~Capitolul 7~

Împreună pentru totdeauna

Sakura’s Point Of View

Braţele lui mă strâng protector, în timp ce glasul său dulce îmi şopteşte la ureche cuvinte drăgăstoase. Mâna mea trasează nestingherită cerculeţe pe abdomenul bine lucrat al iubitului meu, Naruto. Încă mă gândesc că, acum puţin timp, aveam doar sentimente de prietenie pentru el. Totul s-a schimbat atunci când buzele sale le-au atins, timid, pe ale mele, formând, mai tarziu, un sărut adevărat. Atunci am simţit cum flacăra iubirii ia amploare, iar cel care o menţine este blondul meu scump. Niciodată nu m-am gândit că voi şti ce înseamnă dragostea, un cuvânt inexistent pentru mine, însă acele vremuri au apus asemeni soarelui. Nu îmi mai este frică de acei monştrii şi nu le voi permite să rănească persoanele la care ţin. Naruto… Sasuke… Sunt doar oameni, dar, fără ei, inima mea s-ar opri. Timpul ar sta în loc pentru totdeauna. Nu mi-ar mai păsa dacă e zi sau noapte. Nimeni şi nimic nu mi-ar readuce fericirea în suflet.
-La ce te gândeşti, frumoasa mea?
Zâmbesc dulce. Îmi apropii chipul de al lui, apoi îl sărut dulce. Ce dor mi-a fost de buzele sale cărnoase! Mâna lui se plimbă, jucăuşă, pe spatele meu. Albastrul ochilor lui mă linişteşte, mă face să vreau să-mi petrec tot timpul alături de el, de dragostea lui necondiţionată, fără de care viaţa mea nu ar mai conta.
-Te iubesc mai mult ca pe orice. Saku, priveşte-mă in ochi şi spune-mi că te mint!
Las două lacrimi să ne atingă obrajii apropiati. Îi răspund, simplu, că nu pot zice acest lucru. Sunt mai mult ca sigură de sentimentele lui faţă de mine. Tot ce reprezintă parcă îmi strigă că nu este un mincinos. Îi arunc o privire fugară, apoi mă ridic din pat. Îl iau de mână, în timp ce parcă îl rog să mă urmeze. Chicoteşte uşor şi mă urmează spre balcon. Paşii noştri apăsaţi sunt singurii care se aud. Formează un sunet deranjat, dar totul se opreşte atunci când am ajuns în locul dorit. Îl îmbrăţişez strâns, pe când privesc numeroasele stele de pe cer. Îmi odihnesc capul pe pieptul lui, iar bărbia îi poposeşte pe creştetul capului meu.
Am petrecut astfel minute bune. Ne spuneam cuvinte frumoase, care îmi atingeu sufletul. Din păcate, orice are un sfârşit. Obosită, am adormit in braţele lui…

Naruto’s Point Of View

E atât de dulce când doarme! Cine ar crede că, sub această faţă plăpândă, se ascunde un om trecut prin multe greutăţi? Cred că acest lucru m-a făcut să o iubesc, ba nu. Să o ador. În orice secundă mi-aş da propia viaţă pentru ea. Este deosebită. Nu poate să o egaleze nimeni, nici chiar acea fată din clasa a şaptea. Parcă se numea Hinata Hyuuga. Cea mai draguţă şi îngâmgată persoană din şcoala. Pe atunci, o plăceam foarte mult. Până mi-am dat seama că, pentru ea, doar banii mei contau. De aceea îşi pierdea timpul cu mine.
Oftez sonor. Îmi aşez dragosta pe pat, apoi ma aşez lânga ea. O ţin strâns în braţe, pentru a nu simţi frigul. Încet, reuşesc să o urmez în lumea viselor…


Îmi cer mii de scuze pentru că este atât de scurt.
Doar că sunt obosită şi pentru un timp nu voi mai putea aduce continuări.
Pentru prima dată, capitolul are o melodie.
Vunk- Scapă-mă de ea
Sper să vă placă!
P.S.: Capitol necorectat!

