Mori pentru mine

Subiect: Mori pentru mine Dum 29 Apr 2012, 23:36

Buna tuturor ! Vreau sa va spun ca am ideea asta in cap de vreo 4 luni de zile , insa abia acum am avut curajul sa postez . Ce veti primi in seara asta va fi un fic care este inspirat din: "Twilight" , "Ben 10" si probabil si putin din "Laleaua neagra" . Este primul scris de mine, sper sa va placa , sa primesc multe comenturi . Am sa incerc sa aduc nexturile cat mai repede, si vreau sa va anunt de pe acum ca acest fic va avea cel putin 100 de CAPITOLE ! (pe care nici macar nu le-am scris $can\'t see !!!$ , insa o voi face... )Inainte de toate as vrea sa va rog sa imi dati sfaturi , multe sfaturi !Sper sa va placa ! Lectura placuta !

Capitolul I

Durerea e prea reala...

De cand ma stiu intreaga mea viata a fost perfecta: familia mea si cu mine traim intr-un palat mare si luminos, in care eu ma joc in fiecare zi alaturi de sora mea geamana Cho, cu care ma inteleg de minune. Prin urmare viata mea e perfecta! Cu toate acestea, in ultimul timp am sentimentul ciudat de frica...!? Niciodata nu am mai simtit ceva atat de intens. Cred ca ceva rau se va intampla, chiar si parintii mei au observat asta, pentru ca paza palatului s-a triplat in doar 2 zile, acum fiind inconjurat de 300 de Chounini, 250 de Jounini si 50 de membri A.N.B.U.. Sunt foarte ingrijorata din privinta asta si chiar mi-as dori sa pot ajuta, insa e mai bine sa nu spun nimic ca sa nu ii alarmez pe mama si tata. Oricum, ei sunt foarte puternici si nimeni niciodata nu i-ar putea invinge, plus ca e posibil sa ma insel.

Ah... scuze! Am uitat sa ma prezint: sunt Sakura, o fetita de 6 ani- pe care toata lumea o crede prostuta si inocenta, insa asta e doar un joc de-al meu, in realitate am un IQ de 109, potrivit testelor lui Asuma-sensei, care nu m-a dat de gol in fata parintilor- cu parul roz, ochii verzi intens si port numele Regilor Feudali ai Tarii de Foc: Haruno. Cateva cuvinte despre mine... sunt foarte talentata la desenat, la cantat, mi-e frica de intuneric, ma inteleg minunat cu animalele, si in ciuda faptului ca sunt o printesa, nu am nici un prieten, pentru ca practic sunt tinuta prizoniera in acest palat.

Soarele patrunde cu grija in camera mea si a lui Cho, alintandu-mi suvitele de par imprastiate pe toata perna mare, pufoasa si alba. Ma mai rasucesc prin pat de vreo 2 ori, dar vazand ca nu ma mai prinde somnul, hotarasc sa ma trezesc. Ma ridic in genunchi in mijlocul patului si ma frec la ochi pentru a ma obisnui cu lumina. Surpriza mi-a fost mare cand am vazut ca Cho nu mai era in pat. De obicei doarme mai mult ziua decat noaptea. Ma dau repede jos din pat si simt iar acel sentiment care ma sufoca si nu-mi da pace, care nu ma lasa sa gandesc, care imi face atata rau. Teama! Ce este asta!? De ce ma doare atat de tare acum? Simt de parca stomacul meu sta sa explodeze, iar creierul nu mai functioneaza. Pe ce data e ziua mea? Cand am primit bandana satului? Ce am facut ieri? Am familie? Stai! Care e numle meu? Toate intrebarile astea mi se roteau prin cap, in timp ce trupul meu zacea la pamant ca o leguma, fara aparare si fara vlaga. Singurul lucru pe care il vedeam era doar intunericul...

Ma simt atat de grea. As vrea sa pot sa ma ridic sa o caut pe Cho. Simt ca ceva rau o sa se intample cu ea. Dar probabil e prea tarziu... probabil zac aici de cateva luni... probabil ca am murit de mult, fara sa simt nimic, si am ajuns in iad. Dar asa ceva nu este posibil! Nu imi amintesc sa fi fost ucisa! Trebuie sa ma ridic! Trebuie! Fac mari eforturi sa scap din intuneric, si cu chiu cu vai reusesc sa ma agat de o lumina, si in fata mea isi fac aparitia camera si ceasul meu care arata ca au trecut doar 2 minute!?

Ma ridic repede de jos si incep sa alerg pe holurile interminabile ale castelului. Unde? Nici eu nu stiu! Tot ce stiu este ca trupul meu s-a lasat ghidat de teama si ca acum am un trecut tiparit in minte. Cu cat ma apropii mai mult de usa care duce spre iesirea din palat simt miros de fum si din ce in ce mai multa teama! Imi vine sa izbucnesc in plans si sa ma ascund undeva, sa fiu atat de mica incat nimeni si nimic sa nu ma mai poata rani vreodata. Ma simt de parca as astepta ca cineva sa imi spuna ce stiu deja: nu o sa mai traiesc! Chiar si asa, continui sa alerg. Mi-e frica! Mi-e frica de ce o sa urmeze! Trebuie sa ma linistesc si sa ma concentrez!

In sfarsit! Usa de la iesire! Imi pun mainile pe ea, si dintr-o data simt cu imi vine sa vomit; cum inima mea a fost injunghiata; cum sufletul meu este zdrobit. Ce naiba!? E doar o usa! Pentru Dumnezeu! Trebuie sa o deschid! Respiratia mi se ingreuneaza, iar mainile deschid involuntar usa imensa de lemn, lasand lumina soarelui sa ma orbeasca. "Ce bine! Totul e in regula!"- asta am crezut pentru o secunda, exact cat lumina ma orbea. Dincolo de acel miraj, care mi-ar fi placut sa tina o vesnicie, cel mai infricosator tablou s-a afisat in fata mea: parintii mei, mama si tata, se tineau greu pe picioare si amandoi aveau rani din care le curgea abundent sangele. Pe jos zaceau peste 400 de trupuri ale unor ninja, care nu pareau a fi morti, doar adormiti. Imprejur era un adevarat haos: multe gauri facute in pamant, copaci care ardeau sau care erau sfasiati, fum, praf, arme aruncate pe jos, patate de sange, dar si cel mai oribil lucru: Cho era legata la maini, ochi, gura si picioare de niste serpi cu priviri diavolesti, iar parul ei frumos, catifelat si roz, ca al meu, era tinut strans in mana unei persoane care zambea si privea provocator spre mine. El se afla la 20 de metri distanta de parintii mei, pe capul unui sarpe mov imens. Se pare ca lupta era pe sfarsite, iar acel "om" parea obosit, deasemenea si ranit. Nu inteleg, daca s-a luptat cu tata si cu mama trebuia sa nu se mai tina pe picioare. Stai! Acum inteleg, daca ei ataca, atunci Cho v-a muri! La asta se gandesc si parintii mei! Nu am realizat, insa aceste ganduri mi-au trecut prin cap ca o tornada, iar apoi concluzia a venit si ea la fel de repede. Pana acum am fost parte din decor, dar totul s-a schimbat cand fata a inceput sa imi arda, iar lacrimile m-au doborat. Din ochii mei curgeau "cascade". Dintr-o data, din instinct, am strigat spre acel om sa se opreasaca. In secunda urmatoare toate privirile erau indreptate spre mine, iar serpi de la ochii surorii mele s-au retras in maneca celui care ii controla. Mama a izbucnit in plans si imi tot zicea sa plec, sa fug cat mai departe, dar parca nu o puteam auzi, desi stiam ce spune, insa, chiar daca as fi vrut sa plec, corpul nu imi mai raspundea de mult la comenzi. Eram intr-o situatie penibila! Nu pot sa cred ca singurii oameni pe care ii iubesc, si ii voi iubi vreodata vor muri. Incerc sa ma misc, vreau sa ma duc sa omor acea persoana care i-a facut rau familiei mele, dar nu pot. Sunt prea slaba.

Cu fiecare secunda care trecea "setea" mea de sange devenea tot mai mare, iar frica tot mai insuportabila. Tata fuge disperat spre mine 5 pasi, iar apoi se prabuseste la pamant, cu mana dreapta intinsa spre mine, din cauza unor serpi albi, care au "zburat" din maneca acelei persoane, pana cand au ajuns sa-l muste, in cateva secunde inchizandu-si ochii. Acum eroul meu muri, iar cu el, o parte din mine. Nu inteleg... De ce el? Era un om bun care a iubit lucrurile simple, familia, satul si dreptatea. Oricat m-as chinui, nu as putea gasi vreun defect la el. Era perfect. Nu vroiam sa cred ca s-a terminat, nici macar nu mi-am luat ramas bun. Corpul meu tremura, ochii mei plangeau, iar sufletul meu urla. Nu pot sa cred ca exista astfel de oameni. Acum isi linse buzele, razand malefic si satisfacut.

