Next-ul il voi posta astazi...

Atentie!!!Tot un capitol +16...
Adio...

Capitolul VIII:Ultima noapte...
Sakura pov.:

Parul meu roz catifelat zbura lin in adierile calde ale vantului. Noaptea cu alaiul ei plin de durere luase in stapanire tot cuprinsul, iar eu, o simpla muritoare, ii ascultam glasul temator. Mergeam incet, dar necontenit, rochita mea alba se incolacea in jurul trupului meu delicat. Insa eu nu paream interesata, priveam stelele care straluceau in surdina, iar luna, stapana lor prea maiastra, imi tinea companie. Totul era feeric, mirosul trandafirilor imi inunda simturile si ma face in sfarsit sa zambesc. Un zambet care imi incalzeste inima care totusi imi era rupta in bucati de el. O lacrima imi aluneca pe obraz, o larima pura. inchid ochii . Felinarele imi imbracau pielea . Ochii-mi verzi straluceu , iar inima imi batea necontenit. Eram aproape de el, iar prin minte imi zboara tot felul de imagini, incep sa ma gandesc la un trecut necunoscut mie. Vad o batrana care imi spune ca baiatul cu ochii de gheata nu este o persoana acra si ca nu-mi va face nici un rau. Femera este imracata intro rochie neagra sidefie, parul alb ii cadea in valuri pe umeri, oricat de in varsta era, parea de o frumusete naturala. In toata viata mea nu am mai vazut asa o femeie. Se pare ca o cheama Chiar Uchiha si ca e bunica lui Sasuke. Ea incepe sa imi explice de unde am venit, de ce am fost aleasa tocmai eu si ce sunt eu defapt…o Emeny. Dupa spusele ei, eu as fii un inger cazut din cer,o petala de trandafir plina de viata, o lacrima cazuta pentru cineva drag. O aud spunandu-mi ca am ajuns. Privesc cu atentie locul unde ma aflam. Era fabulos, un castel urias se inalta in fata mea, iar mii de trandafiri albi il imbracau. Avea trei turnuri uriase facute din marmura masiva, iar din loc in loc ferestre din lemn de brad lasau razele lunii sa patrunda in interior. Privirea imi zboara catre gradina, era simpla, dar frumoasa, ma indrept spre balansoarul din dreapta mea. Ma asez pe el, apoi simt cum zbor, incep sa rad. O vad pe miss Uchiha cum rade si ea, insa brusc aceasta se opreste si imi spune ca trebuie sa imi indeplinesc scopul venirii mele in castelul Uchiha. Eu afirm, totusi trista, parasesc balansoarul si pasesc delicat spre usile masive din fata mea, ma opresc insa, iar un sentiment de neliniste ma rapune . Ma intorc si vad cum cineva ma priveste poate prea calm.Era luna care paleste printre atatea stele, ma analiza parca, din cap pana in picioare . Era imensa, dar imi da de inteles ca nu doreste sa ma tem de maretia ei. Ma indrept lasciv spre castel, deschid usile incet si pasesc cu grija. Podeaua era acoperita de un covor alb , iar scarile straluceau, parca,in lumina venita de afara. Nu eram speriata, eram sigura pe mine si cu aceasta siguranta ma indrept spre el.

Sasuke pov.:

Privesc calm cerul instelat si ma gandesc la ziua de azi. O agonie, mi se pare si aiurea sa imi bat capul cu ea, e un nimeni, dar cine a zis ca nu ma pot juca nitel. Va veni, dupa mine si va dori sa fie a mea, defapt ar trebui sa se simta norocoasa ca nesabuita de Chiar a ales-o pe ea. Nu se poate descurca singura fara mine, imi va implora ajutorul, se va ruga in genunchi de mine sa o ajut, e neputincioasa. Nu e ca mine, eu pot sa ma descurc doar de asta fac ce fac, pentru ca sunt stapan pe situatie. Am sa ii iau castelul, puritatea si viata. Apoi nu va mai avea nimic si va fii singura, iar cand ma va ruga sa o ajut nu o voi face. Zambesc seducator, dar trebuie sa ma gandesc la prezent. Dintr-o data aud cum usa balconului se deschide, ma intorc , apoi pe fata imi apare un zambet...mama, mama. Ridic nepoliticos dintr-o spranceana si o intreb pe micuta domnisoara din fata mea ce doreste, oare ma cauta? Intreb eu sarcastic. Apoi rasul meu rasuna prin tot castelul. Saracele fete intragostite de cine nu trebuie. Tanara se apropie de mine fara a ezita, cam hotarata pentru cineva care in seara asta va muri. Totusi ea se apropie de urechea mea si imi sopteste:
-Ne cunoastem de cateva ore, nu stim prea multe unul despre celalalt, dar un lucru stim sigur, tu ma vrei moarta, iar eu te vreau mort. E posibil sa pierim amandoi. E ultima noastra seara...

