Frozen Horizont

Hey lume! Stateam zilele astea si ma gandeam ca nu am mai scris de mult nimic, si in plus am auzit o melodie la verisoara mea care m-a inspirat. Dupa ce l-am terminat pe Nu te voi parasi niciodata.. am tot vrut sa scriu, dar nu aveam nici o idee. Asa ca, acum cand m-a lovitsi pe mine inspiratia, nu puteam sa o las nescrisa. Deci, va anunt de pe acum ca mie una mi se are o poveste destul de ciudata, dar sper sa va placa.

Melodia Ficului:
I Belive I Can Fly
( https://www.youtube.com/watch?v=LbUpPVOEkdA )

Frozen Horizont

~Prolog~

Am un vis. Vad cer. Un cer albastru, ce ma inconjoara de lucrurile cele mai frumoase de pe lume: lumina, zapada si apa. Deasupra capului meu vad cer. Sub mine se intinde acelasi cer nesfarsit in albastrul sau. E frig. Norii ce plutesc usor pe langa mine par facuti din zapada si sunt atat de reci incat, intinzand mana, o simt inghetata si un fior rece imi cuprinde intreg trupul. La inceput am fost speriata. Chiar am inceput sa plang, nevazand pe nimeni langa mine. Apoi, insa, mi-am sters lacrimile si am privit imprejur. Totul era coplesitor de frumos. Linia orizontului nici macar nu se intrezarea, atat era de infinita zarea de deasupra si de dedesubtul meu. Am inceput mai apoi sa ma plimb, dar totul, asemenea apei care ingheata, era la fel. Si, desi imprejurul meu nu era nimeni, cerul ma invaluia intr-o aura calda, ce imi oferea un sentiment atat de maret si de inaltator...de parca chiar acolo era locul meu. Nu ma simt trista in cerul acesta pustiu. Nu imi e dor de casa.Dar, la un moment dat, m-am gandit ca altora le va fi dor de mine, si chiar daca simteam ca si cerului ii voi lipsi, m-am gandit si mi-am spus: "Cerul are pasari. Cerul are norii, albi ca zapada, catifelati ca niste copii. Nu are cum sa nu fie fericit, chiar si fara mine. Poarta intr-insul lucrurile cele mai frumoase de pe lume: lumina, apa si zapada. Sunt sigura ca ma va ierta". Si m-a iertat. M-a lasat sa ma intorc pe pamant, cu promisiunea ca ma voi intoarce cat de curand. Acum inca caut o cale sa ma intorc pe pamant. Poate cand zapada va cadea. Atunci eu voi putea... Zbura!

- Sakura Haruno

Capitolul unu

Decembrie. Inceput de Decembrie. Prima zapada abia a cazut cu o noapte inainte incat zapada geme sub greutatea oricarui om. Orasul e acoperit de zapada. Intodeauna este frig acolo, chiar si vara. Dar oamenii care locuiesc aici iubesc zapada, asa cum iubesc si orasul. Si cum sa nu il iubeasca? Cand el, cu tarmul scaldat de mare, e invelit atat de frumos sub cel mai albastru cer? Oamenii ce locuiesc aici iubesc orasul, si orasul ii iubeste pe acestia.
Acum, ca a nins, strazile sunt atat de albe incat nu se mai recunosc. Copacii, golasi, unii chiar si cu cateva frunze razlete ce se mai tin, ai zice disperate, de cate o ramura uscata, scancesc sub greutatea zapezii ce i-a inveli, frumos, intr-o patura rece. E frig. Dar vremea e placuta. Foarte placuta. Nici macar vantul nu bate inca. Nici viscol, nici ger, nimic. Doar soarele, ce se mai intrezareste slab din spatele unui nor, parca scuturandu-l de zapada ce i-a mai ramas, nu are destul de multa putere decat sa confere un zumzet plin de viata pe strazile, neumblate inca de vuietul salbatic al iernii. Dar poate ca asa e pretutindeni; Oamenii iubesc iarna.

