum sa le spun? Speciale? Importante? A! Da, cateva persoane mai apropiate mie pentru a tine, daca pot zice asa, o petrecere intre prieteni vechi. Acesta se ridica de pe scaun, isi aranjeaza usor sacoul sifonat si se infige la un pahar de sapmanie. Incepe sa fredoneze incet un vals si face cativa pasi.

-Scuzati-ma, domnilor, dar nu ma pot abtine! Spune acesta incantat! Acea muzica, acele decoruri, acele dame minunate, aceste mancaruri neatinse, toata aceasta atmosfera..of! Totul era perfect! Totul..vorbeste din ce in ce mai incet, iar apoi rabugneste, parca ar fi fost prins intr-o iluzie.

-Sasuke, ii spune Naruto la ureche, eu cred ca tipul e ca sarit de pe fix, nu crezi?

-Unde eram? Ii intreaba domnul, uitandu-se mai atent la ei decat atunci cand i-a intalnit prima data.

-Ne spuneati despre petrecere.

-Vai, vai! Ce perspicace esti tinere! Le zambeste si se apropie de locul in care statea acum zece secunde. Din pacate cam atat pot sa va zic, deoarece, cand a murit victima eu stateam de vorba cu invitatii. Spune acesta incercand sa gesticuleze, ridicand mana spre cap si spunand cu parere de rau ca altceva nu mai stie.

-Si altceva nu ne mai puteti spune? Intreaba Naruto tot mai plictisit de interpretarea nereusita a domnului Orochimaru.

-Hm…ma gandesc, dar nu, nu mai am altceva sa va zic.

-Nu stiti, avea vreun dusman? Cineva care sa-i poarte pica? Intreaba Sasuke ridicand din spranceana.

- Domnilor, eu zic sa nu va mai obositi sa cercetati, deoarece, din cate am inteles, persoana care a murit, aaa..domnul? A! Da! Domnul Suigetsu a murit, deoarece era bolnav, si, din cate mi s-a spus, era un fan de al meu, asa ca nu dorea niciun banut. Deci, domnilor, de ce sa va mai obositi? Dupa parerea mea este doar o pierdere de timp si bani. Spunand toate aceste pe un ton foarte calm, ba chiar relaxat.

-Domnule Orochimaru va inselati amarnic! Spune Naruto ridicandu-se de pe scaun. Nu putem sa lasam lucrurile asa! Drept cine ne credeti?

-Naruto! Sasuke se incrunta la Naruto, facandu-i semn sa se potoleasca. Domnule Orochimaru nu putem renunta asa de usor la un caz. Momentan o sa plecam, dar o sa ne intoarcem dupa ce vin rezultatele de la autopsie. O seara buna!

-Sigur, sigur! Sunteti bine venit oricand!

-Ciudat tipul! Spune Naruto frustrat. Sa treaca de la o stare la alta. Ce temperament! Tu ce crezi Sasuke?

-Momentan nu avem prea multe dovezi, dar daca e sa ma intrebi pe mine, eu cred ca tipul ala ascunde ceva. Spune Sasuke, incruntandu-si sprancenele formand o privire serioasa.

----------------------------------------------------------------------------

Am schimbat putin din inceput si o sa editez si celelalte capitole, deoarece vreau sa continui cartea si pana sa o continui am zis ca imi corectez greselile.

Vine vacanta, aproape am terminat si cu tezele asa ca am si eu mai mult timp si chiar vreau sa termin acest fic! :)

De asemenea, am schimbat si titlul, deoarece cred ca actualul se potriveste mai mult cu povestea, acum depinde de fiecare cum o sa inteleaga.

Multumesc! :*

Bună!
De la prima privire, îmi place cum ți-ai început ficul.
Dialogul e puțin sec, dar în rest, totu-i bine.
Sasuke și Naruto detectivi? Asta n-am mai citit.
Înseamnă că ai o idee originală, hmm? ^^
Vreau să văd cum dezvolți și să mă anunți de next, oke?
Multă inspirație!
Ja nee :3

Hey^^ Am venit cu next-ul!
Sper sa va placa!

Capitolul II

Sasuke’s Point Of View

Stau in biroul meu asteptand ca Naruto sau Neji sa-mi dea vreo veste, dar nimic. Inchid ochii si ma las pe spate, meditand la ceea ce s-a intamplat la palat. Un mare politician da o petrecere la un palat, care se presupune ca nu poate fi inchiriat sau cumparat, deci omul are ceva influienta, multi invitati, unul si unul, o petrecere Vip, in care cantaretul este ucis, dar cum? Nimeni nu stie? Nimeni nu a vazut ce s-a intamplat? Sau unde era inainte de a muri? Si ce e mai important cine a facut aceasta crima? Oftez usor, revenind la pozitia initiala. Ma ridic si incep sa merg prin incaperea biroului meu. Nimic special. Doar un birou si un scaun intr-un colt, o biblioteca mare cu diferite carti si un dulap plin cu register. Registre? Hm. Buna idea, Uchiha! Ma reped in dulap, rasfoind printre sutele de dosare. Aha! Aici era! Ma asez la birou si incep sa-l cercetez cu atentie. Foarte, foarte interesant!

-Sasuke! Da Naruto buzna in biroul meu. Am adus rezultatul autopsiei!

-Ei, si?

-Naruto, prostule, bate la usa inainte! Nu uita ca Sasuke e mai mare in grad decat tine! Spune Neji putin iritat de comportamentul blondului.

-Nu conteaza asta acum! Spun eu tare intrerupandu-i pe cei doi din cearta. Care este rezultatul?

Neji ia foaia si citeste cu voce tare:

‘ Cauza decesului: supradoza de Opiacee, Sufentalin. ’

-Ce spuneti baieti? Ne intreaba Neji examinand inca foaia.

-N-am nicio idea. Spune Naruto incretindu-si fruntea.

-Momentan trebuie sa ma inatalnesc cu cateva persoane. Nu ma asteptati. Nu stiu sigur la ce ora o sa ajung, asa ca asta a fost totul pentru azi.

Ne intalnim maine aici la aceeasi ora.

-Ce? Unde te duci, Sasuke? Intreaba baietii nedumeriti.

-Ii fac o vizita acelui politician! Spune Sasuke si pleaca, trantind usa in urma lui, lasandu-i pe cei doi cu ochii in soare.