Simteam atat de multe, si totusi cunosteam putine. Fata mea trada fiecare sentiment, poate chiar mai mult, ura, furie, remuscare, dorinta de razbunare, neputinta, tristete, neleniste si teama. Criminalul ma vede si face din nou acel gest scarbos, pe fata aparandu-i din nou acel zambet sadic, iar apoi isi intoarce privirea spre mama mea. Neconstientizand ce fac, alerg cat ma tin picioarele la mama, chiar daca nu puteam sa fac nimic, vroiam sa mor alaturi de ea, nu concepeam lumea fara ea, fara iubirea ei. In cateva secunde ajung la ea si o iau in brate, dar aceasta se lasa greu si se uita trista la mine, ca si cum mi-ar cere din priviri sa o iert!? Se pare ca in acelasi timp in care am ajuns eu la ea, au ajuns si acei serpi albi, care l-au muscat pe tata. Stateam in genunchi, pe resturile de iarba, iar mama statea cu capul in poala mea. Stiam ce urma sa se intample, ea va muri iar eu impreuna cu ea. La gandul acesta imi las capul in jos si cateva cristale incep sa imi mangaie ochii, apoi cobarad pe obraji, ajungand la buze, si in cele din urma aterizand pe bluza mamei. Dintr-o data simt cum o mana imi mangaie fata si ma uit la mama care imi priveste fiecare centimetru al fetei si imi spune ca sunt frumoasa. Niciodata nu mi-a spus asa ceva. Jumatate de zambet isi face aparitia in coltul gurii mele. Cu ultimile puteri imi sopti:

-Tu vei trai, iar noi vom muri pentru tine. Sa nu fii suparata, incearca sa te prefaci ca nimic din toate astea nu s-a intamplat.Te vom iubi intotdeauna, oriunde vom fi... dar nu mai continua ca un icnet de durere ii scapa printre dinti. Mi se pusese un nod in gat cand am auzit ultima parte. Durerea asta era prea reala... Mi-am pus usor mana pe fata ei, fiindu-mi frica sa nu o ranesc. Buzele mele s-au lipit de fruntea ei, lasandu-i un sarut dulce. Vroiam sa ii zic ca totul va fi bine, insa cuvintele nu vroiau sa imi iasa din gura. Pur si simplu refuzau sa iasa afara. Ochii ei blanzi ma privira dragastos. Dintr-o data am simtit ceva rece in palma. Imi ridic mana si vad ca degetele mele gazduiau o micuta cutiuta alba, destul de grea. Imi intorc privirea curioasa spre mama, insa ochii acesteia erau inchisi, iar inima ei moarta. Imi retrag picioarele de sub capul ei si o asez cu grija pe pamantul patat de sange.

Aud un strigat indurerat, iar apoi hohote de plans, acestea venind de la sora mea care si-a dat seama ca am ramas orfane. Imi mut privirea mai sus si vad fata acelui criminal care iar se linge pe buze si zambeste sadic. Nu pot se cred! Nu, nu vreau asta! Nu am suferit destul!? De ce eu? Te rog Doamne, spune-mi ca asta e un vis si ca atunci cand ma voi trezi Cho va fi la ea in pat, mama va fi in gradina si va mirosi trandafirii albi, iar tata la birou cu toate actele lui! Te rog! Te implor! Insa nu a fost sa fie asa. In clipa urmatoare corpul lui Cho cade la pamant, dar daca nu as fi stiu ca ea ar fi trebuit sa fie o fiinta umana, as fi zis ca in fata mea stau niste bucati da carne de vanatoare: capul ei era la vreo 10 centimetri de gat, picioarele erau langa maini, iar restul "corpului" zacea sub o balta de sange. Mii de lacrimi su inceput sa-mi cutreiere fata. Simteam cum eram rupata in bucatele. Nu mai puteam suporta, era prea mult pentru mine. Era prea real... M-am ghemuit la pamant, mainile imbratisandu-mi pieptul. Afara incepuse sa ploua. Si cerul plangea pentru Cho. Dintre toti, ea a fost cea mai apropiata de mine. Nu mai vedeam nimic altceva in fata ochilor decat imaginea acelui nenorocit. Acum imi imaginam cele mai cumplite torturi, de care ar fi putut avea parte un om, pe corpul acelui criminal. Vroiam sa il doara cum ma doare si pe mine, sa simta ce simt si eu, si mai presus de orice, sa cerseasca mila.

-Opreste-te! Opreste-te! C*rva nenorocita! Imposibil! Asta este chiar vocea acelui criminal! Cui ii spune sa se opreasca? De ce urla si se vaita si tipa de durere? Parea ca plange, dupa vocea lui... Dintr-o data se auzi o explozie care reusi sa-mi atraga atentia. Mi-am intors capul, reusind sa vad ca acel nenorocit a disparut intr-un fum imens. Ce las! Nu pot sa cred ca a plecat!? Eu sunt in viata!? Incep sa strang din maini si realizez ca sunt pe cale sa strivesc cutiuta, insa nu mai simt, vad si aud nimic, pentru ca adorm. In sfarsit! Am murit! Mami, tati, Cho, vin la voi! Asteptati-ma!

-Sakura in love

Subiect: Re: Mori pentru mine Lun 30 Apr 2012, 00:12

Hei, hei, hei da de ce s-a terminat? Mami , de ce nu ai continuat povestea? Haide ince putin..inca ceteva randuri trebuia sa mai pui. De ce ne-ai lasat in suspans? Moare sau adoarme? Pe cin aa facut Orochimaru cur.....? Tsunade? Ucigasul este Orichimaru sau scriu prosti pe aici? Ce se va intampla cu Sakura? Cand creste? Cho va invia? Maine vei aduce next-ul ? Daca nu il aduci ma supi pe tine! Il astept si iti dau pupici!!!!!!!!!

Subiect: Re: Mori pentru mine Lun 30 Apr 2012, 01:15

Mai lasat WOW mi-a placut aşa de mult, am început să plâng când parinţi ei mureau şi biata Cho, mă gândeam la Cho din Nini.

Descrierea ta este fantastica!Perfect mai lasat MASCA!

Subiect: Re: Mori pentru mine Lun 30 Apr 2012, 01:22

Va multumesc foarte mult si voi clarifica totul in urmatorul capitol , pe care nu promit , dar am sa incerc sa il aduc maine !Sa stiti ca ma simt extraodinar de fericita !Va multumesc de comenturi !Mi-au dat o incredere enorma in mine....la inceput credeam ca am dat-o in bara cu descrierea sentimentala....dar acum sunt foarte multumita !
Va pupacesc dulce pana ne vom revedea !
P.S.:am mai spus ca e PRIMUL MEU FIC ?

Subiect: Re: Mori pentru mine Lun 30 Apr 2012, 01:36

Niki .... ai omorat fata cu intrebari .
Insa sunt de acord cu tine , nici eu nu imi doream sa se mai termine , chiar imi place si mai lasat in suspans . Draga mea , sunt unii scriitori care sunt mult mai vechi de cat tine , insa nu au acest talent . Ceea ce ai scris tu aici este minunat . Fiecare cuvant insirat pe aceasta pagina este magic si te atrage din ce in ce mai mult , te face sa fii curios si iti starneste un sentiment placut , care nu isi doreste sa ia sfarsit , sa nu se mai incheie . Pentru primul capitol si primul fic este foarte , dar foarte bine !
Este interesant , fascinant si incantator . Si eu sunt curioasa pe cine a facut Orochimaru cu**a si ce se va intampla cu Sakura acum ca toate sperantele si visurile sale s-au naruit . Vreau sa citesc mai mult si te rog sa aduci nextul cat mai repede posibil si sa ma anunti si pe mine . Apropo , singurul lucru minor pe care l-ai gresit a fost ca ai repetat aceleasi cuvinte in anumite locuri , insa nu s-a intamplat de multe ori , doar 1 sau de 2 ori . Capitolul este perfect . Te kiss

si bafta la tastat . Astept nextul cat mai repede posibil . dap !

Subiect: Re: Mori pentru mine Lun 30 Apr 2012, 08:52

Heeeey Honey!

Capitolul este excelent, chiar daca e primul tau fic.
Imi pare atat de rau pentru Sakura, a trebuit sa asiste la acea scena de cojmar.
Dar sunt foarte curioasa de ce a lasat-o Orochimaru in viata si pe cine a numit c...a!
Sper sa aflu cat mai curand.
Abia astept urmatorul capitol care sper sa vina repejor, deoarece m-ai lasat in suspans.
Te rog ca o bombonica cu caramel sa ma aunti si pe mine de next!
Te pupik, zbye!