Sakura pov. :

Ochii lui negri ca abisul insusi imi analizeaza fiecare miscare, stiu ca voi pieri, dar il voi lua cu mine. Mana mea aluneca delicat pe fata lui alba, iar apoi catre halatul negru de matase care ii acoperea pieptul bine facut. In monetul acela el o ia in ale sale maini puternice, o ridica pana la nivelul buzelor, iar apoi o saruta lasciv. Cateva fire ii aluneca apoi pe fata, iar eu cu cealalta mana i le indepartez usor. Acesta ma trage din ce in ce mai aproape de corpul lui bine facut, iar eu pasesc cu atentie, pas cu pas spre locul unde ne vom pierde viata sau nu… Sunt sedusa total de el, de diavolul care ma va rupe de pe pamant, dar odata si odata tot voi inchide ochii pentru totdeauna. Inimile noastre bat nebuneste, iar pe fata avem amandoi acelasi zambet care da de inteles ca jocul incepe si totul e permis. Ma lasa cu mare atentie pe cearsaful din matase neagra, iar ochii lui ma provoaca sa las garda jos, dar nu vor sa imi dea vro sansa de scapare, dar nici eu nu vreau sa ii dau lui. Observ ca negru ochii lor lui se preface in
rosu sangeriu. Se aproprie intr-un ritm alert de buzele mele rosii trandafirii, apoi le saruta usor, insa sarutul devine din ce in ce mai patrunzator. Mainile mele ii inconjurau gatul, iar corpul lui imi imbraca trupu-mi fragil.
Doar inimile noastre rasunau in toata incaperea, o incapere intunecata luminata, insa, doar de luna prea maiastra care priveste tot cuprinsul de pe bolta cerului. Noaptea isi lasa rochia de un albastru inchis sa alunece pe intraga zidire, iar soarele isi trimite razele calde pe fata mea alba. Stateam pe o piatra uriasa si priveam marea atat de larga si plina de secrete. Priveam cum acesta iese din apa. Dar gandul meu nu era prezent, doar trupul era in acel loc feeric. Ma gandesc la noaptea ce tocmai a apus, am ajuns sa il iubesc si nu stiu daca voi putea trai fara el. Totusi trebuie sa plec cant mai departe, sa ma fac nevazuta. Nu il voi uita vreodata, iar aceasta noapte, chiar daca ne cunoastem de putin timp, va ramane cea mai frumoasa din viata mea. Ii simt mirosul, il simt pe el, as vrea sa il imbratisez din nou, dar trebuie sa il uit. Simt cum sunt imbracata in nuante auri, ma ridic de pe piatra uriasa si pasesc incet spre noua mea viata…

Astept cat mai multe pareri.Va puuup...

Imi pare rau ca am postat next-ul asa de tarziu. Lectura placuta.


Adio…

Capitolul IX : Ingerul pazitor…

Sasuke pov. :

Priveam ganditor rasaritul soarelui, a plecat, nu am putut sa o omor, asa cum as fi vrut. Acum e libera, libera ca pasarea cerului. Sunt insa nelinistit in sinea mea am doua intrebari sa ma ingrijorez. Oare o voi mai revedea vreodata? Si daca da, cand?

Gandul asta provoaca un ecou in mintea mea. Insa nu cred ca voi putea sa uit aceasta seara, ea a fost a mea si nu contest ca asa va fii pentru totdeauna. Nu va scapa asa usor de mine. Acum sunt hotarat, eu voi fii barbatul care o va invata o lectie pe aceasta tanara, nu poate sa fie asa usoara despartirea noastra. Sunt trezit la realitate de prietenul meu Naruto. Ma intorc brusc spre el si ii zambesc malefic.

-Unde e? Sa nu imi spui ca a plecat. Eu dau aprobator din cap. De ce ai lasat-o sa plece? Stai, tu ai vrut nu ? Tu ai vrut sa scape ca apoi sa iti bati joc de ea.