~Capitolul 8~

Sentimente amestecate

Naruto’s Point of View

Îi ating, uşor, părul. Privesc, fascinat, fiecare şuviţă rozalie pe care o deţine singura persoană ce mi-a furat inima. Zâmbesc, discret, la acest gând. Cine ar crede că cea sortită mie se afla, până acum, într-un loc atât de îndepărtat? Eu, sincer să fiu, tindeam să răspund “nu”, dar mama m-a învăţat că acest cuvănt este de evitat în aceste situaţi. Viitorul ar trebui să rămână un loc neatins de mâinile oarecum murdare ale oamenilor. Asta face viaţa mai palpitantă: misterul. Mi-ar fi greu să trăiesc într-o lume unde fiecare îşi cunoaşte destinul înca de la naştere, unde totul e doar o joacă.
-Iubire, te simţi bine?
Îmi clatin puţin capul, apoi privesc ochii verzi, care m-au fermecat din prima secundă. Ştiu că în trecut i-am aruncat, ce-I drept, un singur cuvânt, dar care a durut, însă eram convins că face parte din grupul demonilor. Vroiam să-mi înăbuş orice dorinţă de a o ţine în braţe, de a o săruta şi alinta. Însă, când i-am auzit glasul dulce ce infirma tot ce-I zisesem, am simţit cum, în loc de sângele vital, fericirea îmi curgea prin vene. Ştiam că singurul mod de a mă distruge era să o iei de lângă mine. Din acest motiv, atunci când i-am vazut pielea albă arzând, am crezut ca voi muri.
-Sunt bine. Doar eram rătăcit în gânduri.
Un răspuns simplu, dar I l-am oferit greu. Nu e greu să-mi dau seama că este îngrijorată, dar chiar sunt puţin abătut. Poate vremea ce dă semn că se va schimba, sau poate frumuseţea de lângă mine. Rânjesc prostesc, apoi îmi aplec, puţin, capul, astfel buzele mele reuşind să le atingă, delicat, pe ale ei, pentru ca mai pe urmă să fie prinse într-un joc haotic. Degetele mele îi mângâie obrazul catifelat, apoi urcă până in frumosul ei păr. Albastrul ochilor îmi este ascuns de pleoape, pe când un fior de iubire îmi traversează corpul, făcăndu-mă sa tremur, involuntar. Mica mea bombonică îşi dă seama şi, pe un ton serios, îmi spune că azi voi sta în pat, în timp ce ea are grijă de mine. Cel puţin, acest lucru cred că a zis, pentru că buzele mele sunt nedespărţite de ale ei. Doar nu credea că scapă aşa uşor de mine!
-Mii de scuze că vă deranjez, însă mă plictisesc, singur, în camera mea.
Acest ton batjocoridor… Nu l-am mai auzit, nu pronunţat de Sasuke. Încet, mă despart de rozalia mea, în acelaşi timp făcându-I semn bunului meu prieten să se aşeze lângă noi. Privirea lui glacială destinată mie, mă pune pe gânduri. De ce se comportă aşa? Dacă nu mă înşel, a început din momentul in care eu şi Saku… formăm un cuplu! Totul se leagă! El… O iubeşte. Însă, ce pot face? Sentimentele nutrite pentru mica mea floare de cireş sunt puternice, iar ea mi-a demonstrat că dragostea dintre noi, nu poate fi stinsă.
-Dragoste, eşti atent? Sasuke te-a întrebat de o anume fată, Hinata?
Trist, dar şi diabolic. Îl doare că Saku mă alintă şi vrea să ne despartă cât mai curând. Gata! Asta a pus capac. Voi lupta ca un bărbat pentru iubirea ei. Însă, înainte, trebuie să o lamuresc. Încep să-I povestesc cum acea fată m-a rănit, cum mă vroia doar pentru bani, în timp ce eu chiar ţineam la ea. Sfârşesc mica povestioară prin despărţirea de ea, atunci când am aflat cât de mult îmi iubea banii.
-Îmi pare rău… Nu meritai! Tu eşti un om bun, nu ştie ce a pierdut. Jur, că, dacă o văd, va fi moartă!
Larimi cristaline dansează pe obrajii ei roşi. Capul îi poposeşte pe pieptul meu, iar braţele sale îmi înconjoară talia. Îi sărut fruntea, liniştit şi alintat de dragostea ei…


Scurt, scurt şi iarăşi scurt!
Mii de scuze, dar nu mai pot să scriu nici măcar un rând. Şcoala îşi pune amprenta.
Acum, sper să vă placă, cu tot cu greşeli.
P.S. Amy, te rog nu mă omorî....

