Praf si pulbere(+16)

CAPITOLUL 1

Nu exista nicio fărâmă de lumină în celula Sakurei. Ea a avut destul timp să îşi liniştească bătăile inimii. Undeva, aproape de urechile ei, picura apă. Afară ploua de ceva timp.

Îşi făcea griji că va fi uitată. De asemenea, se îngrijora că nu a fost uitată. Deshidratarea era un mod cumplit de a muri - dar ea a auzit de lucruri mult mai rele.

Ajustarea nu era liniară. A intrat în panică, s-a calmat, apoi a intrat din nou în panică. Uneori, ea nu putea să spere, gândurile o măcinau. Uneori putea să îşi ucidă toate emoţiile şi să gândească foarte clar.
Nu se va întâmpla să scape din această celulă. A constatat că a trecut o oră de când s-a trezit. Nu găsea oportunitatea să fie din nou liberă, n-ar avea ea ocazia.
Nu ştia unde sunt ceilalţi. Ea nici măcar nu îşi amintea cine a capturat-o. Rana de la cap se vindecase - puţin - însă nu reuşea să îşi aducă aminte ceva despre ea.
Sakura şi l-a amintit pe Naruto când s-a transformat în demonul vulpe şi s-a luptat cu Gaara al deşertului.
Apoi, s-a văzut în acest loc.
Băieţii au dispărut după luptă, de asemenea.Cei trei erau ţinte uşoare. Ea a sperat că sunt în regulă.Chiar dacă invazia ar fi fost un succes - şi poate a fost, nu ştia - existau reguli pentru prizonierii războiului şi dacă ei au fost capturaţi de către Nisip, existau anumite şanse ca unele din acele reguli să fie urmate.

Grijile Sakurei pentru restul echipei au durat până ce a intrat Sasuke în celula ei.

-Sakura-san, spuse încetişor, ea ştia - ştia - că acela nu este Sasuke. Limbajul corpului era cu totul greşit, şi avea vocea răguşită, dar

apatic, într-un mod care-i zbârlea firele de păr de pe gât.

-Kai! scânci ea din reflex, nu-i mai rămăsese prea multă chakra

Nimic nu s-a schimbat - exceptând zâmbetul de pe buzele lui Sasuke.

***

Viaţa Sakurei a luat o întorsătură dramatică.
A fost prima dată când Sakura a văzut o tăbliţă plină cu instrumente de tăiat. Vederea acelui metal strălucitor, lustruit şi gata să îţi pătrundă prin piele, o terifia.
Dar apoi Orochimaru i-a acordat o atenţie specială, Sakura avea lucruri mai importante de care să se sperie.

-Confortabil? întrebă el cu un zâmbet îngust, mângâind-o atent pe picior.

Orochimaru era un torţionar sociabil. Îi plăcea sunetul vocii lui. El puse diferite întrebări, însă ea nu ştia absolut niciun răspuns şi chestia asta nu părea că-l deranja aşa tare.
El a speriat-o până ce a făcut pe ea şi după s-a apropiat de chipul ei şi a început să râdă isteric. El a învăţa-o să cerşească pentru a mânca din propria-i vomă. I-a rupt diferite părţi ale corpului, şi a făcut-o cu o bucurie feroce.
Sakura a visat mereu să îl ţină strâns de mâna pe Sasuke, şi acum mâinele lui îi atingeau pielea, exact cum şi-ar fi dorit întotdeauna.
-Nu îţi place, Sakura-san? mârâi el, în timp ce îşi aruncă privirea peste trupul ei gol, apoi îşi puse mâinele însângerate pe obrajii ei.
Cuvintele lui Orochimaru veneau din gura lui Sasuke şi picurau pe ea că o otravă.Ea nu putea să vadă clar, din cauza ameţelii, drogurilor, mintea ei nu mai percepea, fumul din aer se lipi de piele..
-Nu-l iubeşti, Sakura-san?
Limba lui Sasuke - lungă, aşa de lungă, prea lungă - lăsase o urmă umedă pe obrazul ei. Culorile s-au estompat în viziunea ei, atunci când a scâncit.
Ochii Sakurei s-au dat peste cap.

Ideea ta e pe gustul meu, dar ai grijă cu descrierea pentru că-ți cam lipsește și așa grăbești acțiunea. Și nu e nevoie să lași rând liber atât de des, în nicio carte nu vei vedea un text așezat așa în pagină, chiar dacă e necesar câte unul după ce termini de dezvoltat o idee pentru a fi mai ușor de citit.
Anyway, mi se pare interesant și vreau să văd cum va decurge acțiunea și ce va mai păți Sakura. Anunță-mă când pui next. ^^

După atâta postat, se pare că te-ai decis să scrii şi tu un fic. Prima dată am crezut ca o idee contemporană, după am văzut că e shippuden. De asemenea, când citisem că era prizonieră şi nu putea să scape, m-a dus cu gândul la seria de filme Saw şi credeam ca e ceva horror. Bine, nu că nu ar fi. Ok, chiar dacă e un fic sinistru, chiar am răs puţin când ai scris că a speriat-o până a făcut pe ea, poate e deplasat că am râs, dar în fine.
Şi pentru că ador ficurile shippuden, abia aştept să văd ce se întâmplă în capitolul următor. Care e mâine, înţeleg. Pap.,

Am trecut pe la ficul tau dupa cum ti-am promis mai devreme.Imiplace ideea si faptul ca Orochimaru este prezent din primul capitol. Eu chiar il iubesc pe Orochimaru *he he*
   Chiar sunt curioasa sa vad cum vei continua acest prim capitol. Vreau sa vad ce se va intampla pe parcurs cu Sakura. Pana acum ai lasat totul invaluit in putin mister. asta imi place foarte mult la un fic.
   As vrea sa mai lucrezi putin la aspect. Ar fi mult mai bine daca ai schimba fontul. Cat despre spatiul dintre paragrafe, nu ii vad rostul. Arata urat deoarece sunt doar 2-3 randuri separate de alte 2-3 randuri. Pauza ajuta, dar sa fie un paragraf mult mai mare, gen 7-8 randuri.Bine ar fi sa pui si „ Capitolul 1”

   Sa nu uiti sa ma anunti cand pui capitolul doi. Bafta la scris si multe idei bune!

Am citit de ieri lucrarea ta, doar că nu am putut lăsa comentariu. Însă de data aceasta mi-am zis să trec şi să îmi las părere, fiindcă pot spune cu lejeritate că ai un stil drăguţ de a scrie şi destul de fluid. Nu am întâmpinat greutate când am citit şi personajele au părut destul de palpabile, cu toate că nu mi-am format o imagine de ansamblu prea detaliată în legătură cu ele, din cauza faptului că e doar un prim capitol sau un prolog? Ar fi fost mai ok dacă ai fi specificat ce este cu un titlu, ca să ne dăm seama mai uşor. Deja ţi s-a spus de aşezarea în pagine, eu doar o chestie am de spus, ai grijă la dialog, căci normal e cu linie, nu cu ghilimele.
Altceva... păi sunt doar foarte curioasă să văd cum se vor desfăşura de acum în colo lucrurile, de fel mă feresc de ff-urile shippuden, pentru că nu găsesc mereu unele bune, dar a ta chiar mi-a plăcut. Ai început destul de bine, zic eu şi să ştii, spre sfârşit mi s-a făcut pielea de găină. Parcă scena aceea ar fi fost desprinsă dintr-un film horror, bine puţin thriller sau dark, dar în mine tot s-a nutrit un sentiment de angoasă. Sper să ai timp să mai scrii şi desigur să te cufunzi în multă imaginaţie şi idei. Spor la lucru! :')

CAPITOLUL 2

-Vei avea cicatrici, Îi spuse Kabuto. Chakra lui era liniştitoare, chiar dacă el a vindecat ceea ce ar fi ucis-o.
- Maa, spuse el după o secundă, ajustându-şi ochelarii cu vârful unui deget,
-Nu cred că mai contează, oricum.

***

-Miorelaxant, spuse Orochimaru nepăsător.Părul întunecat al lui Sasuke strălucea sub luminele de halogen, iar acesta aruncă o seringă pentru a scăpa de orice bulă de aer.
-Printre alte lucruri. Vreau să te ţin lucidă, înţelegi?
Ea nu mai vedea, nu în momentul ăla, dar 4 ore mai târziu nimic nu ar fi încurcat-o pentru libertatea de mişcare.
El avea o oglindă.Ea putea să vadă când o taie, sângele, sclipirea osului.Mai văzuse oase înainte, modele la academie.
-Trebuie să fii atent cu vivisecţia, spuse Orochimaru, presând degetul încărcat cu chakra la una dintre cele mai mari vase de sânge.
Sakura ştia că o mişcare greşită l-ar face să taie prea adânc. Nu mai dorea acestă suferinţă. Te rog, se gândi ea la muşchi, doar puţin.Dă-mi ceva.
Dar, corpul ei a rămas nemişcat şi Orochimaru avea nişte mâini foarte pricepute.

