Sakura point of view :

Nimic nu e ce pare a fi. Nimic din lumea inconjuratoare nu e real, toti si toate si-au creat o masca sub care sunt vazuti de restul. Dar, in momentul cand nu mai vezi nimic in jur, iti dai seama de toate astea. Toate sunt trecatoare, viata, fericirea, tristetea, pana si iubirea... Tu speri ca un prost incontinuu ca se vor intoarce, dar ce ramane sunt doar lacrimi si suparare. Cand esti orb, lumea crede ca nu mai vezi nimic in jur, dar nu e adevarat. Tu, cu ochii mintii, vezi adevarul din toate.


Stau la fereastra, adancita in melancolie. Incerc sa vad ceva, dar nimic. O tacere de mormant se lasa peste intunecata mea casa. Deschid fereastra si stropi de ploaie mi se izbesc de piele. O amintire imi rasare in minte, amintire ce nu o s-o pot uita niciodata:

FLASHBACK:

" Stau in camera mea, iar el se uita la mine, trist. Imi spune ca,pentru a nu fi ranita, trebuie sa ma paraseasca, dar el nu stie ca daca pleaca o sa fiu de o mie de ori mai ranita. Ma ia in brate pentru ultima data, iar lacrimi amare incep sa imi curga pe fata. Rupe imbratisarea si fuge, iar eu incerc sa-l ajung. Ajung afara, incerc sa fug dupa el, sa-i explic ca tot ce crede nu este adevarat. Ploua. El trece strada, lasandu-ma in urma. Incerc sa-l urmaresc, dar e prea tarziu. La mijlocul soselei, niste lumini ma orbesc. O masina se apropie, iar eu stau impietrita in mijlocul strazii. Se aude un urlet, urletul lui care ma indeamna sa fug, dar, e prea tarziu. Ma trezesc la spital si nu vad nimic, doar negru. O voce imi spune ca de la accidentul de masina am ramas...oarba. Nimeni nu m-a cautat, nimeni nu a intrebat de mine".

ENDFLASHBACK

Eh, ce pot sa spun, uneori imi doresc ca unele lucruri sa dureze vesnic...
De atunci, am ramas oarba sau cum vreti voi sa-i spuneti faptului ca nu vad. El a plecat si nu s-a mai intors niciodata. Cateodata ma intreb daca i-a pasat macar un moment de mine. Picaturile de ploaie imi amintesc de fiecare data de acea seara. O lacrima mi se prelinge pe fata, lacrima care reprezinta amintirea lui.


M-am pierdut in amintiri si am uitat sa ma prezint. Ma numesc Sakura Haruno si am 20 de ani. Ultima data cand m-am putut vedea cu adevarat in oglinda aveam parul roz si ochii verzi si nu cred ca s-a schimbat nimic de atunci. Sunt o fire amuzanta, prietenoasa si fericita, cand nu cad adanc in melancolie. Hobby-urile mele sunt desenatul si dansatul, chiar daca nu vad. As dori sa devin designer sau dansatoare, dar am invatat inca demult ca este ceva imposibil, asa ca nu pot sa visez cu ochii deschisi. Deocamdata lucrez la ‚relatii cu clientii’, singurul loc in care nu ma afecteaza faptul ca nu vad.
Imi iau lantisorul in mana, lantisorul de la el. Mi l-a dat cu 2 zile inainte sa plece. Oftez incet, sorbind din cafea. De obicei, cafeaua ma linisteste.
Ma hotorasc sa ma duc la ciresul de peste drum, chiar daca ploua. Imi iau haina pe mine si ma incalt cu niste cizme. Traversez strada care-mi provoaca amintiri neplacute si ma asez pe banca de sub cires. Picaturile reci de ploaie imi provoaca fiori pe spate, dar nu ma deranjeaza. Imi duc mana la gat, din instinct. Colierul nu mai era acolo. Incep sa il caut prin jur, panicata.



Sasuke’s point of view:

Nu prea am ce sa spun despre mine. Ma numesc Sasuke Uchiha si am 21 de ani. Sunt o fire mai inchisa, de cand o intamplare cam ‚neplacuta’ mi-a afectat viata. Nu ma dau in vant dupa fete sau alte atractii pe care orice alt baiat le are. Hobby-urile mele sunt luptele si certurile. Am fost timp de 3 ani asasin platit, dar acum imi castig existenta din meciuri amicale la arenele de lupta. Nu prea ma intereseaza cu ce se omoara lumea asta, as prefera sa fiu singur pe o insula pustie.


