Legătură indestructibilă

Legătură indestructibilă

capitolul 1

Toamna anului 2000 se dovedi a fi una nemiloasă cu prea-frumoasa Japonia. Vântul aprig bătea smulgând pomii de toate soiurile, iar ploile dese şi torenţiale făceau ca această ţară să pară alta faţă de cea din ultimii ani. În provincie, multe sate nu aveau cum să scape de anevoioasele inundaţii şi sătenii erau, în cele din urmă, nevoiţi să îşi părăsească animalele şi casele pentru a nu fi înghiţiţi de ape. În marile oraşe, precum Tokio, agitaţia nu era la fel de mare. Deşi, recoltele de la periferii aveau şi ele de suferit, în urma abundenţei de apă. Cu tot vacarmul şi neliniştea oamenilor, pentru unele familii existau însă numeroase motive de bucurie, chiar dacă unele erau şi ele însoţite de o urmă de agitaţie.

Era o oră târzie din noapte, însă la maternitatea din central Tokioului nu era câtuşi de puţină linişte. În salonul ei, Nala Tanaka se ruga alături de soţul ei Ichiru. Nala urma să dea naştere celui de-al doilea copil al lor, o fetiţă care era nerăbdătoare să zărească lumea de afară şi care o chinuia îngrozitor pe biata mamă. Contracţiile erau acum tot mai dese, iar atunci când doctoriţa intră în salon, o găsi pe Nala aproape leşinată. Prin perfuzia de la mâna dreaptă îi administră un sedativ, apoi, ajutată de doi asistenţi împinseră patul spre sala de naşteri. Ichiru rămase în urmă privind cum se îndepărtează soţia lui. Simţind că nu se mai poate ţine pe picioare, alunecă în fotoliul de lângă fereastra salonului, aşteptând cu sufletul la gură o veste de la dr. Satou.

Soarele răzbătea prin jaluzelele pe jumătate trase, iar razele lui calde îi mângâiau părul negru presărat cu fire albe a bărbatului ce dormea liniştit în fotoliul salonului. Era cu adevărat fermecător, cu pielea măslinie, iar sub pleoapele închise ascundea doi ochi mari, la fel de întunecaţi precum părul.
Salonul, nu prea mare, avea în mijloc un pat lat cu aşternuturi albe, curate, în care o femeie cu părul auriu şi ochi verzi alăpta o fetiţă cu aceeaşi ochi fermecători. Privirea femeii era îndreptată înspre soţul ei, însă mintea ei visătoare era cu totul în altă parte. Îşi imagina familia ei, una foarte fericită, într-o vacanţă la munte, peste câţiva ani. Pe faţa ei se citea fericirea alternată cu oboseala adunată în mai multe nopţi nedormite. Surâse la gândul că în curând va fi acasă şi i-o va prezenta băieţelului ei, Daisuke, pe micuţa lui surioară. Se gândise la un nume pentru fetiţă, dar vroia să îl aleagă împreună cu soţul ei. Afundată în gândurile ei, tresări când bărbatul înalt îi sărută dulce fruntea. Nu îl văzuse când se trezise şi venirea lui bruscă o sperie puţin. Revenindu-şi, femeia îi zâmbi şi, uitându-se la bebeluşul mic pe care îl ţinea în braţe, îi spuse:
-O, iubitule, uite ce comoară avem. Nu-i aşa că e o minune mititică?
-Iubito, îmi pare nespus de rău. Vroiam să stau treaz, dar eram obosit şi m-a furat somnul.. E superbă..
Nu mai spuse nimic, căci întâlni privirea plină de dragoste a tinerei sale soţii. Nala îi zâmbi, arătându-şi frumoşii dinţi albi, apoi o desprinse pe micuţă de la piept şi i-o întinse lui Ichiru. În timp ce bărbatul o luase pe micuţă, femeia îi spunea că trebuiau să se gândească la un nume pentru copilă. Zâmbind, dădea aprobator din cap la tot ceea ce spunea soţia lui.
-Eu cred că Sakura e un nume ce i se potriveşte perfect, mai adăugă Nala. Şi din nou, Ichiru zâmbi şi aprobă. Nala o analiză din nou pe micuţa ce adormise în braţele tatălui său, apoi se hotărî: Sakura era numele potrivit pentru fiica lor.
O asistentă veni să o ducă pe micuţă în pătuţul ei, iar cei doi părinţi rămaseră îmbrăţişaţi în patul salonului. Erau cât se poate de fericiţi şi erau convinşi că aşa vor rămâne pentru multă vreme.

