Cat de stupid putea sa sune asta! De ce sa imi cer iertare unui om care m-a ranit atat de mult? Nu puteam concepe faptul ca eu am fost ranita de cel care trebuia sa imi fie o persoana apropiata, care sa ma inteleaga, sa imi aline suferinte si sa imi dea cele mai potrivite sfaturi, dar in primul rand sa fie tata! El nu era nici un lucru…. Era doar o persoana care facea mult rau.
Nu era din cauza serviciul sau foarte bizar , care apropo nu se prea putea nu-mi job, ci din cauza temperamentului, atitudinii, felului de a fi.
Am mai fost dezamagita de nenumarate ori de aceasta persoana, dar acum e diferit. Cum putea sa faca una ca asta? Tocmai mie! Eram fiica lui sau doar o alta persoana lipsita de importanta care a aparut la mometul nepotrivit? Nu stiam ce avea de gand sa faca, dar cu siguranta nu era ceva bun.
Am inchis ochii pentru cateva minute si am meditat la tot ce mi s-a intamplat in ultimele luni. Drame catastrofale! In primul rand, sora mea se logodeste cu un tip absolut nasol, materlist, vai de capul si steaua lui, mama mea isi gaseste un nou ‘’prieten’’ de aceesi varsta cu ea, cel pe care il credeam iubitul meu se desparte de mine din cauza tatalui meu, care apropo apare dupa nu stiu cati ani sub o falsa identitate, cu dreptul de a a-si impune punctual de vedere in ceea ce priveste viata mea si in cele din urma, cedez psihic si vizitez cabinetul dr.Fell in fiecare joi. Ah, asta da drama!
Imi trec mana prin parul lung si des cu o oarecare retinere si deschid ochii dupa o lunga perioada de gandire. Ce puteam face in legatura cu aceste dezamagiri ale vietii? Nu puteam face nimic! Atunci cand incerc sa rezolv o problema, ma afund mai tare in alta. Poate destinul meu este sa raman o nefericita cu doua pisici si singura pe viata, intr-un apartament din Manhattan. Of, ce naiba vorbesc aici! Am 20 ani si trebuie sa ma bucur de viata din plin, dar pana nu imi rezolv problemele cu tata nu voi putea.
- Scumpo, se aude vocea mamei care intra in camera si imi zambeste calduros, e joi.
De parca nu stiam! Amanam acest moment deoarece nu aveam chef de privirea miloasa a doctorului Fell si parerile de rau.
M-am ridicat din pat si i-am aruncat o privire mamei care i-a dat de inteles sa iasa odata ca sa ma pot schimba. Aceasta nu a mai spus nimic si a iesit, inchizand usa fara nici un zgomot. Am privit prin camera frumos amenajata si primitoare, vopsita in culori deschise si pline de viata in cautarea hainelor pe care le aruncasem in graba cu o zi in urma. Nu aveam starea necesara pentru a ma imbraca cochet sau cat de cat acceptabil, asa ca am luat hainele de aseara ce reprezentau o fusta scurta gri, o camasa simpla alba si o pereche de cizme negre, lungi pana la genunchi. Mi-am luat geanta eleganta de pe birou si am coborat jos. Ca deobicei, mama se aranja deoarece avea o alta intalnire cu Tom, noul e partener de viata, iar sora mea, care in sfarsit nu era cu acel catel plin de ifose, citea o revista de moda.
- Draga, mi se adreseaza mama pe tonul mieros pe care il folosea doar cand dorea ceva, maine seara vom cina in familie.
- Si? intreb nepasatoare cautandu-mi paltonul subtire de toamna prin living.
- As dori sa ne onorezi cu prezenta. Defapt, nu doresc, ci iti impun. Nu am mai stat de mult timp in familie si doresc sa rememoram datile in care…
-Nu stiu daca pot ajunge, adaug si zambesc atunci cand imi gasesc paltonul.
Nu ii last imp mamei pentru inca o replica convingatoare si parasesc locuinta. Urmatoarea destinatie: cabinetul particular al doctorului Fell.
Cine nu m-ar cunoaste ar zice ca sunt nebuna sau instabila din punct de vedere emotional daca frecventez un psiholog, dar nu este asa. Doctorului Fell pot sa ma destainui in voie fara sa ma judece in legatura cu niste decizii gresite si fara a ma opri din vorbit. Avand in vedere ca este un doctor cam de 25 de ani, nu foarte inaintat in varsta da sfaturi destul de bune si ofera o consiliere eficienta.
