Walls can't stop the music [+16]

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Vin 25 Oct 2013, 14:43

Fanfic blocat din cauza inactivităţii.

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Dum 30 Mar 2014, 23:36

FanFic redeschis la cererea autoarei.
Spor la scris.

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Lun 31 Mar 2014, 22:11

Capitolul 6

Ino’s point of view:

Când am ajuns acasă m-am simțit așa bine. Am simțit cum mă învăluie acel sentiment unic de liniște și siguranță întâlnit numai acasă. Totuși, am lăsat sentimentalismele la o parte, am avut nevoie urgent de o baie caldă și poate chiar și de un masaj bine meritat. Dar am avut o micuță petrecere de realizat așa că am renunțat la idee. Mă uitam la fete cum goleau pungile și cum așezau cumpărăturile pe biroul din camera mea. Am simțit cum lenea îmi trecea prin vene. Era acolo. Starea ,,bună-de-făcut-nimic” nu dorea să dispară. Mă controla. Oricât de mult am încercat să lupt, tot puteam pierde. M-am resemnat! Deși suna ciudat, penibil, stupid și copilăresc, recunoșteam, lenea mă învingea. Nu era ceva amuzant. Era serios. O asemenea stare îmi distrugea puțin câte puțin dispoziția și cu siguranță și viitorul. Îmi imaginam o Ino la vreo șaizeci și șapte de ani, cu fața îmbătrânită, cu părul din ce în ce mai cărunt și evident cu o casă plină de pisici. No husband, no kids. Și probabil vechii prieteni m-ar fi vizita, iar eu aș fi repeta în continuu: „Nu am chef de nimic!” cu o privire încruntată și cu vreo pisică pe cap în timp ce m-aș bălăngăni.

- Nuuu! Nu se poate! Nu sunt eu, nu vreau să fiu euuu!

Însă brusc am fost trezită la realitate de către Sakura care mă privea cu groază și încerca să mă miște cu un singur deget. Okay Sakura, se pare că și tu aveai nevoie de un doctor. Nu reușeam să înțeleg când au plecat Hinata și Temari din cameră pentru că eu nu observasem. Probabil eram mult prea dementă. Până la urmă m-am ridicat singură și am ajutat-o și pe ea. Am încercat să zâmbesc și să mă prefac, că doar am încercat să o sperii și am reușit. Sunt sigură că zâmbetul era mai fals decât unghiile Hinatei, dar asta e! Toți știau că nu eram o actriță prea bună și până și eu am recunoscut. Doar că, în unele momente chiar îmi doream să mă pot preface cum trebuie. Evident am rămas cu doritul. Eram sigură că rozalia nu mă crezuse, dar nu aveam ce face. Nu puteam pur și simplu să îi zic „Știi, eu cred că am o problemă.. sau chiar o boală! Mă gândesc, cu groază la viitor. De ce? Pentru că pur și simplu nu îmi pot controla lenea. Mă învăluie, mă îneacă, mă sufocă! Asta îmi va distruge viitorul. Voi fi prea leneșă, nu voi avea un job, poate nici cu trupa nu vom reuși din cauza mea și voi sta într-un final singură. Defapt stai, nu singură, ci cu o tonă de pisici. Și voi rămâne fără prieteni pentru că nu voi avea chef de nimic și se vor simți expediați când mă vor vizita”. Chiar era grav. Dar nu puteam zice nimănui. Sau riscam să ajung la nebuni. Off, chiar aș fi avut nevoie de o vacanță, dar realizasem că găsisem cel mai nepotrivit moment. Oftasem destul de zgomotos, iar Sakura mă auzise. În timp ce punea paharele de șampanie pe birou împreună cu niște gustări, mă întrebă ușor amuzată dacă am înnebunit. În acel moment nu o luasem ca pe o glumă. Și asta era destul de amuzant, dar mai puțin pentru mine. Începusem să mă panichez, îmi transpirau mâinile, iar ochii mă înțepau ușor. Mă mușcam de buză încercând să găsesc un răspuns scurt, dar la obiect. Nu îmi venea nimic în minte. Simțeam cum cineva mă prinde de gât și mă strânge cu putere. Secundele treceau cu viteza luminii și în orice moment problema mea putea fi descoperită și studiată incorect. Nu aveam scăpare. Privirea mi se încețoșa, iar o stare de amețeală punea stăpânire pe corpul meu. Mă rugam să nu cad. Măcar în acel moment să nu cad, căci pe stradă când se lovea vreun copil de mine și se întâmpla să port tocuri, cădeam imediat și tot eu păream aia care nu știe să meargă. Oh, nu puteam să cred că și în acel moment critic eu depanam amintiri. O lumină albă se apropia rapid de mine până când nu o mai vedeam pe Sakura și brusc...

