So, in fine am terminat cu stresul de olimpiada, iar maine scap de stresul si emotiile dinaintea unui spectacol, fiind campionatul de majorete. Asa ca, am zis sa trec pe la ficul meu mult iubit.



Chapter 6:


Sakura P.o.V:


Alergam pe trotuarul larg din parc, zambind pana la urechi si razand suav.Mikito o ia intr-o directie, iar eu in alta, micsorandu-i sansele lui Sasuke. Bietul de el... Mikito e mai smechera ca o vulpita. Ar trebui sa primeasca un priemiu la leapsa. Eram atat de fericita! De mult nu ma simteam atat de bine, atat de in siguranta si de iubita... Cand sunt cu ea si cu Sasuke, nu imi mai pasa de nimic, ma simt implinita!

Sasuke renunta din a incerca a o prinde pe micuta si ma fixeaza cu privirea. Incep sa strig si sa alerg mai repede, el in urma mea. Ma ascund dupa trunchiul unui copac mare si batran, cu crengile groase si lasate cam jos. Hmm... Nici nu mai stau pe ganduri, ci ma urc in copac. Imi rezem spatele de trunghiul sau si privesc absenta cerul printre crengile pline de frunze. E asa frumos, asa liniste, asa bine... Ma intreb daca Mikito a reusit sa scape, sau daca a prins-o Sasuke iar acum e de partea lui, urmand sa ma prinda impreuna si sa castige jocul nostru copilaresc.

Se pare ca nu a prins-o. Ii simt respiratia accelerata cum se odihneste pe gatul meu fin. Nu am de gand sa ripostez, e prea bine. Inchid ochii instinctiv si ma las invaluita de atmosfera de vis ce s-a asternut pestre noi. Imi sopteste ca m-a prins, iar eu imi las capul pe spate, ajungand sa se odihneasca pe umarul sau, oprindu-l pur si simplu din a mai pleca de langa mine. Imi mangaie crestetul capului, facandu-ma sa zambesc. S-a asezat mai comod langa mine, lasandu-ma sa il strang in brate. Ma saruta pe frunte, iar eu imi inchid ochii, lipindu-mi capul de pieptul sau bine lucrat.

Un tusit copilaresc si cu subinteles ne face sa ne dezmeticim. Era Mikto, putin suparata ca am uitat de micul nostru joc. Ma uit foarte sigura la Sasuke, tranzmitandu-i din priviri micul meu plan. Ne intoarcem privirile catre Mikito si o privim amuzati, dupa care coboram repede din copac si o alegam prin tot parcul. Cata energie mai au copiii din ziua de azi! Daca nu se dadea batuta singura, nu o prindeam cu siguranta.

Ne asezam toti trei pe o banca, tragandu-ne sufletul. Respiram greu cu toti, insa Mikito tusea in continuu. A inceput sa ma ingrijoreze, asa ca l-am rugat pe Sasuke sa cumpere o sticla cu apa. M-am asezat in fata ei, coborand la nivelul inaltimii ei si am intrebat-o daca e bine. Imi era chiar teama, nu se mai oprea din tusit. A inceput sa tuseasca tot mai tare, inecandu-se din cand in cand, pana cand ochii i s-au inchis iar capul i s-a lasat pe spate. M-am panicat, incercand sa o trezesc si sa il strig din toti plamanii pe Sasuke.

A ajuns repede langa noi, privindu-ne stupefiat si a luat-o pe Mikito in brate, strigand-o fara rezultat. Incepea sa tremure si sa se impacienteze. Am fugit la masina si a asezat-o pe Mikito langa mine in spate, el mergand la volan. Mainile imi tremurau, iar vocea imi era total necunoscuta. O tot strigam, o miscam, insa nimic. Sasuke conducea cat putea de repede, iar in cateva minute eram in fata spitalului. Am intrat in spital, Sasuke tinad-o in brate pe Mikito si un grup de stagiari cu rezindentul lor au venit la noi, conducandu-i pe cei doi intr-un cabinet. Nu mi-au dat voie sa intru din motiv ca nu au voie prea multi oameni in sala. M-am asezat pe unul din scaunele din hol si am inceput sa plang fara sa constientizez. Privirea imi era uimita si fixata intr-un sigur punct. Palmele imi erau pe genunchi, incercand sa le opresc din a mai tremura, le strang in pumni. Doua brate puternice ma strang la pieptul sau, dezlanduidu-mi lacrimile, facandu-ma sa plang in hohote.