Cate o rafala mai scutura din cand in cand strazile insa. Acum, un vant puternic ce a pornit de la mare a inaintat usor, pe strada din apropierea falezei, imprastiind aburii calzi ai painilor de la brutarie, apoi a luat-o la dreapta, pe langa magazinele de jucarii, luminoase si fascinante, luand in drumul sau si caciulita unui baiat. Si, cum forta sa incepea sa scada, a tinut-o tot inainte, patrunzand din cand in cand pe cate o fereastra deschisa, apoi la stanga, spre aleea cu ulmi unde a scuturat putin cativa copaci. S-a oprit la urma la gara unde, obosit, a ajuns decat ca o adiere usoara si rece ce gadila obrajii calatorilor veniti aici atrasi de zapada proaspat cazuta.
Dar nu toata lumea iubeste zapada.
Sunt si omeni care, atrasi poate de o anumita curiozitate, gandesc acum ca venirea in oras a fost o mare greseala. Stand acolo, la gara, pe banca acoperita si ea de zapada, un barbat, inalt, brunet, incerca din rasputeri sa isi aprinda tigara. Adierea rece ce ii lovise brusc obrajii, ii facuse chipus se se schimonoseasca neplacut si sa isi acopere mai bine gatul cu fularul negru de lana. Apoi, cand in sfarsit reusi sa isi aprinda tigara, o duse la buzele uscate si trase cu nesat din ea ridicandu-se in picioare si sufland afara fumul innecacios. Strainul si-a luat bagajul i spate si, tragandu-si mai bine manusile peste mainile mari, arunca scarbit chistocul in zapada, desi cosul de gunoi era chiar langa el. Erau trei lucrui pe care le ura cel mai mult in viata: tigara, alcoolul si zapada. Lucruri cu care, insa, se intalnea pretutindeni si care ajunsesera sa ii creeze dependenta.

A inceput sa inainteze pe strazile acoperite cu zapada, cercetand cu atentie vitrinele incarcate de lumina si, mai cu luare-aminte, siglele lor. Nu i se parea un oras mare. Si cum ar fi putut? Din moment ce el venise aici tocmai din Tokyo, orasul ii era aproape necunoscut desi mai venise aici de cateva ori in copilarie, atat cat sa o vada pe matusa sa cu care avea intalnire la Pigna, localul unde aceasta lucra ca bucatareasa.
Trecuse deja de magazinele cu jucarii si, din cate isi aducea el vag aminte, mai avea inca vreo doua strazi de strabatut. Inaintand asa, cu ochii sai abisali indreptati vigilent in toate directiile, ajuns pe aleea cu ulmi, ramase usor surprins de pustietatea acestei strazi. In departare, vazu cateva urme micute de pasi pe zapada in schimb neatinsa si, in timp ce le cerceta, auzi un zgomot ce se asemana unei bufnituri si apoi zapada cazand.

Se indrepta fara graba spre locul de unde provenea zgomotul, de la unul din cei mai inalti copaci de pe alee si, dandu-i inconjurul, ramase usor surprins. Acolo, la radacina copacului si acoperita usor de zapada, o fata, cu niste ochi mari si verzi, cu o privire usor surprinsa si cu o lacrima cazand usor pe gene, cu mainile mici si albe sprijinite in pamant si mici portiuni de zapada agatate de suvitele rozalii si lungi, il privea cu niste ochi aproape speriati, dar stralucitori si purtand o expresie calda si prietenoasa. Sasuke ii intinse galant, fara sa intrebe ce s-a intamplat, mana pe care fata i-o apuca imediat si, ajutata de el, se ridica in picioare. Atunci barbatul avu ragazul sa o studieze putin.
Era mica de inaltime in haina ei alba si acoperita de zapada. Avea o piele alba si rece, dar obajii sai erau rumeni si buzele sfidator de rosii si naturale. Gatul si mainile le avea goale, iar picioarele erau incaltate decat in sosete.

- Esti bine? Te-ai ranit cumva? intreba acesta cu o ingrijorare prefacuta.
- Nu, multumesc... raspunse fata cu un glas subtire ce parea ca nu sesizeaza aceea mica ironie.

Fata a inceput sa isi adune lucrurile imprastiate prin zapada, fara sa mai spuna nimic altceva. Isi incalta cizmele incet, linistita si isi puse fularul colorat si plin de zapada la gat, dupa care scutura usor manusile si le trase peste mainile sale mici. Apoi isi ridica vesela privirea spre el si, deschizand gura sa isi spuna probabil numele, amutii brusc si incepu sa rada, parand ca observa ceva ce el nu vedea.
Din departare, cum isi dadu el seama mai tarziu, o fata ce parea de varsta lui, inalta si cu un par blond ce ontrasta puternic cu ochii albastri venea alergand catre ei.

- Sakura! Striga aceasta gafaind cand ajunse langa ei. Cat ma bucur ca te-am gasit!

