Ma plimb prin vagaunile ce se aflau in apropiere. Ma simt de parca m-asi ascunde de cineva, de ceva, insa sunt total constienta ca nu ma cauta nimeni. Inca ma mai gandesc la ce se va intampla cu mine in continuare, in viitorul apropiat. Voi murii ca multi altii de pe-aici sau Dumnezeu imi va mai ingadui putin?

Diferenta de ,,ranguri'' m-a doborat cu brutalitate. De la familia foarte instarita din care proveneam am ajuns doar un simplu cersetor. De fapt, nici nu ma pot numi astfel, intrucat toti oamenii se afla in aceeasi situatie ca si mine. Sunt doar o orfana care nu isi gaseste niciunde un adapost sau ceva de inghitit. Nu eram singura. O multime de copii si adulti duceau lipsa de aceleasi lucruri.

Primavara. Acum ceva timp era atat de frumos... Eram intru totul atrasa de galagia copiilor, de fragedele culori care incepusera sa se depuna pe lucruri, de aerul luminos de dupa ploaie. Si inca imi amintesc cum valuri de bucurie si extaz navaleau peste mine leganandu-ma atunci cand stateam tolanita in poatul cu lenjerie fina. Veneau de nu stiu unde, iar dupa ceva timp piereau de nu stiu ce-a fost cu mine.

Astept asezata pe ciment cu spatele lipit de ramasitele unui zid distrus si picioarele stranse lejer la piept sa apara cineva, oricine, care sa ma scape de aceasta suferinta nesfarsita. Nu mai plang. M-am gandit la faptul ca nu mai are nici un rost sa mai fac acest lucru. Nu imi mai este frica de durere, nici chiar de apriga moarte care putea aparea oricand din orice ascunzis. Insa cineva indepartat, parca ascuns in adancul sufletului meu ar vrea sa dea drumul acelor lacrimi sfasietoare si racoritoare in acelasi timp care acum nu mai aveau de unde sa apara. Tot lichidul din mine s-a evaportat nici nu stii cand si acele perle nu mai au cum sa iasa di lacasul lor. Dar parca nici vointa mea de fier era de aceeasi parere ca mine. Fara lacrimi. Fara suspine. Incerc sa-mi intaresc puterea din inauntrul meu, intrucat aceasta v-a trebui sa fie pregatita pentru urmatoarele obstacole necrutatoare pregatite.

Obisnuita priveliste ce mi se intinde sub ochii mei verzi nu ma mai inspaimanta. Case distruse, ramasitele tuturor cladirilor, cadavre parasite. Priveam totul ca fiind ceva normal.

O umbra abea perceptibila in lumina dupa-amiezii m-a determinat sa-mi intorc privirea spre dreapta mea. Un baiat putin mai mare decat mine s-a asezat ,,comod'' in spatiul disponibil. Avea acelasi aspect neingrijit ca mine si restul rarelor persoane din jur. Hainele ii erau rupte, parul lui brunet si putin lung era ravasit in toate directiile posibile. Chiar si astfel, nu ii statea prea rau. Aspectul zburlit i se potrivea perfect, de fapt. Acele petre negre si rare incercau sa desluseasca secretele smaraldelor mele de cel mai pur verde. Transimitea aceleasi sentimente de durere si frustrare care erau prezente pretutindeni. Parca sufletete din inauntrul nostru, acele spirite duceau o conversatie.

Mi-am intors parca rusinata privire spre locul gol din stanga mea, incheind acea mica ,,discutie''. Mainille mele ma ajutat sa imi tarasc corpul fara nici un fel de vlaga mai departe de acel strain. Nu vreau sa creada ca sunt nu stiu ce salbatica, insa stiu ca mirosul meu nu este tocmai unul placut si niciodata nu am suportat sa miroasa dupa cineva. Ar faptul ca mi se intampla mie acest lucru chiar acum este chiar un chin.

Ochii mei au dat din nou cunostinta cu stearsa umbra prezenta intre noi. Nu spuneam nimic. Nu aveam nici posibilitatea de a face acest lucru fara a-mi uda macar putin gura. Eram secata de-a binelea. In urmatorul moment...

In urmatorul moment tanarul mi-a adresat o intrebare. In neatentia mea profunda nu am reusit sa o descifrez, astfel mi-am intors privirea spre baiat cerundu-i sa o repete.
- Cum te numesti? A intrebat acesta din nou.

De mult timp nu mi-am mai auzit numele strigat de catre o persoana. Am un nume destul de frumos, zic eu, intrucat se potriveste perfect cu infatisarea si caracterul meu.

- Sakura; reusesc eu sa indrug printre buze.

