Iubire cu colți

Subiect: Iubire cu colți Mier 30 Mar 2016, 10:09

Bună tuturor!
Știu, am lipsit foarte mult de pe forum, dar nu am uitat de el. Mi-am terminat în sfârșit studiile, iar acum nu mai este nimic care să mă împiedice să scriu. Și promit să nu mai las fic-uri neterminate, iar cu povestea de mai jos vă voi demonstra acest lucru... poveste care sper să vă placă.
Mi-a fost dor de voi!
Enjoy!

Iubire cu colți

Începutul

Sakura p.o.v

    "Povestea mea începe așa: sunt o fată simplă, am 16 ani, îmi place să citesc, chiar foarte mult, să învăț lucruri noi, fiind catalogată de foștii colegi drept o tocilară. Un lucru banal pentru mine, căci nu mă prea deranja. Ce-i drept, singurul lucru ciudat la mine este incredibila culoare a părului meu: roz, din cauza căruia eram foarte des tachinată. Tata spune că e unică și frumoasă asemenea florilor de cireș din copilăria lui, căci la casa lui părintească se afla un astfel de copac. Voiam să mă tund scurt, ca să scap de tachinarea colegilor, dar tata mă oprea mereu. Apoi am renunțat la ideea de a-mi tăia părul când am aflat de ce era așa important pentru tata. Motivul este unul simplu, dar de o importanță majoră: mama. Avea și ea această culoare neobișnuită a părului. Era nespus de frumoasă, iar tata o iubise enorm și chiar dacă nu se mai află printre noi, el încă o iubește și o va iubi mereu.
    Mama își găsise sfârșitul în ultima ei misiune de detectiv particular. S-ar părea că infractorul a găsit-o înainte să-l găsească ea pe el și totul s-a fi sfârșit rapid și fără urme. Tata a fost distrus. Nici acum nu și-a revenit complet și nici nu își va reveni. Este incomplet fără femeia vieții lui. Eu, pe de altă parte, nu mă mai simt atât de deprimată. Bineînțeles ca îmi este dor de mama și nu trece o zi fără să mă gândesc la ea, dar știu că este într-un loc mai bun și veghează asupra noastră. Tata zice că seamăn mult cu ea, că sunt puternică, că dețin controlul asupra emoțiilor mele, că sunt deșteaptă și isteață, iar dacă o țin tot așa am să calc pe urmele mamei, devenind într-o zi un adevărat detectiv. Chiar dacă el nu vrea asta, de teamă să nu mă piardă și pe mine, eu asta îmi doresc. Vreau să devin detectiv particular, vreau să calc pe urmele mamei și voi munci de două ori mai mult ca să fiu un detectiv mai bun ca ea."
- Sakura, cina e gata!
- Vin, tată!
    Închid jurnalul și mi-l pun în ghiozdan, apoi cobor la masă. Tata pregătise "faimoasele" lui spaghete, care sunt de asemenea și preferatele mele, apoi ar urma să ne facem câte o ciocolată caldă și să ne uităm la filme, dar având în vedere că mâine începe școala o vom lăsa pe altă dată. Deși am pierdut-o pe mama de la o vârstă fragedă (3 ani), tata nu m-a lăsat să-i simt lipsa aproape deloc, fiindu-mi mereu alături. Avem o relație tată-fiică foarte strânsă și suntem cei mai buni prieteni.
    După cină m-am întors în sanctuarul meu: camera mea. M-am întins în pat, lăsându-mi mintea să zboare la ziua de mâine. Faptul că voi fi eleva cea nouă, nu mă prea încântă, dar am ales să mă mut de la liceul la care fusesem pentru că sportul nu este chiar punctul meu forte. Tata îmi alesese liceul în speranța de a mă ține departe de calea pe care a urmat-o mama, însă după lunga discuție (de vara trecută) cu certuri și argumente pro și contra, am reușit să-l conving că acesta este drumul pe care vreau să merg.

Sasuke p.o.v

- Pa, mamă! Ne vedem mai târziu!
- Sasuke, dragule, să nu stai prea mult! Trebuie să te odihnești puțin, dimineață mergi la școală! Știi că setea este mai greu de controlat când ești obosit!
- Știu mamă! Pe curând! Am spus puțin iritat, apoi am închis ușa. Pornesc cu o viteză amețitoare spre pădure. La scurt timp îl prind pe Itachi din urmă, acesta rânjind stupid când mă observă. "Băiețelul mamei" aceste cuvinte sunt de ajuns cât să mă scoată din sărite, iar Itachi le repetă în gând, știind că eu pot să aud ce gândește. Idiotul!
"Am simțit prada noastră la 2 km spre sud! Vino după mine!" gândise el, știind că eu îi ascultam gândurile. În sfârșit, vânătoarea a început!