Eu ma uit furios la el. Nu am lasat-o sa plece, ea a fugit, a fugit spre un nou inceput sau spre o moarte sigura. Doar timpul va decide.

-De fapt, dragul meu prieten, de data asta nu ai dreptate. Nu i-am dat drumul ca sa profit de obraznicia ei,sa am o scuza in fata reginei noptii, mi-a scapat printre degete. Dupa ce spun aceste cuvinte ma intorc spre fereastra. Mi s-a daruit mie si apoi a disparut. Il aud pe blond razand.

-Ti-a dat ceva de baut ? Eu ii trantesc peste obraz un ’’nu’’ usturator. Noi ne cunoastem de mici copii si dupa experienta mea, e un singur raspuns. Sasuke tu ai crezut-o, ti-ai dorit-o si inca ti-o mai doresti.

Eu ma uit nervos spre fereastra la el nervos, soarele imi imbraca cu razele sale de aur pieptu-mi gol, nu se poate intampla asa ceva, este imposibil.Ma intorc nervos spre blond, dar el disparuse.

Ino pov. :

« Pasesc incet spre nicaieri, pasesc spre zilele de ieri… »

Atat de usor, simt ca zbor, ca plutesc, e o senzatie de bine, o senzatie care imi mangaie delicat corzile sufletului. Tresar, insa, la auzul acestor cuvinte care plutesc, parca in liniste noptii. Intunericul imi imbraca trupul si simturile, nu sunt singura, el e cu mine, stiu, simt.

Simt cum imi mangaie trupu-mi imbatat de dorinta. El e acolo, aproape de mine si de aceea eu sunt fericita si inima mi se umble de dragoste. Mirosul trandafirilor abia infloriti ma faceau sa schitez un zambet atat de dulce.

Ii auzeam vocea calda, ma dezmierdam in bratele lui puternice. Stiu ca sunt in siguranta, el ma iubeste, eu il iubesc. Da, il iubesc cu adevarat, il vreau langa mine in fiecare clipa, privirea lui e ca un drog care ma face sa uit de griji, sa nu mai stiu de mine …

Nu pot trai fara el, cred ca as inebuni sa stiu ca el m-a parasit si m-a lasat singura.
In curand se va face dimineata si soarele iar imi va lumina drumul spre bucuria eterna. Voi zambi si voi rade din nou, pentru ca stiu ce vreau de la viata. Vreau sa imbatranesc frumos alaturi de el, baiatul cu pielea alba ca prima ninsoare si ochii negri ca abanosul. Ochii il fac neom, e prea frumos ca sa fie real, mult prea frumos...
Imi amintesc atat de bine cum a aparut, parca din intamplare in viata mea...

Acum un an...

Los Angeles, 4:00 p.m. ...

Lacrimi cadeau abundent din cer, un inger plange. Poate il voi cunoaste si eu pe acel inger trist din rai sau poate ca Diavolul ma va arde in vreunul din cazanele sale uriase, cu alti muritori nefericiti. Parca aud tipetele de durere pe care le vom scoate impreuna, pielea ni se va arde, facandu-ne carne vie, parul mi se va face scrum.

Nu vom mai avea lacrimi, nu voi mai avea nimic. Asta va fii viitorul meu ? Sincera sa fiu nu mai conteaza, ori in cazanul Diavolului ori pe pamant printre oameni care zambesc, dar eu nu pot, nu am putere. M-a parasit si Doamne, cat il iubeam. El era totul pentru mine, dar rautatetea lui, inima de gheata si nepasarea m-a facut sa recurg la droguri.

Privesc cu atentie incheietura mainii, era bandajata, prin cap imi apar scene de sinucidere esuate. Nu mi-l pot scoate din minte, il vad ori de cate ori inchid ochii, il simt ori de cate ori sting lumina. Imi musc usor buza de jos, iar o lacrima pura aluneca pe obraz. Acum nimic nu mai conteaza, voi lasa tot in urma.

Paseam ametita pe trotuar, stiam ca astia vor fii ultimii mei pasi. Nu trebuie sa dau inapoi, oricum nimeni nu va plange dupa mine, nici nu dorec mila nimanui. Vad cupluri fericite cu zambetul pe buze care trec pe langa mine, parinti cu copiii de mana, batrani, tineri, adulti. Un oras populat de oameni cu zambetul pe buze si de oameni ca mine, care isi doresc moarte, care s-au saturat de tristetea vietii.