-Trebuie să-ţi fie foame, a spus respectuos, ceva mai târziu.
Desigur că-i era foame. Acesta a fost un mod de ai controla producţia de chakra.Fără mâncare, fără chakra.
Orochimaru a apăsat degetul plin de sânge pe gura ei. Gustul fin şi ruginit al sângelui izbucni pe limba Sakurei.
Atunci când ea a putut să se mişte puţin, el a hrănit-o cu ceva cărnos şi sângeriu făcut în bucăţele delicate.Mirosea a organe comestibile.
-Nu mai ai nevoie de ea, sunt sigur.
-Doar....opreşte-te, croncăni Sakura.Vocea ei dispăruse. Ochii ei nu se mai concentrau, prea multe tăieturi, prea obosită pentru a mai fi torturată.
El îşi muscă puţin limba.
-Ştii că nu o voi face, a spus uşor, ca şi cum a fost teribil de dezamăgit.
-Nu îmi vei mai adresa întrebari, urlă ea.
-Hm? făcu o pauză. Se uită la ea.
-Bietul copil, a spus el în cele din urmă, cu un zâmbet care arăta greşit pe faţa lui Sasuke.
-Nu e nimic ce ai putea să-mi spui despre Konoha iar eu să nu ştiu deja. Nu e nici măcar despre tine. Sasuke-kun este doar...neobişnuit de încăpăţânat.

Sakura nu s-a gândit că ar avea vreo veste proastă să-i dea, însă - oh, a făcut-o. Exista gheaţă în venele ei. Sasuke a fost acolo.
Orochimaru a scos un sunet de încântare.
-Plângi, Sakura-san? Toată munca mea, şi tu încă mai ai lacrimi pentru Sasuke-kun? El s-a aplecat atât de aproape de ea, Sakura îşi închise ochii astfel încât să nu se mai uite direct la faţa lui Sasuke.
-Dacă mai ai lacrimi rămase, Sakura-san, scrâşni în linişte,
-Ar trebuie să le salvezi pentru tine.
-Orochimaru-samă, se auzi vocea lui Kabuto lângă uşa. Ochii lui au plutit în derivă peste Sakura fără să fi avut vreo îngrijorare, iar când plecă capul spre Orochimaru, ochelarii căpătară lumina strălucitoare a soarelui.
A fost prima dată când ea a avut un indiciu despre lumea de-afară. Mirosea a pădure şi ploaie, şi ceva deosebit de puternic, cum ar fi o formaldehidă - ceva cu care a lucrat Kabuto, probabil.
Mirosurile au lovit-o şi nu se simţea prea bine. Ea voia să fie acolo afară. Va reuşi vreodată să ajungă acolo din nou?
Ea a luptat să respire prin panica ei bruscă
-Pierderi, şi Hidan-kun este în bucăţi, însă -
-Sunt sigur că va fi bine, spuse Orochimaru.El se uită la Sakura, dar ochii lui negri erau la distanţă.
-Adu-l la mine când ajunge.
Kabuto a dat din cap şi apoi a dispărut că un vârtej.
Sakura se înecă cu un suspin.
-Al meu, al meu, murmură Orochimaru, urmărind-o cu atenţie.
Ea îşi strânse ochii. Lasă-l să se uite - ea pur şi simplu nu a vrut să vadă.

Devine din ce în ce mai horror, după mine. :)) Dar ce tot îi face Orochimaru Sakurei? Parcă ar tăia-o pentru masa de Crăciun. E mult prea mult mister, nici din ce vorbesc ei nu îmi pot da seama clar, e prea încurcată treaba. Doar câteva chestii le-am putut prinde mai bine, însă aşa plutesc în negureaţă. Ce planuri are până la urmă Orochimaru? Asta vreau să aflu. Şi ca întotdeauna Orochimaru nu încetează să mă pună la colţ cu al său colorat comportament. Ah şi Sasuke ăla! e acolo, nenorocitul şi desigur că iar nu face nimic, tipic.
Te voi lăsa acum, m-a suprins că ai adus aşa de repede next-ul, dar nu m-a deranjat cu nimic, aşa am mai înaintat puţin în poveste, chiar dacă ideile încă sunt răsfirate într-o ceaţă densă şi cenuşie. Aştept să faci lumină. Spor la scris!

Mhm, deci asta făceai când nu răspundeai pe chat. Of, cât de încurcată e treaba, atât de multe lucruri care sunt neclare. Cred că Sakura este supusă unui fel de interogatoriu? Mă întreb când va intra Sasuke în acţiune. Cu siguranţă o va ajuta, pentru că, în starea în care se află, nu poate scăpa singură de acolo. Abia aştept să văd ce se întâmplă în continuare. Baftă.

Ma bucur ca ai pus next-ul asa repede.
Pentru mine sunt multe lucruri neclare. Sper sa se elucideze msiterul pe parcurs si sa ma scoti din ceata asta. Cum spunea si Cristina, parca macelareste porcul pentru masa de Sarbatori.
Astept sa pui next-ul si sa ne luminezi.

CAPITOLUL 3

Sakura îşi plimbă jucăuş degetele peste rănile îngrijite de Orochimaru, tot drumul, de la osul pubian până la gulerul ei.El avea o mâna foarte delicată, se pricepea la cusut, ideea asta o tulbură pentru un moment. Kabuto avea un talent bun la vindecat, indiferent de manierele sale.

Amândoi erau încurcaţi cu programul de hrănire, cu toate astea ea nu aştepta cu nerăbdare masa, nu se uita cu poftă la bolul cu terci.

Existau lucruri pe care ea le putea face - tehnicele mentale au fost menite pentru dânsa - să se oprească de a lua-o razna în aceste circumstanţe. Şi-a amintit de Iruka-sensei, clar ca lumina zilei, spunându-le să se concentreze asupra sarcinilor şi să treacă psihic peste ele, lucruri mici care să le ocupe mintea.Şi-a amintit cum să observe mici schimbări în rutină, analiza orice spuneau răpitorii ei.Şi-a amintit că în situaţii extreme ar putea bea propria urină pentru a economisi apă.
Totuşi, nu se simţea pregătită. Oh, durerea a fost teribilă - Orochimaru era bun la a cauza durere. A provocat-o, cu foarte puţin efort, a controlat sistemul care opera în spatele durerii: frica, auto-conservarea, panica. Acolo a strălucit cu adevărat, unde chinul a devenit o artă.
Ea îşi numără bătăile inimii.
Ea îşi numără copcile.
Ea îşi mâncă terciul diluat.
Sakura nu era sigură dacă ar mai ai avea vreodată energia să îşi recapete sentimentele.
Habar nu avea cât de multe zile a fost închisă în acea celulă de când s-a făcut cu un nou coleg.
Săptămâni, cel puţin. Săptămâni lungi.

La început, ea nu a fost destul de sigură că "coleg de celulă" fusese desemnarea corectă. Era o cutie.O cutie de lemn, destul de mare. Ninja care au adus-o, au făcut-o în batjocură, au dat cutiei o lovitură grea şi apoi au trântit uşa celulei.
Sakura nu a atins cutia.
Nu avea nicio idee despre ce se află înăuntru, şi nici nu o interesa.Probabil, se gândea, bucăţi a cuiva pe care l-a iubit. Semăna mult cu stilul lui Orochimaru.
Nu simţi nimic gândindu-se. Doar... oboseală.
Pe măsură ce a trecut timpul, ninja au venit să colecteze cutia.Ei au plecat cu ea şi au adus-o înapoi, iar şi iar. I se părea mult prea elaborat să fie un truc care să-i facă rău - Ar fi cineva în stare să risipească atâta efort când existau modalităţi mai uşoare ?
Cu toate acestea, i-au luat Sakurei 316000 bătăi de inimă ca să adune curiozitatea, iar alte 13.000 pentru a aduna motivaţia necesară să descopere.
Ea a găsit cutia, şi apoi a petrecut câteva minute încercând să o deschidă.
Sakura a dat capacul jos. Putea să îşi audă respiraţia, în jurul ei domnea liniştea.Acum, că a deschis cutia, se întreba dacă nu cumva a fost o idee proastă. Existau o mulţime de lucruri pentru care nu se simţea în întregime pregătită.
Cu atenţie, cu mare grijă, băgă mâna în cutie.
Ceva s-a mişcat şi a apucat-o într-o clipă de mână.
Sakura scânci şi o smuci repede, inima bătea nebuneşte.
Oh, Doamne, s-a mişcat. Ce naiba a fost ?
Un zgomot puternic veni din interior, înăbuşit şi ciudat.

