BUNA AM INCEPUT INCA UN FIC...
ma chinue ideea asta de... hmm... 3 ore asa ca m-am gandit sa o pun in aplicare.
actiunea se intampla pe la sfarsitul secolului 19, adica prin 1880 si ceva
P.S.: ideea este inspirata de la un anime, dar nu in totalitate.
cam asta a iesit si sper sa va placa.
lectura placuta...



CAPITOLUL 1

Stiu, multi cred ca ar trebui sa fiu moarta, inca de la acel incendiu. Ei cred ca e un miracol ca am supravit, dar nu e chiar asa. Acum nu sunt nici moarta, nici vie. Eu traiesc doar pentru razbunare, iar atunci cand ma voi razbuna, voi fii cu adevarat moarta. Nu imi pasa ce se va intampla cu mine. Parintii mei nu meritau asa ceva! Intotdeauna descendentii familiei Phantomhive au fost ,,cainii de paza’’ a reginei, facand treburile ei murdare. Din aceasta cauza, s-a organizat un complot impotriva familiei mele. Complotul avea ca tinta exterminarea ramurei principale a familiei Phantomhive. Noi nu am fost niciodata mai multi de 5 persoane, de aceea in incendiu au murit parintii mei si fratele mamei, eu ramanand singura.

Ma simteam devastata. Simteam ca nu mai am putere si nici speranta pentru a putea merge inainte, dar atunci cineva, sau mai bine ceva, s-a oferit sa imi ofere ajutor pentru a ma putea razbuna. Bineinteles, ca nu era un ajutor gratuit. Acesta a costat destul de scump, dar nu imi pasa. Cine s-a oferit sa imi ofere ajutorul, e un demon in adevaratul sens al cuvantului. Desi la suprafata seamana cu o fiinta umana perfecta si rupta din rai, ei sunt total altfel pe interior. Ceea ce ii deosebeste de oamenii adevarati e faptul ca, stiu ca suna ciudat dar, fac totul cu o precizie inimaginabila. Fiinta perfecta... Inca imi amintesc perfect noaptea aceea blestemata. Dupa ce mi-am pierdut parintii, am fost prinsa in flacarile iadului, care s-au coborat pe pamant. Ma zbateam intre viata si moarte intr-un intuneric total. Fiecare secunda aducea cu ea dureri chinuitoare. Imi respingeam soarta. Nu vroiam sa mor, nu inca. Nu pana nu ma voi razbuna pe cei care mi-au omorat parintii! Atunci s-a intamplat sa ii aud vocea dulce ca mierea, pentru prima data. ,,Cei care isi resping soarta, nu le mai este permis sa treaca prin portile Raiului.’’ Acum ca mi-am respins soarta, inseamna ca l-am convocat, si chiar asta am vrut. Ma intreaba inca o data daca sunt sigura ca vreau sa formez un contract cu el. Ma enervasem si nu mai aveam rabdare. Acum tipam la el, adica la perechea de ochi rosii ca sangele care se invarteau prin jurul meu. Desi nu stiam unde se afla si nici cum arata, am continuat sa tip din ce in ce mai nervosa. ,,Destul! Formeaza contractul si indeplineste-mi dorinta!’’. Asa si facu. Imi atasase semnul legamantului, dar acesta nu veni singur. Intotdeauna intunericul venea spre mine inconjurat de dureri provenite din strafundurile iadului. Durea, durea cu adevarat! Dar vocea dulce ca mierea se auzi dinou:

