Chapter 4. Adepta durerii.

„Incepe sa urle de durere si lacrimile devin tot mai abundente.”

Acest gand nu-mi da pace, si se plimba in mintea mea de parca ar fii la el acasa. Chiar simt durerea mamei, dar nu-mi pot da seama de unde vine. Se pare ca nu are de gand sa-mi spuna. Sau nu poate. A cazut in lacul tristetii unde lacrimile o stapanesc si incearca din rasputeri sa-mi spuna ce are, dar nu reuseste.

Ii cuprind chipul in palme si ma uit adanc in ochii ei incercand sa o calmez. Usor isi deschide ochii iar micile cristale ii brazdeaza chipul albicios. Nu vrea sa ma priveasca in ochi, de parca i-ar fi rusine. E mahnita, simt asta. Sufletul ei este gol, iar inima inlantuita de teroare.
- Mama, o sa fie bine, dar mai intai spune-mi ce s-a intamplat.
- Tatal tau a facut niste afaceri cu mafia, de acolo a avut bani sa cumpere noua casa si sa ne ofere tot confortul. Imi spune printre lacrimi si mii de regrete, apoi continua si mai indurerata. Ieri, seful mafiei a venit pentru a-si recupera suma de bani, insa tatal tau nu avea de unde sa i-o inapoieze, asa ca ne-a luat casa, cu tot ce aveam in ea si cu ultimii banuti pe care-i mai posedam. A spus ca nu e deajuns, asa ca ....

Izbucnete in plans si iar ma ia in brate. Incepe sa tipe, sa spuna ca e doar vina ei, ca nu mai avem nimic, suntem niste nimicuri. Vorbele ei ma sperie, frica ma domina, o simt si in cel mai mic organ. Fara sa vreau lacrimile mi se preling pe obraji ajungand in parul mamei, care nu se opreste din plans.

- Mama, continua-ti fraza. Ii spun pe un ton hotarat, cu nuante de nesiguratate.
- Asa ca .... a luat si viata tatalui tau.

Mii de sageti mi-au intrat in inima si au trecut prin ea. Mii de lacrimi mi-au invadat obrajii, mii de cutite mi-au sfasiat sufletul, mi-au luat tot. Amaraciunea mea si a mamei nu poate fii descrisa in cuvinte. Aceasta intamplare m-a trasnit, precum un fulger. Nu e lucru mai dureros decat sa-ti moara cineva drag. Nu e lucru mai iubit decat familia ta. Dar cand familia nu e completa, nu exista balanta. Inexistenta balantei ne-a distrus. Si pentru ce ? Pentru niste bani, care nu valorau nici cat o imbratisare de-a tatei.

Ce sentiment ma poate stapanii decat durerea ? Ar mai fii, mahnirea, amaraciunea, intristarea si alte cuvinte care exprima suferinta. In aceste clipe timpul a stat in loc, si nimic nu a fost mai important decat regretarea tatalui meu. Acel netrebnic de a inlaturat balanta acestei familii, va platii scump. Nu am de gand sa-l las cu toate averile pe care le poseda, n-am de gand sa-l las sa se simta bine in timp ce eu sunt mancata de suferinta. N-am de gand sa ma las jucata in picioare de un on ce nu stie ce-i aia iubire. Poate ca m-a distrus, dar nu m-a invins.

Imi sterg lacrimile apoi o iau pe mama de mana si ies afara din camera. La usa ne asteptau Gaara si Naruto, Dominiq si Itachi. Baietii erau vizibil suparati, deja aflasera vestea. Se pare ca si Domiq este trista, iar Itachi se apropie de noi si-si cere scuze. N-ar trebuii, dar nu-i pot rezista, asa ca-l iau in brate si-i multumesc. De data asta nu ma refuza si ma strange si el in brate. Chiar daca as fi vrut sa raman vesnic in bratele lui, trebuie sa-mi duc scopul la capat.

Ma despart de el apoi ii imbratisesz si pe amicii mei, imi iau la revedere de la Dominiq si plec insotita de mama si cei doi baieti.
- Sakura, nu poti ... incearca brunetul sa-mi spuna .
- Ai dreptate, nu pot. Dar trebuie. Nu am cum sa-mi tradez tatal si sa duc o viata linistita stiind ca nemernicul ala e in viata. Putea sa-mi ia si hainele de pe mine, dar nu viata tatalui meu. Fara bani si averi ma puteam descurca in viata, faceam altii, lucram pentru ei, imi castigam un venit. Dar pe tata nu-l pot castiga. Va multumesc ca m-ati indurat si as fi vrut sa am prieteni ca voi. Va doresc tot binele din lume.


Deschid usa si razele soarelui imi lumineaza sufletul intunecat. Nu am mai simtit de mult mangaierea soarelui, chiar imi era dor de el si caldura lui care-mi incalzeste sufletul. Sunt ca un om de zapada la sfarsitul iernii. Cum se topeste el, asa simt eu ca ma eliberez de ganduri rele si de griji. Imi deschid bratele, imi inchid ochii si iau o gura mare de aer. Un zambet larg imi infrumuseteaza fata iar colturile camsii albe sunt puratate de adierea vantului. Parca as plutii, dar bucuria dispare o data ce o masina ma stropeste cu apa de la marginea bordurii. Minunat! Ma simteam si eu bine, dar trebuia cineva sa-mi strice cheful.

Deci cu o zi in urma a plouat. E cam multa apa pe jos, deci a fost o ploaie ca lumea. Ciudat e ca nu am auzit nimic. In fine, un subiect neinteresant. Fac cu mana unui taxi care se opreste deindata ce ma vede.
- Baieti, duceti-va acasa, o sa ne descurcam noi.
- Cum o sa te descurci ? Ai inebunir de tot?! O sa va gasim noi o casa.
- Da, apreciem, acum plecati, va asteapta taximetristul. Nu mai astept vreo replica de la ei si-i bag in masina zicandu-i adresa conducatorului.

- Dintr-un sot ideal si o fiica nedorita, ai fi ales sotul, dar nu tot timpul se intampla cum vrem noi. Imi pare rau mama.
- Sakura ... daca as fii in forta ti-as da o chelfaneala de mai tine minte. Cum sa spui „fiica nedorita” ? Nu mi-as fii inchipuit un copil mai determinat ca tine. Esti un copil minunat, chiar daca ai dat gres tot copilul meu iubit esti.

Ii zambesc suav apoi ma arunc in bratele ei si incepem din nou sa plangem. Dar de bucurie ^.^