Sakura s-a apropiat din nou. N-ar fi rănit-o, la urma urmei.Ea a atins partea laterală a cutiei cu vârful degetelor, simţea o presiune dureroasă în locul umflat al mâinii.O fractură, se gândi ea din punct de vedere clinic.Nimic teribil.
Cu precauţie, lovi uşor cutia.
O mână a apărut şi a atins-o
Sakura nu a ţipat, dar a fost destul de aproape.Mâna era caldă, aspră, mare. Nu era blândă.

-Bună,a spus ea cu o voce tremurândă. Buzele ei erau uscate, şi vocea dispăruse de săptămâni bune.

Un alt zgomot înfundat, acesta mai tare, şi mâna o trase.
-Ai căluş, mormăi ea, urmă liniile lungi ale acelui braţ - încheietura mâinii, antebraţul, cotul, bicepsul, umărul - ah.
-Da-mi o secundă, spuse ea.Să sperăm că s-a făcut înţeleasă cu oricine ar fi fost.Cine a fost aşa de ghinionist încât Orochimaru a trebuit să-l bage într-o cutie? El deja era într-un spaţiu închis:celula lor. Se încruntă nedumerită.
Căluşul a fost tras afară. Chiar şi cu ambele mâini libere, cutia era prea mică pentru a permite unei persoane de a se mişca suficient - şi unghiul ar fi fost că dracu, chiar dacă reuşea să ajungă la gura lui.
Atunci când ea a tras călusul, a găsit ceva înăuntru - un obiect mare din metal, făcut pentru a-ţi apăsa limba şi a umple gura. Era lat şi ascuţit, şi ea putea simţi că era multă salivă pe obiect.
-Al dracului, soartă, izbucni o voce în întuneric.Din cauza mâinilor, Sakura s-a gândit că este un om, vocea a confirmat şi mai mult acest fapt.
-Doare ca dracu. Unde naiba suntem?
-Nu am nicio idee, a spus Sakura. Nu eşti legat, aşa-i ?
-Nu, dar - o pauză, apoi un zgomot extrem de iritat. Mi-ai văzut picioarele?
Sakura clipi, o dată, încet. Ea a realizat cu stupoare că acea cutie nu era destul de mare pentru un om matur.
-Nu, spuse ea, a existat doar o singură cutie în această celulă, adăugă ea.

Vocea din întuneric înjură. Fu destul de creativ.
-Ai fost aici timp de - 600.000 bătăi de inimă, mai mult sau mai puţin, se gândi ea, aproape o săptămâna.
-O săptămâna - fu o pauză, şi apoi un mârâit. Să-l f** pe Kakuzu.
-Orochimaru, spuse ea, pentru că nu era sigură cine e Kakuzu, dar cert nu el cauza torturarea.
-Cât de sus ţi-au tăiat picioarele? Îşi dorea să afle dacă este vorba de vreo infecţie sau ceva.
El mormăi.
-Nu ştiu. Se auzi un zgomot ciudat, şi - a înjurat.Din nou. La naiba, mi-au luat intestinele.
-Ce?
I-a apucat mâna Sakurei, şi a îndreptat-o spre zona stomacului, a simţit cu degetele marginea zimţată a coloanei vertebrale.
Sakura făcu un zgomot. Nu era sigură ce fel de zgomot , doar că s-a alarmat şi supărat dintr-o dată. Cutia chiar nu era destul de mare.
-Nu mai scânci. Va fi bine. Trebuie doar - să-mi găsesc afurisitele alea de picioare.
Va fi bine ? Of, Dumnezeule. Sakura înghiţi în sec.
-Dacă aud ceva, spuse ea încet, te voi anunţa.
-Super, murmură el, şi îşi ascunse antebraţul. Ea l-a înţepat, dar nu era sigură dacă el ştia că este rănit.
-Acum şterge-o, trebuie să mă rog.

Să înţeleg că cel din cutie e Hidan... din moment ce urmează să se roage. :)) (sper că nu am încurcat personajele, adică să nu fie Sakura cea care se roage, dar îmi e greu să cred asta şi din moment ce a pomenit de Kakuzu... ) Oh, dar ai fost rapid şi tu cu nextul, însă tot nu ştiu ce i-a făcut Orochimaru Sakurei, a desfăcut-o la propriu de piele şi după a pansat-o, vindecat-o, dar care e treaba cu asta? Acţiune lui chiar sunt duioase şi mă intrigă. Tot umblu prin ceaţă, fiindcă nici la momentul acesta nu ştiu care e treaba, de ce e Sakura în celulă, ce vor de la ea... bine informaţie, dar pe lângă asta? Nu au şi un alt scop? mai meschin mă gândesc. Îmi place faptul că nu divulgi aşa de multe, adică ne oferi linguriţă cu linguriţă totul.
Abia aştept next-ul spor la lucru în continuare!

     Trebuia sa dorm la ora asta, dar daca tot ai postat next-ul, am zis sa-l citesc. Nu stiu de ce nu ti-am zis pana acum, dar e primul text de genul asta pe care-l citesc si cred ca m-ar fascina mai mult daca ai descrie durerea, daca ai aprofunda putin acest aspect. Fie ca ea se mai simte, fie ca nu, trebuie ca eu sa stiu in ce stadiu se afla personajul- psihic vorbind, caci tot ce ar trebui sa faci ar fi sa ne dezvalui gandurile lor in momentele critice intr-o masura mai mare decat de obicei.
     Mi-a placut partea in care Sakura se gandeste la Iruka-sensei si apoi ne zici ca Orochimaru controleaza sistemul de operare din spatele durerii. Ai fi putut stationa mai mult pe ideea asta, de exemplu- chiar pe prima parte, cea in care ne relevai cum incerca sa se preocupe de lucruri mici pentru a uita de durere, ca apoi faptul ca Orochimaru distruge toata truda sa ne para a fi mai grav. Asa ai fi creat o distanta mai mare intre cele doua idei si reactia ar fi fost mai puternica.
     De data asta, faza cu urina m-a amuzat putin, asta pentru ca "nu se simtea pregatita". Si mi-a mai placut mult faptul ca timpul ei se masura acum in batai de inima. Geniala idee. Surprinde bine psihologia detinutului, a celui torturat. Si da, ma asteptam sa ni-l prezinti pe Hidan in alt context, dar m-ai surprins.
     Dispui de foarte multa originalitate si ma bucur ca stii cum sa lucrezi cu misterul, ca stii cat si ce sa spui pentru a nu-l divulga. Astept urmatorul capitol. Spor la scris :)

Se pare că am dat de alt fic misterios din toate punctele de vedere. Mi se pare interesant modul în care relatezi întâmplările folosindu-te de mult dialog, ceea ce nu prea am întâlnit până acum. De obicei, ce este prea mult strică, însă la tine se pare că este o excepție. Nu irosești replicile cu niște cuvinte seci și am observat că încerci să păstrezi caracterul personajelor din anime.

Îmi place cum ai așternut ideile și se remarcă o ușoară evoluție între cele 3 capitole. După fiecare am rămas cu niște întrebări, însă le-am aflat răspunsurile în capitolul următor și așa cum a spus și xenomorphius, ne oferi linguriță cu linguriță totul. Aștept capitolul următor. Spor la scris!

Nu ai idee cat ma bucur ca l-ai introdus pe Hidan in fic. Chiar m-a amuzat scurta lor conversatie doarece omul acela e unul dintre cele mai amuzante personaje din Naruto (dupa Tobi).
sunt curioasa de ce nu vrei sa divulgi ami multe. Inca nu m-am laurit de unele chestii. Orochimaru e fie bun, fie rau. Nu stiu inca cum sa-l caracterizez :))
ma omori cu suspansul asta =))
Sa ma anunti cand pui next. Pupiciei

CAPITOLUL 4

Numele lui era Hidan, şi se prezenta drept cel mai iritant om de pe faţa pământului.
Era zgomotos. Era obsesiv. Era grosolan. Era violent.
Orochimaru i-a dăruit inapoi intestinele cu mici modificări.Uneori, insista să mănânce şi din cauza asta abia mai puteai să respiri, în aer plutea un miros greu de suportat timp de zile întregi, deoarece - oh, da - stomacul si intestinele aveau portiuni tăiate.
El a vorbit, de asemenea, aproape non-stop.Sakurei nu i se întâmpla asta deobicei. Ea a fost doar audienţa lui nefericită şi captivă.
Sakura a adunat câteva lucruri de la pălăvrăgeala lui fără sfârşit, cum ar fi: unu, că el era un ninja dispărut şi nimeni din sat nu a venit să-l caute; doi, că cineva fusese plătit să-l vândă şi să-l livreze lui Orochimaru; trei, că el funcţiona într-un fel şi nu putea muri; şi patru, că el era religios.
El era foarte, foarte religios.
Religia se consideră un lucru interesant printre ninja.Sanctuarele pentru morţi erau comune, aşa cum erau tot felul de superstiţii şi credinţe locale, şi fiecare ninja credea în zeul morţii. Dar, spre deosebire de altele, religia organizată era destul de rară.
Hidan se închina lui Jashin, zeul suferinţei, şi se dedica în mod absurd religiei sale. El era foarte supărat în legătură că nu avea sacrificii pentru ritual decât că-i lipseau picioarele.
Cel mai rău lucru era că Sakura se simţea recunoscătoare pentru că se afla acolo.Atunci când Orochimaru încerca să descopere secretele nemuririi lui Hidan, el nu o mai tortura. Asta a însemnat perioade mai lungi în întuneric, desigur, dar era mai bine decât alternativa.
Hidan era, deasemenea, acolo când cineva o escorta înapoi la celulă.Orochimaru, de obicei, nu părea să aibă timp, aşa că trei paznici ai Sunetului se ocupau de asta.Uneori - de multe ori - au trebuit să o care, şi au aruncat-o în celulă fără să privească înapoi.

