"De ce?De ce ea?De ce a trebuit sa se sfarseasca asa repede totul?Nici nu am apucat sa-i spun cat de mult tineam la ea...Kumiko de ce?De ce m-ai parasit asa?".Vantul imi mangaia obrajii,iar ploaia se dezlantui.Eu nu puteam decat sa stau acolo..fara sa ma misc,si sa privesc cerul plangand.Am doar un singur regret...nu am reusit..nu am reusit ..sa *cah cah* sa..ma razbun pe cel care mi-a facut asta...
Ei bine,eu sunt Kumiko,sunt o fire timida si lenesa de felul meu..nu am ambitii in viata,nu imi doresc decat sa termin liceul astaiar apoi,iar apoi..nu stiu.Am 16 ani,imi place sa stau retrasa,sunt mai singuratica.Singura mea prietena fiind Narsha.Ea este la fel ca mine,tot singuratica,doar ca ea este mai dura..are o ambitie,dar niciodata nu a vrut sa mi-o spuna.In fine.Sunt foarte des batjocorita de colegii mei,sau de orice altcineva,dar m-am obisnuit.Imi gasesc linistea in carti si muzica.Am si un jurnal,imi care imi astern gandurile,pentru ca..altfel as uita ce am facut azi,sau ieri,sau alaltaieri,iar eu cred ca amintirile sunt importante,de ce?Nici eu nu am descoperit.Nici semnificatia intrebarii "de ce" nu am descoperit-o...
-Kumikooo!!Iar scrii?Nu te-ai plictisit?
-Narsha!Oh,imi pare rau,te deranjeaza?
-Mnu..dar avem test la biologie si..
-Stiu. *trrrrrr*.Haide sa mergem..
Vremea se strica usor usor...norii cenusii purtau o lupta,o lupta care creea straluciri rapide pe cer,ca niste artificii.Mi-am ridicat privirea inspre cer pentru cateva secunde.."Se pare ca va ploua..".
-Kumiko,la ce te gandesti?
-Mmm?Nimic,haide.
Orele au trecut destul de repede,nimic nou..cateodata am senzatia ca repet aceeasi zi continuu.Mi-am strans cartile si m-am indreptat spre iesire.Ploaia era rece,iar picaturile cadeau ca niste ace.Mi-am continuat drumul spre casa.Strazile erau pustii,din cand in cand cate o masina isi mai facea aparitia.Casele parca nu aveau culoare.Eram doar eu...eu si gandurile mele.M-am oprit in dreptul unui parc,in care obisnuiam sa merg cand eram mica,dar acum..a ajuns asa de pustiu si gol...Ma indrept catre o banca,ma asez si imi scot usor jurnalul."10 octombrie--ora 16:00.Parcul de langa casa.Stau si ma gandesc,ce era odata acest loc,ce insemna pentru mine,probabil,adica asta stiu din ce mi-au spus ai mei,eu nu imi aduc aminte...cand eram mica,am suferit un accident de masina,si de atunci nu imi mai aduc aminte nimic,poate ca deaia am si un jurnal,poate ca deaia si scriu tot ce fac,ca sa nu uit...ma simt...nici nu stiu cum ma simt.Sunt ca un robot,fara sentimente,fara amintiri,fara copilarie,gol...".Cred ca mama isi face griji,ar trebui sa plec,sa plec..a da,acasa.Se pare ca ploaia s-a oprit,dar vantul inca isi facea simtita prezenta.M-am oprit in fata usii,dar inainte de a intra,am mai privit odata cerul innorat si am pasit inauntru.
-Kumiko!Ai intarziat.
-Imi pare rau mama.
-Schimba-te si haide la masa.
-Nu mi-e foame..eu doar vreau sa stau in camera mea.
M-am indreptat lenesa spre camera mea,mi-am aruncat geanta intr-un colt al camerei,si m-am dus pe pernutele puse langa geam.M-am intins dupa jurnalul meu si am inceput sa citesc ce am facut azi,dar cititul mi-a fost intrerupt de o carte care a cazut de pe raftsi s-a deschis.Am lasat usor junalul jos si m-am indreptat catre carte,am ridicat-o si mi-a atras atentia un citat ciudat,ingrosat cu negru "Sa ucid..sa ucid e ceea ce imi doresc,sa ucid..sange,cat mai mult sange..".O durere de cap m-a lovit,ca un fulger.Am scapat cartea pe jos,si am inceput sa ma balansez,tinandu-ma cu o mana de cap si cu una de perete.Mi-am ridicat privirea catre oglinda si am vazut un chip intunecat care se uita la mine.Am incercat sa ma indepartez,dar durerea se accentua.Am cazut in genunchi tinandu-ma acum cu ambele maini de cap,iar niste voci au inceput sa-si faca aparitia "Ucide,ucide..sangee,vrem cat mai mult sange".
-OPRITI-VA!.
Am deschis ochii,epuizata,durerea s-a dus,chipul din oglinda disparuse,iar vocile pareau ca s-au linistit.M-am indreptat tremurand catre pat si m-am ghemuit intr-un colt,lasand numai sunetul picaturilor de apa si tunetele sa se auda...

