Sentimente asternute pe hartie

Durerea

Durerea; oare ce e ea de fapt? Ce ştim noi despre ea? Ea se află în noi ieşind la suprafaţă în momente în care nici nu am vrea să auzim de ea. Când o simţim? Eu o simt tot timpul, sub diferite forme. Mă doare un picior, o mână. Mă doare capul, când am o migrenă. Mă doare sufletul când îi văd pe cei dragi îndureraţi. Dar inima? Ea de ce mă doare? Poate e vreo boală, poate că nu e. Poate e el de vină. El, cel care o făcea să tresără de fiecare dată cand ochii mei îl priveau din depărtare. El, cel care a făcut-o să sufere atâta timp, dar şi să tresalte. Dar acum? De ce mă doare? El nu mai e! S-a dus, m-a lăsat singură; fără el pe această lume. Nu-l mai iubesc, căci sunt cu altcineva acum. Dar totuşi, de ce îmi simt pieptul zvâcnind?

Subiect: Furia Vin 22 Feb 2013, 22:03

Furia

Inima începe să îmi bată puternic, rapid, ca un tren accelart. Îmi simt corpul tremurând şi o căldură insuportabilă copleşindu-mă. Faţa mi se înroşeşte, ochii umplându-mi-se de lacrimi, care mi se scurg mai apoi pe obraji, în timp ce dinţii albi încep a-mi roade unghiile puţin crescute de la mâna stângă. Vocea mi se subţiază, cuvintele tremurând, risipindu-se în aer. O dorinţă arzătoare de refulare îmi dă fiori pe şira spinării şi în tot corpul, iar laba piciorului se mişcă precum un ascensor, în sus şi în jos. Degetele mâinii drepte bat în suprafaţa lemnoasă a băncii, zgâriindu-o cu unghiile date cu ojă de culoare roşie. Lumea se adună în jurul meu, mângâindu-mă, întrebându-mă ce-am păţit, cine m-a supărat. Alţii, care mă cunosc mai bine, stau deoparte, tăcuţi, lăsându-mă a mă calma. O privire fulgerătoare, acuzătoare ţinteşte oamenii de lângă mine, alungându-i, fiind în antiteză cu vorbele-mi ipocrite. Furia mă schimbă, nu mai sunt eu, cea reala. Un alt "eu" iese la suprafaţă, un alter-ego negativ.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Vin 22 Feb 2013, 22:22

Hellau. :) Imi plac aceste mici rupturi din sufletul tau, chiar ai reusit sa redai sentimentele foarte bine. Banuiesc ca stii deja ca imi place cum scrii, nici nu are cum sa nu iti placa, insa lucrarile acestea ti-au iesit chiar bine. Astept o continuare. :)

P.S.: Scrie te rog cu un alt font, deoarece este destul de greu de citit. :)

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Sam 23 Feb 2013, 11:23

Îmi place mult ce ai înşirat aici: <3 Sentimentele au au lăsat cuvintele să ne arate ceea ce gândeşti sau ceea ce simţi.

Şi da, sunt de acord cu Choco, mai bine ai folosi alt font, fiindcă acesta e prea gros şi parcă te împunge în ochi.

Subiect: Mandria Sam 23 Feb 2013, 17:11

Mândria

Mă umflu în pene şi simt cum inima îmi creşte în piept. Poziţia mi se schimbă, devine dreaptă, iar bărbia se înalţă către cer. Vârful nasului se duce mai sus decât al celorlalţi, eu privindu-i cu superioritate. Ochii încep a străluci, dinamismul şi dorinţa citindu-se în ei. Îmi simt trupul mai uşor, zburând deasupra norilor cu mâinile întinse, încercând să ajungă la stele. Gândurile mă duc departe, în viitor, unde celebritatea mă înconjoară şi unde mă simt admirată, mai presus de toţi. Văd o stea mare, luminoasă; steaua mea, ajunsă pe culmile gloriei. O ating, apoi privesc în urmă. Îmi amintesc începutul carierei mele. Atunci, eu nu eram celebră, iar lumea nu mă cunoştea. Fiecare comentariu, fie el cât de mărunt, fiecare laudă şi fiecare felicitare pentru munca depusă îmi aducea zâmbetul pe buze. Am urcat treptat pe scara celebrităţii, ajungând să strălucesc. În viitor, îmi voi spune acestea, cu gândul la vesurile ce mă făceau să visez odinioară, dar care s-au îndeplinit: "Livin' in a Hall of Fame". Sufletul îmi va fi rămas acelaşi, plin de dorinţă, însă cu aceeaşi mândrie cu care am pornit.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Sam 23 Feb 2013, 17:26