- Hai să bem Sakura, hai să bem!

Deidara’s point of view:

Am ajuns în câteva minute acasă. Era logic, nimeni nu conducea mai rapid decât mine. Nu îmi era frică de poliție. Când îmi făcusem pentru prima dată buletin, cei de la poliție mi-au zis că aveam față de infractor. Poate pentru ei era o glumă, dar eu puteam să o iau în serios. De mic îmi plăcea să o enervez pe mama spunându-i că voi fi mafiot sau patron de bordel. Pe ea o supăra la maxim, dar pe mine încă mă amuza. Chiar foarte tare. Deși paream genul ăla de „bad boy” care nu putea iubi o singură fată și care îi speria pe toți, nu eram așa. Eram total diferit. Totul era de fațadă ca să nu se vadă ca am și eu inimă și sentimente și că pot fi rănit ușor. Dacă nu aș fi avut acea fața, puteam deveni prostul proștilor. Și normal că nu doream asta. Spre deosebire de sora mea, eu chiar eram un actor bun. Cred că dacă nu era sora mea, aș fi făcut orice ca să o am numai pentru mine. Nu mă interesa fizicul ei, nu asta mă interesa la o fată. Exact, căutam o fată ca și mine. Care se prefăcea a fi „bad girl”, dar care defapt era o persoană normală cu tot cu sentimente. Nu doream o t***ă, ci o femeie adevărată! Aveam niște replici cu care mă dădeam pe spate singur, dar totuși eram mândru de mine. Eram mândru pentru că nu eram un ratat ca restul. Revenind la sora mea, aș cam avea ceva de completat.

De mic mă purtam frumos cu ea, era prințesa mea. Am ajutat-o când am putut, am ascultat-o când a avut nevoie, dar niciodată nu mă gândisem că voi ajunge să simt ceva mai mult pentru propria mea soră. Din simple și des întâlnite sentimente, ajunsesem la ceva aproape unic. Era mult mai frumos așa, dar nu și normal. Mda, și nici legal, dar nu conta, eu oricum aveam față de infractor! Unul cu sentimente chiar. Și îndrăgostit de propria soră. Chiar trebuia să fi scris un scenariu de film. Dar nici scenariul nu m-ar fi ajutat. Nu puteam să mi-o scot din cap. Și era de zece mii de ori mai dificil pentru că dormea la doi pași de mine. Am avut tentative de a merge la ea, dar au eșuat. Mai bine așa. Dacă și-ar da seama, nu știu ce aș face. Ca iubită nu o puteam avea, dar ca soră da. Nu puteam risca să o pierd. Aveam nevoie de ea și simțeam că și ea avea nevoie de mine. Mă simțeam ușurat, dar eram conștient că atunci când va veni cu iubitul acasă mă voi da cu capul de pereți. Deja plănuiam cum îi voi bate fiecare iubit. Eram malefic, dar trebuia să fiu puternic și subtil în continuare. Brusc simțeam cum cineva îmi dă un pumn în spate. Puternic, dar nu destul. Îmi întorc privirea și dau de Shikamaru care avea un zâmbet de t****t pe față. Se pare că voi avea coșmaruri la noapte. Mă uitam la el ca la o ,,divă” nemachiată, iar acesta începuse să râdă cu poftă. Coborâsem din mașină și când intrasem în casă era o gălăgie precum cea facută de bețivi. Dar nu erau bețivi printre noi. Sau da? M-am uitat mai atent și am observat cum Sai și Sasori erau ocupați cu câteva sticle de bere. Deja? Dar oare cât am stat să meditez în mașină? Eram pregătit să îi cer câteva explicații lui Shikamaru, dar când mi-am întors capul acesta a dispărut și of course, a apărut lângă cei doi viitori bețivani. Se pare că o să am de cine râde în seara asta!

