Buna Allex , te rog pune Nextul ca astept de mult si mor daca nu il pui curand . Stiu nu ma comport imatur , insa te rog sa pui nextul la fic . Te rog mult de tot ...

Scuzaţi întârzierea fetelor^^ într-un final trece şi Alex pe aici cu nextu'!


Capitolul 6.


Lumina era orbitoare. Deranjantă pentru frumoasele zmaralde. Fata, clipise des pentru a-şi obişnui ochii cu lumina, iar apoi zâmbise trist. Prin faţă îi trecură toate imaginile cu brunetul, sărutul, ba chiar îşi amintise şi de discuţia cu Domnul Kakashi. Pierduse.
Pierduse şansa la o dragoste adevărată, împărtăşită. Îşi tot repeta că brunetul nu avusese cum să se ataşeze de ea doar după un sărut sau altceva. Zâmbise trist şi se ridicase de pe norişor.

Îşi desfăcuse aripile de un roz bombon şi-şi luase zborul. O dureau toate evenimentele ce se întâmplaseră. O durea că nu avea cum să mai ajungă la brunetul ei, la dragostea ei...
Se lăsase purtată de aripi şi de briza, ce-i lovea trupuşorul uşor, pentru a nu-l înfrigura. Toată lumea o iubea pe Sakura, inclusiv forţele naturii, însă Kakashi, acţionase după reguli. Şi el fusese trist când văzuse starea fetei, însă nu avea ce să facă.

Pentru el, regulile erau reguli şi trebuiau respectate chiar dacă inima tinerei cu părul roz, avea să fie ruptă în mi şi mii de bucăţele.
În timp ce se plimba, rozalia era cu gândul undeva departe. Se gândise ce făcea brunetul acum sau dacă îngerul care-i preluase sarcina avusese grijă de el. Când ea fusese protectoarea lui nu-şi luase ochii de pe el nici un moment. Se simţise împlinită doar privindu-l, însă acum... se simţea mizerabil.

Se lăsase pradă iubirii şi nu mai ţinuse cont de nimic. Nici măcar nu-şi amintise că-i promisese lui Kakashi că avea să fie o fată bună, care să nu-l dezamăgească. Greşise. Făcuse tocmai invers, iar acum se simţea pustiită, singură.

Numai o persoană ar putea să o scoată din această melancolie care o prinsese. Un brunet, cu chip' angelic, cu ochii precum abisul şi buze micuţe ce te condamnă la o moarte dulceagă. Defapt, existenţa lui condamnase multe fete la o dragoste imposibilă, printre care se aflase şi Sakura. Le condamnase pe toate, fără pic de milă, doar printr-o privire. Doar prin existenţa lui. Crud. Dragostea fusese crudă cu rozalia... până acum.


****

Murise. Maşina îi furase viaţa, îi furase până şi ultimul suflu. Se cufundase tot mai adânc şi ajunsese să fie captiv în propriul întuneric, creat de însuşii inima sa.
Îşi dusese ambele mâini la ochii, şi îi frecase uşor. Da. S-a pierdut pe vecie din cauza neatenţiei lui. Mai rău. Acum, chiar că îşi lăsase amicul singur de tot.

Naruto, nu-l avusese decât pe Sasuke, dar acum a rămas singur. Viaţa ii luase şi acest prieten.

Sasuke, începuse a se plimba. Chiar dacă nu putea să vadă nimic, nu-şi pierduse speranţa nici acum. Îşi pusese în minte că trebuie să reziste pentru o a doua întâlnire reală cu rozalia. Îi pusese inima pe jar. Vroia să o întrebe cum reuşise acest lucru. El nu mai simţise furnicături în stomac sau un gol apăsător, ce-i făcea inima să o doară.

Înaintase tot mai mult, însă nu găsise nimic. Nici o lumină, nici o ieşire.

- Am murit... Sakura.. spusese cu vocea răguşită.
Era lipsit de puteri. Se părea că şi vocea avea să-l părăsească.

Dintr-o dată o lumină puternică îl lovise direct în faţă, iar prin acest act, brunetul fusese obligat să-şi închidă ochii. După ce trecuseră două minute, şi-i deschisese iar, şi observase "capătul" tunelului. Sfârşitul întunericului. Se simţea salvat. Se simţea în siguranţă pentru prima dată...

Îşi luase inima-n dinţii şi fugise cu toată forţa rămasă într-acolo. Reuşise. Ajunsese să-şi învingă ura din adâncul său, pentru iubire. Avea de gând să o întâlnească pe rozalie. Asta fusese tot ce-l putuse motiva într-un asemenea hal.
Constatase că ajunsese în Rai, căci în jurul său roiau îngeraşii mici, mari urându-i bun venit. Se simţise onorat. Acum că se ştia în acest loc minunat, putea să jure că şi rozalia se afla tot aici. În fond, îşi amintise că atunci când îl sărutase, a zburat, cu propriile aripi. A zâmbit slab.

Din spate i-au răsărit două aripi mari şi frumoase de culoarea abisului ca şi a ochiilor săi. Se uitase uimit, pe spatele său şi a zâmbit din nou. Îşi dusese privirea din nou la ceilalţii, observând că era singurul cu aripile negre. Se întrebase de ce.

- Eşti singurul înger cu aripile astfel. Eşti, rar. spusese o fată blondă cu ochii albaştrii, precum măriile.