Helllau. :) In primul rand, sa stii ca acum e mult mai usor de citit si nu e obositor pentru ochi. Apoi, as vrea sa iti spun cat de mult mi-a placut aceasta creatie. Simpla si totusi profunda, cu cuvinte obisnuite care sa exprime cele mai intense triri. Ai accentuat aici nu acea mandrie rea, acel sentiment care te face sa te porti urat cu toata lumea, ci acel sentiment de mandrie interioara benefica, acea emotie ce te ridica si te ajuta sa mergi mai departe stiind ca nimeni nu te poate calca in picioare. Felicitari! :)

Subiect: Invidia Lun 25 Feb 2013, 09:29

Invidia

Le priveam pe ele, apoi mă uitam la mine şi eram dezamăgită. Mă întrebam de ce nu pot fi la fel de frumoasă ca X sau la fel de populară ca Y. Simţeam că nu este corect ca unii să aibă lumea la picioare, iar alţii să fie nevoiţi să se zbată atât de tare pentru a ajunge sus, în vârful piramidei sociale. Poate ar fi fost mai uşor să mă integrez în grupul lor, să devin una dintre "fetele cool şi populare", însă asta ar fi însemnat să renunţ la mine, la tot ce muncisem până atunci pentru a deveni. Dar totuşi, chiar dacă nu voiam să mă pierd pe mine, încă simţeam invidie faţă de blonda înalta, cu ochii verzi, Bianca, sau faţă de Simona, fata plăcută de toţi. De ce? Oare pentru că mă simţeam complexată de ele? Da, asta trebuia să fie. Am vorbit cu Laura, prietena mea cea mai bună, despre asta, însă a pufnit dispreţuitor faţă de mine. Mi-a spus că sunt oarbă şi că nu realizez cât de minunată sunt. Mi-a dat oglinda ei preferată, cea cu imprimeu de leopard, apoi a plecat. Cuvintele ei îmi răsunaseră prin minte câteva minute bune, în timp ce îmi priveam propria reflexie. Nu aveam un chip urât, ba din contră. Ochii mei căprui, ca de caprioară,contrastau cu părul meu blond, ca mierea. Pielea îmi era albă şi fină; eram...frumoasă. Da, am putut spune asta cu voce tare, fără a mă simţi ca o mincinoasă şi o impostoare. Invidia rămânea însa acolo, într-un colţ al sufletului meu, dar devenise un fel de a mă depăşi pe mine, comparându-mă cu ceilalţi. Deşi, în realitate, mă comparam de fapt cu mine, încă îmi rămăseseră în minte vechile modele de frumuseţe şi popularitate. Astfel, invidia mea pentru ele era bună şi constructivă. Am învăţat, prin invidie, să mă iubesc pe mine, aşa cum sunt.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 25 Feb 2013, 10:57

E incredibil cum poți scrie atât de simplu și în același timp să îmi placă atât de mult. Scri despre sentimente profunde și normale, care la un momendat le are oricine, dar o faci într-un mod special, cel puțin așa simt. Îmi place foarte mult cum scri, să mă anunți când mai scri dacă poți te rog, pupici kiss

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 25 Feb 2013, 15:43

Minunat. :) Intr-adevar, ai abordat o tema ce si mie imi da batai de cap, cel putin din cand in cand. Din pacate insa, nu toti reusesc s treaca peste aceasta stare si sa inceapa sa isi respecte propria persoana. Majoritatea considera ca nu pot ajunge mai sus decat sunt si incep sa se raneasca, sa ii faca rau propriei persoane. Nu stiu, pana in momentul de fata am reusit sa imi impun o limita a tuturor acestor lucruri, sunt indiferenta si, chiar daca imi petrec timpul intr-o singuratate notorie, pot spune ca ma simt ok. In fine, mi-a placut mult lucrarea ta, a trezit o multitudine de sentimente in mine. Te pup. :*

Andreea Dincă · Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 25 Feb 2013, 16:23

Hey :X.

