misto

nextu te rog frumos!

frumos ficul
pune nextul

interesant ficul..pune next-ul

Buun
Sumimasen
Am lipsit, am tras de timp, am uitat parola, am... poveste lungă. Oricum nu a fost frumos din partea mea chiar şi cu unele motive dar nu am de gând să mă explic. Are sens sau nu are sens să mă chinui să scriu capitolul 7 la ficul ăsta?

Hey,pai ma bucur ca ai revenit.
Si sper sa pui continuarea la fikul asta.
Spor la scris

Miau !

Pai si mie imi pare bine ca ai revenit:X
Si normal ca are sens..e super ficul:X
Nu am avut ocazia sa iti spun
Dar imi place mult:X
Si felicitari:X:X

Next-ul

Spor la scris si la idei !! Pupici dulci


Mrr

Capitolul 7. Partea I

(aştept două comentarii şi scriu partea a doua. Două comentarii consistente.)



Sakura nici măcar nu îndrăzni să încerce să-ţi explice ce se întâmplase. De ce ar fi încercat? Acum voia doar să-i mulţumească individului. Din două motive. Unul: părea că o salvase de inamicul invizibil. Al doilea: O făcuse să înţeleagă că toată treaba asta cu Sasuke Uchiha... se terminase prea repede. Mult prea repede.
Avea să-l mai vadă. Şi asta nu când aveau să vină inundaţiile, să sape în pământul afânat şi să dezgroape morţii. Nu... Curând. Şi pentru o clipă, mintea îi jucă o festă neplăcută. Văzu Sharinganul lui Sasuke strălucind în întuneric. Se frecă la ochi şi iluzia dispăru. Cu paşi mari, urmări cărarea îngustă, spre casă.
La nici trei zile după aceea fu trezită la ora unu noaptea de un presentiment sumbru. Privi împrejur cu respiraţia tăiată şi se convinse că nimic nu se întâmpla, încă. Apoi Sharinganul lui Sasuke străluci în oglindă. Închise ochii, dar imaginea pupilelor roşii rămase fixată acolo, în mintea ei
Deschise ochii şi văzu lumina lor sângerie pe peretele de care era lipit patul. O secundă, aproape le ceru ochilor să iasă afară. Chicoti, la gândul că-i trecuse prin cap una ca asta. Nu-şi imagina două discuri de lumină ieşind pe balconul ei acompaniate de zgomotul unor paşi. Nici coborând pe scări ca două mingi săritoare. Ajunse la concluzia că ar trebui să abordeze situaţia altfel.
-Ce vrei?
Lumina roşiatică păli un moment. Sakura se gândi că ochii clipiseră, probabil surprinşi. Sau deranjaţi.
-Bine, ce vreţi?
Sharinganul dispăru.
-Ei, asta! Am vedenii? Sakura, fetiţo, ia-ţi un concediu...
Oftând, lăsă capul pe pernă şi... Se trezi.

O pisică scoase un „miaurl” gutural undeva pe terasă. Sakura ieşi doar în cămaşa de noapte, căutând cu privirea ochii pisicii. Şi îi întâlni. Roşii, în contrast cu blana albă ce părea o cupă de lumină vărsată în întunericul din jur. Cum? Roşii? Se frecă la ochi şi privi din nou pupilele pisicii. Negre, caraghios de mari, puse în evidenţă de inele subţiri, aurii. Asta îi aduse aminte Sakurei de un motan din desene animate.”Miaurl.”.
Fata vru să ia pisica în braţe şi când o privi din nou tresări. Din nou, ochii roşii. Lumina lunii se reflectă în ei şi îi făcu galbeni iarăşi. Apoi roşii...
Sakura înţelese. TREBUIA să se asigure că Uchiha e mort şi rămâne aşa. Eventual să-i separe capul de trup şi să i-l pună în vitrină.
Se cutremură atunci când realiză că într-adevăr se gândise la una ca asta. Se îmbrăcă repede şi ieşi. Ştia unde-l va găsi pe Sasuke. Cumva, ştia. Problema cea mai mare era, însă, cum avea să treacă de Itachi Uchiha. Pentru că nu poţi să omori un mort.

