BUNA... AM ADUS NEXTU'...
Stiu ca a trecut o vesnicie, dar am adus si continuarea. Ce pot spune, multumesc de comm-uri si sper sa va placa.
Imi cer scuze de pe acum de actiunea cam grabita, dar asta e.
P.S.: Capitol necorectat. Am sa trec mai tarziu sa vad greselile.
Lectura placuta!


CAPITOLUL 4

Lumanarea se stinge, incaperea scufundandu-se in intuneric, iar eu imi intorc privirea de unde s-a auzit zgomotul si simt o lama rece ce imi brazdeaza incet, adanc si dureros, pielea bratului drept, neputand sa nu ma crispez. Chicote sumbre rasuna usor in incapere, facandu-ma sa trsar. Durerea devenea din ce in ce mai apasatoare, lama alunecand tot mai in jos, pe antebrat. Mii de furnicaturi se simteau in urma acesteia, lichidul rosiatic imprastiindu-se pe brat. Mirosul dulceag si gretos al sangelui proaspat, acapara treptat camera. Simteam cum incet, incet mana imi amorteste, nemaiputand sa misc nici macar degetele. Chicotele se transformau intr-un ras isteric, ca al unui copil ce se chinuie sa nu planga atunci cand e injosit. Daca nu incercam sa gandesc rational si sa raman calma, mai ca incepeam si eu sa rad numai pentru al acompania. Sabia care pana acum isi facea drum prin pielea mea creola, acum statea cu varful pe podea, dar inca tinuta in mainele sale. E intuneric si nu vad nimic, dar dupa forta pe care a pus-o, este un copil inalt cam de 1,25m-1,30m, iar dupa timbrul vocii as putea spune ca e un baiat de 6-7 ani.

-Surioara... Nu ma parasii si tu! Nu ca mama. Spuse acesta pe un ton alintat, facandu-ma sa ma trezesc din analizele mele, dar tot odata confirmandu-le. Am deschis gura ca sa ii spun ceva, dar am inchis-o la loc. Nu aveam ce sa-i spun, dar el avea. Nu, nu am sa te las sa pleci. Vei ramane cu mine si cu celelalte surioare. Continua baietelul, apoi ridica sabia destul de micuta, dar mult prea grea pentru el, si o indrepta deasupra capului meu, pregatindu-se sa o lase sa cada. Instinctual imi ridic mana stanga deasupra capului, incercand sa imi creez o slaba bariera de aparare. Cateva cuvinte imi ies ca un sasait incet, printre dinti. Stiam ca e acolo si ca asteapta un ordin. Asteptand ca un sarpe la panda. Un sarpe frumos, elegant si gratios, dar si tare enervant. Stiam ca m-a auzit.

In urmatoarea clipa, sabia aluneca cu viteza, avand o singura tinta, iar aceea eram eu. Nu imi facusem griji si nici nu aveam sa imi fac. Sabia isi schimba total traiectoria, sub presiunea unei maini albe cu degete lungi, acum ajungand sa stea in celalalt colt al camerei. Sasuke il prinse pe copil de mana si se pregatea sa il omoare cu cealalta, dar atunci intervin rapid si ii spun ca daca el e criminalul atunci ar fii mai bine sa fie inchis, nu omorat. Ii mai spun ca o sa il luam cu noi pana sa il ridice politia, iar acunci el il facu inconstient pe baiat cu o usoara lovitura la gat. Sasuke se apleca sa ma ia in brate, dar il opresc.

-Cara-l pe el, nu pe mine! eu ma descurc si singura. Dar totusi i-am aceptat ajutorul ca sa ma pot ridica in picioare. Ii fac ii semn dun cap si am inceput sa mergem catre iesire. Incercam sa fac pasi cat mai siguri tinandu-ma cu mana stanga de perete. Il simteam in spatele meu urmarindu-mi, cu atentie, fiecare miscare. Dupa ce trece si de hol si ajungem in camera principala, am inceput sa ma simt mult mai bine. Am tras cu putere usa veche, nemaipasandu-mi de scartaiul asurzitor, pentru ca eu doar vroiam sa ies de acolo. Aveam nevoie de aer curat si de liniste, dar numai liniste nu am primit atunci cand Naruto m-a vazut cu mana dreapta ranita, iar rochia plina de sange. Incepusera sa faca scandal si sa imi spuna cat de ingrijorat era si cat de speriat. Da, il cred. Of, ce face iubirea din om, de aceea nici nu am nevoie de ea!

Din cauza pierderei masive de sange ma durea extrem de tare capul si ma simteam mai ametita ca dupa trei sticle de rom. Nu prea mai stiu ce s-a mai intamplat, dar stiu ca am ajuns acasa si m-am dus direct la baie. Stiu ca aproape am adormit in cada cu apa calda, plina cu spuma, si ma chinuiam sa rezist somnului. Stiu ca le-am zis sa il imbaieze si pe copil si sa il imbrace cu haine curate, apoi sa il lase sa doarma in camera cea albastra, cu jucarii. In rest nu mai stiu nimic, decat ca am iesit din baie si m-am imbracat in pijamale apoi m-am trantit in pat si dusa-am fost.

