Traiti viata pana nu e prea tarziu!

Subiect: Traiti viata pana nu e prea tarziu! Dum 18 Dec 2011, 22:44

Am scris aceasta compunere pentru ca vreau sa arat tuturor cat de importanta este viata.Povestea aceasta este adevarata in afara de partea in care femeia isi da seama ca si-a irosit tineretea degeaba.Intr-o zi s-ar putea sa o faca si-n viata reala si sa speram ca atunci nu va fi prea tarziu.Sper sa va placa primul meu fic si sper sa va ajute in anumite momente pe care le veti trai.

Este iarna.Iarna un anotimp pur,linistit,fericit sau iarna un anptimp rece,pusiu ce poate reprezena moartea ?Cred ca aleg cea de-a doua varianta ;iarna reprezinta sfarsitul.M-am gandit de multe ori cum voi muri,dar nu mi-am imaginat ca se va intampla in felul acesta.Mintea mea este insuportabil de limpede in momentul acesta.Vad fiecre greseala pe care am facut-o,fiecare rau facut,lucrurile mari si mici.Intreaga viata imi trece acum prin fata ochiilor asemenea unei carti proaste pe care o citesti a doua oara sau asemenea unui film pe care te-ai plictisit sa-l vezi la nesfarsit.Vad fiecare durere cauzata parintilor mei si fiecare rana pe care i-am facut-o fiicei mele.Si toate acestea din vina lui.
Totul a inceput in timpul clasei a unsprezecea cand eram o fata proasta si usor de manipulat.Gabriel,caci asa il chiama,era intr-a doisprezecea.O prietena mi-a facut cunostinta cu el si ca orice adolescenta de optsprezece ani m-am lasat condusa de acei fluturasi din stomac si nu dupa mult timp de hormoni…Perioada liceului a trecut usor si repede.Cu fiecare zi care trecea ma indragosteam din ce in ce mai mult.Ne-am casatorit si acum avem o fata care nu ne mai considera parintii ei.De curand a implinit optsprezece ani si si-a schimbat numele de familie,dorind sa ne uite pe amandoi.Fiica mea a fost crescuta de bunicii ei,adica de parintii mei.Ura ei pentru noi a inceput din clasa a sasea cand a fost nevoita sa locuiasca un semestru cu mine si Gabi.El,dupa putin timp in care se mutase la noi,a inceput sa inventeze povesti cum ca fura milioane din portofelul lui.Eram o femeie superficiala pana in acest moment,moment in care astept sa vina moartea sa ma ia.Credeam tot ce zicea,il credeam un fel de zeu si faceam tot ce spunea.Il lasam sa ma insele cu toate c*****e.Ma certam cu parinti si sora mea din cauza lui.Tot ce faceam,faceam pentru el.Pentru un om ce se intretinea pe spinarea mea,un om ce nu are servici la aproape patruzeci de ani.Un paduche ce face umbra pamantului degeaba.
La treizeci si trei de ani am inceput facultatea,bine inteles pe banii tatalui meu.Tata era bolnav de cancer,dar s-a vindecat de curand.La treizeci si cinci de ani m-am certat cu cei ce mi-au dat viata.Principalul motiv a fost ca nu au vrut sa-mi mai tina cei doi caini mari.Cel de-al doilea motiv a fost cearta de proportii uriase dintre sotul meu si sora mea.Dupa acest incident nu am mai vorbit cu ei,nici nu treceam sa le spun ‘’Buna !’’.Tata a fost foarte suparat din cauza mea.Nu voiam sa trec sa-i fac injectia pentru cancer,nu voiam sa mai aud de ei.Nu dupa mult timp faptele mele au fost ‘’rasplatite’’ ;parintii mei nu au mai vrut sa-mi plateasca facultatea.Ma consideram nedreptatita ;o invidiam pe sora mea ca ei i-au platit doua facultati,ca o ajutau mereu,iar pe mine m-au uitat.Acum imi dau seama ca eu eram cea nedreapta si ca fara ei nu as fi facut numic in viata.Nu as fi terminat nici macar scoala si nu as fi avut serviciu.As fi trait pe strazi cu copilul in brate.
Acum in sfarsit mi-am primit pedeapsa.Tocmai am iesit de la serviciu si ma indreptam cu pasi marunti si lenesi spre masina lui.Prin geamurile negre nu se distingeau siluetele si formle dinnauntru.Hm...ce fitos poate sa fie.Nu are servicu,pierde bani la jocurile de noroc,dar isi cumpara BMW-uri.Cum am putut fi alaturi de un astfel de specien atat de mult timp;douazeci de ani...Abia asteptam sa ajung in caminul meu cald si primitor si sa ma culc.Sa dorm linistita ca am reusit sa achit cu greu imprumuturile de la banca,bani folositi pentru construirea casei noastre.Am urcat in masina si am incercat sa nu-i bag in seama pe cei doi prieteni ce stateau pe bancheta din spate.Priveam drumul prin parbrizul ud si parca nu se mai termina.Mi-am dat seama ca nu mergeam pe drumul obisnuit decat atunci cand au oprit langa padurea deasa de omat si m-au luat cu forta in ducandu-ma in inima codrului nesfarsit.Nu cred ca trebuie sa spun ce mi-au facut,dar dupa ce au terminat cu mine m-au impuscat si m-au lasat sa zac in zapada rece inca razand de durerea mea in timp ce se indepartau de copacul langa care m-au lasat.Credeau ca am murit.Este frig si ma doare ingrozitor de tare.Iadul e nimic pe langa ce simt eu acum.Astept cu nerabdare moartea,astept sa se termine durerea aceasta.Stiu ca asa cum Dumnezeu a avut ac de cojocul meu asa va avea ac si de cojocul lui.Rad,in sinea mea,in fata mortii.Singurele lucruri pe care le regret e ca am realizat prea tarziu ce fel de caracter are,ca am dat cu piciorul familiei mele si ca nu voi mai apuca sa le cer iertare.Zapada punea stapanire pe tinut.Fulgii roiau in aerul rece pana ce gravitatia ii aseza asemenea unei plapumi pufoase pe pamant.O plapuma rece ,rosie si alba imi acoperea trupul inghetat.Eram fericita ca totul avea sa se termine curand.Durerea incepea sa dispara,amorteala punand stapanire pe trupul si mintea mea.Imi pierdeam incet cunostinta,simtindu-ma de parca zburam printre norii cenusii.Sitam ca mor.Simteam cum sufletul paraseste incet carapacea in care a fost inchis.Ma simteam asemenea unei lumanari ce se stinge...Vedeam ca prin ceata cum ninsoarea inceta,mandra luna aparand de dupa patura groasa de nori,lumina ei data in dar de la soare facand stelutele mici sa stralucesca asemenea celor mai pretioase diamante din lume…