Imi place :>
Astept continuarea! <3

Choco :) : Spamul in zona fanfiction este interzis, dupa cum scrie si in Regulament. La a treia abatere se trece la sanctiuni.

Urmatoarea zi,m-am trezit fara chef de viata..nu ca as avea vreodata.Mi-am indreptat privirea catre ceas: 12:30,mdah am ratat ziua de azi..dar e ciudat,de ce nu m-a trezit mama?.M-am dat jos din pat,balansandu-ma cand la stanga,cand la dreapta intr-un final reusind sa-mi gasesc echilibrul.Mi-am prins parul intr-un coc dezordonat si m-am indreptat spre camera mamei.Nu era acolo asa ca m-am dus spre bucatarie,dar mama nu se afla nici aici,speriata m-am indreptat cu pasi repezi spre sufragerie..
-MAMAAA!Cine ti-ti-ti-ti-a facut asta?
Am cazut in genunchi langa corpul neinsufletit,mi-am lasat capul sa cada in jos si am dat frau liber lacrimilor,care acum imi inundau fata.Pentru prima oara in viata simteam ceva...simteam FURIE,furie care imi apasa inima,furie insotita de durere.Mi-am incordat pumnii,sangele imi pulsa din ce in ce mai repede. "DE CEE?DE CE EA?" si am dat cu pumnul in podea.Ea era singura fiinta care ma intelegea,care a fost langa de mine de cand murise tata,singura care m-a..care m-a iubit cu adevarat,dar acum ca ea..ca ea nu mai este,ma simt ca si cum ar fi cazut cerul pe mine.Singurele sentimente pe care le-am dobandit acum sunt ura,furia,tristetea si dorinta;dorinta de a omori,de a face persoana care mi-a omorat mama sa sufere,sa sufere cum sufar eu acum.Am privit-o pentru ultima data pe mama,i-am dat jos lantisorul ce-l purta si m-am indepartat usor usor,pana am ajuns la telefon.Am sunat-o pe Narsha,si i-am povestit cele intamplate,iar apoi cred ca stiti ce a urmat;politie,salvare,ancheta,inmormantare.
Dupa 2 zile rezultatele autopsiei venisera.Mama cu siguranta fusese ucisa,cum?,este un mister.Ei bine venise si ziua inmormantarii.M-am ridicat lenesa din pat si m-am indreptat spre geam.M-am asezat la locul meu special,pe pernutele moi si colorate si am inceput sa scriu in jurnal. "Joi,ora 14:00-Camera mea.Nici nu stiu de unde sa incep.Sentimentele mele?Da,mai mult ca sigur s-au trezit,dar nu acele sentimente de bucurie,dragoste,fericire,multumire;ci acelea de ura,furie,singuratate,tristete..Mi-am jurat ca o sa gasesc persoana care i-a facut asta mamei mele si ca am s-o ucid.Inmormantarea mamei este azi la ora 15:00,dar nu ma simt in stare sa o conduc pe ultimul drum...sper,sper sa ma ierte.Nu i-am zis niciodata *Te iubesc!* si acum regret asta.Ea a insemnat totul,de cand l-am pierdut pe tata,ea era singura fiinta draga pentru mine,universul,TOT!.Dar am s-o razbun,am s-o..".O lacrima fina se prelinse pe obrazul meu,cazand pe pagina alba a jurnalului. "Nu trebuie sa plang!Trebuie sa fiu puternica!".Asa am si facut.Am pus jurnalul pe masa si m-am indreptat catre baie.Am facut un dus rece,iar apoi m-am imbracat cu niste blugi verzi si o camasa alba,iar in picioare mi-am luat tenisii pe care i-am primit de la mama acum 1 an.Era frig afara,ploua,asa ca mi-am luat si jacheta pe mine.Inainte sa ies pe usa ma uit la ceas:ora 15:00.Am incercat sa zambesc fortat si am iesit pe usa..

Interesanta poveste ^.^
Imi place subiectul:)))

Choco :) : Spamul in zona fanfiction este interzis, dupa cum scrie si in Regulament. La a treia abatere se trece la sanctiuni.

