CAPITOLUL 8: Mai aproape de ei

Sakura p.o.v.

Sala era intunecata, doar cateva lumanari in colturi aduceau raze peste chipurile tuturor din sala. Rotindu-mi ochii puteam zari toti membrii, lucrul ce imi provoca fiori involunar. Sa stiu ca sunt in camera cu atatia asasini de renume ma facea sa inclestez pumnii si sa zambesc in acelasi timp. Ma simteam mandra ca am ajuns aici. Din cate vedeam eram doar eu si inca o fata pe aici.
-Putina liniste. Niciunul din noi nu are chef de aceasta reuniune de familie asa ca sa terminam mai repede cu asta. Probabil stiti motivul, dar ma voi explica in fata noii noastre colege, Sakura, daca nu ma insel.
Simteam mana lui Itachi cum devenea din ce in ce mai ferma pe umarul meu si zeci de ochi indreptati spre mine. Daca cineva a spus ca privirile nu ucid s-a inselat.
-Scopul nostru e sa distrugem satul Konoha. E o piesa de rezistenta in tot, de la planul economic pana la cel militar. Daca ei vor cadea, toti vor cadea.Resursele noastre aproape ne permit lucrul asta. Ca sa garantam succesul, ma astept la putina mobilizare, daca ma intelegeti.

Se referea la antrenamente? Nu ma asteptam ca cei din Akatsuki sa se antreneze. Credeam ca ei sunt perfectiunea intruchipata. Din nou, m-am inselat. M-am uitat intrebator la Itachi, care parea mai senin ca niciodata, aproband din cap gandurile mele. Incepea sa imi placa faptul ca stia ce gandesc. Era un mod mult mai placut de a comunica. Am fost atat de prinsa cu noile stiri incat nu m-am uitat sa vad cine vorbeste. Era acelasi baiat care m-a initiat. Acum ca il puteam analiza mai in detaliu, mi se parea intr-un mod foarte straniu dragut. Nu genul de dragut cu care ai iesi in oras, ci acela care are in spate un trecut trist si se ascunde sub o masca dura, care, inevitabil, avea sa se sparga intr-o buna zi. De altfel, daca lasam la o parte ciudateniile unora, baietii astia erau chiar simpatici. Cu toate ca niciunul din ei nu recunostea erau o familie in adevaratul sens al cuvantului. Se prefaceau a fi aroganti, nervosi, dar se comportau ca niste pusti. In timp ce portocaliul tinea discursul, unii se inghionteau, altii faceau glume pe seama celor din fata. Ma distra copios in special unul cu masca. Se tinea scai de cel cu parul blond, carea parea sa fie obsedat de bombe, si il tot striga „- Deidara-senpai, asteapta-ma!” cu toate ca tipul era vizibil iritat.

- Itachi, tu te ocupi de ea. S-a inteles?
Brunetul dadu din cap, cu seriozitatea care il caracteriza. Era incruntat si cateva riduri de expresie isi faceau aparitia pe fruntea lui. Parea imbatranit, apasat de ceva. Nu erau griji, nu era trecutul devastator de care avu parte..era altceva de care nu imi dadeam seama. Imi facu semn sa ne asezam pe canapea. Seful disparu in spatele unei usi impreuna cu doi indivizi ce nu purtau pelerina.
-Tu esti fata noua?
Era tipul cu masca care statea la un centimetru de fata mea. Avea o voce subtire, chiar pitigaiata, care de destindea. Il impinse pe Itachi de langa mine, luandu-ma aproape in bratele lui. Ma simteam bine. Mai venira cativa. Blondul se prefacea galant si imi saruta mana, asaltandu-ma cu intrebari despre arta. Kisame il necajea intr-una pe Deidara, iar Tobi ii lua apararea.
-Fii serios, Deidara. Arta ta e o prostie si...
- Cum poti spune asa ceva?!!

-Nu te lua de Deidara-senpai. Deidara-senpai, nu il lua in seama.
-Cum sa nu ma ia in seama cand stie ca am dreptate?
Ar fi putut continua asa o zi intreaga. Ma primisera langa ei foarte prietenos. Nu erau deloc oamenii pe care ii consideram inainte, cand traiam in sat. M-am inselat amarnic. Am crezut ca va fi nevoie sa-mi reprim sentimentele, dar nu era nici pe departe asa. Eram inconjurata de zambete, incurajari si sfaturi legate de sanatate.
-Prima zi ne distram. A doua zi dormim ca sa ne imbatam seara. A treia suntem mahmuri. A patra atacam satul! Asta inseamna la noi antrenament.