Prima dată când s-a întâmplat, tot ce a spus a fost: "Puţi. Ăştia nu-ţi fac baie vreodată?"
Sakura tuşi zdravăn - avea o coasta ruptă, se gândea că perforarea unui plămân este iminentă, asta dacă nu s-a întâmplat deja.Poate că murea dacă nu o vindeca Kabuto. Ea a trecut cu bine peste acest gând, şi a fost satisfăcută în mod ciudat de măcinarea oribilă din pieptul ei.
-Uneori, ei folosesc jutsu de apă, spuse ea.
-Nu prea des, murmură el.
-Mmm, fu de acord. Crede-mă, spuse ea cu o respiraţie greoaie, nu e după alegere.
El începu să râdă. Râsul lui Hidan a fost un lucru terifiant: sălbatic, rău şi foarte mare.A existat întotdeauna o urmă de isterie în el.
S-a rugat mult cu voce tare - suficient ca Sakura să fie gata pentru a recita cuvintele odată cu el.
-Mai sunt şi alţi Jashinisti ? întrebă ea, întrerupând o vorbărie goală despre cum ar putea fi forţat Yakushi Kabuto să-şi mănânce propriile organe de zeul atotputernic pentru blasfemiile aduse - Sakura trecuse deja prin aşa ceva, se simţi foarte ambivalentă.
Există o mică pauză, surprinzătoare.
-Desigur, există, spuse el. Eşti proastă? Ce fel de religie are doar un singur adept?
-Probabil că toţi dintre ei, când au început, cugetă ea. Vocea ei fu prea rănită din cauza ţipetelor, dar vorbind cu Hidan a fost mult mai bine decât să numere bătăile inimii în întuneric.
Hidan pufni.
-Nu suntem prea mulţi, dar asta pentru că majoritatea oamenilor nu pot suporta adevărul.
Ea făcu un zgomot de confirmare.
-Adevărul, nu-i aşa ? Murmură ea, fiind foarte obosită.
-Sigur. Suferinţa.
-Ce?
-Eşti surdă sau pur şi simplu proastă? Am spus: suferinţa. Este singurul adevăr. Toate ritualurile lui Jashin-sama necesită experienţa reciprocă a suferinţei, deoarece ne aduce aminte de un lucru care ne uneşte pe toţi.

Nu prea avea sens pentru ea, în trecut, atunci când ea nu aştepta cu nerăbdare lumina soarelui sau să măsoare durerea pe o scală care variază de la contuzii până la intervenţii chirurgice fără anestezic. Dar aici, în întunericul celulei...
Aproape că putea vedea.
Tăcerea ei era în mod evident interpretată ca entuziasm, deoarece Hidan a continuat. El i-a spus despre ritualurile în care fiecare participant a fost rănit în aceeaşi măsură, cum el a devenit nemuritor, specific încât să poată simţi suferinţa pentru zeul lui.
-Jashin-sama suferă cu noi, desigur. De aceea ne sacrificăm.Îi oferim experienţa suferinţei, gustul umanităţii, îi dăm viaţă, el ne dă moarte.Uneori. Adăugă el, cu o căldură în vocea lui.El ne dă libertatea de la moarte.
-Chiar aşa este ? Întrebă Sakura curioasă
-Da, aşa este! Mârâi Hidan. Crezi că oamenii pot veni cu o modalitate de a mă ţine în viaţă aşa?
Nu, Sakura reflectă, probabil, nu. Existau câteva tehnici interzise acolo, dar dacă există unul care ar putea permite unui om să supravieţuiască pentru săptămâni fiind tăiat în jumate, ar fi cu siguranţă foarte popular.
Iniţial, ea a crezut că religia lui Hidan este ciudată.Nu a fost aşa de mult încât să nu aibă vreun sens - ea ar putea să înţeleagă ataşamentul său prea bine.Nu a părut un mod foarte util pentru a da sens lucrurilor.Ea a vrut să evite suferinţa, în general, să nu se rostogolească în jurul valorii ei.
Ea i-a spus la fel de multe, o dată, atunci când a fost drogată.Nervii ei dispărură inconsecvent: uneori, nu putea să se simtă deloc, iar apoi un val de durere ar fi lovit-o atât de repede că nici nu a putut spune dacă striga şi plângea.

Se târâ la el unde-i zăcea corpul şi s-a prăbuşit. Hidan a protestat şi a lovit-o, dar ea nu putea să simtă decât căldura corpului lui.
-Nu-mi place suferinţa, se plânse ea - nedesluşită, într-adevăr, simţindu-se ameţită însă ascultând pulsul lent al lui Hidan. Este mare.
-Nu fi o laşă, spuse el cu voce tare.Suferinţa este literalmente singurul lucru pe care-l avem în comun.
Privi chiorâş la el. Nu a putut să-l vadă, l-a apucat de gât.O parte din ea încă avea speranţa de a prinde ceva:strălucirea unui ochi, umbra unui chip.
-Este diferit oricum, spuse el, după o perioada lungă de timp.Tortura nu este acelaşi lucru ca ritualul. Poate într-o zi îţi voi arăta.
-Mm, spuse ea.
Timpul a trecut, Sakura a crescut destul pentru a înţelege şi mai mult despre ce vorbea el.
Avea dreptate, la urma urmei.Când totul dispăruse încă mai era suferinţă.
-Durerea ta este sacră, spuse el. Suferinţa ta este frumoasă.
Ea nu-l credea. Dar a vrut s-o facă.
Până când, în cele din urmă, a făcut-o.
-Dacă e adevărat, spuse ea, atunci şi a ta este, de asemenea.
-Bineînţeles că este. Când mă voi elibera, o să mă duc la Orochimaru şi va fi adevărat şi pentru el.
Sakura s-a gândi la trupul închiriat al lui Sasuke şi la trupul însângerat al lui Hidan
Ea a constat că nu o deranjează.
-Aa, ofta ea.
-Adormi pe mine?
-Nu, spuse ea încet
-Faci asta în p*** mea, tu -
-Sssst, spuse ea, răsucindu-se mai aproape.
-Jur pe Dumnezeu, dacă salivezi pe mine -
-Hidan-san, fecalele tale se scurg pe coapsa mea, mormăi ea. Avem probleme mai mari.
El râse, strident, ca un nebun.
Ea îşi frecă faţa pe umărul lui.

Oww cât de adorabili sunt cei doi. : )) Ultimele rânduri m-au făcut să râd isteric, a fost amuzant, trist, dar amuzant. Nici nu ştiu ce să îţi mai scriu, pe cât de mult mister este, pe cât de palpitant devine. Îmi place că pui accent... pe tot, nici nu ştiu cum să o spun. Dialogul e mult, dar este interesant. Şi chiar dacă nu este aşa de multă descriere, cât oferi este îndeajuns de satisfăcător, îndeajuns încât noi cititorii să ne transpunem în cadrul creat de tine cu multă grijă şi răbdare. Nu mai are rost să spun că aştept cu sufletul la gură următorul capitol. Spor!

Ma bucur mult ca am sansa sa ma ocup de aceasta critica. Esti foarte talentat si am observant o evolutie in scriitura ta in cele 4 capitol postate. Ai tinut cont de sfaturile care ti-au fost date si te felicit pentru asta.

Cum greselile de tastare sunt foarte putine, iar cele gramaticale aproape inexistente (o cacofonie in capitolul 3: "ca coleg de camera" si cateva virgule pe ici, colo), voi sari aceasta parte a criticii.

Titlul este unul dintre cele mai importante elemente intr-o povestire, intr-un roman, intr-o scriere de orice gen ar fi ea, intrucat este cel care iti "sare in ochi", e primul lucru dupa care judeci acea poveste. Al tau este bine ales, mie imi place. Nu e complicat, e atragator si in concordanta cu naratiunea. Bravo!

Ideea nu a fost pe placul meu la inceput, insa acest lucru are legatura stricta cu ale mele gusturi. Insa pe parcurs m-a captivat si a inceput sa-mi placa. De necontestat este faptul ca e o idee originala, nu am mai intalnit un fan-fic de genul acesta pe forum pana acum.