~Capitolul 9~

Nu te pot iubi

Sakura's Point Of View

Sar ca o nebună prin camera spaţioasă, în timp ce în boxe răsună melodia mea preferată. Încă de când eram mică aveam acest stil de a uita de tot ce îmi face rău. Cu fiecare vers cântat de această puştoaică simţeam cum mintea mi se goleşte, dar rămâne vie amintirea blondului meu. Cât aş da să fie lângă mine, însă Pain l-a trimis, alături de Sasuke, să-l omoare pe... Daisuke, parcă. Om important, multimilionar. De ceva timp, tot face probleme mafiei, ceea ce înseamnă că ne-a mai rămas doar un singur plan: să scăpăm definitiv de el. Sinceră să fiu, îmi este frică atât pentru iubitul meu, cât şi pentru brunet. Nu vreau să păţească ceva, dar eu sunt aici, iar ei într-un palat, cel mai probabil dându-se servitori...
Melancolică, închid muzica şi mă aşez uşor pe pat. Îmi strâng genunchii la piept, pe când las două lacrimi cristaline să-mi traverseze obrajii. Ieri era lângă mine, alături de prietenul nostru cel mai bun, iar acum presimt că i se va întâmpla ceva rău. Gândurile rele nu vor să-mi lase mintea liniştită, iar din plâns nu mă pot opri. Sunt slabă, iar acest lucru nu-l poate contrazice nimeni. Dacă m-aş fi rugat de Itachi, măcar un pic, să fie alături de ei... Sigur n-aş mai purta această frică apăsătoare în suflet. Oftez resemnată, în timp ce dosul palmei îmi şterge lacrimile nefolositoare. Singurul lucru pe care îl urăsc cel mai mult este să stau pe tuşă, să nu fac nimic pentru singurele persoane la care mai ţin. Desigur, cei doi fiind şi singurii care mai trăiesc. Ştiu că, dacă ei nu ar mai fi, eu nu aş avea prea multe motive de trai.
Sunt trezită din gândurile mele profunde de un ciocănit abia auzibil. Îngân un "Intră" stins, apoi îmi plec capul, nevrând să se vadă că am plâns. Chiar dacă acum nu am putere, asta nu înseamnă că trebuie să ştie o lume întreagă. Fiind în această stare, oricine mă poate distruge, dar nu le voi permite. Instinctul meu de vânător mă ajuta în acest caz. Chiar dacă îl urăsc, pentru că mi-a fost dat de Hisao, care a avut grijă să fiu antrenată şi psihic, îmi e folositor. Ce tot fac eu aici? De la venirea lui Naruto mi-am schimbat complet modul de gândire. De la o fire rece, am ajuns una preocupată de binele oamenilor iubiţi, iar de la o criminală am ajuns o... Răzbunătoare.
-Eşti bine, Saku?
Itachi? Oare ce caută aici? Îl privesc uimită, uitând să-mi ascund şi firicelele de tristeţe de pe chip. Imediat le-a observat, aşa că se aşează, încet, lângă mine. Braţele lui puternice, îmi cuprind trupul fără vlaga. Părul brunet şi lung, prins în coadă, îmi atinge uşor pielea albă, iar ochii negri, pătrunzători, încearcă, parcă, să mă liniştească. Chiar reuşeşte să mă facă să mă simt mai bine, dar un gând mă trăzneşte mai rau ca un fulger. Inevitabilul s-a produs, iar eu, cel puţin, m-am ataşat de cei din Akatsuki. Sunt ca familia mea, cea pe care nu am avut-o. Încerc să zâmbesc şi, spre surprinderea mea, îmi merge. Răguşit, îi răspund la întrebare, spunându-i că sunt bine, dar el nu mă crede. Degetele lungi ale lui îmi mângâie obrazul, pe când buzele lui mimeaza cuvinte liniştitoare, acompaniate de glasul său dulce. Mă ajută să nu mă mai gândesc la eventualele pericole care îi pândesc pe Naruto şi pe Sasuke.
Deodată, pe uşa intră dragul meu prieten ce s-a întors din misiune. Mă ridic repede în picioare şi îi sar în braţe, el acceptând cu parcă mult prea multă dragoste totul. Îi aud bătăile inimii ce i se intesifică şi sunt sigură că obrajii i-au devenit roşii. Încerc să mă dau un pas în spate, însă acesta nu mă lasă. Pe un ton tare, hotărât, îmi spune câteva amărâte de cuvinte, însă care m-au rănit:
-Naruto nu va mai fi un obstacol în calea iubirii mele pentru tine. Am avut grijă să vă păcălesc în legătură cu misiunea, pentru a-l putea omorî în pace. Sakura, te iubesc! Acum, vei putea să-mi fi iubita, sau chiar soţie.
Mă prăbuşesc. Cum a putut face aşa ceva, ştiind că mă va răni? Zice că mă iubeşte, dar eu nu-l cred. Nu voi mai putea sta în preajma lui vreodată, după ce a luat viaţa persoanei pe care o iubesc cel mai mult. Jur că-l voi face să plătească pentru tot, mai ales pentru această suferinţă pe care nu o pot descrie. Ştiu doar că nu-l pot ierta. Privesc în faţă, pierdută. Materialul albastru, pe care îl reprezintă tricoul lui, îmi invadează, încet, încet, mintea. Palma transpirată mai mult din cauza emoţiilor, se loveşte cu putere de obrazul lui. Este un nesimţit, un om rece care se gândeşte doar la interesele lui. Cu vocea plină de venin, îi întorc fiecare cuvânt ce m-a făcut să sufăr, doar că ale mele erau cu mult mai otrăvite.
-Eu nu te iubesc şi nici nu o voi face. Ai fost în stare să mă aduci la disperare, doar din egoism. Te urăsc, Sasuke Uchiha!
Râuri de lacrimi ies din ochii lui fermecători.....