M-am gandit sa ies la o plimbare plin ploaie, pentru ca numai acum nu prea vezi oameni pe strada. Imi iau haina neagra pe mine si ies pe usa, nu am nevoie de o umbrela, doar nu sunt un papa-lapte care nu vrea sa-si strice coafura. Nu ma duc intr-o directie anume, doar ma plimb prin oras. Din intamplare, am ajuns langa un bloc care imi trezeste amintiri suparatoare. Am trecut strada, pana la ciresul de peste-drum. O fata cu parul usor buclat, de culoarea roz bombon ochi verzi asemenea culorii ierbii din luna mai si pielea alba ca prima zapada cauta ceva. Am inceput sa ma uit in jur, sa aflu dupa ce se uita. Pe jos, intr-o balta, era un colier de argint. L-am luat in mana si i l-am aruncat in brate.
-Cum nu poti sa vezi ceva ce este fix in fata ta? Spun eu dispretuitor.
Fata pipaie obiectul si-mi multumeste incet. De-abea atunci mi-am dat seama ca nu poate vedea. Am vrut sa-mi cer scuze, dar nu m-a lasat sa termin propozitia.
-Nu-i nimic, sunt obisnuita, spune fata schitand un zambet .
Se ridica de pe banca, iar simt ca ochii imi iau foc, fata avea un corp de invidiat: inalta, zvelta si cu forme bine definite. Cu greu, m-am abtinut din a-i face un compliment de doi bani. Mi-am muscat buza in timp ce ea ma invita la o cafea, ca sa-mi multumeasca. Am dat din cap. *Prostule, stii ca nu te vede daca dai din cap!*. Am zis un ‚da’ puternic, dupa care am urmat-o. Fata locuia in acelasi bloc cu fosta me iubita, Sakura. Pe deasupra, semana izbitor cu ea. Daca va intrebati cine este Sakura, ei bine, persoana la care am tinut cel mai mult, dar a trebuit s-o parasesc. Am furat niste bani de la cineva, iar politia era pe urmele mele. Nu puteam risca sa pateasca ceva, dar, printr-un accident, Sakura a ajuns la spital. Nu-mi pot scoate acea scena din cap. Stiti acel sentiment in care iubesti pe cineva si vrei sa-l ajuti, dar nu poti pentru ca trebuie s-o protejezi? Ei bine, eu l-am simtit.


Am urcat pe scari pana la etajul 4, unde am intrat in primul apartament din dreapta. Am ramas socat, acel apartament ii apartinea Sakurei. Am pasit inauntru, era destul de intuneric. M-am asezat pe un scaun in timp ce fata prepara o cafea. Am examinat locul, nimic nu era schimbat. Din bucatarie se putea vedea sufrageria. O canapea trona in mijlocul ei (al sufrageriei), iar, in fata ei, o masa de sticla. O biblioteca mare era asezata intr-un colt, iar cand am vazut-o am vrut sa fac din nou un comentariu ironic, dar m-am abtinut. Intr-un colt, un geam, iar langa el era un fotoliu cu o patura. O ceasca de cafea se afla pe pervazul de la geam, la fel cum obisnuia Sakura sa o puna. Fiecare lucru in legatura cu aceasta fata imi amintea de rozalie, dar m-am gandit ca este doar o coincidenta dusa la extrem. *Aceeasi infatisare, acelasi apartament, aceeasi voce de privighetoare...Cu urmatorul lucru nu pot esua, o sa-mi dau seama daca este sau nu Sakura.*. Fata a pus cafeaua pe masa, zambind incet. Am intrebat-o cum o cheama.


