Capitolul 1

Pov. Tifa

Alerg ca o nebuna pe strazile pline cu oameni care mai decare mai dubiosi ale Parisului. Mi-e foarte frig deoarece suntem in luna februarie, mai exact 29. Inca este zapada in ciuda faptului ca este ultima zi de iarna. Astazi este ziua mea, m-am nascut intr-un an bisect, 1994, adica am 18 ani. Uni spun ca daca te nasti pe 29, inseamna ca vei avea un destin special, ca vei avea o viata fericita, insa mie nu mi s-a intamplat nimic special.

Incerc de ceva timp sa ajung acasa insa zapada imi ingreuneaza pasi, enervandu-ma cumplit. Ma opresc umpic pe loc si incep sa spun soptit ca nimeni sa nu ma auda : Gucci, Chanel, Armani, Paco Rabanne, DolceGabanna. Da, poate uni dintre voi ma cred dusa cu capul, insa ca sa ma mai calmez cat de cat incep sa spun numele firmelor mele preferate de unde imi cumpar haine. Dupa ce reusesc sa imi adun calmul necesar, imi reiau drumul de aceasta data normal, fara sa ma grabesc.

Acasa, fratele meu Raisuke cred ca ma asteapta foarte ingrijorat. El mereu isi face griji atunci cand intarzi putin. Este un frate foarte inimos si mereu ma apara cum poate mai bine. Partea buna este ca are multi prieteni din oras care sunt mai periculosi si mie cel putin nu imi fac nimic multumita lui. Afara incepea sa se innopteze. Felinarele se aprind acum rand pe rand, exact ca in filmele romantice. As vrea ca sa am si eu un suflet pereche, pe umarul cui sa plang, pe umarul cui sa rad…Nu, pentru ce ? Exact cum ar zice prietena mea cea mai buna Serah : ‘’La ce sa te casatoresti, ca sa ai grija de un pro** toata viata ?’’. Da, poate are dreptate intr-o anumita masura, insa nu in totalitate. Tehnic vorbind, eu am un iubit pe nume Andy, dar nu simt nimic pentru el. In inima mea nu exista sentimentul: “Dargoste” pentru el si nici nu va exista. Oricat de mult as vrea sa incerc sa-l iubesc, inima mea pur si simplu nu il accepta.

Ma uitam in stanga si in dreapta. Nu era nimeni pe aceasta sraduta. La cativa pasi de aici era frumoasa strada Champs-Élysées, de altfel si preferata mea. Pe acolo imi fac veacul cand ma plictisesc, adica destul de des. Privirea imi este atintita catre o fata care canta la coltul drumului. Parea foarte zgribulita, si se vedea ca ii era foarte frig. Era cu picioarele desculte si doar cu o rochie si un pluovar pe ea. Parul ei blond atarna despicat pe umerii sai, un blond sters lipsit de viata. Ochi ei caprui erau atintiti catre trotuar, privind in gol. Chipul ei nu exprima nimic, nici un sentiment, poate doar durerea…Printre buzele ei movalii si inghetate, ieseau cuvintele melodiei compuse de Rihanna, si anume Cry. Si eu cantam de mult acea melodie, ma regaseam in acele versuri atunci cand Edward m-a parasit. Si acum imi aduc aminte acea zi:

FlashBack

„ Stateam si radeam cu Serah pe treptele din fata scolii. Rasul nostru se auzea prin toata curtea. De ce radeam? Simplu! Tocilarul clasei a X-a B a fost impins in piscina acoperita a scolii cu tot cu cartile de mate dupa el. Nu stia nici macar sa innoate, cu greu izbutea sa se mentina la suprafata. Prietena lui, o alta tocilara, dar care stia insa sa innoate, a sarit dupa el si cand l-a adus pe uscat i-a facut respiratie gura la gura. Era atat de penibil pe atunci, cel putin eu radeam si daca imi aratai un deget. In timp ce radeam fara griji, habar nu aveam ce avea sa se intample mai apoi. Il vedeam pe Edward cum se apropia cu pasi repezi de mine, la un moment dat incepand sa spuna:

-Tifa, ma despart de tine. Asta a fost, acum punem capat relatiei noastre. Simt ca nu mai am nimic in comun cu tine…Sper sa fi fericita in continoare.”