Ma urc intr-o masina neagra, un Hyundai i40. Poresc masina, tinta fiind casa lui Orochimaru. Fiind seara soselele erau goale asa ca ajung repede la locuinta politicianului. Casa lui, sau mai bine spus vila, avea doua etaje si o gradina in spate, de unde pot vedea o mica fantana arteziana. In jurul meu era o mica alee, care ma indruma pana la o usa mare din lemn, probabil de stejar, mare de doi metri. Bat la usa. Nimic. Mai bat o data. Tot nimic. Ma decid sa plec, poate ca dormeau cu toti. Dau sa plec, dar usa se deschide si iese o fata, probabil o servitoare sau ceva. Ma uit la ea si o analizez. Era o roscata in jur de 25 de ani, cu ochii rosii, probabil a prins-o curentul sau poate o fi plans, purta ochelari si era imbracata intr-un halat alb, care-i scotea formele in evidenta. Aceasta se uita la mine, probabil face acelasi lucru ca si mine.

-Buna seara, domnisoara?

-Karin, eu sunt secretara domnului Orochimaru. Avea o voce ascutita si putin rastita. Ce doriti?

-Doresc sa-l vad pe domnul Orochimaru.

-Imi pare rau, dar domnul Orochimaru, accentueaza cuvintele, nu poate sa te vada, deoarece se simte foarte rau si se odihneste momentan.

Spune roscata parca scuipand cu venin.

-Hm. Ma uit la ea cu o privire perversa. Cred ca trebuie sa ma multumesc cu tine.

-P-perversule! Inrosindu-se. Pleaca de aici pana nu chem politia! Vrea sa inchida usa, dar o apuc de mana si deschis usa de tot.

-Ai chemat vreun politist? Eu sunt Sasuke Uchiha, politist. Am venit aici pentru

a-i pune cateva intrebari domnului Orochimaru. Dupa ce termin de vorbit ii zambesc usor si-mi fac loc sa intru in casa.

Incepe sa rada.

-Si de ce nu mi-ai spus asa de la inceput? Ma mai priveste inca o data si ma conduce intr-o camera mica, cu cateva scaune si o masa in mijloc, pe pereti erau tablouri cu fosti oameni politici. Pe o parte era o biblioteca plina cu tot felul de carti, care mai de care mai groase.

Aceasta imi face semn sa ma asez si imi ofera o ceasca de ceai verde.

-Si cu ce te pot ajuta domnule politist? Spune roscata pe un ton mai sclifosit.

-Am nevoie de cateva informatii legate de petrecerea data de domnul Orochimaru. Spun foarte hotarat, dorind ca in aceasta seara sa obtin ceva indicii.

-Va ajut cu cea mai mare placere, domnule politist! Aceasta se apropie de mine si imi zambeste strengar.Totul a inceput cand domnul Orochimaru a decis sa faca o petrecere in cinstea colaborarii reusite dintre el si o alta companie, dar si in scop caritabil. Fiind secretara lui, eu a trebuit sa ma ocup de organizarea petrecerii. De la angajarea chelnerilor pana la alegerea decoratiunilor, de la sortatul furculitelor si alegerea bauturilor si mancarurilor foarte rafinate. Stiti si dumneavostra cum sunt acesti politicieni bogati, nici sa vada un fir de praf. Se plange roscata.

Tusesc fals pentru a aduce-o cu picioarele pe pamant. Aceasta imi observa tusitul si reincepe sa povesteasca.

-Si cum va spuneam, eu m-am ocupat de tot. Pana si in seara petrecerii, in loc sa ma odihnesc si eu, domnul Orochimaru imi spune ca trebuie sa aduc cateva persoane in salonul mare. Mi-am spus ca e ok, ca na, sunt doar cateva persoane, dar sa fiu a naibii ca nu erau cateva persoane, ci vreo douazeci de persoane. Si asa m-am chinuit sa caut persoanele respective toata noaptea, asa ca nu am avut timp sa vad ce s-a intamplat in salonul mare. Am aflat ce s-a intamplat dupa ce a murit Suigetsu.

-Il cunoasteti? O intreb ridicand din spranceana.

-Daca il cunosc? Incepe sa rada. Am fost candva manager-ul lui, dar am amestecat viata profesionala cu viata personala. Se uita intr-o parte.

-Si ce s-a intamplat? O indemn sa continue.

-Nimic special. Intr-un final l-am prins inselandu-ma cu alta.

-Eh, imi pare rau. Incerc sa o consilez, dar vad ca nu are nevoie, deoarece se intoarce spre mine si imi zambeste. Si cum ai ajuns sa lucrezi cu domnul Orochimaru?

- La un club celebru din America. El trecea printr-o etapa mai ciudata a vietii, din cate am inteles, sotia lui a fost ucisa si nici in ziua de azi nu s-a aflat ce s-a intamplat, asa ca dorea o secretara ca sa-i rearanjeze viata. Nu are el un character foarte misto, dar te plateste foarte bine. Fiind tanara am avut nevoie de bani si am ales sa-mi sacrific o mare parte din timpul meu pentru el. Nimic mai mult, nimic mai putin.

-Revenind la Suigetsu, stii daca avea vreun dusman?

-Nu cred, cat timp am fost cu el nu a intrat in niciun conflict. Deci nu cred ca are. Spune inca gandindu-se la ceva. Mai doriti sa ma intrebati ceva?

-Da, spuneti ca dumneavoastra v-ati ocupat de toate aranjamentele?

Da din cap.

- Atunci de ce ati ales Palatul Akasaka?

-Nu stiu, domnul Orochimaru a ales acest loc. Compania cu care colaboram este in Tokyo, cred ca deaceea a ales acest loc. Stiti, nu pun prea multe intrebari, cateodata poate devein o bataie de cap.

-Da, asa este. Spuneti-mi, ati vorbit cu Suigetsu inainte ca acesta sa moara? Privesc fix spre ea pentru ai surprinde bine toate miscarile.

-Da, am vorbit, ba chiar am baut si un pahat doua de vin, dar nimc mai mult. O priveam si puteam vedea cum se abtine cu greu sa nu planga, iubirea asta, cat de mult poate rani.

-Si parea schimbat? Spun cu un ton mai cald, poate reusesc sa o fac sa capete mai multa incredere in mine.

-Nu. El a ramas acelasi. Ba chiar a venit si a cantat fara sa doreasca vreun ban. Spune roscata frecandu-si ochii.

-Atunci ce motiv ar fi avut sa vina sa cante? Ridic suspicios din spranceana.