Actiunea imi pare usor grabita, poate din cauza ca descrierea nu e foarte accentuata. In primele doua capitole lipseste in mare parte, iar in urmatoarele doua am observant ca ai daugat ceva mai multa. Descrierea e necesara intr-o scriere de genul acesta pentru ca ea ajuta cititorul sa perceapa mai bine succesiunea evenimentelor, sa isi faca o imagine cat mai clara despre personaje ori despre locurile in care se desfasoara actiunea. De aceea eu iti recomand sa adaugi mai multa descriere, poate chiar o descriere cognitiva, pentru ca ea ajuta mai mult la intelegerea asupra perceptiei personajelor. Sa descrii mai mult ceea ce simte personajul te poate ajuta in crearea unei unitati a scriiturii. O singura sugestie mai am in legatura cu descrierea, sa incerci sa nu folosesti de prea multe ori acelasi pronume intr-o succesiune mica de propozitii atunci cand nu schimbi subiectul, ci vorbesti despre acelasi personaj. Acest lucru este in regula doar daca schimbi subiectele.

In ultimul capitol descrierea a fost pe placul meu, suficienta as putea spune. Ai un stil misterios, nu dezvalui prea multe deodata, ci lasi cititorul in suspans pe tot parcursul actiunii. Asta e foarte bine. Personajele capata si ele contur treptat, surprind cititorul. Se observa aici o diferenta intre primul si ultimul capitol, ceea ce inseamna ca evoluezi.

La capitolul dialog stai foarte bine. Desi e predominant, nu m-a plictisit deloc. Din contra, e captivant, replicile pe care le alegi se succed bine si pot spune ca sunt ingenioase. In primele capitole am observant ca aveai o tendinta sa pui linie de dialog inaintea fiecarei replici, chiar daca vorbea acelasi personaj. Iti recomand sa succezi vorbele in aceeasi replica pentru a ajuta si cititorul sa inteleaga mai bine ce personaj este cel care vorbeste. Pauzele scurte de descriere intre vorbele aceluiasi personaj le poti incadra intre linii de pauza, iar daca e vorba de o pauza mai lunga, cu mai multa naratiune, atunci intr-adevar poti sa le separi prin paragrafe.

Cat priveste asezarea in pagina, sfatul meu este sa folosesti aliniat la inceput de paragraf. Intre unele paragrafe exista o distanta prea mare, desi actiunea nu este intrerupta, ci din contra, e vorba despre o descriere unitara. Ai putea sa faci paragrafele mai lungi (5-6 randuri), in sensul de a nu mai separa propozitiile printr-un nou paragraf si sa folosesti o distanta mai mare intre ele atunci cand se schimbalocul ori momentul actiunii. Pe acestea le poti separa si prin asterix, de altfel.

Sper ca aceasta critica sa te ajute si sa fie indestulatoare. Daca am omis unele lucruri sau daca exista neclaritati, cu cea mai mare placere astept un mesaj din partea ta.

Esti talentat si chiar m-ai captivat cu aceasta poveste. Este plina de mister si sunt intrigata de actiune. Voi fi cu ochii pe fan-ficul tau.

CAPITOLUL 5

-Ahhh, spuse Hidan, arcuindu-se penibil.Îl mai apuca periodic, îşi aducea dintr-o dată aminte că îi lipseşte jumătate din corp. Mă doare şi doare şi doare.Vocea lui groasă şi guturală izbucni din piept.

Sakura îşi întinse degetele, rupte şi umflate, respiră adânc să se simtă mai puţin îngrozitor.

-Cel puţin ştii că eşti în viaţă, spuse ea neutră.

-Sunt mereu în viaţă.

Nici Sakura, nici Hidan nu aveau prea multe şanse să scape, nu într-adevăr. Hidan nu stăpânea un caracter care să fie controlat şi să-l facă să renunţe, prin faptul că el era prea încăpăţânt ca să funcţioneze, dar - bine - Hidan nu avea picioare, ceea ce era, indiferent cum priveai, un dezavantaj.
Dar Sakura nu cred că ar fi făcut diferenţa prea curând dacă ar fi fost în stare.Răpitorii lor erau experimentaţi.

S-a întâmplat foarte rapid. La un moment dat se aflau singuri în inuneric şi apoi - partea celulei lor s-a prăbuşit cu un impact răsunător.
Se auzeau strigăte - strigăte de furie şi agresiune, genul pe care Shinobi îl fac atunci când furişatul este inutil.
A fost nevoie de foarte puţin timp că strigătele să se transforme în ţipete. Sakura se simţea familiarizată cu ţipetele de durere şi teroare în momentul de faţă, simţea că vocile sunt - neajutorate. Neajutorate şi disperate, zgomotele pe care le face o persoană atunci când nu mai are unde să fugă, unde să se ascundă.
Sakura şi Hidan au început să facă linişte
O lumină venea din colţul distrus al celulei. Nu a fost uşor pentru ochii Sakurei să se adapteze, însă Hidan părea să se simtă mai bine, pentru că a recunoscut una dintre umbrele ce se deplasau pe acolo.
-Itachi! scânci el. Urmă o pauză, şi o figură se arătă.
Sakura clipi. Îşi făcu câteva detalii.

Silueta omului de lângă peretele dărâmat se uita direct spre ei, cu ochii roşii şi strălucitori. Avea cearcăne şi faţa lui era palidă ca şi cum pierduse o grămadă din greutate dintr-o dată.
Sakura nu-l cunoştea din vedere, dar ştia cine este el.Fiecare Genin din Konoha ştia. Privirea lui s-a îndreptat spre ea şi Sakura a tresărit.
Se dovedea a fi perfect curat, însă nu avea nicio îndoială că el a fost sursa ţipetelor. Un foc negru a apărut în jurul lui, transformând totul în scrum.
Ochii lui ardeau.
Arăta că mânia lui Dumnezeu.
-Hidan, spuse el cu o voce moale, uşoară. Nicio expresie nu se afişa pe faţa lui. Şi apoi...el i-a ignorat şi a plecat mai departe. Cineva a strigat, iar sunetul a fost urmat de un geamăt.
-Aţi putea să mă conduceţi la Orochimaru-san? murmură vocea lui Itachi undeva pe coridor, la fel de moale şi nepotrivită.
Ea nu a auzit răspunsul, dar apoi: mai multe ţipete.
-Ticălosul ăsta. Hidan a început să înjure fără să se mai oprească.
-Vă mulţumesc, murmură din nou vocea lui Itachi.
O şoaptă.
O lovitură.
Sakura înghiţi cu greu.
-Doar taci pentru o secundă, şuieră ea spre el, se duse lângă cutie - ei bine nu putea lua cutia. Ea nu era destul de puternică. Atârnă un braţ peste umăr şi îl ridică de acolo, însă aproape a fost să cadă sub greutatea lui.
-Eşti o piticanie nenorocită, declară Hidan îndatoritor, uitându-se cruciş la ea în lumina soarelui. Sakura ura să se gândească la cum arată acum. Cum de nu ştiu asta?
-Eşti o jumătate de persoană, se încruntă ea, aşa că nu cred că mai ai destule ocazii pentru a critica.
Sakura privi pe coridor, tresărind la lumină. Corpuri, corpuri peste tot. Presupuse că nu trebuie să fie surprinsă. Itachi era într-un fel cunoscut pentru masacre ca acesta.

Cel mai important lucru despre urma lăsată de Itachi - o pistă de foc şi distrugere - era că nimeni nu fusese lăsat în viaţă.
Cu excepţia lor. Ceea ce a fost frumos.
-Trebuie să-mi iau picioarele, şuieră Hidan.
-Nu fi ridicol, afirmă Sakura. Trebuie să ieşim de aici. Nu mă duc să îţi caut picioarele în mijlocul nebunieii ăsteia.
-Ce p*** mea? Idioată mică, ce dracu aş putea face fără picioarele mele?
-Te poţi întoarce după ele. Se opri pentru a lua pachetul unui cadavru, dar ea avea nevoie de aer curat şi era determinată să dispară înainte că Orochimaru să se regrupeze.
-Mi-ar fi mai uşor să merg decât să stau în cârca ta.
-Ei bine, poate că Uchiha va catiga.Nu ştiu!Vocea ei a răsunat tare pentru că, da, a înţeles pozitila lui, dar -
-Vrei să te las aici ?
-Ce ? Nu! Vreau să te duci dracu să-mi găseşti picioarele! Eşti proastă ?
Sakura l-a ignorat şi a plecat mai departe.

