Buna. :) Acesta este primul meu fic. Nu este creatia mea, 95% este inspirat din seria mea preferata de carti: Lux. Declar pe propie raspundere ca aceasta opera nu-mi apartine, dar o postez deoarece mi-a placut mult. Sper sa va placa. Si sa imi spuneti daca sa pun cap 2 sau nu. Enjoy :D










   Stateam cu ochii la mormanul de cutii din dormitorul meu cel nou, plina de tristete ca nu am internet. De cand m-am mutat aici, nu am putut sa lucrez deloc la blogul meu de recenzii si aveam senzatia ca-mi lipseste o mana sau un picior. Asa cum obisnuia sa spuna mama mea, “Obsesia nebuna a lui Sakura” era toata viata mea. Nu chiat toata, dar era foarte importanta. Pentru mama, cartile insemnau altceva decat pentru mine.  Am oftat. Eram aici de doua zile si inca mai aveam atat de multe de despachetat. Ma saturasem sa stau printer cutii. Imi displacea chiar mai tare decat faptul ca ma aflam aici.
   Dar, cel putin, nu mai saream in sus la fiecare scartaitura care se auzea in casa asta din Virginia de Vest cea minunata in care ne mutaseram si care parea scoasa direct dintr-un film de groaza. Avea chiar si un turnulet-un turnulet sinistru. La ce n***a putea sa foloseasca un turnulet? Ketterman era o localitate separate, adica nu era un oras adevarat. Cea mai apropiata asezare era Petersburg-un orasel cu vreo doua-trei semafoare, aflat in apropierea altor asemenea orasele, care, cel  mai probabil, nu aveau nici macar un Starbucks. Posta nu venea acasa la noi. Trebuia sa mergem noi  la Petersburg sa o ridicam. Barbarie. Am avut brusc revelatia, ca o palma peste ochi. Florida disparuse-mancata de sutele de km pe care ii facusem in nebunia mamei de a o lua de la inceput. Problema mea nu era ca imi lipsea Gainesville, clima, fosta mea scoala si chiar si vechiul nostru apartament. M-am rezemat de perete si mi-am frecat fruntea cu mana. Imi lipsea tata. Iar Florida pentru mine era tata. Acolo se nascuse el, acolo o cunoscuse pe mama, acolo fusese totul perfect…pana cand s-a ales praful de tot. Ochii ma ardeau, dar nu voiam sa plang. Plansul nu schimba nimic, iar tata nu ar fi fost deloc  fericit sa stie ca eu tot mai plang si dupa teri ani. Dar imi lipsea si mama. Mama dinainte de moartea tatei, careia ii placea sa stea acasa, dar de cand a murit tata,  a inceput sa lucreze tot mai mult. Parca vrea sa stea cat mai departe de casa posibil, pana s-a gandit mai bine si a considerat ca trebuie sa plecam departe.
   Tocmai ma hotarasem sa nu dau curs impulsului interior sa fac ordine in camera sis a las n***I cutiile pe ziua de azi, cand am simtit un miros familiar care imi gadila nasul. Mama gatea. Ata nu era bine deloc. M-am napustit in jos pe scari. Statea in fata aragazului, imbracara cu sortul ei cu buline. Chiar sic and avea pe ea un sort lung din cap pana in picioare si plin de buline, tot reusea ea cumva sa arate bine. Mma a avut dintotdeauna parul ala blond stralucitor si perfect drept si ochii limpezi, caprui. Pe langa ea, eu eram intruchiparea banalitatii, cu ochii mei verzi si parul simplu, roz, chiar si acum, cand mama era cu un sort de bucatarie pe ea. Si, pe undeva, devenisem mult mai…rotunda decat ea, Coapse arcuite, buze pline si niste ochi uriasi, careia mamei ii placeau, dar care ma faceau sa arat ca o papuza rozalie dementa.
   S-a intors si a fluturat spatula de lemn spre mine, in semn de salut, imprastiind pe aragaz oua pe jumatate facute.
   -Buna dimineata, scumpo.
   Am privit intepenita mizeria din jur, intrebandu-ma cum as putea sa opresc acest fisco in curs de desfasurare fara sa-I ranesc sentimentele. Incerca sa faca si ea o chestier maternal. Asta era colossal. Un progres.
   -Ai venit devreme.
   -Am lucrat aproape doua schimburi, deaseara si pana azi. Vreau sa lucrez de miercuri pana sambata, de la unspe pana la noua dimineata. Asa pot sa am trei zile libere. Ma gandesc ca as putea sa-mi iau o jumatate de norma la vreo clinica de pe aici sau in Winchester.
   A rasturnat ouale pe doua farfurii si mi-a asezat ofranda pe jumatate arsa in fata. Miam-miam. Cam tarziu pentru a face ceva, asa ca am inceput sa scormonesc in cutia de pe buffet inscriptionata “Tacamuri&Chestii”.
   -Stii ca nu-mi place sa stau degeaba, asa ca o sa ma duc zilele astea sa ma interesez.