-Nu stiu. Isi lasa privirea in jos, analizand covorul frumos lucrat in diferite nuante inchise de maro. Mai aveti si alte intrebari domnule? Ma intreaba ea inca uitandu-se-n jos.

-Nu, doar daca nu aveti dumneavoastra sa-mi spuneti ceva.

Ma uit la ea si parca parea nelinistita, parca o framanta ceva, dar nu am mai intrebat-o, poate este ingrijorata pentru moartea lui Suigetsu. Ma ridic si ma gandesc ca nu mai am nimic de facut acum asa ca ma hotarasc sa plec.

-Oh! Era sa uit! Ma intorc spre roscata. Crezi ca ai putea sa-mi dai lista cu invitatii VIP?

-Desigur! Asteapta un minut. Aceasta se duce in camera alaturata, probabil cotrobaie printre sertare, deoarece dureaza ceva timp.

-Gata! Sper sa te ajute. Spune Karin si ma conduce pana la usa.

-Multumesc ca m-ati ajutat. Cred ca o sa mai vin si maine in vizita pentru a vorbi si cu domnul.

-Va asteptam cu drag! Spune roscata cu un glas dulce si cu un zambet pe chip.

Uchiha, Uchiha, se pare ca ancheta continua, dar niciun indiciu. Pare o crima perfecta, prea perfecta!

Ma uit inapoi, la vila, care are inca luminile aprinse in cateva camere, dar atentia imi este atrasa de o anumita fereastra.

Mi se pare mie sau doar ce s-a miscat? Probabil o fi fost Karin sau poate…

Bună!
Mă bucur că ai pus capitol nou așa de repede.
Misterul ăsta mă face să vreau să mai citesc.
Îmi place cum abordezi ideile și că-l faci pe Sasuke să pară un badass XD.
Mersi de mesaj, chiar m-a surprins plăcut :)
Aștept un viitor capitol.
Spor la scris!

Stormi

Buna , tocmai am terminat de citit cele doua capitole si m-am gandit sa iti las un mic comentariu. Imi place tema pe care o abordezi , e originala si de mica am adorat povestile cu detectivi.Titlul e dragut , dar nu cred ca intreaga actiune se va reflecta asupra crimei de la palat .Incearca sa renunt la dialogul in exces si sa il transformi in vorbire indirecta.Eu nu sunt critic si nu am dreptul sa iti zic mai multe.Sper sa ma anunti cand pui Nextul !

Bye !

R∆IN: Deja ai spus prea multe. Mai multă atenţie.

Hey lume! ^^ M-am intors cu noul capitol! Spor la citit si sper sa va placa! rusinos

Capitolul III

Karin’s Point Of View

Inchid cat pot eu de repede usa camerei acelui ticalos pentru a nu-i mai auzi alte vaicareli sau orice tampenie care-i iese pe gura.

Ma reped spre camera mea, sigurul loc unde pot fi singura cu gandurile mele. Ultimele evenimente din viata mea m-au schimbat, transformandu-ma intr-un monstru obsedat de perfectiune.

Nu pot spune totusi ca am fost diferita de ceea ce sunt acum. In trecut eram poate putin prea naiva, crezand in lucruri foarte mici, dar care pentru mine contau.

Totul a inceput cand l-am intalnit pe Suigetsu, un tip cool si prietenos, care putea avea orice-si dorea, dar el nu dorea nimic maret de la viata. Voia doar sa se prosteasca toata ziua si sa chiuleasca de la scoala. Hm, acel idiot, pana si astazi ma scoate din minti. Fara sa-mi dau seama, o lacrima imi scapa din canalul lacrimal, incalzindu-mi obrajul palid, ajungand pe podeaua rece a camerei mele.

Baka.

Incep sa-mi frec ochiul, apasand mai mult decat sa-l sterg. Uite ce am ajuns sa fac din cauza ta Suigetsu. Iti place? Imi cobor mana de la ochi lasand-o pur si simplu sa cada pe langa corp. Nu mai este. El…nu imi mai pot stapanii lacrimile si cad pe parchetul rece al vizuinei mele. Nu mai este. M-a parasit, iar de data asta a facut-o definitiv.

Incerc sa ma ridic, dar corpul nu ma mai asculta. Ma uit la peretele din fata mea. Acolo, intr-o rama sunt asezate cu multa grija si afectiune toate amintirile mele cu el.

Corpul meu se deplaseaza singur spre tabloul de pe perete. Scot poza din rama, dar din cauza lacrimilor ma tai la deget. Lichidul rosiatic cu gust metalic iese la suprafata, picatura cu picatura.

De ce nu pot sa-l uit? De ce tot ce fac ma duce cu gandul la el? Si acum. Aceasta intamplare tampita.

Flashback

-Fir-ar el sa fie de profesor! M-a pus sa car singura toate lucrurile astea. “Domnisoara Karin, va rog frumos sa duceti astea in debara bla bla bla…” Mos afuritis!

-Hei, ciudato! De ce vorbesti singura?

-Decat sa comentezi, mai bine ma ajuti Suigetsu!

-Daca imi dai un sarut dupa! Spune Suigetsu in timp ce-mi ia lucrurile din brate.

-Au, idiotule! M-am taiat! Tip eu la el, ca si cum ar fi facut ceva gresit.

End of Flashback

Ce dor imi este de tine. Niciodata nu am tinut cont de aceste, aceste lucruri pe care le facea si doar ca sa-mi atraga atentia. Si totusi cu ce folos?

In final m-a inselat cu una dintre fanele lui la finalul unu concert de-al lui. Si totusi Karin, ce ai crezut? Ca veti ramane impreuna pana cand moartea va va desparti?

Ma bufneste rasul, facand ca toata camera sa rasune, dar ma opresc brusc si spun cu voce ragusita:

-Da, eu chiar credeam, credeam…

-Domnisoara Karin! O voce se aude de partea cealalta a usii. Sunteti prea galagioasa si-l deranjati pe domnul Orochimaru. Va rog, faceti mai putina galagie! Dupa care pleaca, auzindu-i din ce in ce mai incet pasii.

Hm!? Cine se mai cred si servitoarele astea? Si domnul mare si tare! Pe el il doare fix in cot de ce s-a intamplat! Karin, ce tot vorbesti acolo?

Daca nu era el, probabil ca tu acum nu mai erai asa. Da, poate, dar poate eram mai bine! Nu, nu, nu! Nu gandesc cum trebuie! Gandeste-te la cat bine ti-a facut. Ti-a oferit un camin, un job si un viitor. El ti-a redat viata, ti-a redat ocazia de al intalni pe Suigetsu.