Buna tuturor ! Scuze de intarziere ! Imi pare atat de rau.... Am incercat sa pun niste poze , cu medalionul Sakurei si camera in care s-a trezit, insa nu am reusit... am sa va anunt pe fiecare in parte cand voi reusi ! Va multumesc ca imi cititi ficul si ca ma sprijiniti sa continui sa scriu . Inseamna foarte mult pentru mine . Pai... cam atat am avut de spus . Va urez lectura placuta, si sper sa va placa .

Capitolul II
"Viata e naspa si apoi mori."- Mda, as vrea eu sa fiu atat de norocoasa...

De ce ma doare? Unde esti Cho? Mama, vino langa mine! Tata, nu ma lasa singura! Va rog, ajutati-ma! Ce e acest intuneric!? Nu mai suport! Unde sunteti? Unde sunt? Am murit? Nu, trebuie sa fie o greseala! Inca simt mici furnicaturi, si din cate stiam, atunci cand mori, pur si simplu te opresti din a mai semana cu un om... Dar, probabil am visat. Familia mea nu poate fi moarta! Totusi... acum ma simt mai bine, nu mai am acel sentiment de teama. Oricum, nuu pot sa vad nimic! Oare am orbit? Ma intreb daca asa arata iadul? Oare aceasta lume ingrozitoare inseamna sa nu stii, sa nu simti si sa nu vezi nimic? Pana ma voi trezi voi innebuni de singuratate? Dar corpul meu? Mai am un corp? Ce s-a intamplat cu acel criminal? De cat timp stau aici? Sunt secunde, minute, ore, zile... Vreau sa ma trezesc! Vreau sa stiu ce s-a intamplat!

Incerc sa imi deschid ochii, insa nu am avut succes. Mai fac o incercare, treptat reusind sa zaresc o lumina alba care ma orbeste. Imi starng repede pleoapele si realizez ca nu am murit! Ce lucru oribil si trist! Imi doresc sa fi murit, sa fiu cu mama si tata, si sa ma joc cu Cho sus, in rai, dar mai ales, imi doresc sa fiu alaturi de familia mea! Ma hotarasc totusi sa verific daca a fost un vis, asa ca deschid ochii, incet si tot ceea ce vad este o ceata alba cu mici pete de gri. Dupa cateva secunde vederea imi devine tot mai clara, si realizez ca sunt intr-o camera de spital!? Se pare ca totul a fost real... pana la cel mai mic detaliu! Dintr-o data, o stare de ameteala, amestecata cu ceva ce ma facea sa imi intepe ochii, pune stapanire pe fiinta mea. Eram slabita, insa vroiam sa imi dezlantui sentimentele... sa plang. Prin cap mi se derula din nou ziua de ieri, cred, in urmatoarele secunde incepand sa curga "cascade" din pretioasele mele smaralde. Stau asa mai bine de jumatate de zi, acum ochii mei admirand apusul. Capul meu era gol. Scot un oftat sonor... in ce hal am ajuns! Sunt cea mai proasta si mai slaba fiinta de pe planeta! Pana si un invalid ar fi putut face mai multe ca mine. Oare ce rost ar mai avea viata mea fara iubire si fara ei? Nu inteleg de ce m-am mai nascut? Cu ce scop am primit viata pe care o traiesc? Ca sa sufar!? Atunci: "Multumec, dar nu!". De ce sa mai fac umbra pamantului daca nu mai am sparanta!? Din senin imi vin in cap acele cuvinte: "Sa nu fii suparata, incearca sa te prefaci ca nimic din toate astea nu s-a intamplat." Cum ar putea sa se intample asa ceva!? Ei au fost totul pentru mine! Nu am sa pot sa imi streg vreodata amintirea lor! Nu pot sa accept asa ceva! Nu pot sa ma prefac ca viata mea este una fericita si lipsita de griji! Nu voi mai putea fi niciodata la fel, nu fara ei! Dupa toate cate au facut pentru mine, nu as putea sa ii uit! Mi-e frica sa o fac! Daca se vor supara? Ei s-au ganndit intotdeauna la mine! Desi... daca voi trai in trecut, voi rata prezentul, iar daca voi visa la viitor, va fi aceeasi chestie! Ce pot sa fac!? Sa traiesc fericita intr-o lume fara ei, sau sa traiesc cu ei, in trecut? "...sa te prefaci ca nimic din toate astea nu s-a intamplat." Of...! Oare asta e raspunsul? Sa ma prefac? Nu poate fi... cred ca aberez.

Dintr-o data linistea in care meditam este sparta, iar pe usa isi fac aparitia 2 medici impreuna cu Hokagele!? Ce e asta? Bal mascat!? Se pare ca cosmarul nu se mai termina! Oricum... nu ma intereseaza ce au de spus! Din partea mea, pot sa ma eutanasieze, ca nu imi pasa! Desi, ma indoiesc ca as putea avea parte de un asemenea miracol. Vroiam sa le spun sa plece dracului din fata mea pentru ca vreau sa fiu singura, insa cuvintele nu-mi ieseau din gura. Tot ce reuseam sa fac era sa o deschid si sa o inchid la loc. Ce se intampla? De ce nu pot vorbi? Ce s-a intamplat cu vocea mea? Sunt singura care nu o aud!? Din nou, o stare plina de furie si adrenalina puse stapanire pe mine. Simteam cum sangele imi era pompat tot imi repede in vene, eu devenind tot mai agitata. Probabil ca eram rosie la fata, pentru ca incepusem sa ma incalzesc.

Dintr-o data, unul din medici se apropie de mine si ma intreaba daca ma doare ceva. Am dat negativ din cap. Acesta imi scoate perfuzia de la mana si pleaca urmat de celalalt doctor. In tot acest timp nu mi-am putut lua privirea curioasa de la fata batrana a Hokagelui. Se apropie de patul meu si se aseaza la marginea lui, langa picioarele mele. Privea in gol, spre perete, iar apoi scoase un oftat sonor:

-E numai vina mea! Ar fi trebuit sa fiu acolo sa va ajut! Nu inteleg la ce se referea. Daca e vorba despre ce s-a intamplat ieri, atunci nu o sa il las sa ia toata vina asupra sa! Imi pun mana pe umarul Hokagelui si il fac atent la mine, care imi scutur capul dintr-o parte intr' alta, incercand sa ii spun din priviri ca nu e greseala lui. Acesta zambeste amar si imi spune ca de acum in colo vom fi mereu impreuna! Adica el tine la mine!? Eu contez pentru el!? Pentru cel mai puternic ninja din sat? Nu pot sa cred! Nu ma mai pot stapani si sar la gatul batranului si il imbratisez ca si cum ar fi ultima data. Acesta imi raspunde, si in fiecare secunda care trecea, mi se parea ca ma strange tot mai tare si mai cald! Ma simteam oarecum fericita, insa eram si putin ingrijorata. Nu vroiam ca batranul sa ia locul familiei mele, desi aveam nevoie de dragostea lui. Dupa cateva minute imi da drumul si imi spune sa fiu puternica, iar apoi imi inmaneaza o cutiuta alba, parasind camera. Nu se poate! E aceeasi pe care mi-a dat-o mama! Ma intreb ce este in ea. Nu sunt sigura ca ar trebui sa o deschid... dar, ce mai am de pierdut!? Mai analizez pret de cateva secunde cutiuta, apoi trag aer in piept si o deschid. Parca nu pot sa mai respir! De fapt, nu mai pot expira! Pur si simplu e magnific! E atat de frumos... Ridic cu grija medalionul in forma de stea si ma holbez la el. Era perfect! Stralucea atat de tare incat imi puteam vedea fata somnoroasa si ochii rosii, de la atata plans. L-am strans cu grija intre palme, o lacrima prelingandu-se pe obrazul meu. Nu mai astept nici o secunda si iau medalionul pe care il asez la gat .

Din neatentie scap cutiuta, ce fusese asezata pe bratele mele, aceasta aterizand pe gresia rece. In timp ce cadea, o hartie usoara se desprinde din ea si se legana, precum o pana, pana cand face contact cu suprafata dura. Ma aplec si le ridic pe amundoua, insa nu apuc sa ma uit peste bucata de hartie, ca in camera isi face aparitia batranul cu o pereche de pantaloni roz- BLEAH- si un tricou alb, cu 3 sau 4 marimi mai mare. Mi le aseaza pe pat, iar apoi imi spune ca va reveni peste 5 minute. Iau hainele si ma schimb repede cu ele, apoi asez patul in care am dormit.