Pe strada masinile claxoneaza rasunator simt ca ma pierd, lacrimile incep sa curga, ma apropii de moarte cu fiecare pas pe care-l fac. Tremur, incepe sa-mi fie frig, ultimul pas, ultima secunda din viata mea, tot ce aud este sunetul asurzitor al unui claxon. Insa simt o mana rece care ma trage inapoi, eu tip.

Am cazut in bratele persoanei care m-a salvat si ne-am izbit amandoi de bulevard. Era cald, moale si puternic, incerc sa ma ridic, dar nu ma lasa, apoi imi sopteste “de ce?”. Am tresarit la auzul acestor cuvinte.

Imi intorc privirea spre fata lui, am ramas nemiscata, ochii lui atat de negri m-au transpus intr-o alta lume, m-am pierdut in negrul lor ametitor. Am soptit un vag multumesc.

Acesta se ridica primul, iar apoi ma ajuta si pe mine sa ma ridic. Isi trece mana prin parul sau negru ca zmoala, apoi se apropie din ce in ce mai mult de mine. Ma lipeste de trupul sau bine facut si ma priveste atent.

-De ce ? Sper ca iti dai seama ca daca nu eram eu tu ai fii fost sub rotile unei masini. Tipa el la mine, era furios, se vedea asta pe chipul lui . Eu nu spuneam nimic, taceam, ma simteam ingrozitor. Cine e el? imi apare imediat in minte aceasta intrebare. De ce m-a salvat?

Incerc sa ii pun aceste intrebari, insa buzele mele sunt, parca rapuse, de buzele sale trandafirii si moi, simt ca plutesc. Nimeni nu m-a sarutat vreodata asa, nici chiar Kiba, baiatul cu ochii ciocolatii pentru care era sa-mi pierd viata.

Brunetul acesta este atat de diferit de el, simt ca nu ar vrea vreodata sa ma raneasca. Sarutul nu dureaza mult pentru ca el isi indeparteaza buzele, apoi se uita fix in ochii mei.

-Eu voi fii ingerul tau pazitor...

In prezent...

Si asa a fost, oricat am incercat sa scap de el, nu am reusit. A reusit sa ma faca sa il iubesc, sa nu pot trai fara el, a reusit sa ma faca sa ma simt speciala. Am scapat de dependenta de droguri si i-am jurat ca nici odata nu voi reveni la acest viciu. In tradevar a devenit ingerul meu pazitor.

Cu aceasta amintire nemuritoare am adormit in bratele lui. Langa el ma simt in siguranta, simt ca nimeni nu imi va face nici un rau, stiu ca sunt protejata de intunericul ochiilor sai. Zambesc, mirosul sau de vanilie ma face fericita, el ma face fericita…


Astept comm-urile voastre...Vreau sa stiu daca v-ati dat seama cine e ingerul pazitor. Next-ul cat de curand...

Of...

Iar am pierdut un capitol!

Ce rea sunt!

Deci chiar imi vine sa il strang de gat pe Sasuke!

O lasa sa plece asa usor!

Chiar nu stiu ce sa zic!

Astept next si PWP doolce

Imi pare rau ca am postat capitolul asa de tarziu...mersi pentru comm-uri!
Lectura placuta!!!!!!!!

Capitolul X : O petala uscata cazuta-ntr-o carte imi spune ca tu esti departe...

Hinata pov. :

Paseam prin gradina bunicii mele, cata vreme a trecut, alergam si radeam dulce prin iarba verde care imi gadila talpile goale. Ma simteam ca la 5 ani cand ma jucam de-a zana florilor primaverii si a pasarilor poete, iar acesta era imperiul meu, castelul meu, pentru mine acest loc era perfect. As putea spune ca intreaga mea copilarie a fost perfecta. Bunica mea Ayano Izumi Hyuga avea un caine micut, ciobanesc, el se numea Toto si era cel mai bun prieten al meu. Tot timpul ma jucam cu el aici, parca ma si imaginez –pe buze schitez un zambet atat de dulce-. O fetita micuta cu un par negru ca zmoala, pana la umar, o fata fina, de copil, eram o dulcica. Rochita mea pana la genunchi verde cu flori multicolore imi imbraca trupul, iar pantofiori albi ma aparau de pietricele si noroi. Langa mine se zbenguia in voie Toto, alb ca neaua, era inca pui, insa energia lui ma facea sa dorm noapte neintoarsa. Visam mereu ca voi fii o printesa frumoasa si mereu buna cu subalterni ei.

