Hm, sinceră să fiu şi eu am avut mereu mari probleme cu aspectul meu fizic. În comunitatea în care trăiesc eu aspectul fizic este cel mai important, poate chiar ţelul fiecăruia dintre adolescenţii din zonă. De mică, mama îmi conducea viaţa şi făceam ceea ce spunea ea, pe toată perioada adolescenţei am fost marcată de faptul că ceilalţi mă catalogau după haine şi fizic. Mama înrăutăţea lucrurile şi-mi cumpăra haine pentru băieţi sau, mai rău, nu m-a lăsat niciodată să am părul lung şi mă tundea "castron" - după cum spun colegele mele de la A, când depănează amintiri. Oamenii din jurul meu sunt în continuare foarte răi, însă observ cu stupoare că nu nivelul de inteligenţă este apreciat, ci fizicul, pe care mai târziu nu dai niciun ban. Mereu am vrut să fiu plăcută, însă faţa pe care mi-a dat-o Domnul va rămâne pentru totdeauna şi nu se poate schimba. De aceea, mereu am vrut să văd dacă cineva, de exemplu un băiat, mă place şi vrea să stea în jurul meu pentru ceea ce sunt şi pentru fizicul meu. Singurul bărbat care mi-a spus că sunt frumoasă a fost tata, ceilalţi îmi spuneau doar că nu sunt urâtă.
Din clasa a 5-a, lucrurile s-au agravat, pentru că atunci, pentru prima dată, mi-a plăcut de un băiat cu o clasă mai mare. Au fost chestii stupide, nici măcar nu ne-am ţinut de mână şi n-a fost nicio întrebare de genul "vrei să stai cu mine ?", nu. Însă imediat, cum au intervenit două colege de ale mele care sunt foarte apreciate când vine vorba de fizicul lor, totul s-a destrămat. Mai târziu am început să fiu jignită şi evitată, parcă aveam râie, iar totul din cauza influenţelor pe care le-au avut acele două fete. Atunci am avut prima mea depresie care a încetat odată cu venirea vacanţei de vară. În altă vacanţă, mi-a plăcut din nou de un băiat care acum nici măcar nu mai ştie de mine. Toate aceste eşecuri au pus o amprentă dură asupra mea şi a gândirii mele, ultimul eşec, care pot spune că a fost un dezastru, aş fi preferat să mor torturată prin metode medievale decât asta, dărâmându-mă. Ştiu că nu pare prea important, însă chestia asta m-a făcut să fiu diferită faţă de ceilalţi, să gândesc altfel şi să fiu depresivă. Mereu, în ceea ce fac, se găsesc amprente emo. De aceea urăsc persoanele care se joacă cu sentimentele altora, pentru că nu este deloc bine şi, eu de exemplu, mă ataşez de astfel de persoane foarte mult, iar când ele îmi dau drumul mă simt un nimic. Un nimic m-am simţit toată viaţa mea, tot din cauza fizicului. Însă nu sunt nesimţită, îmi doresc, însă niciodată nu le-am băgat pe gât alor mei ideea că îmi doresc să am mai multe haine sau chestii de genul acesta.
Acum o lună aproximativ, stăteam cu două fete de vorbă şi una dintre ele, văzând o persoană a spus exact aşa: "Voi n-aţi observat că X vine mereu cu aceeaşi pereche de pantaloni?" Am rămas mască, deoarece aceasta este mentalitatea din ziua de azi, iar important pentru unele persoane, cum este şi pentru acea fată, că doar maică-sa are saci plini cu genţi, este numărul de haine. Mi se pare anormal, sincer. Odată cu noile generaţii sunt importante hainele, iar gradul de inteligenţă şi interesul pentru carte scade considerabil. Mă întreb unde o să ajungem...

