Suflete ingropate in cimitirul intunericului

Ei, se pare ca Emma a aparut cu un nou fic. Nu este un orice fic, ci unul in colaborare cu o persoana importanta pentru mine pe care am avut onoarea sa o cunosc mai bine in ultimul timp ->Ǔяƨǖℓέ†ƻ ~ Ĉøℓøŕå†( ByBy). Este o persoana importanta pentru mine, si nu credeam ca o sa o spun dar am multe lucruri in comun cu ea. Este deosebita si trebuie sa sti sa o descorperi. Sper sa va placa munca noastra, depunem mult efort.

Suflete ingropate in cimitirul intunericului

Proolog:

,, Ce faci cand tot ce credeai ca te iubeste, ca iubesti, s-a destramat? Nimic nu e ce pare a fi, nu este ce ar trebui. Sufletul este un loc care adaposteste diferite sentimente. Dar ce se intampla cand are loc abuzul de un anumit sentiment? De o durere, de fericire? Dar atunci cand ai multe sentimente opuse? Sigur, ajungi in nebunie. Incepi sa pierzi din amintiri si sa vezi lucrui ciudate. Incepi sa crezi ca esti nebuna, dar negi asta, si nu-ti face bine. Te ranesti pe tine insuti in speranta ca lumea nu isi va da seama cine esti de fapt...Te ascunzi. Poate ca totul este un cosmar. Dar nu! Este un cosmar real, pe care nu-l poti inlatura cu deschiderea ochilor. Ce poti face impotriva a tot ce se intampla? Sa fugi? Probabil. Sa lupti? La fel de probabil, dar ceea ce conteaza e ceea ce duci la bun sfarsit.”

Capitolul I:

Kate (Emma):

Acelasi loc, ca acum o luna. Exact la fel, fara nici o modificare. Il puteam recunoaste doar dupa mirosul de oameni bolnavi si a spirtului. Aceleasi infirmiere dragute cu mine, sau cel putin asa vor sa para. Sunt ca niste diavoli pentru noi, nu-si dau seama ca ne este defapt frica de ele. Nu isi dau seama ca ne fac sa fugim, sa ne comportam nebunsesc, sa tipam si sa fim exact ca ceea ce nu suntem. Exact asta si vor, sa ne determine sa ne comportam asa. Sunt sigura, doar le-am auzit cum vorbeau de mine pe hol, cum susoteau cat de dragut e tata. Ah!!! Mie una nimic nu mi se pare frumos la el decat prostia de care da dovadal. Este un... Nu cred ca ar putea exista un cuvant potrivit pentru al caracteriza, el este unicul de pe planeta pe care il urasc. Singura persoana pe care mi-o doresc sa o vad cum moare in fata ochilor mei stringandu-mi numele.Sa ii aud vocea cum ma implora sa il ajut, dar eu nu o voi face, ci il voi privi in ochi si voi rade de el. Voi rade, imi voi bate joc de el in asa fel incat sa regrete toate lucruile care acum m-au adus in starea asta. Lucrurile care mi-au schimbat viata. Durerile pe care mi le-a provocat numai cand am aflat ce facea el in timpul liber, se culca cu alte femei. Nu se gandea la mama, care sta si munceste in Germania ca medic ca sa putem noi doi sa traim, ci se distra si nu-i pasa de ea. Poate ca el credea ca mama e doar un cal ce trage caruta, si ca biciul ce il folosea ca sa se miste mai mult erau noptiile petrecute in alte cearceafuri decat cele din casa. Mamei nici o clipa nu cred ca ii trece prin cap de lucrurile pe care le face tata, ea crede ca el sta si are grija de mine si suntem fericiti, sau cel putin asta ii spuneam eu. Nu doream ca familia sa se destrame ca eu sa ma mut la unul dintre parinti nu pentru ca il iubesc pe tata, lucru total neadevarat, ci doar ca mama sa nu sufere dupa el. Il iubeste, si mereu imi spune asta. Imi spune sa il sarut de noapte buna din partea ei, dar din pacate nu o pot face, el nu e acasa noaptea. M-a last pur si simplu singura pe cont propriu.Incerc sa-mi inlatur din minte acele momente care pentru mine erau ca niste sageti scoase de pe foc. Simteam cu inima mi se sparge precum o oglinda ce o arunci intr-un perete si se face farame. Simteam singuratatea ca o caprioara prinsa pe teriotriul leului, de una singura. Simteam ura precum o ursoaica ce purta razbunare pentru vanatorul ce i-a impuscat puiul. Ma simteam ca un animal, dar toate partile mele faceau parte din diferite animale. Eram un specimen aparte, dar ciudat. Eram ciudata, iar daca lumea avea sa afle adevarata fata a mea, avea sa ma disece, sa ma interneze si sa ma tina in vesta aceea specifica nebunilor.
Trezita din gandurile mele privesc camera in care ma aflam. Alb. Totul era cufundat in culoarea alba. Ar trebui sa sugereze raiul, dar adevarul este contrariul. Este un iad pentru oricine, si nu este greu sa-ti dai seama. Totul este cufundat in alb pur, dar lucrurile care se afla in jurul tau te baga in sperieti. Mi de flacoane cu diferite mdicamente, oameni bolnavi. Mai de graba ar fi un iad, decat un rai, indiferent de cate pofte iti sunt satisfacute. Un lucru era clar, acela ca nu am de ce sta aici, deci voi incerca la noapte sa evadez din acest “rai” chiar si cu riscul de a fi prinsa si inchisa intr-o camera cu patru pereti si fara nici un obiect inauntr-un, nici macar un geam, decat usa....