Aveam imaginatie bogata ca toti copiii de altfel, fiecare copil se imagineaza stapanul frumosului ce ii incanta inima. Ma asez pe plapuma din aur verde, ridic privirea spre bolta de un albastru imaculat a cerului .

Ciresii erau ridati de trecerea timpului, insa florile roz care ii imbracau le dadea o nuanta tinereasca, miroseau incantator, miroseau a viata. Copilele soarelui imi alinta trasaturile feminine ale fetii lafel ca o mama ce isi alinta odorul mut iubit.

Somnul imi pudreaza pe la gene caldura, casc usor, apoi imi inchid ochii acoperindu-mi irisul de o nuanta speciala.

Ino pov. :

Inima imi batea alert, simteam ca inebunesc, lacrimile cadeau abundent pe chipu-mi inghetat de spaima si durere, stateam nemiscata, privind spre un punct anume, el. Parul lui negru ca pana corbului flutura in nestire, era atat de aproape de moarte, nu stiam ce vrea sa faca, ma uitam la el neincetat.

Eram disperata, simteam ca ma pierd, lumea mea se distruge incetul cu incetul. Auzeam impletitura de sunete produse de ambulanta care era pregatita pentru ce-i mai rau si politia care incerca sa calmeze spiritele disperate de jos. Se mai auzeau si tipete, rugaciuni, oamenii il implorau, eu il imploram. Nu puteam trai fara el, chiar nu puteam, pentru mine era perfect, dulce, tandru, nu putea muri asa . Sinuciderea nu era o solutie si pentru ce, de ce ar face asta.

Mii de intrebari imi incolteau mintea, simteam ca ma sufoc, nu mai puteam respira. Am inchis ochii , nu mai puteam, pentru o secunda nu am mai simtit nimic, doar intuneric. Insa secunda a trecut, am deschis ochii, iar el nu mai era acolo. A disparut, m-a parasit, am auzit in momentul acela o bubuitura care mi s-a intiparit in minte, apoi am simtit cum o sulita imi strapunge inima.

Tremuram, incet, incet, cu ultimele puteri, am pasit spre locul acela, un pas, doi trei, chiar si zece, nu mai conta, ma chema dupa el. Eram atat de aproape, ii auzeam vocea...Vino, vino la mine iubirea mea, haide, te prind eu....

Pun piciorul drept pe balustrada masiva, dupa o secunda asez si celalalt picior, apoi inchid ochii. Vntul batea, batea usor, parul meu blond ca razele soarelui zbura in toate partile.

Imi indepartez usor halatul meu crem, acesta mingaindu-mi lin trupul perfect, dar brusc face contact cu cimentul rece si cu picioarele mele goale, era moale. Rochia din dantela visinie pe care o purtam ma facea sa par o printesa, dar mortea ma cheama, iar eu ca un copil mic o ascult si nu comentez...

-Adio...

Postez next-ul dupa 4 comm-uri....

esti fenomenala! frumos fic , ura duce spre iubire , nu-i asa?;;):*astept nextul

Hello!!!!!!
Multumesc foarte mult de comm-uri si chiar ma bucur ca va placut. Next-ul va fii postat azi/maine.
Ciao...

Next-uuuuuuul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Imi pare rau ca nu l-am postat mai repede, dar am reusit acum sa il aduc...

Lectura placuta!!!!!!!!!!

Capitolul XI: La granita dintre viata si moarte...

Sakura pov.:

Soarele isi lasa copilele sa mangaie chipurile brazdate de sentimente ale oamenilor, mii de suflete straine, suflete care au acelasi scop ca si mine, ca si tine. Insa diferenta este ca eu nu stiu de unde sa incep, chiar nu stiu, sunt singura pe lume, pentru ce am reinviat ?

De fapt acum imi dau seama ca sunt o proasta, am avut o aventura de o noapte cu un necunoscut, am avut incredere intr-o batrana din mintea mea. Sau poate adevarul e altul? Sa ma fii indragostit de acel baiat si prin urmare m-am aruncat imediat in bratele lui. Se pare ca asa te simti cand esti singur p[e lume… Au trecut 3 luni de atunci si acea femeie nu a mai aparut, nici nu stiu cum m-am descurcat pana acum.