Respira sacadat in spatele materialului gros si, printre gafaituri, isi trase mai bine geanta pe umar si o apuca pe rozalie de brat, tragand-o dupa ea. Disparura incet, incat Sasuke, privind fix, apuca sa ii mai observe silueta Sakurei, mica si imbracata in haina sa alba, ca o naluca. Ramase un timp privind in urma lor si, cand ele disparura, isi ridica bagajul de pe jos si il puse in spate.
Afundandu-si mainile in buzunar daduse peste pachetul de tigari si, aducandu-si aminte ca nu a mai fumat de mult, scose bricheta veche si se chinui din nou sa isi aprinda tigara. Apoi, ravasindu-si usor suvitele rebele, arunca pachetul aproape plin impreuna cu bricheta stricata si inainta, oprindu-se la primul magazin ce ii iesi in cale pentru a-si cumpara un alt pachet si o alta bricheta.

Fiind primul capitol, a fost foarte frumos, bunicel . Mi-a plăcut foarte mult modul tău de a descrie și de a nara .

Nu prea am înțeles de ce s-a dus Sasuke să-și cumpere un pachet de țigarete din moemnt ce l-a aruncat pe celălalt, dar în fine, este ideea ta, tu o dezvolți cum dorești .

Mi se pare banal faptul că nici pe la sfărșit, dar nici chiar pe la mijloc, ai introdus un moment tipic, des întâlnit în majoritatea ficurilor, și anume ciocnitul celor două personaje principale .

Pe parcurs, sper să dezvolți ideea, aducând ceva nou . Până atunci îți urez succes și, chiar nu cred, că te-ar deranja lucrul de a-mi trimite un mesaj privat cu anunțarea următorului capitol ...

Mamă, mamă! Ce am găsit "yo" aici? Doamne! Îmi place așa mult încât aș vrea să știu ce se întâmplă în continuare. Sasuke un "batrân" cam în jurul vârstei de 18-20 de ani iar Sakura o fetiță în jurul vârstei de 15-16 ani sau chiar de aceeași vârstă cu Sasuke.
Întâlnirea nu mi se pare una obișnuită doar că în majoritatea ficurilor în care scriitori se grăbesc cu întâlnirea celor doi o bagă la început. Sper să nu îi aduci împreună chiar de la început, mai prin capitolul 10-15. Sper să mă anunți cand pui next și îți urez spor la scris și multa imaginatie

Frozen Horizont 2623848302

Mely a trecut pe aici!

Pentru mai multe idei şi sfaturi de a vă îmbunătăţi scrisul, intraţi pe linkul acesta şi citiţi cu atenţie. Mult succes la scris şi poftă la citit ! dap !

Frozen Horizont

Capitolul Doi

Oprindu-se fata unei cafenele, deasupra a carei usi scria mare si clar, cu litere cursive, Pigna, Sasuke apasa usor pe clanta inghetata si usa se deschise lovind clopotelul ce rasuna slab. Ridicandu-si bagajul pentru a se asigura ca nu va cadea, barbatul inainta cu pasi mari, apasati, ce scoteau niste zgomote surde si neplacute. Se aseza la bar si, observand ca localul este pustiu, vru sa isi aprinda o noua tigara din pachetul neinceput, in ciuda semnului ce statea sfidator agatat de usa de la intrare.
Atunci, un chelner inalt si desirat, cu un glas timid si moale, se apropie de el din spatele barului si tanarul avu destula vreme sa ii observe legitimatia din piept, pe care scria cu litere mari si negriciase: Takuma. Chelnerul se apropie sfios de el, parca fiindu-i frica sa nu il bata si il intreba cu un glas stins:

- Nepotul Doamnei Makoto?

Sasuke incuviinta scurt din cap si il fixa cu privirile sale arzatoare pe baiat. Acesta, simtiindu-se stanjenit, incepu sa se caute grabit prin buzunare, stergandu-si insa periodic ochelarii cu un gest la fel de stangaci. Intr-un final, adancindu-si mana in buzunarul de la piept, scoase o cheie cu un breloc rozaliu si diform, inconjurata de un bilet pe care tanarul il smulse aproape din mainile baiatului. Desfacu foaia alba rapid, si citi adresa ce era intiparita pe aceasta: Strada Cielo, Nr 7. Era putin nedumerit. Isi freca usor tamplele, cautand sa gaseasca in mintea sa Strada Cielo, pe care insa, oricat incerca, nu o putea recunoaste. Chelnerul, amabil, se oferi indata sa il indrume el dar se gandi mai bine si renunta, pretextand tura ca o scuza pentru a nu ii tine companie brunetului. Ii dadu in schimb indicatiile temeinic, dupa care, lasandu-l mai mult incurcat desi cu o idee vaga intiparita in mine, ii dadu cheile ce zanganeau zgomotos.
Inainete ca ospatarul sa mai apuce sa spuna ceva, sau macar sa faca vreo miscare, Sasuke incepu sa invarta pe degete cheia al carei breloc jenant zanganea si mai suparator decat inainte. Ridicandu-si fermoarul geci maronii astfel incat sa ii acopere gatul, isi afunda pumnul in buzunar