De pe hol se auzeau pasii lenti ai batranului, asa ca iau cutiuta siscrisoarea si le indes in buzunarul pantalonilor. Ma intreb ce scrie in ea, dar mai important, cine a scris-o? Hokagele intra in camera si ma intreaba daca sunt pregatita de plecare. Nu ii mai dau nici un raspuns, ci ies inaite pe usa, urmata de batran. Stiam ca urma sa ne indreptam catre cladirea principala, pentru ca eu sunt singurul martor care ar putea spune ce s-a intamplat. Insa, nu vreau sa imi mai amintesc din nou acea zi, vreau sa faca parte din trecutul, vreau sa dau acele momente uitarii. Nu imi permit sa imi amintesc in felul asta familia mea. Dar acum ca s-a sfarsit, ma intreb ce o sa fac cu viata mea... Cred ca stiu raspunsul: RAZBUNARE! Am sa devin mai puternica si imi voi face dreptate! Nu conteaza cat va dura si ce va trebui sa risc pentru asta! Imi voi face singura dreptate si nu voi accepta ca nimeni alt cineva sa stearga de pe fata pamantului gunoiul acela! Vreau sa il fac sa il doara, sa sufere, sa regrete si sa se chinuie, exact cum m-am chinuit si eu! Categoric va veni acea zi, pentru care voi trai de acum in colo! Acelui "om" i s-a parut totul amuzant si usor... Stai! Daca el mi-a putut invinge parintii si dobori atatia shinobi, e clar ca nu am nici o sansa sa il inving, invatand tehnici de lupta de la niste tipi care se joaca "de-a ninja", iar bosorogului iar mai trebui inca o viata ca sa ajunga la nivelul parintilor mei. Trebuie sa gasesc niste ninja mai puternici ca cei din Konoha si sa ii conving sa ma antreneze!

Se pare ca am ajuns. Locul asta e urias! Nu am realizat ca ma holbam la tavan, pana cand nu m-a intrebat Hokagele daca sunt bine. Am afisat un zambet fals si am pornit spre biroul batranului. Am urcat trei etaje, iar apoi am dat de o usa imensa, de lemn de fag, care arata foarte primitoare. Bosorogul a deschis usa, iar apoi m-a poftit inautru, un loc simplu, cu un birou masiv, un perete din sticla, doua canapele laterale si, exact cum ma asteptam, un zid cu portretele Primului, Al Doilea, Al Treilea si Al Patrulea. Evident ca din peisaj nu puteau lipsi 3 membri A.N.B.U. si Divizia de Investigatie. O sa fie o zi tare lunga...

Am inceput sa scriu o declaratie fara sfarsit, cu amanunte socante, despre tot ceea ce stiam. In timp ce foaia se umplea de cuvinte, mici perle cristaline cresteau in ochii mei. Mi s-a parut ca a durat o vesnicie, ca totul devenea un chin prea mare! Amintirile au inceput sa devina din ce in ce mai clare si mai sumbre. Acum nu mai scriam, pur si simplu ma uitam in gol gandindu-ma cat de mult i-am iubit. Ramasesem incremenita in timp, printre acele amintiri care imi bandajau inima, care erau pline de atat de multe culori si bucurie, incat parea o poveste. Acum cartea mea a ramas fara personaje, la fel cum inima mea a ramas fara iubire si speranta. Culorile mele s-au uscat, iar ura a inceput sa incolteasca usor, usor in minte. Nu mi-am dat seama, dar foaia pe care trebuia sa scriu era uda de cateva lacrimi care imi scapasera. Nervoasa de faptul ca plangeam in fata unor "neica nimeni", am aruncat in scarba stiloul pe masa, pana ce a ajuns sa cada de pe ea. Atunci toata lumea s-a uitat la mine cu priviri curioase, insa numai una intelegea gestul meu. Morino Ibiki. A venit la mine si a facut cateva sigilii cu mainile, pe care le-a pus pe capul meu, iar apoi...

Au! Ce durere insuportabila! E a doua oara pe ziua de azi cand ma doare capul! Stai putin! Unde sunt!? Acum cateva secunde eram in biroul mosneagului, ce caut in patul asta? Of...! Sper ca Ibiki a gasit tot ce avea nevoie la mine in cap.

Hmm! Camera asta are un pat imens, rosu, rotund, care miroase foarte frumos, un perete din sticla, care ofera o privelilste minunata catre orasul prafuit, plin de copiii care se joaca pe strazile aglomerate, doua noptiere, asezate langa pereti, doua mai micute langa pat, unde se odihneau doua lampi cu abajur si doua usi. Probabil ca una din ele duce catre baie. Camera e foarte draguta si incapatoare. Probabil ca aici voi locui de acum in colo... Dar, totusi, nu se compara cu dormitorul meu si al lui Cho. Mi-e atat de dor de ea! Ma intorc pe o parte si iau o perna in brate, vrand ca aceea suprafata pufoasa sa fie Cho, insa oricat de mult incercam sa ma amagesc, eram constienta de realitate. I-am dat drumul dezamagita si cu ochii in lacrimi. Ma intreb daca intradevar exista viata dupa moarte, si daca da, ce face mama... Asa-i! Cutiuta! Imi scotocesc buzunarul pana o gasesc. O deschid cu grija si scot scrisoare de acolo. In fata ochilor mi se prezenta un scris caligrafic, foarte familiar. Nu pot sa cred! Scrisul mamei...:

"Draga mea,
"Ne nastem sa murim."- spune o vorba. Adevarul e ca ne nastem sa zambim, sa plangem, sa exaltam, sa suferim. Ne nastem sa traim si sa ne umplem sufletele cu iubire! Sterge orice lacrima- un zambet ii poate lua oricand locul; alunga orice gand urat- inima iti va fi mai usoara fara el; priveste inainte- lumea e plina de tot ce iti doresti, trebuie doar sa ai curajul de a-ti urma calea mereu. Calea vieti e lunga si intortocheata, nu-i reprosa obstacolele si incercarile, unele lucruri le poti invata doar suferind si cel mai important dintre toate e sa inveti cat de nedreapta e suferinta si nu trebuie sa o daruiesti nimanui. Iarta-i pe cei care nu au invatat inca aceasta lectie si iubeste-i pe cei care te inteleg. Nu este intelept sa preferam moartea, moartea ingrozitoare si rece, cu eterna ei tacere, oricarei suferinte fizice sau morale, pe care o poate intarzia.
Acum, draga mea, este timpul sa stii de ce s-au intamplat toate astea. In urma cu 1000 de ani,..."

https://2img.net/r/ihimizer/img853/9456/63266281.png -medalionul Sakurei
https://2img.net/r/ihimizer/img24/392/58442819.png -camera Sakurei

Deci , Teo mamă vrei să mă omori ?
Capitolul este minunat , fantastic , foarte foarte frumos . Îmi place aşa de mult , îmbini foarte bine cuvintele .
Boşorog ? Asta a fost foarte haios . Iar acel medalion , nu aş fi crezut că aşa ceva se va afla în acea cutiunţă .
Mă întreb ce are de gând să facă Sakura .
" În urmă cu 1000 de ani ... " , în urmă cu 1000 de ani , ce ? Ce s-a întâmplat ?
Stai calmă că nu se supară nimeni că ai întâryiat cu nextul , important este că l-ai pus .
În orice cay , vreau nextul şi repede că de nu te pap ! Cred că ai avea gust bun ... Oricum , baftă la tastat şi pupici .

P.S : PRIMA !!!

Heiii
Uite ca am trecut si eu pe la ficul tauu, si pot spune doar ca este MINUNAT!!!
Bafta la scris , si anunta-ma si pe mine cand apare next-ul!:*
Te pwwpppp!!:*

Heeey scumpo!
Vaaaai, nici nu stii cat ma bucur ca m-ai anuntat de acest fic minunat.
Este primul tau fic? Pentru ca nu sunt semne ca ar fii. Descrierea, bineinteles, este prezenta, iar actiunea nu este grabita. Ideea ficului este foarte interesanta, de aceea vreau repede urmatoarele capitola pentru a vedea cum o conturezi in continuare. De asemenea, sunt foarte curioasa cu privire la aparitia brunetului. Sper ca va sosi si el cat mai curand. Ficul va avea peste 100 de capitole, hmmm... Pai atunci abea astept sa le citesc. See ya:D

in urma cu 1000 de ani.......ce s-a intamplat?????de ce te-ai oprit asa brusc? death4me - Mori pentru mine 361396

vrei sa te bat?ei bine lasand asta la o pate, am ajuns si eu pe aici cam chinuita si pot spune ca imi place foate mult, e foarte dragut cum descrii si cum ai facut capitolul si mica scrisorica, citesc usor si asta e bine.Imi pare rau pentru sakura si-a pierdut familia intr-o singura zi ce pentru ea poate parea obisnuita death4me - Mori pentru mine 23826

sper ca totul sa fie bine sa reuseasca sa se razbune cand creste, si imi pare ca ea ia rolul lui sasuke intr-un fel death4me - Mori pentru mine 947835

te asttept cu nextul si te rog daca se poate sa ma anunti cand il pui, te-am pupat death4me - Mori pentru mine 208323