Si acum inca ii simt parfumul mult prea dulce pentru un baiat, suvitele prea lungi, care-i gadilau gatul putin prea gros, acei ochii plini de caldura, in care te puteai pierde foarte repede.

Acel costum de la petrecere, care-i punea in evideanta corpul bine facut, il facea mai elegant si mai matur.

Hm, pana la urma toti se schimba, mi-am spus la acel moment, dar nu era asa. Imediat ce m-a vazut a venit la mine si mi-a dat o imbratisare calda si lunga. Chiar imi lipsea acea afectiune, asa ca am profitat de ea cat am putut. Am vorbit, am ras si am baut toata noaptea.

Ma simteam prea bine si nu doream sa-l mai las sa plece, dar soarta nu tine mereu cu tine, ci incearca sa te injunghie pe la spate. Asta mi s-a intamplat si mie. Totul era bine si frumos pana cand a aparut Orochimaru. Suigetsu l-a luat deoparte, mereu l-a apreciat pe acest om, si ar fi in stare sa-si dea si viata pentru el, pentru a vorbi cine stie ce lucruri cu el, asa ca eu am ramas singura.

L-am vazut cum s-a dus in biblioteca, dar nu s-a mai intors. Am fugit pana acolo, dar era prea tarziu.

El era intins pe jos, fara nicio zgarietura, doar poate putin sifonat. Suvitele lui acum ii mangaiau obragii, care incepeau sa-si piarda din culoare, ploapele ii erau inchise, pareau asa de linistite.

Daca nu ar fi fost intins pe jos puteam sa jur ca dormea. Speram ca doar a baut prea mult si a lesinat, dar nu era adevarat. Nu era. Simt o caldura care-mi invadeaza obrajul. Este mana mea? Nu. Ea era inca jos, parca plangand si ea cu mine. Atunci mi-am dat seama. Stiam cine a comis crima, stiam, dar ce puteam face? Ma va crede cineva? Dar asta nu conteaza acum! Ridica-te Karin, ridica-te! Imi ordonam corpul sa se ridice si sa faca ceva.

Fugeam pe scari ca o nebuna dupa cai verzi pe pereti. Inca aveam lacrimi in ochi, dar nu-mi pasa daca ma vede cineva, trebuie sa ajung in bucatarie, unde am semnal, cu orice pret. Ajung in living si dau de o silueta intunecata si cu o voce groasa, dar cunoscuta.

Vorbea la telefon, asa ca nu cred ca m-a observant. Fug in bucatarie si incerc sa formez numarul, dar nu pot vedea prea bine display-ul din cauza lacrimilor, care inca imi predomina pe fata. Incerc sa ma sterg cat mai repede, dar e prea tarziu.

Il vad, este chiar in fata mea.

Acum il pot examina, dar nu chiar asa de bine, singurul lucru care imi sare in evidenta este zambetul lui. Zambet e gresit spun, mai degraba ranjet. Acesta se uita intens la mine. Unde am mai vazut aceasta privire? Ah, la domnul politist. Mare talhar si el. Cu parul ala al lui brunet, cu ochii abisali, dar mereu prezenti. Cu aspectul lui si cu postura mereu dreapta si gata de atac.

-Draga mea Karin, ce s-a intamplat? Spune barbatul apropriindu-se tot mai mult de mine.

-N-nimic, eu doar am venit sa dau un telefon, stiti, la mine in camera nu este deloc semnal. Spun incercand sa ma relaxez, asa ca incerc sa formez un zambet, dar buzele parca nu ma mai asculta.

-Si de ce te-ai oprit? Acesta tot insista sa-mi continui activitatea, dar nu pot face nimic, daca ar stii ce fac as incurca-o.

-Domnule, e cam tarziu si cred ca ar trebui sa ma intorc in camera. Asa ca ma intorc cu spatele, dar deodata simt o ciudata caldura in jurul bazinului, cat si-n jurul inimii. Ma intorc si-l vad foarte aproape de mine, prea aproape.

-Tu te voi ierta pentru asta D...!

Inainte de a mai face sau spune altceva imi apare in minte imaginea lui Suigetsu. Acel zambet a lui, acele vorbe dulci, pe care doar el mi le putea spune astfel incat inima mea o lua la fuga. Dar de ce imi aduc aminte de el tocmai acum? De ce nu mi-l poat scoate din cap? Nu, numai pot fara tine. Asteapta-ma Suigetsu, vin la tine!

Stormi

Buna !

Scuze ca iti las un comentariu asa scurt si sec , dar sunt intrata de pe telefon .

A fost un capitol buun , se vede ca ai avansat putin , actiunea decurge mai lin .

Nu stiu de ce , dar am o vaga idee ca acest fic va fii cu Sasuke si Karin drep cuplu , sper sa ma insel .

Spor la scris si sa ma anunti de next.

Păi, ce să spun? M-ai uimit la final. Parcă ți-ai mai schimbat stilul de a scrie. Nu mai e așa monoton și puțin plicticos, e mai interesant. Cea ce mi se pre și mai frumos, e că îmi place cum descrii sentimentele, acțiunea nu mai e dată pe repede-înainte ca la celelalte ficuri, e mult mai... limpede. Nu îmi vine acum în minte cuvântul cheie. Mersi de mesaj, apropo. Te mai aștept cu încă unul ^^
Spor la tastat!
Ja nee.

Felly a scris:: Hey lume! ^^ M-am intors cu noul capitol! Spor la citit si sper sa va placa!