Şi Hidan ce dârz e şi nu lasă în urmă gândul de la picioarele sale, când poate o face rost de la vreun cadavru sau ceva. Măcar Sakura e mai sprintenă şi isteaţă. Deci să înţeleg că au evadat şi că pot să se scalde în lumina soarelui. Perfect, de când aşteptam momentul acesta. Chiar ador dialogul tău, aşa cum s-a mai spus e destul de abundent, dar are farmecul lui, după mine eu zic că e destul de bine gândit, nu e plictisitor sau ceva de genul. Se poate să mai adaugi puţină descriere pe alocuri, dar stilul acesta simplu ţi se şi potriveşte, îl mânuieşti destul de ok. Ce apariţie interesantă - Itachi şi mă întreb dacă Orochimaru o va găsi pe Sakura şi Hidan, eu sper ca lucrurile să stea mai bine pentru cei doi. Abia aştept nextul, spor la lucru în continuare! <3

O să încep prin a-ți spune că mi-a plăcut foarte mult capitolul patru, pentru că ai redat într-un mod captivant relația dintre Sakura și Hidan, folosidu-te de un dialog intrigant. Ai introdus conceptul de suferință și s-a văzut că ai studiat bine personajul Hidan. Lucru surprinzător de plăcut. Iar finalul capitolului a fost mai mult decât amuzant. Ultima replică a Sakurei e pur și simplu genială.
Referitor la acest capitol, pot spune că, într-adevăr, așteptam schimbarea, așteptam să văd cum o să scape de tortură sau poate cum o să fie salvați, însă Itachi a fost elementul surpriză, a fost biletul lor de ieșire la care nu m-am gândit nicio secundă. Recunosc că, inițial, am crezut că venise să-l salveze pe Hidan, dar apoi am aflat că Orochimaru era cel pe care-l căuta.
Întrebările continuă să se ridice iar misterul nu-și slăbește intensitatea. Îmi place nivelul ăsta de abordare, dar îmi doresc ca, la un moment dat, să aflu adevărul din spatele incertitufinilor care mă macină. Îți urez spor la scris :)

CAPITOLUL 6

Odată ce Sakura şi Hidan au ieşit împreună afară, ea a ştiut că prima prioritate este să ajungă într-un loc sigur şi bun pentru a se adăposti. Nu se simţea destul de bine ca să fugă încotro vedea cu ochii şi Hidan nu putea deloc să meargă.
Afară ploua, probabil un lucru bun - Urmăritul după miros ar fi aproape imposibil, iar în cazul în care ploua destul de tare, urmele le vor fi şterse. Chiar dacă ea era udă, rănită, epuizată şi moartă de foame, părea un preţ mic de plătit pentru un plus de siguranţă.
S-a simţit mulţumită, când ochii ei stropiţi de ploaie şi intepati de lumina bruscă după mult timp în întuneric, au văzut că se aflau într-o zona familiară, înconjuraţi de copaci falnici. Asta însemna că se aflau în ţara de foc, sau foarte aproape de graniţă. Fără vreo amintire şi fără repere, ea s-a gândit puţin şi a hotărât să apuce într-o direcţie la întâmplare, sperând la noroc.
Hidan era greu, chiar dacă avea doar jumătate de corp, stătea fixat pe umerii ei. Una dintre gambele Sakurei avea tăieturi adânci - tăietura se afişa în forma unui şarpe incolăcit, Orochimaru se plictisise, cu toate astea nu arăta că este un artist deosebit de abil - simţea o durere cruntă din muşchii ei slăbiţi
-Bine, spuse ea încet, descoperind o voce ciudat de răguşită. Se întreba dacă va mai fi din nou la fel. Poate nu. Orice ar fi - ea este în viaţă, şi a avut probleme mult mai mari. Nu am văzut nimic de ceva timp. Trebuie se fie o sursă de apă - un râu sau ceva. Trebuie să fie prin apropiere . Auzi ceva ?

Ea şi-a simţit muşchii de la mână tensionaţi, greutatea îi depăşea limitele, încerca să-i echilibreze corpul cu grijă şi să meargă fără să simtă vreun discomfort. Nu se plângea, nu mai era aşa de mult. Dar asta nu însemna că trecuse cu bine la vederea unei coloane vertebrale şi o adunătură de muşchi şi organe pline de sânge.Nu.
Unele lucruri nu aveau nevoie să se expună chiar acum.
Gândul scurt că ea a fost destul de laşă, dar - nu.Văzuse propriile măruntaie. Nu avea nimic de dovedit.
-Hidan, strigă ea determinată.
-Taci din gură, încerc să ascult, pufni el.
Ea a căzut în tăcere. Înainte - parcă într-o viaţă anterioară - s-ar fi simţit ofensată. Acum, nu-i mai păsa destul de suficient. Toate funcţiile sale mentale s-au canalizat în dorinţa de a supravieţui şi îl mai avea şi pe Hidan cu ea.
Au continuat să meargă. Pădurea mirosea a frunze umede şi ploaie, iar Sakura nu era sigură dacă a mirosit vreodată ceva mai bun. Aerul rece îi zbârlea pielea, însă nu conta, era aer curat. După luni în captivitate, ea avea noi aprecieri pentru - ei bine, o mulţime de lucruri, dar cu siguranţă pentru viaţa dincolo de pereţii celulei.
-Nu-mi vine să cred că mi-ai lăsat picioarele în urmă, mormăi Hidan după câteva minute. Cum p*** mea o să mai găsesc un sacrificiu ?
Sakura se încruntă.
-Pentru Jashin-samă ? Se întrebă ea.
-Desigur, spuse Hidan, gândindu-se că ăsta este singurul motiv şi că ea fusese o idioată că întrebase. El se va supără că am făcut o pauză aşa lungă. Trebuie să - o fac. A sunat destul de tulburător pentru un moment.
Sakura a tăcut timp de câteva secunde.
-N-ai fost în suferinţă, chiar dacă ? Nu-i asta... a luat o gură mare de aer. El pufni.
-Nu funcționează exact așa, spuse el nerăbdător. Nu este vorba despre suferinţă individuală. Este-
-Corect, dar amândoi am fost -
-Uite, până nu o să ai picioarele tăiate în întregime, nu o să însemne nimic.
Sakura făcu un zgomot dureros.
-Asta nu e ceea ce ai spus, Hidan.
Sunetul care l-a produs a fost mânios şi s-a lovit ușor peste cap. Este diferit într-un ritual! mârâi el. Şi - o pauză bruscă. Apă! A tras de părul ei, ca să o orienteze in direcția cu pricina.
Sakura a ignorat faptul că i-a apucat părul că să vireze la stânga, sunetul de apă a devenit mai zgomotos.

Odată ce au ajuns la pârâu, ea avea o idee mult mai bună despre locul în care se aflau. Ştia geografia - a fost printre cei mai buni de la academie.
-Suntem în satul ierbii, mormăi ea, incruntandu-se. A crezut -
Ei bine, nu conta ce crezuse. Probabil că s-ar fi simţit mult mai rău dacă se dovedea că erau în ţara de foc şi nimeni nu venise pentru ea. Şi-a lins buzele. Ar fi trebuit să vină pentru Sasuke- kun, cel puţin.
-Ok, apa este bună, spuse ea.
Pachetul conţinea multe obiecte, acestea ajutau în problema cu apa - hârtie de turnesol, printre mulţi alţi indicatori, determinau dacă apa este potabilă. Acolo se aflau, de asemenea, câteva tablete pentru purificarea apei, cantitatea era finită şi ea trebuia să le folosească cu moderaţie.
-Curată, spuse ea decisă, după ce a testat apa la cel mai înalt nivel, astfel a avut posibilitatea să se aprovizioneze. Ai nevoie ?
-Probabil că nu, mormăi Hidan.
Pentru prima dată, ea s-a uitat cu atenţie la el. Era - ei bine, jumătate de corp, marginea de jos era îmbibată cu sânge şi alte lucruri dense.
Ea era...mai puţin supărată decât ar fi crezut. A fost destul de interesant de privit. Ştia, în teorie, cum lucrau astfel de chestii - a învăţat anatomia de bază la fel cum a învăţat să arunce cu un kunai.
-Nu ar fi mai bine să păstrezi aceste leziuni curate ? întrebă ea, într-un mod surprinzător de calm.
Hidan ridică din umeri.
-Nu contează. Nu mă îmbolnăvesc
Clipi. Ei bine, asta aducea... veşti bune, gândi ea.
Încă se simţea mocnită, tremura un pic. Rece. Îi era rece. Îi fusese rece pentru o lungă perioadă de timp, dar a fost diferit atunci când a putut simți vântul muşcând-o şi ploaia preligandu-i pe gât.
-Trebuie să găsim adăpost, spuse ea, uitându-se ameţitor spre cer.
S-au pus în mişcare.
Sakura a găsit o peşteră mai jos de pârâu, în cele din urmă. Părea prea bine ca să fie adevărat: adâncă şi uscată în apropierea unei surse de apă
-Arată bine, spuse ea răguşită către Hidan. Pe plan intern a crezut că seamănă cu o capcană. Puţin probabil, dar în acel moment ceva care seamănă cu noroc nu părea demn de încredere.
-Arată ca un căcat, spuse Hidan.
-Hidan! mormăi ea. Te poţi întoarce la temniţa lui Orochimaru, dacă vrei. Îi dau peşterii o şansă.
-Este un loc de căcat frumos, elaboră el, arată uscat, aproape de apă. Grozav. Tot un loc de căcat rămâne.
Sakura nu a mai răspuns.