Miau din nou !

Pai da , foarte frumos :X:X
Imi place:X:X:
Deabea astept continuarea :X:X

A..si felicitari pentru capitol scumpo :*

Next

Spor la scris si la idei !! Pupici duulci :X

Mrr

Hihihi..ai pus continuarea.Bun,imi plce.
Ideea ta e interesanta si m-ai facut curioasa.
Astept next-ul.
Spor la scris!
Pupici!

Ola,Cikita
Imi place ffff mult ficu tau
Vreau nextu
O si te roggg.....cand vine partea cu love intre SasuSaku?
Nextu :>:D<:

Nu cred ca vine. Sau nu curând. Încerc să nu fac ce detest la 99% din ficuri. Anume. La început unul din ei e "rece", dar se îndrăgostesc în următoarele două capitole. Mai mult, majoritatea ficurilor transformă iubirea între ei în ceva preponderent fizic. DOAMNE, CÂT DETEST ASTA!

Sakura alerga cu o viteză nebună. Coti brusc la dreapta şi se strecură printr-un gang, la capătul căruia două matahale afişară un rânjet prevestitor de rele, văzând-o. Fata îşi aduse aminte de zilele când ar fi avut nevoie de Sasuke să o scoată din problemă şi râse. Cu zgomot, dar nu cu poftă.Ci într-un fel care-ţi trimitea fiori pe şirea spinării.Metalic.
Dându-se înapoi aruncă două bombe cu gaz somnifer, din acelea cu raza de acţiune mică, dar concentrate, apoi trecu repede pe lângă indivizii care fuseseră reduşi la tăcere în cel mai silenţios mod cu putinţă, lucru care părea lipsit de sens acum, după ce fata probabil trezise toată strada cu râsul acela.. Ieşi din sat tăind pădurea pe de-a dreptul. Ştia unde se duce. Satul Ploii.
Ajunse acolo prea repede, după părerea ei În mod normal, şi-ar fi aruncat bentiţa în pădure, dar părul ei ieşea destul de mult în evidenţă, cu sau fără simbolul satului de care aparţinea. În plus, avea să aibă nevoie să intre în belele...
Şi le găsi. Gărzile, cu chipurile ascunse în întunericul adânc al glugilor negre. Unul din ei scoase o sabie. „Periculoşi, ai?”. Şi cu greu rezistă tentaţiei de-ai face totuna. Slobozi un ţipăt. Nu trebui să aştepte nici trei secunde, că planul funcţionă. Auzi paşi sonori pe caldarâm.

