O femeie trebuie să ştie când să ia viaţa în mâini şi să fie puternică. Şi trebuie să ştie să facă aceasta, fără să fure din masculinitatea bărbatului. Trebuie să ştie să o facă gingaş. Într-un mod finuţ. Cât de mult femei au ajuns să împrumute din grosolănia sexului masculin, doar pentru că au încercat să fie pe picioarele lor!
Să fii femeie nu e simplu. Nu e simplu pentru că uneori nici noi nu ne înţelegem. Suntem atât de complicate, încât şi nouă ne ia o perioadă până când reuşim să ne dăm de capăt. Nu recunoaştem des asta. Nu recunoaştem pentru că ne place să credem că suntem misterioase şi nu complicate. Şi poate că aşa şi este.
Tuturor ne place să vorbim despre femei: bărbaţilor pentru că noi, femeile, suntem acel ceva care îi atrage, iar femeilor pentru că ne place să ne analizăm noi între noi. Să fim subiectul principal.
Suntem în stare să iertăm aproape orice ca şi femei, dar nu putem ierta bărbatul care ne ignoră. Asta ne loveşte puternic.
A fi femeie înseamnă a fi mamă, soţie, soră, bunică, fiică… şi enumerarea nu se opreşte aici. Şi nici nu ştiu dacă se va opri vreodată pentru că femeia este întro continuă schimbare. Începând de la Eva şi până în prezent, se tot schimbă.
Să fii femeie nu e simplu. Deloc. A fi femeie înseamnă a “lupta” să ţii ştafeta sus, a te strădui să meriţi acest nume de femeie. Această denumire. Nu, nu e simplu. Dar tocmai aici e farmecul.

Chapter 1. ''Timpul trece.. ''

De atâtea ori spunem că de mâine lucrurile vor fi diferite, că vom “repara” ce este stricat în viaţa noastră şi că ne vom schimba! Dar, tot de atâtea ori, rămânem doar cu vorbele.
Ne-am obişnuit cu vieţile noastre în acest mod, prin urmare, tot ce vine ca să schimbe zona noastră de confort, nu este acceptat. Chiar dacă în unele cazuri avem nevoie de schimbare, chiar dacă lucrurile nu mai merg aşa cum ar trebui să meargă, preferăm să continuăm în acest mod decât să avem în faţă necunoscutul. Iată de ce unii oameni acceptă să continue relaţiile care deja miroase a putregai. Nu pentru că se simt bine în ele, nu pentru că le aduc fericirea, ci pentru că le este frică de schimbare. Le este frică de acel sentiment în care nu ştie ce se va întâmpla mai departe sau cum se va întâmpla. Iată de ce preferăm să stăm după un birou vechi şi să ne facem meseria, fără să ne gândim că putem mai mult. Fără să îndrăznim să vrem mai mult.
Frica de schimbare este “vinovată” pentru multe alte lucruri. Ea a oprit oameni din a se muta în alte oraşe, pentru că acestora le-a fost frică din nou de necunoscut, chiar de inadaptabilitate. A oprit oameni din a face ce le place, ce îi pasionează. Le este frică să renunţe la jobul lor actual pentru pasiunea de-o viaţă. Le este frică să se despartă de cineva, pentru că nu ar arunca la coş cei 3-4 ani petrecuţi împreună. De fapt, adevărata frică este că nu cred că vor mai găsi pe altcineva care să-i accepte aşa cum sunt. Nu vrem să ne asumăm riscuri. Nu vrem să ieşim din zona noastră de confort şi să schimbăm ceva ce ne aduce cât de cât linişte. Vreau să-ţi spun ceva: este în regulă ca uneori să laşi cioara din mână pentru pasărea de pe gard. Da, este un risc mare şi poate chiar şi o schimbare majoră. Dar… dacă pasărea va fi a ta?
Ştii tu, e acel moment în care parcă ai lăsa totul în urmă şi ai pleca. Nu contează unde, nu contează nici măcar pentru cât timp. Pur şi simplu îţi doreşti să pleci pentru că ai obosit.
Ai obosit să lupţi cu tine, să te convingi că eşti bine, că nu ai nevoie de nimeni care să te sprijine. Pur şi simplu realizezi că uneori în lupta aceasta nu este nici un adversar. Ajungi să realizezi că adversarul eşti tu. De multe ori îţi repeţi că nu vei mai crede aceleaşi minciuni, că nu vei mai avea aceleaşi aşteptări. Şi… iată-te din nou, în acelaşi loc… muşcând din acelaşi măr stricat şi înghiţind aceeaşi minciună presărată bine cu sare.
Ai obosit să tot mai speri în oameni. Ţi-ai spus că poate e doar o perioadă, că e posibil să fi întâlnit persoanele nepotrivite… poate că… cine ştie. Poate că vei găsi acel ceva, acea persoană care va da peste cap tot ceea ce alţii au construit de-a lungul timpului. Va da peste cap acel munte de gust amar şi dezamăgire. Câteodată parcă nici nu-ţi mai vine uşor să asculţi scuzele şi motivele lor. Pur şi simplu nu mai te interesează şi-ţi vine să le spui să se ducă să-şi ungă capul.
Ai obosit să dai şi să nu primeşti în schimb decât sacoşe goale care duhnesc a vorbe goale. Ai luat din inima ta câte o bucăţică şi ai tot dat tuturor celor care păreau că au nevoie. Ai sperat că o să poţi înlocui locurile goale cu alte bucăţele din inimă care ţi se vor oferi. Din păcate, iată că a trecut timpul şi priveşti prin găurile rămase goale şi… nu-ţi vine să crezi. Parcă încă îţi vine greu să crezi.
Şi tot spui că ai să pleci. Tot spui că ai să-ţi împachetezi frumuşel visele şi speranţele şi ai să porneşti la drum. Nu te îndoieşti, ştii sigur că poate va veni şi acel moment decisiv, în care pur şi simplu te vei ridica de la masa plină de oameni falşi şi vei păşi pe uşă, parcă mai uşurat ca niciodată. Nu, şi asta nu pentru că te crezi mai bun ca ei, ci pentru că pur şi simplu ai obosit pentru o perioadă.