-Tanara stapana, e timpul sa te trezesti! Incet durerea se risipeste lasandu-ma intr-o stare de neliniste. Acest eveniment din trecut, m-a maturizat extrem de mult, si totusi a fost doar un vis. Un vis! Dupa ce mi-am repetat de mai multe ori in gand, m-am calmat. Acum ma simteam chiar bine. Era placut si liniste, asta pana cand aud draperiile cum sunt miscate pentru a face loc soarelui calduros sa imi invadeze camera. Razele firave, imi incalzesc cu blandete pielea creola si plapanda, iar pleoapele mi se deschid cu ezitare, lasand sa iasa la iveala doua perle verzi ca cel mai pretios smarald. Ce lumina puternica! Ma rotesc de cateva ori prin pat, pana ajung in capul oaselor. Am ametit, dar clipesc de cateva ori pentru a dizolva ,,ceata’’ din capul meu. Ii vad pe majordomul meu, Sasuke, cum imi intinde halatul meu, alb, din matase pentru al lua peste camasuta de noapte scurta pana la genunchi si de un roz foarte pal. Ma uit la el un pic dupa care imi strecor mainile micute prin manecile halatului fin. Mereu ma asteptam sa fie cate o schimbare la el, dar niciodata nu se intampla asta. Mereu pare ca e un baiat de 16 -17 ani dar de fapt el are mii de ani. Chiar ma amuza gandul ca e o fosila de sute de ani, dar nici o data nu schitam macar un zambet. Parul negru si stralucitor, ii statea aranjat la fel ca de obicei, intr-un mod in care sa para ciufulit. Ochii sai, de o nuanta ciudata de rosu ca sangele, erau la fel de inexpresivi. Fata sa, cu expresiile lui indescifrabile, ma faceau mereu sa ma intreb ce simte sau ce gandeste. Cum am mai spus, demonii sunt fiintele perfecte si parca rupte din rai, ei bine, nici la el nu se facea o exceptie. Arata foarte bine, dar nu ma interesa cum arata, atata timp cat ma ajuta sa imi indeplinesc dorinta.

Ma indrept cu pasi lenesi spre baie pentru a-mi face siesta de dimineata. Ajung in fata oglintii si ma privesc atenta. Primul lucru care iese in evidenta, pe fata mea, este semnul legamantului de pe pupila ochiului meu drept. Un semn destul de ciudat de o culoare lila inchis. Mai exact o stea intr-un cerc, care la randul lui era inconjurat de alt cerc din care ieseau un fel de spini. Mi s-a spus ca cu cat e mai aproape de ochi, cu atat e mai puternic legamantul, dar eu i-am spus sa mi-l ataseze pe ochi. Cum fac de obicei, imi ascund semnul sub un petic negru, dupa care imi fac o carare pe partea stanga, lasand pletele roz sa imi acopere si jumatate din petic. Toti credeau ca am vro cicatrice mai urata, provocata de acel incendiu. Nu imi pasa ce cred, atata timp cat nu afla cineva despre acest insemn. Cu acest legamant, Sasuke a devenit majordomul meu sau mai mult un gardian care imi indeplineste toate ordinele, dar dupa ce ma voi razbuna trebuie sa ii dau sufletul meu pentru a se hrani cu el. Repet, nu imi pasa de costuri. Pentru a-mi indeplini dorinta, fac orice! Dupa ce imi tremin siesta, ma duc in camera, unde ma imbrac intr-o rochie verde si vaporoasa, si lunga pana in pamant, la care ii accesorizez o pereche de pantofi verzi cu toc mediu. Nu imi placeau astfel de rochii, dar fiindca sunt mostenitoarea familiei Phantomhive, trebuie sa ma port ca atare deoarece fac parte din inalta societate.

Cobor lent si ultima trepta a conacului si ma indrept cu miscari lenese, dar totodata gratioase, prin holul imens, spre salonul aranjat in stil antic. Vad ca masa era deja pregatita, iar Sasuke ma astepta pentru a-i da alt ordin. Ma indrept spre ea si ma asez pe scaunul mare si confortabil. Dar nu ma asez bine, ca o vad pe Mey-Rin, slujnica, cum aterizeaza pe jos impreuna cu tava din argint, pe care aducea ceasca cu ceai. E asa de ametita! Probabil nu vede din cauza ochelarilor ei giganti, imi spun eu sarcastica. Parul ei roscat-stacojiu era rasfirat pe podea, iar in coltul ochilor ciocolatii se observau mici perle cristaline. In jurul ei erau imprastiate zeci ce cioburi, din portelan fin. Se ridica in picioare si disparu din camera pentru cateva secunde, apoi se intoarse cu un prosop, cu care sa stranga mizeria. Sasuke ii tinuse predica cum ca nu e tenta, iar eu intre timp am terminat micul dejun, intr-o galagie infernala. Nu imi pasa ce se intampla cu altii! Ma ridic de la masa si ma indrept spre scarile care duceau spre biroul meu. Picioarele mele se miscau atat de incet incat putea sa ma intreaca chiar si un melc. Urc jumatate din scarii, trec pe langa un tablou, ceea ce ma face sa ma opresc si sa il mai privesc inca o data. Pictura ii intruchipa pe parintii mei cand erau capul familiei. De fiecare data cand vedeam acest tablov parca cineva imi reamintea ca nu mi-am indeplinit dorinta. Iubeam aceasta pictura mai mult ca orice, dar ma exaspera la culme.