Brunetul dăduse pozitiv din cap şi se îndepărtase de toţi. Se rugase în sinea lui s-o găsească pe rozalie, în fond doar de ea avea nevoie. Dăduse din aripi multă vreme, însă nimic. Dispăruse exact aşa cum apăruse în viaţa sa. Îşi dusese mâna în jurul pieptului şi strânse cu putere. Durea. Nu-şi imaginase nimic mai rău decât lipsa persoanei dragi când aveai mai multă nevoie de ea. Se oprise în loc. Obosise.

Luase loc pe un norişor pufos. Privisese în gol mult timp, întrebânduse când a ajuns el să ţină în halul ăsta la rozalia misteriasă şi cel mai important, ce însemnase acel sărut. Ce însemna ea pentru el.

Când mai avusese puţin până să renunţe căutările, auzise o fată cum plângea. În hohote chiar. Hotărâse că era de datoria lui să-şi ajute "semenii", aşa că se îndreptase înspre acel loc. O găsise. Era chiar Sakura în carne şi oase. Stătea cu spatele la Sasuke, plângând. Brunetul simţise în acel moment cum inima îl doare rău. Era fericit, însă, că o găsise. Îi dusese dorul pe pământ.

- Sakura... spusese Sasuke, punându-şi mâna pe umărul ei.

Fata se oprise dintr-o dată din plâns, întorcându-se uşor. Îl privise, timp de câteva minute, apoi îşi pusese mâinile pe chipul său călduţ acum. În momentul când pielea celor doi făcuseră contact, un fior dulce îi străbătuse pe amândoi. Fusese dragostea. Cupidon i-a nimerit şi astfel crease această iubire între cei doi copii.

- Sasuke... eşti... real. fusese tot ce putuse spune tânăra rozalie.

Rămăsese mută de uimire şi mai ales de fericire.

Doamne , Alex te iubesc ca adusasi nextul . Nu ai nici cea mai9 vaga idee cat de mult l-am asteptat , insa mai bine mai tarziu decat niciodata . Pur si simplu capitolul este superb , te lasa fara cuvinte , chiar aveam nevoie sa citesc ceva bun din cauza starii in care ma aflu . M-ai lasat fara cuvinte . In acest moment cuvintelle nu sunt suficiente pentru a putea descrie cat de mult mi-a placut capitolul tau . Te rog frumos ca data viitoare sa ma anuti cand postezi nextul . Te dulce si sper sa postezi rapid urmatorul capitol .

Sorry pentru intarziere. Sper sa va placa:*:* si mersi pentru comentarii fetelor>:D<. Ja ne!

Capitolul 7.


Intr-un colt ce apartinea raiului, se luminasera doua suflete. Disparuse acel gol, din ambele suflete si se umpluse cu fericire si dragoste. Fata cu parul roz precum florile ciresului, ramasese muta de uimire si asa linistea se lasase peste tot. Probabil si de izbucnea un razboi, ei, tot nu auzeau. Amandoi erau prea preocupatii sa auda bataile inimilor sale, care parca o luasera la goana atunci, cand se vazusera.

Speranta revenise din nou in inima brunetului, iar in inima rozaliei ei bine... era, dar putina. O lacrima cristalina se prelinse pe fata Sakurei. O lacrima de fericire. Sarise la gatul brunetului, punandu-si mainile de-o parte si de alta in spatele acestuia. Il stransese tare la piept si... nu mai vroise sa-i dea drumul vreodata. Pentru ea, toate capatasera un sens. Acum credea ca acesta este un semn. Credea ca ei doi aveau sa fie impreuna pentru eternitate, insa nu stia ce mult se insela. Asta doar destinul o poate stii, nu ea, nu Kakashi si nici brunetul.

Dupa circa 10 minute, rozalia slabise stransoarea pana ce imbratisarea disparuse. Il privii atenta pentru cateva secunde, si apoi. Bum. Dintr-un nor de fum aparuse Ino.

- Saku imi pare rau dar... am esuat. Spusese fata cu parul auriu.

Privirile celor doi indragostiti o atintisera imediat, dupa ce Ino scosese printre buze, primul cuvant. Defapt primul nume, ce-i incantasera urechile brunetului. Rozalia o privise intens, insa nu stia ce putuse exprima privirea ei. Poate furie, poate fericire. Fusese fericita ca nu mai era acum condamnata sa nu-l vada pe Sasuke, dar trista din cauza ca viata sa se terminase repede, la fel ca a ei. Ezitase putin insa ii zambise fetei si ii facuse un semn din mana, ce insemna ca aveau sa discute mai tarziu.

- Scuze inca o data... nu am fost prea atenta... imi pare rau. Acum' eu o sa va las porumbeilor. Pe mai tarziu ! si spunand acestea disparuse.

Sasuke chicotise usor, dar destul de tare pentru a fi auzit de persoana care se aflase langa el. Sakura. Fata cu parul rozaliu si aripile la fel, isi mutase atentia in dreptul sau. Acum, acele bijuterii verzi ii oglindeau chipul angelic al brunetului. Pentru ea, toate acele carti pe care le citise insemnau extrem de mult. Vroise sa-si gaseasca dragostea. Sa stie si ea cum este cand, ai fi instare de orice pentru acea persoana importanta. Vroia sa stie cum aveau sa dercuga lucrurile acum prin rai, acum ca Sasuke se afla acolo.


****


In mintea brunetului se daduse o lupta grea. De cand a cunoscut-o pe Sakura, nu mai era instare sa gandeasca normal. Nu mai era el. Se tot intrebase "Ce s-a intamplat cu mine?" apoi gasise raspunsul la intrebarea lui. Avea legatura cu amicul sau, Naruto. Desii blondul era o "maimuta" din perspectiva sa, sfatul ce i-l daduse lui Sasuke, paruse destul de intelept.

