Papusi malefice
~ Din capitolul anterior~


Gandurile dau navala peste mintea mea naiva. Mii de intrebari imi rasuna in cap. Cum a ajuns in masina ? Cand ? Acea papusa este un pericol. Ma vrea moarta, desi nu am nici o idee de ce. Totul este atat de ciudat.
Acel accident m-a salvat. Acum. Dar ce se va intampla daca se repeta ? Voi muri ? Voi lasa o papusa sa ma innebuneasca ? Ei bine, cititi si aflati !

Capitolul 4
Sakura P.O.V.


Totul a scapat de sub control. Am lasat garda jos, i-am permis prea multe, am subestimat-o. Acum, moartea ma pandeste la fiecare colt. Nu sunt in siguranta nicaieri, alaturi de nimeni. Sunt singura in acest bucluc, iar acest lucru ma innebuneste. Ma vrea pe mine, vrea sa-mi vada corpul inert zacand intr-o balta de sange. Isi imagineaza starea ei de spirit atunci cand ma va vedea moarta. Dar totusi ceva nu este in regula. Cum poate avea o papusa atat de multa putere ? Cine este de fapt in spatele acestor lucruri ? Ce vrea de la mine ?

Multe intrebari fara raspuns, poate prea multe. Totul este atat de confuz, atat de neclar. Viata mea sa complicat atat de mult, a devenit imposibil de trait. Stau si ma gandesc daca mai merita sa lupt. Pentru ce ? Sa traiesc in chinuri groaznice ? Sa fiu la cheremul unei papusi ? Tot ceea ce ma inconjoara ma dezgusta, ma lasa rece. Nimic nu mai este ca inainte. M-am schimbat moral. Acea frica ce nu vrea sa ma paraseasca, acel sentiment grotesc, sunt demna de mila. Din acea femeie puternica, am devenit... o lasa ce prefesa sa moara decat sa lupte. Poate ca gresesc, dar singura nu pot face fata acestui iad. Este prea greu, prea mult. Sunt vulnerabila, mereu trebuie sa fiu salvata, chiar si intamplator.

- Domnisoara...
- Sakura. Doar Sakura.

Ma uitam atenta la el. Vroia sa-mi spuna ceva, dar parca ceva il oprea. Il priveam in asteptarea de a spune ceva, de a-si continua fraza. Nu stiu de ce, dar am impresia ca nu voi afla niciodata ce ar dori sa spuna. Simt ca este ceva in neregula cu el, cu comportamentul lui. As vrea sa stiu ce este in mintea lui, sa-l ajut.

- Eziti sa-mi spui ceva.
- Nu... eu doar...

Se balbaia. Nu isi gasea cuvintele, transpira. In acele clipe eram frustrata, derutata. De ce nu-mi spunea pur si simplu ? De ce ascunde acest lucru de mine ? Mi-e greu sa-mi dau seama la ce se gandeste. Ma uit pur si simplu la el cum conduce, fiind atent la drum, evitandu-mi privirea.
Imi las capul pe geam si incerc sa ma linistesc. Nu stiu ce sa mai fac. Am ajuns la capatul puterilor, vreau sa las totul in urma si sa plec. Sa scap de acea papusa, sa stiu ca nu imi poate face rau. Dar cum sa fac acest lucru ? Cum sa scap de ea daca nici macar nu stiu ce vrea ?

- Ce era cu acea papusa ? Nu era doar un ornament, nu-i asa ?

Si-a dat seama. Atat de usor a pus totul cap la cap, ca si cum ar fi logic ce se intampla aici. Ma uitam la el stupefiata, vrand sa neg ceea ce tocmai a spus, dar nu puteam. Nu vroiam sa-l mint, dar nici nu-i puteam spune adevarul. Eram intr-o situatie fara scapare, In acel moment vroiam sa fug departe de el, departe de tot. “Si daca afla ce se intampla ?” O intrebare simpla, cu un raspuns si mai simplu. Ma va crede nebuna, asa cum ar face orice persoana normala. M-ar lua in ras, m-ar face sa ma simt ultimul om de pe acest pamant. Doar la asta suntem buni. Sa-i judecam pe ceilalti, sa-i facem sa se simta prost, sa-i umilim.

- Deci... ? Ce s-a intamplat ?

Vocea lui era calma, dar o urma de neincredere se simtea in glasul lui. Cuvintele lui imi rasunau in minte. Ce sa fac ? Sa-i spun ? Dar... daca va rade ? Daca nu ma va crede ? Va trage concluzii pripite, ma va lua peste picior, dar... sunt confuza. Ce este de facut ? Daca nu-i spun si tin totul in mine va fi mai bine ? Sa imi inchid toate sentimentele in mine, sa nu am incredere in mine, sa ma pierd. Asta este ceea ce vreau de la viata ? Vrea sa-i spun. Ii pasa.

- Pot avea incredere in tine si sa-ti impartasesc aceste lucruri fara sa le redai cuiva ?
- Oricand !

Vocea lui rasuna in intreaga masina. Era mai relaxat, mai calm. Toata neincredea a disparut, toate indoielile s-au evaporate. Am tras aer in piep si i-am spus. Cuvintele mele erau ca o sulita pentru mintea mea. Nu vroiam sa-mi amintesc acele momente, dar se pare ca nu voi scapa de ele niciodata. Ramane la latitudinea lui daca ma va crede, sau ma va trimite la psihiatru.