Iubire neîmpărtășită

„Timpul este prețios. Așa că nu-l irosi cu o persoană care nu înțelege că
și tu ești la fel de prețioasă…”

Capitolul I
Partea I

Din perspectiva Sakurei

      Stăteam și priveam visătoare la lumina lunii. Era aproape doisprăzece noaptea și trebuia să fiu în pat de trei ore împreună cu celelalte fete. Dacă ar fi aflat cineva unde eram aș fi dat de necaz, dar nu îmi păsa.
        M-am ridicat de pe pătură având grijă să nu fac nici un zgomot și mi-am dat jos sandalele care mă strângeau foarte tare și aveau un toc ucigaș, însa Ino spunea că sunt la modă. Ino este o prietenă minunată dar uneori dă sfaturi foarte ridicole de care nici măcar nu își dă seama. Am pus sandalele pe pătură și am început să merg desculță prin iarba proaspăt udată, pentru că la ora asta porneau stropitorile. Am încercat să nu fac mult zgomot ca să nu fiu prinsă dar în momentul ăsta nu cred că îmi mai păsa de asta. Tot ce voiam acum era să apară. Îl așteptam aici de o oră întreagă și tot nu a apărut. Dacă nu poate să ajungă sau are altceva mai bun de făcut ar fi putu măcar să lase un amărât de mesaj.
        Când am ajuns înapoi pe pătură, am scos din coșul de picnic o bucată din prăjitură cu brânză pe care m-a ajutat Ino să o fac și am înghițito fără so o mestec măcar. Mă simțeam oribil, stând acolo ca o proastă și așteptându-l.
        M-am întins pe pământ și am simțit cum iarba îmi gâdilă umerii dezgoliți. Am adormit...

***

        Am simțit cum cineva îmi pune mâna pe umăr și-mi spune numele. Avea o mână caldă și fină iar vocea îi era atât de șoptită încât parcă îi era frică să mă trezească. L-am recunoscut imediat. Am deschis ochii și am șoptit „Sasuke” sperând că nu mă putea auzii.
        M-a ajutat să mă ridic. Eram amorțită rău și pe spate aveam doar urme de iarbă. Dormisem foarte adânc.
        În timp ce stăteam și mă gândeam la ce se întâmplase el îmi scutura râmâșițele de pământ și iarbă de pe spate. Era un gest foarte grijuliu și o făcea cu atâta finețe. Era perfect.
        ― Sakura, iartă-mă că te întreb, dar chiar ai rămas aici toată noaptea să-l aștepți pe Sasuke?
        Mă privea înduioșător, părcă începea să-i fie milă de mine. Nu aveam de ce să mă supăr, și mie începea să-mi fie milă de mine. Îl așteptam pe Sasuke de fiecare dată și el întotdeauna geasea o scuză ca să mă lase baltă. Poate eram eu prea insistenta și asta îl speria sau poate chiar nu avea deloc timp pentru mine, nu știu, dar eu mă riscam întotdeauna ca să pot să-l văd, uneori eram nevoită să plec pe la jumătatea cinei. Dacă cumva eram prinsă…
        ― E așa de evident? Am întrebat eu încercând să zâmbesc.
        ― Ești plină de frunze și de pământ, deci da, e puțin cam evident, spuse el zâmbindu-mi. Înafară de asta, cursurile au început de jumătate de oră. Nu o să ai probleme dacă lipsești atâta?
        ― Jumăate de oră?! Doamne Sai, de ce nu mi-ai spus mai repede? O să am mari probleme…
        Am înhățat sandalele cu tocuri ucigașe și paltonul și am luato la fugă fără să ma gândesc ce am să-i spun gardianului când am să apar la școalâ îmbrăcatâ așa, pe lânga faptul că am întârziat jumătate de oră. Ugh, e doar vina lui Sasuke.
        ― Dar coșul de picnic și pătura? a strigat Sai după mine. Dacă le găsește cineva aici?
        ― N-am timp acum, ocupă-te tu de ele!
        Uram să-l pun pe Sai să se ocupe de trebuirile noastre. Dar era foarte drăguț că ne ajuta mereu să ne întâlnim fără ca ceilalți să își dea seama.
        Am luat-o la goană prin pădure, acela fiind cel mai scurt drum. Chiar dacă sună periculos ca o biată fată de șaisprezece ani să umble singură prin pădure la șase dimineața e mult mai periculos să o vezi pe doamna directoare furioasă. Ultima fată care se întâlnea pe furiș cu un băiat de la Academia Uciha a fost exmatriculată. Mama ar fi foarte dezamăgită dacă mi s-ar întâmpla la fel. Așa că acum preferam să ajung în burta unui urs flămând decât să dau de vreun profesor furios.
        Din fericire am trecut cu bine prin pădure fără să fiu mâncată de vreo fiară, iar prin cimitir am trecut la fel de ușor. Mai aveam de trecut câteva străzi și aș fi ajuns cu bine la școală înainte să se sune de intrare pentru a doua oră … dar ghiciți ce …? Mintea mea genială a hotărât ca ar fi mai bine să o iau pe scurtătură pe la periferie, ceea ce nu a fost deloc o decizie prea bună. După ploaia torențială de ieri după-amiază tot nisipul s-a transformat în noroi, iar când am încercat să trec strada, am fost împroșcată din cap până-n picioare cu noroi murdar. Arătam oribil. Părul îmi era ciufulit și plin de pămând după ce am adormit pe pajiște, nu aveam pantofi în picioare iar acum eram și plină de noroi. Am dat să scot telefonul din buzunar ca să o sun pe Ino să ma ajute. Cu puțin noroc i-ar fi explicat profesoarei ce s-a întâmplat și aș fi putu ajunge înapoi cu mașina dar telefonul l-am uitat în coșul de picnic, care e acum la Sai.
        Cea mai „bună” zi din viața mea, și totul din vina nesimțitului ăla de doi bani.