Cel care parlamenta era Hidan, care avea un ritual la sfarsitul fiecarei lupte. Imi povestise despre el, dar nu intelegeam mare lucru din cauza entuziasmului cu care povestea. Se inrosea cand ma uitam la el si gesticula excesiv, vorbind prea repede. Era vizibil ca nu avusera prea mult contact cu o fata. Konan, singura fata inainte sa apar eu, era retrasa si nu vorbea prea mult. In sala era invalmaseala. Toti eram adunati pe doua canapele si toti vorbeau cu mine. Era putin derutant sa vorbesc cu opt persoane in acelasi timp. Mai ales ca toti, mai putin Kisame se dadeau la mine. Sasori, un baiat de varsta mea, roscat, cu trasaturi frumoase, statea in spatele meu si ii puteam simti respiratia calda pe gatul meu. O mana de-a lui Tobi era pusa prietnos dupa umerii mei, iar Hidan statea in fata mea, asezat turceste, povestindu-mi despre o lupta „pe cinste” in timp ce Kakuzu, un barbat batran din cate vedeam, ma privea insistent. Aveam tot dreptul sa ma simt constransa. Cand ma uitam la Itachi simteam nervozitatea din ochii lui. Mai ales cand Sasori se apropia si mai tare decat era cazul. Isi tinea pumnul strans, incruntandu-si sprancenele. Era gelos, ceea ce imi dadea o satisfactie nemarginita. Sa il stiu pe Itachi gelos insemna ca razbunarea mea nevinovata isi putea avea inceputul in dupa-amiaza aceasta minunata de primavara.

-Cine vrea un pahar?
Ceea ce se intampla ma facu sa urlu din toate puterile. Daca as fi avut in fata mea o natiune de razboinici dornici sa ma omoare nu m-as fi speriat asa tare. Zetsu, care pana acum doua minute statea in fata mea,aparu senin, din pamant, direct sub picioarele mele. Toti incepura sa cada pe jos de ras, mai putin el, care pe un ton total nevonovat, ma intreba:
-Vrei cu zahar, lapte sau simplu?
Dupa ce se potolira din ras, Zetsu si Itachi adusera bauturile. Contrar discutiei de aseara, Itachi se aseza langa mine si daca nu ma uitam la el insistent pret de cateva clipe m-ar fi luat si in brate. Ce face gelozia din om! Sasori mai avea putin si il lua de gat. Aveam vaga impresie ca nu prea se aveau la suflet.
-Si cum ramane cu ce ai zis?
-Am gresit. In plus, uniii nu isi cunosc limitele.
Nu ma asteptam sa recunoasca ca a gresit. Poate ca nu era cazul sa imi duc razbunarea pana la capat. Pana la urma, el chiar nu a avut intentia de a rani. Si acum ei sunt familia mea. Ar trebui sa incep cu dreptul. Ii zambesc si il sarut repede, insa destul cat sa-mi simta buzele. Pentru o secunda toti s-au oprit din ce faceau ca sa se holbeze. Nu mi-a pasat. Itachi s-a inrosit instant, mai ales cand au inceput sa strige:
-Cred ca glumesti, nu? O data la un car de ani vine o tipa asa frumoasa si e deja iubita ta? Nu inteleg ce au femeile cu tine si Sasori. Toate va uitati numai la ei doi. Pe strada, la fel. Parca noi nu existam.
Cel mai inversunat din toti era, bineinteles, Hidan, care privea ritualul sau ca un mod perfect de a agata femeile. Imi plec capul pe umarul lui Itachi care zambeste rautacios spre roscat. Ar trebui sa nu-i las satisfactia asta, dar el o sa ma antreneze. Ar fi cazul sa ma dau bine pe langa el ca sa ma ia si in misiuni. Acum ca am realizat inutilul razbunarii mele, e cazul sa ma concentrez pe altele. Printre ele, faptul ca barbatul de langa mine imi ascunde ceva ce il raneste. Il iubesc si trebuie sa aflu ce e