Infiorator fic , sincer nu pot spune ca imi place, dar mi-ai trezit curiozitatea. te rog sa ma anunti cand pui next.
Ja ne !

Multumesc de pareri,am incercat sa ma indrept si sper sa va placa!.

Capitolul 3.

Paseam usor pe strada si incercam sa-mi pun ordine in ganduri.Stiam ca nu trebuia sa las ura sa ma cuprinda,sa ma acapareze,pentru ca altfel as fi pierdut controlul si nu se stie ce as fi putut face.O adiere s-a facut simtita si parca m-a trezit din transa.Ma uit in jur si observ un grup mic de oameni,care se indreptau intr-un loc sumbru pentru mine.Cred ca stiti despre ce e vorba.Lacrimile voiau sa isi faca carare pe fata mea alba ca spuma laptelui,dar nu le-am dat voie."De acum nu voi mai plange!Nu voi mai suferi!".M-am dus in parcul de langa casa si m-am asezat pe un leagan,ruginit si care isi exprima durerea prin scartaiturile accentuate.Ma simteam atat de singura...atat de trista,simteam ca nu voi fi fericita niciodata.Mereu ma intrebam "Ce este acea fericire de care toti vorbesc?Ce este acel sentiment?Oare este placut?..".Nu am gasit niciodata raspunsul la acea intrebare si nu cred ca il voi gasi vreodata.Ploaia se pare ca incetase,dar vantul inca adia usor si plimba frunzele ciopartite pe alee.M-am tot gandit,oare de ce eram mereu asa singuratica?Oare asta o deranja pe mama?Sunt sigura ca era trista si nefericita din vina mea.Niciodata nu ii spuneam problemele mele,niciodata nu stateam cu ea,nu o ajutam,stateam doar..singura.Poate ca din vina mea s-au intamplat toate astea.Multe intrebari se invarteau in capul meu,dar niciun raspuns concret.M-am ridicat usor de pe leaganul ruginit si ma miscam lenes spre casa.Drumul imi parea vesnic.Nici urma de soare,nici urma de caldura,nici urma de om."Trebuie sa fac ceva,nu pot ramane asa pentru totdeauna!".Am grabit pasul,aproape alergand spre casa.Ajunsa in fata usii,m-am grabit in camera mea,am luat jurnalul,am iesit din nou afara,dar de data aceasta in gradina.M-am ghemuit usor,usor in fata "Marelui copac",si am inceput sa rup cate o pagina din el.Fiecare pagina rupta,parca imi dezmembra usor usor sufletul.Ei bine am ajuns si la ultima pagina a jurnalului.Am aruncat o privire pierduta inspre cer,am zambit usor si am rupt cu incredere si ultima..ultima pagina a jurnalului.Foile albe,isi faceau carare gratios inspre cerul innorat,luandu-si un trist ramas bun de la gazda lor.Am fugit in camera mea si m-am oprit in fata oglinzii.
-Asta a fost...Vreau sa o iau de la capat.Vreau sa fiu FERICITA!Vreau *si o lacrima se prelinse pe obrazul meu rosu,pana ce isi gasise locul pe podea* macar odata sa fiu fericita!Vreau sa simt..sa simt pe pielea mea acest sentiment de care toti vorbesc!Nu mai vreau sa fiu fata cea singuratica si trista,fata care nu isi aduce aminte,fata care scrie mereu in jurnalul ei in spatele scolii,fata care nu are prieteni,fata care e nepasatoare!Vreau sa o iau de la capat!
Am ridicat usor mana si am indreptat-o spre reflexia mea."Adio..!".Iar apoi reflexia mea se destramase in mii de bucatele,care si-au facut loc pe podeaua rece si umeda.M-am uitat in jurul meu incercand sa scot un zambet fortat.Am pasit gratios peste cioburile care se aflau in jurul meu si m-am indreptat catre dulap.Am luat un geamantan si am indesat in el toate hainele care le aveam.Apoi am luat banii care mi-i lasase mama in caz de urgenta si am iesit pe usa.
-Adio Kumiko,adio mama,tata!.
Am inaintat usor usor pe strada pustie,pe care nu aveam s-o revad prea curand si m-am indreptat spre o noua lume,o lume in care as putea sa uit toate amintirile triste si neplacute pe care le-am avut.O lume in care as putea incepe ceva nou,o viata noua si unde as putea experimenta acel sentiment,acel sentiment numit *FERICIRE*.

Am incercat sa fac povestea mai lunga,dar astea sunt toate ideile mele momentan.Sper sa va placa si puteti sa-mi dati sfaturi in caz de am gresit,ca sa ma indrept ^^.