-- După două ore --

- Asta chiar mi-a prins bine! Hai, frățioare, să mergem acasă! Îmi spune Itachi, încă repetând în gând cuvintele acelea enervante.
- Du-te înainte, vin și eu imediat! Îi spun plictisit și totodată iritat. Are un stil aparte de a mă scoate din sărite uneori. Mi-ar face o deosebită plăcere să-i șterg rânjetul acela idiot de pe față cu un pumn, dar regulile familiei noastre mă opresc să-i fac ceva urât. Tot ce pot face este să-i arunc o privire plină de nervi și frustrare. Acesta se îndreaptă spre mine rapid, mă "pocnește" în frunte zâmbindu-mi, apoi se face nevăzut. Uneori e așa enervant și obositor să ai un frate mai mare...
    Am rămas singur așa că mă îndrept spre locul meu preferat din pădure: un luminiș din centrul pădurii. Ajuns la destinație, mă întind pe iarba moale și privesc cerul înstelat. Mâine începe școala și dintr-un motiv necunoscut mă simt neliniștit. Probabil e din cauză că a trecut ceva vreme de când nu am fost înconjurat de atâția oameni. Uneori școala e doar o bătaie de cap. Nu e ușor să fi și popular și vampir în același timp, însă ce e cel mai rău este gloata de fete care țipă întruna. Totuși ceva îmi spune că anul acesta vor avea loc unele schimbări, sau cel puțin așa a spus Yuki, sora mea mai mare, care are darul clarviziunii. Ar fi cazul să se întâmple ceva, locul acesta a devenit destul de plictisitor.

Cam atât deocamdată. Sper că v-am trezit interesul. Next-ul mâine. Vă pup!
Editat.