   Da stiam. Si cand te gandesti ca cei mai multi parinti mai degraba si-ar taia bratul stang decat sa-si lase fata adolescent singura acasa tot timpul-dar nu si mama. Avea incredere in mine fiindca nu i-am dat niciodata motive sa nu aiba. Nu ca n-as fi riscat vreodata. Sau, ma rog, poate ca n-am riscat. Chiar eram un copil putin anost. In fostele mele grupui de prieteni nu eram cea mai linistita fata, dar nu lipseam niciodata de la scoala, aveam numa 9 si 10 si, in general, eram ceea ce se chema o fata buna. Nu fiindca mi-ar fi fost teama sa fac ceva nechibzuit sau nebunesc, dar nu voiam sa-I creez mamei si alte problem. Nu cand avea atatea…Am luat doua pahare si le-am umplut cu sucul de portocale pe care mama il cumparase.
   -Vrei sa ma duc azi la cumparaturi? Nu mai avem nimic
   Ea a dat din cap, vorbind cu gura plina de oua.
   -La toate te gandesti. O expeditie de cumparaturi ar fi ideala. A tras geanta de pe masa si a scos niste bani. Cred ca astia o sa ajunga.
   Am indesat banii in buzunarul de la blugi, fara sa-i numar.
   -Mersi, am inganat.
   S-a aplecat inainte, cu o sclipire jucausa in ochi.
   -Stii…azi-dimineata am vazut ceva interesant..
   Cu ea nu poti sa stii niciodata. Am zambit.
   -Ce?
   -Ai observant ca langa noi stau doi copii cam de varsta ta?
   -Serios?
   -N-ai iesit inca afara, asa-i? A zambit. As fi zis ca ai stat numai in gradina urata din fata casei pana acum.
   -Am vrut sa ma duc, dar cutiile alea nu se desfac singure.
   M-am uitat la ea cam urat. Tineam la ea, normal, dar cand o vedeam cum era, parca uneori uitam asta.
   -In fine, ce-i cu copiii?
   -Pai, e o fata care pare de varsta ta, si mai e si un baiat. A zambit si s-a ridicat in picioare, adaugand. E marfa.
Mi-a ramas I gat o bucata de ou. Mi se parea de-a dreptul gretos s-o aud pe mama vorbind asa despre baietii de carsta mea.
   -Marfa? Mama, asta-i chiar aiurea.
   Mama s-a urnit de langa bufet, si-a luat farfuria de pe masa si s-a dus la chiuveta.
   -Scumpo, oi fie u batrana, dar inca am ochii buni. Si au functionat perfect mai devreme.
   -Ai devenit pedofila? E vreo criza de maturitate de care ar trebui sa stiu ca sa-mi fac griji?
   Clatindu-si farfuria, s-a uitat la mine peste umar.
   -Sakura, sper ca o sa incerci sa faci cunostinta cu ei. E bine sa ai deja prieteni inainte de a incepe scoala. A tacut, apoi a cascat. Ar putea sa-ti arate imprejurimile, nu?
   Am refuzat sa ma gandesc la prima zi de scoala, la chestia cu noua colega de clasa si toate celelalte. Am aruncat ouale din farfurie la gunoi.
   -Da, ar fi bine. Dar n-am de gand sa ma duc sa le bat la usa, eventual sa-I si rog sa se imprieteneasca cu mine.
   -Dar nu tebuie sa te rogi de ei. E suficient sa-ti pui una din rochitele alea fara spate pe care le purtai in Florida, in loc de tricoul asta. M-a apucat de treicou si m-a scuturat usor. Ai flirta si tu putin.
   Am privit in jos. Pe tricoul meu scria “BLOGUL MEU E MAI BUN DECAT VLOGUL TAU”. Nu era nimic ineregula cu el.
   -N-ar si mai bine sa ma duc doar in chiloti?
   -Atunci ai face cu siguranta impresie, batandu-si barbia cu degetul, ganditoare.
   -Mama! Am ras. Tu ar trebui sa tipi la mine si sa-mi zici ca nici n-ar tebui sa-mi treaca prin cap asa ceva!
   -Iubito, nu sunt deloc ingrijorata ca o sa faci vreo prostie. Dar, serios, straduieste-te si tu putin.
   A cascat din nou.
  -Bine, scumpo. Ma duc sa trag un pui de somn.
    -Ok, ma duc sa iau ceva bun de la magazine.

Enjoy :D
 
 
   Si poate niste pamant de flori si niste rasaduri. Gradina aia de afara era chiar hidoasa.  M-am hotarat sa ma duc alaturi. Poate o sa imi arate unde e magazinul. Cel putin mama incerca sa se schimbe, iar eu eram hotarata sa fac un effort sa ma adaptez aici. Nu sa ma ascund toata ziua cu laptopul in camera mea, asa cum se temea mama ca voi face. Dar sa socializez cu copii pe care nu-I mai vazusem in viata mea, chiar nu era pe stilul meu. Preferam sa citesc o carte sau sa palavragesc pe blogul meu.