Capitolul III

Karin’s Point Of View

Inchid cat pot eu de repede usa camerei acelui ticalos pentru a nu-i mai auzi alte vaicareli sau orice tampenie care-i iese pe gura.
Ma reped spre camera mea, sigurul loc unde pot fi singura cu gandurile mele. Ultimele evenimente din viata mea m-au schimbat, transformandu-ma intr-un monstru obsedat de perfectiune.
Nu pot spune totusi ca am fost diferita de ceea ce sunt acum. In trecut eram poate putin prea naiva, crezand in lucruri foarte mici, dar care pentru mine contau.
Totul a inceput cand l-am intalnit pe Suigetsu, un tip cool si prietenos, care putea avea orice-si dorea, dar el nu dorea nimic maret de la viata. Voia doar sa se prosteasca toata ziua si sa chiuleasca de la scoala. Hm, acel idiot, (fără virgulă) pana si astazi ma scoate din minti. Fara sa-mi dau seama, o lacrima imi scapa din canalul lacrimal, incalzindu-mi obrajul (obrazul) palid, ajungand pe podeaua rece a camerei mele. (asta e cam absurd; mă îndoiesc că o simplă lacrimă poate să ajungă pe podea, având în vedere că îi ajunge pe obraz, deci apoi îi va curge pe gât şi tot aşa. Nu rezistă atât încât să ajungă pe podea.)
Baka.
Incep sa-mi frec ochiul, apasand mai mult decat sa-l sterg. (Nu are sens.) Uite ce am ajuns sa fac din cauza ta(,) Suigetsu. Iti place? Imi cobor mana de la ochi(,) lasand-o pur si simplu sa cada pe langa corp. Nu mai este. El…(space)nu imi mai pot stapanii (stăpâni) lacrimile si cad pe parchetul rece al vizuinei mele. Nu mai este. M-a parasit, iar de data asta a facut-o definitiv.
Incerc sa ma ridic, dar corpul nu ma mai asculta. Ma uit la peretele din fata mea. Acolo, intr-o rama(,) sunt asezate cu multa grija si afectiune toate amintirile mele cu el.
Corpul meu se deplaseaza singur spre tabloul de pe perete. Scot poza din rama, dar din cauza lacrimilor ma tai la deget. Lichidul rosiatic cu gust metalic iese la suprafata, picatura cu picatura.
De ce nu pot sa-l uit? De ce tot ce fac ma duce cu gandul la el? Si acum. Aceasta intamplare tampita.

Flashback

-Fir-ar el sa fie de profesor! M-a pus sa car singura toate lucrurile astea. “Domnisoara Karin, va rog frumos sa duceti astea in debara bla bla bla…” Mos afuritis!
-Hei, ciudato! De ce vorbesti singura?
-Decat sa comentezi, mai bine ma ajuti(,) Suigetsu!
-Daca imi dai un sarut dupa! Spune Suigetsu in timp ce-mi ia lucrurile din brate.
-Au, idiotule! M-am taiat! Tip eu la el, ca si cum ar fi facut ceva gresit.

End of Flashback

Ce dor imi este de tine. Niciodata nu am tinut cont de ~~aceste,~~ aceste lucruri pe care le facea si doar ca sa-mi atraga atentia. Si totusi cu ce folos?
In final m-a inselat cu una dintre fanele lui la finalul unu concert de-al lui. Si totusi(,) Karin, ce ai crezut? Ca veti ramane impreuna pana cand moartea va va desparti?
Ma bufneste rasul, facand ca toata camera sa rasune, dar ma opresc brusc si spun cu voce ragusita:
-Da, eu chiar credeam, credeam…
-Domnisoara Karin! O voce se aude de partea cealalta a usii. Sunteti prea galagioasa si-l deranjati pe domnul Orochimaru. Va rog, faceti mai putina galagie! Dupa care pleaca, auzindu-i din ce in ce mai incet pasii.
Hm!? Cine se mai cred si servitoarele astea? Si domnul mare si tare! Pe el il doare fix in cot de ce s-a intamplat! Karin, ce tot vorbesti acolo?
Daca nu era el, probabil ca tu acum nu mai erai asa. Da, poate, dar poate eram mai bine! Nu, nu, nu! Nu gandesc cum trebuie! Gandeste-te la cat bine ti-a facut. Ti-a oferit un camin, un job si un viitor. El ti-a redat viata, ti-a redat ocazia de al(a-l) intalni pe Suigetsu.
Si acum inca ii simt parfumul mult prea dulce pentru un baiat, suvitele prea lungi, care-i gadilau gatul putin prea gros, acei ochii (ochi) plini de caldura, in care te puteai pierde foarte repede.
Acel costum de la petrecere, care-i punea in evideanta corpul bine facut, il facea mai elegant si mai matur.
Hm, pana la urma toti se schimba, mi-am spus la acel moment, dar nu era asa. Imediat ce m-a vazut a venit la mine si mi-a dat o imbratisare calda si lunga. Chiar imi lipsea acea afectiune, asa ca am profitat de ea cat am putut. Am vorbit, am ras si am baut toata noaptea.
Ma simteam prea bine si nu doream sa-l mai las sa plece, dar soarta nu tine mereu cu tine, ci incearca sa te injunghie pe la spate. Asta mi s-a intamplat si mie. Totul era bine si frumos pana cand a aparut Orochimaru. Suigetsu l-a luat deoparte, mereu l-a apreciat pe acest om, (fără virgulă) si ar fi (ar fi fost, căci a murit) in stare sa-si dea si viata pentru el, pentru a vorbi cine stie ce lucruri cu el, asa ca eu am ramas singura.
L-am vazut cum s-a dus in biblioteca, dar nu s-a mai intors. Am fugit pana acolo, dar era prea tarziu.
El era intins pe jos, fara nicio zgarietura, doar poate putin sifonat. Suvitele lui ~~acum~~ ii mangaiau obragii, care incepeau sa-si piarda din culoare, ploapele ii erau inchise, pareau asa de linistite.
Daca nu ar fi fost intins pe jos(,) puteam sa jur ca dormea. Speram ca doar a baut prea mult si a lesinat, dar nu era adevarat. Nu era.
Simt o caldura care-mi invadeaza obrajul. Este mana mea? Nu. Ea era inca jos, parca plangand si ea cu mine.
Atunci mi-am dat seama.
Stiam cine a comis crima, stiam, dar ce puteam face? Ma va crede cineva? Dar asta nu conteaza acum! Ridica-te(,) Karin, ridica-te! Imi ordonam corpul sa se ridice si sa faca ceva.