noiembrie 2008

Timpul zbura ca vântul şi nu prevestea numai bucurie de-a lungul anilor. De când Sakura se născuse, ea şi fratele ei, acum în vârstă de zece ani, erau de nedespărţit, dar din păcate, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre părinţii lor. Cu fiecare zi care trecea, deveneau mai distanţi şi mai reci unul cu celălalt, de parcă legătura ce existase între ei se rupse după ce fiica lor se născuse. De atunci, în cei opt ani care au trecut, se certau mereu, nemaifiind deloc pe aceeaşi lungime de undă. Ichiru îşi petrecea mai tot timpul lucrând la firma pe care o conducea. Pleca dimineaţa devreme, înainte să se trezească Nala şi se întorcea noaptea după ce ea şi copiii adormeau. Soţia lui îi ducea în fiecare zi pe copii la şcoală, iar apoi mergea la lucru. Deţinea o bibliotecă lângă un muzeu şi mergea acolo în fiecare zi până când copiii terminau orele, apoi îi ducea acasă şi le pregătea masa. În weekend, cei doi soţi se comportau ca şi cum ar fi fost deja divorţaţi: făceau cu schimbul în fiecare săptămână, şi câteodată, când erau prea obosiţi, îi lăsau la părinţii lui Ichiru.

Într-un weekend în care copiii erau la bunicii lor, Nala hotărî să pună piciorul în prag:
-M-am săturat să ne comportăm ca şi cum am fi o familie fericită, e clar că nu suntem. Poate că la început am fost cuplul perfect, dar orice flacără exista între noi, sunt sigură că s-a stins acum mult timp. Poate e mai bine dacă divorţăm. Se aşeză pe canapeaua din livingul spaţios al casei construită în stil victorian, proiectată de un renumit arhitect, şi aştepta să vadă ce reacţie avea soţul ei.
-Poate că ai drepate. Nu are nici un rost să ne amăgim. I-am cerut deja actele de divorţ avocatului meu şi trebuie doar să le semnezi. Mă gândeam că într-un final se va ajunge la asta, deşi la început speram că eram amândoi într-o pasă proastă. Nu are rost să facem scandal, aşa că o să îţi las ţie firma şi casa.. dar evident, vreau ceva în schimb.
-Ce anume? Nala era curioasă şi de asemenea indiferentă. Nu credea că soţul ei îi va cere ceva de valoare, dar nici nu avea idee cât se înşela.
-Custodia copiiilor, bineînţeles. Ştii foarte bine că în Londra ar duce o viaţă mult mai bună, iar eu sunt dispus să fac orice ca să îi cresc eu pe copii. Exasperată, femeia semnă în grabă actele, spunându-i soţului ei că nu îi păsa nici de firmă, nici de casă, asigurându-l că nu avea să îi ia el pe copii. Era convinsă că Ichiru îi iubea pe Daisuke şi pe Sakura, dar ştia că nu va primi custodia lor.
Bărbatul nu avea de gând să se certe cu Nala, aşa că îşi luă jacheta de pe măsuţa de cafea, unde o lăsase mai devreme, apoi merse la maşină. Când urcă la volan, se mai linişti puţin, apoi dădu cu spatele pe aleea din faţa casei unde era parcat Range Rover-ul sport, şi apăsă acceleraţia când ajunse pe şoseaua principală. Condusul îl liniştea mai bine decât ar fi făcut-o un ceai de sunătoare. Se îndrepta spre casa părinţilor lui, să îi aducă pe copii acasă. Avea de gând să fie un tată bun, şi credea că dacă cei doi copii vor spune că vor să meargă oriunde cu el, judecătorii îi vor da lui custodia. Ştia că viaţa lui avea să fie una sumbră dacă va trebui să plece de lângă singurele lui comori.