Prima!!!
Vai, cat de frumos este!:x
Va descurcati de minune dragele mele:*
Astept nextul :x
Va pup dulce si succes in continuare! Suflete ingropate in cimitirul intunericului 127686

Suflete ingropate in cimitirul intunericului 127686

Suflete ingropate in cimitirul intunericului 301723

Hey Emm, felicitari pentru acest capitol foarte frumos, imi plake felul cum descrii. In curand voi posta shi eu capitolul 2.

Ma bucur extrem de mult ca v-ati decis sa faceti un fic impreuna, mai ales ca felul in care scrieti este destul de asemanator si va completati reciproc. Imi place mult descrierea pe care o ai, mai ales ca este predominant sentimentala. Astept nextul cu nerabdare. Choco va pupaceste dulce de tot dragelor!!! kiss

Emma
Vai cat de frumos poate fi
Abia astept nextu
2 fete nebune, talentate, amandoua intr-un loc, face forumu poc
Superb, absolut superb
Next scumpelor

OoOo..colaborare happy2

Deci..destul de frumos, imi place, ortografia este frumoasa la fel si aspectul..
Acum sa vedem ce face ByBy si asteptam nextul happy2

Si BRAVO ursulica mea!!! kiss

Un nou fic Emm. Si in colaborare. Vai ce superb e:

1.Ideea- Mi se pare originala. Sti insa cum se spune. Mereu trebuie sa citim mai multe capitole ca sa ne dam seama cat de originala este ideea.

2.Titlul- Nici nu stiu ce sa spun. Pentru ca e asa de super. Atrag atentia si ma tot intreb despre ce ofi, asa creste si suspansul.

3.Descrierea- Este ceva descrierea insa trebuie mult mai multe descriere sentimentala. Oricum la capitolul descriere stati bine, doar sa mai adaugati.

4Dialogul- Nici nu am ce spune despre el pentru ca nu esxista. Vom vedea in next-ul viitor.

5.Estetica- Nimic de comentat la ea. Asezarea in pagina mi se pare buna, ai alineate, deci stati bine si aici.

6.Greseli de tastare/ gramaticale nu prea am vazut, doar 2 su 3 dar care nu sunt grave. Ma bucur se reciteste capitolul inainte de a fi postat.

Cam atatea am avut de spus. Nu prea am avut ce critica la acest fic.
Prologul m-a dat pe spate. E prea frumos, abea astept next-ul.
Mult spor la treaba si multe multe idei.
Sa veniti repede , repede cu next-ul caci eu nu mai pot de nereabdare sa citesc.