" Intr-o zi cand soarele va stralucii sau ploaia va venii, o fata iti va venii de hac. Inima o sa-ti ia razna, sufletul o sa tanjeasca dupa ea, iar tu, nu vei mai fi instare sa te gandesti la nimic, inafara de ea. Nu uita Sasuke' dragostea este imprevizibila. Iubirea are doua culori, roz si negru. Rozul e pentru cineva pur si negrul pentru cineva puternic, dificil, cam ca si tine. Cand cele doua culori se combina, rezulta cea mai frumoasa iubire. Ai grija si nu uita. Deschide bine ochii cand te indragostesti! Noroc amice."

Sasuke zambise. Privise intr-un norisor unde se oglindea amicul sau blond. Deja ii ducea dorul.

- Intr-o zi... o sa ne revedem si atunci, o sa-ti multumesc pentru tot. Spusese brunetul pe o voce ragusita. Zambise din nou si constatase ca nu era singur si de asemenea, fusese auzit.

- Stii' nu trebuie sa-ti faci griji pentru amicul tau. Unul dintre cel mai buni ingeri il pazeste. Va fi ok. spusese rozalia oftand.

- Mmm... si cum arata acest inger? intrebase pe un ton nesigur.

Isi amintise de ce-i spusese Naruto. Visase si el un inger, doar ca fusese fata nu baiat. Din cate observase el pe aici, ingeri sunt si baietii. Pai; daca era corect ceea ce visase blondul si daca era cum gandise Sasuke, rozalia fusese ingerul sau pazitor. Dar... ce se intamplase de murise atunci? Fusese convins ca (,) daca ea fusese ingerul sau, nu ar fi lasat sa se intample asemenea nenorocire.

- O cheama Hinata. Are parul negru' albastrui si ochii lila, la fel si aripile. Dar... de ce intrebi? spusese rozalia si ridicase o spranceana.

- Pai amicul meu avusese un vis cu un inger si se pare ca descrierea facuta de tine si de el conincid perfect. Sincer acum... si eu te-am visat. Ce s-a intamplat defapt? Ai fost ingerul meu pazitor, Sakura? intrebase el calm.

Fata oftase si-si dusese privirea in alta parte. Se uitase in gol.

- E o poveste lunga... spusese ea, pe un ton ingrijorator. Nu vroise sa aduca asta in discutie, dar se pare ca de ce se temuse mai tare nu scapase.

- Am tot timpul din lume pentru a te asculta. spusese brunetul.

- Am fost ingerul tau pazitor Sasuke, dar... -facuse o pauza- dupa ce te-am sarutat pe Pamant, sub acel cires, Domnul Kakashi a aflat. A fost asa de suparat incat mi-a interzis sa te mai vad, pana dupa ce mori. Atunci, Ino te-a luat in grija, dar dupa cum se pare a esuat. -se oprise si trase aer adanc in piept- Aici, nu e ca si pe Pamant. Eu nu aveam voie sa ma indragostesc de tine... si nici aici nu avem voie sa fim mai mult decat prieteni. Eu trebuie sa-mi gasesc pe cineva care are aripile roz si tu cu aripi negre. Cam asa functioneaza pe aici.

Baiatul intelese tot ce-i marturisise rozalia, insa nu avusese de gand sa fie doar amic, cu ea. O iubea, asa cum nu facuse cu nimeni niciodata. Defapt, ea, era prima iubire pentru el si insemna enorm.

Se dusese in fata fetei si, se lasase la nivelul ei. Cu doua degete ii ridicase barbia, iar privirile lor se intersectasera pe data'. Respirase cu greu si ii transpirasera mainile, dar inima lui se comportase "normal". De cand o vazuse simtise ca o sa ramana fara inima, pentru ca avusese impresia ca avea sa fuga departe.

- Si daca eu nu tin cont de regulile astea? spusese soptit.

Rozalia cascase ochii puternic, dar brunetul ii inchisese, iar distanta dintre ei disparuse usor usor. Buzele fetei fusesera prinse de celelalte iar atunci, cand se contopisera parca ambele formasera un intreg. Sasuke isi introduse usor limba in lacasul umed al tinerei si, incepuse a si-o misca lent. Singurul cuvant pe care-l gasise pentru acest gest era "divin". Isi dusese mainile pe spatele rozaliei si incepuse a le misca lent. Insa, magia nu durase mult. Sakura intrerupse momentul si se ridicase in picioare. Il pleznise pe brunet si incepuse a-l privii cu furie.

- Tu vrei sa te pierd din nou?! Ti-am spus ca e interzis asta, dar tu nu asculti. Eu nu vreau sa te mai pierd odata! spusese suparata.

Fata isi desfacuse aripile si plecase. Brunetul inca se mai uita la locul unde sedea acum cateva secunde intre bratele sale.

- Chiar si suparata... tot superba. Spusese zambiind si plecase si el.

Wow..ce frumoooos. Scuza-mi intarzierea. Probabil ti-am mai zis, insa ti-o voi zice in continuare ca acest fic este super tare. I love it.
Mi-a placut faza aia:
- Chiar si suparata...tot superba ramane...sau ceva de genu.
Fain, fain..hmm...astept nextul see ya:D

Scuzati-mi intarzierea fetelor, dar chiar am uitat de ficul asta >.< Rusine mie! Insa, acum am revenit :o3. So' nextu :



Capitolul 8.