Pot spune că faptul că ai mai evoluat a compensat lungimea mică a acestui capitol; îmi place tot mai mult cum scrii. Iar tipul de relație pe care îl au Sakura și Hidan e un element care te ține pe fir, care te face să vrei să citești mai mult și asta se datorează replicilor bine alese. Ți-am mai spus acest lucru, dar de fiecare dată mă surprinde dialogul și te felicit pentru asta.
Nu a fost un capitol surprinzător, pentru că era evident ce urma să se întâmple, mă refer la umblatul ăsta prin pustiu, dar ai salvat totul la final cu șicanele dintre cei doi.
Să nu mai spun că ai ales bine finalul, pentru că nici noi nu știm dacă peștera este sau nu o capcană. Și uite așa se ridică o nouă întrebare. Îmi place ritmul ăsta- neclarități care se clarifică pe parcurs, dar care sunt înlocuite de alte imprecizii.
Nu-mi rămâne decât să-ți urez spor la scris :)

CAPITOLUL 7

Hidan s-a arătat iritat când ea l-a pus jos, adăugând, fără îndoială, o presiune foarte dureroasă la nivelul coloanei vertebrale.
-Să-mi bag...Auu, scânci el, fiind mai mult sau mai puţin liniştit.
Sakura s-a întrebat dacă evadarea l-a schimbat cumva pe Hidan...oricum, ea făcea cea mai mare parte din sarcini.

Desigur, atunci când a verificat peştera, a găsit un urs hibernând.
-Şi ce ? Spuse Hidan, rânjind. Nu vei găsi un loc mai bun. Îmi spui cumva că nu poţi bate un urs ?
-Eu... se opri brusc. Nu a ucis niciodată un urs, doar animale mici. Situaţia nu putea fi mai înfricoşătoare decât acea misiune din Tărâmul Valurilor - fusese pregătită să-i înfrângă pe fraţii demon dintr-o singură clipire. Ei bine, probabil, spuse ea.
A fost rănită, da, dar Kabuto a muncit din greu să o menţină în formă pentru următoarea rundă de chin. Câteva degete rupte, câteva lovituri grele, unele tăieturi în zona coastelor, un şarpe sculptat pe gamba ei - Sakura era rănită, dar ea - ei bine, cu siguranţă nu se compara cu starea lui Hidan. Foarte onest, suferea din cauza foamei.
-Probabil ? Spuse Hidan derutat. Ce p*** mea, eşti un ninja sau nu ?
-Nu m-am mai luptat cu un urs înainte, spuse Sakura pentru a se apăra. Hidan a deschis gura că să spună ceva, dar ea s-a întors şi s-a îndreptat în direcţia fiarei.
Avea paşii indiscreţi din cauza durerilor musculare, totuşi mergea destul de liniştită.
Ursul era imens, o formă uriaşă şi îmblănită ce respira încet în întuneric. Ea trase o gură mare de aer în timp ce-l privea.
Nu voia să-l trezească, se gândea la un plan.
Sakura a apucat un kunai şi l-a proptit fix între ochii ursului. A fost foarte rapidă, iar lovitura excelent de puternică, tot ce trebuia să facă era să se dea din drum pentru câteva momente.
Poc. Mort.
-Nu a fost aşa greu, spuse ea în faţa ursului. S-a chinuit puţin că să scoată kunai-ul din craniu. Sângele a ţâşnit.
-Bine, spuse ea, ducându-se să-l ia pe Hidan.
-Ţi-a luat cam mult.
-Nu sunt...Sakura se încruntă, respiră adânc, iar apoi decise să nu participe la jocul lui. În schimb, l-a luat si s-a dus spre pesteră unde l-a pus din nou jos, cu o oarecare uşurare. În apropiere se observa ursul si o mică baltă de sânge. Nu rănea pe nimeni dacă îl lăsa acolo, iar ea şi Hidan puteau să-l gătească pe mai târziu, când îşi găsea energia necesară. Nu poţi mânca ficat de urs, asta ştia - însă majoritatea cărnii era probabil bună.

Acum, se gândea să facă nişte capcane.
De la eforturile sale dezastruoase din Pădurea Morţii, Sakura a avut posibilitatea să citească despre capcane şi să le pună în practică. A avut ocazia să se experimenteze când colegii ei s-au antrenat pentru turneu. Orice ninja putea deveni abil la construirea capcanelor dacă avea suficient timp şi răbdare.
Sakura avea resurse limitate, era destul de sigură că, dacă Orochimaru venea după ei, ar fi primit un avertisment. Capcanele arătau cu siguranţă inbunatațite, se gândi ea.
-Capcanele tale sunt de rahat, spuse Hidan, ca şi cum ştia tot ce se întâmplă. Şi mai eşti şi o piticanie nenorocită. Câţi ani ai, 10 ?
-12, corectă ea şi făcu o faţă ce nu dădea bine. Dacă ai o idee mai bună pentru capcane, sunt încântată să ascult.
-12 ? Ce p*** mea făcea Orochimaru cu un copil de 12 ani ? Este pedofil ?
-Nu, spuse Sakura, şi, sincer, mulţumesc lui Dumnezeu. Se opri, întrebându-se dacă ar trebui să-i spună lui Hidan. A stagnat în timp ce cotrobăia prin pachetul furat. Nu reuşea să mănânce totul dintr-o dată, probabil, dar ar fi fost un lucru bun să înceapă - hrănitor, plin de calorii şi îţi ţinea de foame mult timp.
Nu găsea vreun motiv pentru a nu-i spune despre Sasuke. Îşi linse buzele, împărţi raţia de mâncare în jumate.
Nu se simţea mirosul, avea un gust de carton, şi a săturat-o destul de repede.
-Trupul acela...este al lui Sasuke Uchiha - a fost - colegul meu. Orochimaru...mă voia, ca să-i facă rău...aşa că...Ea se opri.
-Scuipă, Hidan îşi dădu ochii peste cap, clar iritat de oprirea ei.

Sakura îşi încleştă maxilarul şi privi sus. Ochii lui Hidan erau roşii. Nu e vorba despre Sharingan. Un roşu mai rece, unul care părea ciudat în concordanţă cu părul şi pielea.
-Încă erau părţi de-a lui Sasuke-kun în interior, spuse ea. El trebuia să mă rănească ca să pătrundă în mintea lui Sasuke, voia să-l enerveze, sa-l întristeze.
Hidan se uită nedumerit.
-De asta a fost Uchiha acolo? întrebă el, imediat, îi luă Sakurei câteva secunde să realizeze că vorbea despre Itachi.
-Eu...Fruntea Sakurei se încruntă. Nu ştiu. Ştiu că Sasuke-kun a vrut să-l omoare pe Itachi. Nu cred că ar fi îngrijorat...
-Îngrijorat, Hidan pufni de râs. Nu, nu aş numi asta îngrijorat.
Sakura s-a gândit că fumul negru, ochii arzând. Nu, ea ar trebui. A fost greu să atribui o astfel de emoţie unui lucru aşa de temut.
-Nu cred că ai auzit despre altcineva din Konoha, spuse ea. Naruto avea un obicei să se întoarcă nevătămat chiar dacă ea ar fi vrut asta sau nu, dar - bine. Nu a mai auzit nimic de el, părea ciudat...surprinzător.
Simţea că, dacă ar fi fost teafăr, venea de îndată la ea, indiferent de ce s-ar fi întâmplat.
Hidan să încruntă.
-Pe nimeni cu excepţia lui Orochimaru şi Yakushi, tâmpito.
Sakura şi-a muşcat limba nedumerită.
-Am...pe celălat coechiper. S-a luptat cu Gaara al Deșertului. Ochii lui Hidan s-au îngustat. A mai auzit acel nume, şi asta nu a surprins-o. Cred că...ei bine, am fost rănită în acea luptă. Nu sunt sigură ce i s-a întâmplat, aşa că....
-Hah, spuse Hidan, subtil şi cu un zâmbet foarte neplăcut. Uzumaki Naruto, este ?
Sakura a simţit cum i se ridică părul de pe ceafă.
-De unde ştiţi ?
El a început să râdă, iar râsul lui era la fel de înfricoşător şi zgomotos. Sakura nu făcu vreun gest. Nu-i mai păsa.
-Hidan, vocea a izbucnit în aerul rece, fiind răguşită şi plină de furie, ecoul a fost - în mod ciudat, ameninţător. Nu şi-a cerut scuze. Ce naiba ştii tu despre Naruto ?
-Uzumaki Naruto este gazda vulpii cu nouă cozi, spuse el, rânjind. Orochimaru a tranzacţionat cu Akatsuki pentru el. Este mort acum.