Fugeam pe scari ca o nebuna dupa cai verzi pe pereti. Inca aveam lacrimi in ochi, dar nu-mi pasa daca ma vede cineva, trebuie sa ajung in bucatarie, unde am semnal, cu orice pret. Ajung in living si dau de o silueta intunecata si cu o voce groasa, dar cunoscuta.
Vorbea la telefon, asa ca nu cred ca m-a observant (observat).
Fug in bucatarie si incerc sa formez numarul, dar nu pot vedea prea bine display-ul din cauza lacrimilor, care inca imi predomina (sună ciudat, puteai alege un alt verb) pe fata. Incerc sa ma sterg cat mai repede, dar e prea tarziu.
Il vad, este chiar in fata mea.
Acum il pot examina, dar nu chiar asa de bine, singurul lucru care imi sare in evidenta ~~este~~(fiind) zambetul lui. Zambet e gresit spun(spus), mai degraba ranjet. Acesta se uita intens la mine. Unde am mai vazut aceasta privire? Ah, la domnul politist. Mare talhar si el. Cu parul ala al lui brunet, cu ochii abisali, dar mereu prezenti. Cu aspectul lui si cu postura mereu dreapta si gata de atac.
-Draga mea Karin, ce s-a intamplat? Spune barbatul apropriindu-se tot mai mult de mine.
-N-nimic, eu doar am venit sa dau un telefon, stiti, la mine in camera nu este deloc semnal. Spun incercand sa ma relaxez, asa ca incerc sa formez un zambet, dar buzele parca nu ma mai asculta.
-Si de ce te-ai oprit? Acesta tot insista sa-mi continui activitatea, dar nu pot face nimic, daca ar stii (şti)ce fac(,)as incurca-o.
-Domnule, e cam tarziu si cred ca ar trebui sa ma intorc in camera. Asa ca ma intorc cu spatele, dar deodata simt o ciudata caldura in jurul bazinului, cat si-n jurul inimii. Ma intorc si-l vad foarte aproape de mine, prea aproape.
-Tu te voi ierta pentru asta(,) D...!
Inainte de a mai face sau spune altceva(,) imi apare in minte imaginea lui Suigetsu. Acel zambet a(al) lui, acele vorbe dulci, pe care doar el mi le putea spune astfel incat inima mea o lua la fuga.
Dar de ce imi aduc aminte de el tocmai acum? De ce nu mi-l poat scoate din cap?
Nu, numai pot fara tine. Asteapta-ma(,) Suigetsu, vin la tine.

Titlul: Nu-mi place deloc, din simplul motiv că deja mi-ai spus ce se întâmplă, fără să fiu nevoită să citesc măcar un capitol. Este mai mult decât previzibil, nu mă intrigă, dar nu pot să spun că nu ţi-aş citi ficul. Eu aş face asta, însă doar pentru că mă atrag creaţiile poliţiste; dacă ar fi vorba de cineva pe care nu-l atrage acest gen, ar trece la un alt fic, fără să-i acorde o şansă ficului tău. Înţelegi ce vreau să zic? Este intrigant doar pentru o parte din cititori. Te sfătuiesc să găseşti un altul, care să atragă un public mai vast.
Ideea: Nu pot spune că este extraordinar de originală, însă mie îmi place. Nu mă aşteptam să îi introduci pe Suigetsu şi Orochimaru, căci ei apar foarte rar în ficuri, aş spune chiar că nici nu apar, iar asta m-a captivat pe mine, personal; ai adus ceva nou şi ăsta chiar este un lucru bun. Până acum nu pot spune foarte multe, pentru că ai scris abia trei capitole, însă să ştii că eşti pe drumul cel bun. Sper că o vei introduce pe Sakura într-un mod original şi eu sunt curioasă în legătură cu viitoarea lor relaţie: cum va începe, cum se va dezvolta.
Descrierea: Ei bine, aici nu stai chiar aşa de bine. Încerci să descrii cât mai mult, am observat asta, însă uneori tinzi fie să treci cu vederea peste momentele-cheie, fie descrii ce nu are rost. Aş aprecia dacă ai descrie mai mult atât cadrul exterior, cât şi personajele, reacţiile lor, etc. În rest, nu mai am nimic de menţionat. Mai ai de lucrat, dar nu foarte mult. Şi aici eşti pe drumul cel bun.
Dialogul: Nu pot spune nici că-mi place, dar nici nu-mi displace. Văd că în ultimul capitol ai avut puţine linii de dialog, chiar bine plasate, în comparaţie cu celelalte două capitole, unde tindeai să introduci replici puerile, fără vreun rost. Pe viitor sper să îmi oferi nişte replici interesante cu privire la cazul crimei şi poate nişte replici picante şi "dureroase" între protagonişti, pentru că astfel capitolul tău devine mai dinamic şi intrăm şi noi, cititorii, mai repede în atmoseră. Îţi sugerez, de asemenea, să ne descrii reacţiile şi gesturile personajelor din timpul dialogului, pentru că astfel putem înţelege şi mai bine povestea, legăm ideile tale, plus că aşa îţi caracterizezi foarte uşor personajele, fără să fii nevoită să ne bagi pe gât multă descriere. Deşi în aparenţă dialogul este cel mai uşor de folosit mod de expunere, în esenţă îţi trebuie ceva exerciţiu ca să îl mânuieşti cum trebuie.
Acţiunea: decurge bine, nu este grăbită.
Greşeli&exprimare: Foloseşti un limbaj simplu, ceea ce îmi place, pentru că unul pretenţios ar strica tot farmecul poveştii. Să o ţii tot aşa. Greşeli nu prea ai, însă tinzi să nu ţii cont de concordanţa timpurilor. Ştiu că românii, în general, nu ţin cont de ea, însă uneori este necesară: un om care a murit nu mai poate face ceva în prezent, aşa cum ai scris tu în acest capitol. Fii mai atentă. În rest, celelalte greşeli sunt de tastare, deci nimic grav, ce nu poate fi rezolvat.
Estetică: Nu mai scrie centrat, te rog. Foloseşte alineatul, căci se poate citi mai uşor. Când scrii centrat, uneori sar vreun rând sau două şi trebuie să reiau tot paragraful. În rest, nu sunt probleme.
Punctuaţie: Şi aici stai aproape bine, dar nu pui virgulă ca să delimitezi vocativul, deci din nou, mai multă atenţie. Totul e okai în rest.

După cum poţi observa, critica mea a fost destul de ambiguuă, asta pentru că ficul tău, în momentul de faţă, ar fi între 8 şi 8,50. De aici şi până la 10 depinde de tine, de stilul tău pe care trebuie să îl pui la punct. Eu atât am avut de spus. Mult succes mai departe, căci ai potenţial!

Hei, hei. Ți-am promis acum puțin timp că voi trece pe la ficul tău, iată-mă. happy2

Ideea nu-i deloc rea și, deși am mai întâlnit-o, depinde de tine cum o vei dezvolta astfel încât să fie cu adevărat ceva nou și poate inedit.
Mă bucur că acum spre final ai mai adăugat descriere și ai mai tăiat din replicile aparent fără rost, acțiunea pare mai puțin grăbită.
Până acum îmi place mult. Sper chiar la mai bine.
Anunță-mă și pe mine când vii cu următorul capitol, okay?
Multă inspirație! dap !