-Sasuke! Il chem eu pe un ton cam prea imperativ, iar el in doua secunde e langa mine. Ce e asta? Il intreb eu aratand cu mana spre tablou. Imi raspunde formal, zicandu-mi ca e capul familiei Phantomhive si sotia acestuia. Mda... Asta stiam si eu, inca o data ii spun pe un ton aspru:

-Da-l jos. Capul afacerii ,,Phantomhive’’ sunt eu acum, Sakura Elizabeth Phantomhive.

Am mai spus ca nu imi pasa ce cred altii, despre faptul ca acum la conducerea afacerii este o copila de 13 ani si din partea mea puteau sa vorbeasca pana raman fara aer. Oricum peste o saptamana e ziua mea de nastere si oficial o sa fiu mai mare cu un an. Ce prostie! Cica o sa a maturizez cu un an, dar nu tot la fel o sa gandesc... Acum sau peste o saptamana, nu e tot una?! In fine... El nu mai spuse nimic, doar aproba dand usor din cap.

Ma intorc si imi continui drumul. Urc doua scari, dar un ciocanit in usa ma opreste. Imi intorc privirea catre Sasuke si il vad ca se uita la mine asteptand un ordin. Nu ii mai spun nimic doar imi atintesc privirea catre usa principala. Intelesese si se duse spre ea cu pasi mari. Nu facu cativa pasi ca a si traversat holul urias. Pentru un demon care se preface un om, se misca prea repede, imi spun ironic in sinea mea. Apasa clanta, iar usa se deschise. In spatele ei se afla o persoana foarte cunoscuta mie. Fara sa imi dau seama al luat-o cale intoarsa, acum coboram scarile cu pasi mici. O persoana pe care nu am mai vazut-o de 3 ani, mai exact din noaptea incendiului. Mereu a fost o fire ratacitoare si cu doua fete, dar sa o vad asa la usa mea, mi se pare putin ciudat. Aceasta persoana era...

VA CONTINUA...

Rochia Sakurei Phantomhive:


cam asta a fost primul capitol si sper ca v-a placut
va pupacesc dulce si multumesc ca mi-ati citit noul fic
EDIT:Inca trei comm si aveti next!

BUNA AM VENIT CU NEXTU'...
sper sa nu va suparati pe mine pt ca e cam tarziu, dar abea acum mi-am facut putin timp ca sa scriu
va multumesc pentru comm-uri si ma bucur ca va place
scumpele mele max si teo, voi abea acum aflati ca sunt nebuna? si teo stai linistitaca nu i facut vro crima ca ai intarziat si chiar daca nu veneai pe aici, eu te iertam oricum
scumpa mea HanazawaRin nu prea stiu japoneza, bine doar cateva cuvinte, dar de aia exista dictionarul nu?!
poi sa nu o mai lungim... 3... 2... 1... Motor! (mereu am vrut sazic asta )
lectura placuta!


CAPITOLUL 2

Aceasta persoana era Angelina Durless, sotia raposatului meu unchi. Cum ii este si porecla, Madame Red, era de asteptat sa fie imbracata total in rosu. Nu am de ce sa o contrazic, pentru ca se asorta cu ochii si parul ei de o nuanta rosu aprins. Ajung in fata ei si in cateva secunde sunt nevoita sa ma dau un pas inapoi pentru a nu cadea din cauza greutatii ei. Ma strangea atat de tare in brate incat mi-au dat lacrimile. Dupa cateva minute in care abea am putut sa respir, imi dadu drumul drumul, iar acum ma privea cercetator. Sasuke era oarecum amuzat pe seama asta.