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Lun 31 Mar 2014, 22:14

Frumos frumos. Te iau cu mine la lautari diseara.
Da termina-ti masa. owo rolling on the floor

puuuuuuup

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Mar 01 Apr 2014, 00:05

Whoaaa... ce capitol genial! M-au amuzat putin gandurile lui Ino. Si eu am ganduri de genul, dar din alte motive. Iar Deidara, scumpul si dragul si iubitul si... dragutul de Deidara... imi pare asa de rau ca traieste o iubire imposibila. Sper sa nu ajunga sa comita o greseala pe care mai apoi o s-o regrete. In rest, ce pot sa spun, e un capitol frumos. Astept cu nerabdare nextul si sper sa ma anunti de el in continuare. Si multumesc pentru anuntul de acum. Iti urez spor la scris! Oyasuminasai! :*

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Joi 03 Apr 2014, 23:07

Capitolul 7

In another world...

Sasuke's point of view:

Mă uit scârbit la fratele meu care tocmai poartă o discuție mai aprinsă cu Madara pe tema antrenamentului de control al chakrei. Cine e Madara? Eh, un obsedat de reflexia lui în oglindă. Ăsta dacă nu simte că arată bine într-o zi, atunci nu mai iese din casă. Om mai bolnav ca ăsta nu găsești, sunt sigur. Altu’ care se crede perfect. Dacă nu ar avea putere, ar fi un nimeni, iar frumusețea asta a lui nu există. Eu nu observ nimic special la el și se pare că nici fetele nu văd. Sau poate nu e el interesat de fete. Mda, fix asta este întrebarea vieții. Ce legătură am eu cu el? Simplu! Chiar ,,foarte”.
~ După nașterea mea lucrurile s-au complicat în familia mea. Eram o fire mai sensibilă, mă îmbolnăveam foarte ușor. Dar asta e nimic! Tata îmi repeta zilnic, că eu sigur nu voi devein bărbat, că sunt un f****r, un plângăcios. Am simțit imediat că părinții mei nu mă vor. De iubit nici nu mai zic. Însă nu-mi păsa prea mult. Eu țineam cel mai mult la fratele meu și mă bucur că sentimentul era și va rămâne reciproc. Din partea mea, subiectul cu părinții este ca și încheiat. Brusc, într-o seară, mai exact acum un an, au început să mă usture ochii. Simțeam o usturime și o durere puternică, dar asta mai mult din cauza părinților. Ei fiind deja obișnuiți cu ,,veșnicele” momente în care mă plângeam că sunt bolnav sau că îmi este rău, nu m-au băgat în seamă. Iar eu chiar aveam nevoie de sprijin. Aș fi vrut să fie fratele meu lângă mine în acel moment, dar el era plecat într-o excursie cu niște prieteni și se întorcea fix a doua zi. Normal, trebuia să se întâmple ceva când nu e el. El a fost și va rămâne singurul meu ajutor. Revenind la problema cu ochii, îmi aduc aminte și acum cum începusem să plâng. Nu puteam să mă opresc, însă la un moment dat, am observat că aveam sânge pe tricou. La început nu mă speriasem, dar când mi-am atins accidental obrazul am văzut că pe degete aveam sânge. Atunci am simțit cum frica își face simțită prezența. Aveam senzația că pereții se apropie din ce în ce mai mult de mine. Inima îmi bătea cu putere, mai avea puțin și exploda în mine. Respirația devenea din ce în ce mai greoaie, părea că plămânii s-ar fi distrus în orice moment, iar un nod puternic în găt mă apăsa groaznic de tare. Nu știam ce să fac. Îmi tremura corpul și vedeam dublu. Credeam că asta îmi e sfârșitul, că voi muri doar pentru ca eram sensibil. Și cel mai tare mă rănea faptul că tata avea dreptate. Eu așa consideram în acel moment. Spuneam că voi muri și că nu voi avea cum să-i dovedesc că sunt puternic. Spuneam că pierd lupta! Involuntar m-am îndreptat spre baie și cu o doză de curaj pe care nu am avut-o până atunci, m-am uitat fix în oglindă. Ochii mei erau precum sângele și aveau niște semne negre și ciudate. Aveam un sentiment macabru în mine. Dar am găsit „luminița de la capătul tunelului”. O doză imensă de putere îmi curgea prin vene. O simțeam acolo. Știam că exista atunci și evident există și acum. Asta mi-a fost scăparea. În secunda doi am dat buzna în dulap și în cele două valize ale mele și am început să împachetez în viteză. Am terminat extrem de repede, i-am trimis un mesaj fratelui meu pentru a mă găsi când se întoarce. Am ieșit val-vârtej din casă și am pornit spre casa prietenului meu cel mai bun, Neji. Pe drum am observat că ochii au revenit la culoarea lor normală. Mă întrebam cum s-a întâmplat, dar nu acel lucru era important. Totuși, amicul m-a primit cu brațele deschise ca întotdeauna și l-am așteptat împreună pe fratele meu. Nu am vrut să-l implic și pe Neji în problema mea, așa că mi-am ținut gura închisă și spre uimirea mea, acesta era bucuros că am renunțat la familia mea, ca îmi doream să încep o nouă viață și nu începuse să mă ,,interogheze”. Chiar nu aveam chef de întrebări. Voiam să treacă timpul mai repede pentru a-mi vedea fratele. Odată cu întoarcerea lui Itachi, știam că bucuria și calmul se vor întoarce în viața mea. Iar eu aveam neapărată nevoie de asta.