In scurt timp am ajuns in fata complexului sau si am intrat in cladire. Secretara lui doc.Fell ma saluta sprintena ca deobicei si imi spune ca pot intra. Ii urmez indemnul si imediat sunt intampinata de un barbat brunet, bine facut, cu trasaturi destul de frumoase ce mereu ma fac sa ma gandesc ca tipul asta si-a ratat sansa. Putea sa fie vreun actor dintr-un serial de mare success cu vampiri sau un detectiv particular la care sa apeleze toate vedetele, dar nu, el a ales sa fie pshilog. Nu ca m-as plange, doar este norocul meu ca am nimerit un asa psiholog tanar, aproape de varsta cu mine, care stie sa consilieze. Il salut fara vlaga si ma asez pe fotoliul din piele ce imi era destinat.
- Sa inteleg ca esti prost dispusa, nu-i asa?
Ce intrebare letorica! Era clar ca eram prost dispusa.
- Daca as fi fost binedispusa nu as fi venit, adaug jucandu-ma absenta cu o suvita de par.
Sta cateva clipe pe ganduri si isi drese glasul pentru a ma face atenta. Acum realizez ca nu aveam chef de persoana lui, chiar daca la inceput mi s-a parut o idee buna.
- Sa incepem cu inceputul, incearca sa imi capteze atentia, ce te-a facut sa fii prost dispusa?
- Pentru inceput, tatal meu care si-a facut aparitia dupa douazeci de ani are dreptul de a-mi spune ce pot sa fac si ce nu, dupa faptul ca nu a fost langa mine atatia ani. Imi interzice cu desavarsire sa iau parte la afacerea sa incantatoare si atunci cand vin cu o idee brilianta pentru a-l ajuta la un caz, ma concediaza! E total nedrept! Iar acel nemernic care ii este asociat, da tipul ala de douzeci si patru de ani care se crede mare si tare, este total de acord ! Si dupa spusele lui face toate astea pentru ca sunt fiica lui si cica nu trebuie sa patesc nimic. Chiar cand vroiam sa il iert si sa imi exprim parerile de rau in legatura cu faptul ca l-am numit nemernic profitor si am admis ca nu este tatal meu, ma concediaza! E strigator la cer cum poate sa asculte de un tip cu douazeci de ani mai mic si de niste asoctiati fara pic de creier.
Imi retrag sufletul pentru cateva secunde si continui cu povestea mea tragica, ce il fascineaza pe dr.Fell sau cred ca il exaspereaza de moarte din moment ce nu spune nimic, ci doar da din cap.
- Ce te nelinistete atat de mult? Faptul ca tatal tau nu are suficienta incredere in tine pentru a te implica in treburile lui sau faptul ca traiesti intr-un mediu ce consideri ca nu iti apartine?
- Nu stiu, spun complet sincera. De cand povestea cu tata, tot ce pot face este sa ma gandesc ce minunat ar fi fost daca l-as fi avut aproape de mine in primii ani de viata sau in adolescenta…Poate lucrurile ar fi stat diferit, m-ar fi inteles si m-ar fi sustinut indiferent de ce doream sa fac. Nu cred ca ma potrivesc intr-un tablou de familie. Mama a incercat din greu sa ocupe acel loc de tata, lasat liber, dar…Nu a reusit, indiferent de ce tip aducea. Trebuie sa recunosc ca Tom este un tip pe cinste si o merita pe mama, dar pur si simplu eu nu ma incadrez in ecuatie. Sora mea mai are putin si se casatoreste cu un nesuferit si va pleca definitiv din oras, iar eu....
Fac o pauza destul de lunga gandindu-ma la ce voi face, dar nu gasesc nici un raspuns. Singurul loc unde ma potriveam era alaturi de tatal regasit, dar se pare ca el nu era asa interesat. Poate gresisem si eu ca il spionasem zile la rand si aflasem date importante despre afacerile sale, dar el era mai vinovat!
- Tu va trebui sa iti gasesti propriul loc, spune dr.Fell prinvindu-ma compatimitor.