Trecusera doua saptamani de cand brunetul se dusese in "lumea" rozaliei, iar blondul in tot acest timp se simtise singur si neputincios. Ii pierise orice urma de fericire si ajunsese la concluzia ca nimeni nu mai avea nevoie de el. Ajunsese cu gandul la sinucidere, insa nu incercase...
Isi pusese mainile dedesuptul capului si-si ridicase privirea spre tavanul alb. Imaginea reflectata de mintea lui ii readuse aminte de suferinta care o indurase cat traise singur si ca nu avea ce sa rezolve cu moartea sa, ba mai mult... daca incerca ceva ajungea in locul total opus in care dorise sa ajunga. Cu alte cuvinte pierdea posibilitatea de a-l mai vedea pe brunet si pe ingerul sau pazitor cu ochii lila. Tresarise.

El chiar uitase complet de fata, deoarece nu-i mai facuse nici o vizita. Se intreba ce mai facea, daca mai avea s-o vada vreodata...
- Eh, se pare ca voi ramane singur pentru totdeauna. -facuse o pauza, pana se ridicase in sezut- Pai, pot sa traiesc si cu asta... sau cel putin sper ca pot. Spusese pe un ton grav


***



In rai era destul de multa liniste, ca de obicei. Norisori se miscau lin, iar pe cativa din ei sedeau diferiti ingeri. Pe unul se afla rozalia. Fata privea in gol, gandinduse la brunetul ei. Nu se mai vasusera de la acel incident. La inceput fusese destul de suparata, dar, ar fi mintit daca i-ar fi spus ca nu i-a placut... Oftase usor. Lucrurile nu mergeau deloc cum isi propuse ea. Totul era pe dos. Cu cat incercase sa-l evite mai mult pe brunet, cu atat mai mult se ranea singura.

Se decise sa vorbeasca cu Sasuke. E tot ceea ce putea face pe moment. Se ridicase si-si deschise aripile roz, frumoase. Isi luase zborul. Vantul ii atingea chipul angelic lin. Se asemana cu o mangaiere din partea mamei natura. Toti o iubeau pe Sakura, absolut toti. Nu exista nici o fiinta cat de mica ar fi ea, care s-o ignore pe rozalie.

Fata parcurgea tot mai multa suprafata si privea prin jur. Aterizase si-si inchise aripile. Oftase adanc si-si spusese in gand "nici urma de Sasuke..."

Doua maini puternice o cuprinsera pe rozalie de la spate, strangand-o usor pentru a nu o ranii. Baiatul ii sarutase capul si incepuse a vorbii.

- Sakura, imi pare rau. Nu am vrut sa te supar. Spusese aplecandu-si capul.

Tanara tacuse doua minute, care pentru brunet fusese o eternitate, dar care se sfarsise si glasul melodios al copilei incepuse a-i incanta auzul.

- Nu e nimic, Sasuke, am uitat. Doar nu mai face asa ceva, bine? Intrebase pe un ton dulceag in timp ce incerca sa scape din imbratisarea plina de caldura ce i-o oferea brunetul.

Brunetul ramasese pe loc cateva clipe, dar isi revenise si ii daduse drumul frumoasei rozalii. Nu intelegea ce cauta acel "am uitat" in spusele ei. " Oare, nu mai tine la mine? " se intrebase in intimitatea gandurilor sale. Il dureau acele cuvinte, insa, preferase sa treaca cu vederea si sa faca pe indiferentul.

- Bine, Sakura, oricum si eu am uitat. spusese pe un ton ce-i putea apartine doar lui.

Rozalia impietrise auzindu-i afirmatia, dar mai ales tonul cel folosise. Nu-l mai vazuse facand asa decat cu fanele ce nu ii dadeau pace pe Pamant. Se intrebase si ea de asemenea, de ce ii vorbea astfel, cand ea vroia doar sa-l tina cat mai aproape si cat mai mult timp. Nu uitase ca nu are voie sa se indragosteasca de un inger cu alt rang si nu daduse uitarii nici cuvintelor spuse de Kakashi. Daca acesta afla de iubirea ei imposibila ii interzicea din nou sa mai aiba de aface cu brunetul ei si putea sa primeasca o pedeapsa, dar si asa...

Se apropiase mai tare de brunet si fara sa gandeasca se lasase purtata de val. Ii atinsese buzele usor, ca un semn de afectiune. Sasuke statea nemiscat. Ii era frica sa faca ceva. Nu dorea s-o supere pe rozalie din nou si sa nu-si mai vorbeasca un timp. O prinsese de dupa spate si-o trase in bratele sale, din nou. Isi infipse o mana in parul sau catifelat si des, iar in aceelasi timp chipurile lor ajunsesera la o distanta milimetrica. Inevitabilul se intampla din nou. Nu puteau sa stea departe unul de celalalt, cu m nici buzele lor nu puteau sa se miste fara un motiv bun. O sarutase. Isi frecara buzele una de alta pana cand brunetul "ceruse voie" sa ii exploreze lacasul umed. Rozalia deschise gura si incepuse un duel dulceag.

Puteau mult mai multe, insa, mai bine "mai rarut ca-i mai dragut".

Un zgomot se auzise de dupa un nor. Kakashi privea intreaga scena si-si pusese mainile in cap. Era nervos. O avertizase pe rozalie, dar se pare ca nu intelesese nimic. Iesise in fata lor si tusise pentru a-si anunta prezenta. Cei doi inlemnisera, adica rozalia, caci brunetul nu avea de unde sa stie ce si cum.