***

        ― Nu numai că ai încălcat aproape toate regulile academiei, furișându-te noaptea după ora de culcare doar ca să te întâlnești cu nu-știu-ce băiat de la Academia Uchiha dar le-ai băgat și pe colegele tale în treaba asta murdara... Nu știu cum te mai poți uita în oglindă.
        ― Îmi pare foarte rău mamă... adică doamnă directoare. Promit că nu se va mai întâmpla.
        ― Nu am nevoie de scuze inutile și promisiuni nerespectate, Sakura. Ai idee câtă munca ia trebuit stră-bunicii tale ca să să se ajungă până aici? Bunica ta a absolvit aceasta academie, eu am absolvit această academie și tu vei face la fel. Ca directoare mă voi asigura ca numele Academiei Haruno nu va fi mânjit de o puștoaică ca tine. Ăsta e ultimul avertisment.
        ― Dar ... am dat să spun, însă ea mi-a închis gura imediat.
        ― Nici un dar. Am încheiat discuția. Acum du-te și spală-te. Arăți ca naba.
        Ca deobicei, nu aveam dreptul să spun nimic. Trebuia să stau să o ascult pe mama vorbind de munca străbunicii și cum am sa absolv și eu această academie. Chiar nu se gândea vreodată că eu poate nici nu vreau să urmez cursurile acestei academii? O universitate normală unde merg oameni simpli fără reguli absurde și directoare enervante ar fi fost mai mult decât perfectă pentru mine și intențiile mele.
        Lăsând toate aceste gânduri la o parte mi-am luat pantofii plini de noroi și am plecat din birou lăsând-o în urmă pe mama să-și rezolve celelalte treburi oficiale pe care le avea. Nu cred că mai are rost să spun că în drumul meu spre dormitor am fost arătată cu degetul de nu-știu-câte-ori și toate fetele au râs de felul în care arătam. Mi-aș fi dorit ca în acel moment să se deschidă o gaură neagră și să mă înghită, astfel nu ar mai fi trebuit să suport toate glumele proaste făcute pe seama mea.
        Când am intrat în dormitor nu era nimeni acolo. Logic, majoritatea erau la cursuri. Poate crede-ți că îmi pare rău, dar nu e așa. Dacă Ino, Hinata și Tenten ar fi aici m-ar asalta cu întrebări stupide la care nu am deloc chef să răspund. Nici măcar nu cred că am să mă mai duc la cursuri până mâine.
        Am pus toate hainele în coșul de rufe mulțumind că nu e rândul meu să spăl rufele, apoi m-am băgat sub jetul de apă caldă care tâșnea din duș. Era minunat să știu că tot noroiul și pământul părăseau acum suprafața părului și corpului meu.