Cateva lacrimi fierbinti de ale lui mi se preling pe obrazul meu acum usor rosu. E distrus... Nu pot sa stau si sa il vad asa, nu pot sa il las sa isi faca griji si pentru mine, pentru plansul meu prostesc. Imi sterg lacrimile si ii iau fata in palmele mele reci, lipindu-ne fruntile. Ii spun ca totul va fi bine si ca trebuie sa se linisteasca. Ne apropiem tot mai mult chipurile, incepand sa capat o nuanta rozalie in obraji. Ma pierd in abisul negru din ochii lui, lasandu-ma hipnotizata, insa... Nu pot. Oricat as vrea sa ii gust buzele, ceva nu ma lasa, ceva ma opreste sa fac asta, ceva lipseste. Nu mai am aceeasi siguranta, aceeasi incredere in mine. Seara trecuta l-as fi sarutat fara oprire, daca nu intervenea Mikito, pentru ca nu simteam sa ne lipseasca ceva. Azi, as fi facut la fel, pentru ca ea era acolo si ne impartasea iubirea ei. Haide, micutule Cupidon, tocmai acum ti-ai gasit sa ne lasi singuri?

P.S: Imi cer scuze daca nu sunt pe masura asteptarilor voastre si de faptul ca e scurt Sper ca urmatoarele capitole sa fie mai reusite, avand in vedere ca m-a cam lasat inspiratia. Trebuie neaparat sa am o discutie cu Cupidon, poate se vede pe acolo pe undeva cu Mr. Inspiratie si ii da niste lectii de tintire si o noua serie de sageti, poate de data asta ma nimereste

Chapter 7:


Sakura P.o.V.:


Tremuram toata, iar mainile imi erau transpirate. Inima imi batea din ce in ce mai tare, iar buzele imi erau crespate, asa ca am trecut o data cu limbuta mea printre ele. Ne-am apropiat atat de mult incat acum aveam fruntile lipite, iar ochii inchisi. Si totusi, parca si ochii imi tremurau. Nu pot... Vreau, imi doresc asta, dar... nu pot! De ce? De ce imi e frica de ceea ce se va intampla? De ce nu pot sa ii gust buzele, sa ne lasam limbutele sa se joace, joc de care am nevoie pentru a ma mai linisti? Vreau sa imi pun mainile pe pieptul lui si sa il trag mai aproape, precum as fi facut aseara, dar nu pot.

Incearca sa ma traga el mai aproape, chiar daca mana lui era tremuranda, incearca sa ma incurajeze. Nu pot sa il las sa ma apropie de el, nu pot sa il sarut. Trebuie sa fac ceva. Ma simt prea vinoata sa il sarut, ma simt retinuta... Ii opresc mana cu a mea si fug cat pot de repede de acolo, astfel incat, pe cand deschide ochii, eu il privesc subtil de dupa un perete indepartat. Ce se intampla...? Mainile imi tremura necontenit inca, de parca as fi trait cea mai inspaimantatoare scena din viata mea. Adevarul e ca si inainte imi tremurau, dupa sperietura ce am tras-o cu Mikito. Ea... Trebuie sa o vad, acum! Ma mai uit o data la Sasuke, care statea aplecat, cu fata in palme. Nu trebuie sa ma vada, nu stiu ce sa ii spun. Pe langa asta, Mikito e sub anestezic dupa dozele de analize, deci nu cred ca ma vor lasa sa intru chiar acum. Dar nici eu nu pot sa stau cu sentimentul asta in mine, care ma distruge pe dinauntru. Trebuie sa o vad acum.