   Mi-am muscat buza. Parca il auzeam pe tata, cu fraza lui favorite de incurajare: “Hai, Cherry, nu fid oar un spectator.” Mi-am indreptat umerii. Tata niciodata nu lasase viata sa treaca pe langa el…Iar sa intreb unde se afla cel mai apropiat magazine era un pretext destul de innocent ca sa ma prezint. Daca mama avea dreptate si ei chiar erau de varsta mea. Mi se parea ridicol, dar iata ca faceam si asta. Am mers repede pe spatial verde din fata casei ca sa nu am timp sa-mi pierd curajul si am traversat strada. Am urcat pe veranda larga, m deschis aparatoarea de plasa si am batut la usa, dupa care am facut un pas inapoi si mi-am netezit trcoul. Sun tare. Sunt stapana pe situatie. Nu e deloc nepotrivit sa ceri niste indicatii.
   S-au auzit niste pasi grei venind dinauntru, apoi usa s-a dat de perete si m-am trezit in fata unui piept larg, bronzat si musculos. Un piept gol. Privirea mi-a cazut brusc, iar respiratia mea…parca s-a oprit. Blugii ii erau lasati jos pe solduri, lasand la vedere o linie intunecata de par negru aflata sub abdomen si care dusparea sub talia pantalonului. Abdomenul lui era lucrat. Perfect. Fiecare muschi definit. Nu era genul de abdomen pe care ma asteptam sa-l aiba un baiat de 17 ani, atat cat crean ca are, dar, ma rog, nu puteam sa ma plang. Si nici nu scoteam o vorba, Si ma mai si holbam. In sfarsit, privirea mi s-a ridicat din nou si am vazut niste gene lungi si dese deasupra unor pometi inalti, care umbreau ca un evantai culoarea ochilor, asa cum se uita in jos spre mine. Eram curioasa sa vad ce culoare au ochii lui.
   -Pot sa tea jut cu ceva?
   Buzele pline, bune de sarutat, se miscasera plictisite. Vocea ii era joasa si ferma. Genul acela de voce obisnuita ca oamenii sa o asculte sis a se supuna fara prea multe intrebari. Genele s-au ridicat putin, descoperind niste ochi atat de verzi si de stralucitori, de parca erau ireali. Era un verde-smarald intens, nu ca ai mei, un verde spalacit. Ochii care ieseau si mai in evident datoria pielii bronzate.
   -Hei, a facut el, rezemandu-se cu mana de cadrul usii, in timp ce se apleca spre mine. Stii sa vorbesti?
   Am tras cu greu o gura de aer in piept si m-am dat un pas inapoi. Un val de rusine mi-a infierbantat fata. Tipul a ridicat o mana, dandu-si pe spate o suvita rebela de pe frunte. S-a uitat putin peste capul meu, apoi din nou la mine.
   -Vorbesti o data…vorbesti de doua ori..
   Cand am reusit in sfarsit sa vorbesc, tot ce-mi mai doream era sa mor.
  -Voiam…voiam sa intreb daca stii unde e un magazin mai pe-aprope. Ma numesc  Sakura. M-am mutat alaturi. Am aratat cu mana spre casa mea, de parca eram o i*****a.  Cam de vreo doua zile…
   -Stiu.
  Peeeerfect.
   -Si voiam sa aflu de la cineva care este drumul spre un magazine alimentar si eventul un magazine de unde pot sa iau niste plante.
   -Plante?
   -Pai, da, stii, in fata casei e o gradina de flori si…
   Nu a zis nimic, doar a ridicat cu dispret dintr-o spranceana.
   -Ok.
   Sentimentul de jena incepuse sa dispara, inlocuit de o furie crescanda.
   -Da, stii, trebuie sa cumpar niste plante…
   -Pentru gradinta. Am inteles.
   S-a rezemat cu soldul de rama usii si si-a incrutisat bratele pe piept. In ochii lui verzi sclipea ceva. Nu era enervare, era altceva.  Am respirat adanc. Daca tipul asta imi mai taie o data vorba…Vocea mea a imprumutat tonul pe care il avea mamacand eram mai mica si ma jucam cu obiecte ascutite.
   -Vreau sa ajung la un magazine unde sa gasesc alimente si plante.
   -Poate ai aflat ca orasul asta are un singur semafor,  nu?
   Acum sprancenele lui erau amandoua ridicate pana la linia parului, ca si cum s-ar fi mirat cat puteam fi de i*****a , si abia atunci mi-am dat seam ace insemna sclipirea aceea din ochii lui. Radea de mine cu cel mai pur aer de superioritate. O clipa nu am putut decat sa ma uit fix la el. Era probabil cel mai sexy tip pe care il vazusem in viata mea in carne si oase, si tipul era o jigodie. Ce chesti.
   -Stii, nu am vrut decat o informative. Evident am picat intr-un moment prost.
   -Orice moment e prost sa bati la usa mea, pustoaico.
   -Pustoaica?am repetat eu cu ochii mariti de uimire.
