Capitolul 1


Alergand prin intuneric


La mijlocul noptii ochii ei prinsesera in sfarsit forma.Erau asezati sub sprancenele care se arcuiau la cativa centimetrii de sfarsitul fruntii, de unde continua parul intunecat ce cadea pe umerii fini.Era imbracata intr-un halat din catifea rubinie ce-i scotea in evidenta imaginea de ansamblu a fetei si talia sa firava.Gandurile sale zburdau libere indelungul gradinii alaturi de plopii imbatraniti de acel devorator , numit de noi timp.Plapuma de ceata isi facea simtita prezenata prin simplul sau dans ametitor, vrajind-o pe tanara.Geamul fusese lasat deschis in asa fel incat brizele racoroase sa mangaie suvitele fetei.Usa fu deschisa cu un scartait asurzitor, terorizand astfel linistea predominanta.In incapere pasi tanara serivitoare Meylin, ce soptea cuvinte fara de inteles in momentul acesta pentru stapana sa.Continua sa balbaie niste vorbe posibil ingrijoratoare, fara a-si da seama ca era prea tarziu, acea atingere suava a somnului fara vise pusese deja stapanire pe tanara.Servitoarea zambi bland, in timp ce-si acoperea stapana cu patura din catifea facuta dintr-un material deschis la culoare.Iesi silentios lasand ca luna sa-si destainuie in liniste tainele...
Ura zambetul acela.Il dispretuia din toata suflarea ei, chiar daca era constienta ca fara ''El'' persoana sa ar fi nula.El ii asculta ordinele cu acelasi zambet cuceritor, care o dezgusta dea-dreptul.Usa se deschide cu un scartait anemic.In camera intra un tanar elegant imbracat intr-o uniforma de majordom:
-Tanara stapana, e timpul sa va treziti! spuse el, in timp ce izbii perdelele purpurii de perete, lasand lumina sa invadeze zona.
Dimineata, analizarea informatiei lua destul de mult, iar receptionarea si emiterea comenzilor devenea stupida. Aceasta lua in calcul toate posibilitatile unei treziri imediate.asa ca raspunsul fu scurt si adormit:
-Nu fac asta!
Tanarul nu fu catus de putin impresionat de aceasta replica taioasa, asa ca ofta adanc. Incepu sa fluture un plic alburiu cu pecete rosie impacintand-o pe tanara. Aceasta il privi dispretuitor pentru un moment dorind parca sa-l sfasie in bucati, dar se rezuma doar la a-si intinde mana. Deschise plicul cu micul cutitasi de argint prezent pe noptiera din lemn de cires asezata langa pat. Linistea casta ce domnea intre cei doi fu intrerupta de o bufnitura a tinerei, care arata vizibil iritata:
-S-a intamplat ceva? intreaba majordomul cu o usoara indiferenta in glas
-Se pare ca insusi regina isi cheama cainele credincios de la aport...
Inca un moment de liniste se asternu peste camera.care fu intrerupt doar de iesirea majordomului pe usa.Tanara se ridica rigid in picioare pornind catre sifonier.Fiecare pas facut ii destainuia tinerei sentimente regulate.Deschise usa, alegandu-si o rochie neagra, simpla si dantelata, legandu-si in jurul gatului, peste "urma" contractului facuta in ziua mortii sale cu "credinciosul" sau majordom.


scuza-ti faptul ca este foarte foarte scurt

O sa dau un edit curand.
Pana atunci va rog sa ma iertati v-a trebui sa cititi asa.
Ei bine am scris niste prostioare pe acolo, dar sper sa va placa.

Finetti te iubeste

Capitolul 8



Vointa focului, rezista voi fi alaturi de tine!


Incaperea era goala. Tanara Ofelia era asezata la biroul din lemn de stejar asteptand. Era o liniste ce pierea incet sub zumzaitul naturii. Ochii ei usor conturati in cenusiul mortii ofereau un contrast pagan parului negru. Era o statuie faurita din marmura. O figura inexpresiva, ce dormiteaza in frigul nefiintei. Gandurile ei dansau. Se balanganeau pe ritmul necuvantator al translucidității oferindu-i o inocenta aparte. Mintea ei era imbacsita de lucruri inexistente. Anumite soapte s-ar putea pierde in timp in mainile unui muritor de rand, insa ea le pastra. Le adapostea adanc in inima ei de gheata. A trecut prin atatea. A mers pe apa blanda, privind viitorul cu optimism, insa a avut parte si de focul mistuitor, atunci cand el o devora lacom, o singura persoana i-a intins mana. Acea mana... era ca o briza ce-i inclesta sufletul.