Deci 100 ce capitole!!! Cand am citit asta nu prea imi venea sa cred, dar dupa ce am aruncat o privire si peste capitole abia astept sa vad cum va continua povestea!!!! Ti-ai facut un fan!!!
Acum, despre capitol think

in urma cu o 1000 de ani!!! Nu-i cam mult lough

glm. Deci sunt curioasa sa vad cu ce ne vei surprinde in continuare, si care e povestea din biletel care a inceput acum 1000 de ani.
Te-am pupat, spor la scris si sper sa ajungi repede la cele o suta de capitole a hug

CATA IMAGINATIE AI TEONA!
Mai lasat fara grai, de ce imi faci asta?
Si 100 de capitole, e W.o.W!
Si in urma cu o 1000 de ani, esti prea tare
Cu drag,
Capsunica

Hey...!Ce faceti dragele mele ?Eu sunt bine...n-am murit :)) .Imi pare asa de rau ca am intarziat cu nextul .Am fost foarte ocupata in ultimul timp (baschet , teza mate , teza romana , pregatire pentru mate , petreceri , inmormantari...) .Nu vreau sa mai lungesc vorba , asa ca va urez "lectura placuta !" .

Capitolul III

"..., un inger, cu aripi uriase si cu o cantitate enorma de chakra- chiar mai mare decat cea a lui Jubi- de culoare alba, s-a aratat printre oameni, care erau intr-un continuu razboi. Acesta isi dorea sa instaureze pacea peste tot in lume, insa el era privit ca un trofeu, devenind vanat si urmarit la tot pasul. Din aceast motiv, nu a reusit sa-si mai implineasca dorinta. La scurt timp de la confirmarea identitatii sale a fost nevoit sa se ascunda in trupul unui nou-nascut. Acel copil a mostenit puterile ingerului- ce au fost transmise urmasilor de sange- cu timpul, ele fiind recunoscunoscute de catre Cele 5 Mari Natiuni Ninja ca fiind un kekke-genkai. Aceasta limita de sange este cea mai puternica din lume, facand parte din clanul White. Din acest motiv, singurii oameni care stiau despre existenta mostenitorilor sunt familiile lor si Hokagele. Acum, acest kekke-genkai a devenit o legenda, una in care doar cativa cred, insa, in timpul celui de-al Treilea Mare Razboi Ninja, un pergament cu informatii pretioase despre clanul White a disparut. Nici pana in ziua de azi nu a fost recuperat, astfel incat, anumite zvonuri despre inger au inceput sa prinda contur, iar existenta mostenitorilor sa fie amenintata.
Tot ceea ce trebuie sa stii tu acum este ca, in viata, a mai ramas un singur membru al clanului White, aceea fiind chiar tu. Din acest motiv, eu si restul familiei tale am fost ucisi, de catre Orochimaru, care isi doreste sa devina cel mai puternic ninja din lume, pentru a omori tot ceea ce inseamna "Vointa de Foc a Konohei ". Planul lui este de a folosi Edo Tensei, o tehnica de inviere, pe corpurile celor cu A.D.N.-ul clanului White, pentru a le putea folosi puterile, insa nu a reusit, deoarece sufletele noastre au fost sigilate in timpul luptei, tehnica devenind inutila.
Imi pare rau ca a trebuit sa aflii asa. Nu pot clarifica totul acum. Sunt sigura ca ai 1000 de intrebari de pus, insa, daca vei cauta in palat, la al treilea etaj, a noua usa, sub a zecea grinda, vei gasi jurnalul meu, care are toate raspunsurile la intrebarile tale.
Orice hotarare vei lua, trebuie sa tii minte ca ea iti va schimba viata pentru totdeauna, iar cale de intoarcere, nu va mai fii. Te vom veghea mereu, de acolo de sus, iar atunci cand ti se va face dor de noi, sa te uiti la Steaua Sperantei de pe cer, si sa imi spui ce simti.

Cu dragoste,
mama."

Wooow! Da..., asta chiar e o chestie tampita rau de tot! Cum adica, parintii mei au murit din cauza ca eu am niste puteri!? Nu pot sa cred! Asta ar insemna ca e numai vina mea... Nu inteleg, eu nu am vrut niciodata sa fiu ninja, de ce tocmai eu? De ce? Nu vreau asemenea puteri, nu mai vreau nimic, pur si simplu imi doresc sa mor! Acum, viata mea a devenit inutila si insuportabila cand stiu ca persoanele cele mai iubite mie au murit din cauza... din cauza... mea! Ochii mei au inceput sa ma usture, insa nu am timp de plans. M-am saturat! O sa ma razbun pe aceasta bestie care a facut atata rau familiei mele! Orochimaru... Am sa fac cateva cercetari in trecutul lui. Nu il pot intelege. De ce a facut asta? Doar pentru a distruge Vointa de Foc a Konohei!? O... Doamne! Nu se poate! Vointa de Foc... Vointa de Foc! Vrea sa distruga intreg satul! Probabil ca vrea sa se razbune pe cineva anume... Insa, oare ce s-a intamplat?

Of...! Nu mai suport! E prea mult! De ce nu pot avea si eu o viata normala!? De ce, Doamne? De ce? Incep sa dau drumul lacrimilor, despre care credeam ca nu mai aveau sanse sa izvorasca vreodata din ochii mei. Toata aceasta resposabilitate uriasa apasa pe umerii mei. Va trebui sa gasesc o cale prin care sa-l tin pe Orochimaru la distanta de mine, insa daca vom fi mereu departe, cum ma voi mai putea razbuna!? O confruntare fata-n fata ar inplica prea multe riscuri... Ma intorc pe o parte si strang cu putere, dar in acelasi timp cu dragooste medalionul pe care l-am primit de la mama. Nu stiam ce sa fac... Ma simteam foarte debusolata, iar intrebarile fara raspuns ma faceau sa-mi pierd calmul.

Stai putin! E posibil ca scrisoarea sa fie un fals! Mama nu avea de unde sa stie ca familia mea a fost asasinata de un ninja, din moment ce nu putea stii ca avea sa fie ucisa , impreuna cu tata si Cho , inainte ca asta sa se intample !Poate mai exista o sansa !Poate nu au fost omorati !Sper sa fie adevarat !Trebuie sa fie adevarat !Fara ei , simt ca innebunesc...Trebuie sa ajung cat mai repede la palat !Vreau sa stiu adevarul !Ma ridic repede din pat , imi sterg perlele de la ochi , iar apoi ma indrept catre o noptiera , pentru a lua ceva de imbracat .Aleg un tricou alb , o pereche de colanti gri si ma incalt cu sandalele ninja .Ma grabesc spre usa , deschizand-o in liniste .Scot jumatate de cap afara si ma uit in stanga si in dreapta ca sa ma asigur ca nu e nimeni prin apropiere .Dupa cateva secunde , deja alergam pe holul imens , in directia scarilor .In doar 2 minute , eram in fata cladirii imense din centrul satului , deci , am de mers 2 ore pana la palt .Of...!Nu prea stiu pe unde sa merg , insa ma voi descurca cumva !Cred ca cel mai bine ar fi sa ma amestec prin multime , si sa o iau pe drumul principal .

Nu am crezut vreodata ca satul asta e atat de frumos !Sunt foarte multe cladiri colorate , magazine , oameni care zambesc la tot pasul si un parc , in care fug multi copii , care par atat de fericiti , incat imi venea sa plang .Ma simteam oarecum in plus .Parea ca eu sunt o umbra intunecata , intr-o lume plina de soare .Ma simteam atat de singura .Stateam in fata intrarii in parc si ma uitam la toti acei copii fericiti , care se jucau cu prietenii lor , sub privirile pline de iubire ale parintilor sau bunicilor .Ma intreb...daca ei ar fi fost in locul meu , ce ar fi facut ?Oare ar fi putut suporta atata durere si suferinta ?Mi-as dori sa simta si ei focul din inima mea , frica din ochii mei si ura din gandurile mele .Mi-ar place sa ii vad ghemuiti de frica , fara control asupra corpurilor lor , cu fata acoperita de cristale .As vrea sa simta si ei ce am simtit eu , ca sa nu mai fiu singura umbra intunecata , ca sa fiu inteleasa .