Vai scumpoo cat mister :x:x:x

Ador cum descrie sentimentele :x:x

Deci clar vreau next :x:x:

Ideea nu pot spune cat de originala este astept inca cateva capitole dar este superb :x:x:x:x

Hai byby punete pe tastare :x:x

As dori sa fiu anuntata cand urmatorul capitol este pus :x:x

Va pup dulece:X:

e foarte frumos ficul dragele mele nu am ce spune, imi place mult
primu capitol, hmm vad ca ati facut mai mult referire la familia lui kate, desii mergea si putina descriere de ei, dar e frumos si asa nu am ce comenta
Byby te rog sa vi cu nextul scumpo e foarte frumos si chiar sunt curioasa sa vad ce se intampla

pwp

Suflete ingropate in cimitirul intunericului

Proolog

Ce sunt eu...? Un ghem de griji...dorinte...framantari...Un puf de papadie purtat de vant, traversand atatea tinuturi si trecand prin tot felul de momente critice...furtuni si secete...pace si razboi...iar apoi dispare in vazduh... Incotro se indreapta numai cel ce-l poarta stie...Ce sunt eu...?Cine sunt...? Ce rost am...? ...Sunt un suflet tesut din armonii divine...un suflet strans legat cu funia iubirii lui Dumnezeu...o farama de vis captusita intr-un trup de carne...! Cred ca rostul meu este sa imi pregatesc sufletul pentru vesnicie...cred ca am primit acest trup de carne pentru a invata ce inseamna suferinta, durerea, infrangerea...dar de asemenea pentru a cunoaste bucuria, iubirea, sinceritatea, biruinta...!Cat mister se ascunde in toate acestea! Stau si ma gandesc la mine...la tot ce a fost pana acum si la tot ce va fi de acum incolo...Incerc sa fac un rezumat al faptelor si al gandurilor mele...un rezumat al infrangerilor si al biruintelor, insa pare a fi tare dezechilibrat bilantul dintre ele...par a fi mai multe infrangeri decat reusite! Ma vad intre doua repere – unul, in urma mea, trecutul...celalalt, inaintea mea, viitorul.Pare ca ma aflu undeva spre mijloc, insa cine stie daca nu am trecut deja de el...! Inapoia mea sunt asternute atatea lucruri...fapte...ca niste inscriptii pe niste suluri vechi adunate intr-o biblioteca imensa...Ce multe suluri sunt acolo...! Imi pare ca vad pe cineva rasfirandu-mi filele trecutului meu...! E cel in grija caruia i-au fost date aceste inscriptii. O fiinta fara chip...cu straie de lucire cristalina...mainile nu i le vad insa il aud cum rasfoieste filele sulurilor...De asemenea imi pare ca il aud vorbind...oare ce spune? si cu cine vorbeste...? Parca spune "Stapane"...

Capitolul 2

Adeline Alessa (Byby)