- Te-am avertizat, Sakura... Spusese pe un ton dojenitor Kakashi.



ps : scurt stiu, dar vor fi mai lungi de acum pentru ca o sa inceapa actiunea <3. Sper ca o sa va placa si scuzatima pentru intarziere din nou. Ja ne! :*

hei hei cum iti permiti sa ma ti in suspans apropo ficul e tare anuntama la next

Hiuhiiii x_X, chiar ca am intarziat de data asta! Woah, scuzati-ma de intarziere fetelor. Imi pare rau ca nu am putut scrie mai repede la acest fic, dar lenea tot lene e O__o totusi sper sa va placa, continuarea. So; next:



Capitolul 9.


- Te-am avertizat, Sakura...


Rozalia auzise tot timpul acele cuvinte, in visele ei, insa nici in ziua de azi nu reusise sa-si aminteasca cine i le-a spus si ce importanta aveau. De cand fusese mica auzise aceleasi cuvinte impreuna cu un cantecel ingeresc. Nu-si daduse seama dar, intr-o zi incepuse ea insasi sa fredoneze acel cantecel, scarbind-o pe matusa sa care incepuse s-o bata cu multa ura.

Sakura isi reluase viata de pamanteana inapoi, datorita unei iubiri interzise. Datorita unor reguli incalcate, devenise un om ce adapostea sentimente intr-un organ mic, numit "inima". Ea nu-si aducea aminte ca fusese inger la o anumita vreme si ca renascuse, insa, in unele vise mai vedea fragmente din amintirile sale vechi... dar, nu le dadea asa mare importanta. Il vazuse neclar si pe Sasuke intr-unul din visele sale, insa nu-i trezea nici un sentiment. Vedea in somn lucruri, dar credea ca sunt doar vise, nu amintiri... astfel ca nu le baga prea mult in seama.

Soarele oferea razele calde Pamantului, lasandu-i pe oameni sa se incalzeasca, sa fure din acea caldura care pentru uni facea minuni. Rozalia se schimbase mult, decazuse. Ajunsese sa slujeasca intunericul, nu lumina. Si de altfel, ea credea ca era nascuta sa fie asa, nu sa se lase calcata de toti in picioare. Matusa sa nu mai reusise s-o atinga, nici macar sa-i smulga un fir de par din cap. Ba chiar ajunsese s-o iubeasca pentru persoana noua, insa asta nu facea decat s-o dezguste pe Sakura.

- Haruno Sakura!
In momentul urmator usa de la intrare se lovise cu putere de perete iar pe ea isi facuse aparitia o eleva. Imbracamintea neagra ii facusera pe toti sa-si dea seama cine este, asa ca in toata incaperea rasunase doar vocea profesorului.
- De ce ai intarziat? intrebase profesorul vizibil iritat.
Fata isi ridicase pleoapele privindu-l atenta. Smaraldele pe care le lasase la vedere puteau impresionau pe oricine. Barbatul din fata ei nu era profesorul pe care se astepta sa-l gaseasca aici. Parul brunet ii era aranjat in tepi, insa doua suvite incapatanate ii cadeau pe fata. Ochii sai se puteau asemana usor cu doua abisuri si corpul pe care-l poseda era perfect. Parca facut sa inebuneasca orice femeie. Se puteau observa muschi prin camasa simpla ce-o purta. Rozalia isi intredeschise buzele si ii raspunse pe un nepasator:
- Pentru ca s-a sunat inainte sa ajung eu.
Se intoarse gratios cu spatele la profesor si se asezase in singura banca ce se afla disponibila, aceea din fata profesorului. Brunetul nu-i mai comentase nimic rozaliei, se gandea ca nu are de ce sa-si puna mintea cu o pustoaica ca ea.
Sakura isi scoase castile si, le introduse in urechi dand drumul la muzica. Astazi era una din acele zile cand nu avea chef de orele plictisitoare tinute de oameni 'culti'.
- Bun, acum as dori sa continui daca se poate fara sa mai fiu intrerupt. Se uitase la Sakura pret de cateva secunde, apoi continuase. Dupa cum spuneam, ma numesc Sasuke Uchiha si voi fi noul vostru profesor de religie. Probabil va intrebati de ce profesorul Naruto nu mai este, nu? Si-a luat o vacanta, stati linistiti. Eu sunt doar un inlocuitor de aproximativ 1 an. Sper sa ne intelegem bine. Spusese pe un ton calm brunetul.
Rozalia clipise odata, de doua ori, iar apoi pierduse numaratoarea. Zambise ironic. Brunetul asta nu prea semana cu un prof' de religie, din perspectiva ei cel putin. Avea sa se distreze cu el, da... un pic de distractie nu i-ar strica.
- As dori sa ne cunoastem mai bine ora asta, daca se poate, sa spuneti si ceva despre voi cand va vine randul.
In timp ce Sasuke facea cunostinta cu alti elevi, rozalia continua sa asculte muzica si sa il ignore total, pentru moment.

Piesa ce-o asculta o ducea cu gandul undeva departe, multe prea departe de aceasta clasa. Undeva cu gandul la acele cuvinte ce nu incetau s-o bantuie, s-o sacaie in fiecare clipa. Se intreba incontinuu daca avea vreodata sa afle ce semnifica, insa decise sa lase timpul sa hotarasca in locul ei.