-Sakura...Sakura Haruno, spune fata parca soptind. Pe tine?
La auzul cuvintelor rostite de buzele ei catifelate am incremenit ca o stana de piatra. M-am uitat la ea, simteam cum amintirile imi navalesc in minte, cerul parca se prabusea pe mine. *Eu...Eu sunt de vina pentru ca ea nu poate vedea...Doar eu sunt de vina.*. Nu mai aveam de gand s-o parasesc si de data asta, dar nu putea afla ca eu sunt cel care a lasat-o singura. Dupa o lunga tacere, buzele mi s-au miscat, formand un cuvant.
-Johnny, spun eu balbaindu-ma.
Sakura a zambit incet, in timp ce eu oftam. Nu ma simteam bine s-o mint, dar nu vroiam s-o ranesc spunandu-i ca eu sunt cel care a parasit-o si a lasat-o fara vedere. Am intrebat-o daca vrea sa iesim in oras candva, iar ea a dat din umeri, se vedea pe fata ei ca ezita, oarecum.
-Nu stiu, Johnny. Adica, abea ne-am cunoscut, spune Sakura, incercand sa nu ma supere.

Mi-am luat la revedere, gasindu-mi o scuza. Sakura m-a salutat, fluturandu-si mana. Am iesit din bloc ca o tornada. Ma simteam jalnic, Sakura tocmai m-a refuzat. Afara, orasul monoton era invaluit intr-un mister. Ma plimbam pe strada in timp ce picuri ca de gheata mi se izbeau de corp. Expresia Sakurei mi-a reaparut in minte, pchii ei priveau in vag cu o urma de tristete. Imi doream pur si simplu sa n-o fi reintalnit. Totusi, n-o puteam lasa asa, de capul ei. Am oftat, in timp ce ma gandeam la o alternativa. Trebuia s-o protejez.

Sakura’s point of view


Acel baiat, Johnny, a plecat dintr-o data, ma intreb daca s-a suparat. Nu stiu daca pot sa ies cu el, nici macar nu-l cunosc. *Ma rog, nu ma va mai cauta. Pana la urma, nu sunt buna de nimic”.
M-am asezat in pat, acoperindu-ma cu o patura.
Dimineata a venit incet , trezindu-ma din somnul adanc in care eram cufundata. Mi-am dat jos pijamaua, luandu-mi niste blugi negri, o bluza rosie si un jerseu subtire, tot negru. Mda, imi cunosc destul de bine garderoba incat sa stiu macar cu ce ma imbrac. M-as fi imbracat mai formal pentru ca trebuie sa ma duc la servici, dar unde lucrez eu nu prea conteaza cum te imbraci. Mi-am luat un colier cu bufnita si mi-am prins parul in coada. M-am dus in bucatarie, sa-mi fac o cafea ‚de dimineata’. Imi doream sa raman mai mult timp pe scaunul din bucatarie, in timp ce ma rasfatam cu cafeaua bine-meritata. Din pacate, eram in intarziere. Am lasat restul continutului pe masa si mi-am luat geanta neagra.


Afara era destul de cald. Am mers pe drumul pe care-l stiam mult prea bine, pana la servici. Am urcat in lift, pentru ca (,) cladirea in care lucram era pur si simplu imensa. Simteam cum oamenii se uita la mine si incercam sa-i ignor. M-am asezat in biroul meu, incercand sa nu-mi bag in seama seful care-mi facea avansuri. Cinci ore au trecut extrem de greu, cu toti clientii nemultumiti si babele furioase. Seful m-a tinut peste program, pentru a ma invita la cina. Bineinteles ca nu am acceptat si mi-am gasit o scuza. Uram genul de barbati care credeau ca pot cumpara totul cu banii, inclusiv inimile femeilor.
Am iesit pe strada, indreptandu-ma cu pasi grabiti spre casa mea. Cand am trecut printr-un cartier dintr-o parte intunecata a orasului, cineva m-a luat de mana. Am tresarit, incercand sa deslusesc persoana. Auzeam pasi cum se apropiau din toate directiile, multe persoana.
-Ce mai faci, papusa? Ti-ar placea sa petreci mai mult cu noi? Spune o voce din spatele meu.
Am dat din cap dezaprobator, simteam cum nu-mi mai pot misca nici-un muschi din corp, parca inghetam incet pe dinauntru. Eram inconjurata din toate partile, fara nici-o cale de scapare. Auzeam cum acele persoane se apropiau, incet. Parca ii vedeam cum ranjeau, satisfacuti. Am inchis ochii brusc, speriata pana-n maduva oaselor, iar corpul a inceput sa-mi tremure puternic. S-a auzit o bufnitura in fata mea, urmata de un urlet asurzitor. Asteptam sa se intample ceva, sa simt durere. Cineva m-a luat de mana, spunandu-mi sa ma calmez. I-am recunoscut vocea dintr-o mie, era Johnny. Am rasuflat usurata, multumindu-i, iar el m-a luat in brate. Socul provocat de acei barbati nu era dus pe deplin. Acele momente imi navaleau in minte, ma simteam fara aparare si...singura. Mi se parea ciudat ca Johnny sa ma imbratiseze, dar simteam cum muschii nu-mi raspund la comenzi. M-a condus acasa, asigurandu-se ca sunt bine. I-am multumit sec inca o data, asteptand ca el sa paraseasca apartamentul meu.