Cred ca imaginatia mea a luat-o razna rau de tot !In fata mea , toti acei copii , care acum 2 secunde erau fericiti si lipsiti de griji , plang si tipa , de parca li s-ar fi naruit intreaga lume .De ce sunt atat de tristi ?Cu totii au cazut ghemuiti la pamant , imbratisandu-si pieptul cu mainile , fetele lor exprimand atat de multa suferinta si durere .Pareau ca simt exact aceleasi lucruri pe care le-am simtit si eu atunci , in acea zi . Vreau sa se opreasca !Nu mai suport atata suferinta !Nu inteleg , de ce mai plang ?Parinti lor ii iau in brate , le spun ca totul este bine , insa ei tot sufera !Ce au patit ?Nu am vazut pe nici unul dintre ei sa se fi lovit , pur si simplu au inceput sa planga , fara vreun motiv .Cu totii par atat de afectati...Nu mai suport sa vad atat de multa suferinta !Corpul meu , inert pana acum cateva secunde , a inceput sa faca stanga-mprejur .Am alergat minute in sir , pe unde ?nu stiu .Tot ceea ce vedeam in fata ochilor era pamantul pe care calcam .Din cand in cand , ma mai impiedicam de oameni , insa nimic nu m-a putut opri , inafara de linistea pe care am simtit-o in momentul in care m-am departat suficient de mult de locul din care se auzeau acele voci de copii , care cereau disperate ajutor .Inima statea sa imi sara din piept , iar aerul , care intra pe gura si pe nas deodata , era prea putin .Capul , era intr-o dispozitie cam nasoala , din cauza soarelui , si probabil , si din cauza ca nu prea am mai mancat in ultimul timp...da' ,asta e alta poveste .

Imi lipesc spatele de un perete rece si prafuit , uitandu-ma imprejur , observand ca am ajuns intr-o fundatura alcatuita din 3 ziduri de caramida albastra .Mi se pare ceva cunoscut aici .Am sentimentul ciudat de "deja vu" .A , da !Cum am putut sa uit acest zid !?Este fata in fata cu geamul de la camera mea .Ma holbez timp de cateva secunde la el , iar apoi , ma decid ca mai bine am sa ajung la palat peste zid .O sa fie dificil .E foarte inalt , are cam 7 metri inaltime .Ma descalt de sandalele ninja , apoi , imi ridic mainile in aer , deasupra capului , infingandu-le intr-un interval al zidului ,lasandu-mi intreaga greutata in ele .Inaite de a ma dezechilibra , imi lipesc si talpile de zid , reusind sa ma ridic 2 centimetri , deasupra solului .Urmatorul sfert de ceas care a urmat , a fost unul oribil .Cu cat urcam mai sus , cu atat ma temeam mai tare , iar degetele de la maini , aproape ca nu le mai simt .Ajunsa in varf , am inceput sa inspectez de la inaltime perimetrul , pentru a ma asigura ca nu o sa fiu vazuta de nimeni .Totul era linistit , nimic suspect .Trag tare aer in piept , apoi sar in jos , aterizand , spre marea mea surprindere , in cele doua picioare , care ma cam dureau , ce-i drept .

Incep sa alerg pe o alee pavata , dintr-un parculet cu bazine cu nuferi , gazon , trandafiri albi , brazi si salcii , care ducea spre cea mai apropiata intrare in palat .In timp ce mergeam , mi se parea ca vad in reluare toate momentele petrecute in aceasta curte imensa , iar acum , mai bine ca niciodata , mi-am amintit acea zi .Nu , nu vreau sa mai vad asta !Imi scutur capul si imi continui drumul .In sfarsit !Am ajuns in fata usii imense de lemn , usa care s-a deschis cu cel mai mare zgomot posibil .Intru putin speriata si nesigura in palat , incercand sa ma calmez , insa a fost in zadar .Imi era atat de frica !Daca , cumva acel criminal e aici , sigur va profita de ocazie .Insa , nu doar el ma face sa imi fie frica .Daca sunt capcane pe aici ?Pasesc inainte , in cea mai mare liniste posibila , incercand sa merg cat mai usor .Inima mi s-a facut cat cea a unui purece , iar fiecare pas facut , parea unul minuscul .Holul devenea , parca din ce in ce mai lung , insa , pana la urma , a dat Domnu' si am ajuns in fata scarilor .Am inceput sa le urc timida .Totusi , am reusit sa merg ceva mai repede si sa imi controlez pulsul .

Am urcat , exact asa cum imi scrisese mama , trei etaje .Am inceput sa merg pe hol si sa numar camerele pe langa care treceam , incepand cu una de pe partea stanga , apoi dreapta , si tot asa , pana , am ajuns in fata unei debarale !?Oare am gresit numaratoarea ?Am inceput sa numar din nou , si din nou , si din nou , ajungand la concluzia ca aici trebuie sa fie ascuns acel jurnal .Am pus mana pe clanta , si am numarat in gand pana la 10 , ca sa imi fac curaj .Acum sosise momentul adevarului , daca nu gaseam nici un jurnal , atunci , familia mea traieste , iar in caz contrar , viata mea se va complica si mai mult .Totusi , sper sa nu existe .Apas in jos clanta , deschid usor usa si privesc , cu un singur ochi deschis , incaperea minuscula din fata mea .Imi deschid si cel de-al doilea ochi , acum privind peretii de culoarea piersicii .Inauntru , erau doar 2 dulapuri , cateva produse de curatenie , un scaun si o fereastra mica , inchisa , prin care patrundeau cateva raze de lumina , ce demascau dansul firicelelor de praf , care pluteau in incapere .Imi mut repede privirea spre tavan , si raman uimita !Sunt cam 20-25 de grinzi care se imbina intr-un lego .Parca era dezordine intre ele , dar asta nu conteaza , cum imi voi da seama care e a zecea grinda ?Se pare ca nu am de ales , va trebui sa caut peste tot .

Iau scaunul si ma sui pe el .Imi ridic mainile si imi pun palmele deasupra unei grinzi , miscandu-le intr-o parte , intr-alta , insa nu am gasit nimic .Mai incerc de cateva ori , si pana la urma dau de ceva gros si mare .Se pare ca am gasit jurnalul .Atunci , inseamna ca totul e adevarat ?Da , asa se pare .Ma ridic pe varfuri si apuc jurnalul .Cobor imediat de pe scaun si ma grabesc sa ies afara , nu imi placea acel loc prafuit .Privesc putin dezamagita si speriata obiectul din mana mea .Chiar speram sa nu existe , sa mai fie o sansa , cat de mica .Ma uitam nedumerita la jurnal , nu stiam ce avea sa se intample cu viata mea de acum inaite .Coperta neagra si groasa , ce proteja foile , era simpla .Privesc lung spre ea , in timp ce ma intrebam , daca chiar asta vreau ?Chiar imi doresc sa aflu adevarul ?Daca voi suferi mai mult ?Daca ma va rani , ma voi mai putea vindeca ?Imi este atat de frica .Imi este atat de frica de adevar , de consecintele lui .

Prima!
Ce capitol cool mi-a placut asa de mult deci am ramas O MY GOOD!
Imi place ficul tau, te pricepi la descriere, narezi foarte frumos happy

Oricum pupici!
Mda, am citit repede ciudat eu citesc repede, dar si inteleg :)))

Bună draga mea!
Merci ca m-ai anuntat de next.
A fost un capitol foarte, dar foarte frumos.
Sunt fermecata de felul tau de a descrie, dar si de a nara.
Cele doua se imbina foarte frumos. Sincere felicitari.
Deci pana la urma este adevarat? Parintii Sakurei ai murit sau nu? De fapt..
A gasit jurnalul mamei ei, asta insemnand ca este da nu? Sunt somnoroasa, nu pot gadi limpede acum: )).
In fine...
Eu vreau sa apara si Sasuke in peisaj repedee si mai vrea sa aduci urmatorul capitol mult mai repede decat acesta.
See ya:D

Bună ,Teo .
Deci dă-mi voie să îţi spun că mă surprinzi foarte plăcut . Ai descriere care nu te plictiseşte , narezi foarte frumos şi faci capitole lungi . Greşeli de ortografie , eu una , nu am observat în niciun capitol . Cât despre acţiune , decurge lent şi frumos . Bravo , te descurci foarte bine . Chiar nu are nimeni ce contesta . Eu te felicit din inimă şi aştept nerăbdătoare nextul . Baftă la tastat şi pupici .

hey!merci ca m-ai anuntat si te rog s-o faci si data viitoare!wow!e superb!tu esti buna de scriitoare cu carti de aventuri! death4me - Mori pentru mine 2308263648

sper ca ai astfel de planuri de viitor death4me - Mori pentru mine 3199963233

capitolul e superb!DESCRII FRUMOS SI HAI SAKURA CITESTE MAI REPEDE JURNALUL ALA SI AJUNGI LA EL, CA ESTI FATA INTELIGENTA! in orice caz te astept cu nextul! death4me - Mori pentru mine 2843714615

Abia astept sa vad ce scrie in jurnal si ce se va intampla cu Sakura.
Pana acum nu au aparut prea multe personaje asa ca snt curioasa sa vad cum le vei introduce in fic si ce roluri vor avea ele in viata Sakurei. Sunt o gramada de lucruti pe care abia astept sa le descopar la ficul tau asa ca:
Astept next!!!!!! Te-am pupat si spor la scris ♥

Hei..Scuzama ca ajung abia acum dara...nu am avut timp..Imi place mult ficul dar..caci mereu exista un ''dar'' vreau sa creasca mare o data..Si sa aflu mai multe despre inger si puterile sakurei si asa mai departe..Astept next si PWP dolahe

Heey Honey!