   Spranceana neagra si dispretuitoare s-a arcuit din nou. Deja incepuse sa-mi devina nesuferita spranceana aceea.
   -Nu sunt o pustoaica. Am 17 ani.
   -Nu mai spune! a clipit el. Cream ca ai 12. Nu. Poate 13, dar sora mea are o papusa care seaman pe undeva cu tine. Tot asa, cu ochii mari si inexpresivi.
   I se pare ca semana cu o papusa? Cu o papusa inexpresiva? Am simtit o fierbinteala care mi se urca din piept in gat.
   -Uau ce tare. Scuza-ma ca te-am deranjat. Alta data n-o sa-ti mai bat la usa. Crede-ma.
   M-am intors sa plec inainte de a ceda dorintei freu de stapanit de a-i da un pumn in fata. Sau de a plange.
   -Hei, a strigat el.
   M-am oprit pe ultima treapta, dar nu am vrut sa ma intorc spre el, ca sa nu vada cat de suparata eram.
   -O iei pe soseaua 2 si intri pe US 220 nord, nu sud. Asta te duce in Petersburg.
   L-am auzit cum respire iritat, ca si cum mi-ar fi facut o mare favoare.
   -Chiar in mijlocul orasului e Foodland. N-ai cum sa nu-l vezi. Sau, cine stie, poate tu ai. Alaturi este un magazine de constructii, parca. Acolo cred ca ar putea sa fie si chesti de bagat in pamant.
   -Mersi, am mormait eu si am adaugat incet : jigodie.
   A ras, avea un ras sonor si plin.
   -Nu asa vorbeste o doamna, Cherry.
   M-am intors repede spre el.
   -Sa nu indraznesti sa-mi spui asa, am izbugnit.
   -E mai frumos decat jigodie, nu crezi? A iesit in fata usii : A fost o vizita memorabilia. O s-a pastrez multa vreme ca amintire.
   Ok. Asta era.
   -Stii, cred ca ai dreptate. Am gresit ca te-am facut jigodie. Fiindca jigodie e un cuvant prea dragut pentru unul ca tine, am spus cu un zambet dulce, De fapt, esti un nemernic.
   -Nemernic? a repetat el. Ce dragut.
   I-am aratat degetul mijlociu. A ras din nou, aplecandu-si capul. Pletele dezordonate i-au alunecat peste fata, ascunzandu-I aprope complet ochii aia de un verde intens.
   -Foarte elegant, Sakura. Sunt convins ca ai o groaza de nume si gesture frumoase pentru mine, numai ca nu prea ma intereseaza.
   Aveam intr-adevar multe lucruri pe care as fi putut sa le spun sau sa le fac, dar mi-am adunat toate resursele de demnitate pe care le aveam, m-am intors si am calcat apasat spre casa, ca sa nu-I dau satisfactia sa vada cat de afectata eram de fapt. Pana acuma obisnuiam sa evit asemenea discutii, dar tipul asta reusise sa scoata la lumina ca nimeni altul latura mea rautacioasa. Cand am ajuns la masina, am smuls furioasa portiere.
   -Pe curand, Cherry! A strigat el dupa mine si apoi a trantit razand usa de la intrare.
   Lacrimi de furie si rusine imi ardeau ochii. Am infipt cheia in contact si am bagat in marsarier. “Fa un efort”, asa zicea mama. Asta se intampla cand faci un efort.

 








 
   Tot drumul pana la Petersburg am incercat sa ma calmez. Chiazr sic and am ajuns acolo tot mai simteam in mine un amestec de furie si umilinta. De ce d***u se purtase asa? Credeam ca oamenii din orasele mici sunt amabili, nu imi imaginasem ca se poarta ca fiul lui Satan. Am gasit usor strada principal, iar pe Mount View am vazut biblioteca si mi-am amintit ca trebuie sa-mi fac permis la biblioteca. Posibilitatile de cumparare din magazinul alimentar erau destul de limitate. Foodland era acolo unde imi spusese jigodia. Ferestrele magazinului erau pline de afise cu fotografia unei fete de varsta mea, cu par mov inchis, scurt pana la umeri si ochii veseli, care era data disparuta. Data care era trecuta sub fotografie indica faptul ca nu mai fusese vazuta de mai bine de un an.
   Intotdeauna cumparaturile la mine merg rapid, nu pierd timpul plimbandu-ma printre rafturi. Pe cand aruncam in cos cumparaturile, mi-am dat seama ca o sa trebuiasca sa iau mai multe decat de obicei. Asa incat foarte rapid carutul meu era plin.
   -Sakura?
   Pierduta in ganduri, am sarit ca arsa la auzul unei voci feminine si am scapat cartonul cu oua din mana.
   -Fir-ar sa fie!
   -Vai! Ce rau imi pare! Te-am speriat. Mereu fac asa.
   I-am remarcat bratele bronzate in timp ce ridica de joc cartonul ca sa-l aseze inapoi pe raft. A luat de acolo un alt carton cu mainile ei subtiri.
   -Astea nu sunt sparte.