Pentu o clipa uita tot. O rafala puternica de vant il lovi in fata, facandu-l sa se cutremure usor si sa strambe din nas. Ce era aceea? Zapada? O alta rafala de vant il trezi din visare. Isi scutura apoi picioarele, indepartand zapada ce se adunase pe bocancii de piele, dupa care se intinse lenes si casca. Mai desfacu odata hartia mototolita si pe alocuri patata de cerneala, dar pe care literele cursive se citeau clar Strada Cielo, Nr 7 alaturi de un desen perfect stangaci si caraghios intr-un colt. Se scarpina inca o data in cap, dupa care isi afunda mainile pline de zapada in buzunarele largi si porni agale, pe unde zapada era mai batatorita.
Orasul era aproape pustiu. La ora aceea din dimineata, cand abia ninsese, abia intalneai cativa oameni, in nici un caz sa te lovesti de ei.

***

Nu ar fi trebuit sa mearga mult, dar se ratacise de cel putin doua ori. Si, cand in sfarsit ajunse in fata portii, dupa aproape o ora de mers, incepuse din nou sa ninga.
Poarta in fata careia se oprise era o poarta veche de fier, ce abia se tinea in balamale de ruginita ce era, de care statea atarnata o bucata de plastic pe care scria cu litere tremurate si neglijente: Escalus. Lopata cu care locatarii facusera partia ce acum incepea sa se astupe, era sprijinita de gard si plina de zapada.
Deschise incet poarta inghetata ce scoase un scartait suparator, impingand cu greutate mormanul de zapada ce se asternuse in fata acesteia. Inainta, lasand urme de pasi pe zapada, ce il suparau si il nemultumeau. Casa spre care se indrepta era mare, veche, cu ferestre si usi multe, ce parea la prima vedere doar un bloc mai mic. Dar in orasul acela nu existau blocuri. Copacii erau, asemeni, plini de zapada. Doar unul, insa, avea zgarieturi si crengile sale inalte, groase, erau goale si uscate, ca si cum acolo nu ar fi nins vreodata.

Batu de doua ori in usa dar, vazand ca nimeni nu se oboseste sa ii raspunda, scoase cheia din buzunar si o baga in broasca. Numai ca, oricat ar fi incercat, cheia nu incapea. A impins de cateva ori cu umarul si a batut cu pumnul dar, la cat de multa galagie se auzea din interior, nimeni nu a auzit. Usor nervos, s-a dat cu cativa pasi inapoi si a verificat numarul casei ce coincidea cu cel de pe biletul sau. Dar asa era el; mereu ghinionist, in orie ar fi facut. Se aseza batraneste pe pragul usii si se rezema de ea, sprijinindu-si fruntea de mana dreapta si jucandu-se cu degetele in zapada. Isi simtea ochii obositi si capul greu, iar trupul sau aproape desirat era frant dupa drum si abia astepta sa se intinda in pat. Era ametit, si parea ca il va prinde o raceala daca va mai sta mult afara. Dar inainte trebuia ca cineva sa ii deschida usa la care statea asemeni unui caine vagabond.

Din cand in cand mai trecea cate un om pe strada, ce isi arunca in treacat privirea catre el, apoi pleca mai departe. Oare ce puteau oamenii aceia gandi cand il vedeau stand rsemnat intr-un loc atat de rusinos?
Ninsoarea nu se oprise, iar privirea lui devenea din ce in ce mai impaienjenita si incetosata. Chiar atat de jalnic sa moara...inghetat? Nu ca si cum ar mai fi avut mult; nu isi mai simtea picioarele.
Apoi, ca prin vis, usa se deschise si simti o caldura blanda ce i se urca pe ceafa si auzi zgomotul surd al unor picioare ce se miscau pe podeaua de lemn.

- Vai, saracul! Matusico, cheama-i repede pe baieti sa-l aducem in casa! Ma duc sa ii aduc o patura! se auzi un glas limpede, subtire, copilaros.