Helău!!! Am revenit cu capitolul 4. Da, știu că nu am mai postat de fooooarte multă vreme, dar acum vine cavanța și am mai mult timp, așa că voi continua ficul și sper că-l voi și termina. ^^

Capitolul IV

Sasuke's Point Of View

Mirosul de cafea și sunetul enervant al telefonului. Astea sunt ceea ce se simt atunci când intri într-o secție de poliție. Pereții albi în contrast cu parchetul și birourile negre. Fețe obosite, plictisite sau triste. Aici este locul în care toate sentimentele se amestecă, formând un amalgan de stări.
Pășesc plictisit spre biroul meu. Locul plin de noi cazuri sau, din nefericire, cazuri neterminate. Un pupitru mare în centru, o canapea modestă într-un colț șși bibliotecă lânga bibliotecă. Ăsta e biroul meu. Câteva dosare îmi sunt aruncate pe masă. Mă așez, sorb din cafea și încep să le citesc. Câteva reclame și ceva oferte, plicuri și ziarul de dimineață. Îl iau, iar pe prima pagină stă scris mare, alături având o poză destul de șocantă cu titlul" Crimă la Palat. Sâmbătă seara renumitul om de afaceri Orochimaru a organizat o petrecere în scop caritabil pentru micuțul orfelinat din cartierul Moto-Akasaka. Au participat foarte mulți oameni politici, vedete și bogătași printre care și artistul Suigetsu, care ,din nefericire, a decedat. Încă nu se știe de ce, dar vom afla! Mai multe detalii la pagina 14."
-Fir-ar! Sifonez ziarul printre mâini și îl mototolesc, ajungând în coșul de gunoi. Fir-ar ei să fie de jurnaliști! Mereu îsi bag coada unde nu le fierbe oala! Mă ridic și caut prin dosare cazul respectiv. O petrecere în scop caritabil organizată cum trebuie. Ce ar putea sări în ochi? La astfel de petreceri mulți vin pentru distracție, la final nedonând nimic. Stau să vadă ce are ăla și ce nu are celălalt. Țh, ce oameni dezgustători.
Tosuși, prima mea problemă este cu acest roi de furnicuțe, mass-media. Și știu și persoana perfectă care mă poate ajuta s-o rezolv cu ei. Zâmbesc și formez rapid un număr.
-Naruto, am nevoie de tine. Acum!
Acesta se conformează și ajunge în mai puțin de un minut în biroul meu.
-Care e graba, sefu? Întreabă frecându-și ochii plini de cearcăne. Hm, cineva a avut parte de puțină distracție aseară.
Rânjesc. Acesta se uită curios la mine, dar și-n același timp cu teamă. Știa că nu e de bine pentru el.
-Nu ziceai tu că ai o ptrietenă care lucrează în jurnalism? Îi spun uitându-mă la el cu subînțeles.
-Um... da, dar care e treaba cu ea? Întreabă puțin rușinat.
-Aș vrea să te duci și să afli informații. Vreau să știu ce știu ei despre noul incident. Îi zâmbesc. Știu prea multe acesți jurnalişti și prea se amestecă așa că aș vrea să văd ce stiu.
-Bine, dar nu cred că mi-ar da informațiile așa pe tavă, spune având o mină încurcată.
-Naruto, spun grav, am încredere că o să faci ce e corect. Îl privesc și-l văd puțin nehotărât, dar se mobilizează, fața devenindu-i severă.
Își trece o dată mâna prin păr, ofteaza și își drege vocea.
-O săfac tot ce pot. După care iese, închizând ușa cu grijă în urma lui.