Subiect: Re: Iubire cu colți Vin 01 Apr 2016, 01:15

Intâlnirea

Sakura p.o.v

    Sunt trezită din somnul adânc de sunetul gălăgios al alarmei setată la 6:30. Mă ridic din patul pufos, ce mă ademenea înapoi spre el și merg la dulap să-mi aleg ținuta de azi. Imediat după asta mă îndrept spre baie și îmi încep siesta obișnuită de dimineață. După o jumătate de oră ies din baie și merg spre oglindă cu scopul de a-mi aranja părul și a mă machia puțin. Îmi împletesc părul într-o coadă simplă la spate, îmi dau cu cremă și cu rimel, aplic luciul de buze și gata. La un moment dat îmi aud tatăl chemându-mă la micul dejun. Îmi iau ghiozdanul și cobor la masă. Omleta arăta delicios așa că am început să mănânc cu poftă.
- Cum ai dormit, draga mea? Mă întreabă tata, încerând să facă puțină conversație. Îi zâmbesc cu subînțeles și-l întreb același lucru. Îmi răspunde printr-o simplă înclinare a capului și un zâmbet, semn că a dormit bine.
- Când ieși de la școală, să mă aștepți la poarta liceului. Voi veni să te iau și vom merge la o prăjitură. Îmi spuse din nou zâmbindu-mi, în timp ce se ridica de la masă. Își îmbrăcă sacoul și merse după diplomat. În acest timp îmi pun merindea în ghiozdan, îmi spăl farfuria și cana tatei de cafea și mă încalț. La scurt timp după aceea ne urcăm în mașină și pornim spre școală.
    După 10 minute de mers ajungem la destinația mea. Îmi pup tatăl pe obraz, îi urez o zi bună la muncă și cobor din mașină. După ce mă sfătuise să-mi fac o gramadă de prieteni zâmbindu-mi, îi zâmbesc și eu apoi închid portiera. El pleacă, iar eu mă întorc spre clădirea din spatele meu și intru în curte. Ca orice altă curte de liceu și aceasta este plină ochi de elevi. Inspir adânc, adunând încredere, apoi pornesc spre clădire. În drumul meu printre elevi, auzeam lucruri de genul "cred că ea e eleva cea nou " sau "crezi că părul ei e natural?". Tipic. Însă la un moment dat, o fată cu părul negru-albăstrui se îndreptă rapid spre mine, eu oprindu-mă din mers. O privesc sceptic.
- Bună! Tu trebuie să fi Sakura, nu-i așa? Mă întreabă brusc dar totodată zâmbitoare. Îi raspund afirmativ printr-un gest subtil al capului.
- Super! Se pare că am avut dreptate! Colega noastră cea nouă este întradevăr foarte drăguță! Spuse de această dată un băiat cu un păr de culoarea pământului proaspăt udat de ploaie, care a apărut de nicăieri lângă brunetă. Din nou nu spun nimic.
- Și tu ca un măg*r trebuie să și flirtezi cu ea, nu, Kiba?! Eu sunt TenTen! Ei sunt Hinata și Kiba, restul colegilor sunt în clasă. Am dat din nou afirmativ din cap și am pornit iar spre clădirea uriașă.
- Crezi că nu poate vorbi? Șopti acel Kiba. Remarca lui ma iritat și deci am decis să îi răspund:
- Normal că pot vorbi! Sunt încântată să vă cunosc, dar dacă nu ne grăbim vom întârzia la ore! Și cu asta am pornit-o înainte grăbind pasul.
    După ce am ajuns în clasă, dirigintele ma prezentat tuturor apoi mi-am luat locul obișnuit în prima bancă de la fereastră. Ora nu a durat prea mult, pauza venind mai repede decât mă așteptasem. Am ieșit afară cu grupul de mai înainte, la care s-au alăturat încă doi băieți și o fată. Băieții sunt foarte diferiți unul de celălalt: băiatul cu părul asemeni lui Kiba, însă lung, este calm, tăcut, liniștit, dar celălalt, blondul, este total opus și foarte gălăgios. Neji și Naruto se numeau acești băieți, iar fata, ei bine Hanabi e doar verisoara Hinatei și un amestec plăcut de "Neji" și "Naruto", cu un păr la fel de lung ca al meu, însă de un șaten închis. Toți sunt foarte prietenoși, iar eu mă bucur de acest lucru. Nu mă așteptam să-mi fac prieteni chiar din prima zi și mai ales că eu sunt genul de persoană mai solitară. Totuși mă bucur de compania lor și bineînțeles de faptul că nu voi fi considerată o ciudată singură și fără prieteni. Acest gând mă face să zâmbesc involuntar, dar el dispare imediat ce atenția îmi fusese atrasă de fete:
- Ah! Uite-i! Se pare că au venit totuși! Spuse Tenten, abținându-se din greu să nu țipe.
- Doamne cât sunt de frumoși! Continuase de această dată Hanabi, mieunând din spatele lui Tenten.
- Ce?! Am zis neștiutoare.
- Cum să rateze ei prima zi de școală? Spuse de această dată Kiba, cu o urmă subtilă de dispreț în voce.
- Ce tot vorbiți? Cine a venit? Am întrebat din nou.
- Frații Uchiha! Privește! Îmi răspunse Tenten arătându-mi cu mâna direcția în care să privesc. Atunci l-am văzut. Cel mai frumos băiat pe care mi-a fost dat să-l văd. M-a privit și el. Am rămas blocată cu privirea înspre el, deși el își mutase deja privirea de la mine. L-am urmărit până ce a intrat în clădirea școlii. Ce ireal e!
- Sakura! Te-a remarcat! Nu-mi vine să cred! Sakura!
- Sakura! Strigă Hinata la mine. Mă trezesc brusc din visare dând cu ochii de Hinata și de Tenten. Îmi scutur puțin capul, cu scopul de a-mi reveni mai repede, apoi le răspund:
- Da? A-ți spus ceva? Nu eram atentă. Am spus sec, concentrându-mă pe chipurile fetelor pentru a-l uita pe al lui.
- Normal că nu erai atentă! Făceai schimb de priviri cu Sasuke Uchiha! Îmi spune Tenten, cotindu-mă. Deci acesta este numele lui. Frumos nume... Stai! La ce mă gândesc?! Nu! Trebuie să îmi revin rapid. Apă rece! Asta am nevoie. Le anunț pe fete unde merg, apoi plec în grabă.