Dar se ridica, inainte ca "baietii" sa apuce sa coboare scarile. Se freca de doua ori la ochi si, in timp ce privirea i se limpezea, isi scutura manusile si patrunse in hol unde, obosit, isi scoase bocancii plini de zapada si inainta, ghidat de singurul lucru ce i se paruse familiar in casa; aceea voce.
Casa era si mai mare pe interior, si destul de saracacios mobilata. Holul in care intrase era plin de pantofi, aproape o duzina, si dadea direct in sufrageria incarcata, calda si plina de lume. Isi roti nedumerit privirea imprejur si o zari, uimit, pe fata blonda pe care o intalnise de dimineata. Statea cu genunchii stransi la piept si citea o revista penru femei, cu ochelari de citi cazuti pe nas si ochii aproape inchisi. Dincolo, pe canapea, o fata de statura medie, cu un par lung si brunet, tinea o carte groasa pe picioare si sorbea pllictisita dintr-o ceasca de cafea decofeinizata. Nici una din ele nu parea sa ii acorde vreo atentie.

Apoi, de langa bruneta se ridica un baiat inalt, blond, cu un par ravasit si imbracat intr-un pulover caraghios, prost facut in casa, cu modele diforme si de culori incerte, ce ii acoperea palmele si, probabil, il deranja la gat. Se apropie de el si ii lua bagajul din mana aruncandu-l undeva la intamplare, dupa care ii intinse mana si ii zambi intr-un mod fermecator de stangaci

- Naruto.

Ii apuca mai apoi mana pe care i-o stranse cu toata caldura de care era capabil, si se aseza in fotoliul ce se invecinat cu cel pe care blonda motaia linistita. Tusi de doua ori, ca apucat de friguri, dupa care incepu o conversatie destul de banala cu Naruto. Blonda, trezita brusc, isi ridica ochelarii ca mai apoi sa ii scoata si sa ii aseze frumos in toc, pe masa, dupa care isi roti ochii albastri si mici imprejur, ai zice speriata. Zarindu-l, ii zambi intr-un mod familiar, plictisit, cum ii zambesti unei persoane ce iti e foarte cunoscuta, si casca larg ducandu-si mainile cu degete lungi la gura. Apoi, isi inchise revista si se ridica de pe fotoliu asezandu-se langa bruneta si intinzandu-si gatul intr-un gest curios, incercand sa ridice coperta cartii.

- Ce citesti acum, Hinata?

Hinata isi ridica o clipa ochii lila si ageri catre ea, dupa care, la fel de repede, ii cobora in carte si se facu ca nu o aude. Blonda incepu atunci sa rada, cu acel ras ironic si ascutit pe care parea ca il mai auzise odata si isi aranja claia de par blond strans intr-o coada inalta. Apoi, cu aceeasi familiaritate stranie, isi duse mana la cap cu un gest militaresc si ii sopti aproepe interceptibil Yo, Straine!. Vazandu-l, totusi, nedumerit, scoase un oftat adanc si privi spre bucataria din care se auzeau zgomote stranii, de oale lovite, dupa care dechise gura si ii vorbi cu acelasi ton ironic ce o caracteriza in momentele linistite, cum isi dadu Sasuke seama ceva mai tarziu.

- Vreau sa iti multumesc pentru ce ai facut azi. Apropo, eu sunt Ino.
- Sasuke... ii raspunse acesta, si mai nedumerit decat fusese inainte.
- Sa stii ca am auzit si eu de asta! ii raspunse si Naruto, la care Hinata isi scoase nasul din carte plictisita. Ma bucur ca ai salvat-o pe Sakura. Stii tu, ea crede ca poate zbura, si are obiceiul sa...
- Naruto! isi ridica Hinata vocea subtire, iar blondul tacu.

Se facu liniste. Brunetul, fara sa ia in seama remarca ciudata facuta de blond, isi intinse bratele si ii intreba pe ceilalti unde o poate gasi pe matusa sa sa ii inapoieze cheia, ce era stricata.

Yo, străine! Mulțumesc ca m-ai anunțat. Prima dată aveam impresia că ai schimbat puțin înfățișarea personajelor, că ai făcut-o pe Sakura blondă, dar era Ino. Ce se întâmplă, ce obicei are Sakura? De ce am senzația că rozalia e mai mică decât Sasuke? Off câte întrebări!
Aștept cu nerăbdare să aduci nextul. Îți urez spor la scris și multă imaginație!

Frozen Horizont 2623848302

Mely a trecut pe aici!

