Am venit cu next-ul. Imi pare rau ca nu am postat de mult, dar pur si simplu nu am inspiratie. Probabil si capitolul e varza, scurt si... aiurea. Sper sa ma revansez curand.

Capitolul 3
Sakura P.O.V.

Credeam că totul este doar un vis, dar m-am înşelat. ( Ai fi putut să pui virgulă în loc de punct, suna mult mai bine. ) E real. Mi-am dorit atât de mult să fie doar un coşmar, să mă trezesc alături de el, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar... nu. Nu am lângă cine să mă trezesc, nu mai este aici. Poate mă veghează, poate are grijă de mine, dar nu asta mi-am dorit. Am o nouă viaţă, cu un singur defect: nu ştiu să o trăiesc.

Am ridicat capul din pământ şi am zâmbit. Chipul meu era oarecum crispat, dar nu am dat atenţie. Zâmbeam, le demonstram celorlalţi că am trecut mai departe. L-am sărutat scurt pe Itachi, apoi m-am rătăcit prin acea mulţime de oameni. Mă simt oarecum rău. Toţi sunt aici, eu sunt aici, dar el nu. Putea fi altfel, dar nu este.
Feţele tuturor erau îndreptate spre mine, de parcă aş fi fost un extraterestru. Urât! Am trecut mai departe, am zâmbit. Întreaga seară acelaţi ( Presupun că trebuia să fie ,, accelaşi " nu ,, acelaţi ". ) lucru. A fost greu, dar bine. Am făcut ceea ce mi-am propus, am acceptat provocarea vieţii, am învins. Oarecum.
Am intrat ca şi cuplu, dar am ieşit logodiţi. Ceea ce am făcut era un pas uriaş, dar nu voi şti niciodată dacă am luat decizia corectă. Nu am cum să aflu.

Am plecat de acolo, m-am urcat în locul din drapta ( Dreapta nu drapta. )al maşinii şi mi-am lăsat capul pe geam şi fără să îmi dau seama, am adormit.

"O lumină puternică mă înconjura, cineva mă striga. Mă învârteam în cerc în încercarea de a depista sursa vocii, dar ceva mă oprea. O ceaţă densă îmi acapara privirea, iar o urmă de frică mi se strecoară în inimă. Totuşi, am continuat să merg. Priveam înainte îmcercând ( Incercând, nu imcercând. )să depistez ceva, un indiciu, orice. Dar nimic nu mă ajută.
-Sakura!

Aud o voce masculină, simt pe cineva în spatele meu. Îi simţeam respiraţia cum se lovea de gâtul meu, dar nu dădeam atenţie. Eram speriată. Cine e? Ce vrea?
Cu o oarecare teamă, m-am întors. Ochii mei îi priveau pieptul bine lucrat, pe care l-aş recunoaşte oriunde. În privirea mea se putea recunoaşte cu uşurinţă uimirea. Era aici, dar cum? Aceiaşi ochi, acelaşi păr, aceiaşi voce.

-M-am întors, Sakura.

Cuvintele lui treceau pe lângă urechile mele, dar nu-l auzeam. Buzele lui se mişcau, părea agitat. Eu eram agitată. De ce nu-l auzeam?
Totul devine confuz, iar el dispare încet-încet, ca şi cum totul a fost doar în concepţia mea. Am rămas singură în acel abis infinit în care doar umbrele treceau, singură printre morţi.”

-Sasuke! Ţipam cât mă ţin plamânii, mă uitam în stânga şi în dreapta, dar nimic. Un vis... A fost doar un vis. M-am întors de unde am plecat, cu încă o amintire dureroasă.

-Eşti bine?

Nu. Bineînţeles că nu! Cine ar putea fi bine atunci când persoana pe care o iubeşti cel mai mult e moartă? Dar, de ce să mă răzbun pe Itachi?
Am schiţat un zâmbet forţat şi am spus un simplu „Mda...” .
Ce a fost cu acel vis? Sasuke, ce ai vrut să spui?