Penita patata a stiloului se usca incet. Se inchega lent lasand in urma nuante de albastrui. Linistea devenea insuportabila, era acea tacere din-naintea furtunii. Atunci cand fulgerele mortii injunghie cerul inutil, cand uriasele tobe isi striga trilul. Nu suporta asta. Nu uitase ce destin ii oferise acest nimic. Ii dadea impresia de siguranta, insa stia ca nu putea accepta. Un zambet fals ascunde o durere spintecatoare. Mereu a adunat sentimentele sale intr-o gaura nula, pastrand acolo ura, fericirea, razbunarea, frica. Nimeni nu o putea anticipa. Era ca un taifun ce se dezlantuie nemilos, o raza vesnica ce dispare concret in intunericul anost. Multi se pierdeau in privirea ei desarta. Acel azuriu pur era senzual si inert, dand impresia de superioritate. ''Ochii sunt adevarata oglinda a sufletului, dar ce se intampla atunci cand acea entitate nu exista cu adevarat, cand nu crezi propriile minciuni ascunse in inima?''. Un lucru profund. Mult prea complicat pentru starea sa emotionala din momentul acesta.

Isi scutura suav firavul cap si isi ineca atentia pe hartia alburie. Rasufla sardonic ramanand cateva secunde pe ganduri. Putea jura ca il chemase pe Sebastian in birou. ''Un lucru rar. El sa intarzie''. Se presupunea ca el este perfectiunea, ca el este oriunde, oricand. Imagini supraevaluate, chiar si el avea defecte, printre putinele se afla si punctualitatea. Cu toate ca era o sageata neagra, tragea copilareste de timp incercand sa creasca suspansul insipid. Surase la gandul acesta. Un zambet melancolic, apropiindu-se de treapta macabrului. Buzele sale rozalii simbolizau pacatul. Erau atat de senzuale, atrageau barbatii in capcana prin miscarea lor nevinovata. Miscarile sale cadente aveau un ritm deosebit. Ofta impulsiv asteptand ca usa sa se deschida si sa intre ''El''. Acel personaj pierdut in umbrele atrocitatii. Calmul ei pierea cu fiecare moment trecut, dar intrarea incaperii nu inceta sa salasluiasca inerta. Se ridica gratios pornind catre coridor.

Nu realizase simplitatea casei. Prezenta lui Andrew incetase sa deformeze peisajul. Ofelia era sigura ca Sebastian se ascundea printr-unul din colturile intunecate ale conacului. Il cauta minute in sir, hotarand la un moment dat sa se opreasca. Simtea ca nu-l v-a putea gasi. Poate el o privea, o veghea in fiecare secunda, sperand sa fie lasat singur in intunericul fad al noptii. Incepu sa mearga spre camera sa dandu-si jos corsetul rochiei elegante. Se aseza in pat in camasa scurta, sperand ca somnul sa-si faca simtita prezenta. Pleoapele sale pure cazura scartait peste ochii reci. Briza incerta a viselor prelua cârma subconstientului ei, relatand pururea-i lacomia...

Andrew si Lordul

Ii priveau. Mici picaturi razlete de apa le biciuiau fata palita. Zambetele lor sarcastice trasau intunericul. Coasa atarna invalid de mana roscatei. Glasul nehotarat si totusi impunator al Lordului si auzi sec:

- Cine sunteți, voi?

Un mic chicot se derula pe stanca dura. Roscata se ridica lenes, continuand sa-si axeze ochii pe tanar. Nu soptea nimic, lasa la invoiala stralucirea sa. Parul sau de un sangeriu sadic, valsa galant in aerul nemilos. Ochii sai de un caprui stins suprimau sentimentele.

- Eu sunt Coraline*, mic Lord, daca nu v-ati supara as dori sa va colectez neprihanitul suflet! spuse roscata cu un zambet bland, dar inselator.
-Eu sunt Celine*, presupun ca doriti sa ne permiteti, daca nu acceptati cererea noastra cat se poate de politicoasa vom folosi metode mai... violente, daca pot spune asa ceva! raspunse cu o privire glaciala.

Capul lui se balanganea isteric cersind mila. Andrew il ademenise pe Ash in padurea apropiata. Aveau sa stea acolo pana ce sufletul Printului era ''furat''. Coraline se indrepta amenintator catre el. Nu avea scapare. Era pierdut si odata cu el si viitorul ''planului sau''. Mana ei palida il insfaca brutal de haina, incepand sa-l ridice cu usurinta in aer. Parul sau blond pierdut prin stropii de ploaie se reflectau in nelinistea noptii. Celine incepuse sa-i incercuiasca pe cei doi fredonand:

- Sa-i scoatem ochii, nu sa-i rupem picioarele, ce-ar fi sa-i taiem limba? se intreba ea.
- Te hotarasti? Mai am zeci de suflete ce se ineaca in otrava desfranarii, atatea entitati nefolositoare, daca nu-l omoi tu o fac eu! replica Coraline cu un ton vizibil iritat,

Linistea noptii amplifica brutalitatea in care se scaldau acele spirite. Copacii amutiti aveau sa spuna povestea unei seri imbibate in esenta sangelui...


Asta a fost atentie capitolul inca nu este corectat!:D Nu prea am timp
Asa revenind Coraline*- se citeste Corolain da nu era nevoie de asta dar nu vreau si mai multe cconfuzii:D:))
Celine*-Selin