   Mi-am ridicat incet privirea de la masacrul oualor de pe jos, si, pe moment, am ramas uluita. La prima vedere, fata asta mi se parea asa de frumoasa, incat nu avea ce cauta intr-un magazint alimentar, cu un carton de oua in mana. Iesea in evident ca o floarea-soarelui intr-un lan de grau. Oricare alta comparative nu mi se parea buna. Era bruneta, iar parul ei era drept si mai lung decat al meu, ajungandu-i pana la talie. Era inalta, iar trasaturile ei aprope perfecte aveau o anumita puritate. Mi se parea ca seaman cu cineva, mai ales in ochii aceia verzi superbi. Ea a zambit.
   -Sunt sora lui Sasuke. Ma cheama Hinata. A pus cartonul de oua intregi in carutul meu.
   -Sasuke?
   -Ai vorbit cu el acum vreo jumatate de ora. Ai trecut pe la noi sa…intrebi ceva?
   Deci nemernicul avea si un nume. Sasuke-destul de potrivit. Si bineinteles ca si sora lui trebuia sa fie la fel de atragatoare ca el. De ce nu? Bine ati venit in Virginia de Vest, tinutul top-modelelor pierdute. Incepeam sa ma indoiesc ca ma voi adapta aici.
   -Scuza-ma. Nu ma asteptam sa ma strige cineva pe numa. Am facut o pauza. Te-a sunat el?
   -Da, a raspuns. Oricum, v-am vazut cand v-ati mutat si eram asa de nerabdatoarea sa te cunosc, ca am dat fuga aici. Mi-a supus cam cum arati.
   Puteam sa-mi imaginez cum ma descrisese el. Pe fata i se citea curiozitatea, pe cand se uita la mine cu ochii aia de un verde intens.
   -Cu toate ca nu arati deloc asa cum mi-a spus el, in fine, am stiut ca tu trebuie sa fii. Aici ar fi si greu sa nu ii stii cam pe toti.
   -Cred ca fratele tau nu ma prea place.
   -Cum?aparandu-I pe frunte o cuat.
   -Fratele tau-nu prea cred ca ma palce. M-am intors spre carut ca sa pun un pachet de carne. N-a fost prea amabil.
   -Nu pot sa cred, a facut ea si a inceput sa rada.
   M-am uitat la ea taios.
   -Imi pare rau. Fratele meu e cam capricios.
   -Are o zi proasta. E mai rau decat o fata, crede-ma. Nu te antipatizeaza. Suntem gemeni. Chiar si mie imi vine sa-l omor in zilele care se termina cu i . In fine, Sasuke e putin cam necivilizat. Nu prea se intelege cu…oamenii.
   Am ras.
   -Crezi tu?
   -Ei, imi pare bine ca te-am intalnit!a exclamat ea, schimband din nou subiectul. N-am vrut sa te deranjez acasa, ma gandeam ca esti ocupata cu mutatul si toate cele.
   -Nu, nu m-ai fi deranjat.
   -Sa fi vazut ce bucuroasa am fost cand mi-a spus Sasuke ca esti de varsta noastra. Imi venea sa fug la el acasa ca sa-l imbratisez. Se misca in loc agitate. Daca as fi stiut ca o sa fie asa nepoliticos cu tine, mai bine i-as fid at una peste ochi.
   -Te cred, am zambit eu. Si mie imi venea sa-I dau una peste ochi.
   -Poti sa-ti imaginezi cum e sa fii singura fata din cartier si sa mai ai pe cap toata ziua si un frate nesuferit.
   -Ma intorc imediat.
   M-am indreptat spre frigiderul cu lactate. Isi facuse aparitia si mama copilului ce alerga pe coridorul ingust al magazinului.
   -Timothy, ce faci acolo!?copilul a scos limba. Intoarce-te aici imediat! Ce ti-am spus eu?a suierat ea. Ti-am zis sa nu te apropii de ele.
   De ele? Ma asteptam sa mai vad pe cineva in jur, dar nu era nimeni decat Hinata…si cu mine. Dezorientata, m-am uitat la mama si am fost socata sa-I vad ochii negri plin de dezgust.Si se uita la Hinata. Apoi si-a luat baiatul agitate in brate si s-a indepartat in graba, abandonandu-si carutul in mijlocul coridorului.
   M-am intors catre Hinata.

 
 






    -Ce n***a a fost asta?
   Hinata a zambit, dar zambetul ei era cam crispat.
   -Oras mic. Oamenii de pe aici sunt un pic ciudati. Nu ii baga in seama. In fine, cred ca esti satula de despachetat si de cumparaturi. Astea-s cele mai nasoale chestii posibil. Cred ca si iadul ar putea si impartit in sectiunile astea. Poti sa-ti imaginezi cum ar fi sa despachetezi sis a faci cumparaturi o eternitate?
   Nu m-am putut abtine sa nu zambesc, tot straduindu-ma sa urmaresc sirul neintrerupt al vorbelor ei, in timp ce mai puneam in carut ultimele cumparaturi. In mod normal, cineva care vorbeste atata m-ar enerva in cinci secunde, dar bucuria din ochii ei si felul in care se leagana pe calcaie erau cumva contagioase.