*

Itachi încremeni pe loc, cu cana de ceai în mână,la intrarea în camera unde Sasuke stătea întins pe pat... Asta, teoretic. Fratele său se ridicase..
-A. Salut. bodogăni Sasuke, căutându-şi din reflex sabia. Unde-i? întrebă.
Itachi încă nu putea pricepe.
-Trebuia să-ţi ia...săptămâni ca să...
-Sau nu. Şmecheriile alea ale tale merg.
-Şmecheriile....? A, da, sigur. Uitasem. La ce ai nevoie de sabie?
Sasuke îl privi cu superioritate. Apoi cu dispreţ, apoi cu ironie.
-Să continui ce am început.
-După discursul ăla ciudat? După ce ţi-ai cerut iertare? Sau ai uitat, râse Itachi.
-Nu.
Sasuke îl privi cu subânţeles.
-A fost... un joc? tuşi Itachi. Înţeleg. Te bazai pe lipsa de putere psihică a Sakurei pentru ca mai apoi să regrete şi să te readucă la viaţă?
-Cam aşa...
-Şi încă vrei să distrugi Konoha.
-Mde.
-Regret că eşti aşa de...De ce?
-De ce? Konoha ne-a distrus familia.
-EU am făcut-o.
-El... Danzou ţi-a dat ordinul.
-Şi eu am acceptat.
-TU VOIAI SĂ MĂ SALVEZI PE MINE!
-...încercând...sperând, de fapt, să devii mai puternic. Şi uite ce-am făcut. Eşti atât de slab...
-Taci! CHIDORI!
Itachi îi prinse încheietura şi chidori-ul se stinse. Shinobi-ul aproape îi suci încheietura lui Sasuke.
-Nu slab aşa. Slab ca... aşa de... modelabil. Şi aşa de uşor de laşi manipulat de alţii când crezi că TU îi manipulezi pe ei.
-L-am înfrânt pe Orochimaru. mârâi Sasuke.
-Aşa zici? Fals. Oricum asta nu e o dovadă.
Itachi auzi un ţipăt şi, cumva, ştiu cui aparţine.
-Mă scuzi.
Ieşi şi îl încuie pe Sasuke în casă. Cu paşi rapizi, lăsă dalele caldarâmului în urmă, pâna ajunse în centru. Sakura era înconjurată de 8 gărzi. Şi trei aveau săbii.
-Înapoi! ceru asasinul. E cu mine.
-Zău?
Din tonul gărzii răzbătu sarcasmul care – bănuia Sakura – s-ar fi putut reflecta pe chipul său într-un rânjet.
Itachi nu replică. O luă pe Sakura de încheietură şi o smulse de acolo, plecând cu ea cu tot. Găsind un loc retras, după ce gărzile le pierduseră urma, o privi cu reproş.
-Ai făcut-o înaidins. Crezi că o să te duc la Sasuke, să-l omori, pentru că nu crezi un cuvânt din „discursul lui de adio”.
-Da, recunoscu Sakura.Şi să nu-mi spui că tu crezi.
-Nu. Într-adevăr, a fost o minciună şi el e un e un... Să zicem un pericol.
-Trăsătură de familie.
Itachi ignoră replica, oftând. Continuă pe un ton amar.
-... dar e fratele meu şi îmi asum vina pentru ce a devenit. Nu te pot lăsa să îl ucizi.
-Îţi asumi vina, dar nu poţi face nimic în privinţa asta. Şi nu se poate schimba! TREBUIE ucis!
Itachi nu răspunse. Oftă. Iar.
-Vino cu mine, Sakura.
-Nu.
-De ce nu?
-De ce da?! replică Sakura nervoasă. O să mă duci la el.
-Păi nu asta voiai?
-Da. Dar nu în scopul în care o faci tu!
-Nu. Ai dreptate. O să distrugă Konoha. Trebuie să te las să îl ucizi. Cel puţin ca revanşă.
-Revanşă? Pentru ce?
-Tsunade e în comă.
-A, da, bine. Stai, stai, stai! Tsunade-Sama CE?
-E-n comă. lămuri Itachi, implacabil. Sasuke a făcut-o ferfeniţă. Acum 3 zile. Cum de nu ai aflat? Adică, da, e logic, nu ţi-ar fi spus. Ţi-a fi făcut griji.
Dar Sakura deja plecase.
-Inteligent. se complimentă Itachi, încet. Să-i spun adevărul ăsta „nesemnificativ” la momentul potrivit pentru mine a fost totuşi un pic crud...

________________________________________________________________

Am primit recent oarece critici pe mess că în ficul meu ăştia nu se pupă din primele 5 capitole. Îmi pare, rău, asta e viziunea mea. Sayonara.

ce-mi place continuarea

ma bucur ca ai pus next-ul

cand vine urmatorul capitol? sper ca repede

spor la scri!

Urmatorul vine... EXACT acum. Scuzati iminentele erori ale asezarii in pagina. E din cauza ca scriu in word.