Tot ce mai imi aduc aminte este ca din rasul meu isteric am dato in plans, mai apoi ridicandu-ma de pe treptele reci din marmura si fugind in clasa pentru a-mi lua ghiozdanul si a pleca acasa. Aveam inima franta, eram pe atunic o pustoaica de 16 ani. Nu cunoscusem cu adevarat dragostea si nici fericirea, insa tristetea da. Inima mea sangera pe dinauntru, oricat incercam sa ma prefac pe dinafara. Incercam sa zambesc insa lacrimile imi dadeau de gol suferinta. Dar ma rog…acela este trecutul meu si sincer nu vreau sa imi aduc aminte acum de el.

Priveam lung acea faptura fragila care nu cred ca avea mai mult de 18 ani, cum incerca sa mai cante, insa frigul parca nu o lasa sa isi duca la bun sfarsit inofensivul plan. Langa picioarele ei se afla un fel de cutiuta unde presupun ca puteai sa ii dai bani. Scot din buzunarul geci mele gri o bagnota de 10 euro si o pun acolo. Aud un: „ Multumesc!” tremurat, si nimic mai mult. Ochii mei o analizau pe biata fiinta, pe care destinul a ales sa o chinuie intr-un asemenea mod crud. Nu o sa inteleg nici-o data de ce Dumnezeu are grija doar de unii, insa unde sunt ceilalti care chiar au nevoie de ajutorul sau?

Incepeam sa ma indepartez usor, usor de acea faptura sarmana, greau incercata de-a lungul vieti sale. Nu vroiam sa privesc inapoi, nu vroiam sa o vad din nou suferind. Nu mai vreau sa vad alti oameni intr-o asemenea postura, fara nici un fel de ajutor. Vocea ei cristalina este inlocuita cu un tipat asurzitor. Uitandu-ma in spate nu o mai vad pe fata si nici acea cutiuta de langa ea. Parca nu ar fi fost aici nici-o data, insa ce era cu acel tipat? Incet, incet, din mers o dau in fugit…Nu vroiam sa mi se intample nimic rau si mai ales nu de ziua mea. Fugeam, insa in acelasi timp priveam inapoi sa vad daca e cineva in urma mea, nimic…Cand am intors capul, fata mea s-a izbit de un abdomen bine lucrat. Aveam o presimtire rea, foarte rea. Sper ca ma insel in privinta asta! Ochii ma inteapa si pe obrazul meu rosu din cauza frigului apar doua lacrimi calde, cristaline. Incercam sa ridic capul sa vad cine este, dar nu reuseam. Parca creierul numai vroia sa imi raspunda comenzilor, inghetand. Intr-un final reusesc sa imi ridic privirea, si printre lacrimi vad ca este…

To be continued…

Acesta a fost primul capitol din sezonul 2. Sper sa va placa si acest sezon desi nu mai este vorba despre cuplul SasuSaku, pozele capitolului sunt:

Tifa:
Serah:


Va pwp dulce, Bee’!

Serios?!

Nu-mi vine sa cred ca ai un fic atat de frumos...Vreau NEXT NOW!
Eu care credeam ca dau mai jos si gasesc nextu....Nu m-am uitat la data si na`! Asa-mi trebuie!
Revenind: imi place foarte mooooooolt, nu-mi vine sa cred ca poti scrie asa de minunat! Mi-o placut si sezonul I, dar asta merita pana acum!
Apropo, cati ani ai?

P.S: Te rog dulce ca o ciresica sa ma anunti cand pui nextu!

Te pop dulke!

Mi-a placut mult
Abia astept nextu!
Mersi ca m-ai anuntat
Sper sa ma anunti si de data asta
Te pop dulke!

Deci....WOW!
Imi place foarte mult ficul tau!
Tine-o tot asa!
Te rog foarte frumos sa ma anunti cand pui nextu!
Te pop!