Se vede ca ai mai lucrat la ea ^^
Abia astept sa vad continuarea!


Choco :) : Spamul in zona fanfiction este interzis, dupa cum scrie si in Regulament. La a treia abatere se trece la sanctiuni.

Capitolul 4.

Ei bine au trecut 5 ani,destul de mult nu?Pai sa va zic ce s-a schimbat.Mi-am facut cativa prieteni,am inceput sa-mi schimb atitudinea..nu mai sunt aceeasi "lonely girl" care eram odata.Incerc sa zambesc mai des,sa ma imbrac mai colorat si sa imi fac mai multi prieteni.Am lucrat ca model o perioada in China.Am ajuns celebra,am invatat ce e aia munca si am invatat sa ma intretin singura.Acum ca am banii mei,urmeaza sa ma intorc inapoi in tara mea natala:Japonia.Mi-am cumparat deja un apartament nou in Tokyo si m-am inscris la Facultatea de drept,pentru ca vreau sa ajung procuror,asta mi-am dorit de cand am terminat liceul.Nu pot uita ceea ce a patit mama si o parte din mine ar vrea sa uite trecutul,dar cealalta parte imi spune sa investighez sa nu ma las pana nu descopar vinovatul,iar eu am decis sa imi urmez inima si am ales varianta a 2-a.
Zborul a fost destul de lung si obositor,dar am ajuns cu bine in Tokyo.Mi-am luat bagajul si m-am grabit sa iau un Taxi.In timp ce mergeam prin oras,ma uitam pe geam si admiram cladirile inalte,care parca aratau diferit acum.Timpul s-a scurs repede,iar eu stateam acum in fata usii a noului meu apartament.Am apasat hotarata clanta metalica si am intrat.Se pare ca munca mea a meritat.Apartamentul avea patru camere,un living spatios,2 bai si o bucatarie care facea cat doua camere la un loc.Paseam usor pe covorul pufos si fin pana ce am ajuns intr-o camera mov,ce parea sa fie perfecta pentru mine.Mi-am pus geamantanul usor pe pat si mi-am pus hainele in dulap,apoi cartile in biblioteca,leptopul pe birou,cosmeticele pe masuta mica si roz de frumusete,iar in baie cele necesare.Cum nu aveam mai nimic de mancare in frigider,am comandat o pizza care a venit destul de repede,iar dupa ce mi-am facut "plinul" am observat ca ceasul deja arata o ora destul de inaintata,asa ca am fugit pana in camera mea si am intrat in lumea viselor.

Dimineata am fost trezita de alarma telefonului,care indica ora 8:00.Am sarit ca arsa din pat,pentru ca la ora 9:00 trebuia sa fiu la facultate,m-am impiedicat in drumul meu spre baie,daa se pare ca timpul nu era de partea mea astazi,dar intr-un final am reusit sa fac si dusul mult dorit.Apoi m-am indreptat spre dulap de unde mi-am luat o pereche de blugi taiati si un tricou larg pe umar pe care scria "I love Food" si cizmulitele albe.Cum frigiderul era gol,am sarit peste prima masa a zilei si am iesit pe usa.Am alergat pana la facultate pentru ca nu era foarte departe de mine si m-am dus direeect la cancelarie.Se pare ca eram in sala 169.Mi-am luat orarul cu,cursurile la care trebuia sa merg si se pare ca prima ora era Istoria,bleachh urascc istoriaa e asa de plictisitoare,dar asta e.Am fugit spre clasa si am intrat usor,nevrand sa atrag atentia.Dar cu capul meu mov pe cine nu as distrage?Am incercat sa merg gratios in ultima banca,dar se pare ca nu era niciun loc liber,asa ca m-am asezat langa un baiat,care parea ca este pe alta lume.Nu l-am deranjat si am asteptat politicos sosirea profesorului.Intre timp,analizam clasa..era foarte mare si spatioasa,cred ca imi puteam auzi si ecoul aici,de asemenea clasa avea geamuri mari si curate *ma mir*,iar tablele erau vreo 4 o.O.Intr-un final isi facuse si profesorul aparitia si incepuse ora.Nu ne-a predat foarte mult,dar tot greu a trecut ora.Eu mai aruncam cate o privire la colegul meu de banca,care dormea dus,dar ca sa nu fiu nesimntita l-am atins prietenos pe umar ca sa-l trezesc,macar ultimele chestii sa le prinda si el.Acesta mi-a aruncat o privire taioasa,ma analiza din cap pana in picioare,se holba destul de ciudat la mine si ma facea sa ma simt prost.El avea parul auriu ca soarele si ochii albastri ca marea.Intr-un final ne este distrasa atentia de catre clopotel care suna continuu.Puteam observa cum colegul meu inca se holba la mine,asa ca am decis sa sparg eu prima tacerea si i-am intins pana prieteneste spunandu-i:
-Buna,eu sunt Kumiko,ma bucur sa te cunosc!
-Mnah..Buna.
Mi-a respins mana si s-a ridicat morocanos din banca si s-a indreptat lenes spre iesire.M-am intristat putin,dar am tras aer in piept si am zambit usor,ca sa-mi fac curaj mai departe.Mi-am luat cartile si m-am indreptat catre urmatorul curs.Orele au trecut foarte repede,iar eu imi facusem o prietena ca sa zic asa.Numele ei era Rin,o fata cu parul rosu ca focul si ochii negrii si intunecati,timida,dar foarte prietenoasa.Am invitat-o la mine pentru a mai discuta si pentru a ne face temele impreuna.Rin era mai mare ca mine cu un an,deci mai avea doar 1 an de facultate si absolvea,asa ca mi-a povestit despre fiecare cate ceva,despre profesori,pana cand am adormit.