Capitolul 8


Când Sakura ajunse înapoi în Konoha, Tsunade deja era un pic mai bine. Fata se abţinu cu mari dificultăţi să dea cu asistentele de pereţi şi mârâi doar „Cum de aflu eu ultima?”. Aici primi dovada că Itachi fusese – deşi într-un mod ciudat – sincer şi pe deasupra foarte pus în temă, pentru că răspunsul fu „Ea a cerut asta. Te-ai fi îngrijorat.” Şopti doar că e o prostie şi când Shizune intră în spital, trecând pe lângă ea spre salonul unde era Sanninul, se convinse că e pe mâini bune şi decise că e vremea unei alte plimbări. Din nefericire, întâlnind-o pe drum, Naruto se ţinu după ea continuu până la intrarea în pădure, insistând să afle dacă Sakura câştigase ceva omorându-l pe Sasuke.

-Nu avea nevoie decât de ajutor... oftă băiatul blond. E şi vina mea. Nu m-a lăsat să i-l ofer din prima şi eu nu am insistat unde trebuie. Încercam să îl aduc înapoi într-un mod greşit, crezând că îl cunosc.

-Taci, Naruto, ceru Sakura, rece. Nu e nimeni de vină. Doar el. Nu ar fi ascultat oricum.

Brusc, o săgetă un sentiment ciudat, auzind replica lui Naruto:

-Tu chiar vrei să crezi ce spui...

-DA, VREAU! se surprinse exclamând. NICI NU AI IDEE!

-Îmi pare rău pentru tine.

-Uh?

-Lumea Shinobi... e îngrozitoare. De aceea vreau s-o schimb. Dar până atunci încercăm să trăim în ea fără s-o lăsăm să ne transforme în ce a devenit Sasuke, sau în ce – ăncet-încet – devii tu. Sasuke e viu. Şi undeva sub carapacea aia de indolenţă care refuză categoric orice ajutor, văd un prieten. N-o să te las să îl ucizi.

-O să mori! îl certă Sakura, uimită de ceea ce spusese el şi de acuzaţiile indirecte care-i fuseseră aduse.

-Deh... am mai „murit” eu şi înainte.

Naruto se îndepărtă. Undeva într-un copac, Sasuke încerca să râdă cât mai pe înfundate.”Ce prost”. Şi cât îşi dorea să aterizeze în faţa Sakurei şi să o ucidă în secunda aceea! Dar nu putea. Nu avea chakra şi era încă un soi de legumă. Îşi simţea picioarele „rigide” ca o pereche de ardei copţi în oţet şi suspect de grele.

Sakura scăpă o singură lacrimă şi deşi nu ştia din ce cauză se întâmplase asta, undeva în adâncul lui, Sasuke simţi o urmă de regret. Apoi realiză că nu regreta lacrima fetei, ci faptul că dacă ea avea să renunţe la a fi rece şi sarcastică, lupta înte ei avea să devină un şir plictisitor de discursuri şi plânsete. Sau... ăsta voia el să creadă că e motivul.

Sakura se îndepărtă, iar el o urmări, aşteptând momentul perfect să folosească un jutsu învăţat la Orochimaru ca să-şi recapete chakra.



Apoi Sakura simţi că cineva scosese dopul rezervorului ei de chakra şi aceasta se evaporase. În aceeaţi secundă realiză că era în pericol. Apoi zări o siluetă conturându-se în ceaţa care se lăsase brusc, ca efect al unui alt Jutsu. Recunoscu forma siluetei, mersul şi mai ales râsul acela badjocoritor care-i trimise un fior rece pe şirea spinării. Orochimaru.

-Tu? intonă ea, neputând totuşi să-şi reprime unda de teamă din voce. Nu ţi-ai mai arătat mutra de muţi ani. Începusem chiar să sper că ai murit.

-Linişte, ceru Orochimaru, rece.

Îşi luă sabia, înaintând spre ea. Sakura vru să dea înapoi măcar, dacă nu să fugă. Şi o secundă, crezu că-şi putuse refuza acest mic „moft”. Dar nu. Nu s-ar fi putut mişca nici dacă ar fi vrut.