Mă las pe spate și îmi duc mâinile la ceafă. Am scăpat de o problemă. Acum mă pot concentra pe caz. Respir și inspir zgomotos. Îmi iau o foaie și un creion și încep să măzgălesc ceva. Lista de invitați este foarte lungă, dar nu cred că îmi va fi greu să elimin. Cine ar avea ceva cu Suigetsu? Sau dacă el a fost o victimă colaterală? Atunci cine e adevărata țintă? Analizez lista de invitați VIP. Pe cine ar trebui noi să interogăm prima dată? Hm, ala bala porto- oro.
Dau un telefon rapid după care îmi iau cheile și plec.
Traversez tot orașul în mai puțin de 30 de minute și ajung la destinație. O casă modernă, cu un etaj. O mică gradină și un foișor, care se puteau vedea de la poartă. Reședința domnului Orochimaru. La ușă răspunde un tânăr blond cu părul lung, prins într-o coadă. Avea o mină plictisită, dar se uita cu superioritate la mine, pe semne că nu e un simplu majordom. Mă privește și îmi spune în silă:
-Cu ce vă pot ajuta?
-Sunt poliţist Sasuke Uchiha și am venit să vorbesc cu domnul Orochimaru în legătură cu cazul de sâmbătă.
-Mdeah, babacul nu se simte prea bine, cică îl afecteaza pierderea, dar dacă mă întrebi pe mine nu avea o voce așa de unică încât să-l bocească lumea.
-Deci îl cunoșteați pe decedat? Îl întreb, urmându-l.
-Nu pot spune că l-am cunoscut, dar Karin mereu îi punea piesele și eram forțat să-l ascult.
Dau din cap și îmi fixez privirea pe încăpere. E decorată cu stil, având canapele de piele și mobilă de ultimul răcnet.
-Mă duc să il chem. Stai aici. Îmi spune degajat, apoi pleacă la etaj. Îmi scot un carnețel și încep să măzgălesc diferite forme. Zgomotul scărilor presate și apoi eliberate îmi distrag atenția, urmărind cu privirea la omul din fața mea. Orochimaru este palid, dar azi este și mai palid, văzându-i-se foarte bine oasele feței. Părul lung îi era ciufulit, iar ochii erau băgați în orbite, conturate de cearcăne. Este îmbrăcat cu un halat gri și încăltat cu niște papuci de casa în formă de cățeluși de pluș. Îmi întinde mâna și eu i-o strâng. Era foarte rigidă și mi-a dat senzația că am dat mâna cu un schelet. Se așează în fața mea și îmi zâmbește.
-Mă bucur să vă revăd, domnule! Mă scuzați că mă prezint în această formă, dar toată această zarvă m-a obosit, așa că am căzut nervos.
-Ei, haide tată! Nu exagera acum. Nu e vina ta că individul era bolnav, spune nepăsător tipul blond.
-Deidara! Spune rănit. Cum poți spune așa ceva? E numai vina mea că nu am avut grijă de invitații mei speciali, se plânge, punându-și mâna la cap.
-Domnule! I-o tai repede. Nu e vina nimanui… momentan, iar daca era bolnav sau nu o să aflăm noi, vă asigur, spun plictisit și degajat, incercând să pun punct acestei scene penibile.
Îmi dreg glasul.
-Totuși, să trecem la lucrurile importante. Mă uit serios la Orochimaru, el făcând același lucru.
-Desigur, doar nu ați bătut atâta drum pentru nimic. Așa că îmi face semn să încep, asezându-se mai comod.
-Cu toți știm povestea. Sâmbătă seara ați organizat o petrecere în scop caritabil, dupa ați avut o petrecere privată cu mai multe persone. În tot acest timp aș vrea să știu unde era Suigetsu. Din câte am înțeles a fost și el invitat la petrecerea privată. De ce? Îl cunoștiați? Îl interochez, fiind atent la el, dar și la blondin, care era ochi și urechi.
Orochimaru tușește, probabil pentru a trage de timp și să își pună gândurile în ordine.
-Dragul meu, spune punându-se picior peste picior, nu eu l-am adus aici pe acest cântaret, ci a fost sugerat de Karin și fiul meu, aici de față. Pe lângă asta nu mi-a acceptat banii, dacă mă întrebi de ce, să știi că nici eu nu știu. Probabil voia să își facă reclamă, nu știu și nu mă interesează, pentru mine a fost convenabil. De cunoscut nu l-am cunoscut. Și da, am avut o petrecere mai privată, unde i-am invitat pe cei apropiați mie să mai schimbăm o vorba și un pahar. Pe el l-am invitat pentru a face atmosferă. Nu știu ce a facut sau unde a fost, deoarece am stat cu cei apropiați, cred că mă înțelgeți. Clipește de doua ori rapid și îmi face semn să continui. Îmi dreg iar glanul și îmi notez câte ceva.
-Și nu a stat nimeni cu el? Îl întreb, uitându-mă la el și la fiul lui. Sau poate fiul dumneavoastra a stat cu el?
-A, nu, nu! El, se uită cu coada ochiului la Deidara, el nu a fost la petrecere...
-Am fost plecat din țară cu afaceri, spune tăios Deidara, și m-am întors din cauza decesului.
-Oh, intervine Orochimaru, dar cred că s-a învartit mai mult în jurul lui Karin. Că tot veni vorba, spune îngandurat, nu am văzut-o azi și își îndreaptă privirea spre Deidara.
-Cică a plecat la țară cu nu știu ce problemă, ne lămurește blondul, dupa care iese din încăpere.
‚Cică’ deci. De ce ar pleca acum? Și fără sa nu zică nimic? Are ceva de ascuns? Și în plus Orochimaru nu știe? Nu prea cred eu că a plecat ea așa de capul ei...
-Domnule Orochimaru, fac o scurtă pauză, aveti dușmani? Știu că v-am mai întrebat asta, dar bănuiți pe cineva că v-ar dori răul? Îl întreb, încercând să îi surprind chipul.
Acesta începe să râdă zgomotos. Tușește și revine.
-‚Dușmani’ e prea mult spus, să zicem rivali în afaceri, da! Acest termen e mult mai potrivit, dar asta e numai în afaceri, nu combin viața profesională cu viața personală. Cred că e mai bine așa, ce părere aveți? Îmi adresează întrebarea rânjind.
-Da, sunt. Și cine credeți că e cel mai mare rival al dumneavoastră și sunteți de părere că v-ar înșcena ceva numai ca să decădeți?
-Domnule polițist, sunt fel si fel de oameni care vin la petrecerile mele, nu știu ce e în capul fiecăruia. Se oprește puțin să mediteze. Totuși, de ani de zile mă bat cu compania Jiraya&Co, dar, adică nu cred că e în stare Jiraya sau poate? Fața i se schimbă, devenind din ce în ce mai întunecată. Sau poate, repeta cuvintele aproape șoptind, dar deodată toată fața îi radiază și râde. Desigur că nu! Eu și Jiraya suntem prieteni foarte buni și nu ne-am face asta.
-Rămâne de văzut asta, domnule. Dar dumneavoastră vă este frică de cineva? Sau aveți vreo bănuială?
-Nu. Îmi spune clar și răspicat, orgoliul și mândria simțindu-se în voce. Și dacă aș avrea, își flutură mâna în stânga și dreapta, nu ar avea curajul să actioneze astfel, deoarece știu prea bine că îi pot strivi ca pe o muscă, lovind cu pumnul de masă.
- Sunteți foarte convins de asta din câte văd. Dă din cap afirmativ și tușește. O ultimă întrebare și după vă las să vă odihniți. Acesta încunviințează și își aranjează halatul boțit. Cum vă împăcați cu fiul dumneavoastră? Îmi zâmbește, dar e un zâmbet trist, acru.
-E unicul meu fiu, poate că mai avem unele ciondăneli, dar îl iubesc. Și dacă asta a fost tot, spune ridicându-se.
Rămân surprins și puțin pe gânduri. Viteza cu care mi-a răspuns și cu care mă expediază îmi arată că nu prea are chef să vorbească despre fiul lui. Îmi iau lucrurile, îi strâng mâna și plec.

Cazul devine din ce în ce mai interesant. Acum a aparut în ecuație și fiul. Trebuie să mă asigur că a fost plecat în seara respectivă și trebuie să o gasesc pe Karin. Hm, relația tată-fiu nu e chiar așa de strânsă cum dădea impresia Orochimaru. Se acoperă unul pe altul, dar numai pentru că nusunt nevoiți. Zâmbesc printre mustăți și mă îndrept spre secție, iar de acolo urmatoarea țintă: firma Jiraya&Co.

Buna
Ficul tau este foarte bun si chiar mi-a atras atentia.
Am si eu o intrebare.. Ai postat ficul la categoria SasuSaku, banuiesc ca va aparea si Sakura cat de curand. Daca ficul nu este SasuSaku sa ma anunti si il voi muta.
Revenind la fic, imi place cum aranjezi personajele in actiune. Deidara fiul lui Orochimaru? asta m-a facut sa rad, sincer. Chiar ii vedeam in aceasta postura. Naruto e acelasi gagauta ca in toate ficurile =))

Astept urmatorul capitol. Sper sa-mi alsi un PM cand il postezi. O seara frumoasa. Bye