Imi place ce ai scris la Invidie :>. Eu una ma multumesc cu ceea ce sunt, nu ma intereseaza alte persoane. Stii cum se zice :>..Invidia este un pacat :P.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 25 Feb 2013, 16:50

"Am învăţat, prin invidie, să mă iubesc pe mine, aşa cum sunt." Asta ai spus-o aşa de frumos şi îţi dau mare dreptate în legătură cu asta.
Mi-a plăcut ultima lucrare, foarte expresivă şi în acelaşi timp un sâmbure de adevăr, ai fost scurtă şi la obiect, ai reflectat foarte bine, precum o suprafaţă de oglindă, invidia. <3

Subiect: Regret şi neputinţă Sam 02 Mar 2013, 17:29

Regret şi neputinţă

Mă uit în oglindă, la propria-mi reflexie, pe care am ajuns să o urăsc. Tot ce am făcut, ce am spus şi ce am simţit, toate acestea, le pot vedea în ochii mei, în zâmbetul meu fals, care ascunde cu neruşinare faptele-mi mârşave. Am greşit, iar acum regret, însă mă tem că este prea târziu pentru a mai repara răul făcut. Ei nu mai sunt, iar judecata veşnică mă aşteaptă, dincolo de lumea muritorilor, dincolo de poarta ce se va deschide curând, doar pentru mine. Ştiu că mi-a sosit clipa, văd asta în fiecare rid de pe chipul meu, îmi simt sfârşitul în fiecare durere de oase. Nu mai am mult timp. Probabil că ar trebui să nu îl irosesc, ci să-mi ispăşesc păcatele. Dar faţă de cine? Sunt o criminală, este singura mea vină. Toţi cei cărora le-am greşit au dat ortu' popii de mult, cu zeci de ani în urmă. Atunci, ăsta-mi e sfârşitul, fără pic de iertare? Sunt chiar atât de neputincioasă în a-mi salva propriul suflet din ghearele cu care mi-am săpat singură groapa?

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Sam 02 Mar 2013, 18:52

Hei, hei. :) Ma bucur mult ca ai mai postat, chiar ma gandeam cand va aparea ceva nou. Lucrarea aceasta e oarecum diferita de celelalte, datorita faptului ca vorbesti din perspectiva unui personaj, insa mi-a placut la fel de mult. Ai conturat sentimentele pe care nici nu le mai poate stapani si tot acel gol foarte bine, chiar m-a prins povestea. Sper sa revii cu ceva cat de curand. Te pup. :*

Subiect: Dor Dum 10 Mar 2013, 23:46

Dor

Mi-e dor de tine, de noi amândoi, cum ne îmbrăţişam, cum îţi sărutam obrajii găsulii şi buzele-ţi cărnoase. Cum îmi spuneai că mă iubeşti, iar eu râdeam; ah, cât îmi lipsesc acele clipe, tezaur al inimii mele! Cum îţi puneai braţul în jurul meu şi mă cuprindeai lângă tine, cum îmi mângâiai părul şi îmi sărutai fruntea! Erai unic, mă iubeai ca nimeni altul, iar eu pe tine. Îmi puneam toate speranţele în tine, în viitorul nostru împreună; speranţe ce s-au spulberat cu timpul. Dragostea noastră, aşa cum a venit, tot astfel a plecat. Într-o zi de marţi, întreaga-mi viaţă şi fiinţă s-au schimbat. O singură bancă din parcul ieri mult iubit, ea ne-a desparţit. Ah, cât aş vrea să nu fi ajuns acolo, să nu fi primit mesajul de la ora două, ce m-a făcut în tine a-mi pierde încrederea mea toată. Mi-aş dori să nu ştiu acum de tine şi de ea, de trădarea voastră. Of, iubitule, cât m-ai dezamăgit; sărutând acea fată, mi-ai rupt inima, ai ascuns-o într-un sac vechi şi ponosit şi ai aruncat-o în colţul întunecat din sufletul tău, pe care îmi doresc să nu-l fi cunoscut niciodată. Mi-ai luat răsuflarea, auzul, simţul şi gustul iubirii, mi-ai aruncat fiinţa în cealaltă lume, obscură. O dată cu ea, cred că mi-ai luat şi mintea, puterea de judecată, căci altfel, dorul de tine, iubite, nu ar fi atât de apăsător.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 11 Mar 2013, 12:28

Hellău. Uite si tu ce face tot omul in ora de informatica, cand trebuie sa completeze nu stiu ce fise complicate de tic. :)) Creatia ta e foarrte frumoasa, imi place cum ai conturat toate acele sentimente, asa prinsa in ora cum sunt si tot au ajuns pana la mine. Data viitoare cand mai postezi sa ma anunti, caci nu stiu daca o sa am norocul de a vedea noile tale postari. Spor la scris in continuare. Te pup. :*

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 11 Mar 2013, 17:41

Cred că ai reflectat foarte frumos "dorul", fiecare sentiment l-ai readus la viaţă prin cuvinte simple şi lăuntrice, care m-au făcut să-mi imaginez întreaga şcenă şi să mă simt de asemenea pierdută în falsa aparenţă a iubirii pe care fata o credea stabilă.
Îmi plac creaţiile de genul, sunt fluide şi simpluţe, uşor de citit, ce te ating încetul cu încetul la suflet. Sper să mai aduci şi altele, abia aştept. Spor!