Seara...soarele apune lasand incet incet loc reginei luna, sau, cum imi place mie sa ii spun, vatra de jaratic. In departare, cerul capata o nuanta rosiatica precum focul, ceea ce ma face sa fiu oarecum nostalgica si sa ma gandesc la rostul meu pe lume...Nu am nici unul. In jurul meu sunt inconjurata de singurele fiinte care ma inteleg, mortii. Cimitirul este casa mea. Nu vreau sa il parasesc vreodata asa cum am fost si eu parasita de cei la care tineam. Acel miros de tamaie care ma linisteste si spiritul mortii ce imi da tarcoale, ce poate fi mai frumos de atat?Ma las pe spate in speranta ca voi cadea in gol si voi pierii o data pentru totdeauna scapand lumea de un gunoi, dar nu. Ma izbesc puternic de cimentul rece al cavoului pe care stau. In curand se va lasa noaptea si voi fi nevoita sa fug in cripta pentru a nu da ochii din nou cu cei ce profaneaza morminte. Eu una nu as face asta, din respect pentru cei ce au pierit. Oftez adanc...Deodata, un fum imbietor imi inunta narile. Se pare ca tigara nu s-a stins inca. Ridic mana apropiind-o incet de buze, parca nevrand ca acest moment sa se mai tremine vreodata. Trang fumul in piep tinandu-l cateva secunde, sperand sa ma sufoc si sa cad in bratele iadului, dar nu o pot face. Expir albiciosul fum, privindu-l cum se risipeste o data cu suflul vantului. O lacrima se prelinge pe obrazu-mi alb, lasand o mica pata de cimentul cavoului. Sunt o lasa, si asa voi ramane pentru totdeauna. Mai trag de cateva ori lacom din tigara, apoi o arunc pe jos strivind-o sub greutatea trupului meu. Ma ridic incet bagandu-mi mainile in buzunar si pornind spre cripta unde ma odihnesc in fiecare noapte. Intru si mirosul cadavrului ce se afla in sicriu ma imbie...Iubesc aceasta senzatie...senzatia ca tu esti vie iar cel din sicriu se zbate in iasa afara si razi diavoleste nepasandu-ti de suferinta sau chinurile prin care a trecut la moarte. Ma asez pe acesta si i-au cartea din care citesc in fiecare seara cand somnul nu doreste sa vina. Suflu putin asupra ei pentru a inlatura praful si apoi incep a citi: "Existenta ta are un scop...! Trebuie sa inveti inca multe lucruri!Eu am nevoie de rod! Esti pusa intre oameni pentru ca acolo este nevoie de viata. Este nevoie de rod...! Vreau ca atunci cand va veni momentul de a sfarsi acest drum sa nu fi cu mainile goale...Doresc ca cununa ta sa fie plina de pietre scumpe...si anume de roadele ce le vei acumula in aceasta calatorie...! Voi fi cu tine, insa nu uita ca nu te oblig! Daca si tu vei ramanea sub protectia Mea atunci vei fi mereu inconjurata de siguranta. Nu vei avea de ce sa te temi!. Oh, draga Mea, fiinta Mea mult iubita...uite...uita-te in fata...deja te asteapta una din binecuvantarile ce ti le-am pregatit! Priveste...!" Pentru cateva momente ma opresc, as vrea sa fie adevarat ceea ce este spus aici, dar din pacate, nu este. Asez cu grija cartea pe podeaua subreda a criptei,apoi adorm...

Poii, sper k va plk, nu stiu cat de reusit e dar in fine, asta e =)). Astept cat mai moolte comm`uri shi critici!
Peace Ya!
~Byby~

cat de frumooos poate sa fieee in love

doamhne...il iubesc
Byby esti extraordinara si in colaborare cu emma...off..a iesit ceva superb
abia astept sa vad nextul... kiss

oricum este superb si voi doua impreuna faceti lucrurile minunat huh?

daca sar da o nota cred ca 10 ar fi preah mica
100
1000
10000
100000
1000000
10000000
si se continua cu multe multe zerouri pentru ca este un fic supeeerb

Si mie imi place mult de tot, mai ales prolulgu' e superb in love

Vreau nextul, sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla.
Te pup dulce de tot.
Bye !!!

kiss

FETELORRR :x:x:x ador cum va completati una pe alta :x:x:x

Valeuu misterul asta ma omoaraaaa si descrierea este minunataa:x:x:

Si suspansul de asemenea :x:x ficul este minunat

Si aporpo Byby imi place numele care lai ales pentru personajul tau ;))

Deabia astept next-ulll :x:x cu avertizare normal :x:x

Va pup dulce :x:x

Iiii. Vai ByBy ador descrierea. Esti nemaipomenita. Nu pot sa cred ca facem un fic impreuna. Vai esti exceptionala.

Nu am nimic de obiectat. Esti un talent pentru acest forum.

Haide-ti cu nextu. De unde ca eu trebuie sa-l pun.

Vai de capul meu
Sscumpelor este absolut superb
Este asa de frumos
Incat plang
Urgent next

Hey Fetelor!
V-am citit si eu ficul.:d
Imi place.Pfoai dar ce ''sadic'' este :))
Dar n-o spun cu rautate.E chiar super.Astept sa vad ce se mai intampla.
Cred ca e randul Emei sa puna urmatorul capitol nu ?
Pai.. eu astept nextul.
Va pup pe amandoua.