Şi Orochimaru lovi... În Sasuke. Înainte să-şi fi dat seama ce – şi de ce – face, băiatul sărise între fostul său maestru şi Sakura. Se abţinu să strige de durere când sabia îi intră în umăr până la mâner.

-Unele lucruri pur şi simplu refuză să rămână îngropate, articulă el, punând o notă de dispreţ în cuvântul „lucruri” (Cum rosteşti numele unui animal din care tocmai ai găsit un exemplar mort împrăştiat într-o privelişte nu prea plăcută pe asfalt).

-Da, aşa e, admise Orochimaru cu ironie. Ce s-a schimbat cât am fost eu mort? întrebă, amuzat.

-Nimic. Doar...vreau s-o ucid eu.

Spusese asta pe un ton convingător. Sau cel puţin, duficient pentru Orochimaru.Simţi un soi de vină şi o repulsie stranie când realiză că găsise asta ca scuză de ultim moment. Sakura – cu auzul antrenat pentru a sesiza slăbiciunea unui om din voce, când altfel nu o arată – sesiză acea undă de nesiguranţă şi, o secundă, contrar voinţei ei, îi trecu prin cap gândul că poate Naruto avusese dreptate.

_________________________________________________________________________________________________________

That`s it! Doua commuri si poate aveti 9 in seara asta :P Arigatoo !!!

Uite, in sfarsit se incalzeste putin atmosfera. Cred ca totusi il omor pe Sasuke in cateva capitole....

Nunununuunu ca iese cu vanatai pentru mine! Glumeam doar...

So... Comment.

oooooo
Pun pariu pe cat vrei ca nu vrea sa o omoare
Daca o omoara il bat
Nextu...pwp

O, ba da. O va lovi, si o va lovi rau. O sa vedeti.

Sau nu asa rau ca dupa aia va suparati






Capitolul 9
(din nou asezarea in pagina se datoreaaza programului in care am scris. Doua commuri si ma apuc de next)

Sasuke zâmbi, în felul acela al lui ironic. Ce era făcut era făcut. Rezistă impulsului de a-i cere Sakurei să fugă. Asta l-ar fi făcut pe Orochimaru să-şi pună unele întrebări la care nici Sasuke nu-şi putea răspunde. Sakura nu era destul de imprudentă să mai dea ochii cu el o vreme după ce el declarase că e hotărât să o omoare... Sau...
În fine. Orochimaru îl privea sfidător. Pe unde să mai scoată cămaşa acum? În plus, Sanninul o ataca şi pe Sakura prin spatele lui cu afurisiţii ăia de şerpi. Cum să facă? Ar fi împins-o la o parte din calea otrăvii mortale dar...O, Doamne, pentru ce gândea aşa?! Nu stătu să se mai gândească. Folosi în aceeaşi secundă Jutsul de la Orochimaru – recăpătându-şi chakra – şi Chidori Nagashi. Îl lovi şi pe Orochimaru, care părea ce se aşteptase la asta, şi pe şerpi, Dar şi pe Sakura. Pe Sakura, care tocmai se gândea că Sasuke mai merită, poate, o a doua şansă, cât de mică. Pe Sakura, care nu se aşteptase să fie lovită de Chidori Nagashi. Pe Sakura care, acum, trântită la pământ, sângera poate ceva mai mult ca Sasuke – pentru că, da, şi el sângera. Făcuse prea mult din prima .
Sakura încercă să se ridice şi fu săgetată de o durere groaznică .

„Asta n-a ieşit cum mi-am imaginat eu...” gândi Sasuke.

-Cam asta e, rânji Orochimaru. Începeam să am dubii cu privire la cât de puternică e dorinţa ta de răzbunare. Pentru că cea de putere şi de supravieţuire e suficientă, de vreme ce m-ai făcut să te învăţ o groază de şmecherii şi pe urmă te-ai descotorosit de mine...

-Taci.