Se pare ca nu a fost o idee atat de rea sa ma angajez la super marchet. Insa eu simt ca trebuie sa avansez, nu cer sa fiu o vedeta de la Hollywood, dar nu pot sa raman toata viata o caserita saraca.

Momentan stau in San Diego, cu banii pe care ii iau am reusi sa gasesc un apartament micut in care stau cu chirie. Simt in sfarsit ca am casa mea, dar nu e cum ma asteptam. Inainte sa mor am iubit un singur om, pe Fugaku, de ce las asa de repede totul in urma din cauza unui necunoscut?

Offf, Sakura Fugaku acuma are sigur copiii, poate chiar nepoti, cine stie, mereu a fost pe fuga, nu statea loclui o clipa.
Imi este cald, se pare ca va fii o primavara frumoasa, da soare si zambete, dar nu pe chipul meu. Eu nu am prieteni, cu cine sa rad? Bine ca se apropie vara, poate ca ar fii ok sa mai vorbesc cu cineva din cand in cand.

Noroc ca bluza mea gri era subtire, iar blugii nu ma faceau sa ma topesc, imi era bine, din copilarie imi place sa simt multa caldura, desi in sufletul meu ploua cu lacrimi reci si amare. Privesc de la balcon zgarienorii care inteapa parca bolta cerului. Ma ridic de pe scaunul din lemn de fag si plec spre bucatarie, pasesc usor.

Holul este micut, dar nuanta de verde pal de pe pereti si florile ce il improspateaza il fac sa arate frumos. Ajunsa in bucatarie iau cana de pe masa si o spal, iar apoi o pun in bufet. Am o bucatarie moderna, culorile care o armonizeaza sunt rosul aprins si albul imaculat. Ma asez la masa si incep sa degustez prajitura cu frisca si capsuni de langa mine...hmmm...e delicioasa.

Mereu m-a atras rozul, da sunt copilaroasa, dar viata inseamna totusi mai mult, nu trebuie sa fii trist. Eu incerc sa trec peste greutati, dar cateodata imi pierd speranta. Peste 5 minute imi termin mica gustare si ma indrept spre usa.

Ajunsa din nou in hol imi iau geaca si ies din apartament, trebuie sa imi caut un loc de munca mai stabil, nu pot sa stau in saracie, trebuie sa ma descurc pe cont propriu si sa ii arat marelui Uchiha ca sunt o femeie puternica.

Ino pov. :
-Se va face bine ?
-Nu se stie inca, e nevoie de un miracol…

Ce ? Ce se intampla ? De ce ma doare tot corpul ? De ce nu imi pot deschide ochii ?
Incerc din greu sa vorbesc, dar nu am voce, aud cum discuta cei doi barbati, aud pana si pasarelele cum ciripesc. Ce am patit ? Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este casa mea, patul meu cald, dar am o presimtire ca nu in el ma aflu eu acum, cred ca sunt intr-un spital...

Dar el unde e? Unde e Sai? Dar nici una dintre voci nu e a lui...Blocul...M-am aruncat de pe bloc, dar sunt in viata...Si el a facut la fel s-a aruncat inaintea mea, acum imi amintesc, se pare ca aud inca ceva, dar destul de vad...Incerc din greu sa imi dau seama ce spun, iar apoi cand realizez ce s-a intamplat o lacrima rece mi se prelinge pe obrazul meu...

Hinata pov. :

Vantul bate lin mangaindu-mi pielea fina, din pacate nu am visat nimic, pacat, incep sa imi deschid usor ochii, am dormit atat de bine, ca un copil mic. Ma ridic in sezut si privesc in jur, se pare ca adormisem pe iarba verde din gradina langa ciresul inflorit.

Vad un caine mare cum alearga spre mine, ma priveste, apoi se aseaza in poala mea, mi-e atat de cunoscut, este chiar Toto, cainele bunicii. Acum e mare, ii mangai blana moale si ii sarut boticul umed. Cat de dor mi-a fost de el, amintirea vie a copilariei mele fericite.

Il imbratisez cu multa iubire. Toto incepe sa latre cand aude o femeie cum il striga, vocea ei imi e atat de cunoscuta...poate chiar prea cunoscuta...aceea femeie este...

Am scris si capitolul XII, dar sa il postez dupa 3-4 comm-uri...pai sper ca va placut acest capitol...

