Prolog

FLashBack

Picaturile de ploaie se izbeau violent de asfaltul cald. Soarele oripilat de fapta mea se ascunsese in spatele unor valuri de nori cenusii. Ce mi-as fi dorit ca viata mea sa fie asemenea picaturilor mari, rotunde si reci de ploaie. La ele totul e atat de intens, nu au cum sa se piarda in nemarginitul obisnuit.
Cred ca asta ma impins sa ucid, frica de nemarginitul obisnuit in care ma scaldam.
-Deci, cum te simti? ochii mari si insetati de sange ai lui Jacob,fratele meu, ma cerceteaza cu curiozitate.
Ce puteam sa ii spun, desi era o senzatie uimitoare aceea, ca viata unui vierme este in mainile tale, iar intr-o clipa tu poti sa il trimiti sa fiarba in cel mai adanc iad, parca nu era de ajuns. La mine nu crima in sine ma satisfacea ci tortura, mila pe care o implora acel chip necunoscut.
Ma mai uit o data la cadavrul fetei de vreo 17 ani, ma uimea frumusetea, linistea acea mistica pe care ti-o ofera moartea. Sa omori nu e un pacat si daca e, eu oricum eram trimisa demult la dracu.

Capitolul 1

FLashback:
-ESti un monstru! mama scuipa cuvintele cu atata ura incat ma sperie.
-Ce inseamna un monstru?
-Un om care nu e ca ceilalti oameni!
End Flashback.

Cata dreptate avea atunci mama, mereu am stiut ca sunt diferita..un adevarat monstru. Ma uit la mainile mele manjite de sange. Cate vieti am curmat doar pentru am satisface mania? Intotdeauna incep numaratoare, dar nu o termin niciodata. Sunt cred, mii de suflete ce le-am trimis in iad. SI totusi o meritau, pacatuiau prin simplul fapt ca respirau.
Constinta imi mie atat de incarcata, regretele ma macina, asta e pretul obsesiei mele.
Ma ridic de pe corpul inert si il privesc cateva clipe. Era un baiat cu par blond acum plin de sange, ochi albastri stralucitori acum stersi.
Il imping peste pod. Corpul e mancat de marea involburata, scarbita de mine.
Mereu am fost ca o bomba, o singura miscare gresita si kaboom, asta era tot. Nu am fost niciodata constienta sau responsabila de faptele mele. M-am ascuns mereu, am fugit si o sa tot fug dar, la un moment dat, cand va veni marea judecata si Dumnezeu ma va condamna, nu o sa mai pot fugi sau ascunde.
-Vreau la fratele meu!
O fetita mica cu ohii scaldati de inocenta copilariei ma tragea de mana. Ar fi trebuit sa o omor, daca ma vazut, daca spunea ceva cuiva. TOata viata mea ar fi distrusa, fiecare fibra din corpul meu era incarcata cu fiori.Mana ei era manjita de sange ca a mea. Dar nu tipa nu se zbatea, ea doar ma tinea de mana.
-Cum te numesti?
Clinchetul vocii ei ma trezi din visare. Sa de abia atunci mi-am dat seama. Daca baiatul acela era fratele ei.Daca distrusesem o familie, ruinasem viata unui simplu copil, cum o distrusese si Jacob pe a mea.
Observand intarzierea raspunsului meu, ma trase din nou de mana.
-S... cuvintele imi ramasesera in gat, asteptasem atat de mult aceasta intrebare dar acum ii uitasem raspunsul. CUm ma numeam, toata lumea ma cunostea drept 'Moartea', dar care era adevaratul meu nume.
-Sakura! cuvintele rasunau umplandu-mi inima de bucurie, asa ma numeam. Era un nume vechi coborat din caleasca altui veac cu sunet fosnitor de crinolina, cu cascada de bucle negre prinse intr-un coc.
Fetita aproba, iar chipul ei fu pictat in zambete. Buclele maronii ii incadrau chipul alb ca spuma laptelui.
-Acum hai cu mine acasa, ne schimbam, dormimi si maine iti cautam fratele.
Aceasta zambi aprobator, iar mana ei mica se pierdu in mana mea.