Dimineata suntem trezite de razele calde ale soarelui care se preling prin draperie ca sa ajunga pe fetele noastre palide.Eu ma ridic lenes din pat si observ ca Rin inca dormea asa ca am lasat-o sa mai doarma pana pregatesc eu micul dejun si pana imi fac siesta.M-am miscat cat mai silentios posibil pana la baie unde am facut un dus rece,iar apoi m-am imbracat cu o rochie alba cu spatele gol si niste sandale cu margelute,m-am machiat nu foarte strident si m-am dus sa pregatesc masa.Dupa nici 5 minute o vad pe Rin ca se indreapta spre mine cascand si imi zambeste usor spunandu-mi un soptit "Neatza".
-Neatsa si tie Rin.Cum ai dormit?
-Mmm,am dormit foartee bine,dar mi-e foamee,ce mancam?
-Sper ca iti plac clatitele cu ciocolata.
-Glumestii?Sunt favoritele mele.
Dupa ce am terminat de mancat,am plecat spre scoala unde urma sa avem o zi destul de ciudata.

Partea aceasta am incercat sa o fac mai lunguta,sper sa va placa.Astept pareri!.Next-ul il voi posta maine^^.

Este draguta dar parca este o alta poveste :)
Incearca sa urmaresti ideile de la care ai pornit ^^
Scz nu sunt critic dar asta e ceea ce cred >.<
Oricum astept next'ul!

Capitolul 5.