        Nu am mai avut chef să merg la cursuri în ziua aceea așa că nu am făcut altceva decât să mă îndop cu batoane pline de calorii de la automatul din fața școlii în timp ce îmi împărtășeam gândurile gardianului. Știam că nu mă ascultă dar chiar aveam nevoie să plâng pe umărul cuiva.
        ― Sakura? Ce faci aici, nu ar trebuii să fi la cursuri? am auzit pe cineva vorbindu-mi. Curând acea persoană s-a așezat lângă mine. Clar nu avea nici o intenție să mă lase în pace.
        ― Am avut o zi destul de rea și nu am nici un chef de învățat, am răspuns eu cu moralul la pământ.
        ― Cumva ... din vina unui băiat? întrebă ea pe un ton badjocoritor apropiindu-se tot mai mult de mine. Un băiat frumos? Deștept? Poate chiar mai bine ... bogat?! Am dreptate?
        ― Karin, te rog. Am fost destul luată în râs astăzi.
        ― Haide Sakura, știi că nu vreu să te supăr. Îți dau totuș un mic sfat, să nu laș pe nimeni să stea în calea fericiri tale. Dacă chiar îl iubești pe băiat du-te și spunei. Ce e mai important, să ai note bune și un serviciu obositor și plictisitor sau să fi fericită și să te distrezi? Tu alegi.
        Apoi s-a auzit clopoțelul de intrare și Karin a plecat în grabă.
        O adoram pe fata asta încă de când m-am înscris aici. Este atât de frumoasă, deșteaptă, amuzantă și are atât de mulți prieteni. Până și mama o consideră cea mai bună studentă pe care Academia Haruno a avuto vreodată, ceea ce era uimitor pentru că mama nu facea complimente nimănui. Mereu am considerato rivala mea, dar acum ... ceva s-a schimbat.

***

***

Iubire neîpărtășită

„Dragostea vieții tale este persoana care stă alături de tine până la sfârșit.
Să ții minte asta…”

Capitolul II
Partea I

Din perspectiva lui Sasuke

      M-am întors să văd cine se află în spatele meu. O roșcată insistentă însoțită de clonele ei. Aveam impresia că era fata cu care vorbea Sai adineauri. Habar nu am ce voiau de la mine așa că am răspuns nepăsător.
      ― Poate ... când pinguinii vor zbura atunci să mă chemi și pe mine.
      Nervozitatea de pe fața roșcatei se putea citii foarte ușor, era o persoană foarte rășfățată care dacă nu primea ce-și dorește nu era deloc mulțumită și începea să facă scandal. Uram genul acela de persoane, mai ales știind că și eu am fost una cândva.
      Am înapoiat cu câțiva pași sperând să pot pleca de-a aici fără vreo ceartă sau alt conflic. Nu, nu îmi era frică și nici nu aveam vreo problemă lovind o fată dar simțeam că acesta nu era momentul forte să mă iau la harță cu cineva. Tata avea așteptări mari de la mine și această întâmplare l-ar fi tlburat, atât pe el cât și șansa mea de-a crește în ochii lui.
      ― Încerci cumva să fugi? se răstii ea enervată. Ești chiar atât de fricos Uchiha? La cât de mare și tare e taică-tău atât de laș și prăpădit ești tu. Ce s-a întâmplat? Ști-a găsit tăticuțu’ altă gagică?
      Era deja prea de tot. Întâi propunerea deochiată, apoi toate insultele asta. Haide Sasuke, dă-le o replică. Spune ceva tare care să le pună în fund, faci asta mereu. La naiba, oricât de mult aș fi vrut să fac asta nu mă simțeam în stare nici să mă mișc. Toată problema cu mama mea vitregă, Kara-sensei m-a făcut să o iau razna.
      Dintr-o dată am auzit ceva mișcându-se în spatele meu. O persoană îmi puse tandru mâna pe umăr și mă mângâie pe spate. Aș fi put recunoaște acea tigere oricunde și oricând.
      ― Îmi pare rău fetelor dar nu vă pot lăsa să-mi insultați prietenul în așa hal. Dacă aveți ceva de spus ați putea trimite o scrisoare sau un mail pentru că din câte știu eu nici unul din noi nu are voie să fie aici la ora asta. Am dreptate, Karin? spuse el nonșalant apoi îi zămbii fetei cu subînțeles.
      Roșcata pufnii apoi le făcu semn clonelor ei și o luară înapoi spre pădure. Probabil erau de la acea academie de fete, Academia Haruno cu care școala noastră era certată de ceva timp.
      M-am întors către Sai și i-am zâmbit larg. Prietenul meu era mereu aici când aveam mai mare nevoie de el, oricât de nasoală ar fi fost situația – și credeți-mă, eu intru numai în situații nasoale. Sai a fost și primul meu prieten de când tata a hotărât că ar fi mai bine să urmez cursurile academiei unde era el director pentru a putea să mă supravegheze mai bine. Băiatul ăsta mi-a fost mereu de mare ajutor.
      ― Mersi omule, nu știu ce aș fi făcut dacă nu ai fi apărut tu pe aici, i-am spus eu zâmbind. Apropo, o cunoști cumva pe tipă? Pentru că am impresia că i-ai spus numele. Nu cumva vorbeai cu ea azi dimineață în curtea școlii? Și cum naiba a reușit să treacă de securitate? l-am asaltat apoi cu întrebările mele stupide.
      ― Ar trebuii să ne întoarcem înapoi la școală Sasuke, spuse el scurt apoi alunecă în jos pe pantă. Mi se părea foarte ciudat comportamentul său, deoarece el vorbea mai mereu cu mine despre orice. Era ingrozitor de tăcut în noaptea asta.
      Am coborât și eu ajungându-l din urmă și l-am prins de mână dar acesta se tase imediat înapoi ca și cum s-ar fi speriat de mine.
      Am căscat ochii și l-am întrebat care-i treaba. Se comporta extrem de bizar zilele astea și mă îngrijora.
      ― Nu-i nimic. Îmi pare rău că te-am făcut să te îngrijorezi. Sunt O.K., serios, îmi spuse el chinuindu-se să zâmbească. Nu era un zâmbet sincer, ci mai degrabp forțat. Nu părea deloc ca Sai de acum două minute. Era cu totoul altă persoană, și pe deasupra mai ascundea și ceva de mine.
      Aș fi putu să-l tachinez până-mi răspundea dar am decis că astăzi cea meai bună soluție ar fi fost să tac și să-l las în pace să-și curețe mintea. Dacă vrea să-mi spună o va face cândva.
      Am ales doar să-l urmez în continuare către academie. Era cel mai bun lucru de făcut.