Parcase în faţa vilei părinţilor lui şi îi văzu pe copii jucându-se fericiţi în curte. Dorinţa de a le spune să plece cu el în Anglia era mare, dar nu îl lăsa inima să îi ia de lângă mama lor. Chiar dacă acum nu mai simţea nimic pentru Nala, ea fusese iubirea vieţii lui şi aşa va rămâne mereu. Şi oricât îl durea să recunoască, Sakurei şi lui Daisuke le era mai bine în ţara lor natală. Când dădură cu ochii de tatăl lor, copiii întrerupseră imediat jocul şi veniră în fugă să îl salute. După ce îl îmbrăţişară, intrară în casă cu Ichiru în urma lor. Bărbatul îşi salută părinţii, o femeie minionă şi slăbuţă, cu părul alb şi un bărbat înalt, nu la fel de cărunt ca soţia lui. Cu toate că cei doi aveau peste şapte zeci de ani, arătau destul de bine şi se vedea că ştiau să se întreţină. Ichiru le dădu vestea divorţului, iar cei doi păreau destul de încântaţi. Fiul lor avea treizeci şi doi de ani şi avea tot timpul din lume să îşi găsească o soţie pe măsură. Nu fuseseră niciodată mulţumiţi de Nala şi mereu considerau că Ichiru merita ceva mai bun. După ce nepoţii lor se născură parcă se mai înmuiaseră, deşi nici atunci nu o puteau suferi pe acea femeie, care era destul de naivă încât să nu îşi dea seama că este dispreţuită de socrii ei. Erau fericiţi că Sakura şi Daisuke aveau să rămână în Franţa, aşa puteau să îi vadă destul de des, dar le părea rău că fiul lor se va muta în Anglia, aşa cum le spusese. Bătrâna le făcuse la toţi un ceai cald şi după ce îl băură, Ichiru îşi luă rămas-bun de la părinţii lui şi îi urcă pe copii pe bancheta din spate a maşinii. După un sfert de oră parcă din nou pe aleea din faţa propriei case, şi, urmat de copii, păşi în holul de la intrare. Vru să îşi ia bagajele deja făcute şi să plece, dar apoi se întoarse cu faţa la odraslele lui, care îşi dădeau jos jachetele groase şi bocancii murdari de noroi. Aşteptă până când cei doi terminaseră apoi îi strânse tare la piept şi le spuse cu vocea sugrumată:
-Copii, tati vă iubeşte, dar am primit de lucru peste mare, în Anglia.. Trebuie să merg să lucrez acolo. Cu lacrimi în ochi, Daisuke îşi întrebă tatăl dacă avea să îi viziteze, iar acesta, zâmbind, răspunse cu un “da” categoric. Faţă de fratele ei, care se menţinea cât de cât pe linia de plutire, Sakura izbucni în plâns, nemaiputând să spună nimic. Îşi iubea tatăl şi nu vroia ca acesta să plece, dar ştia că era pentru binele lor. Ichiru îi strânse din nou pe copii la piept, apoi îşi luă bagajele şi îşi salută viitoarea fostă soţie, spunându-i că avocatul lui se va ocupa de divorţ.

Şi dispăru pe uşa de la intrare.

I don't know what to say. A trecut ceva vreme de când nu am mai scris, şi poate mi-am cam pierdut din dexterirate. Sper totuşi ca acest fic sa fie precum o revenire, "în forţă" aş putea spune, şi sper să vă placă. Pusii :**

Legătură indestructibilă Tumblr_mebnuxrhg11r5wivoo1_500_large

I promise, I will never leave you again.

edit
Hei. :)
Ce avem noi aici?Un fic foarte frumos ......Pot spune că mai lăsat fără cuvinte.Ai o descriere....vai.!Si ideea este foarte fascinanta.Eu chiar îmi doresc capitolul următor.Acum......sunt bucuroasă că sunt prima..^^Te-am pupat.Ceaoooo

Heei iubireel :** Am trecut şi eu pe la ficul tău, care pot spune că este unul minunat.

Ideea mi se pare originală, iar descrierea... pff.. e să mai zic.
Abea aştept continuarea, şi să mă anunţi pls cânf postezi next.