Suflete ingropate in cimitirul intunericului

Capitolul III:

Kate:

Totul era intunecat dar intr-un fel ciudat, luminat. Eram inconjurata de patru pereti mari si lati de culoare alba de pe care deja incepuse sa cada tencuiala. Imi rotesc privirea prin camera si observ niste geamuri mici spre tavan aparate de niste grilaje, in caz ca cineva de aici avea de gand sa fuga. Eram prinsa in cusca precum un leu, prins si lasat sa zaca acolo simtind un iz de medicamente. Pe masuta de langa mine se afla un ceas pricajit si aproape cu bateria moarta. Il privesc: 23: 35. Ora perfecta pentru o evadare din acesata inchisoare. Aveam sa ies din aceasta cusca si voi fi libera precum o pasare colibiri. Voi putea stingheri peste tot, sa fac ce vreau fara a fi tinuta sub supraveghere de niste asistente.
Imi scutur capul pret de cateva clipe dupa care imi ridic incet privirea sa vad ce fac ,,colegii ” mei de camera. Dormeau. Ce prosti, cum de pot sta inchisi in acest spital? Cum de nu au inebunit pana acum? Dar de ce mi-ar pasa mie ce fac ei? Eu am viata mea, si probleme mele, care sunt in numar destul de considerabil. De ce mi-as mai umple capul si cu alte intrebari stupide care nu-si au rostul. Fiecare are viata lui. Aici nu altii trebuie sa aiba grija de noi, ci noi singuri. Trebuie sa ne pazim spatele, sa fim prudenti pana si cu cei mai buni prieteni. Totul este un pericol, dar daca sti sa ridici capul si sa zambesti poti invinge totul in calea ta. Totul consta in a avea incredere in cine esti, si in a nu te lasa descurajat de altii care defapt nici nu te cunosc cu adevarat. Prietenii nu exista, iar daca exista sunt intr-un numar foarte mic. Nu poti avea incredere in orice om de pe strada, mai ales in cei pe care ii crezi cu adevarat prietenii tai. Am invatat asta pe pielea mea, si cred ca nimeni nu stie mai bine decat mine.
Ma ridic in capul oaselor, silentios, pierzand sirul gandurilor mele. Le voi trece pe foaie, asa cum fac in fiecare seara, la cimitir. Este singurul loc unde ma simt bine. Printre morti, printre munti de oase ingropate in pamant, adanc de unde nu mai aveau sa iasa niciodata. Ma simteam puternica sa stiu ca eu sunt acolo, dar intr-un fel si coplesita de tristete pentru familiile acestor morti ce erau indurerate dupa pierderea lor. Dar mereu imi fac griji pentru alti, si sunt inofensiva. Sunt usor de pacalit, si mereu credem tot ce mi se spunea. Credeam...
Afara ploua cu galeata, privesc spre geamul micut din incapere fiind trezita de tunetul ce rasuna ca un ecou infioritor. Parul mic de pe brate si ceafa mi se ridica. Uram ploile, pana acum cateva luni de cand am inceput sa le simpatizez. Totusi ploaia de afara era de necontrolat, parea furioasa si razbunatoare pentru toate lucurile rele pe care le fac oameni naturii. Imi dezlipesc ochi de la piesajul infricosator de afara si imi spun ca este imposibil sa evadez de aici si sa plec pe ploaia asta, dar nu aveam de ales. As trece si prin zapada numai sa nu mai stau nici un minut in acest spital. Deja ma saturasem pana peste cap de mirosul spirtului si al medicamentelor. Aerul era plin de un iz de bolnavi care iti dadea impresia ca mai mult te aflai intr-o morga decat intr-un spital. Saloanele erau murdare, panze de paianjen atarnau pe tavan facandu-ma sa-mi duc mainile deasupra capului ca nu cumva unul sa pice in parul meu. Uram instectele, indiferent de marime, rasa, sau de cat de bune erau. Erau scarboase si intr-un numar mare, probabil reprezentand rasa umana.