Se parea ca nu era singura trimisa pe Pamant, caci o fata cu parul negru-albastrui si ochii lila sedea in spatele ei, procedand la fel ca rozalia. Aceasta asculta si ea muzica la casti, total neinteresata de ora de religie. Personalitatea Hinatei, se schimbase total, fiind la fel precum cea a Sakurei. Din cauza iubiri sale pentru un anumit pamantean fusese pedepsita luandu-i-se drepturile de inger pazitor si, trimisa pe Pamant. Ele doua nu-si aduceau aminte una de cealalta, dar parea ca nici pe una nu o deranja prezenta celeilalte.

Brunetul enervat de neatentia celor doua, lovise banca, cu pumnul pentru a le atrage atentia. Cand vazuse ca nici macar nu clipise, prinsese de amandoua firele atasate telefoanelor si trase de ele in jos. Amandoua se incruntasera la el, dorind parca a-l ucide doar din privire. Cerand o explicatie muta, aceasta nu intarziase sa apara.
- Nu accept alte activitati in ora de religie! Toti au spus cate ceva despre ei, acum e randul vostru don'soarelor.
Rozalia isi intoarce privirea spre Hinata, apoi raspunde:
- Deja imi sti numele.
- Si pe al meu la fel. Spuse Hinata, privindu-l total lipsita de interes.
- Ai face bine sa nu mai incerci sa-mi comanzi, papusel...
- ...ca altfel ajungi sa te arzi... continuase Hinata.
Luandu-si amandoua gentile de pe banca si ajunse in dreptul brunetului, acestea isi recuperasera castile si ajunse la usa spusesera la unison:
- Ne-ai cam plictisit, papusel. Pa-pa!
Apoi iesisera razand.

Pe coridoarele liceului facusera cunostinta si se imprietenira destul de repede. Se parea ca aveau in comun terorizatul profilor si pustilor. Asta avea sa devina din ce in ce mai interesant pentru amandoua, mai mult decat noua viata pe care-o incepusera odata cu pedeapsa oferita de Kakashi.

*
- Kakashi, nu crezi ca ai exagerat putin? Intreba un ingerul cu aripile roz, minunate.
- Nu. Am facut ce trebuia. Regulile sunt reguli si-n plus... asta e destul de interesant. Stai linistit, au sansa sa se intoarca doar cand o sa-si gaseasca cealalta jumatate.
- Ehh, am priceput. Spuse celalat pe un ton dulceag, disparand intr-o secunda de langa argintiu.

*

Ce avea sa se intample in continuare?


_______________________________

Ps; e necorectat. <.<

Sper sa va placa si astept parerile voastre:3. Ja ne!

dau edit

Editat de Ema Guillotine: Okey, dai edit şi ăla când e ?

FanFic redeschis. Spor la scris si sa te tii de treaba!

Heyaaaaaaaa . Dupa o luuunga, lunga absenta am revenit in forta. Imi pare rau ca v-am lasat cu ochii in soare -probabil sunteti suparate pe mine T.T- dar meh, acum nu o sa mai las ficul. Choco:) merci ca l-ai redeschis. Apreciez.
Eh, fara alte vorbe va prezint:



Capitolul 10.


- O iubire. Doua trupuri ce formeaza un intreg. Un baiat si o fata, destinati unul altuia, pana raiul, iadul si pamantul aveau sa se evapore. Frumoasa rozalie si brunetul incapatanat. Doi poli opusi care continua sa se atraga non-stop. Doua fiinte ce cauta caldura celuilalt indiferent de lume. Indiferent de lume...
- Ce faci acolo, Kei? Intrebase Domnul Kakashi paru-i argintiu straluncind puternic. Cand ti-am dat voie sa citesti in carte? Tunase puternic pe acesta, fruntea incretindu-i-se.
- Dar... Kakashi! Acestia doi sunt meniti unul altuia, de ce-i desparti?! Nu ai nici un drept! Ridicase tonul destul de mult, urmarindu-l cu privirea verzuie. E un delict mai mare!! continuase, ciufulindu-si parul maroniu asemanator lemnului.
- Eu doar verific... daca exista "destin". Isi lasase vocea auzita, privindu-si prietenul atent. In plus, Sasuke nu e ce pare a fii.





Zilele continuau sa fuga pe langa pamanteni, amagindu-i si imbatranindu-i treptat. Lumea fusese si este un mister imposibil de descifrat, la fel ca destinul. De ce existau oameni? De ce existau fiintele asemeni ingerilor sau demonilor? Nimeni nu stiuse vreodata raspunsul si nici nu aveau sa-l stie, pentru simplul fapt ca acestia se limitasera inca din antichitate la un numar mic de oameni in fata carora s-au facut si se fac vazuti. Insa, chiar daca acestia continua sa existe, pentru ochiul si mintea umana ei nu raman decat un amarat de mit.


Soarele-si alungase sotia, reusind astfel sa puna stapanire pe cerul albastriu, lipsit de nori. Lumea era la fel de agitata si-n aceasta dimineata superba in care rozalia-si facea somnul de voie. In ciuda faptului ca trecuse prin momente grele in viata anterioara, in aceasta dispunea de bogatie si familie iubitoare. Soarta hotarase ca merita sa le primeasca, deoarece fusese intotdeauna o fata buna, credincioasa, sincera si manierata, insa personalitatea-i luminoasa avusese de suferit. Vechea rozalie se ascunsese undeva adanc in inima acesteia daca nu disparuse, fiindca Sakurei nu-i pasa de "fericire" sau "iubire" ci doar de bani, in timpul liber ocupandu-se chiar si cu necajitul persoanelor slabe.