Ajunse la scoala ne-am dus fiecare pe drumul ei.M-am indreptat in ritm alert catre dulapul meu,mi-am luat cartile de istorie si am intrat in clasa,unde era o agitatie neimaginabila.Unii mancau,altii tipau,altii se bateau pe acolo,fiecare cu ocupatia lui.Am mers tantos pana la locul meu din ultima banca,langa "dragul" meu coleg care era din nou in transa.De data aceasta nu l-am bagat in seama ci am deschis cartea de istorie si am asteptat venirea profesorului.Ora trecuse repede,iar profesorul ne grupase pe echipe pentru un proiect.Din nefericire eu am picat cu blondul.Se pare ca el nu se deranjaze sa se uite cu cine a picat,asa ca mi-am incercat din nou norocul si m-am dus politicoasa la el si i-am intins mana spunandu-i:
-Buna,eu sunt Kumiko si trebuie sa facem impreuna proiectul.
-Serios?Mdah,uite numarul meu:07654.. .Suna-ma dupa ore ca sa vin sa te iau.Vom face proiectul la mine.
M-a impins usor cat sa-si faca loc sa plece si m-a lasat acolo fara sa spuna nimic altceva.Unele fete se uitau taios la mine,de parca ar fi urmat sa iesim la o intalnire.In fine mi-am luat cartile si am plecat acasa.Se pare ca vremea nu era de partea mea si a inceput sa picure usor usor,pana ce perdeaua rece impletita din picaturi mici de apa a acoperit orasul.Mergeam usor prin ploaie si mi-am amintit de drumul gol,de parcul trist si de casa veche de pe fosta mea strada.De ce a trebuit sa-mi aduc aminte tocmai acum?Fara sa imi dau seama era fata in fata cu drumul care ducea spre fosta mea casa.Mintea imi spunea sa ocolesc drumul,dar corpul nu imi asculta comenzile.Nu imi pasa daca racesc,eu doar inaintam mecanic spre casa.M-am oprit in fata parcului gol si m-am indreptat spre leaganul ruginit.M-am asezat usor si am inceput sa imi fac putin avant,intrand din nou in lumea amintirilor.Era o vreme cand stateam aici,dupa ore si imi faceam temele,cand imi asterneam gandurile pe paginile albe ale jurnalului,cand ma adaposteam de ploaie si cand vroiam sa fiu singura..doar eu si gandurile mele,la fel ca acum.Gandurile mele au fost intrerupte de un sunet taios,care parea a fi cel al leaganului.M-am ridicat si am fugit inspre casa.Am fugit pana sus in camera mea,care era la fel cum o lasasem acum 5 ani.Oglinda sparta,cioburile mici si sclipitoare,patul meu prafuit..Am pasit peste cioburi pana in camera care obisnuia a fi a mamei.O luminita licarea in spatele oglinzii de pe masuta prafuita a mamei.Am intins mana si am ridicat colierul pe care il lasasem aici inainte de a pleca.M-am ghemuit intr-un colt si lacrimile au inceput sa-mi inunde fata. "De ce nu pot uita?De ce inima mea refuza sa ma asculte?De ce nu pot fi fericita?Chiar atat de urata sunt de soarta?Nu eu,nu eu am vrut sa se intample asa,eu am vrut doar s-o iau de la capat,dar se pare ca trecutul ma ajunge mereu din urma.Mereu ma urmareste ca o umbra si nu ma lasa sa-i dau drumul,dar ...dar voi redeschide cazul.Voi termina facultatea si voi ajunge un procuror,iar odata cu asta voi redeschide cazul asta si voi prinde criminalul care i-a facut asta mamei."Gandurile mele au fost intrerupte de soneria telefonului.Un numar necunoscut,oare cine o fi?Mi-am sters cu batista lacrimile si mi-am dres vocea,iar apoi am raspuns:
-Da?
-Kumiko?
-Cine esti?
-Sunt eu,nu ti-am spus sa ma suni dupa ore?Uite cat e ceasul,trebuie sa facem proiectul pana maine!
-Imi,imi pare rau,unde vrei sa ne vedem?
-Vino la facultate in 5 minute,te astept acolo!
Perfect,trebuie sa merg la blondul ala enervant si nici macar haine de schimb nu am.*hapciu*,chiar asta imi mai lipsea si o raceala!.M-am ridicat si am fugit catre dulapul din camera mea,sunt singura ca mi-am mai lasat niste haine aici.Asa cum credeam,hainele mele de cand eram mica.Mi-am luat o pereche de blugi scurti si o bluza verde pe umar cu o inima neagra,iar in picioare tenisi pe care i-am primit la 16 ani de la mama.Mi-am indesat telefonul in buzunarul din fata si mi-am prins parul ud intr-un coc si am fugit spre facultate.Afara ploua continuu,iar vantul isi facea simtit prezenta,mai ales cum eu eram in pantaloni scurti.Ajunsa in fata facultatii,am respirat usurata si m-am indreptat inspre intrare.Cand sa apuc manerul metalic cineva imi pune mana pe umar,m-am intors la 180 de grade gata de atac,dar cel pe care era sa-l pocnesc era blondul.
-Uh,tu erai!.
-De ce esti uda leoarca si stranuti?Si mai ales de ce esti in pantaloni scurti pe frigul asta?
-Poveste lunga.Nu ai intelege si oricum..
-Bla bla,doar tine pasul.
Baiatul asta ma scoatea din minti,nici macar numele nu i-l stiam.Tot ce imi puteam da seama era ca este foarte foarte dar foarte arogant,enervant,pisalog si..
-Ce tot murmuri acolo?
-Mmm,nimic.Apropo care este numele tau?
-Kazumi.Am ajuns!Dar iti zic de acum,ignora-l pe fratele meu mai mic,orice ar zice,doar ignora-l!
-Mmm,bine..
Am intrat in apartamentul lui.Se pare ca locuia singur.M-am indreptat inspre living,care era mai mare decat 3 camere ale mele la un loc.M-am asezat usor pe canapea si analizam fiecare lucru din jurul meu.*Hapciu*,uff se pare ca am racit.
-Sanatate!.
Cineva imi spusese "sanatate",parea o voce mai groasa,nu era cea a lui Kazumi,cred ca era fratele sau.Mi-am ridicat privirea si am observat un baiat bine facut,cu parul negru ca noaptea si ochii la fel de negrii si adanci.Se indrepta spre mine cu pasi repezi.S-a aplecat deasupra mea,a schitat un zambet si mi-a spus la ureche un soptit "Buna".