Deci, reiau, cele mai mari probleme ale mele au fost fizicul meu, deoarece din cauza lui sunt tratată cum sun tratată şi persoanele care s-au jucat cu sentimentele mele. Să nu mai spun şi că majoritatea persoanelor care sunt ca mine şi sunt şi introvertite, au mari probleme cu sentimentele lor, exteriorizarea lor, iar odată ce sunt dezamăgiţi în dragoste pe fruntea lor scrie sinucidere. - Nu mint şi nu mă laud, chiar au fost studii pe tema asta, am cercetat, am făcut comparaţii între mine şi persoane de acest gen, iar rezultatul acesta a fost.

Ema, mereu ţi-am spus să ţii capul sus şi să nu fii dezamăgită dacă nu slăbeşti imediat, deoarece rezultatele vin în timp.

V-am citit povestile, in liniste, cu calm, si mi-am dat seama ca sunt mai norocoasa decat as putea spera vreodata. Nu ma voi da mare, caci nu am de ce, dar as vrea sa va spun ceva fiecareia dintre voi, ceva ce sper ca va va face sa zambiti, macar pentru o milisecunda. Caci, o milisecunda si cu multe alte milisecunde dau nastere unei minunate secunde fericite. In fine, trecem peste asta.

Ema, sunt sigura ca stii ca fizicul nu-i cel mai important pentru persoanele care chiar tin la tine. Spre exemplu, in afara pozelor, cati membrii de aici te-au vazut cu adevarat si cati dintre ei sunt atat de apropiati tie incat ai fi in stare de multe pentru ei? Da, poate ca daca nu vezi o persoana in fata nu te poti apropia de ea, aceasta e mentalitatea impusa de unii, insa eu consider ca, daca ai siguranta ca persoana cu care vorbesti este una care iti merita prietenia, atunci poti lega o prietenie foarte frumoasa si prin intermediul tehnologiei. Oricum, deviez. Mi se mai intampla uneori sa gandesc ca si tine, desi nu in termeni atat de mari si imi tot spun ca nu imi pasa si ca nu ma intereseaza. De fapt, stiu ca imi pasa si stiu ca ma doare si uneori chiar ma intreb daca e bine sa imi pastrez principiile sau sa ma duc in grupul persoanelor populare. E greu la inceput, pentru mine inca e, dar te obisnuiesti cuasta treptat si reusesti sa trec mai repede peste, mai ales daca gasesti o persoana cu care sa poti comunica. Trebuie sa gasesti o asemenea persoana, deoarece singur nu poti infrunta totul.

Andreea, sunt de parere ca un baiat merita totul, doar atunci cand si el crede la fel. Nu am fost in situatia ta, nu am iubit, nici macar nu mi-a placut de un baiat pana acum, deci poate cuvintele mele vor fi deplasate. Totusi, nu trebuie sa iti construiesti o carapace in jurul tau din cauza lucrurilor urate pe care ti le releva oamenii. Am norocul de a avea parinti care imi lasa un grad mare de libertate, acum, la liceu, nici macar nu mai locuiesc in aceeasi casa cu ei, m-au lasat la bunici, ne vedem odata la cateva saptamani. Totusi, ei au incredere in mine si eu in ei, desi am facut multe lucruri in trecut care sa le fi clatinat increderea, ei tot ma vad ca pe un copil responsabil, realist, care stie e alegeri sa faca. De aceea, cred ca sa vorbesti cu parintii tai este o solutie buna, chiar daca la o rpima vedere pare imposibil sau foarte greu. Incearca, nu cred ca ai ce pierde de pe urma acestui lucru.