Deschisese ochii lenesa, analizandu-si teritoriul. Constatase imediat ca se afla in patul sau, acasa, departe de scoala nesuferita la care fusese obligata sa ia parte. Hotarata sa chiuleasca de la orele de astazi, isi amintise brusc de noul profesor de religie care-i anuntase pe toti ca astazi se duc in excursie. Oftase prelung, lungindu-se dupa telefonul de sub pat, apeland un numar.
- Yo! Ce-i Sakura? intrebase o voce feminina de la capatul celalalt al firului.
- Yo! raspunse fara chef salutului. Tu vi in excursie, Hin? Papuselul de religie ne e tutore pe durata ei. Deci? Intrebase fluturandu-si genele dese.
- Yep. In maxim 30 de minute is la tine. Raspunsese prompt, apoi inchisese.


Dupa ce auzise confirmarea prietenei sale, aceasta-si parasise asternuturile moi, scotandu-si un ghiozdan cu desene pe el, negru, incepand sa-si caute prin dulapuri si sa-si impacheteze strictul necesar. Isi alesese doua pijamale, patru tricouri, trei perechi de pantaloni si accesori cu carul. O excursie cu papuselul...Rostise in propria-i intimitate, alegandu-si tinuta pentru azi. O sa ma distrez pe cinste!


Dupa ce-si terminase tot, isi verificase rapid portofelul, bagajul, fugind mai apoi in curtea vilei unde bruneta o astepta. Acestea se imbracasera aproximativ la fel. Rozalia isi alesese o pereche de blugi scurti, taiati si albi ca zapada, un tricou negru cu un craniu pe el si tenesi negri in picioare. Tot ce diferentia tinuta Sakurei de a brunetei era tricoul.
- Hin! Hai s-o facem lata! Strigase aceasta imediat ce pasise in masina familiei sale.
- Receptionat.
Rasetele cristaline se auzeau pana in departare, deoarece erau sincere. Fericite...


Sakura devenise constienta de soaptele ce le auzea deseori in vise si, de faptul ca ceva sau cineva ii lipsea cu desavarsire, insa nu-si daduse seama cine sau ce. Se lasase cuprinsa de ceata momentan, jurandu-si ca intr-o zi isi va da seama despre ce era vorba, elucidand misterul. Sa fie asa? sau...nu?