Capitolul 5:

Pov. Tifa:

Ma trezesc intr-un pat de doua persoane, fiind foarte ametinta. Deoarece nu e patul meu, ma ingrijorez de-abinelea. Imi intorc capul 90 de grade si observ langa mine un baiat blond cu ochii albastrii, nimeni altul decat Cloud. El ma privea insistent, parca savurandu-ma din priviri. Deci el s-a trezit inaintea mea. As fi vrut sa fie invers, ca sa pot sa ii privesc chipul angelic ce m-a cucerit. Doamne ce vorbesc? Nici macar nu stiu ce fel de om este, daca e la fel ca Andy? Ar fi mai bine sa il cunosc intai de toate, si abia apoi sa spun daca chiar m-am indragostit de el sau nu. In timp ce il analizam, aud cum imi spune:

-Buna dimineata, frumoaso! Andy a facut o alegere exceptionala, pacat ca nu a stiut sa aiba grija de tine sa iti ofere dragostea de care ai nevoie!

Raman socata la auzul vorbelor lui. Avea un ton dulce ca si mierea, ce sincer mi-a incalzit inima. Simnt cum ma ia in brate si ma trage mai aproape de el. Caldura corpului sau imi oferea o sezatie de protectie de nedescris. Stiam ca eram indragostita lulea, dar incecam sa ascund asta. Ma strangea din ce in ce mai puternic, la un moment dat simtind ca raman fara aer. Si ce daca? As fi murit in bratele lui si acest gand mi-era de ajuns. Sa stiu ca e aici cu mine si ca ma protejeaza sincer ma face sa ma simnt in al 9-lea cer. La un moment dat, el se ridica fugind repede din camera. Ma uitam dupa el, dar habar nu aveam unde s-a dus. Ma ridic din pat si ma indrept cu pasi sfiosi catre necunoscut, strigandu-i numele in continuu.

Dupa un colt iese si ma strange in brate, eu ramanad muta in fata gestului sau. Ma ridica in brate si se invarte cu mine, mai apoi luandu-ma ca pe mirese. Se indrepta cu mine habar n-am unde, dar aveam incredere deplina in el, desi inca imi era un necunoscut. Deschide o usa si imi spune sa inchid ochii. Eu ca o fata ascultatore fac in tocmai. Simnt cum ma lasa usor, usor intr-o apa, deschizand ochii cand el imi spuse sa o fac. Vad ca ma aflu intr-un jacuzzi foate mare, el fiind langa mine. Pe langa jacuzzi vad niste petale de trandafiri rosii si pe o masuta mica doua pahare de sampanie.

-De ce faci toate astea, Cloud? il intreb eu.
-Pentru ca, alaturi de tine ma simnt incredibil. Stiu ca nu ai sa ma crezi, insa desi nu te cunosc, simnt ca te iubesc mai mult de cat pe oricine altcineva.

Eu rosesc instantaneu, intorcandu-mi capul in partea opusa pentru a masca acest lucru. El imi ia mana dreapta intr-a lui. Imi venea sa il sarut nebuneste, desi stiam ca nu e posibil sa fac asta acum. Vroiam sa il simnt aproape de mine, din aceasta cauza poate m-am cuibarit la pieptul sau bine facut, inchizand ochii pentru a fi sigura ca nu visez. Totul insa era foarte real, atat de adevarat, ceia ce m-a facut sa zambesc invingatoare. La un moment dat, deschid ochii instantaneu si cu mainile lipite de pieptul blondului il intreb:

-Ce zi este astazi?
-Pai miercuri, de ce? imi raspunde el.
-Miercuri…Miercuri…Oh nu, astazi am scoala! Ce ma fac? Cred ca am intarziat! spun eu panicata.
-Stai linistita, e abia ora 7. Orele incep la 10, deci mai e timp, ma linisteste el.
-Dar tu unde inveti? il intreb eu curioasa.

Sunt placut surprinsa cand aud ca invata in aceiasi scoala cu mine, clasa lui fiind la etajul 1 iar a mea la parter. Dupa ce mai dicutam diferite chestii si ciocnim paharele de sampanie in numele: „Dragostei”, Cloud se ofera sa ma conduca acasa pentru a ma aranja pentru scoala. Dupa ce m-a dus cu masina, mi-am luat politicos: „La revedere!” de la el si i-am promis ca ne vom intalnii in pauza la restaurantul scolii. Ii mai fac o data cu mana de la intrare si apoi deschid usa, intrand. Pe canapeaua din living il vad pe tata care butona televizorul. Oopss, am uitat ca eu azi noapte nu am fost acasa, sa vezi ce circ o sa iasa acum. Incerc sa ma strecor prin spatele lui. Dar Raisuke apare de dupa un perete si ii atrage atentia tatei. Daca il prind, jur ca il fac pui la rostisor, m-ai auzit frate?