Te pusilicesc dulce :**

Legătură indestructibilă 408844_364234173605590_100000570316581_1361531_891067159_n_large

Sa fiu sincera, mie chiar mi-a placut. La inceput cand am intrat am vrut sa nu mai citesc, dar am avut un strop de curiozitate si am continuat randurile. Pentru un prim capitol, ideea pare ca prinde radacini si se cam subintelege ce ar urma in viitor.
O mica problema ai - folosesti de prea multe ori pronumele personal: el, ea, lui, lor, etc. In unele propozitii nici nu ai mai avut nevoie de el fiindca s-a sub inteles, plus asa ai facut si repetitie in anumite parti.
La capitolul descriere stai bine, m-ai captat in intregime si voi continua sa citesc ficul, fiindca imi place foarte mult. Abia astept sa vad ce are sa urmeze, ma intreb daca tatal copiilor se va intoarce? Sau macar sa vine in vizita?

Succes si multa inspiratie! *hug*

Legătură indestructibilă Tumblr_nr4ln3gwuO1te87ixo1_400

W E D R O W N I N E T E R N A L D A R K N E S S

Este o revenire in forta, stai linistita. lough

Imi place inceputul, diferit de ceea ce am mai citit pana acum, cu un strop de simplitate si multa originalitate. :) Sincera sa fiu, chiar sunt curioasa cum vei dezvolta aceasta poveste si ce se va alege pana la urma de soarta celor doi copii care par sa treaca prin momente grele. Si ma intreb cum vor aparea ceilalti in peisaj. Cam multe intrebari, nu? :)) In fine, te las pe tine sa raspunzi la ele, cu fiecare capitol pe care il vei scrie si-l voi citi. Spor la scris in continuare si te rog sa ma anunti si pe mine cand apare nextul. Multumesc anticipat. dap !

cruelty is a gift humanity has given itself

Dau edit mâine dacă am timp :3

Edit:

Draga mea, îmi place cum descrii şi cum ai derulat şirul acţiunilor, mai ales că ai început cu rozalia din copilăria ei :3. Ai început din nou în forţă. Abia aştept să văd cum va apărea Sasuke, cum se vor întâlni cei doi şi cum vor forma un cuplu.
Ne mai citiiim! hi!

N e u t r a l to l i f e .

●

Bună iubiţi cititori. V-am adus un nou capitolaş, ca să nu mă bateţi. Sper să fie pe placul vostru. Vă anunţ că urmează multă dramă. [cred] Pusilici şi spor la citit. :*

capitolul 2

aprilie 2016

Întreg Tokioul era îmbrăcat în florile primăverii şi în razele calde ale soarelui. Trecuseră opt ani de când Nala şi Ichiru divorţaseră, dar copiii lor încă trăiau cu impresia că tatăl lor lucrează în Anglia. Până în urmă cu un an venea să îi viziteze de sărbători şi de ziua lor le trimitea mereu cadouri. Copiii nu ştiau de ce, dar tatăl lor nu mai dădea nici un semn de viaţă. Nala le spunea că e doar foarte ocupat, iar ei erau siguri că mama lor nu îi minte. Dar adevărul era că aceasta nu vroia ca cei doi copii să mai aibă de-a face cu fostul ei soţ. Îl considera un bărbat josnic, care nu merita să fie fericit, dar se înşela amarnic.

Într-o zi, Daisuke primise o invitaţie la o petrecere a unui prieten, care îi spuse că poate să o aducă şi pe sora lui. Înainte să îi dea vestea Sakurei, se duse în biroul mamei sale şi îi ceru permisiunea să meargă la Deidara acasă. Nala nu stătu mult pe gânduri. De mult nu mai fusese la o petrecere şi ştia că adolescenţii au nevoie şi de distracţie. Dar îl puse pe Daisuke să promită că va avea grijă de sora lui ca de ochii din cap. Fericit, tânărul de optsprezece ani, urcă la etaj şi bătu la uşa surorii lui. Aşteptă invitaţia de a intra şi apoi se trânti pe patul aranjat al fetei. Sakura începu să îl tachineze şi îi spuse că nu va pleca din cameră până când patul nu era aranjat din nou, apoi amândoi au început să râdă.