Cand ajunsesera in fata liceului si a autocarului, zarind insotitorul profului zbierasera amandoua in cor.
- Tu?!


~~~~~~`

Scuza-ti daca e scurt. Promit sa ma revansez data viitoare! Ja ne~~

Bunaa! Fic-ul e superb, imi place foarte mult. Ideea este originala, n-am mai intalnit asa ceva. Abia astept next-ul! Spor la scris!

Capitolul 11.

- Tu?!

Parul blond plutea la indemnele vantului, in timp ce privirea albastrie le urmarea cu atentie. Concediul sau era abea la inceput, insa dorise sa ia parte la aceasta excursie si, sa cunoasca profesorul ce avea sa-l inlocuiasca pentru un an intreg.

- Profesore', autocarul o sa porneasca imediat. Il atentiona brunetul, asezandu-si o mana pe umarul sau drept.

Tresarise.

- Aaa, ok, o sa intru atunci. Fusese tot ce reusise sa spuna, facand intocmai cum anuntase.

Trecuse pe langa cele doua eleve, salutandu-le politicos.

In autocar domnea dezastrul. Elevi sai, deloc obositi, continuau sa discute, sa asculte muzica la maxim si sa arunce din cand in cand cu ce prindeau la mana unul in altul. In mod normal ar fi actionat, punandu-i la locul lor, insa era prea ocupat cu studierea inlocuitorului sau.

Semana izbitor de mult cu prietenul lui decedat, cu Sasuke...

Se plimba pe culoarul dintre scaunele asezate de-o parte si de alta, atentionandu-i si amenintandu-i pe fiecare cu scaderea notei la purtare daca continuau sa faca ravagii. Acestia, spre surprinderea blondului, il ascultasera ca si cum amenintarile lui erau serioase. Cine ar putea sa creada asa ceva?

Oftase din nou, atintindu-si lagunele spre geamul din stanga sa.

Atat peisajul, cat si imaginea orasului, se miscau prea repede, nereusind sa se intipareasca in memoria lui. Nici ca ar fi contat, deoarece se gandea neincetat la asemanarile dintre profesor si prietenul sau. Semanau prea mult! mult prea mult ca sa ramana o coincidenta neinsemnata. Parul negru, facut tepi la spate cu o tenta vaga de albastriu, arata minunat in lumina slaba a soarelui. Trupul bine facut, acoperit de haine comode si privirea negricioasa, patrunzatoare dar calma si rece, reuseau sa-i rascoleasca amintirile lui Naruto.

Durea. Durea mult prea mult...

Isi pusese o mana pe piept, strangandu-si tricoul in pumn. Oare ar putea fi el? se intreba in intimitatea gandurilor sale, speranta ce odata murise, inviind pe moment. Era imposibil... El era mort! Il vazuse la morga, confirmandu-i trupul, apoi mai tarziu ii facuse inmormantarea. Mintea-i juca feste?

- Profesore, te simti bine? Il intreba, ocupand loc langa el, zambiindu-i.

Daca miracolele intr-adevar existau, atunci acesta trebuia sa fie unul din ele. Zambetul acela sincer si rece, nu l-ar fi putut uita nici in mormant. El era... EL era! si totusi, ezita sa-l intrebe cum il cheama, frica instalandu-se in inima sa sangeranda, gandindu-se mai mult logic. Putea fi prins intr-un miraj sau vis...
Un vis in care prietenul sau cel mai bun traia si, daca cumva ar fi cutezat sa-l intrebe cum il cheama, ar fi disparut fara urma, nemaiavand sansa sa-l mai revada vreodata.

- Da, ma simt... bine?

- Asta e cumva o intrebare? chicotea. Eu sunt Uchiha Sasuke, spuse intinzandu-si cu intentia de a i-o strange pe a sa, ma bucur sa te cunosc, continuase pe un ton sincer.

La auzul numelui, inghetase pe scaun. Uchiha Sasuke? Fara greseala, el trebuia sa fie, insa de ce nu-si amintea de el? De prietenul sau cel mai bun? Uitase tot? Ofta, intinzandu-si mana, strangand-o usor pe cea a brunetului.

- Eu sunt Uzumaki Naruto, imi pare bine.

Zambea. Dupa atata timp de chin, lacrimi si durere, zambea fara nici un regret.
Daca prietenul sau din copilarie nu-si amintea de el, atunci trebuia sa-si joace rolul ca sa se apropie unul de altul. La dracu! Chiar ii simtise lipsa... si, daca cumva era intr-un vis, prefera sa fie tinut captiv inauntrul sau pentru eternitate.





Autocarul continua sa mearga, desi deja se inserase. Ei nu ajunsesera la destinatie, asa ca, intr-un moment de stralucire, Sasuke propusese sa se cazeze la hotelul din fata lor. Era imens, parea curat si avea ca bonus o plaja inaintea lui. O plaja ce era invadata de apele tulburate ale marii.

Elevi ascultasera propunerea profesorului mai mult decat incantati, stand cuminti in receptie pana sa-si primeasca cheia camerei in care aveau sa-si petreaca noapte si, pana aflau cu cine trebuiau s-o imparta.

Totul decursese bine, deoarece fiecare fusese de acord cu partenerul de camera. Initial Sakura fusese pusa cu o blondina pe nume Yume, dar refuzase, spunand ca-si ia camera separata. La fel facuse si Hinata, neconcepand ca cineva sa-i tulbure linistea.

Hotelul era mare, frumos, imaculat si primitor... asa ca seara decursese bine fara alte discutii inutile.




Desi, profesorii ii avertizasera pe elevi sa nu care cumva sa paraseasca hotelul, Sakura nu-i bagase in seama, avantandu-se inafara lui pentru "cercetari". Dorea liniste si pace, sa aiba timp de relaxare, gandindu-se ca doar o priveliste spectaculoasa si nisipul fin puteau sa i-o ofere.

Pustioaica se schimbase, luandu-si o pereche de pantaloni scurti de blugi si un maieu negru, multat, tinandu-si incaltarile intr-o mana. Privea cerul linistit printre genele-i dese, incercand sa gaseasca vreun nor, dar nimic. Niciunul nu era pe cer, parca disparusera...

Ocupase loc pe nisipul fin ce inca purta o caldura vaga, primita de razele soarelui, oftand. Atat stilul pe care-l adoptase, atitudinea si vocabularul ii dadeau de gandit. Se intreba daca de ce nu se simtea bine traind astfel. De ce fragmente de amintiri continuau sa vina, sa o tulbure si apoi sa dispara fara urma, precum norii. De ce credea ca nu era defapt asa ca acum? De ce...

Isi intoarse privirea de un verde smarald, lasand-o sa analizeze marea. Era tulburata dintr-un oarecare motiv precum ea, insa nu-l stia, nici pe al marii si nici pe al sau. Razele lunii se asterneau asupra apei de culoare inchisa, dandu-i un aer misterios si incantator. Un aer ce te atragea spre dansa...

Initial venise in aceasta excursie ca sa-si bata joc de profu' nou, insa renuntase la idee, inca de cand il vazuse pe Naruto tulburat. Se simtea la fel ca el, in preajma brunetului, ajungand sa se intrebe mereu "de ce?". Sentimente straine o incercau, o incolteau, vrand s-o doboare la pamant.

Scuturase din cap in sens negativ. Si daca ar fi murit? Ar fi scapat oare de chinul ce pusese stapanire pe sufletul ei? Pe corpul ei de zana captiva, nefericita? Ar fi putut... sau nu, sa scape?

Ramase blocata pe ideea asta, pe moment, gandindu-se ca pana la urma flacarile Iadului nu pareau o solutie atat de negativa.

Isi lasase incaltarile sa seada pe nisipul fin, ridicandu-se si indreptandu-se lent spre mare. Prin fata ii treceau amintiri frumoase si mai putin placute, insemnand decat un lucru. Va murii acum si aici. Lacrimile nu cadeau asa cum obisnuiau sa faca mai demult, ci probabil... incetasera sa existe, lasand privirea de un smarald incredibil secata. Apa inchisa la culoare ii ajunsese la genunchii deja, si tot inainta... tot inainta in larg, fiind urmarita de mareata Luna ce zambea trist.

Se adancea tot mai mult si mai mult pana cand... pana cand se lasase inghitita de mare, mancata. Pana cand apa ii trecuse de cap, prinzand-o in bratele sale invizibile, dorind-o sa o tina alaturi de ea pentru totdeauna.

Incetul cu incetul ramanea fara oxigenul ce-i era mai mult decat vital. In zadar. Incetase sa se mai zbata acum, lasandu-se in voia sortii.

Se inecase.