Doar 2 comentarii...
Daca nu va place ficul ar trebui sa-mi spuneti...
Oricum, astept pareri...

nextul andras..nextul te rugam ca nu mai putem fara sa plangem:(..:))

Tymy iti aduc un servetel...next-ul....lectura placuta!

Capitolul XII : Adio, iubirea mea...

Hinata pov. :

-Toto ! se aude vocea calda a femeii, care se apropie cu pasi marunti de mine si de amicul meu.
In momentul in care ma vede se opreste, iar pe fata-i ridata de trecerea anilor schiteaza un zambet plin de iubire si adauga cu vocea aproape tremuranda... Hinata, scumpa mea, tu esti?

Eu aprob din cap apoi sar la gatul bunicii mele..Cat de dor mi-a fost de ea. Aceasta ma imbratiseaza la randul ei si imi saruta obrazul.

-Scumpo, unde ai fost? Ce s-a intamplat? ma intreaba ea surprinsa de faptul revederii noastre.

Sunt atat de sigura ca i-a fost dor de mine, dupa plecarea mea din Japonia alaturi de parinti acum 15 ani, cui nu i-ar fii dor.

Eu incep sa ii povestesc ce s-a intamplat si cum l-am intalnit pe ingerul meu blond cu ochii albastri, pe Naruto. Cand aude numele baiatului care mi-a schimbat viata se intristeaza, apoi adauga:

-Nepotul lui Uzumachi Marck, nemuritorul cu ochii magici. De ce ai ales asta draga mea, de ce alegi nemurirea? Te-ai maritat cu Naruto? Ooo te implor spune-mi ca nu!!! Daca vei face asta vei ajunge ca el, un monstru al noptii. De ce ?

-Bunico peste 7 luni am sa-i daruiesc un copil…si o sa fim fericiti impreuna. Nu o sa mai fac parte din familia mea, o sa ma marit cu el si o sa devin la fel ca rudele lui...De ce nu vrei sa fii fericita pentru mine?

Am simtit ca vrea sa spuna ceva, dar se abtinu apoi disparu incet, rochia albastra pe care o purta se transforma in suflul vantului alaturi de ea... iar ultimele ei cuvinte imi rasunau in minte “Adio, iubirea mea... ” .

Da, stiu a fost alegerea mea, mi-am parasit cu buna voie familia, dar din dragoste, il iubesc pe Naruto...
Ma uit in jur..se pare ca am ramas de una singura, dar daca stau bine sa ma gandesc, am pe cineva aproape.

Imi mangai usor pantecul, puiul meu e langa mine, imi este aproape. Ma uit pe cer, soarele apune, ultimele lui raze imi imbraca trupul in caldura, Nuantele vii care napustesc cerul se pierd cu fiecare secunda lasand ca puterea noptii sa domine tot cuprinsul Limana...

Ino pov.:

Peste 7 ani...
Sunt atat de ametita si simt cum lumea mea se frange incetul, cu incetul. Pe obraz imi aluneca mii de lacrimi reci, il privesc, iar inima mi se rupe in mii de bucatele.

El nu respira, doar sta nemiscat, parca doarme..doarme in propriul sau mormant, este asa de crunt ce se intampla aici. Mi-as dori sa ma intorc in trecut si sa-l mai pot lua o data in brate.

Imi vine sa tip la oamenii care il acopera cu nisip si sa-i implor sa inceteze. Iau in mana putin nisip si eu, la fel ca ceilalti, cu ultimele mele puteri arunc si eu.. Nu il mai vad, il aud cu tipa, dar nimeni nu face nimic, multimea se indeparteaza.

Pana si cerul plange, il aud, aud cum ma striga, cum ma implora sa il eliberez. Raman singura, nu mai e nimeni langa mine, doar eu si mormintele, cimitirul e gol…

Fac cativa pasi in spate, incerc sa fug, dar...

:)) ma-i dat gata cu servetelu=)) so speriat parintii si sor'mea=))
P.S. Frumos capitolu:) Nextulll

Maine postez next-ul...am avut in ultimul timp atatea de facut...va promit....oricum....

Imi pare fooooooooarte rau ca next-ul a venit acum, am fost ocupata si nu am mai avut timp.. Promit ca nu o sa mai fiu asa de intarziata. Lectura placuta!

Capitolul XIII: O greseala....

