Hey hey

Am trecut si eu pe aici

Mersi ca m-ai anuntat

Ma bucur ca ai pus capitolul,sper ca vei pune nextul cat mai curand,nu ne lasa in asteptare!!

Ca de obicei un capitol foarte bun.

Spor la scris si la idei!

Cap:IV Venin
Part I

Pana zgaraie usor hartia alba, din cand in cand mai este inmuiata in cerneala pentru ca textul ce urmeaza sa fie scris sa fie perfect.
Ma joc cu privirea printre rafturile cu cartile tatei, dar unele sunt ale mele.
Mie imi place sa ma delectez cu orice imi poate aduce o informatie noua si chiar sunt unele carti ce mi-au starnit curiozitatea dar habar nu ma ce scrie in ele, este o limba atat de veche si necunoscuta.
O foaie alba, pecteluita cu cateva randuri si sigilata cu sigiliul familei reprezentat de un cerc in care se afla o steluta cu cinci brate si fiecare brat este prelungit cu o linie subtira inclinata in sunsul mersului acelor de ceasornic, este inmanata majordomnului care o preia si o introduce intr-o cutie de lemn.
Master, cel care a pus scrisoarea in cutie se uita la mine si face o plecaciune cu capul si paraseste incaperea. Acesta are o privire asa de rece, uneori am senzatia ca ma uraste.

Vocea tatalui meu ce ingana usor cateva cuvinte ce nu le-am auzit prea bine ma aduce usor inapoi in biblioteca.
Se ridica de la birou si se indreapta spre o masuta ce se afla langa geam. Un lichid usor portocaliu este turnat intr-un pahar de cristal de cea mai buna calitate, este ca de obicei whisky, unul dintre confesorii si ganditorii tatei.
Ma ridic si ma indrept spre usa. Tata sta tot cu spatele spre mine. Incercand sa il fac sa ma obsreve spun tare si raspicat un “ Serios?!” care ii da o usoara adiere din cap inspre directia mea.
- O sa fie bine, este doar o muscatura!
Ce mult as vrea sa il cred dar nu stiu de ce cand am auzit aceste vorbe un fior ma cuprins si ma strapuns in tot corpul.
Tata se intoarce spre mine, imi zambeste usor!
Sunt confuza rau de tot dar in acelsi timp si iritata de cele intamplate. Nu imi convine ca cineva apropiat sa fie inst-o situatie dificila, cel putin cum este situatia cu muscatura si eu sa cred ca o sa fie bine. Acum serios, ar trbui sa fiu batuta in cap si sa ma las convinsa asa cu una cu doua, este ca si cum ai convinge un copil mic sa faca ceva mituind-ul cu bomboane, dar eu primesc numai vorbe ce imi intra pe o ureche si pe cealalta imi ies.
Incep sa ma enervez doar gandindu-ma la aceste lucruri.

- Nu ma crezi?
Ce intrebare, de milioane! Ce ar trebui sa raspund acum, daca spun da, par tot acea copila inocenta de pana acum, si daca spun nu, atunci clar ca o sa am parte de o multime de povesti si de explicatii ce o sa ma epuizeze psihic.
- Ba da, adica...nu mai stiu ce sa cred!
Sunt bosumflata si ma asez oftand prlung pe un scaun din apropiere.
Imi i-au fata in palme si ma las pierduta cu privirea printre rafturile mari pilne de carti. Inima imi bate cu putere, dar nu pot sa spun nimic, nu pot sa ma cert cu tata, pentru ca la asta o sa se ajunga, la o cearta. Incepem cu cateva ideii necompatibile si tot continuand se ajunge la scandal.
- O sa crezi doar ce este bine!