-Hei, îl mai ştii pe Deidara? E coleg de clasă cu mine. Ne-a invitat pe amândoi astăzi la ziua lui. I-am cerut mamei permisiunea şi a spus că putem merge. Şi încă ceva. Am luat bilete pentru Anglia. Vreau să îl vizităm pe tata în weekend, dar să nu îi spui mamei nimic. Sigur nu ne va lăsa sau îi va spune tatei, iar eu vreau să fie o surpriză. Bine, surioară?
Ochii Sakurei începură să sclipească de admiraţie faţă de fratele ei mai mare. Se gândise la toate, şi era minunat că îşi vor vizita în sfârşit tatăl. Îi mulţumise lui Daisuke pentru veşti şi îl scoase afară din cameră. Vroia să arate perfect. Nimeni nu ştia că Deidara şi ea aveau o relaţie, care durase cam patru luni. Nici măcar fratele ei, iar în seara asta plănuiau să le spună tuturor. Era foarte încântată şi îl iubea mult pe Deidara, iar sentimentul era reciproc. Îşi ondulase părul lung şi rozaliu, se machiase puţin apoi îşi alese din dulap o rochiţă mulată cu un decolteu fin, de culoare albastră. Arăta minunat şi se simţea încrezătoare. Simţea că acea seară avea să fie perfectă. Îşi mai pudrase puţin obrajii apoi se încălţă cu o pereche de sandale negre şi ieşi din cameră. Merse în living unde o aştepta fratele ei. Acesta purta o pereche de jeans Levi’s de culoare deschisă, o cămaşă albă şi un sweater negru. Arăta ca unul din acele modele masculine super sexy, cu doi nasturi de la cămaşă descheiaţi şi cu o tunsoare modernă. Avea părul negru frezat într-un stil foarte modern şi purta la mână un ceas superb. Luase cheile de la maşină de pe măsuţa de cafea şi ieşi pe uşa din faţă cu Sakura în urma lui. Casa lui Deidara nu era prea departe de vila lor, aşa că ajunseră în mai puţin de două zeci de minute, când ceasul arăta ora şapte după-masa.

Petrecerea nu începuse de mult timp, dar în toată sufrageria erau adolescenţi care dansau şi se simţeau bine. Pe o masă erau băuturi şi gustări reci, iar pe alta erau aşezate toate cadourile pe care le primise sărbătoritul până atunci. Boxele mai că explodau de muzică „dance”, care se încadra perfect în peisajul acelei petreceri tipic adolescentine. Daisuke se îndreptă spre prietenul său şi îi ură un călduros „La mulţi ani” în timp ce îi strângea mâna. Cadoul pe care i-l cumpărase Nathan erau o pereche de mocasini maronii, despre care Daisuke tot spunea că îi plac. Sakura îi cumpărase un ceas Calvin Klein, având în vedere că iubitul ei nu era prea punctual de obicei. Se gândea că acum va ajunge mai repede la întâlnirile lor. Cei doi fraţi se semnaseră pe cutiile cu cadouri şi apoi le aşezară la grămada de daruri ce se formase deja pe măsuţă. Daisuke o lăsă apoi pe Sakura în mulţimea de adolescenţi şi se îndreptă spre colegii lui care vorbeau despre fotbal şi fete. Sora lui se duse la masa cu băuturi şi îşi luase o cola dietetică, apoi se aşeză pe canapeaua din piele roşie. Terminase de băut deja jumătate din suc, când simţi o mână rece pe spatele ei. Se întoarse şi îl văzu pe Deidara zâmbindu-i fermecător apoi, când acesta îi şopti ceva la ureche, se ridicară de pe canapea şi urcară pe scara ce ducea înspre cel de-al doilea etaj al vilei, unde se afla şi camera tânărului şi biroul tatălui acestuia, unde cei doi intrară. Dacă cineva i-ar fi văzut urcând împreună s-ar fi gândit că cel mai probabil loc în care s-ar fi aflat era dormitorul, dar ei se asigurară că nu au fost urmăriţi. După ce au intrat în încăpere, Sakura se întinse pe canapeaua albă, iar iubitul ei îi întinse un pahar de whiskey cu gheaţă. Savură băutura, apoi se ridică şi aşeză paharul pe masă. Deidara o cuprinse de la spate şi o strânse puternic în braţe, apoi îi dădu părul la o parte şi îi sărută gâtul, trăgând la o parte breteaua subţire a rochiei din muselină pe care fata o purta. O întoarse cu faţa spre el şi îi atinse uşor cu degetul buzele catifelate, apoi o sărută cum nu o mai făcuse până atunci. Mâinile lui îi mângâiau fiecare parte din corp, desfăcându-i fermoarul de la rochie, pipăindu-i spatele gol şi părul mătăsos. Sakura îi descheie pe rând nasturii cămăşii şi îi mângâie abdomenul tonifiat, sărutându-l cu o pasiune de care nu se credea în stare. Apoi se lăsară amândoi pe canapea şi îşi contopiră trupurile, fiind precum o singură persoană timp de mai bine de o oră.