Un milion de intrebari imi navaleau in cap: "Ce aveau acei oameni cu mine? Cum se face ca Johnny a aparut la fix si m-a salvat? Acest baiat (Johnny)...ma urmareste?. Incercam sa le alung, gasind raspunsuri pentru fiecare, dar de fiecare data apareau altele noi. Simteam cum ma atasam incet de Johnny, dar inca traiam in trecut, pe vremea cand eram cu Sasuke. Nu stiam daca mai puteam avea incredere in cineva, chiar daca acel cineva era Johnny. Nu puteam fi sigura ca el nu ma minte, ca nu se foloseste doar de mine, ca n-o sa plece si el... Nu eram pregatita sa suport din nou socul provocat de plecarea persoanei pe care o iubesc, din aceasta cauza nu am acceptat intalnirea cu Johnny. Oricum, era greu pana si sa incerc sa ma atasez de o persoana pe care nu o cunosc cu adevarat.


Am expirat, ofticandu-ma de viata mea in care sunt parca pusa la zid de faptul ca nu vad. De fiecare data cand cred ca am trecut in sfarsit peste asta, un lucru minor imi distruge lumea pe care incerc sa mi-o creez. In cazul acesta, intamplarea cu acei barbati.
Ma schimb in pijama si imi iau cutia cu inghetata de capsuni din frigider. Iau telecomanda in mana si aprind televizorul. Nu era tarziu si nici nu puteam sa vad ce era la televizor, dar, cateodata, imi placea sa dansez pe muzica, imbracata in pijamale, in timp ce savurez inghetata. Muzica rasuna in micul meu apartament, iar eu incep sa-mi misc corpul ca o nebuna. Nu ma judecati, acesta este felul meu de a ma detasa de toti si de toate.
Usa se deschide cu un scartait usor, iar privirea imi zboara intr-acolo, din instinct. Se aude un tusit fals, urmat de niste rasete.
-Mi-am uitat cheile pe masa. Stai, esti ok? Spune Johnny printre rasete, cel putin, imi parea vocea lui.
Vocea se apropie de mine, din ce in ce mai aproape... Incepeam sa simt caldura pe care o emana corpul sau, acea caldura care ma facea sa ma simt in sigurata de fiecare data. Am impietrit, dandu-mi seama ca era Johnny. Simteam cum obrajii imi iau foc, imi doream sa ma aflu in orice alt loc decat in apartamentul meu, cu el...Faptul ca m-a vazut in halul acela ma facea sa vreau sa ma evapor.
Spre uimirea mea, am simtit cum m-a luat de mana si a inceput sa se miste pe langa mine, fredonand versurile melodiei care se auzeau la televizor. Am chicotit, incepand sa dansez. Ma simteam in siguranta cu el, vroiam ca acele clipe sa nu se mai termine. Desi nu stiam cum arata si nici nu-l cunosteam, imi placea sa-mi petrec timpul cu el. Incepeam sa ma simt atrasa...de Johnny.
Melodia s-a terminat, in locul ei incepand una lenta. El m-a luat in brate, incepand sa danseze incet cu mine. Roseata mi-a reaparut in obraji. Pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, simteam ca puteam avea incredere in persoana de langa mine. Am zambit incet, nu ma mai simteam singura. Mainile lui puternice erau asezate pe talia mea, iar ale mele pe umerii lui. Mi-am sprijinit capul de pieptul lui, nu stiam daca am reactionat bine, dar nu-mi pasa.
Dupa o ‚sesiune’ lunga de dansat si mancat inghetata, Johnny a parasit intr-un final apartamentul. Inainte sa aud usa cum se inchide, i-am spus ca mi-ar placea sa ies cu el, o data. Am auzit cum a pufnit in ras si a iesit pe usa. Prima data am avut impresia ca doar si-a batut joc de mine, dar usa s-a redeschis, iar Johnny mi-a zis ca o sa vina in ziua urmatoare sa ma ia.