Orele erau zile, iar minutele erau orele. Timpul trecea extrem de greu. Acesta mi-a răspuns la mesaj printr-un simplu ,,Ok”, dar îmi era de ajuns. Știam că se va întoarce cât de repede poate. Lichidul maroniu și ușor înțepător dispărea din ce în ce mai repede din pahar. Nu eram obișnuit să beau des. O făceam doar când simțeam nevoia. Când eram trist, când căutam un răspuns sau când pur și simplu îmi așteptam singura speranță. Mi-am întors privirea spre Neji și am observat că acesta butona telefonul cu un zâmbet de i***t pe față.

- Ăsta sigur e îndrăgostit!

Într-o fracțiune de secundă, acesta își mutase privirea în direcția mea. Se vedea că își mușca buza încercând să nu râdă. Chiar eram confuz. Deschid gura încercând să spun ceva, dar acesta mă întrerupe spunându-mi că am o problemă gravă. Începuse să râdă ca ultimul nebun. Oh, you don’t say! Să enumerăm, mai întâi m-au usturat ochii. Apoi m-am trezit că îmi curge sânge din ochi și aproape făcusem stop cardiac, iar pentru a încheia apoteotic, ochii mei au devenit de culoarea vișinelor plus că au și niște simboluri total neînțelese de mine. Clar asta e viață de boss, oameni buni! Ridic întrebător din sprânceană, însă răspunsul lui mă face să cred că are mare dreptate.

- Băi nebunule, gândești cu voce tare! zice acesta în timp ce râde cu poftă.

Îmi pusesem mâinile în cap și mă prefăceam, că ploua. Eram puțin rușinat. Fix când îi ceream scuze am auzit un zgomot puternic de la parter. În cea mai mare grabă coboram scările, iar când ajungem dăm fix peste... ~

Subiect: Re: Walls can't stop the music [+16] Joi 03 Apr 2014, 23:10

Asta sigur a baut gaz. =]]]]]]]
Se vede ca te-am crescut bine. xoxo

Servus. Pentru inceput sa-mi fie rusine ca n-am reusit sa trec pe aici. Interesant capitol. Mi-a placut tare mult la sfarsit cand Sasuke a ajuns la Neji. Foarte fain. Sti ca suspansul e dusmanul meu de moarte? si aliatul da cel mai des dusmanul. Deci, as vrea tare tare tare mult next-ul. Si astept cu nerabdare urmatorul capitol. Spor la scris! Sayonara! :*

Fanfic SasuSaku blocat din cauza inactivitatii.