Buuun.
L-am scos din plan pe Naruto, că altfel presimt că mai aveaţi puţin şi mă luaţi la bătaie.
Again, mulţumesc pentru comm-uri.
Sper să vă placă!

~Capitolul 10~

Ultima şansă s-a evaporat. Sau nu?

Sasuke’s Point Of View

A… A spus că mă urăşte? Inima mi se rupe în două, lacrimile îmi izvorăsc, căzând pe parchetul maroniu, unindu-se cu ale dragostei mele. Suferinţa adusă prin câteva cuvinte nu poate fi descrisă. Simt cum timpul s-a oprit, iar glasul ei dulce, dar plin de venin, îmi răsună la nesfârşit în cap. Privirea mi se înceţoşează, totul devine neclar în jurul meu. Îi văd doar chipul dezamăgit şi ochii trişti. Doar din cauza mea… Însă, analizând evenimentele, mi-am omorât fratele de suflet. Atât de crud, de orbit de gelozie şi iubire am fost, încât nu m-am putut gândi la răutatea pe care am comis-o. Chiar şi atunci când cuţitul îi atingea inima pură, eu vedeam doar imaginea lor, sărutându-se, pe balcon, iar dupa privind stelele.
-Te rog, nu…
Îmi aud glasul ce o roagă, sfârşit, să-mi mai ofere şansa. Distrusă, îmi răspunde că nu am motive să mă milogesc. Nu are dreptate! O iubesc, ţin prea mult la ea pentru a o lăsa, pur şi simplu, să mă urască. Poate sunt lipsit de scrupule, dar gândul doar la regina din faţa mea îmi stă. Într-un gest total absurd, chiar nebunesc, îi prind mâinile, brutal, reuşind să o trag spre mine. Buzele mele le ating pe ale ei, presându-le cu putere. Palmele mi se deplasează de pe braţele ei, ajungând pe spate. Nu se retrage, lucru care mă surprinde, ba chiar adânceşte sărutul, muşcându-mi buza inferioară, “obligându-mă” să-mi întredeschid gura. Limbile noastre încep să se dueleze, însă, până la urmă, eu câştig. Sunt atât de euforic în acest moment! Încă din prima clipă în care am văzut-o am aşteptat unirea noastra…
Îmi despart încet chipul de al ei, dar păstrez contactul vizual. Privirea ei nu mai exprimă atât de multă deznădejde, ci confuzie. E nesigură de setimentele ce-I dau târcoale, vrând să-I atingă inima. Zâmbesc inocent, pentru prima dată împlinit. Cine ar fi crezut că am măcar o şansă? De mic nu eram chiar cel mai încrezător băiat de pe planetă, dar mă descurcam. Acum, am o speranţă.
-Saku, ce vei alege? Sasuke sau Naruto?
Itachi, căruia abia i-am observat prezenţa, avea dreptate. Dacă îl dorea pe blond, trebuie să mă omoare, pentru a-l răzbuna. Însă, dacă eu sunt alesul, trebuie să mă ierte, să uite de Naruto. Tristeţea iar mă cuprinde, odată cu aşteptarea răspunsului pe care îl va oferi. Din nou, secundele parcă rămân înţepenite, iar inima, care până acum s-a lipit, tinde să distrugă lipiciul folosit. Oftez încet, nedorind să-I atrag atenţia. Toate aceste evenimente mă ucid. Eu doar aştept momentul în care voi claca.
-Vă voi spune mâine decizia mea .
Adică mai am o ultimă şansă? Nu l-a ales din prima pe el? Stiu că nu am motive de bucurie, încă nu a decis, dar nu i-a pronunţat numele! Copilăresc, încep să o învârt în aer, sub privirile critice ale celui ce îmi seamănă aproape la perfecţie. Îi e bun prieten îngerului, vrea ce e mai bine pentru ea, de aceea nu are încredere în mine. Sună ciudat, dar îl apreciez pentru asta. Dacă va dori răzbunare, Saku va avea pe cineva lângă ea, care să o ajute. Pentru a doua oară, zâmbesc…


Dupa o mare intarziere, am reusit sa aduc next-ul.
Sper sa va placa.