Pai este primul meu fic si sper sa va placa
Prolog
Tot timpul oamenii şi-au dorit ceea ce nu puteau avea.Îşi doreau fructul interzis, chiar dacă putea fi periculos sau nu. Ce se-ntâmplă când acel lucru dorit este periculos, dar, totodată, îţi place? Îl accepţi sau îl refuzi? Doar două opţiuni, dar fiecare poate, în egală măsură, să-ţi aducă suferinţă. Când va veni vremea alegerii, fiecare persoană trebuie să hotărască ce simţi într-o măsură mai mare: dragoste sau frică?
Capitolul 1:Noul coleg
Înaintam plictisita, cu paşi lenţi şi, din când în când, oftam prelung. Vântul adia uşor, ciufulindu-mi părul rozaliu, asemănător la culoare cu florile de cires. Cât de plictisitoare avea să ziua aceea. Am ajuns în faţa liceului – o clădire veche, vopsită într-un portocaliu tare, care se ştersese în timp.
-Sakura Am auzit un urlet ascuţit şi familiar.
M-am uitat în direcţia de unde se auzea zgomotul şi am vazut-o pe hinata, prietena mea cea mai buna. Parul brunet îi acoperea ochii albi care ma priveau la fel de zâmbitori ca altă dată. I-am zâmbit, privirea fiindu-mi atrasă de baiatul blond ce era agatat de mana ei. Nu părea să fie în acelaşi an cu noi, părând cu vreo doi ani mai mare.
-Ce avem prima oră? Am întrebat din plictiseală, încercând să fac covnersaţie.
Nu am mai fost atent la răspunsul Hinatei fiindcă, pe poarta liceului, a intrat un baiat care... mi-a atras atenţia. Arăta bine, din toate punctele de vedere. Părul, negru ca noaptea ii statea rebel in timp ce ochii lui de onix examinau fiecare elev in parte. Peste tricoul negru, purta o cămaşă albastra, iar blugii – de aceeaşi culoare cu tricoul . Şi eu care credeam că dragostea ,mă rog, atracţia ,la prima vedere nu exista. Acum o simţeam pe pielea mea.
-Trăieşti? Sau ţi-a picat cu tronc Sasuke? M-a întrebat bruneta, împungându-mă cu un deget.
Imediat ce i-am auzit numele, i-am întrebat pe cei doi daca il cunosteau.
-Da, s-a mutat de la o alta şcoala şi a fost repartizat la clasa noastră. O cunosc de la cursurile de karate. Ştiţi, e o fire vulcanică, dar nu vorbeşte niciodată despre el sau familia lui. Îţi va fi cam greu să il cuceresti, având în vedere că, parcă, şi-a construit un zid în jurul ei, am auzit vocea blondului.
Lam privit cum a trecut pe lângă mine, salutându-l pe Naruto. Apoi, a luat-o pe aleea ce ducea spre intrarea în clădire. Am privit visătoare copacii înverziţi, mai apoi luând-o la fugă spre clasa mea. Alergam rapid pe culoarele aglomerate, îmbrâncindu-i pe adolescenţii care mai scăpau câteva înjurături. Nu mi-a păsat. Ajunsa în faţa clasei IV C, am intrat înăuntru, căutându-l cu privirea spre Sasuke. Probabil că aveam o fata de disperata, având în vedere că toţi colegii au început să râdă zgomotos. În fundul încăperii, sprijinită de dulapul unde erau aşezate diferite forme geometrice, era brunetul. Picioarele m-au purtat către el, fără măcar să-mi fi dorit să mă mişc.
-Salut! Văd că eşti nou pe aici. Eu sunt Sakura, dar tu cum te numeşti? Am întrebat pe un ton degajat.
-Nu e treaba ta, a spus cu indiferenţă. Apropo, frumoşi pantofi. Vreau şi eu să-i văd cum îşi iau tălpăşiţa de aici, a continuat.
Apoi, fără a mai spune ceva, şi-a mutat privirea către careu, loc în care se jucau fotbal câţiva băieţi din anii terminali. Am făcut stânga împrejur şi m-am îndepărtat de ea. Un sentiment de furie m-a cuprins, niciodată nefiind refuzata cu o asemenea nepăsare. Eram uimita, dar, o parte din inima mea, era tristă. În clasă a intrat Hinata, alături de Naruto. Când mi-a văzut faţa ,ce probabil că nu arăta prea bine , a plecat de lângă blond şi a venit la mine. A întrebat imediat ce am păţit, dar a găsit singur răspunsul, scutindu-mă de explicaţii.
-Nu te da batuta, a spus cu o voce încurajatoare.
Mda, nici nu aveam de gând, dar baiatul asta era... diferit. Spre bucuria mea, profesorul de istorie a intrat în clasă, discuţia noastră terminându-se. M-am trântit în ultima bancă de la fereastră, privindu-l pe bărbatul cu părul alb. Ţinea în mână un mic dosar, citind ceva.Sasuke privea clasa, parcă neştiind unde să se aşeze. Mi-am întors privirea către profesor, adoptând un aer nepăsător.
-Avem o nou coleg, Sasuke Uchiha. Deci, Sasuke, ai vrea să ne spui ceva despre tine înainte să începem lecţia? A întrebat el zâmbindu-i şi poftindul în faţă.
Acest lucru mi-a captat atenţia, ridicându-mi capul din caietul meu cu versuri. Nu a vrut să ne spună nimic despre el, doar că îi place sa practice karate,box, muzica metal şi vârsta , era cu două luni mai mare ca mine. Profesorul a oftat, neputând să mai scoată vreo informaţie de la el.
-Bine. Eu îţi voi fi dirigintele şi dacă ai vreo problemă, să vi la mine. Acum du-te şi aşează-te în ultima bancă de la geam, lângă Sakura.
Cu un oftat prelung, Sasuke s-a urnit de lângă catedra de care era sprijinită, mergând spre banca mea. Şi-a trântit zgomotos ghiozdanul pe bancă, luând loc. Am încercat să nu îi dau atenţie, să mă prefac că nu-mi păsa. Nu ştiu în ce măsură am reuşit, dar ştiam , în mod sigur ,că atracţia mea faţă de aceast baiat era uriaşă. Pe tot parcursul orei, proful ne-a vorbit despre al doilea război mondial, eu nefiind deloc atenta. Simţeam puţină teamă şi durere în atitudinea lui Sasuke, poate că acesta era motivul pentru care era distantă. Chiar nu ştiam, dar îmi doream din tot sufletul să aflu. Pauza a venit, bucurându-mă de minunatul sunet al clopoţelului. M-am ridicat din bancă şi în mai puţin de o secundă .Sasuke era în faţa clasei. Cum putea să se mişte atât de repede într-un timp atât de scurt? Chiar în acel moment, Hinata, alături de Ten Ten, au venit la mine. M-am uitat prin clasă şi am văzut cum Naruto ieşea din clasă alături de Sasuke.
-Hai afară, poate te poate ajuta Naruto, a spus blonda împingându-mă spre ieşirea din clasă.