De câte ori am ales să nu rezolvăm un conflict, să nu purtăm o conversaţie sau să nu punem degetul pe o problemă pentru că timpul le va rezolva pe toate? Spune-mi, de câte ori ai lăsat timpului problemele şi conflictele tale?
Ei bine, uite că în unele cazuri, timpul nu va rezolva nimic. Nu mai poate. Din contră, el va accentua unele probleme. Crezi că dacă te-ai certat cu cineva şi laşi lucrurile aşa, nerezolvate, în timp va uita şi totul se va rezolva de la sine? Greşit. Sau poate că… dacă eşti norocos, se vor rezolva în mod superficial. Faptul că ocoleşti persoana cu care ar trebui să ai o conversaţie serioasă, nu demonstrează decât faptul că vrei să amâi cât mai mult acel moment şi că îţi este frică de confruntare. Nu, atunci când te supără ceva, timpul nu va rezolva nimic. Atunci când eşti supărat pe soţ sau pe soţie şi oftezi uşor spunând: “timpul va rezolva asta”, te înşeli. Timpul nu este făcut să-ţi rezolve ţie problemele. El trece şi cam atât.
Nu mai lăsa timpul să rezolve ce trebuie să rezolvi tu. Ia problema în mâini. Du-te la persoana care te deranjează şi spune-i, du-te să porţi acea conversaţie pe care trebuie să o porţi şi lucrează la vindecarea rănilor tale. De ce? Pentru că timpul trece…


Melodia fic-ului: Andra - ''Femeia''

https://www.youtube.com/watch?v=PzPsH5MNCX4

Bun.... am trecut si pe aici si sincer ma plictisisem sa citesc tot capitolul asta. Suna mai mult ca un articol despre frica de necunoscut sau un discurs. Nu ai nici umpic de actiune sau personaje. Astept un next care sper ca va include actiune, personaje si descriere.
Despre acest prim capitol nu prea am ce zice. Dar din cate am citit cred ca ai ceva talent, asa ca astept next!!!
Te-am pupat, spor la scris si sper ca nu te-ai spuarat de critica mea ♥

Buna draga mea.
Ma bucur ca vad un fic nou prin zona... Acum sa vedem...
Din cate am inteles eu din acest prim capitol, cam tot continutul este un prolog, insa mi-a placut la nebunie.
Ai avut acea descriere sentimentala pe placul meu. Sincer, mie mi-a placut tot, iar in continuare astept sa inceapa actiunea sa apara personaje si asa mai departe. Astept nextul scumpo. See ya:D

Imi pare sincer rau ca trebuie sa inchid acest fic mirific dar autoarea nu a mai postat din 23 Mai.

Daca doresti redeschiderea acestuia poti anunta un Moderator/Critic.