   -Vrei sa mai iei ceva?m-a intrebat ea. Eu am cam terminat. De fapt, am venit sa te vad pe tine, dar nu m-am putut abtine in raionul de inghetata. Ma cheama mereu.
   -Da, sper ca am terminat si eu.
   -Atunci, hai sa mergem. Stam amandoua la casa.
   Cat am stat la casa, Hinata a vorbit intruna si am uitat de incidentul cidat de la lactate. Hinata considera ca Petersburgul mai are nevoie de un magazine-fiindca in asta nu se gaseau produse bio-si ar fi vrut niste carne de pui bio. Dupa un timp, am reusit sa trec peste greutatea cu care o urmarea si chiar am inceput sa ma relaxez. Nu era agitate, era doar foarte…vie. Randul de la casa mergea mai repede decat in orasele mari. Dup ace am iesit din magazine, ea s-a oprit langa un Volkswagen nou si a deschis portbagajul.
   -Frumoasa masina, am comentat eu.
   Ori parintii eu aveau o gramada de bani, ori Hinata avea vreun job.
   -O iubesc. A mangaiat capote din spate. E copilul meu.
   Am indesat cumparaturile in spatele sedanului meu.
   -Sakura?
   -Da?
   Imi leganam cheile pe deget si speram sa-mi propuna sa ne intalnim mai tarziu, fara sa ma mai gandesc la mitocanul de frate-sau. Nu aveam cum sa stiu cat va mai dormi mama.
   -As vrea sa-mi cer scuze pentru fratele meu. Il cunosc si sunt convinsa ca nu a fost prea dragut.
   -Nu e vina ta.
   -E mult prea protector, stii, si din cauza asta nu se prea pricepe sa vorbeasca cu persone necunoscute.
   Ca un fel de caine? Imi venea sa rad, dar ea ma privea cu ochii mari sip area de-a dreptul speriata ca nu vreau s-o iert. Cred ca e naspa sa ai un asemenea c****n pe post de frate.
   -Nu-I nicio problema. Probabil ca a avut o zi proasta.
   -Probabil. A zambit, dar zambetul ei parea fortat.
   -Pe bune, nu-ti face griji. E totul ok, am spus eu.
   -Mersi! Sa stii ca nu vreau sa te hartuiesc. Jur. Mi-a facut cu ochiul. Dar mi-ar placea sa ne intalnim si dupa-amiaza. Esti ocupata?
   -De fsapt, ma gandeam sa ma ocup putin de buruienile din gradina din fata casei. Ai vrea sa-mi dai o mana de ajutor?
   -O, suna tare bine. O sa ma duc acasa sa duc cumparaturile astea sip e urma vin direct la tine, a spus ea. De-abia astept sa gradinaresc putin! N-am mai facut asta niciodata.
   Pana sa intreb eu ce fel de copilarie a avut daca nu s-a bucurat macar de obligarea plantarii de rosii, ea s-a si repezit in masina si a disparut din parcare. Am inchis portbagajul si m-am indreptat spre parte din fata a masinii. Am deschis portiere si ma pregateam sa urc, cand am avut clar senzatia ca cineva se uita la mine.
   Mi-am aruncat ochii in jur, dar nu era nimeni, in afara de un barbat intr-o haina neagra si cu ochelari de soare intunezati, care studia pozele cu personae disparate de pe un avizier montat de primarie. M-am gandit automat la Men in Black.

   Singurele chestii care ii lipseau automat era micul dispozitiv de stergere a memoriei si un catel vorbitor. As fir as, numai ca barbatul nu avea nimic  amuzant in el…Mai ales ca acuma se uita fix la mine.

Hei :) Iata next-ul si as dori comentari sa vad daca va place sau nu ficul :D Multumesc mult. Enjoy ;)










 






   In dupa-amiaza aceea, putin dupa ora unu, Hinata a batut la usa. Cand am iesit afara, am gasit-o stand in fata scarii, leganandu-se pe calcaiele sandalelor ei cu talpa de pluta. Nu mi se parea prea potrivit imbracata pentru “gradinarit”. Soarele facea un halou in jurul parului ei negru, iar pe fata avea un suras poznas. In clipa aceea, mi se parea ca seaman cu o printesa din basme.
   -Sper ca n-am trezit-o pe mama ta, s-a prefacut ea ca sopteste.
   -Nicio sansa, ar putea sa doarma si daca ar fi uragan. De altfel, asta chiar s-a intamplat.
   Hinata s-a asezat zambind in leagan. Parea intimidate, cum statea asa, tinandu-si coatele in maini.
   -Cum am ajuns acasa, Sasuke a mancat o jumatate din punga mea de chipsuri de cartofi, a baut doua sucuri de caramel de-ale mele si apoi a ras o jumatate de borcan de unt de arahide.
   Am inceput sa rad.
   -Uau. Cum de e atunci asa de…(sexy)…in forma?