-Asa domnisoara Uchiha? La ora asta se vine? Unde ai fost azi noapte? intreaba el pe un ton superior.
-Pai sa vezi tata, incerc eu sa ma scuz. Am iesit in oras cu niste pretene dupa scoala si cum afara se inserase mi-a fost frica sa mai vin singura asa ca Serah a zis ca pot sa dorm la ea. Ai inteles, tata?
-Fie, in seara asta treaca de la mine, dar daca se mai repeta, o sa afle si Sakura, imi spune tata pe un ton amenintator.

Ce bine ca nu a aflat si mama, ce i s-o fi intamplat? Ea e la curent cu toate chestiile. Ehm…ce mai conteaza? Important e ca nu a aflat, nu-i asa? Fug pe scari pana la mine in camera, oprindu-ma in fata oglinzii. Zambesc si ma invart odata, evident spunand ca sunt de o frumusete rar intalnita. Pai ma cam laud singura si da…stiu…” Lauda de sine nu miroase-a bine!”. E, de parac proverbul asta se aplica in toate cazurile. Ma duc la dulap de unde imi scot o pereche de colanti galbeni si o fustita alba care mi-o pun deasupra lor, un maieu alb cu multe liniute negre si o jacheta. Da, imi place sa ma imbrac foarte ciudat, dar totusi cool. Aud un claxon al unei masinii. Doamne, nu ma asteptam sa vina sa ma ia Cloud din nou. Fug repede si ma machiez, dupa care termin cu aranjatul si ma duc la el intr-o viteza fulgeratoare. Nu este frumos sa lasi un baiat sa astepte!

To be continued…

Da, da stiu…Am actiunea umpic cam grabita si nu prea multa descriere. Pai a cam trebuit sa ma grabesc ca sa trec direct la lucrurile serioase, deci urmatoarele capitole vor fi mult mai incet descries! Tinuta Tifai:





Pe data viitoare!

Bine v-am regasit dragii mei cititori! Scuzati-mi lipsa considerabil de lunga, insa chiar am uitat de acest fic. Promit ca de azi inainte, voi incerca sa aduc next-ul mai repede. Nu stiu cati dintre voi imi vor mai citi fic-ul, eventual comenta, insa eu nu ma supar. Indiferent de cati cititori voi mai avea, voi continua sa scriu si nici-o data nu imi voi inchide fic-urile, deoarece sunt ideile mele, si munca mea! Acum, nu va mai tin la vorba, va urez lectura placuta si spor la citit!




Capitolul 6

I have not forgotten you, of suffering and tears. Maybe as I hate you more than me, and I know we will meet again!

Tifa’s Point of View

Mergeam pe holurile scolii, privind absenta marmura rece si alba, ce in acest moment, nu ma incanta de loc. Respir incet, incercand sa imi alung din minte asa zisele “suspiciuni” in legatura cu subiectul mintii mele. Pasii mei deveneau din ce in ce mai lenti, nedorindu-mi sa mai ajung la destinatie. Clopotelul anuntase de mult srafsitul pauzei, dar cu toate astea, nu dadeam nici un semn ca m-ar fi interesat ora de mate, acea plictisitoare ora ce, din punctul meu de vedere, nu dura doar 60 de minute, ci o infinitate.

Imi asez mai bine geanta mea nici prea mare, nici prea mica, pe umar, oprindu-ma in fata scarilor. Mi-era sila sa le urc, stiind ca as fi obosit de la primele cinci. Imi pierdusem cu mult timp in urma energia, puterea tineretii, atunci cand imi zarisem “sfarsitul” unui capitol din viata mea. Era ciudat cum de nu cazusem din picioare din cauza nervilor, insa incercam sa fiu tare si poate indiferenta, dar toate aceste lucruri, pana la urma urmei, nu puteau sa treaca nepasatoare pe langa mine, fara sa ma afecteze.