Subiect: De la extaz la agonie şi înapoi Mar 12 Mar 2013, 22:14

De la extaz la agonie şi înapoi

Un moment; unul singur îmi e de ajuns. Ceea ce simţeam şi ceea ce simt, acestea nu sunt la fel. Prezentul este înjumătăţit - o parte de extaz şi alta de agonie. O clipă de plăcere, de bucurie este întotdeauna urmată de disperare, neputinţă şi izolare. După o trăire intensă a plăcerii şi dorinţei de viaţă, mă cuprinde mâhnirea. Sentimente analgamate, unul peste altul se adună. O clipă simt că trăiesc, apoi mă afund în ropot, fără a mai dori prezenţă umană în preajma-mi. Un moment de reverie plăcută, apoi una stranie. În timp ce amurgul cuprinde toamna, iar lumina roşiatică a Soarelui devine violetă. Un mugur cade de pe creanga cireşului, aşa cum inima mea de copil cade în abis, îmbătrâneşte, moare. Singurătatea mă apucă în ale sale gheare ca de şoim, moartea bătând la poarta dintre lumi, aşteptând. Trupul îmi cade pe iarba proaspătă de primăvară, cortosionat, cu genunchii la piept. O picătură de ploaie îmi cade pe obraz, alungând agonia, readucând extazul în prim-plan. Mă ridic, violetul devine roşu, spectrul solar se întoarce la ale sale începuturi, o frunză apare în copacul de lângă lac. Ploaia se opreşte, norii se risipesc, iar desfătarea îmi dă din nou aceiaşi fiori deja cunoscuţi. Măiastrul astru se ridică la cer, o ia de la capăt în a sa călătorie deşartă în jos şi-n sus, sufletul meu urmându-l.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Mier 13 Mar 2013, 15:13

Hellau. :) O noua creatie, si eu pe-aici, bineinteles. Imi place cum ai abordat aceasta tema, chiar pot spune ca pentru cateva secunde am simtit acea adrenalina, de la extaz la agonie si inapoi. Ai descris totul impecabil, nici nu ma asteptam la mai putin din partea ta. Ideea chiar e interesanta si modul in care ai expus-o este original si foarte frumos. Sper sa ne mai aduci curand. Te pup. :*

Subiect: Teroare Dum 17 Mar 2013, 12:59

Teroare

Un minut; urmăresc limbile ceasului cum se mişcă pe cadranul de sticlă, cum timpul se scurge. E aproape 7, mai sunt doar câteva secunde. Pe sub uşă intră un fascicul de lumină, făcând podeaua să strălucească în negura nopţii. Pas cu pas, omul cu ochi de sticlă se apropie de cameră, aşa cum a jurat că o să facă. Mă zbat, încerc să-mi dezleg mâinile de la spate, să slăbesc strânsoarea în care mă aflu. Sudoarea îmi curge pe frunte şi pe obraji, în josul feţei, mai speriată decât propriul meu suflet. Mă uit din nou la ceasul spart , împrăştiat în trei bucăţi pe podea. 6:59:58, încă două secunde. Îmi ridic puţin corpul, întinzându-l pe lângă stâlpul de metal de care sunt legată, inima îmi bate ca nebuna, iar ochii mi se dilată. Uşa se deschide, bărbatul cu un picior de lemn se înfăţişează în faţa mea, însă nu îl văd. Totuşi, îl pot auzi, simţi cum zâmbeşte. Se apropie de mine, în mâna stângă ţinând o găleată de aluminiu, plină cu apă. Închide uşa şi aprinde becul. Tortura reîncepe.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Dum 17 Mar 2013, 13:35

Buna draga mea! happy

Alergam haotic prin categoria asta in cautare de talent artistic si se pare ca l-am gasit! happy

Sa sti ca intr-adevar imi place cum scri. Nu sunt de prea multa vreme pe aici, insa experienta de dincolo de lumea asta imi da dreptul ca te etichetez drept o adevarata scriitoare. Imi place felul in care iti alegi cuvintele si te joci cu ele! Multa bafta pe mai departe si sper sa ma anunti si pe mine cand mai postezi! happy

Pupici!