Lucrurile devin interesante...Astept next'ul! ^.^
Sunt curioasa cu cine ramane   

Capitolul 6.

Nu stiam ce avea de gand sa faca mai departe,asa ca mi-am intors capul instinctiv,dar imi fixase capul cu mana si se apropia usor de mine.Simteam cu mi se taie respiratia,in obraji ma inrosisem,ce-i drept te perdeai in ochii lui negri.Fata lui era la un milimetru de a mea,nu stiam cum sa reactionez,vroiam sa protestez,dar corpul nu imi asculta comenzile.
-Ti-am spus sa-l ignori pe fratemio,orice ar zice,te-am avertizat ca e un "cuceritor" renumit.
Cineva ma salvase.Kazumi,iti multumesccc asa de muult.Nu stiu de ce nu am putut reactiona.As fi vrut sa-i multumesc,dar nu cred ca era cel mai bun moment.Fratele lui s-a ridicat,revenind la pozitia initiala.A schitat un zambet in coltul gurii si a spus:
-Kazumi,asa ma introduci tu fetei?
-Scuteste-ma Shizi.Acum poti parasi camera.
-Mmm,nu vreau sa va deranjez,asa ca voi pleca..
M-am ridicat in picioare si am dat sa plec,dar nu am mai apucat..stiu doar ca am vazut negru in fata ochilor si m-am prabusit.
Simteam ceva cald langa mine.Mi s-a taiat respiratia.*hapciu*.Uff raceala asta..Am deschis usor ochii si am observat o ceasca de ceai *sursa caldurii* si pe cei 2 baieti care se holbau la mine speriati,parca ar fi vazut o fantoma.
-Ce s-a intamplat?De ce va holbati asa?.
-Inca mai ai febra..Shizi mai adu o compresa rece.
-Mdah..imediat.
-Nu fii confuza,tu ai lesinat din cauza ca facusei febra.Am vrut sa te ducem la spital,dar am realizat ca e doar o raceala.
Stateam si ma uitam la Kazumi pierduta,parca nu intelegeam ce spune.Eu nu am lesinat niciodata,mai ales din cauza unei raceli.Este prima oara cand cineva isi face griji pentru mine..am tresarit usor cand am simit mana lui Kazumi pe fruntea mea.Ma inrosisem si mai tare,dar de ce?Am si o senzatie ciudata in stomac..nu e de bine,dar ce e acest sentiment?Nu am mai auzit vreodata de el..am s-o intreb pe Rin poate ea stie.Ma uitam atent in ochii lu Kazumi si incercam sa inteleg ce face,ce se intampla,cat timp a trecut.Ma simteam de parca as fi fost calcata de o masina.
-De ce te uiti asa la mine?S-a intamplat ceva?Kumikoo!
Nu puteam intelege de ce ma zgaltana,de ce ma striga.Imi era cald,foarte cald si ma durea capul si eram obosita..Mi-am ridicat mana la cap in semn ca ma doare,iar cu cealalta mana il apucasem pe Kazumi de brat.M-am uitat la el,iar apoi am inchis ochii spunand un soptit "Mersi".