- Cred ca da…
Asa am tinut-o timp de o ora. Am spus tot ce avem de spus, m-am descarcat cu adevarat si cred ca imi revenise spiritul plin de aventura, dar numai pe jumatete. Cand am parasit cabinetul doctorului Fell am plecat si singurul loc care ma facea sa zambesc indiferent de momentul greu prin care treceam si anume cafeneaua Lafe.

Mi-am inecat amarul intr-o ceasca de cafea neagra, fara lapte, cu doar un cubulet de zahar si am privit pe geam cum lumea grabita nu se oprea deloc. Fiecare avea o destinatie anume tocmai de aceea nu stateau sa priveasca in jurul lor pentru a analiza persoanele ce treceau pe langa ei. Eram una dintre acele persoane care admira cerul, merge lent si asteapta sa fie claxonata de minim doua ori pentru a grabi pasul cand este pe trecerea de pietoni…Intr-un cuvant: linistita. Nu ma grabeam, nu aveam o destinatie fixa, ci doar ieseam din casa pentru o plimbare. Ah, ce n-as da sa am o viata diferita! Actuala mea viata e un cosmar! Stiu ca unele persoane trec prin greutati mai mari, cum ar fi o boala iremediabila, sufera de foamete, nu au un loc al lor, au ramas singuri pe lume si nu au la cine sa apeleze… Dar si eu sufar.
Cand vreau sa o iau ultima inghititura din cafeaua care s-a racit deja, imi suna telefonul. Il scot repede din geanta si observ apelantul: tata. Marai usor si vreau sa inchid, dar mai bine as raspunde sa vad ce vrea.
- Sper sa fie important, adaug pe un ton de nonsalanta, dar evident fals.
- Vreau sa vii la sediu. Avem de discutat, spune rece ca intotdeauna facand o pauza intre propozitii pentru a se exprima cat mai clar.
Ca deobicei, imi inchide fara sa imi lase dreptul la replica. Ma conformez si las banii pentru cafea, pornind catre sediul tatei care era in cealalta parte a orasului. Cred ca sunt vreo 15 km pana acolo deci voi lua un taxi. In scurt timp, gasesc un taxi disponibil si astept sa ajung. Eram curioasa de ce avea sa imi spuna, dar as fi dat dovada de initiativa si control daca nu as fi merge. Deja mi-am calcat pe mandrie, cand l-am iertat, daca o fac si mai mult numa conteaza. Cand am ajuns m-am dat jos din masina si am intrat intr-o cladire de nouasprezece etaje ce de afara parea un sediu de birouri, desi nu era asa. Aici se planuiau cele mai meticuloase planuri de asasinare a unor oameni foarte rai, care au un cazier destul de lung si sunt ori fosti puscariasi, ori violatori in serie. Slujba tatei este una destul de periculoasa ce implica crime, arme si agenti ciudati. Motivul certei noastre a fost acesta: si eu doresc sa fiu unul din acei agenti ciudati! Am aptitudini de sportiva, sunt destul de desteapta, am multe calitati in ceea ce priveste spionajul si….vreau aventura!
Britanny, tipa care facea parte din echipa tatei ma intampina si ma conduce catre biroul sau.
- Stii de ce vrea sa ma vada? o intreb pe femeia din fata mea ce pasea gratios pe coridor.
- Zicea ceva de o propunere. Nu mi-a dat detalii, raspunde aceasta si deschide usa secreta ce duce spre biroul tatei.
Barbatul ce imi este parinte, statea pe un fotoliu din piele si analiza niste foi. Alaturi de el, se afla un babat de o varsta cu mine, blond, binefacut, ce da din gura mai ceva ca mine in zilele bune. Cand ma vede imi arunca o privire plina de superioritate si nu mai zice nimic. Linistea predomina pentru cateva secunde, pana cand blondul cel enervant sparge gheata:
- Hm, si deci ii spui azi care-i treaba sau asteptam incalzirea globala?
- Sarcastic ca intotdeauna, Evan, spun si ma asez pe scaunul de la birou.