-Oh, scumpo! Nu trebuie sa plangi pentru mine! Spuse cu ingamfare Madame Red. Imi sperg micile perle de pe obraji si ii dau ochii peste cap. Ea se da doi pasi inapoi si ma cerceteaza atent. O intreb cu ce ocazie ne face o vizita, dar ea trece la al subiect: Ce mare te-ai facut! Scumpo, ar trebui sa porti rochii mai stramte. Trebuie sa lasi sa se vada formele tale frumoase! Mi-am lasat capul in jos fiindca simteam cum obrajii imi iau foc. Cum putea spune o asemenea prostie?! Gandeste macar?! Un ,,nu prea cred’’ iese neintentionat din gura mea. O invit inauntru si accepta, dar brusc se opri la jumatatea pasului. Ma uit la ea cu o expresie intrebatoare. Oare ce o vrea? Isi arunca privirea inapoi. Din spatele ei, de afara, se ivise un majordom. Nimic neobisnuit la el. Avea parul roscat inchis, iar ochii de un kaki interesant. Pe varful nasului purta o pereche de ochelari, de vedere, cu lentila mare si rotunda si era imbracat intr-un costum inchis la culoare. Cum am spus, nimic special la el, in afara de faptul ca semana izbitor de mult cu o fata, dar adevarul era ca e baiat. In fine, ii invit inauntru si ii spun lui Sasuke sa ne pregateasca ceaiul. Madame Red, l-a trimis pe Grell, asa am aflat ca il cheama pe majordomul ei, impreuna cu Sasuke ca sa faca si niste gustari.

Grell se tot holba la Sasuke, dupa care a inceput sa se inroseasca si sa faca mai rau decat o mata in calduri. Mi s-a parut o reactie extrem de ciudata din partea unui baiat, pentru un altul. Problema lui ce face, atata timp cat nu o face aici, fiindca e foarte dezgustator. Cei doi au parasit salonul lasandu-ne singure. Am discutat aproape cinci minute, pana cand Sasuke si cu Grell au sosit cu gustarile. Nu am aflat nimic interesant de la ea. O simpla vizita cu obiective ascunse, momentan necunoscute. Sasuke pune ceai in cestile de portelan, gravate cu argint, iar Grell se pregateste sa puna prajitura frantuzeasca pe masa, dar cred ca pentru el ,,masa’’ inseamna pe rochia mea. La cat se holba dupa majordomul meu, cred si eu ca nu e atent in alte parti, nici macar la propriile picioare. Presupunerea mea s-a adeverit pana la urma, un alt inpiedicat... Ma uit la mine cu dezgust. Aratam groaznic! Rochia verde era acum, colorata si in alb, iar inelul familiei mele, de pe degetul mare, era acoperit tot de prajitura. Piatra cea mare, din smarald, a micului cerc, nu se mai vedea. Acest inel a apartinut tuturor capurilor familiei si afacerii Phantomhive, si de aceea e foarte important pentru mine. Si asa abea imi pastram calmul, acum eram nervoasa de imi venea sa sparg ceva, dar m-am abtinut nevrand sa fac vrun spectacol. Impiedicatul se apropie de mine, cu dorinta de a-si cere iertare si de a ma curata. S-a asezat in genunchi in fata mea si incepuse sa stranga mizeria, de pe mine. Cu un simplu deget il inping, pe frunte, iar acesta cade pe spate. Ma ridic cat de gratios puteam, avand in vedere ca aratam mai rau ca un porc, si ma indrept spre scarile care duceau spre camera mea. Ma uit cu coada ochiului la Sasuke, care mergea tacut in spatele meu, apoi ii zic sa imi pregateasca o alta rochie si sa curete inelul. Zicand astea, ii asez mica bijuterie in palma sa mare, acoperita de o manusa alba si fina. El avea semnul pe dosul palmei sale stangi. Acelasi semn ca el meu, care arata ca suntem legati.

Ajung in fata camerei mele si imi dau seama ca el nu mai era in spatele meu. Deschid usa nepasatoare si il vad pe Sasuke cum ma asteapta, in brate cu o rochie alba si simpla, pe care o accesoriza cu un sal fin din catifea verde, care se asorta perfect su smaraldul inelului si cu ochii mei. Ii spun sa iasa afara cat ma schimb, iar el iesi dupa obisnuita lui replica: ,,Da, my lady’’. Oricum dupa ce pleca, m-am si schimbat. Nu suportam sa stau in rochia aceea murdara. Imi aranjez un pic parul dupa care ma grabesc in salon.