Imi duc mainile la tample, masandu-le usor. Vesnica durere nu imi dadea pace nici acum. Cu scarba, ma agat de bara murdara, ghidandu-mi pasii catre etajul al doi-lea al cladirii. Mintea mea era in alta parte, eram cu totul paralela acestei lumi, fiecare lucru pe care il atingeam provocandu-mi o senzatie ciudata, dar una ce ma calca pe culmea nervilor. Imi mut incet ochii catre podea, numarand in soapta treptele infinit de multe. Una… Doua… Trei… Imi pierdusem deja apetitul numaratorii, “lovind cu piciorul” toate gandurile ce ma agitau complet.

In sfarsit ajunsese-m la etaj, deschizand o usa alba si mare, cu doua geamuri murdare de pix si creion. Un scartait enervant rupe tacerea in care ma regaseam, exact asa fiind si in inima mea. Doua cuvinte imi rasunau in gand, fiind rostite de mai multe persoane, pe rand. Ma minteau, ma minteau frumos, iar eu ii credeam, punandu-mi sperante si vise in mainile lor, crezand ca ma pot face sa zambesc si sa traiesc momente magice, dar in realitate erau niste cuvinte rostite de oameni buni de nimic, ce incercau sa ma foloseasca ajungand la interesele lor personale, fara sa-I intereseze de noi, cei pros*i si creduli.

Visul dragostei mele alaturi de Andy, “scumpul” meu, a inceput si s-a incheiat la fel de repede. Am fost si sunt un nimeni pentru ei. Nu stiu daca mai pot avea incredere in cineva. Toti au fata lor angelica, insa in spate se ascund coltii, gata pregatiti pentru momentul in care lasi garda jos si crezi in ei. Atunci ataca si rup din tine sentimentele si valoarea, mancandu-ti existenta incet, facandu-te sa simti fiecare miscare a lor, fiecare durere ce te macina, fiecare teama ce te inghite, fiecare sentiment pe care l-ai simti alaturi de ei. Nu am nevoie de nimeni, nici de ei si nici de altii, pot visa si singura la fel de bine cum pot tarii si respira.

Pufnesc intr-un ras isteric, badjocoritor, stiind ca toate aceste vorbe erau inutile. Da, capcana era mult prea bine facuta pentru a-i putea rezista, jocurile lor cu diavolul erau mult prea periculoase pentru a-mi imagina eu. La dracu’, nu puteam face nimic pentru a ma elibera din catusele vietii si a zbura libera in necunoscut, in cautarea unei aventuri pline de mister si dramatic. Nu am sa fiu in stare sa le depasesc gandirea, pentru a intelege ce vor cu adevarat de la viata mea lipsita de intentii utile.

Ajung in fata unei usi din lemn comun, pe care scria mare: a 12-a A. Clasa mea… Uram locul asta, mai ales colegii ce iti stiau punctele slabe si te bandjocoreau mereu in cele mai pros*e moduri posibile, insa staiau sa tinteasca direct la inima. God, prin cate momente nu am trecut alaturi de ei, momente frumoase, funny, desi aruncam sageti otravitoare mai mereu de la unul la altul, aveam momente in care ne ajutam. Ma apropii incet de clanta, punandu-mi mana pe ea. Cativa fiori de gheata imi patrund sirea spinarii, insa nu-i bagam in seama. Fara sa ezit, apas clanta, deschizand usa cu velocitate.

Pasesc nestingherita inauntru, simtind cum toate privirile erau atintite spre mine. Trec usor cu ochii prin toata clasa, oprindu-ma pret de cateva secunde la chipul lui Andy. Sprancenele lui erau incruntate, iar buzele sale arcuite intr-un zambet malefic. Imi iau privirea de la el, mutandu-mi-o catre catedra, unde profa’ se uita la mine respingator.

-Domnisoara Uchiha, nu spuneti nimic datortita faptului ca ati intarizat? ma intreaba ea.

Nepasatoare, trec printre randurile de banci, oprindu-ma in fata locusorului meu. Sarah ma privea ciudat, facandu-mi semn parca din priviri, sa imi cer scuze. Nu eu! Ma asez jos, scotandu-mi cartile din geanta. Le trantesc pe banca, incepand sa copiez ce scria la tabla. Just all…

To be continued…