Frozen Horizont

Capitolul Trei

***

Nu statu mult la palavre cu ceilalti, nici macar nu o vazuse pe matusa sa in seara aceea. Le ceru sa ii arate camera si se retrase obosit in camera unde avea sa locuiasca. Era mica, dar cu un tavan inalt si alb ca zapada, cu un pat lunguiet, de o persoana ce statea rezemat de perete si fereastra, larga si acoperita de perdelele maronii, dadea in curtea din spate pe care brunetul nu o mai vazuse pana atunci.
Dar tot ce il interesa pe el in acel moment era patul. Isi tranti bagajul intr-un colt al camerei si, dezbracandu-se de hainele umede si reci, isi imbraca pijamaua si se intinse in pat, unde adormi instantaneu, rasufland zgomotos si sacadat, cu suvitele negricioase cazandu-i pe frunte.
La cat de obosit se simtea, nu visa nimic. Revazu doar, vag, ca o ceata, linia orizontului inghetat ce se unea perfect cu un copac mare, cu crengile groase si intinse imprejur ca niste brate, golas si plin de zgarieturi. Dupa care, si mai vag, silueta Sakurei, in haina sa alba, ce ii mai aparu o data prin fata ochilor ca o naluca, ca un vis. Ca un lucru curios, diferit de cele cu care te obisnuisei. Dar nu dura mai mult de cateva minute, dupa care somnul il patrunse adanc si nu mai simti sau auzi nici frigul si nici viscolul ce incepuse sa bata in fereastra asternand ger

***

In salon, odata cu plecarea noului personaj ce aparu in casa lor, se starnise o adevarata agitatie si veselie imprejur. Tata lumea vorbea in acelasi timp, si nu neaparat pe tema lui Sasuke. Naruto, cu o privire galesa de indragostit se lipea de Hinata ce statea, cu un zambet aproape imperceptibil intiparit pe buzele rozalii, ca o statuie in timp ce mainile sale se miscau ca prin vis tesand probabil ceva ce avea sa fie un nou pulover asemanator cu cel de dinaintea sa, la fel de oribil.
Dincolo, pe parte cealalta a masutei de cafea, Ino isi rasucea pe degete suvitele blonde ce ii cadeau pe umeri, aruncandu-si intreacat privirea catre Temari ce aparu din bucatarie cu trei cani mari de cafea, de toate formele si marimile. De ce trei? Pentru ca Sheena, logodnica lui Neji, coborase dupa una din obijnuitele migrene de care credea ca sufera si pe care toata lumea le numea "migrenele Sheenei", la fel cum camera sa si a lui Neji era "Camera Sheenei", "Cana Sheenei", "fotoliu Sheenei" si asa mai departe.

Era o femeie in jur de douazeci si patru de ani, mai mare cu trei ani decat logodnicul sau, ce era doar de douazeci si unu. Cu o statura normala, cu o greutate normala, cu un par ciocolatiu tuns pana la umeri si niste ochii mari si umezi ca de catelusi, de un galbui sters, nu iesea cu nimic in evidenta din punct de vedere al aspectului, de altfel, marele complex al vietii sale. Intr-o incapere plina de persoane, nu s-ar fi remarcat cu nimic special. De aceea existau Migrenele Sheenei", ce erau ca o pastila; atrageau atentia oamenilor asupra persoanei ei. Nimeni nu intelegea ce vede fratele Hinatei la aceasta femeie, dar toata lumea se intelesese sa nu se arate cat de putin mirata, cunoscand firile ciudate ale clanului Hyuuga.
Nimeni nu parea sa isi gasesca locul; poate pentru ca lipsea cineva? La gura sobei, pe covorul de lana, un caine mare si blanos dormea cu botul pe labe. Avea urechile ridicate, gata sa capteze orice sunet nou, nasul fremata necontenit gata sa simta mirosul atat de cunoscut al stapanului sau. De cand acesta isi incepuse din nou plecarile nocturne, cel care suferea cel mai mult parea chiar cainele sau

- Akamaru! il striga Sheena cu un glas subtire si usor plangator. Vino la mama!

Dar Akamaru o privi pe femeie cum isi scoate mainile de sub halatul de matase si pufni indiferent, intorcand capul spre usa. Sheena, adanc jignita de reactia patrupedului, rabufni indignata si il calca pe coada, gest la care cainele raspunse cu un marait scurt si o privire amenintatoare. Parea plictisit de toanele femeii. Singurele toane pe care vroia sa le suporte erau ale stapanului sau, Kiba.
Cu totii se intelesesera sa nu fie prea zgomotosi in seara aceea. Se vedea clar ca nou-venitul avusese o zi grea, asa ca lasara pe maine introducerile si comentariile la adresa sa.

- Sakura a mai coborat? a intrebat Hinata ingrijorata, de altfel rozalia fiind singurul subiect care o intriga.
- Nu... Am urcat eu si i-am spus sa ramana in camera. I-am lasat ceaiul si pastilele la usa, dar s-ar putea sa le gasesc tot acolo si mine dimineata sau mai rau... sa o gasesc pe ea pe undeva prin zapada. ii raspunse Temari calma, dar cu o urma de ngrijorare in glas.
- Ar fi bine sa inceapa din nou sa isi ia medicamentele... altfel nu stiu cum ar putea sa se termine.