Intru in salon si sunt anuntata de Sasuke ca am primit o scrisoare. Neasteptat... O scrisoare, dar de la cine? El imi intinde un platou de argint pe care era asezat un mic plic alb cu un sigiliu regal pe el. Un gand nevinovat imi fulgera mintea. Ce mai vrea acum?! Deschid usor plicul si scot o mica hartie alba, impaturita elegant. O deschid incet si incep sa o citesc. Raman din ce in ce mai socata dupa fiecare cuvant citit. Era atat de ciudat! Vazandu-mi expresia, matusa ma intreba ce scrie. Respir adanc pentru a ma calma, apoi ii spun tare si rar:

-Un criminal in serie a omurat pana acum 11 adolescente din familii instarite, la periferia orasului vecin. In fiecare seara alta victima... In 11 zile... Nici nu mi-am dat seama cand am inceput sa gandesc cu voce tare. Madame Red ma intreba ce ideea am. Dar ce idee am? Poate... Bingo! Asta e! Ii raspund la intrebare cu indiferenta: Ne ducem sa investigam lucul crimelor, iar apoi ne trebuie o memeala, de preferabil sa fie fata. Deci stim ca acest criminal omoare numai fete, dar de ce? Ceva nu se leaga...

-As avea eu o idee pentru momeala, ma intrerupse matusa pe un ton alintat. Nu prea imi place cum suna asta! Ce idee mai are? Ea continua sa vorbeasca fara sa o mai intreb eu despre idee. Eu sugerez ca tu sa fii momeala...

Eu?! E nebuna? Cum sa se gandeasca la asa ceva! Bine, recunosc ce e o oportunitate pentru al prinde pe hot mai usor, dar de ce eu? stiu ca eu nu as patii ceva niciodata, atata timp cat Sasuke e langa mine, dar totusi... Iar nu apuc sa o intreb ca imi raspunde inainte sa imi auda intrebarea:

-Tu esti perfecta pentru asta din 5 motive: 1. Esti o fata tanara; 2. provii dintr-o familie instarita; 3. Nu iti e teama de nimic; 4. Il ai mereu pe Sasuke langa tine, ceea ce e de ajutor si nu in ultimul rand 5. Esti frumoasa si ai si forme apetisante, spuse asta si imi facu cu ochiul in acelasi timp. E cam tacanita sa imi spuna asa cava in fata, dar e oarecum adevarat, si totusi adevarul nu e suficient ca sa nu ma faca sa rosesc. Imi dau ochii peste cap, in semn de nepasare si ii spun ca in 30 de minute sa fie gata de plecare. Ma reintorc in camera mea si la fel ca data trecuta, Sasuke era deja acolo si stia si ce vroiam eu de imbracat. Pleca din camera, lasandu-ma singura cu noua costumatie. Imi dau jos rochia pe care abea am luat-o pe mine si imi iau alta, crem si la fel de simpla ca cealalta, doar ca aceasta avea un corset maroniu, care se incheia sub piept, scotandu-l si mai tare in evidenta. In final ma incalt cu o pereche de pantofi maronii cu toc de 10, iar la gat imi prind un mic colier de-al mamei mele, din aur. Cateva suvite de par mi le prind la spate cu un cleste, lasand cateva firicele rebele care imi acopereau o parte din peticul de pe ochiul drept si acum cred ca e OK... Bine cred ca m-a luat gura pe dinainte cand am zis ca Sasuke stie cu ce vreau sa ma imbrac. Nu stie deloc ce vreau eu, bine vreiam ceva mai atragator decat de obicei, dar asta e... Prea de tot! Acum nu mai conteaza, fiindca o sa fiu in intarziere si asta nu imi place. Imi i-au repede o esarva crem care mi-a asez pe umeri, dand un aer de finete costumatiei acestea vulgare.

Ies grabita din camera, dar nu fac mulri pasi ca ma izbesc de pieptul tare al lui Sasuke, care ma prinsese de mijloc, chiar inainte sa fac contact cu pamantul. Ma sprijin de el pana imi recapat echilibru si observ ca ma priveste aprobator.

-Iti cam place sa ma vezi imbracata asa, ha? Il intreb eu ironica.