La parter, Daisuke cucerea o fată brunetă, o studentă în anul I la arhitectură. Cei doi au fost colegi de şcoală, doar că nici unul nu îşi amintea acest lucru. La un moment dat, telefonul tânărului începu să sune. Pe display era afişat un număr de telefon, deasupra căruia, cu litere puţin mai mari, era scris „Mama”. Răspunse şi îşi puse telefonul la ureche, încercând să înţeleagă câte ceva din ce îi spunea mama lui. Reuşi să desluşească unele cuvinte pe care aceasta le spusese, iar apoi, când le puse cap la cap îşi dădu seama că îl întreba ce face sora lui şi dacă e bine. Când se uită prin cameră, arăta de parcă tocmai îl lovise un fulger. Era panicat şi vroia să închidă cât mai repede telefonul ca să o caute pe Sakura. Îi spuse mamei lui că era totul bine şi că fata se dusese la toaletă apoi închise. Fugi înspre baie şi constată că nu era nimeni acolo. Imaginându-şi de ce ar fi putut fi în stare oricare din colegii lui, Daisuke urcă la etaj şi o căută pe sora lui în fiecare cameră, fără nici un rezulat însă. Toate camerele erau ori pustii ori ocupate de adolescenţi beţi sau drogaţi care îşi făceau de cap. Dar nu era nici urmă de Saku. Când se întoarse înapoi la parter, inima îşi recăpătă pulsul normal. O văzu pe sora lui, în mijlocul mulţimii, împreună cu Deidara, care o ţinea de mână.

-Dragi colegi, prieteni, amici. Mă bucur că v-aţi putut răpi din preţiosul vostru timp, pentru a-mi putea fi alături la cea mai importantă zi de naştere. După cum bine ştiţi, azi împlinesc cei 18 ani pe care îi aşteptam de.. hmm.. 18 ani! Dar ziua aceasta nu ar fi fost una perfectă fără o anumită persoană, care se află aici, lângă mine. Ea este Sakura, iubita mea, care m-a ajutat să organizez acest party, care îmi este alături mereu, la bine şi la greu, şi pe care o iubesc din toată inima.
Spunând acestea, Deidara o strânse în braţe pe Sakura şi o sărută pasional, în faţa tuturor. Văzând acesea, Daisuke îşi ieşi din fire. Era nervos şi frustrat de faptul că ştia că prietenul său nu e în stare să menţină o relaţie şi nu vroia ca sora lui să fie rănită. Ieşi în curtea din faţă clătinându-se, şi se împropti de Mini Cooper-ul parcat în faţa casei. Văzu cheile în contact şi se gândi să dea o tură, pentru a se linişti. Urcă la volanul maşinii, apoi ieşi în şosea şi apăsă cu putere acceleraţia. Era extrem de nervos şi nu îşi putea controla emoţiile. Piciorul apăsa pedala care aproape ceda, dar nu îi păsa. Încă vreo două ture şi avea să se calmeze. Un vehicul al poliţiei îşi făcu apariţia în spatele Cooper-ului, cu sirena pornită, poliţistul avertizând-ul pe şoferul inconştient. Sătul de atâta agitaţie, Daisuke lovi cu putere frâna, făcând ca maşina să derapeze şi să se izbească de un stâlp de pe marginea drumului. Întreaga viaţă îi trecuse prin faţa ochilor în timp ce trecea prin parbrizul maşinii, lovindu-l cu capul de stâlp. Trupul lui căzuse fără vlagă lângă maşina distrusă.