Simteam ca intr-un sfarsit apartin de cineva, ca macar cineva ma intelege. Lumea nu mai era neagra in totalitate, exista un curcubeu dupa ploaie.
M-am asezat in pat, infasurandu-ma in patura si gandindu-ma la Johnny: la cum arata, ce face el in restul zilei, de unde a aparut. Incercam sa mi-l imaginez, dar de fiecare data imi aparea in cap Sasuke. Speram sa-l uit, sa-l las in urma, dar era mai greu decat credeam.

Sasuke POV:

Dupa o lunga perioada de timp in care am dansat, ras si mancat inghetata, pe fata angelica a lui Sakura au aparut mici semne de oboseala. Ochii i se inchideau din cand in cand, desi ea se straduia sa-i tina deschisi. Imi venea s-o iau in brate si sa-i cer scuze pentru tot ce i-am facut in trecut, dar bineinteles ca nu puteam. Cand am cunoscut-o prima data eram un tip caruia nu-i pasa de nimic, credeam ca pot face orice si ca nimic nu ma poate dobori. Lacrimile ei au facut-o (m-au doborat) intr-o secunda. La inceput am iesit cu ea doar cu ea doar pentru ca arata bine, dar, in timp, am inceput sa tin la ea. Acum simt ca nu o mai pot lasa nici cinci minute singura, vreau sa fiu cu ea tot timpul. Imi doream s-o vad cum doarme, dar nu puteam. Ea nici macar nu-l cunostea bine pe 'Johnny'. Nu-i nici nu-i puteam spune cine sunt cu adevarat, pentru ca va suferi mult prea mult. Creierul si inima mea parca se luptau in corpul meu. Creierul imi spun sa nu-i spun pentru ca nu va mai vrea sa vorbeasca cu mine, iar inima ma indemna sa pun capat la tot si sa fiu sincer.


Vazand-o ca ochii i-au ramas inchisi o lunga perioada de timp, m-am ridicat de pe canapea, spunandu-i ca ar trebui sa plec. A dat din cap, zambind si facandu-mi un semn cu mana. Inainte sa ies pe usa, mi-a spus ca accepta acea intalnire pe care i-am propus-o cu o zi in urma. Pe fata mi-a aparut un zambet care parca nu era al meu, vroiam sa ma duc la ea si s-o iau in brate. Am iesit pe usa, spunandu-i ca o s-o iau de acasa in ziua urmatoare, dupa program. Pe scara de bloc era o tacere de mormant. Intunericul domnea peste etajul in care statea rozalia. Daca nu mi-as fi tinut echilibrul, as fi cazut pe scari, fiindca m-am impiedicat. Trebuie sa recunosc, gandul imi era numai si numai la Sakura. Zambetul ei ma facea si pe mine sa zambesc, iar lacrimile ei ma faceau sa ma simt ca in mijlocul celei mai crunte furtuni. Am oftat, iesind afara din bloc. Nici-un om pe strada, nimeni pe drum, dar nu ma deranja. Inafara de Sakura, nu-mi facea placere sa vad pe nimeni. M-am grabit spre casa mea, unde locuiam singur. Nu aveam pe nimeni inafara de mica floricica de cires.
Ma gandeam cum mi-am propus sa nu ma atasez de Sakura, dar parca inima mea a avut alte planuri. Nu puteam s-o invinovatesc, ma bucuram ca am gasit o persoana care simt ca ma intelege, chiar daca nu ma cunoaste. Nu stia unde stau, cu ce ma ocup, ca n-am nici-o ruda, nici-un prieten, dar totusi era draguta cu mine si incerca sa ma inteleaga. Eram atat de diferiti...ea calda, eu rece. Parca eram focul si gheata, opusi din toate punctele de vedere. Totusi, parca asta ne facea atat de apropiati.