Andreea Drăgan · Subiect: Re: Traiti viata pana nu e prea tarziu! Lun 19 Dec 2011, 06:28

Este o poveste foarte trista.
Sa mori intr-un asemenea hal, si Gabriel a fost un nesimtit,
Deciziele chiar ne influenteaza viata.
Parinti sai nu i-au mai dat bani probabil pentr ca nu mai trecea pe la ei.
Acel barbat nu merita iubit.
Sa mai aduci povesti Isabella, sunt foarte frumoase.

Subiect: Re: Traiti viata pana nu e prea tarziu! Lun 26 Dec 2011, 01:00

Este o poveste foarte trista.
Gabriel este un nenorocit, un... nici nu am cuvinte sa-l descriu.
Chiar m-ai uimit cu aceasta compunere. Pentru inceput, descrii foarte bine.
Mai ai greselile de tastare, dar asta nu este o problema foarte mare.
Deci, abia astept sa mai citesc ceva scris de tine.
Te-am pupat dulce.

LexX^^

Subiect: Re: Traiti viata pana nu e prea tarziu! Lun 26 Dec 2011, 19:00

DEscri foarte bine sentimentele ,trairile personajului principal .
Cum au zis si ceilalti e foarte trista si totusi e inspirata din viata sau asa ceva am inteles la inceput..
Iar morala 'Traiti viata pana nu e prea tarziu! ' este foarte adevarata ,sa mai postezi povestioare ,chiar sunt frumoase .Felicitari.

Subiect: Re: Traiti viata pana nu e prea tarziu! Lun 26 Dec 2011, 22:42

Imi place foarte mult!!Este o poveste minunata si in acelasi timp trista.Te pupacesk [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Subiect: Re: Traiti viata pana nu e prea tarziu! Joi 29 Dec 2011, 20:20

Imi place mult ce ai scris acolo.
Ai facut o poveste foarte frumoasa, dar si trista.
Superba povestioara in love