Am sarit din pat ca arsa, mici borbonele de sudoare acoperindu-mi fruntea. Acum m-am trezit! Am avut un vis ciudat, care cred ca o fost mai mult un cosmar. Se facea ca mergeam pe un dol infinit, iar pe langa mine treceau chipurile parintilor mei, a putinilor fosti-prieteni, a servitorilor, a lui Naruto si al lui Sasuke., toti aratau desfigurati, plini de sange si toti spuneau acelasi lucru. ,,E vina ta! A ta! Sakura...’’. Scutur frenetit din cap si ma ridic din pat. Cu pasi marunti ma indrept spre masuta rotunda, cu un scaun, de langa fereastra. Observ ca e inca noapte, poate pe la ora 3. Imi iau paharul cu apa si il dau rapid pe gat, apoi il las usor pe masa fara sa fac vreun zgomot. Insfac rapid peticul negru si mi-l leg peste ochiul drept, apoi tot cu pasi marunti si lenesi, ies pe usa si incep sa ma plimb pe holurile conacului. Talpile desculte se lipeau, fara zgomot, de marmura racoroasa si foarte placuta. Asa fac de fiecare data cand am un cosmar. Nu imi place sa stau pe loc, pentru ca am un presentiment prost. Plimbandu-ma nestingerita pe langa camerele goale, ajung in fata unei usi. Lumina se intrezarea pe sub crapatura dintre usa si pragul acesteia. Decid sa o deschid si sa vad cine era. Am intrat in camera de un albastru intens combinat cu ici-colo nuante mai deschise. Exact ca cerul de primavara. Imi rotesc ochii prin camera si il vad pe baietel cum se juca cu cateva papusi de carpa si
masinute de lemn. Acum imi adusesem aminte ca le spusesem sa il lase sa se doarma aici.

Statea cu spatele la mine si se pare ca nu ma auzise cand intrasem. Ma uitam atenta la el, studiindui indeaproape trasaturile. Parul castaniu statea putin ciufulit, iar bluza verde ii venea perfect, nu ii era nici prea mare nici prea mica. Ma uit uimita la jocul sau copilaresc si ramasesem uimita de cat de diferit ii era comportamentul. Nimeni nu ar fii zis ca el era acel criminal psihopat, care omora doar pentru placere. Il privesc atenta cum se ridica de pe covorasul pufos si albastru si se indreapta spre rafurile cu jucarii. Priveste atent spre ultimul raft, apoi incepe sa sara, incercand sa ajunga la un ursulet cafeniu cu o funda rosie la gat. Sare si tot sare, dar degetele lui neputincioase nu isi sting tinta. Fara sa imi dau sema deja eram langa el si apucam ursuletul de mijloc. Il iau usor si il indrept spre copil cu un zambet mai putin fals pe fata. Baiatul tresare si se uita imediat, foarte speriat, spre mine. Ochii mari si caprui, aratau obositi si lipsiti de ori ce voiosie. Eu ii imping mai in fata ursuletul, inca zambind. Acesta isi plimba neincrezator, privirea de la ursulet la mine si inapoi la ursulet. Mainile lui micute se apropiau foarte incet de ursulet, apoi intr-o miscare vigilenta, insfaca plusul si il stranse la piept. Acesta sta si ma priveste atent, calculandu-mi fiecare miscare.

Nepasatoare merg doi pasi, apoi ma las in genunchi in fata jucariilor cu care se juca baiatul acum cateva minute. Imi rasucesc capul catre copilul din spatele meu si il intreb din priviri daca vine. Acesta ma ocoleste, pe langa perete, apoi se aseaza si el langa jucarii, dar cat mai departe de mine. Incercand sa aflu mai multe despre el incep sa il intreb daca vrea sa ne jucam, dar acesta nu imi raspunde. Dupa cateva clipe il mai intreb cum il cheama, dar nici acum nu imi raspunde. Ma cam supar ca nu imi spune nimic, dar oare de ce vroiam sa aflu despre el? De ce imi pasa de cine e? De ce e atat de diferit de atunci, la magazin? De ce seamana atat de mult cu mine? De ce imi amintesc de mine cand ma uit la el? De ce... Dar sirul gandurilor imi e oprit de cuvintele pe care le rostea copilul.

-Hajime Akihiko. Spuse acesta pe infundate, de abea l-am auzit. Ii zambesc si mai mult si ii raspund bucuroasa. Eu ii raspund ca sunt Sakura si ca imi pare bine de cunostinta, spun intinzand in fata, mana stanga.

Copilul se uita confuz la mine apoi cu neincredere o intinde si el. Mana mea o cuprinde pe a sa intr-o stransoare calda, apoi ii dau drumul usor. Ochii lui care pana acum un moment ma studiau, acum imi fixau mana dreapta. Mda, eu eram cea confuza in momentul de fata, dar imi aplec capul si imi vad mana bandajata de la umar pana la incheietura. O linie usor visinie colora bandajele albe ca neaua, de sus pana jos. Inca imi era amortita, dar imi puteam misca, foarte putin degetele. Imi indrept ochii spre Akihiko, care se uita la mine speriat. Nu era speriat de mine, ci mai degraba de sine insusi.

-Nu e nimic. O sa treaca. Ii spun eu inca cu zambetul pe buze, asteptand o reactie de la el. Acesta priveste in pamant si dupa ceva timp, isi misca usor buzele, scotand sunete abea auzite.

-Imi pare rau... Spuse acesta cu regret in voce, in timp ce sangele i se urca in zona obrajilor. Eu ii pun mana pe umarul drept si ii zambesc ii continuare. Isi ridica capul plecat si observ o usoara arcuire a buzelor de un rozaliu pal.

Hmm... Hajime Akihiko... ,,Inceputul unui print luminos’’. Se pare ca ii se potrveste numele.

VA CONTINUA...

Era sa uit pozele:
-Akihiko cand era surprins:


-Akihiko cand i-a spus ,,Imi pare rau...'':


Sper ca v-a placut si vreau sa va aud parerile despre ,,criminal''. In capitolul urmator o sa aflati de ce se comporta asa cum se comporta.
Pana atunci v-am pupacit dulce.