Am intrat in casa, deschizand usa. Parca mi-ar fi placut sa fie cineva acasa, sa am macar un prieten, o ruda. Lumina din hol palpaia, stingandu-se si aprinzandu-se, schimb ca aveam nevoie de un bec nou. Casa era dezordoanata, tricouri si blugi peste tot. Ambalaje aruncate pe marginea patului, iar sticle goale de suc langa canapea. Casa mea avea nevoie de o femeie, eu aveam nevoie de Sakura. Am oftat puternic, schimbandu-ma intr-un tricou si niste pantaloni comozi. Mi-am luat o sticla de apa din frigider, trebuia sa-mi fac antrenamentul. Cum lucrez la o sala de lupte, trebuie sa ma mentin in forma. Am facut o serie de flotari, dar parca nu ma puteam concentra. Mi-o imaginam pe Sakura intr-o rochie draguta, asteptandu-ma. Zambetul ei ma indemna sa ma apropii de ea si sa o imbratisez strans. Mi-am dar o palma peste cap, spunandu-mi sa nu ma mai gandesc atat de mult la Sakura, dar pur si simplu era greu sa nu ma gandesc la ea si sa ma intreb ce face. Dupa antrenament, m-am mai uitat la cateva filme si m-am culcat.


Dimineata a venit repede, soarele trimitea raze calde care ma trezeau. Am deschis ochii, aruncandu-mi perna in geamul care acoperea tot peretele drept al camerei, permitandu-mi sa vad o priveliste frumoasa. De data aceasta, privelistea ma enerva. Vroiam sa dorm, dar soarele si-a facut aparitia, trezindu-ma. In dimineata accea parca aveam ceva impotriva tuturor, poate pentru ca mi-am varsat cafeaua pe blugii noi. Am dat un pumn in masa, provocand un sunet neplacut. Nu aveam chef sa merg la servici, nu aveam chef de fiica sefului (detalii mai tarziu), nu aveam chef de antrenor, nu aveam chef de absolut nimic inafara de a o vedea pe Sakura. Mi-am pus in graba un trening pe mine si m-am incaltat cu niste adidasi. Am iesit din casa, indreptandu-ma spre sala de lupte. Orasul era la fel ca intotdeauna: oamenii se grabeau spre servici si masinile blocau in mare parte trecerile. Uram aglomeratiile, mi-as fi dorit sa locuiesc intr-un oras retras.


Intr-un final am ajuns la servici. Am deschis usa, iar aceasta a scartait, enervandu-ma si mai tare. 'Colegii' mei se antrenau, luptandu-se unul cu altul sau facand flotari. Ma intrebau de ce toti sunt asa de pusi pe treaba, programul de-abea incepuse. M-am lovit peste cap, amintindu-mi ca era ziua in care seful venea la servici. Singura zi in care barbatul dolofan ne inspecta, impreuna cu fiica sa enervanta. O persoana cu par carunt si-a facut aparitia in sala, iesind din biroul sau. Avea o expresie nervoasa, iar privirea ii era indreptata spre mine. Mi-a spus sa ma apuc de lucru, urland la mine. Daca nu era seful meu, il plezneam. Uram ca cineva sa strige la mine. Am luat o haltera in mana, incepand sa fac exercitii cu ea. O fata cu parul rosu aprins asemenea focului si cu ochii tot la fel de rosii a iesit din biroul tatalui sau. Era...o pustoaica, dar se intampla ca acea pustoaica sa fie fiica sefului, si sa fie obsedata de mine. O chema Karin, un nume care i se potrivea perfect.Avea o fata vicleana, semn ca planuia ceva. S-a apropiat de mine, strigandu-ma cu o voce pitigaiata care ma enerva la culme. Mi-a admirat muschii, in timp ce imi spunea ca ar trebui sa iesim la un film. Singura persoana de care nu aveam chef era ea. Imi displacea falsitatea ei, defapt nu imi placea nimic la ea. Se folosea de tatal sau pentru a ajunge la mine, ceea ce uram aproape cel mai mult. I-am spus ca nu am timp, gasind o scuza.