Alexandra, din cate am inteles eu, este vorba si de o rivalitate intre tine si fratele tau. Ma gandesc atunci.. oare chiar nu poti face nimic pentru a diminua acest lucru? Da, el poate te vede ca pe o sora neinsemnata, dar trebuie sa ii arati ca esti mult mai mult de-atat, ca ai nevoie de respect si ca vrei sa deveniti frati, in adevaratul sens al cuvantului - asta daca, desigur, vrei cu adevarat. De asemenea, nu cred ca 'bataia e rupta din rai' asa cum ai spus tu. Niciun parinte nu are dreptul de a-si bate copilul, mai ales daca e vorba doar de neintelegeri care se pot rezolva si astfel. Nu trebuie sa e lasi calcata in picioare, intr-adevar. sa taci este bine, dar uneori trebuie sa iti spui parerea, nu sa tipi, dar sa spui ceea ce crezi. Poti incerca cu un bilet, ceva de acest gen, ti-am mai spus. E mai simplu sa scrii ceva, caci poti spune chiar tot ce crezi, decat sa vorbesti cu acea persoana fata in fata. Daca vrei sa va intelegeti, atunci trebuie sa le sugerezi acest lucru, daca eu nu isi dau seama ca tu vrei sa va impacati, nu te vor putea ajuta.

Elina, eu una nu stiam despre asta, nici nu pot spune ca am observat ceva. Daca viata ta decurge bine in felul in care este acum, nu va dde ce ai vrea sa o schimbi. Intr-adevar, viata de adolescent nu e la fel fara prieteni, dar daca ai o familie care te ajuta, atunci fructifica aceste momente si incearca sa gasesti o persoana care sa direasca sa stea cu tine, nu numai pentru cum arati sau cum esti, ci pentru tot ceea ce insemni tu ca persoana. E greu, intr-adevar, caci lumea e rea si tine cont mai mult de aparente, insa nu toti sunt asa si trebuie sa existe persoane care sa vrea sa te cunoasca, care sa fie curioase sa iti vada sufletul si sentimentele. Prieteniile frumoase pot incepe oricand, deci nu iti pierde speranta, atat in viata ta, cat si aici, pe forum, sunt persoana carora sa le pese de tine si care sa vrea sa te faca sa zambesti, roicat de mult ar dura acest lucru.

Ela.
Nu stiu ce fel de persoana esti, nu stiu cum suporti problemele de acest gen. Daca as fi in locul tau, le-as arata de ce sunt in stare cu adevarat. Daca ai niste parinti in care te increzi si care te pot ajuta, atunci vorbeste si cu ei, mereu vor avea sfaturi bune de luat in considerare. Nu te infometa, nu face vreo prostie, caci rezultate imediate nu cred sa existe. Poti recurge la diferite metode pentru a pierde in greutate, dar nu exagera, nu le arata ca esti slaba sau orice altceva, deoarece asta vor sa vada. Zambeste mai des si nu te interioriza atat de mult. E bine sa iti ascunzi sentimentele, mai ales fata de persoane fata de care nu simti decat antipatie, dar incearca sa te deschizi in fata celor care vor sa te ajute. Totusi, ai grija, aceste persoane nu sunt ceea ce vor sa para de cele mai multe ori. :)

Daca te consideri un monstru, atunci nu numai fizicul trebuie schimbat, parerea mea. Nu stiu, nu mi s-au intamplat cine stie ce chestii, dar sunt genul care pune la suflet, desi nu pare asa. De-asta, chiar si lucrurile neimportante care mi s-au intampla m-au marcat, deci m-am schimbat si nu neaparat in bine. Sunt constienta ca sunt prea ignoranta si nepasatoare, dar asta am ajuns, asta sunt si ma accept. Daca vrei ca tu sa te placi si ca ceilalti sa te placa, atunci trebuie sa fii drastic cu tine, dar nu pana acolo cat sa te numesti un mostru, ceva hidos. Pana la urma, esti o fiinta umana, nu ceva fara forma; ori cineva cu mai stiu eu ce boala, astfel incat sa fi considerata un monstru de catre ceilalti. Nici autocompatimirea, nici autodistrugerea nu fac bine, cel mai bun lucru e sa lupti. Dar, ma rog, asa gandesc eu, nu rebuie sa gandeasca toti la fel. :)

Hehe, ma bucur ca pe aici trec si oameni motivati care stiu sa ii faca si pe ceilalti sa prinda curaj si sa incerce sa schimbe ceva. Capps, eu ti-am mai spus cum sta treaba, trebuie sa iti schimbi nu numai meniul zilnic, dar si modul de viata, sa faci mai multe exercitii si cate si mai cate pentru a slabi si mentine un copr sanatos. Eu una va urez succes si sa ajungeti la greutatea dorita, caci, daca nu va place cum aratati, atunci e dreptul vostru sa schimbati ceva. Gambatte!

