Străzile Salemului

Subiect: Străzile Salemului Vin 09 Oct 2015, 00:32

O idee de moment puțin dezvoltată.

Străzile Salemului

Gălăgia infernală reușea ca de fiecare dată să îmi ruineze complet fiecare dimineață a vieții mele. Deschid larg ochii, închinzându-i brusc la contactul cu lumina ce pătrunea destul de evident printre draperiile cu o broderie fină.
Oare cât este ora? Nu am sesizat când am adormit, oare este trecut de prânz? Neobișnuit din partea mea, îmi spun ridicându-mă ușor în șezut. Precis oboseala m-a răpus iremediabil aseară, săptămânile parcă interminabile de muncă grea și-au lăsat într-un final amprenta, observ cu stupoare. Cobor din pat fără a mă interesa măcar o secundă de întreaga hărmălaie de afară, căci știam ce este, urmând să mă îndrept către baie.
Parchetul vechi scârțâia poate prea sonor la fiecare pas, la fiecare înaintare, ceea ce reușea să mă indispună adesea, însă încercam pe cât posibil să nu bag de seamă și cele mai mici aspecte, căci simțeam că mă voi distruge psihic singură, curând. Pășesc încet pe podeaua dubios de rece, crispându-mă în mod continuu și, ajunsă în dreptul oglinzii, privesc lung, neîntrerupt. Cearcănele vizibile erau atât de inestetice căci mă determinau să mă strâmb de fiecare dată când priveam mai atent, la fel și roșeața ce îmi acapara din ce în ce mai tare tenul. Mergând mai departe, iau pieptănul de pe dulap, încercând să descurc podoaba-mi lungă și de-a dreptul odioasă.
- Ar trebui să vă tundeți, domnișoară, se auzi o voce ușor răgușită din spatele meu.
Tresar vizibil, observând-o pe făptașă în oglindă, cu o privire de om ruinat, extenuat, teribil.
- Să nu mai faci asta, Armide, m-ai speriat, răspund întorcându-mă la ceea ce intenționam să fac.
- Vă rog să mă iertați, însă un domn insistă să vă vadă. I-am transmis că sunteți obosită și vă odihniți, doriți să îl înâlniți?
Un oftat înăbușit îmi scapă insesizabil printre buze, urmat de o încruntare parcă din ce în ce mai tipică mie. Ies din baie, urmată de servitoarea care îmi făcea întreaga viață mai ușoară prin ajutorul acordat de fiecare dată, alegând o rochie pe care urma să o îmbrac.
- Despre cine este vorba?
- Domnul Morris, și părea să fie tare agitat, căci insista obsesiv.
Roșcata îmi strânge corsetul, văzându-mă pe mine în imposibilitatea de a face acest lucru, din nou. Zâmbesc ironic la acest gând, atrăgându-i atenția fără să vreau.
- Este de ajuns, mulțumesc, transmite-i domnului că îl voi întâlni în câteva momente.
- Desigur, domnișoară Stokes.
Îmi întorc capul în direcția tinerei care era pe cale să părăsească încăperea, oferindu-i un zâmbet. Brusc, un gând spontan mă determină să o mai rețin pentru încă un minut
- Armide, e lună plină în seara aceasta?
- Da, domnișoară. Vă voi aștepta unde m-ați rugat, am cumpărat tot ce mi-ați spus să cumpăr.
- Foarte bine, nu trebuie să întârziem, răspund ferm, făcându-i semn că poate pleca dacă dorește.
După ce mă asigur că mă aflu doar alături de propria-mi persoană, îmi finalizez aranjările și pornesc către sala de zi, păstrând indispunerea cu care m-am trezit. Poate, în acest fel, voi fi lăsată singură mai repede decât sper.
Niciodată nu mi-au părut scările atât de multe. Îngrozitor de multe! Parcă numărul se dubla de fiecare dată când nu doream să plec undeva, făcându-mă să cred că mi-ar lua o veșnicie doar să ajung în holul principal.
Reverendul Matthew Morris își făcea semnalată prezența doar prin felul în care respira, căci și acela îmi părea zgomotos. Odată ajunsă în hol, mă îndrept leneș către camera de zi, având imprimat pe chip un dezgust evident și de nedescris. Întâlnindu-i chipul, îl salut scurt și destul de rece, distant.
- E nevinovată, pentru numele lui Dumnezeu, știi asta! Se răstește tânărul privindu-mă lung.
- Luați loc, răspund pe un ton care nu lăsa loc de interpretări ori revolte.
Șatenul se calmează destul de rapid, vizavi de cum am preconizat inițial că o va face și se așează pe scaunul din capătul mesei, așteptând să îi urmez exemplul. Mă așez în capătul celălalt al mesei, așteptând noul șir de reproșuri cu privire la situația înjositoare a comunității.
Acesta își duce mâinile la frunte, lăsând de înțeles că trecea în mod evident de la o stare la alta, senzațiile de angoasă punând din ce în ce mai tare stăpânire pe sufletul și mintea reverendului.
- Cum aș putea ajuta eu, domnule? Întreb privindu-l compătimitor.
- Ești Faye Stokes, sora primarului, ești o influență! Spune ceva doar. Berthe nu este implicată în asta, cu toții o știm. A fost menajera ta acum câțiva ani, te rog.
- Îmi pare rău, domnule Morris. Fratele meu este un om dificil, prefer să stau departe de problemele acestea.
Pufnind dezamăgitor, acesta se ridică de la masă brusc, în ideea de a-mi părăsi casa, însă se oprește în dreptul meu, dregându-și vocea mult prea groasă.
- Nu vei scăpa cu asta, te simt.
Zâmbesc în sinea mea la simplul gând că aceste muște de-o zi se zbat atât de tare pentru o cauză oricum pierdută, luând o gură din vinul roșu care-mi părea mai aromat astăzi. Aerul răcoros pătrunde în cameră, alături de strigătele puritanilor ce încă sperau la iertare și, ulterior, milă. Existența lor a fost și este atât de nesemnificativă căci mă regăsesc stând aici, înfricoșată de ideea că, totuși, sunt din ce în ce mai mulți și ajung să predomine în această societate mult prea restrânsă. Deseori mi-am imaginat lumea condusă de ei, ceea ce mi-a părut de neconceput.
Mă ridic ușor de pe scaun, îndreptându-mă către ferestrele mari ce-mi ofereau o mai bună vizibilitate decât cele din camera mea. O zi însorită și totuși aerul rece predomină. Ei simt, simt nenorocirea, eu simt binecuvântarea. Întotdeauna m-am simțit ca un paradox umblător, astfel că m-am îndoit de caracterul propriei existențe.
De ce aș face-o, totuși? Sunt speranța lor, îmi spuneam fixându-mi ochii pe viitoarea moartă cu ochi vii.
O priveam. O priveam atât de lipsită de orice emoție cum se zbătea în brațele celor ce o conduceau către mijlocul pieței, pentru a fi legată ulterior.
Și totuși, de ce-ți refuzi soarta? Confesiunile vor fi nimic, cuvintele vor fi nimic acolo. Tu vei fi un nimic, nu vei conta, la fel cum nimic nu va mai conta în final. Totul s-a întâmplat atât de repede căci nici nu am avut timp să-mi umplu paharul, pentru a degusta cu totul scena terifiant de satisfăcătoare.
- Să ardă vrăjitoarea!
Într-adevăr, străzile Salemului sunt neliniștite astăzi.