-Sunt un adversar periculos, puştiule.
Orochimaru îl invocă pe Manda. Acum era la vreo 6 metri mai sus decât Sasuke. Atacă cu ceva ce Sasuke nu mai văzuse. Atâta Chakra l-ar fi putut ameţi până şi pe afurisitul de 9 Cozi. Băiatul bănui că Sanninul îşi făcuse rezerve în timpul în care se făcuse nevăzut. Şi mai bănui ceva. Fără o reacţie rapidă avea să fie mort.

Amaterasu? Nu, avea doar să-l prăjească pe Manda, dar asta nu ar fi îmbunătăţit cu nimic situaţia lui.

Poate să folosească trucul acela caracteristic lui Itachi în aşa fel încât atacul să-l lovească pe Orochimaru? Nu. Sanninul şi fratele lui fuseseră la un moment dat în aceeaşi blestemată de organizaţie iar Sasuke nu credea că Orochimaru nu s-ar fi aşteptat la un asemenea truc.
ASTA ERA! Susano’o. Bine, era sigur că Itachi ar fi încercat să-l oprească, dar Itachi nu era acolo. Aşa că scheletul sângeriu se formă în jurul lui, reducând atacul lui Orochimaru la o scânteie. Iar acum Manda era un detaliu nesemnificativ...
Orochimaru se uită la Susano’o ca la avioane. Apoi zâmbi. Lui Sasuke îi displăcea asta. Prevestea ceva rău.

-Ştii că o să-ţi pierzi vederea, nu? întrebă el amuzat. Itachi era aproape orb când a murit.

-Itachi nu e tocmai mort, râse Sasuke. Şi el era aproape orb pentru că folosise tot felul de alte tehnici.

-Nu e mort, dar nu e nici viu, accentuă Sanninul. S-a forţat degeaba... S-a ţinut în viaţă cu medicamente, ştiai? Ar fi murit cu câteva luni înainte. Dar de prost, el voia să moară de mâna ta... Şi când te gândeşti că nici măcar atâta nu a reuşit...

Sasuke deja se enervase.

-CINE TE CREZI?!

Susano’o dispăru.

-AMATERASU! KIRIN!

-Heei, puştiule, termină... oftă Sanninul plictisit.

-Tsukiomi! explodă Sasuke deşi deja îl durea fiecare celulă din corp.
Orochimaru mersese prea departe şi el... el... căzu .

-Astea ţie-ţi dăunează, prostule.

Sakura privea fără să înţeleagă. Sasuke se forţa prea tare. Reacţiona prosteşte. Şi pentru prima oară fu de acord cu Orochimaru. "O mare tâmpenie". În fine, de ce-i păsa? Îi revenise chakra şi nu mai sângera. Se ridică şi dispăru în adâncul pădurii.

Sasuke observă asta şi se gândi că trebuia să-şi menţină acoperirea.

-Mă duc după ea.Vorbim mai încolo.

-Glumeşti. mârâi Saninul. Aşa cum eşti acum te-ar înfrânge şi cu două degete.

Orochimaru se surprinse zâmbind, cu o oarecare nostalgie. Îşi adusese aminte de Tsunade. O, da, Tsunade, calamitatea aia blondă şi felul ei ciudat de a arunca pe cineva 20 de metri fără să facă altceva decât să îl atingă cu două degete. Dar Sasuke îi curmă şirul gândurilor.

-Te-am ucis odată, nu mă subestima.

Şi dispăru în verdele închis al pădurii dese, pe urma Sakurei...