O mulţime de oameni se adunară la locul accidentului, unde tânărul de 18 ani zăcea mort, acoperit cu o folie, lângă Cooper. Majoritatea celor de faţă se rugau pentru băiat, dar nu ma era nici o cale de scăpare. Inconştienţa sa îl adusese în pragul vieţii, de unde căzuse în abisul fără sfârşit în care se afla acum. Ce vor spune mama şi sora lui când vor afla? Toţi prietenii lui care ţineau atât de mult la el vor fi distuşi.. Ce se va alage de ei? Odihneşte-te în pace, Daisuke...

... To be continued

I promise, I will never leave you again.

Hei.

O Doamne cat de super a fost capitolul :X Cam trist, dar extrem de reusit.
Descrii minunat, nu te pierzi in detalii, totul decurge lent.. ce sa mai .. esti o scriitoare minunata.
Sakura a facut ce cred eu ca a facut? =)) Daca da, eii.. mi-a lasat o impresie destul de proasta :)) Imi pare rau pentru Daisuke, era prea perfect ;))
Multumesc ca mai anuntat si ma bucur enorm ca a fost un capitol mare. Spor la scris si la idei!^^ :*

„Invinge durerea, razi cat se poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte...”

Hei.:)Ai adus next-ul!Ce bine.Il aspteptam.....Nu .....Daisuke a murit?De ce?Imi era asa simpatic.Iar, Sakura..Of tu Sakura!Numai din cauza ta Daisuke a murit.Pe deasupra ai mai facut si un lucru foarte rusinos.Sunt foarte dezamagita...Nu ma gandeam ca se va intampa ceva asa de tragic.Draga, ai avut un capitol fantastic.Nu am ce comenta.Ba da, am....Iti iubesc ficul si vreau sa vad ce se intampla.Te-am pupat.Spor la scris in continoare.^^
Ceaoooo

A fost superb capitolul. Ai descris asa frumos cum se desfasoara fiecare actiune. A fost destula drama la final, cel putin. E pacat ca a murit la doar 18 ani, din cauza prietenului lui.
Sakura sper ca nu a facut vreo prostie. Adica e pacat laa doar 16 ani. Sa speram ca o sa gaseasca sprijin in cineva cand o sa afle ca fratele ei a murit. Oare o sa se mai duca in Anglia?
Ramane de vazut. Sa imi trimiti si mie un PM cand pui next-ul. Nu vreau sa ratez nimic.

"Încrederea între prieteni ,pare să ia naştere în momentele cele mai intense."
Legătură indestructibilă 8BGmFkk

De ce l-ai omorat, tocmai in capitolul doi? Si ziceau de mine ca sunt sadica. hmm...?!

:)) In fine, ideea este ca imi place foarte mult acest capitol. Ade de toate, de a momente romantice, pana la unele mai comice si apoi direct la finalul capitolului care dupa parerea mea este cam tragic. Dar, ma gandesc ca ai tu niste idei geniale asa ca nu o sa mai zic nimic in legatura cu asta. Astept urmatorul capitol cu nerabdare. Spor la scris in continuare. kiss

cruelty is a gift humanity has given itself

Saluut!Mersi că m-ai anunţaat!Ai făcut un capitol foarte frumos. Nu-mi totuşi a crede ce a făcut Sakura sau nu a făcut, cu toate astea, tot nu-mi vine să cred. Îmi pare enorm de rău pentru Daisuke şi aş vrea ca Sakura şi mama ei să fie bine în continuare. Sper ca visul celor doi să fie dus până la sfârşit, chiar dacă adolescentul nu e prezent fizic :3 Mi-a plăcut acest capitol. Ne mai citim şi să mă anunţi când aduci celălalt capitol.

N e u t r a l to l i f e .

●

Pai, pai, pai??

Si acum, ce?...Vreauuu saa afluuu
Oricum..nu pot spune ceva concret pentru ca in acest moment
senzatiile mele oscileaza de la " wow " la " WoW "
Cel putin un singur lucru il pot spune cu toata inima...
Ca imi doresc neaparat nextul, pentru a sti ce se intampla in continuare

Sper sa poti aduce continuarea rapid, si spor la scris.
Ja Ne

Subiect: Re: Legătură indestructibilă Mar 02 Apr 2013, 21:05

Fanfic inchis din cauza inactivitatii.

cruelty is a gift humanity has given itself