Voiam sa le intreb pe fetele care-si doresc sa slabeasca si nu numai, ce parere aveti despre fetele anorexice sau anorexie? V-a tentat vreodata ideea de a va infometa cu adevarat?

Nu, nu m-am gandit niciodata la a ma infometa. Unul dintre motive ar fi pentru ca nu am nevoie, caci reusesc sa ma infranez din a manca lucruri care sa cauzeze o crestere a masei corporale si, de asemenea, pentru ca de fel nu sunt o mancacioasa incurabila. Nu am nimic cu fetele care se infometeaza, ori care sunt anorexice, insa ele ar trebui sa fie constiente ca isi fac rau singure, caci infometarea nu duce la nimic bun, numai slabeste organismul din punct de vedere al sanatatii caci, daca dupa o astfel de perioada incepi iar sa mananci normal, te ingrasi si mai repede, iar metabolismul iti e dat peste cap. Nu mi se par frumoase fetele carora li se vad coastele, ori care sunt mult prea slabe, caci nu arata ca niste fete normale, nu mi se pare ca asta le este frumusetea. Dimpotriva, asa mai mult de uratesc, pe langa faptul ca isi fac si rau, parerea mea.

Recunosc, nu am trăit destul pe lumea asta încât să critic alte persoane, dar cand vine vorba de propria-mi persoană....
Şi eu am probleme cu fizicul meu, dar am reuşit vara tracută să slăbesc aproape 8 kg fară a face prea mult sport. Am mâncat mai multe fructe şi mai puţine prostii, şi se pare că am reuşit să mai slăbesc puţintel.
Eu înţeleg perfect că fiecare are problemele sale şi că are nevoie şi de sprijinul celorlalţi, dar eu nu am primit sprijin nici măcar din partea familiei, dar am reuşit să slăbesc şi fără încurajările lor, căci din punctul meu de vedere, totul pleacă de la bibilică

_____________________________________

Soricel~nebun~, nu pot să mă pun în locul tău niciodată, căci nu ştiu cum e să ai un tată alături, dar îţi pot spune ca mama ta îţi vrea numai binele, deşi mai ridică uneori tonul la tine.
Mereu când făceam câte o prostie mama mă certa şi eu plecam din cameră supărată, iar când îl certa pe fratele meu, şi-l vedea că începea să plângă se ducea la el şi îi spunea mereu că totul va fii bine... Eu întotdeauna am fost dată la o parte, poate de aceea am ajuns să gândesc astfel şi să mă auto-educ, dar când mă certa mama şi mă supăram mereu rămâneam singură în tăcere... Cel mai greu de suportat era faptul că nu puteam să vărs nici măcar o lacrimă, oricât de mult îmi doream asta.
Aşa că, eu îţi spun doar că părinţii tăi te iubesc şi de aceea te ceartă din când în când, căci dacă nu ne-ar certa nimeni şi nu ne-ar spune că am greşit vom face aceeaşi greşeală de nenumărate ori. De aceea sunt părinţii, să ne crească şi să ne educe.


____________________________________



E normal ca să ne ajutăm reciproc, căci suntem oameni şi fiecare are problemele sale, dar marea majoritate nu fac decât să râdă de cei din jur şi să-i catalogheze după bunul plac.
Niciodată nu am fost bună la încurajări sau sfaturi, dar vă spun doar că dacă chiar vă doriţi să slăbiţi, orice este posibil. Trebuie să fiţi mereu pozitive şi să credeţi în voi, căci numai aşa veţi putea ajunge sus, acolo unde cei negativişti nu vor putea ajunge niciodată