Imi arunc ghiozdanul pe umar si pornesc cu pasi mici spre usa incaperii, lasand la o parte orice gand. Am sa fug si nu am sa ma mai intorc niciodata in acest iad. Clanta rece face contact cu mana mea , parul de pe ceafa ridicandu-se. Totul parea ca intr-un film horror si, aproape eram pregatita ca dupa usa sa apara un mosntru cu doua capete si trei ochi avand tot trei perechi de brate ca in filmul ,, Monstrii ataca” pe care l-am vazut nu de mult, saptamana trecuta. Desigur toate lucrurile astea erau doar in imaginatia mea, iar cand usa s-a deschis nimic nu mi-a sarit in fata. Coridorul era lung, infinit, si nu prezenta vreun obstacol care sa ma impiedice sa nu parasesc aceasta cladire.
Pasi mei rasunau ca un ,,plosc” indiferent de cat de delicata si silentioasa eram, baschetii mei faceau zgomot. Sper doar ca nimeni sa nu ma aud si sa fiu prinsa, dar, totul este ruinat cand din camera asistentelor se iveste o femeie tanara, in jur de 24 de ani, care ma vede si da alarma.
Tare! Asta imi trebuia acum. Aud cum asistentele din camera incep sa tipe si sa vina dupa mine in rochiile lor de noapte fluturand diverse seringii in maini ca si cum m-ar avertiza ca daca sunt prinsa primesc un medicament pentru a sta calma in jur de 48 de ore. Nu mai stau pe ganduri si imi pun picoarele la munca, miscandu-le tot mai rapid. Holul acela pare nesfarsit, si aveam impresia ca nici jumatate din el nu strabatusem. Un vuiet rasuna in urechile mele in timp ce auzem cum asistentele tipau dupa mine sa ma introc. Simteam vantul provocat de miscarile bruste, pe fata mea. Simteam ca ceva creste in mine. Energie. Adrenalina. Eram mai mult ca sigura ca aceasta se gasea in exces la mine. Nu ar fi prima data cand incercam sa fug de cineva, ca de exemplu cand am furat pachetul de tigari Vogue de la magazin fiind urmarita chiar de vanzator. Fugara... Eram facuta sa fug, si pot zice ca aveam puterea de a alerga la fel de multa ca a unui atlet care da probele pentru Campionat.
Totul incepe sa capete o culoare, si observ cum holul acela alb ma face sa ma simt ingrozitor de ciudat. Peretii parca se apropriau tot mai mult de mine, strivindu-ma ca o sardina intr-o conserva minuscula. Simteam cum aerul era din ce in ce mai fierbinte, cum picioarele incep sa ma intepe, ghenunchii cum imi sunt moi . Aerul nu mai ajungea la plamani, ma simteam vlaguita. Eram secata de energie, dar adrenalina domina in corpul si muschii mei. Simteam ca nu mai aveam sa rezist prea mult.