Dupa aproximativ 3 ore de antrenament, am iesit din sala, spunandu-i sefului ca a intervenit ceva si trebuie sa plec. Eram saturat pana-n gat de falsitatea oamenilor, mai ales a lui Karin. Am trecut pe acasa si m-am schimbat, pregatindu-ma pentru intalnirea cu Sakura. Am imbracat niste blugi negri si un tricou deschis la culoare. Mi-am dat cu mana prin par, aranjandu-l si m-am incaltat cu niste adidasi noi nouti. Am imitat de cateva ori in oglinda ce urmam sa-i spun Sakurei la viitoarea intalnire, schimbat vocea si expresia fetei. Am iesit din casa, inchizand luminile. Pe drum spre casa rozaliei i-am cumparat un buchet de trandafiri albi si un lantisor cu o inimioara. Nu prea stiam ce-i place, vroiam s-o fac fericita.
Am batut incet la usa, tinand buchetul in mana si pregatindu-mi un zambet cald, dar in acelasi timp sarmant. Usa s-a deschis, de data aceasta fara nici-un scartait. In toc (tocul usii) statea o Sakura imbracata intr-o rochita roz, scurta, care-i evidentia formele. In picioare avea niste sandale cu un mic toc, iar parul ii era carliontat la varfuri. Arata ca o zana, ca un inger coborat din cer. Mirosea a flori de cires, imi venea sa stau si sa miros incontinuu parfumul imbietor. Mi-am deschis incet gura, dar am inchis-o la loc, complimentand-o pe rozalie. A zambit incet, lasand la iveala niste perle imaculate. Imi facea placere doar s-o privesc, puteam face asta ore in sir, dar timpul ma presa. I-am dat florile, colierul aveam sa i-l dau doar mai tarziu. Sakura a mirosit florile, multumindu-mi. A inchis usa si m-a insotit pana la iesirea din scara. Inima imi batea din piept, vrand sa iasa afara si sa-i spuna Sakurei cat de mult am inceput s-o iubesc. Am luat-o incet de mana, mergand cu ea de-a lungul strazii si vorbind unul despre celalalt. Convorbirea ne-a fost intrerupta de bazaitul enervant al telefonului meu. In momentul acela, imi venea sa-l arunc la gunoi. Vocea sefului m-a intimidat la inceput. Mi-a spus ca trebuie sa ma grabesc spre sala, pentru ca adversarul meu de la urmatoarea competitie era acolo si vroia sa faca un meci amical cu mine. *Perfect! Ti-ai ales momentul perfect!*. Nu vroiam sa ma duc, dar eram obligat, pentru ca din acel lucru traiam. Nu vroiam ca rozalia sa vada locul infect in care lucram, nu vroiam ca toti acei tipi sa se dea la ea, sau s-i intimideze. Mi-am cerut scuze de la Sakura, explicandu-i tot ce-am vorbit cu seful si spunandu-i ca trebuie sa plec. Ea a insistat, spunandu-mi ca vrea sa ma insoteasca. In momentul acela, nu puteam pur si simplu s-o refuz. Ochii ei stralucitori ma faceau sa n-o pot refuza. Am luat-o din nou de mana, grabindu-ma spre sala de antrenament.


Karin astepta inauntru, asezata pe un scaun. Nu am luat-o in seama si am rugat-o pe Sakura sa ma astepte cat timp eu aveam de gand sa-i spun sefului meu sa amane meciul. Nu-mi putea strica cea mai buna zi din viata mea, nimeni n-o putea face!
Dupa o lunga conversatie plictisitoare despre viitorul meu, din care am auzit doar 'viitor bla bla bla' pentru ca ma gandeam la Sakura, am iesit din birou. Sakura statea langa Karin, in timp ce roscata ii spunea ceva ce imi era imposibil sa aud. Pe fata rozaliei au aparut mici lacrimi cristaline, iar privirea ei s-a incetosat. S-a ridicat de pe scaun, vazandu-ma. A luat-o la fuga, iesind din sala. In tot acest timp, parca muschii nu-mi raspundeau. Vedeam totul cu incetinitorul, ceea ce ma facea sa sufar dublu. Imi venea s-o strang de gat pe Karin, eram sigur ca ea a facut toate astea. Am inceput sa fug dupa Sakura, rugand-o sa se opreasca. Picioarele ei firave alergau incontinuu, chiar daca ea nu vedea nimci in fata ochilor. In urma ei cadeau mici cristale care se izbeau de pamantul rece. Am urmarit-o pana in scara ei, unde mi-a trantit usa in nas. Am incercat sa vorbesc cu ea prin usa, dar nu se auzea nimic.

A fost foarte....frumos si emotionant ...si ce i-a spus Karin Sakurei de s-a suparat asa?!
Vreau sa aflu asa ca pune te rog next-ul si anuntama si pe mine!