Picatura care tocmai a umplut paharul a fost turnata. Nu inteleg de ce ma enervez in ultima perioada asa din senin, dar asta este!
- Cum? Vreti, adica vrei sa ma faci sa cred ceea ce vrei? Te rog, nu mai sunt acel copil naiv de pana acum. Adica chiar nu vezi, azi maine o sa fiu maritata cu cine stie ce tampit, de o sa imi iau campii, chiar daca eu nu vreau asta si tu ma tratezi ca si cum eu, ma uita la tata care este cu privirea atintita la mine si zambeste usor pe sub pahar, mai bine lasa.
Nu imi vine sa cred ca i-am spus asemenea cuvinte tatei, imi intorc capul sa nu se poata vedea rusinea si roseala de pe fata mea. Imi vine sa intru in pamant.
Inima incepe sa imi bata cu putere, ma tem de ceea ce o sa spuna, l-am suparat oare sau sunt cu adevarat o naiva care nu vrea sa fie ceea ce este?
- Termina ce ai inceput! Cum te tratez, spunemi sa stiu si eu!
Mi-am inghitit inima cu totul, ma tem sa spun, daca o sa fiu pedepsita sau mai stiu eu ce. Nu am primit mai niciodata mustrarile si corectiile ce le primesc ceilalti copii, dar nu spun ca nu pot sa primesc.

Ma intorc spre el, cu fata rosie si cerand un fel de iertare din priviri incerc sa imi termin propozitia: “ Ca pe un copil!” spun inecat si incet.
Fata lui seioasa capata un iz amuzant. Este din cauza a ceea ce am spus sau de ce?
Se apropie de mine, inima ar vrea sa imi sara din piept si sa o ia la fuga. Stiu ca nu este normal sa iti fie frica de propriul parinte dar avand in vedere educatia primita am invatat mereu sa ii respect pe ceilalti si mai ales auzind de bataile sau pedepsele ce le primesc ceilalti adolescenti de varsta mea am inceput sa fiu fricoasa.
Acesta imi ia fata in mana stanga si se uita foarte serios in ochii mei dupa care incepe sa zambeasca tamp. Ma ciufuleste usor si ma saruta pe frunte.
- Cat timp eu traiesc tu o sa fi mereu copil, copilul meu!
Acest raspuns ma mira, dar ma unge pe inima. Stiu ca tata este intelegator si iubitor si macar acum am crezut ca o sa fie serios cu mine, vezi sa nu!
Acesta iese din incapere si ma lasa singura acolo.

Mai zabovesc putin timp uitandu-ma si analizand unele lucruri.
Inca se mai simte mireasma bauturi tari care iti ineaca mirosul, in pahar mai este putin lichid colorat.
Paharul de cristal ii da o textura ce pare sa fie precum un caramel lichid.
Sunt tentata sa gust, putin, dar foarte putine. Nu am mai facut asa ceva pana acum dar totusi, incercarea moarte nu are.
Duc usor paharul spre buzele mele rozali ce il dezmiarda usor si ca prin minune acesta ramane gol.
Simt cum aerul nu mai vrea sa ma ajute sa traiesc, gatul imi ia foc. Tusesc prelung, oare cine m-a pus sa fac asa ceva.
Lacrimi micute apar undeva in coltul ochiilor, daca vine tata si ma vede, ce o sa spuna. Imi sterg lacrimile, lacrimezi de la o inghititura de alcolo se vede ca inca sunt neexperimentata.
Ma prind de obraji in speranta sa ma imbujorez putine, imi aranjez rochia frumos si parasesc camera.

Ma indrept spre camera Hinatei dar pe hol aud doua voci.
Pare a fi tata si domnul Mikoto, cel mai bun prieten al tatei.
Amandoi ies din camera majordomnului. Nu m-au observat ceea ce imi pemite sa trec sa vad cum se simte. Nu mai iau in seama ce vorebesc cei doi in timp ce coboara pe scari.
Apropindu-ma tot mai mult de camera bataile inimi incep sa se accelereze, emotia pune stapanire pe mine.
Apas usor pe clanta, deschid usa si intru inauntru cat de usor pot sa nu ma vada nimeni.