Totul era pierdut, am sa fiu prinsa si anesteziata, bagata in camera cu patru pereti si lasata singura timp de 4 zile doar cu mancare odata la 12 ore. Aveam sa inebunesc daca nu gaseam o cale sa ies de acolo. Imi introc capul de la asistente si privesc in fata, facandu-mi o rugaciune inchinata Diavolului, blestemand asistentele. Deschid ochi si, pentru o secunda, in fata mea se arata o usa masiva din termopan. Clipesc de mai multe ori crezand ca deja incepea sa imi joace mintea feste dar nu era o gluma. Acea usa se afla acolo, era biletul meu de iesire din acest ,,rai”. Grabesc pasul simtind cum libertatea mea se afla dupa usa aceea. Acum aveam sa scap din aceasta cusca, numai daca apucam sa ies pe usa acea. Privesc in urma mea pentru o fractiune de secunda si observ cum asistentele erau deja epuizate. Ma introc la drumul meu si cand sunt aproape la 5 metri departare de usa imi pun toata energia in picioare si pornesc fix spre libertate.
Inchid ochi si imi musc buzele tinand mainile in dreptul fetei mele. Trebuie sa o fac si pe asta. Simt cum mii de cioburi sar pe langa mine, cazand pe bratele, parul si trupul meu. O ploaie de stele cadea deasupra mea insotit cu un zgomot asurzitor de geam spart. Mi de intepaturi erau inca in locurile in care stricla imi mi-a atins pielea. Hainele si parul imi erau pline de cioburi asa ca ma scutur in timp ce fug. Privesc inapoi si vad cum asistentele se holbau la usa care acum cateva secunde era intacta.
Zambesc. Privesc in jurul meu si vad lumea in timpul noptii. Desi nu ma aflam in spital decat de cateva ore pentru mine aceea lume era una cu totul diferita. Cerul era impenetrabil cu privirea fiind acoperit cu nori de un cenusiu inchis. Vantul batea cu putere, iar in urechile mele rasuna un vuiet ingrozitor de sacaitor. Strazile erau goale, rar trecea cate o masina sau vreun biciclist. Oameni strazii isi faceau de cap acum, probabil fiind cazuti prin niste tufisuri din cauza bauturi.
Desi picaturile de ploaie cadeau puternic pe pielea mea ma simteam insfarsit libera. Ploua, fulgera si tuna dar nu dau importanta acestor lucruri. Eram prea fericita ca am scapat din acel loc. Picioarele mele inca alergau in timp ce eu privesc strazile cunoscandu-le prea bine. Trecusem de atatea ori pe aici incat le puteam strabate si cu ochii inchisi.
Imi duc mana la motul din par si il indepartez lasand o claie castanie sa cada pe fata si ochii mei. Imi scutur capul pentru a elimina si restul cioburilor, daca nu erau cumva lipite cu superglue in par. Imi arunc gluga hanoracului pe cap si fug in continuare indreptandu-ma spre o zona ce devenea tot mai intunecata: cimitirul. Singurul loc unde eram de negasit.
Portile mari si ruginite isi facura aparitia, iar ploaia inceta in mod subit. Simteam linistea in aer. Era linistior sa sti ca esti intr-un loc unde nimeni nu se afla inafara de tine. Zambesc atunci cand mana mea face contact cu poarta cimitirului ce o imping scotand un insportabil sunet. Imi duc mainile spre gluga si o dau la o parte lasand parul ciufulit liber in timp ce pirivirea mea se plimba prin cimitir pana cand o umbra se iveste in indepartare. Este o fata......