Am deschis ochii,dar era intuneric peste tot in camera..Unde sunt?M-am ridicat usor in fund si am incercat sa analizez lucrurile in jurul meu.Se pare ca aveam un bandaj la cap rece si o ceasca de ceai langa.Atentia mi-a fost distrasa de fasia de lumina care lumina o portiune a camerei prin crapatura usii.M-am indreptat tinandu-ma cu o mana de perete pana la usa si am deschis-o usor.Acolo i-am observat pe cei doi frati care parea ca lucrau la ceva.Mi-am indreptat privirea la ceasul din hol care arata ora 12:30 noaptea.Nu stiu cum sa descriu sentimentul pe care il simteam.Cred ca dezamagire si tristete se cheama,pentru ca oricum ar fi ,eram foarte trista ca nu i-am putut ajuta pe baieti,adica proiectul acela trebuia sa-l fac eu si Kazumi.Cum nu puteam sa mai lucrez la proiect m-am gandit ca baietii ar avea nevoie de o cafea si o gustare,macar la mancare ma pricepeam..atat am putut invata de la mama.M-am strecurat in bucatarie,fara a da de inteles ca m-am trezit si am inceput sa le pregatesc niste dulciuri.Dupa ce am terminat cu masa,o durere de cap m-a lovit atat de tare ca simteam ca trebuie sa tip.Am cazut in genunchi pe gresia rece si mi-am dus ambele maini la cap.Se pare ca cineva ma auzise si ma luase in brate.Se pare ca era Shizi,adica cred ca era el..dupa culoarea ochilor,da..Shizi.M-am lasat purtata de el,pana in camera lui unde am sfarsit in pat,acoperita de ditamai patura si cu o supa langa mine.
-Nu trebuie sa faci toate astea..Iti multumesc.
-Nu am mai facut asta pentru nimeni pana acum.
Nu stiu ce sa cred,baiatul asta ma innebuneste numai cand il privesc in ochi.S-a apropiat usor de mine,mi-a cuprins obrajii intre mainile lui,iar apoi i-am simtit buzele.Atat de moi si de fine,dar ce tot spun aici?Trebuie sa ma opresc!Nu e bine.STOP!De ce nu puteam reactiona?Ce se intampla cu mine?De ce nu pot opri totul?Cineva intrerupse sarutul,se pare ca era Kazumi,care l-a pocnit zdravan pe Shizi.Eu am facut ochii mari cat cepele si ma inrosisem la fata..ma simteam ca un obiect..folosit,nu vroiam sa ajung bataia de joc a nimanui.Intr-adevar nu am mai avut un prieten pana acum,nu am mai simtit asta niciodata si nu cred ca este momentul potrivit.Lacrimile au inceput sa cada siroaie pe obrajii mei palizi.M-am ridicat din pat si am fugit pe usa,pana afara din apartamentul lor.Eram desculta,bandajata la cap,racita si multe intrebari se invarteau in capul meu si sentimentele la fel.Nu stiam ce sentimente am.Nu am mai simtit asa ceva pana acum.Nu stiam incotro merg,stiam doar ca trebuie sa plec cat mai departe.M-am asezat pe o banca care era luminata de un felinar ruginit,care statea in bataia vantului.Ma uitam la cer si ma intrebam "Mama,ce sa fac?Nu am idee ce s-a intamplat mai devreme.Nu sunt pregatita pentru asa ceva,defapt..nici nu stiu ce-a fost asta..".Gandurile mele au fost intrerupte de o voce puternica care imi striga numele.
-Kumiko!Kumiko!Kumiko unde esti?
Am continuat sa ma uit la cer,imi placea sa admir stelele aurii care erau imprastiate de-a lungul paturii negre si infinite.Am simtit cum cineva imi pune o haina pe spate.Mi-am ridicat privirea si am observat ca era Kazumi.Ma inrosisem la fata,ma simteam prost fata de el.Nu vroiam sa ma inteleaga gresit.Am ridicat din nou privirea si am observat ca acesta imi zambea cald,cum nu mai facuse pana acum.Nu intelegeam,nimeni nu m-a privit asa pana acum,in afara de mama.Am putut simti caldura din zambetul lui.Nu am vrut sa las lucrurile neclare asa ca mi-am facut curaj si i-am spus:
-Kazumi,nu e ceea ce crezi.Eu nu am vrut,defapt nici nu stiu cum s-a intamplat,cand s-a intamplat,totul a fost asa de repede,nu inteleg nimic.Eu nu am stiut cum sa reactionez si imi era teama ca m-ai putea intelege gresit.Imi-imi pare rau ..
-E-n ordine.Fratele meu nu a tinut la nimeni niciodata,ii place doar sa se joace cu fetele si apoi sa le lase cu ochii-n soare.Deaia l-am plesnit..nu am vrut sa patesti la fel si tu,nu am vrut sa fii jucaria lui.Si sunt sigur ca mi-ai putea explica ce e cu toate sentimentele tale.
L-am privit nedumerita,nu intelegeam de ce se comporta asa.Pana acum era blondul arogant si nepasator,iar acum incearca sa ma inteleaga si sa ma faca sa ma simt mai bine.Simteam ca pot sa am incredere in el,sper sa nu ma insel.Mi-am sters lacrimile,m-am uitat inca odata spre cerul instelat si m-am ridicat usor de pe banca cu ajutorul lui Kazumi.Am decis sa mergem la mine acasa,unde e mai liniste si unde pot sa-i explic povestea mea..Oare ma va intelege?Oare ma va ajuta sa-mi dau seama ce sunt sentimentele?Oare sa vorbesc cu el ma va ajuta sa-mi fac ordine in ganduri si in sentimente?Se pare ca trebuie doar sa astept si sa am incredere in el..da,trebuie sa am incredere in el.

Va multumesc de pareri si ca-mi cititi fic-ul.Sper sa va placa.^^

Asa dragut :"> Continuarea  Astept

Choco :) : Spamul in zona fanfiction este interzis, dupa cum scrie si in Regulament. La a treia abatere se trece la sanctiuni.