Sasuke p.o.v

    Dimineața m-am trezit greu, nevrând să ies din așternuturile moi și pufoase. Mi-am făcut siesta rapid și am coborât la micul dejun. Paharul cu sânge mă aștepta pe masă. L-am sorbit dintr-o înghițitură, apoi am mers în camera de zi. Bineînțeles acela a fost sânge uman, sânge adus de mama de la spital, care ne dă forța necesară de a ne controla până ajungem acasă de la școală pentru a vâna. Ca să mă fac mai bine înțeles, am să explic: mama lucrează la spital în funcția de medic chirurg, iar când poate, ne mai aduce câte o cutie cu pungi de sânge, care nu va mai fi folosit, astfel ne putem inviora dimineața (înainte de școală) fără să fie nevoie să vânez cu noaptea-n cap. Vânatul de aseară cu Itachi nu prea a fost îndeajuns pentru mine așa că acest "mic dejun" a fost bine primit.
    În camera de zi, Itachi, Ino și Yuki mă așteptau pregătiți de școală. Le dau "bună dimineața", îmi iau ghiozdanul și îi invit să pornim la drum. Casa noastră era cam la 1km de orașul Tahara, ascunsă adânc în pădure. Noroc cu jeep-ul tatei, că altfel trebuia să alergăm până la liceu. Acest gând mă amuză și zâmbesc neintenționat. Itachi, fiind cel mai mare, are permisiunea să ia jeep-ul tatei oricând dorește, tocmai de aceea el conduce, în dreapta lui stând Ino. Ea e o tipă cu părul lung, blond, nespus de frumoasă și de asemenea vampir, dar și partenera de eternitate a lui Itachi. Sufletul lui pereche. Se cunosc de multe decenii și cu fiecare clipă iubirea lor crește din ce în ce mai mult. Itachi mi-a povestit odată cum a cunoscut-o, însă a fost foarte discret cu detaliile. Spunea ca cel mai bine este să o simt pe pielea mea, dar că îmi voi da seama imediat ce o voi întâlni. Mă întreb dacă l-a asta s-o fi referit Yuki când mi-a spus despre previziunea ei.
    După o oră ajungem și noi la liceu. Când am observat că orologiul îmi arată ora 8:55, am realizat că am pierdut prima oră. Un nimic. Cobor din mașină și intru hotărât în curtea liceului. Imediat după asta țipetele au început. Iritat de acest lucru, îmi întorc privirea și observ doi ochii superbi, verzi ca cele mai prețioase smaralde, care mă analizează din cap până în picioare. Îmi feresc privirea și grăbesc pasul, intrând mai apoi în clădirea școlii. Mă îndrept spre clasă, concentrându-mă să elimin din minte acea privire intensă ce o avea ea. Intru în clasă și mă așez în banca în care stau mereu: prima de la fereastră. Se pare că de anu acesta am un coleg de bancă. Drăguț. Îmi scot cartea de istorie și încep să o răsfoiesc. Soneria de încheiere a pauzei se face auzită. Restul elevilor se întorc în clasă. Să vedem cine e colegul meu de bancă.
Un șoc intens pune stăpânire pe mine când o dâră roz trece pe lângă mine, apoi prin spatele meu și la final se așează în stânga mea. Este Ea. Instinctiv mă îndepărtez puțin de ea și o privesc discret. Îmi feresc privirea de îndată ce ea voia să-mi captureze ochii în abisul ei verde și mă îndepărtez și mai mult. Nu poate fi ea! Nu se poate... O mai privesc o dată. Ea deja mă urmărise cu privirea, ceea ce înseamnă că acum urmează să mă pierd în abisul ei verde și să nu mai scap. Nu ne-am privit mai mult de 3 secunde, căci m-am ridicat și am ieșit din clasă. Nu poate fi ea! Sau se poate?! Am fugit.

Sakura p.o.v

    Ce tip ciudat! Sunt absolut sigură că nu miros urât! Am mâncat până și două pastile de orbit pe drum spre școală... E imposibil să miros urât! Atunci ce are tipul ăsta?! Eh, încă o dovadă că aparențele înșeală. Măcar nu eu sunt ciudata de această dată. Am gândit, încurajându-mă în același timp. Acum aveam istorie și îmi plăcea, însă ora nu a durat mult. Pentru mine orele trec repede la școală, din moment ce îmi place să învăț. Acest Sasuke nu s-a întors la următoarea oră, nici la cealaltă. Dintr-un motiv necunoscut îmi doream să vină, să-l cunosc, să-l mai văd o dată, însă mi-am pierdut repede speranța când am intrat la penultima oră și el nu era în bancă. Am început să mă simt prost că a plecat. Probabil această bancă era locul lui, iar eu i-am invadat spațiul. De mâine am să îmi schimb locul.
    Ultima pauză a venit și ea. Am ieșit în curte și am început să-l caut cu privirea peste tot, însă nimic. Nu știu de ce, dar îmi doream așa mult să apară. M-am îndreptat spre clădire, intrând, apoi mergând înapoi în clasă. Am intrat. El tot nu era. M-am așezat în bancă rugându-mă în gând ca ora să se sfârșească repede și să plec de aici, să mă întâlnesc cu tata și să uit. La un moment dat cineva se așează lângă mine. Cu intenția de a-l goni pe cel care a îndrăznit să-i ia locul lui Sasuke, îmi ridic privirea și rămân uimită.
- Bună! Îmi spune politicos, însă vocea lui suavă îmi inundă urechile, făcându-mă să amuțesc.
- Iartă-mă pentru purtarea mea de mai devreme! Nu m-am simțit prea bine. Continuă Sasuke, îndemnându-mă din priviri să-i răspund.
- Da, ah, nu-i nimic! Înțeleg! Am răspuns bâlâit. A zâmbit...

Puțin cam lung?! :D
Sper că va plăcut. Continuarea diseară! (având în vedere că e 01:13)
Vă pup!

Subiect: Re: Iubire cu colți Lun 04 Apr 2016, 23:00

Bună tuturor!
Next-ul încă nu e gata, dar îl pun imediat ce termin. (Am să dau edit aici)
Scuze pentru întârziere.