Ok am intrebat doar,nu trebuie sa zici ca urasti toate ficu-rile pentru ca nu fac ca si tine ...nu ti-am dat in cap,am intrebat.
Nextu

Heeei, ia-o usor, nu am nevoie sa subliniezi insistent ideea. Era metoda mea eufemistica de a va sublinia sa nu continuati sa ziceti "Bine, next" ci sa-mi si aduceti la cunostinta ce vreti sa se intample, dar mai in detaliu, nu "cand vine partea cu love sasusaku?" - asa as putea pune in practica ideea in ultimul capitol, inainte sa crape amandoi si ar iesi cu reclamatii, nu? - pentru ca eu inventez naratiunea pe parcurs. Si... Nici macar nu am zis ca le urasc, ci ca le detest, adica imi displac, si nu pentru ca difera de al meu - asta e bine - ci pentru ca nu prea mai difera unele de altele(da, scria "cat urasc asta" dar ma referam la felul de a generaliza ideea despre gragoste ca fiind in cele mai multe ficuri ceva fizic. Poate am exagerat si eu un pic, eram obosita. Na, ca acuma v-am dat explicatii si am dat si edit sa nu mai sara careva in capul meu.). Totusi daca tema e identica aproape, macar stilurile diversifica. Deci e ok, deocamdata.
Am lamurit si astaa....

Multumesc

Ii frumosssssss, pune terog repede nextu ca nu mai am rabdare!!!! terog , terog , terog!!!!!

Konoha…

*

Shizune mergea împleticindu-se, teoretic spre biroul lui Tsunade, dar părea a fi venită de pe una din bucăţelele de gheaţă ale inelelor lui Saturn, pentru că încercase toate uşile de-a lungul coridorului, până să nimerească sala în care hokagele rodea abătută colţul unei foi de hârtie.

-Uhm? Shizune, arăţi de parcă ai văzut o fantomă… tresări aceasta, mototolind hârtia.

Shizune începu să râdă ca o nebună.

-Cât de aproape, reuşi să articuleze. Fantomă nu… doar mort. Era să fac atac de panică… nu l-aţi mai văzut de 33 de ani, pot să pun pariu… De pe…6 septembrie?

Şi începu să râsă şi mai tare. Şi ei i se părea o prostie, dar ce ironică putea fi soarta. Şi ce realitate subţire!

-SHIZUNE, STOP! o repezi Tsunade.

Bruneta păru să îşi aducă aminte să e femeie în toată firea şi că se află în prezenţa celei mai puternice persoane din Konoha, pe moment.

-Da, doamnă. Una ca asta nu se poate întâmpla…

-La ce te referi? Ce-i cu şase septembrie?

O izbi o vagă bănuială, dar i se păru aşa absurdă şi improbabilă că o alungă în aceeaşi secundă.

-El… pare foarte real. Şi straniu de întreg, având în vedere…

-Shizune, în numele Domnului, cuvintele tale nu au sens! Vorbeşte clar!

-Ah, nu, nu, nu pot. Pe asta trebuie să o vedeţi dumneavoastră, nici nu ştiu cum s-o explic… e… paranormal.

-Ce spui tu acolo? Mă scoţi din sărite, cum adică e paranormal?

-Păi să vă dau indicii? Suntem rude, îl cunoaşteţi, vorbeşte non-stop de dumneavoastă – tolocăne singur – şi e mort. Cu toate astea se plimbă pe la recepţie şteptând ca eu să vă fac să coborâţi odată şi să lămurim povestea.

-Shizune? întrebă Tsunade, şoptit, cu o oarecare undă de teamă în voce.

-Da?

-Este… continuă Hokagele pe acelaşi ton … O GLUMĂ FOARTE PROASTĂ!

-Bine. O s-avem o fantomă bântuind pe holuri.

-E o prostie, mă faci să-mi pierd…!

-O să-l aduc sus, o ignoră Shizune.

Tsunade o auzea coborând şi oftă. Ce era cu Shizune? Înnebunise?

Nu.Şi dovada apăru în faţa ochilor ei când Tsunade simţi că toată Konoha îi apasă inima şi pentru aproape un minut nu putu respira. Pentru că Shizune deschisese uşa, iar atunci intră…



TO BE CONTINUED…



Nu, nu am terminat aşa ca să vă scot peri albi şi nici nu am rupt firul ca să-mi săriţi în cap. Nu mai am idei de Sasusaku şi vreau totuşi să vă fac curioşi un pic. Scuze că e scurt.