-Da, my lady. Sunteti cu adevarat incantatoare. Spuse cu un zambet strengar pe fata. Nu stiu de ce, dar m-am cam enervat sa o aud de la el. Oricum e parerea lui, deci poate sa si-o pastreze, fiindca nu am nevoie de parerile altora. Le spun ca trebuie sa plecam, ca altfel ajungem numai maine dimineata, iar ei ma aproba.

Ascult zgolotele venite de pe strazile aglomerate, ale orasului cu pricina. Aici trebuia sa aiba loc urmatoarea crima, dar unde? Harta din fata mea intruchipa orasul mai mult sau mai putin. Unde, unde are de gand sa atace? Poate... Iau stiloul in mana si incep sa marchez locurile unde s-au petrecut crimele precedente. Asta e cu adevarat ciudat... Dar daca... Unesc toate punctele cu linii si se pare ca a iesit ceva la fel de interesant pe cum credeam. Toate crimele erau facute strategic astfel incat formau un traseu in forma de spirala infinita. Locul primei crime era de fapt centrul spiralei, iar urmatoarul loc ar trebui sa fie... La magazinul de pompe funebre?! Cred ca isi bate joc de mine. O sa regret acest lucru, dar trebuie sa o fac si pe asta. Ii trimit pe Sasuke sa investigheze centrul, unde s-a intamplat prima oara, iar pe Madame Red si catelusul ei la ultimul punct. Toti ma ascultafara sa comenteze si am plecat fiecare spre propriul loc de cosmar.

Ma avant pe strazile zgomotoase si inot prin marea de oameni. Zgomotul asurzitor era nimic, in comparatie cu mirosurile de transpiratie si parfumuri ieftine. Era dezgustator. Oameni buni s-a inventatapa si sapunul pentru a scapa de transpiratie, iar cu parfumurile ieftine, faceti fratilor economie si cumparati-va unul bun care sa nu puta! Of doamne, cred ca nu o sa imi mai pot folosi niciodata nasul... Simt cum se invarte totul cu mine si imi pierd usor echilibrul. Picioarele mele se inmoaie, urmand ca, corpul meu sa faca contact cu strada pavata. Asta o sa doara! Astept durerea, dar nu vine... Acum imi dau seama ca stau sprijinita pe pieptul cuiva care isi strange bratele protector in jurul meu. Un miros placut imi inunda toate simturile. Il cunosteam prea bine. Era parfumul lui... A lui...

VA CONTINUA...

si acum pozele:
-corsetul Sakurei:

-colierul mamei lui saku:


sper ca v-a placut si astept cat mai multe pareri ca sa stiu unde sa mai schimb daca nu va place... pipiki multi... zby!

BUNA, AM ADUS NEXTU'...
Atentie!acest capitol contine cam multe scarbosenii, va urez lectura placuta... atat cat se poate...



CAPITOLUL 3

Era parfumul lui... Al lui Naruto, logodnicul meu. Ca de fiecare data cand ma tinea in brate, nu puteam sa ii vad ochii albastrii, mai albastri decat cerul senin de vara. Firicele rebele, blonde, ii incadrau fata, coborand usor peste cele doua safire, cuminti asezate sub sprancenele aproape blonde. Zambetul dulce ii era intins, ca de obicei, pe toata fata. Privirea imi coboara pe pieptul sau bine lucrat si bratele musculoase. Purta o camasa bleo-maren descheiata la primii 3 nasturi, iar peste aceasta, un sacou negru ce se asorta cu pantalonii sai, de culoare tot neagra. Era elegant ca intotdeauna... Desi e mai mare ca mine cu 2 ani, el are corpul precum un atlet profesionist, dar singurul lui defect e ca are un comportament copilaros. Dar nu am ce face, totusi e logodnicul meu de cand m-am nascut... Deoarece si el provine dintr-o familie foarte instarita ce conduce multe afaceri prospere, parintii mei au zis ca asa firmele s-au putea ajuta intre ele. Nu stiu ce sa zic despre aceasta logodna... Eu il iubesc ca pe un verisor sau ceva de genul, dar el ma iubeste ca pe o femeie. Vocea lui calda imi intrerupse sirul gandurilor. Imi spuse ca arat... Excelent. Privindu-ma atent, ma intreba ce caut aici, ce ii puteam spune?! Ca merg la magazinul de pompe funebre ca sa ce?! Sa ma prefac ca sunt urmatoarea victima a criminalului in serie? De fapt, el stie in ce treburi periculoase sunt implicati cei din familia Phantomhive. Ii spun pe scurt ce se intampla si unde ma duc, iar el se ofera, ca un gentleman, sa vina cu mine. Nu puteam permite sa i se intample ceva asa ca nu am aprobat ideea lui. E enervant cand lumea iti stie slabiciunile, iar Naruto era unul din putinele persoane care le stie pe ale mele. Stie cum sa ma faca sa ii accept si cea mai prosteasca idee, si chiar in momentul de fata, mergem amandoi spre acel magazin de cea mai joasa speta.