Evan, blondul nesuferit al carei gura numai tace isi da ochii peste cap si asteapta ca tata sa-si deschida gura. Sincer si eu asteptam sa o faca. Cine stie ce avea de gand sa imi propuna…
- M-am gandit, am cugetat, am fost intr-o stare profunda de meditare si am ajuns la concluzie ca nu iti pot interzice ce sa faci cu viata ta. Ca sa vezi ca nu sunt un tiran, asa cum ma consideri, iti dau voie sa faci parte din echipa de juniori sub coordonarea atenta a lui Evan.
Soc, paralizie, tacere. Cum? Echipa de juniori sub atenta supraveghere a lui Evan? Nu vreau! Este cel mai idiot lucru din lume, ca eu, o sportiva de mare clasa, care a participat la numeroase concursuri si a dat dovada de o agilitate extraordinara sa faca parte dinr-o echipa de juniori care il are ca sef pe Evan. Pe stupidul si nesuferitul Evan! Pana si el a ramas cu gura cascata si pentru putin timp si-a pierdut cumpatul.
- Nu am fost niciodata de acord cu lucrul asta! Nu am de gand sa am grija de ea, chiar daca este fiica ta. Sunt asasin, nu dadaca.
Ce ma poate enerva mai mult decat propunerile aiurite ale tatei? Evan!
- Auzi, tu desteptul asasin care da dovada de prostie la fiecare minut, nu am nevoie ca un (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) sa aiba grija de mine sau persoana mea deoarece ma descurc foarte bine! Nu pot sa cred , tata! Cand credeam ca in sfarsit dai dovada de gandire la varsta aia inaintata a ta, hotarasti sa fac parte dintr-o echipa de juniori? E stupid! Stupid, stupid, stupid. Avand in vedere ca sunt fiica ta, sange din sangele tau, gena din gena ta, trebuie sa am o indatorire mult mai mare. Vroiam sa fiu in echipa ta!
Tata si-a cam pierdut rabdarea, iar Evan scotea deja fum pe nari. Am asa un stil de a-i enerva. Brintanny nu facea altceva decat sa rada, iar bosorogul, pardon, omul inaintat in varsta care nu ma suporta, zambea. Se pare ca i-am amuzat destul de mult cu atitudinea mea.
- Asta este ultimul cuvant pe care l-am avut de spus. Ori accepti, ori nu te alegi nici cu slujba si nici cu apartamentul nou-nout care l-am cumparat pentru intrarea ta in organizatie, scoate niste chei din buzunar si le flutura de cateva ori in fata mea.
Daca stau sa ma gandesc mai bine, nu este foarte naspa faptul ca fac parte dintr-o liga ceva mai jos decat a a tatei. Oricum ma voi implica in misiunile tatei fara sa stie, iar apartamentul ala mi-ar prinde destul de bine. Singurul lucru care ma enerva era faptul ca Evan avea sa fie cu ochii pe mine la fiecare minut si ma va indispune cu replicile sale pline de venin.
- Accept, adaug bucuroasa si ii iau cheile din mana. Dar sa nu crezi ca voi asculta de domnul asasin periculos, spun aratand spre blond ce fierbea de nervi.
Tatal meu zambeste si imi ureaza bun venit. Deodata se aude un ticait ce semnifica o noua misiune pe care trebuie sa o ia in primire.
- Brit, sa mergem! Avem o noua misiune in Los Angeles. Noah, se adreseaza catre batranul ponosit ce nu arata semne de viata, ai grija de lucrurile de pe aici si tu, spune aratand spre Evan, ai grija de fiica mea si vezi sa nu faca prostii.
Tata si Britanny dispar in cateva secunde din incapere, la fel si mosul de Noah care mai are o singura chemare. Ramanem doar eu si Evan, care dintr-un motiv foarte cunoscut era nervos. Nu eram in culmea extazului, dar nici suparata nu eram. M-am invartit de cateva ori pe scaun si m-am intors spre suparaciosul ala.
- Daca da naiba sa ma incurci in vreo misiune, te bat de te sting. Daca comentezi si nu iti tii gura aia mare, o sa am grija sa ramai fara, iar daca faci pe desteapta te las acolo sa fii ucisa. Inteles?
Imi dau ochii peste cam si aprob in tacere. Mandru ca un cocos, ca cica m-a pus la punct iese din incapere si se duce cine stie unde. Incep sa zambesc incontrolabil si continui sa ma invart cu scaunul. Pana la urma lucrurile se aseaza. Fac parte din echipa! Chiar daca nu este cea tatalui meu.