Doamne, in sfarsit am terminat si eu astazi tezele astea nesuferite, deci de acum voi avea mult mai mult timp sa citesc si sa scriu. rock
Ma rog, trecand peste mine, capitolul a fost foarte frumos. Parca am simtit teama Sakurei cu fiecare rand pe care il citeam, cat si nedumerirea ei fata de puterile misterioase pe care le detine.
Chiar mi-a placut capitolul. Dar oare cand o sa apara si Sasuke? Hmm...
Abia astept next-uletzul ca sa aflu. Merci mult ca m-ai anuntat, sper sa o faci si in continuare.
Pai, te poopik dulke si ne vedem la next!

Buna dragelor !Ma iertati ca aduc atat de greu capitolele , dar nu am tot timpul inspiratie , sau calculator , sau timp....intelegeti voi !As vrea sa va anunt...nu stiu cand o sa apara Sasuke , dar pana atunci , va urez lectura placuta !

IV

Degetele mele au inceput sa se miste singure , parca mangaind prima pagina a jurnalului , insa s-au oprit cand au facut contact cu coltul paginii .Am ramas nemiscata timp de 2 minute , in timp ce incercam sa respir cat mai normal .Vroiam sa deschid jurnalul , insa ceva din mine tipa disperat sa nu o fac .Eram oarecum socata .In fata mea se afla adevarul , dar nu eram pregatita sa il aflu .Apuc cartea de la cotor si pornesc in directia scarilor .Fugeam pe coridor atat de tare , incat , uneori ma impiedicam de propriile picioare .Aveam o stare de agitatie si neliniste in suflet .Tot corpul meu tremura fara nici o explicatie .Am inceput sa cobor treptele , si cate 3 o data .

In sfarsit , am ajuns in curte .Of...!Imi indrept privirea spre locul pe unde am venit .Va trebui sa urc din nou acel zid .Dar ce ma fac cu jurnalul ?Nu mai conteaza asta acum , trebuie sa ajung cat mai repede inapoi la bosorog , poate e ingrijorat .Alerg spre locul pe care il fixam cu privirea , ajungand destul de repede la el .Imi ridic capul si ma uit la zid .Am facut asta o data , am s-o fac si a doua oara !Iau jurnalul cu mana stanga , iar mana dreapta o agat de perete , apoi , la fel ca data trecuta , imi lipesc talpile picioarelor de perete .Incep sa urc zidul cu o singura mana , respirand tot mai greu .Pe la jumatatea lui , imi simteam creierul ca un bolovan .Capul ma durea ingrozitor de tare , dar am continuat , desi trageam de mine la maxim .In sfarsit !Degetele mele au atins ultima caramida a zidului .Pun jurnalul deasupra lui , si imi ridic corpul cu ajutorul ambelor maini .Imediat ce picioarele mele au facut contact cu ceva stabil , au inceput sa tremure .Am stat si mi-am tras sufletul cam 10 minute .Niciodata nu am mai simtit atat de multa oboseala .De la atata durere de cap , am inceput sa cred ca ma doare paru' .Am luat jurnalul in mana , apoi am sarit , aterizand in doua picioare .Ma uitat prin jur , sa vad daca imi gasesc sandalele , si spre norocul meu , erau in acelasi loc in care le-am lasat acum aproximativ o ora . Le incalt repede , si ma grabesc sa ies din acel loc stramt si murdar .Strang jurnalul la piept cu ambele brate , si merg cativa metri in fata observand strada principala .Ce bine !Am sa ma intorc repede !

In sfarsit am ajuns in cladirea Hokagelui .Trebuie sa am grija sa nu ma vada nimeni , altfel , o sa fie naspa rau de tot !Ma strecor cu usurinta pana la scari , pe care le urc repede , pana la mine in camera .Inchid usa cu spatele si rasuflu usurata .Ma urc in pat si ma asez turceste .Imi pun jurnalul pe brate si ma uit la el cu o urma de fericire !Adevarul e in fata mea !Deschid cu grija jurnalul .

Imi sprijin capul in maini .Nu pot sa cred !Sunt super tare !O sa fie foarte misto !Imi trebuie doar putin antrenament , exact cum a zis si mama...Mama , daca stiai toate astea , de ce nu ai facut nimic !?De ce nu mi-ai spus ?Ai putut vedea viitorul , dar l-ai tinut doar pentru tine ?Nu pot intelege , insa daca tu crezi ca asa e mai bine...A fost decizia ei .Nu mai pot face nimic acum , vreau doar sa devin mai puternica .Sa fie mama mandra de mine !Acum inteleg de ce nu am avut prieteni si de ce nu am fost ucisa .Insa , va trebui sa invat sa imi controlez puterile .Acei copii au suferit doar din vina mea !Va trebui sa ma concentrez mult la inceput , exact cum mi-a zis si mama .

Ca sa nu va las in ceata , am sa va spun si voua despre ce e vorba : ingerul care se afla sigilat in corpul meu are anumite puteri .Acestea sunt foarte periculoase , chiar si pentru mine , de aceea va trebui sa invat sa imi controlez sentimentele , cel putin pentru o perioada .In ziua aceea , in care viata mea s-a schimbat total , mi-am folosit pentru prima data puterile .Vedeti voi , tot ceea ce imi imaginez ca s-ar putea intampla cu o anumita persoana , prinde contur in mintea respectivului .Acesta este un atac mintal , de care se poate scapa destul de greu , din cauza ca mintea iti este prinsa intr-o tehnica mult mai puternica decat genjutsu , insa nu te afecteaza deloc .Cu ajutorul ei , pot face oamenii fericiti , sau chiar ii pot aduce in pragul sinuciderii .Pe langa asta , mai pot citi si mintile oamenilor , adica pot afla tot ce au gandit si gandesc , tot ce au facut , si au de gand sa faca ; pot trata cu o cantitate mica de chakra orice fel de rana , si de asemenea , pot face din ea si un scut , sau chiar o arma , fara ajutorul sigiliilor ; pot vedea viitorul , insa asta e un mare dezavantaj , pentru ca atunci cand mama vedea viitorul , se intampla spontan , dilatandu-i-se pupila , dupa culoarea ochilor , corpul oprindu-i-se din functionat , ramanand neaminscata , desprinsa de realitate , dar asta timp de cateva minute , nu pare atat de mult , insa , intr-o lupta , e extrem de mult ; iar mai tarziu , mama mi-a zis ca imi vor aparea aripile ingerului , adica voi putea zbura .Ma ridic din pat si iau jurnalul pe care il ascund sub o noptiera .Nu mai am nevoie de el .Am memorat fiecare propozitie si cuvant scris de mama .Ma simt foarte obosita , dar si infometata .Am sa merg pana la Hokage , sa il intreb unde e bucataria .

Ies ca o vijelie din camera si ma indrept spre biroul bosorogului . Ajung in fata unei camere .Bat la usa de doua ori , apoi intru .Il vad pe Hokage stand cu fata spre geam , cu mainile la spate .Acesta se intoarce spre mine si afiseaza o privire curioasa .Incerc sa ii spun ce vreau , insa , ca de fiecare data , de cateva zile incoace , gura doar mi se deschide , sunetele nu vor sa iasa .Fac cateva incercari , care au tot acelasi rezultat .Dintr-o data , un gand imi fulgera prin minte .Asa e !Stiu ce trebuie sa fac !Nu poate fi foarte greu , adica , trebuie doar sa ma concentrez...Ma uit atenta la Hokage , eliberandu-mi mintea de orice fel de gand , apoi ma concentrez si incep sa gandesc : "Si eu cand mai mananc !?" .Doamne , sper ca a mers !Sper ca am reusit sa il fac pe bosorog sa ma auda !Acesta face ochii cat cepele si se uita la mine ca la O.Z.N.-uri :

-Iti...iti poti folosi puterile !?spuse fraza cu vocea tremuranda , ultimul cuvant iesindu-i parca spanzurat din gura ."Da...dar e prima data...Oricum , unde e bucataria ?" .Batranul nu se putea opri din holbat , abia dupa cateva minute a inceput sa faca contact cu realitatea .Probabil ca nu i-a venit sa creada , sau probabil ca s-a speriat atunci cand eu i-am intrat in minte .Una din doua .Imi spune sa-l urmez , indreptandu-ne spre o usa din interiorul incaperii .Se pare ca asta e bucataria lui .Nu e foarte mare , insa are tot ce ii trebuie , chiar si un bucatar .Ma uit prin jur , si ma asez pe un scaun , la o masa cu trei locuri .Hokagele se pune in fata mea si ma intreaba cum de am aflat .I-am povestit intreaga intamplare , iar apoi mi-a spus ca ma va ajuta sa ma antrenez .Bucatarul mi-a pus in fata o farfurie cu mancare , nu stiu ce era , insa , nici nu imi pasa .Atata timp cat era mancare , nu mai conta .