Strazile, impanzite de jignirile si rasetele oamenilor de rand, ma faceau sa imi pierd ratiunea. Cum puteau fi atat de fericiti? Chiar daca se jicnesc...Chiar daca nu au o stare materiala cat de cat decenta... Chiar daca nu au familii si sunt singuri... Cum? Cum...? Nu cred ca voi sti raspunsul la aceasta intrebare niciodata. Eram atat de adancita in propriile ganduri, incat m-am lasat condusa de Naruto. Ma tineam de bratul lui astfel incat, la cat de mica sunt, sa nu ma pierd prin multimea de oameni. Vocea lui blanda ma rupse din visarea mea cu ochii deschisi.

-Acesta e locul? Ma intreba el in timp ce imi arata o cladire veche si darapanata, parca desprinsa dintr-un film de groaza, de pe o alee laturalnica, in care domnea intunericul. Ferestre crapate... Draperii negre, rupte in toate partile... Pereti negrii, cu vopseaua cojita pe alocuri... Un semn publicitar, din lemn putred, pe care era zgariat numele magazinului... Si pe langa toate astea, un miros... Semana cu miasma persistenta intr-o macelarie, izul cleios de carne taiata amestecandu-se cu duhoarea dulceaga a intrarii in putrefactie... Acest miros ma facu sa imi fie si mai rau decat imi era deja. Simteam cum stomacul meu mai avea putin si facea tumbe, iar gatul imi era uscat si ma ustura de parca as fii mancat carbuni incinsi. Instinctiv, am luat esarfa, imbibata de parfum scump, frantuzesc, si mi-am infasurat-o in jurul fetei, pentru a estompa aerul poluat ce se indrepta spre plamanii mei. Vad ca nici Naruto nu o ducea mai bine, ba chiar, el, a inceput sa si tuseasca foarte urat, dar imi urma exemplul, ascunzandu-si nasul in gulerul sacoului sau in stil venetian.

Imi fac curaj si cu pasi foarte marunti, ma indrept spre usa mare, din care lipseau multe bucati de lemn. Apas pe clanta ruginita cu o oarecare ezitare, usa deschizandu-se cu un scartait puternic, ca mieunatul unei pisici aflate pe moarte. Intru in camera invaluita in intuneric, de nu iti puteai vedea nici macar mainile, iar un sentiment ciudat puse stapanire pe mine. Naruto era chiar in spatele meu, puteam chiar sa ii aud bataile accelerate ale inimii, la cat de aproape statea de mine. Mainile si picioarele mele vroiau sa tremure, dar eu nu le permiteam acest lucru lipsit de mandrie. Merg incet pe langa peretele zdrentaros, pipaindu-l cu varful degetelor. Mainile mele micute dau peste un fel de candela. Nu, nu era o candela, ci era o lumanare. Oricum nu conta ce era atata timp cat putea sa ne ofere putina lumina. Din decolteul rochitei, imi scot micuta cutie de chibrite pe care am luat-o din prostie. Se pare ca si prostia are rolul ei... Aprind lumanarea... O mica flacara se chinuia sa lumineze intreaga incapere, dar asta era cu mult peste puterile ei. Il aud pe blond cum rasufla usurat. Mda, am uitat ca are fobie de intuneric inca de cand era un copil.