Ino pov.:

Fac cativa pasi in spate, incerc sa fug, dar din neatentie ma impiedic de radacina unui copac si cad...simt cum o durere imi invaluie incheietura mainii. Privesc speriata in jur, doar morminte, parca as fii intr-un film horror, singura pe taramul mortii ...noaptea ... brusc aud pasi, insa un tipat asurzitor imi face inima cat un purice.

Ochii mi s-au marit, am ramas fara glas.....Ma ridic si incep sa fug spre iesirea din cimitir, imi dau seama ca sunt urmarita de niste pasi in momentul de fata ma faceau sa tremur, incep sa fug din ce in ce mai tare, ma uit spre iesirea din cimitir, inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare.

Este imposibil...au trecut sapte ani de atunci...nu se poate sa mai fie in viata…dar se sinucise. Ajunsa in fata lui, ma oresc si il privesc atent, din cap pana in picioare…era chiar el.

Parului negru ca pana corbuli zbura rebel in bataia vantului, era imbracat intr-un costum negru, acelasi costum pe care il purtase in ziua mortii sale, la fel de curat, la fel de nou. Pielea ii stralucea ca un diamant viu, iar ochii sai ma faceau sa ma pierd exact ca pe vremuri.

Il ating timid pe oraz, era rece, dar real…poate prea real…Stiu ca visez acum si stiu ca el nu poate sa fie aici cu mine deoarece moartea a pus la usa iubirii noastre zavor. Si tare mult mi-ar placea sa dorm din nou pe umarul lui cald si moale noapte sau sa privim luna impreuna in timp ce mancam inghetata de zmeura si alune crocante.

-Sai...

Soptesc usor, dar din pacate in urmatorul moment disparu, iar eu eram din nou singura. Imi continui drumul, trebuie sa ies de aici. O ceata densa se lasa, e din ce in ce mai frig, imi mangai usor bratele, mana insa ma mai doare.

Am o presimtire ca ceva nu este tocmai in regula. Dar ce? O lumina puternica apare de nicaieri, tip cat pot de tare si inchid ochii, iar cand ii deschid...Ma aflu in camera mea, noua mea camera de fapt, am ajuns in acest castel abia aseara, ma ridic din pat si oftez puternic...inca un vis cu el.

Daca as avea lacrimi as plange, dar nu mai am, s-au dus demult. Ma indrept spre fereastra pe care o deschid imediat lasand sa patrunda in camera mirosul trandafirilor infloriti. Daca privesc bine prin prejur chiar este un castel fermecator, dar nu il cunosc decat pe varul meu Naruto si nici chef nu am sa zambesc si sa salut prefacandu-ma fericita.

Sasuke pov.:

Timpul trece, iar eu nu am mai aflat nimic de Sakura…Oare mai traieste? Si daca da, unde e ? De 7 ani o groaza de intrebari imi umbla prin cap. Privesc in nestire tavanul alb ca licoarea cu care bebelusii se hranesc, apoi indepartez plapuma pufoasa cu care eram acoperit, apoi cobor din pat.

Aveam pe mine doar boxerii negri iau prosopul si ptrund in camera din marmura bleu deschis. Dau drumul la dus si patrund in cabina apoi inchid usa. Apa aluneca usor pe bicepsii mei bine facuti, eram un tip atragator, dar de mult nu am mai iesit in club cu vreo fata.

mi amintesc brus de momentele in care ma intrebam daca nemernica e cu vreun tip si se distreaza pe cinste sau daca sta beata pe strazi si canta cantece de dor...Ranjesc usor, normal ca da, doar acum e libera si fericita in compania barbatilor. Unu si unu cred ca ii trec pragul.

Oftez prosteste, eu am fost fraierul, nu ea, eu am fost cel care a stat in casa si astepta momentul potrivit pentru a o gasi si a o ierta. Acum am sa renunt la acest gand, am sa stau si eu in preajma unei alte persoane....

Ino pov.:

Imi iau pe mine fustita crem si bluza din dantela alba si ies din camera. Parul meu blond ca aurul stralucea vag in lumina soarelui, iar zgomotul pasilor mei rasunau in incapere. Brusc, dintr- o camera alaturata un brunet fermecator imbracat intr-un halat negru isi face aparitia, iar cand imi oserva prezenta.........

ce? CE? sa te bat sau nu? mai bine nu ca tot tu aduci nextul.... hai repejor, repejor, nu ne mai lasa in suspans. Ms ca mai anuntat :*