$can\'t see !!!$

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 18 Mar 2013, 10:45

O inimă ascunsă în negura nopţii

Cândva obişnuiam să am un trup, o inimă, două mâini, picioare şi toate cele. Toată viaţa am visat la sfârşitul durerii, al morţii iminente ce mă apăsa. Încă de mic copil, zilele un calvar mi-au fost, iar nopţile, o agonie nesfârşită. Clipă cu clipă, moment cu moment, carnea o lua la goană pe trupul meu golaş, chinuindu-mă, zăpăcindu-mă până la leşin. Oasele îmi tremurau, creierul îmi lua foc, iar sufletul meu se evapora în spaţiul infinit, întorcându-se înjumătăţit, până ce nu a mai venit deloc. Cu teamă, dar şi bucurie, rămăsesem un trup gol, stingherit, o fantomă în carne şi oase, căci suflu eu nu mai aveam. Tot ce purtam în mine era o inimă, fără sentimente, fără trăiri sau senzaţii. Însă el, fără nicio tragere de inimă, mi-a luat şi asta. Singura care mă ţinea în viaţă, inima mea, s-a dus. Străpunsă a fost de tăişul urii, s-a scurs de sânge precum un burete, apoi a dispărut. Am rămas pustiită, fără vreo urmă de scăpare din neantul întunecat al morţii. Inima mea, odată supusă mie, m-a lăsat, şi-a văzut de drum; nu a mai îndurat chinurile vieţii alături de mine.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 18 Mar 2013, 16:07

Interesant. think

Tema, desi nu cred ca asta-i cel mai bun cuvant este una profunda, pe care ai descris-o cu o intensitate mare. Ma bucur sa vad ca ai reusit sa ma faci sa tremur putin, atunci cand ai descris toate senzatiile pe care protagonista le simtea, cum i se pareau ei toate aceste schimbari prin care trecea. Imi place cum scrii, ai un stil aparte si mertia sa-ti cultivi talentul. Spor la scris in continuare si multe, multe idei. Te pup. :*

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Lun 18 Mar 2013, 19:27

Hey! Multumeac pentru ca m-ai anuntat! happy

Oricum, imi place cum scrii, e un stil care de obicei nu ma prea pasioneaza si nici nu ma atrage, insa tu reusesti sa ma determini sa citesc. Imi place asta, si chiar mai mult, ma incanta. happy

Multa bafta la scris in continuare si sper ca ma poti anunta si data viitoare! kiss

Subiect: Dorinţă de puritate Dum 24 Mar 2013, 18:33

Dorinţă de puritate

Vreau să am din nou sufletul pur, să fiu un copil ce nu are griji sau păcate. Când s-au dus toate acestea, copilăria mea, inocenţa ce o posedam? Cum am devenit ceea ce sunt, o bestie? Cum mi-am lăsat sufletul să se piardă în agonie, să se lege de această vinovăţie continuă cu sfoara de spini a faptei? Cine m-a adus aici? Aş vrea să fi fost altcineva, aş prefera să-mi amintesc cu durere de acel bărbat care m-a obligat să fac ceea ce am făcut, de o mie de ori aş vrea asta. Dar nu; nu există acel om, diferit de mine, care să mă fi corupt. Am facut-o singur, mi-am invadat sufletul de ură, de putere nedorită în acest fel, cu preţul cel mai sfânt, puritatea. Am pierdut-o, el mi-a luat-o, a încătuşat-o şi a lăsat-o să putrezească în adâncurile Pământului. El, cel care a simţit plăcerea de a fi cel rău, cel care şi-a croit drumul în viaţă cu preţul sângelui şi al Infernului. El, cel care a omorât-o, inima mea de aur, şi care a transformat-o în piatră. Eu sunt el, el sunt eu. Şi cât de mult mi-aş dori ca el să-şi fi păstrat puritatea.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Dum 24 Mar 2013, 19:33

Buna, buna. Monologul acesta imi aminteste putin de monologul Julietei, cel rostit in scena cu balconul cand spunea "Tu esti tu, nu esti un Montague, esti tu" si cand, mai inainte afirma "Dusman doar numele imi e". Trecand insa peste asta, mi-a placut modul in care ai evidentiat sentimentele si trairile profunde ce cu greu pot fi exprimate in cuvinte. Sper sa ne mai aduci in curand. Te pup. :*