Intunericul se estompa treptat, iar ochii mi se obisnuiau cu noua lui intensitate. Puteam distinge forme si obiecte. In mica incapere, erau inghesuite patru sicrie, trei dintre ele erau rezemate de perete si unul era intins pe o masa subreda, iar capacul acestuia era deschis. Puteam vedea vechea casa de marcat asezata pe un birou micut, pe care mai erau alte doua lumanari topite pe jumatate. Intr-un colt al camerei se observau doua cruci sprijinite neglijent de un scaun cu un picior lipsa. Tot acest peisaj era acompaniat de mii de panze de paianjen pe care mai umblau inca micile insecte. Pe pereti, erau agatate cateva tablouri cu persoane carora li s-au facut sicrii aici, iar rudele au uitat sa le mai ia pozele. Alte cateva tablouri stateau imprastiate pe jos, printre cioburile care faceau parte din ele, candva. Pe podeaua rece, din lemn crapat, se aflau soareci morti aflati in putrefactie si scheletele micute ale acestora.

Cu grija inaintez pana in partea opusa a camerei, unde se aflau lumanarile si am mai luat una, pentru blondin. Dupa ce i-am inmanat lumanarea aprinsa, am hotarat sa ne despartim, ceea ce nu i-a prea convenit matei speriate. Merg incet, cercetand fiecare coltisor al holului intunecos. Nimic nu era surprinzator la ce se afla aici, intr-un magazin de pompe funebre care a dat faliment. De-a lungul holului nu intalneam decat gunoaie si panze de paianjeni, ceea ce ma bucura ca am hotarat sa port pantofi cu toc. Intr-un final ajung la capatul holului, dar nu gasesc nici o usa, doar un dulap si un lacat pe el. Poate ca e ceva important aici... Asa ca ma hotarasc sa il deschid, dar cum? Dupa cateva secunde mi-am amintit de briceagul pe care l-am ascuns in corset. Il scot repede si ii scot micul cutitas. Cu varful briceagului reusesc cu greu sa deschid lacatul care cade pe podea, cu un zgomot asurzitor, ramanand inert. Usile dulapului se deschid si cum ma asteptam, inauntrul lui se afla un secret. Nu era un cufar cu comori sau ceva de genul, ci era un alt hol, intrarea catre o camera ascunsa.

Un fior rece imi traversa corpul, parca avertizandu-ma ca nu vreau sa vad ce e acolo, dar nu pot da inapoi. ,,Curiozitatea a ucis pisica’’, in cazul meu, fata. Fiind micuta, ma strecor usor prin dulap si dau de niste scari. Cobor incet fiecare treapta, fiorul intensificandu-se cu cat eram mai aproape de acea camera. Ajund la ultimele scari, iar in fata mea, statea inaltata o usa din fier pe care era scris impunator cuvantul ,,LABORATOR’’. Apas pe clanta rece si observ ca usa era descuiata. Deoparte si de alta a camerei imense erau asezate pe rafturi tot felul de borcane. In coltul camerei se afla o masa din fier, pe care erau aranjate tot felul de instrumente pentru disecat, chiar si un fierastrau... Din nou, curiozitatea ma impinge la prea multe, asa ca ma uit mai atenta la borcanele recent lustruite. Un mic tipat vrea sa iasa afara, dar il opresc rapid pentru ca nu vroiam sa vina si Naruto aici. Fiecare borcan avea astfel de monstruozitati?! In unele sunt pastrate umbrele si organale celor morti, maini si ochi, urechi si labe ale picioarelor, cu pielea cenusie si oribil la vedere; in altele sunt lucruri mai greu de recunoscut: un plaman innegrit, o inima enorma, un glob ocular... Unul din borcane continea un cap de femeie, de fapt adolescenta, despicat cu mare grija cu ajutorul unui fierastrau, cu fata perfecta si ochii inchisi. Asta era ingrozitor! Cine ar putea face asa ceva?! Incerc sa imi pastrez calmul si sa nu devin prea frustrata de ceea ce vad aici. Trebuia sa gandesc limpede! Deci de asta nu s-au gasit cadavrele fetelor intregi... Ce au de gand? Ce... Gandurile imi sunt intrerupte de un scartait ciudat, urmat de un vant foarte rece. Lumanarea se stinge, incaperea scufundandu-se in intuneric, iar eu imi intorc privirea de unde s-a auzit zgomotul si...

VA CONTINUA...

cam asa arata Naruto, exceptand imbracamintea!


sper ca v-a placut, celor care v-au placut, iar celor care nu... imi pare rau!
v-am pupacit si ne mai auzim...

EDIT: mersi Crystal, am corectat greselile pe care le aveam... sper ca acum e mai bine.