***

In noaptea aceea, la cateva ore dupa ce toti se retrasesera in camerele lor, Sasuke nu mai putu dormi. Se rasuci pe cerceafurile ce se mototolisera sub el si incerca sa inchida ochii, dar chiar si cel mai mi zgomot il deranja si il facea sa se simta mai treaz ca niciodata. Si, cu bratele osoase dezgolite de pijamaua incheiata neglijent, intinse mana si apuca halatul agatat de spatarul scaunului si se ridica in capul oaselor, incepand sa dea ture camerei nelinistit.
Toata oboseala din urma cu cateva ore il parasise complet, in schimb ii oferise o insomnie cumplita. Ar fi vrut sa se simta in nou frant si in stare de nimic, astfel incat sa se intinda in pat si sa poata dormi pana a doua zi tarziu, asa cum isi imaginase ca va fi. Sa se trezeasca tarziu si jos sa nu fie decat el. Da, aceea ar fi intradevar o zi perfecta pentru un singuratic ursuz ca si el.
Plictisit, se indrepta spre fereastra cu speranta ca frigul il va obosi si il va ajuta sa doarma mai usor, pentru ca nu avea nici o intentie sa coboare sa ia un somnifer de teama ca pasi lui zgomotosi ar putea trezi pe cineva.
Fereastra, inghetata, se urni din loc cu grutate si orafala de vant puternic il lovi direct in fata, trezindu-l si mai tare.

Isi scoase insa capul si il oferi prada adierii racoroase, ce ii ravasea suvitele negricioase. Privea, in schimb, fermecat copacul ce se inalta maestuos din zapada, gol, cu ramurile sale lungi si intortocheate cepareau ca strapung vazduhul. In jurul sau, un glas limpede, subtire, copilaros, fredona o melodie calda ce parea ca se pierde in zare, ca mai apoi sa rasara cu mult mai intensa din neant. Si, inrigat, isi roti privirea imprejur si nobsevaind nimic, se apleca usor peste pervazul geamului si isi relua gestul. Dar privirile stupefiate se oprira in dreapta sa, purtand o adevarata expresie de uimire intiparita in ochii de jaratec. Pe ceva ce semana a balcon, alb, acoperit de zapada, peste a carui imagine fantastica mai cadea din cand in cand valul albastrui al unei perdele de voal lasand, din cand in cand la ivire o silueta de femeie in miniatura ce statea in picioarele goale pe pervazul balconului, cu mainile pe langa corp, niste main subtiri de o frumusee nepamanteana. Un corp ai spune aproape firav, dar cu forme rotunjoare pe care camasa albastra de noapte le descoperea in adierea vantului, cu bucle rozalii si usor incalcite cazand pe umeri si mai jos de acestia, pana la talia subtire. Un chip batut de ger, cu obraji rumeni si rotunjori ce contrastau puternic cu ochii mari si verzi, a caror culoare capata ceva dn albastrul nocturn al orizontului.

Se apleca si mai mult in fata si isi mari ochii speriat cand o vazu intinzand mainile, parca pregatindu-se sa zboare. Si atunci, cuvintele lui Naruto ii rasarira vii in minte "... ea crede ca poate zbura....". Si avea obiceiul sa zboare! Sau, cel putin, sa incerce sa zboare. Dar cum sa zboare? De ce sa zboare? Ce om normal ar crede ca poate zbura? Oare ea era...nebuna? Da, asta trebuia sa fie explicatia. Avea de aface cu o persoana nebuna, pe care trebuia sa o opreasca, altfel se putea intampla o tragedie.
Deschise gura sa o opreasca, dar atunci auzi din nou acel glas limpede si copilaros ce il ghidase inauntru.

- Tu inca ma astepti, nu e asa? Iti multumesc ca m-ai lasat sa ma intorc, dar eu vreau inapoi. Vreau inapoi la tine. Doar tu mi-ai aratat ca pot zbura, tu m-ai inconjurat de tot ceea ce iubesc mai mult. Da, ii iubesc pe toti din jurul meu dar... fiind aici le dau batai de cap tuturor. Nu crezi tu ca le-ar fi mai bine fara mine? Si-ar putea relua vietile obisnuite si... m-ar uita intr-un final. In schimb eu nu i-as uita niciodata. Sunt sigura ca m-ai lasa sa ii vad din inaltul tau. Doar esti atat de bun si cald si... infinit. Un infinit ce ma imbata de fericire. Vreau inapoi la tine, voi veni, asa ca asteapta-ma... da?