Deci e super.
Imi place mult de tot.
Vreau next repede.
Bye.

Emma!!! Vai ce te pupacesc eu pe tine!!! Stii cat de mult imi place acest capitol? Extrem de mult. Iti ador descrierea si felul in care pui in evidenta sentimentele fetei. Astept nextul dragelor. Choco va pupaceste dulce pe amandoua!!! kiss

Suflete ingropate in cimitirul intunericului

Capitolul IV

Adeline Alessa (Byby)

Pleoapele mi se deschid lenes in ritmul batailor inimii. Am sperat ca voi muri in mod subit in noaptea aceasta, dar nu a fost sa fie. Oftez zgomotos lasand dezamagirea sa invaluie cripta care imi este casa. Imi scutur usor capul pentru a-mi elibera chipul de suvitele brunete si lungi ce se incapatanau sa mi-l acopere. Ma ridic in sezut tinand ochii stras inchisi fiindu-mi frica sa vad raul ce ma inconjoara. Nu vreau sa ma gandesc la ziua de azi ,o zi ca oricare alta, cred. Sunt nevoita sa merg la scoala, altfel viata mea se va ruina. Ma gandesc...aceeasi oameni rai si dispretuitori fata de o fiinta distincta lor care ma batjocoresc in fiecare zi...Pe ei nu ii voi ura vreodata, sunt oameni ca si mine, ca si tine, care pur si simplu gresesc. Ma urasc in schimb pe mine pentru ca ii fac sa se inraiasca prin simpla mea prezenta. O urasc pe mama deoarece mi-a dat viata si m-a abandonat la poarta acestui cimitir care, de-a lungul vremii, mi-a fost atat mama cat si tata, frate si sora. De mica plangeam in hohote de propria-mi mila...ii auzeam pe copii cum rad impreuna cu parintii lor sau cum sunt rasfatati de acestia. Eu...imi tineam genunchii la piept plangand cu disperare. As fi dat orice doar ca sa spun cuiva "mama", sa simt ca persoana ce mi-a dat viata ma iubeste. Dar El, El a preferat sa ma tina in aceasta umbra a urii si a uitarii...O umbra atat de densa incat nici bufnitele cu ar fi putut sa se orienteze in ea, incat ar fi putut inghiti si cele mai adanci gauri negre. Deodata, sirul gadurilor imi este intrerupt de scartaitul podelei ce i-a nastere in urma presiunii greutatii trupului meu. Fara sa imi dau seama am inceput sa ma plimb prin cripta. De dupa o perdea negricioasa de praf sa zaresc mici zambete ce se rasfrang pe chipul meu. Dupa mult timp, soarele patrunde in acesta incapere uitata pana si de preotul ce a avut grija de mine. Trag cu hotarare draperia nevrand sa mai am vreodata deaface cu razele razlete ale soarelui. Imi trec lenes mana prin claia bruneta si imbaxita de fumul tigarii, apoi imi i-au cele cateva carti dorind sa pornesc spre scoala. Incui usa criptei apoi,cu mainile in buzunar ma indrept spre poarta cimitirului pe aleea principala. Vantul adie dandu-mi fiori pe sirea spinarii . Pentru-n moment, am senzatia ca ceva ce imi va schimba lamentabil viata are sa se intample. Ma intind pe unul dintre mormintele ce mi-au iesit in cale asteptandu-mi nerabdadoare....moartea.

Poii dupa moolt timp am pus nextu, sper k va plk si astept cat mai moolte comm`uri. Btw, imi pare rau k este scurt, urmatorul va fi mai loong dar nici eu nu am dispozitia necesara sa o lalai.
Peace ya!

Pai dupa cum se vede ai mai pus un capitol.

Descriere: o ai, imi place foarte mult. Sentimentele sunt foarte bine puse in valoare si asta ma bucura enorm. Tine-o tot asa.

Dialog: nicio replica. No comment.

Actiune: evolueaza lent, nu este grabita. Bravo!

Estetica: observ ca iti place sa iti chiorasti cititorii. Suflete ingropate in cimitirul intunericului 947835

Suflete ingropate in cimitirul intunericului 947835

Culoarea si scrisul sunt foarte frumoase, dar trebuie sa iti benoclezi ochii ca sa intelegi ce scrie. Nu ma supar, m-as holba ore intregi doar ca sa vad ce ai scris.

Greseli de tastare/ortografie:

Sincer nu am vazut decat una si anume ura - uri
In rest este bine.

Atat am avut eu de spus. Sper ca urmatorul capitol va sosi cat de curand, deoarece eu mor de nerabdare. Choco te pupaceste dulce de tot!!! kiss

Vai, ByBy, este un capitol excelent. Ti-am mai zis ca iti ador descrierea? Daca da, am sa o mai spun de un milion de ori. Este foarte frumos, iubita, si chiar sunt mandra ca am reusit sa facem un fic in colaborare.

Aduce-ti nextu --> Adica eu lough

Vai, tuisca, ce fic frumos! Ador descrierea voastra, a amandurora! Am o singura obiectie, si anume ca prolog se scrie cu un singur 'o'. In rest e bestial!
Astept cu nerabdare nextul si va pup dulce! kiss

Dragi mei, nu va mai place ficu? Adica sa fim seriosi, multi nu am mai trecut pe aici. Suflete ingropate in cimitirul intunericului 896861

Oricum mie cel putin nu-mi pasa, deoarece voi continua acest fic.

Problema voastra. Adica cine sunt eu sa va oblig sa imi cititi ficul?

Sper ca nu am suparat pe mineni.

By the way am sa vin curand cu nextul. Suflete ingropate in cimitirul intunericului 994253

Suflete ingropate in cimitirul intunericului 994253

Buna Byby & Fimea Manelista
Dupa 7 ani am trecut sa dau si eu un mic comm(hehe)
Deci pur si simplu il ador
Felul vostru de a descrie ma face sa slivez
Next Urgent