Subiect: Re: Străzile Salemului Vin 09 Oct 2015, 15:34

Helloooo sweetie. Ma bucur ca mi-ai mentionat de aceasta scriere a ta, caci mi-a placut tare mult. Nu prea stiam la ce sa ma gandesc din ce imi spusesei, asa ca am venit aici neavand idee despre ce s-ar putea intampla. Mi-a placut mult, si iubesc cand legatura cu titlul este facuta la final; e o propozitie care explica totul, de-asta imi si place mult. Stii deja ca mie-mi place mult cum scrii, ai un mod de a scrie foarte misto. Savurez fiecare cuvant din lucrarile tale, exprimarea ta e geniala. Ultimul paragraf a fost favoritul meu, iar ideea nu mi s-a parut banala deloc, ba chiar am apreciat-o mult si mi s-a parut interesanta. Sper ca vei mai aduce one shoturi pe langa ficul tau, pentru ca zau, chiar simt nevoia de a citi mai multe lucruri scrise de tine. Iti urez mult spor la scris in continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Străzile Salemului Dum 11 Oct 2015, 17:42

Misto oras, Salemul, desi nu pot spune ca si-a pastrat pe deplin misterul si farmecul acela lugubru din vremea vanatorii de vrajitoare, inca gasesti tot felul de elemente care sa fie pe placul celor care indragesc supranaturalul. Imi place tema pe care ai ales-o, mai ales ca e complet diferita de orice se gaseste pe-aici, insa asta nu-i o noutate cand vine vorba despre tine. Sunt curioasa unde va duce aceasta idee, caci sper sa nu fi terminat inca cu one-shot-ul, nu de alta, dar chiar vreau sa aflu mai multe despre aceasta Faye Stokes si adevarata sa natura.
Well, sper sa mai scrii lucrari de genul, sa pui si next-ul la Sange tanar si ce mai vrei tu. Bafta-n continuare, spor la scris, yadayada. Pwp.