   -E uimitor. Si-a strans cu mainile picioarele la piept. Mananca asa de mult, incat trebuie sa facem doua sau chiar trei drumuri pe saptamana la magazine. Se uita la mine cu o mica luminita in ochi. Bine, acuma, si eu as fi in stare sa-ti mananc si rechile. Cred ca sunt ultima care ar trebui sa vorbeasca.
   Invidia mea devenise dureroasa. Eu nu avusesem norocul sa ma bucur de un metabolism rapid. Coapsele si fundul meu erau o dovada graitoare. Nu eram grasa, dar imi displacea profund cand mama imi spunea ca sunt “rotunjoara”.
   -Asta nu-I deloc correct. Eu mananc o punga de chipsuri si ma ingras zece kile.
   -Noi avem noroc.
   Zambetul ei, care aparea asa de usor, parea mai stramb.
   -In fine,vreau sa-mi povestesti despre Florida. N-am fost acolo niciodata.
   M-am rezemat de balustrade verandei.
   -Imagineaza-ti malluri si parcari deschise nonstop. Ah, dar plajele! Da, plajele fac toti banii.
   Imi placea soarele care imi incalzea pielea, imi placea sa scrum in nisipul umed cu degetele de la picioare.
   -Uau, a facut Hinata, dar ochii ei se tot indreptau catre casa de alaturi, de parca ar fi asteptat pe cineva. O sa-ti fie tare greu sa te obisnuiesti aici. Adaptarea poate sa fie foarte…grea atunci cand esti scos din elemental tau.
   -Nu stiu. Nu parea chiar asa de rau. A, bine, atunci cand am auzit ca ne mutam, am zis: cred ca glumesti. Nici macar nu stiam ca extisa locul asta.
   Hinata a ras.
   -Pai, da, multa lume nu stie de locul asta. Si noi am fost socati cand am venit aici.
   -A, deci nici voi nu sunteti de aici?
   A incetat sa rada, iar privirea I s-a indepartat din nou de mine.
   -Nu, nu suntem de aici.
   -Parintii vostri s-au mutat aici cu serviciul?
   Deci habar n-aveam cam ce fel de serviciu ar fi posibil sa ai pe aici.
   -Da, lucreaza in oras. Ne vedem destul de rar.
   Am avut convingerea ferma ca erau mai multe se spus aici.
   -Asta trebuie sa fie destul de greu. Dar, pe de alta parte…foarte multa libertate, cred. Si mama mea e rareori acasa.
   -Inseamna ca intelegi cum e.
   - Intr-un fel, ne traim singuri viata.
   -Stii cum se spune, “ai grija ce-yi doresti”? De multe ori m-am gandit la asta.
   Nori intunecosi aparusera de nicaieri, aruncand o umbra asupra curtii. Hinata s-a incruntat.
   -O, nu se poate! Se pare ca o sa avem una din faimoasele noastre furtuni de dupa-amiaza. De obicei  dureaza cam doua ore.
   -Pacat. Inseamna ca va trebui sa lasam pe maine gradinaritul. Esti libera?
   -Evident.
   -Ma intreb de unde a aparut furtuna asta. Parca a venit din senin, nu-I asa?am zis eu.
   Hinata a sarit jos din leagan si si-a sters palmele de pantaloni.
   -Asa se pare. Ei, cred ca mama ta s-a trezit, iar eu trebuie sa ma duc sa-l scol pe Sasuke.
   -Doarme? E cam tarziu.
   -Asa e el, mai ciudat, a zis Hinata. Vin maine pe la tine si mergem la magazinul de gradinarit.
   Am ras si m-am despins si eu de balustrade.
   -Suna bine.
   -Perfect! A coborat topaind treptele si apoi s-a intors. O sa-I zic lui Sasuke ca ii transimiti salutary!
   Am simtit ca obrajii mi se inroseste violent.
   -A, nu cred ca e cazul.
   -Crede-ma, e cazul!

   A ras si apoi a plecat in fuga pana la casa ei de alaturi. Ce bucurie.

 








 
   -Sakura?a strigat mama din capul scarilor. A venit prietena ta, Hinata.
   -Vin acum, am strigat eu si am inchis laptopl.
   Am coborat scarile in fuga si am plecat impreuna cu Hinata la magazinul de gradinarit, care nu era deloc langa Foodland, asa cum imi spusese Sasuke. Aveau acolo tot ce imi trebuia ca sa refac oribilul spatiu verde din fata casei. Am ajuns acasa si am apucat amandoua de cate o toarta a sacoselor, ca sa le tragem afara din portbagaj. Erau ridicol de grele, asa ca, dup ace le-am scos, eram amandoua transpirate.
   -Vrei sa bei ceva inainte sa taram sacosele astea in gradina?m-am oferit eu, simtind ca ma dor si bratele de la carat.
   Ea si-a frecat mainile putin si a aprobat din cap.
   -Trebuie sa m-apuc sa ridic greutati. E nasol sa cari chestii grele.