Mai arunc o privire, iar cand coridorul pare a fi liber, plec spre camera micutei. De dupa colt observ o asistenta care iesea din camera sa cu o tona de hartoage in mana. Ma uit precatuta si merg sa intru. Deschid usa subtil si o vad in patul alb-albastrui, cu o masca de oxigen pe fata, cu perfuzii zi multe aparate pe ea, palida la fata, dormind precum un inger.

Ma apropi de patul ei si ma asez pe marginea patului, luandu-i manuta intr-a mea. Ii maingai chipul palid. Parul sau negru era ravasit pe perina alba a spitalului. Cum s-a intamplat asta? Cum s-au intamplat toate astea?

-Stii...-incep sa spun cu glas stins, de-abia auzindu-ma - Nu poti sa ne lasi, nu acum, fac o pauza si ii inlatur o suvita de par de pe chip. Ieri, vroiam sa il sarut pe Sasuke si puteam sa o fac, insa ne-a cuprins rusinea cand ai aparut, incep eu sa chicotesc. Azi, aveam nevoie ca cineva sa ma linisteasca, sa imi spuna ca vei fi bine, ca totul va fi bine, la fel ca si fratele tau. Aveam... Aveam nevoie de acel sarut de aseara, dar nu puteam sa i-l dau, nu puteam sa o fac. Asa ca am fugit... Imi era atat de frica, ma simteam atat de vinovata. Aveam impresia ca voi face ceva rau, pentru ca... -ma opresc din nou, incepand sa dau frau liber lacrimilor- Pentru ca am nevoie de tine langa mine, de aprobarea ta ca pot sa fiu iubita fratelui tau. Nu vreau sa fiu la fel ca si Karin in ochii tai si nici nu voi fi vreodata. Sunt... complet sigura ca Sasuke te iubeste enorm, ca esti cea pe care o iubeste cel mai mult si ca asta nu se va schimba! un zambet isi face aparitia in coltul guritei mele: Stii, daca nu te-ar iubi cel mai mult, nu ar simti cum lumea i se prabuseste cand te-a prierdut, precum si acum, cand are sentimentul ca te va pierde. Insa stiu ca nu e asa, corect? Nu ne poti lasa singuri. Noi... nu am putea sa ne iubim asa de perfect cum am fi facut-o aseara, fara tine, intelegi? incep sa izbucnesc intr-un plans de zile mari, chiar daca incerc sa nu fac mare zarva, insa totusi, suspinele mele invadeaza incaperea.

Imi pun mana ei pe obrazul meu, imaginandu-mi ca m-a ascultat si ca ma mangaie in semn ca va fi mereu cu noi. Dar manuta ei se misca, ceea ce ma face sa imi ridic capul si sa ma uit la ea. Ma privea putin printre pleoapele aproape lipite una de cealalta. M-a prins de mana subtil, fiind slabita si mi-a spus cu glas stins:

- Ce fel de Cupidon as fi daca v-as lasa singuri?

Dupa care si-a mutat privirea de la mine, privind in spate. Mi-am intors chipul inlacrimat, instinctiv si atunci obrajii mei au devenit dintr-o data fierbinti la vederea lui. Mi-am intors capul catre Mikito din nou, care dormea. Am inceput sa plang de fericire si i-am sarit in brate lui Sasuke, care m-a primit calduros. Mi-am cerut scuze ca am plecat asa, iar el mi-am luat chipul in mainile sale puternice si ne-am inchis ochii instinctiv. M-am lasat cuprinsa de valul de iubire din incapere cand buzele noastre s-au unit, savurandu-i-le pe rand, una cate una, pana cand limbile noastre au luat atitudine. Mainile sale se plimbau in voie pe talia mea, iar ale mele se jucat cu parul sau negru, ajungand uneori la gat, pe care il mangaiau usor. Era asa de bine; tot acel sentiment de vinovatie a disparut...

Se pare ca ai facut rost de o noua serie de sageti, Cupidon!



P.S: Stiu ca unii nu primiti PM si imi cer mii de scuze pentru asta, insa sper sa dati de el si sa il savurati, chiar daca e cam scurt, pana saptamana viitoare!