Fata lasa capul in pamant, si cateva lacrimi ii cursera in zapada. Dupa care, cu un gest linistit si atat de natural, isi musca buza rosiatica si is ridica capul zambind, in timp ce siroaie de lacrimi ii curgeau necontenit pe obraji, incalzindu-i.
Amandoi ramasera o clipa tacuti dupa cuvintele Sakurei. Ea nu idraznea sa continue, iar el nu indraznea sa mai spuna vre-un cuvant, crezand ca ea ar mai spune ceva. Apoi, fata isi intoarse capul spre el si ii zambi.

- Nu am apucat sa ma prezint... nu e asa? Tu esti Sasuke. Ai douazeci de ani si ai venit astazi aici chiar daca iti doresti sa pleci, si era sa lesini la usa noastra... Eu sunt Sakura. Am nouasprezece ani. Vezi? Nu sunt chiar asa de mica precum par. Tu esti insa atat de inalt...

El nu raspunse. Isi pleca ochii gales in semn de arobare si scormoni buzunarele halatului, de unde scoase o tigara si incepu sa o fumeze, uitandu-se in zare.
Ea tacea. El tacea. Ea privea cerul, cu lacrimile ingetate pe obrajii rosii, el o privea pe ea admirand cerul. Si, cand ea isi intoarse privirea in directia lui, el, stanjenit, sufla brusc fumul cu care se ineca?

- Si ce-i cu asta? Te deranjaza? ii raspunse el la remarca de mai devreme

Ea nu intelese o clipa. Dupa care, zambind, il masura calma cu privirea si ii raspunse visatoare:

- Nu. Doar ca, vezi tu, esti cu mult mai aproape de cer, atat de aproape de cer....

Talentul tău de a descriere este intr-adevăr, uimitor . M-a lăsat mută de uluire .

Ficul tău este foarte frumos şi, chiar dacă data trecută ai avut bunul simţ de a mă anunţa de postarea unui nou capitol, eu nu am avut bunul simţ de a lăsa un comentariu .

Dar să ştii că greşeşti dacă ai părerea că am abandonat şirul rândurilor... nu, nu l-am abandonat, ci am continuat să citesc până la sfărşit, în capitolul anterior .

Poate tu crezi, că dacă nu am lăsat un comentariu nu ţi-am citit ficul şi, aşa nu m-ai mai anunţat . Nu greşesti, dar nici corect nu este .

Revenind la fic... Sakura este nebună ? Crede în faptul că poate zbura, iar brunetul începe să simtă o atracţie pentru ea ?

Interesant şi pe placul meu ! Continuă şi te rog anunţă-mă, iar dacă nu voi lăsa comentariu, acest lucrur nu înseamnă că eu nu îţi citesc ficul !

Spor la scris şi toate cele bune...

Hey my dear! De fiecare dată mă fașcinezi și sunt sigură că ai în cap varianta "Nu am cititori, trebuie închis" dar lumea nu știe de această minunăție! A fost minunat! Am estimat corect vârsta lui Sasuke, nu cred că îi dădeam mai mult, dar nu mă gândeam că poate fi rozalia cu un an mai mică, adică... e așa o copilă și totuși nu trebuie să judecăm oamenii după aparențe.
Neji nu e cu TenTen! O realizare foarte mare realizată în acest cuplu, nu e aceeași monotonie în fic, și nu am întâlnit niciodată un Neji așa orb! Femeia aia caută numai centrul atenției și pun pariu că dacă ar fi intr-o cameră plină cu băieți ar face o scenă numai să fie băgată în seamă.
Același cuplu Naruto și Hinata, un cuplu des întâlnit (și eu mă număr printre acei scriitori).
Ideea de cer, de înălțarea spre divinitate este o idee interesantă și mă face din ce în ce mai curioasă să aflu dacă Sakura e o ființă magică sau nu, sau ficul e un sf. E atât de profund totul încât mă atrage și pe mine în acea mare... citeam la un moment dat și nu mă mai puteam opri, dar a intervenit ceva și a trebujt să încetez și acum că am avut timp liber am citit și sfertul de fic lăsat în urmă. Dar tot nu am înțeles... Sasuke era în casă iar Sakura afară sau și brunetul a ajuns acolo? Sunt mai grea de cap, ce să mai...
Mulțumesc că m-ai anunțat, nu vroiam să pierd o asemenea minunăție. Îți urez spor la scris și multă imaginație. Să ai note mari la școală!
P.S.:Cel mai lung comm!

Frozen Horizont 2623848302

Mely a trecut pe aici!

Andreea Dincă · Subiect: Re: Frozen Horizont Dum 10 Feb 2013, 01:19

Fic inchis din cauza inactivitatii.