-Te-ai gandit , ce vei face cu viata ta ?Ce vrei sa devii ?m-a intrebat dintr-o data bosorogul .Am stat putin si m-am gandit .Nu aveam de gand sa devin un ninja , pur si simplu nu mi se potrivea ."Designer ."

-Ca sa iti indeplinesti visul , trebuie sa te poti controla .Mi-a spus asta , dupa care a plecat .Stai putin , mai trebuie sa aflu ceva !Ies din bucatarie si ma duc in biroul batranului .Are de dat niste explicatii ."De ce nu mai pot vorbi ?Acel criminal inca mai este in viata ?"

-Doctorii mi-au spus ca ai suferit un soc , s-ar putea sa nu mai poti vorbi vreodata , dar mai exista speranta .Spuse fraza pe un ton plin de regrete , in timp ce se aseza in scaunul de la birou .Nu pot sa cred !Nu voi mai putea vorbi !?Nu pot concepe asa ceva !Cantatul face parte din viata mea !-Orochimaru nu a fost prins , inca .Facem tot ce putem .Il vanam de mai multi ani .Ma indrept dezamagita spre usa .Vreau o viata normala , dar se pare ca nu voi avea norocul asta .Va trebui sa ma razbun de una singura !Ajung in camera si ma indrept spre baie .Fac rapid un dus .Speram sa ma mai pot relaxa putin , insa nu puteam fi atenta la nimic din jurul meu .Mergeam pe langa lucruri la care ma uitam timp de o secunda , apoi uitam totul .Eram foarte agitata si nu ma puteam concentra la nimic , deloc .Probabil din cauza ca eram nervoasa de raspunsurile pe care mi le-a dat Hokage .Mai bine ma culc , poate am sa fiu mai linistita maine dimineata .

Soarele isi face simtita prezenta in camera .Ma ridic din pat si ma imbrac cu o pereche de colanti negri , un tricou alb si sandalele ninja .Ies din camera si ma indrept spre iesirea din cladire .Coboram scarile in graba , indreptandu-ma spre iesire .Exact cand sa ies , cineva imi pune mana pe umar .Tresar , inima facandu-mi-se cat cea a unui purice .Ma intorc , si vad un membru A.N.B.U. ."Ce vrei de la mine ?" .

-M-a trimis Hokage .imi raspunde o voce de barbat .Aceasta ma intreaba unde ma duc , insa nu i-am raspuns , oricum avea sa ma insoteasca , deci va afla la momentul potrivit , pe langa asta , nu imi place sa dau explicatii .Merg mai departe , prin oras , ajungand la capatul lui , intr-o padure .Inaintez inauntrul ei , cu A.N.B.U. pe urmele mele .Ma opresc intr-un loc linistit , langa tulpina groasa a unui copac .Trebuia sa fiu concentrata .O sa am nevoie de acest tip pentru ceea ce urmeaza sa fac .Vreau sa fac din nou ceea ce i-am facut si lui Orochimaru , doar ca mai bine .Imi scot din minte orice fel de gand , dupa care imi imaginez corpul acestui A.N.B.U. strapuns de sabii , ars de viu , rupt in bucatele si jupit de piele .In tot acest timp , nu se putea opri din tipat , suferea atat de tare .Era pe jos , cu mainile imprastiate , cu picioarele starnse la piept , intreg corpul tremurandui .M-am oprit brusc din ceea ce faceam , adica din chinuitul acestui ninja .Mi se parea prea crud ceea ce tocmai am facut , si ma simteam oarecum vinovata .Ma durea pe mine , cand ma uitam la el cum sufera .Cred ca am reusit sa imi controlez si aceasta putere , acum mai ramane sa reusesc sa citesc gandurile si sa modelez chakra .

La fel ca data trecuta , imi eliberez mintea , reusind , dupa mai multe incercari esuate , sa fac un mic contact cu mintea acelui ninja .Ma asez jos , cu spatele sprijinit de copac .Incepusem sa obosesc si sa ma doara capul .E foarte greu sa ma concentrez doar la un lucru .Mintea mea , incerca sa faca legatura cu persoana din fata mea .Era foarte ciudat .Parca , un fir , iesit din capul meu , incerca sa patrunda in capul acelui ninja , dar era prea subtire .Am inceput sa imi imaginez cum acel fir sa ingroasa , reusind sa ajung la mintea...lui !"...inca putin...trebuie sa mai oboseasca inca putin , dupa aceea am sa pot sa o prind .Orochimaru-sama o asteapta , trebuie sa fac ceva sa o ametesc mai repede .Nu imi permit sa mai pierd timpul , nu daca tin la viata mea .E buna , am crezut ca mor in acel minut..." .Inima a inceput sa imi bata cu repeziciune .Asta nu este un A.N.B.U. !E...e trimis de Orochimaru !Ce vrea de la mine ?Am inceput sa respir sacadat , un simtom pe care il am atunci cand imi este frica .Trebuie sa plec de aici !Ma ridic in picioare si incep sa fug .Insa nu fac nici 10 pasi , caci acel impostor imi pune mana la gura si ma ia pe sus .

-Te grabesti undeva ?Ma zbateam cat puteam de tare , insa nu reuseam .Am incercat sa imi folosesc puterile , dar eram mult prea agitata si speriata .Acel ninja a inceput sa sara din creanga in creanga , spre iesirea din oras .O vreme , am renuntat din a ma mai zbate , lucru care la facut pe ninja sa nu mai fie atat de atent , astfel ca am reusit sa il dezechilibrez si sa scap de stransoarea lui , cazand de la vreo 5 metri inaltime .

Edit : Sunt prima . Nu-mi ia nimeni locul .

Teo , fetita mamii este scurt , mult prea scurt ! Dar , o fi el scurt insa imi place mult . Nu as fi crezut niciodata ca acel A.N.B.U este un spion trimis de Orochimaru . Destul de tari puterile lui Saku . Ai avut descriere ceea ce este foarte bine . Dialogul , a fost bun , nu a fost sec .
Oricum capitolul etse frumos si interesant , astept nextul si sper sa ma anunti si in continuare . Bafta la tastat si pupici .

¤Bună draga mea!
Mulţumesc mult de anunţ şi scuză-mi întârzierea.
Chiar dacă a fost puţin cam scurt, mi-a placut extrem de mult.
Descrierea a fost foarte frumoasă.
Acţiunea decurge lent şi frumos, iar dialogul nu este sec.
Un mic sfat? Din câte ştiu eu semnele de punctuaţie se pun exact lângă cuvant, iar mai apoi dai space. Ei bine... Aşa ştiu eu...
În rest.. Totu-i bine şi frumos şi cu siguranţă nu mai am ce să îţi reproşez.
Mi-a plăcut foarte mult.
Aştept următorul capitol şi sunt foarte curioasă în legătură cu apariţia brunetului.
Ok... See ya:D

Ce!!!!!! Impostorul!!!! Cum sa o rapeasca!!!
Cu toate ca nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte ca acele va fi unul din spionii lui Orochimaru. Ai imaginatie si sti cum sa ne surprinzi mereu cu cate ceva neasteptat kiss

Abia astept sa vad ce se va intampla cu Sakura. Dar...fricoasa mai e!!! Il putea pune pe tipul ala in genunchi in fata ei in 2 secunde, insa ei ii era prea teama si nu se putea concentra..... of!!!!
In fine, astept next sa vedem daca va scapa sau nu asa ca: Te-am pupat si spor la scris

P.S. Nu prea inteleg cum voua vi se pare capitolul scurt, oricum l-as privi mie tot mare mi se pare lough

Poate ma lamuriti si pe mine, ca eu cred ca asta e un capitol destul de mare, dar nah fiecare cu parerea lui....