Imediat am facut si eu, la randul meu teribilul efort de a intreba ce nume poarta.

- Sunt Sasuke, spuse acesta.

Acest nume rasuna, acum, tare si clar in urechile mele. Apropierea dintre noi nu mi se mai parea atat de stanjenitoare. Mi-am lasat picioarele fine si bronzate din cauza soarelui arzator in jos, dupa care, cu greu, mi le-am asezat in relaxanta pozitie de yoga.

Simteam ceva in legatura cu acest tanar, ceva bun. In sfarsit, dupa mult timp care a trecut odata cu vantul iernii, nu ma mai simteam atat de singura. Acum puteam vorbii cu cineva, puteam simtii acea conexiune dintre o fata si un baiat. Nu aceea legata de dragoste. Nu, deoarece nu asta am eu nevoie in aceste moment. Insa poate voi simtii acea conextiune legata de protectia pe care, de obicei, baiatul o poarta pentru o fata. Poate voi simtii din nou sentimentul de siguranta, neluand in considerare lucrurile rele ce s-au raspandit pretutindenea.

Intotdeauna a existat o sfiala, un gram de timiditate in discutiile dintre un baiat si o fata. Nu conta ca erau cupluri, nu conta ca erau cei mai buni prieteni si nici daca se urau de moarte nu conta. Acea licarire oricum era prezenta. Astfel de slipire simteam si eu acum, in momentul de fata. Insa un lucru nu-l stiam cu exactitate. Era acea licarire gasita in dragoste, prietenie sau ura? Ultima era exclusa. Cu siguranta nu-l puteam uri pe acest baiat ce reprezenta raza de soare care mi-a luminat aceasta zi. Si cine stie? Poate mi le va lumina la fel si pe celelalte cate le voi mai avea...

Dragoste sau prietenie. Nu sunt sigura. Asta poate voi afla mai incolo. Dar pentru moment, cu siguranta il pot considera prieten.

Mi-am trecut putin limba peste buzele mele pline odata, insa atat de uscate acum, incat abea le mai distingeai. Speram ca baiatul sa nu observe gestul facut. Am facut-o din mai multe motive. Si din cauza ca imi erau foarte uscate, dar si din cauza faptului ca mereu mi-a placut ca ele sa straluceasca. Iar cum luciul de buze iese din discutie, acele pe care mereu obisnuiam sa-l port cu mine, am ales saliva deja secata de mult timp. Nu cred ca am avut norocul de a nu fii vazuta, intrucat, in clipa urmatoare, acesta mi-a prins mana uscata, ajutandu-ma sa ma ridic de jos.

La inceput m-am clatinat, insa dupa cateva incercari am reusit sa ma stabilizez. Lipsa de apa si mancare isi spunea, deja, cuvantul.

- Haide, sa iti arat ceva.

Mi-a pus bratul in jurul gatului sau ajutandu-ma sa inaintez. Stand jos nu mi-am dat seama de inaltima acestuia, insa acum observa ca crestetul meu ajunge doar pana la barbia lui.

Mergeam cu pasi marunti spre acel loc inca necunoscut mie. Nu aveam idée nu m-ar putea duce, insa in interiorul sufletului meu nu poposea nici un sentiment asemanator fricii sau spaimei. Drumul nostrum parea interminabil, luandu-ne dupa viteza la care mergeam eu, insa acesta nu a comentat nimic, ba chiar ma ajuta in continuare. Cat mai probabil i-am secat o mare parte din energie, insa nu se vaita in privinta acestui fapt. Mereu mi-am dorit un astfel de prieten. Care sa ma ajute si sa ma incurajeze de fiecare data, necontand situatia. Sa ma ajute la necaz si sa ma acompanieze la bucurii. Acum bucuriile nu existau insa necazurile cuprindeau toate filele cartii.

Mergeam mai bine de jumatate de ora printre relicvele cladirilor traversand o mare parte a orasului. O plancarda trantita pe jos anunta capatul acestuia. Am continuat sa pasim pana in dreptul unei pajisti luminoase si inflorite. Brunetul inca ma indruma sa merg asa ca am facuto, iar nu dupa mult timp o padure luminata de razele sangerii ale dupa-amiezii si-a facut aparitia. Unii copaci erau distrusi, spre deosebire de altii care inca isi mai pastrau splendoarea. Peste doar cateva momente am dat peste cel mai frumos izvor pe care l-am vazut. In mare parte era acoperit de crengi uriase aruncate un urma cutremurelor, insa cealalta era neatinsa, parca asteptand venirea mea si a multor altora. Se pare ca Dumnezeu nu ne-a uitat cu totul. Poate mai vrea sa dea o sansa vietii acelora care au mai ramas in viata.