Sper că ultima replică e un fel de păcăleală, ca apoi Naruto să apară într-un moment de criză și să salveze situația. Asta, evident, într-un viitor mai îndepărtat, însă ce mă interesează acum este reacția Sakurei la informația primită.
Discuția celor doi mi-a adus aminte de motivul pentru care ar fi vrut Itachi să-l găsească pe Orochimaru, motiv care înțeleg că ar putea să fie Sasuke, al cărui trup e în posesia torționarului. Și atunci mă întreb ce s-a întâmplat cu Orochimaru după ce Sakura și Hidan au evadat? A fost găsit de Itachi sau a fugit și el, fiind încă în posesia corpului lui Sasuke?
Îmi place că finalul fiecărui capitol lansează anumite întrebări și stârnește curiozitate, dorință de a citi mai departe. E o tehnică bună, folosește-o în continuare :)

P.S. inbunatațite- îmbunătățite
Ai scris greșit și ai ratat trei diacritice din patru. Am observat și în alte capitole că ești inconsecvent în privința diacriticilor. Ori le pui pe toate, ori niciuna- hotărăște-te.

CAPITOLUL 8

-Mort ? Orochimaru - acel - Sakura a înghiţit în sec şi a încetat să mai urle.
Ea s-a axat pe strălucirea organelor umede, a muşchilor şi coloana vertrebrala a lui Hidan, nu dorea să-l privească în ochi.
-Ce este Akatsuki ?
Hidan înclină capul pe spate.
-O prostie, în cea mai mare parte, spuse el ridicând din umeri. Sunt o grămadă de nebuni care încearcă să colecteze toate bestiile cu cozi pentru a controla lumea sau aşa ceva. Nu am ascultat cu atenţie, recunoscu el, ridicând din umeri. Am făcut parte din grupul respectiv pentru o perioadă de timp, admise el, arătându-i un inel care trebuia să semnifice ceva. Până când afurisitul de Kakuzu m-a vândut, adaugă el pe un ton ameninţător.
Sakura a mai auzit acel nume de multe ori înainte, dar Hidan nu a fost întotdeauna clar cu privire la cine voia să moară şi de ce. Se încruntă.
-Kakuzu este un membru ?
El trase o gură mare de aer.
-Vânător de recompense, trezorier, consilier, planificator financiar - Kakuzu are numai sarcini de rahat pentru ei. Este o fosilă. O să-i rup splina când îl găsesc, spuse Hidan.
Au existat momente în care Sakura s-ar fi supărat, însă sincer nu mai era tulburată de idee. Era dur, desigur, dar ea se simţea în stare să privească asta şi nici măcar să se clintească.
-Prima dată, du-te pentru ceva mult mai important, îl sfătui, mai mult ca să spună ceva. Ninja ai sunetului sunt foarte puternici.
-Şi ce ? Şi eu sunt foarte puternic.
Sakura nu spuse nimic. Nu se îndoia.

Hidan mârâi. Îşi schimbă poziţia un pic, apoi redescoperi măruntaiele sale şi tresări de durere. Nu a mai înjurat de când s-a stabilit aici.
Ploaia s-a intensificat. Gura peşterii s-a întunecat şi lumea exterioară a devenit ascunsă din pricina asta.
-Deci, Sakura se încruntă. Kyuubi nu a fost chiar aşa de nefamiliar copiilor din Konoha, dar ea nu s-a gândit că asta însemna şi existenţa celorlalte fiare. În mintea ei, creaturile acelea erau retrogadate in domeniul de mitologie şi folclor. Gaara a fost - una dintre bestii ? Întrebă ea şovăielnic.
-Bestia cu o coadă, aprobă Hidan. Luptă grea, într-adevăr, fiind împotriva lui nouă cozi.
-Naruto chiar e mort ? Întrebă ea. El...se vindecă foarte repede, spuse ea încet, şi el....nu i-ai da importantă, nu te-ai gândi prea mult, dar el e...puternic.
-Ei bine, da, spuse Hidan, rezemându-şi capul de peretele peşterii. Cel mai puternic dintre bestiile cu cozi, nu ? Trebuie să fi fost o treabă a dracu de grea să-l sigileze şi să-l ţină sub control aşa de mult timp. Dar, adaugă el, uitându-se la ea cu ochii larg deschişi, nu are nicio şansă împotriva lui Pain şi a lui Konan. Este loc şi de mai rău, Itachi a fost însărcinat să-l captureze. El...e mort. A suferit. A murit în luptă, fără îndoială. Jashin-sama va accepta spiritul său, va avea pace.
Sakura se întreba dacă e adevărat. Nu mai era sigură dacă să creadă în Dumnezeul lui Hidan, ideea fusese - promiţătoare.

Se întrebă ce se întâmplase cu Kakashi-sensei. Se îndoia că ar fi permis elevilor săi să fie capturaţi sau ucişi fără luptă. El a fost - dedicat. Se întrebă dacă el, de asemenea, a murit.
Se pare că totul e pe din afară.
-Sunteţi sigur - ea se opri.
Nu era sigură dacă ar fi vrut să ştie.
-Mm ?
Trebuia să afle cândva.
-Ştii ce s-a întâmplat cu Konoha ?
-A ars, spuse el categoric.
-Ce ?
-Eşti surdă ? Întrebă el brusc. Orochimaru i-a manipulat pe cei din Nisip alături de Sunet. Konoha a fost prinsă la mijloc şi au ars-o din temelii. A dispărut.
Sakura se uită la el, fără să înţeleagă.
-Totul ?
-După ziduri nu am mai văzut nimic, însă - Deidara a văzut, zburând. A raportat. A fost un masacru. A spus că mai erau câţiva supravieţuitori. Idiotul nu a aflat cine şi câţi erau, însă ăsta este Deidara.
Ino, Sakura crezuse. Dintr-o dată, cu putere, a vrut s-o vadă. Ideea că ea murise - mâinele Sakurei tremurau.
-Hokagele ?
-Orochimaru l-a ucis pe bătrân, unu la unu.
Sakura a închis ochii. O înţepau, dar era oboseală, nu lacrimi. Nu mai plângea cu adevărat. Nu o făcuse de luni de zile.
Aproape că putea simţi următorul comentariu din partea lui Hidan.
-Vei spune că au murit într-o luptă glorioasă şi că a fost suferinţă şi distrugere şi că ei sunt acum alături de Jashin-sama, nu-i aşa ?
Oftă tare.
-Nu am pierdut pe nimeni care să însemne ceva pentru mine, spuse el categoric. Alţi credincioşi spun - Când astfel de lucruri se întâmplă, ştiind adevărul nu înseamnă că trebuie să-ţi placă.
Sakura deschise ochii.
Hidan se uită ciudat de la distanţă.
-Doar pentru că tu crezi în Jashin-sama, cu adevărat, nu înseamnă... Niciodată nu am spus că este uşor.
Urmă o tăcere lungă. Stropii de ploaie se năpusteau în afara peşterii lor. Sakura îşi strânse genunchii şi încerca să domolească tremuratul.
Inspiră adânc.
-Da, bine, reuşi ea. O altă tăcere lungă, apoi: Cel puţin ei nu putrezesc în stomacul zeului morţii. Ea dădu un râs subţire, apos.Tremuratul nu a dispărut complet
Zâmbetul lui Hidan era acerb, şi aprobarea lui părea ca un colac de salvare
-Ai dreptate
-Bine, spuse ea, inspirând şi expirând profund. Deci. Vom merge să recuperăm - sau, eu o voi face - atunci când va trebui să îţi găsim picioarele.
-La naiba, da, vom face asta.
-Apoi îl vom urmări pe Orochimaru, vocea ei s-a aprins, dar nu de teama sau suferinţa că îl vor ucide.
Sakura niciodată, nu a simţit o aşa furie, a paralizat-o. Simţea cum se umflă, de parcă ar fi fost ceva viu şi frumos, gata să explodeze din ea. O dureau oasele.
-Îl vom omorâ, termină ea, cu un fals calm.
Hidan nu se lăsă păcălit de încercarea ei. A privit-o cu un zâmbet crud şi apoi s-a lins pe buze.
-Pare a fi un plan, spuse el.
O amintire fulgeră: limba lui Orochimaru, prea lungă, rece şi despicată, lăsând o urmă umedă pe faţa ei.
-În primul rând îi vom rupe limba.
Hidan râse. Sunetul a fost strident, nebun şi prietenos, chiar reconfortant. O clipă mai târziu, Sakura şi-a acoperit gura cu o mâna pentru a înăbuşi un chicot mic.