   Am intrat in casa si ne-am luat niste ceai rece.
   -Sa-mi aduci aminte sa ma duc la sala de fitness, am glumit eu, frecandu-mi bratele slabe.
   Hinata a ras si si-a rasfirat parul transpirat de pe ceafa. Arata tot superb, chiar asa rosie la fata si obosita cum era acum. Eu sunt convinsa ca aratam ca un criminal in serie. Dar macar eram asa de slabita, incat nu mai eram in stare sa fac rau cuiva.
   -Uau. Ketterman. Aici fitnessul inseamna sa-ti tarasti pubela pana la capatul unui drum de pamant sau sa ridici bolti de fan.
   Am cautat pentru ea un elastic de par, tot glumind pe seama urateniei micului meu oras. Nu am stat in casa mai mult de zece minute, dar cand am iesit din nou, toate sacosele cu pamant si mranita erau aliniate langa veranda. M-am uitat uimita spre ea.
   -Cum au ajuns aici?
   Ea s-a lasat in genunchi si a inceput sa smulga buruienile.
   -Probabil le-a adus fratele meu.
   -Sasuke?
   Hinata a aprobat din cap.
   -Intotdeauna vrea sa faca pe eroul care nu asteapta multumiri.
   -Eroul care nu astepta multumiri, am murmurat eu.
   Nu prea imi venea sa cred. Mai degraba puteam sa cred ca sacosele zburasera singura pana aici. Am inceput, cu Hinata langa mine, sa atac buruienile cu mai multa energie decat as fi crezut ca aveam. Intotdeauna mi s-a parut ca smulgerea buruienilor e modalitatea foarte buna de a te descarca, iar daca era sa ma iau dupa miscarile frenetice ale lui Hinata, se pare ca avea si ea o multime de frustrari. Cu un frate ca al ei, nici nu era de mirare. Dupa un timp, Hinata s-a uitat la unghiile ei rupte.
   -Gata, s-a dus manichiura mea.
   Am zambit.
   -Ti-am zis ca trebuia sa-ti iei manusi.
   -Dar nici tu n-ai manusi, a replicat ea.
   Mi-am ridicat mainile pline de pamant si m-am incruntat. Unghiile mele erau tot timpul rupte.
   -Mda, dar asa sunt eu de obicei.
   -Dar macar e distractiv.
   -E mai distractiv decat la cumparaturi? am glumit eu.
   -Mda, e mai…relaxant.
   -Sa stii. Cand fac chestii de-astea, nici nu mai gandesc.
   -Tocmai asta e misto. A inceput sa grebleze terenul. De-asta lucrezi in gradina, ca sa nu mai gandesti?
   M-am asezat in fund si am desfacut o punga de mranita. Nu prea stiam cum sa raspund.
   -Tatalui meu…ii placea foarte mult sa faca asta. Se pricepea de minune la gradinarit. In apartamentul unde am stat pana acum, nu aveam gradina sau curte sau ceva de genul asta, dar aveam un balcon. Acolo ne facuseram o gradina, amandoi.
   Hinata a tacut un moment.
   -Imi cer scuze. Nu trebuia sa-mi bag nasul.
   -Nicio problema. E-n regula.
   M-am ridicat in picioare, scuturandu-ma de pamant. Cand m-am uitat spre ea, sprijinea grebla de veranda. Bratui ei stang devenise aprope invizibil. Vedeam prin el balustrade verandei. Am clipit din ochi. Bratul tot nu era.
   -Sakura? Te simti bine?
   Cu inima bubuindu-mi in piept, mi-amsmuls privirea de la bratul ei transparent si m-am uitat la fata ei, apoi din nous pre brat. Aparuse la loc. Perfect intreg. Am scutural capul.
   -Da, sunt bine. Aaa…tatal meu s-a imbolnavit. De cancer. In faza terminal-la creier. Avea dureri de cap si tot felul de vedenii.
   Am inghitit in sec, privind intr-o parte. Avea vedenii, asa cum am avut eu?
   -Dar in afara de asta, nu avea nimic pana cand a fost diagnosticat. Dupa aia i-au dat sa faca chimioterapie si radiatii, dar…s-a ales praful rapid. A murit in doua luni.
   -Of, Doamne, Sakura, imi pare asa de rau. Era palida la fata si vocea ei era foarte slaba. E groaznic.
   -E ok. M-am chinuit sa zambesc, desi nu-mi venea deloc. Asta s-a intamplat cu vreo trei ani in urma. De-aia a vrut mama sa ne mutam. Un nou inceput si asa mai departe.
   In lumina soarelui, ochii ei straluceau.
   -Inteleg ce simti. Pierzi pe cineva si nu devine mai simplu odata cu trecerea timpului, nu?
   -Nu.
   Dupa felul in care vorbea, imi dadeam seama ca stie ce spun, dar, pana s-o intreb, usa casei ei s-a deschis larg. Am simtit ca mi se strange stomacul.
   -A, nu, am soptit.
   Hinata s-a intors si ea si a oftat.
   -Ia te uita cine a aparut.