      ― Lasă-mă să înțeleg, ai „evadat” noaptea trecută și te-ai întâlnit cu niște fete dubioase de la academia vecină?
      ― Exact, am confirmat eu dând din cap ca să par și mai convingător. În fond, eu spuneam doar crudul adevăr, oricât de ciudat ar fi sunat, ăsta era adevărul. Oh, la naiba, trebuie să găsesc ceva de făcut cu viața mea. Devine din ce în ce mai ciudată.
      ― Mda, spuse tatăl meu nepăsător apoi se întoarse la hârtiile lui. Dacă ai de gând să vi cu o minciună măcar născocește și tu una cât de cât credibilă. M-am săturat de aberațiile tale. Înțeleg că maică-ta te-a făcut mai întors dar asta nu înseamnă că asta îți dă dreptul să te porți așa. Acum valea, am și altele de făcut decât să-ți ascult copilăriile.
      M-am ridicat cu gru de pe scaun și am ieșit din birou trântind ușa în urma mea. Am avut neplăcuta surpriză de a da peste Kara-sensei la ieșire. Stătea pe scaunul de lângă ușă – acela rezervat pentru cei care așteptau să-l vadă pe director și citea cu mare atenție niște hârti.
      ― Ai venit să întocmiți actele pentru divorț, am întrebat eu fără să mă gândesc la urmări. Proastă mișcare. Am văzut cum ochii femeii se măresc cu fiecare secundă. Își plecă capul de rușine.
      ― De fapt, Joe a rupt-o cu mine aseraă la telefon. Până la urmă nu voia altceva decăt banii mei așa că am lăsat-o baltă cu el. Știu că ești foarte supărat pe mine Sasuke și înțeleg, așa că dacă nu mă mai vrei prin preajmă am să plec.
      Apoi am făcut cel mai neașteptat lucru, am smucito pe brunetă în brațele mele și am strâns-o cât de tare am putut. Spre surprinderea mea, aceasta mi-a răspuns la îmbrățișare mângâindu-mi spatele. Nu sunt eu clem mai sentimental om de pe fața pământului și cu siguranță nu mă smiorcăi prea des dar să o cunosc pe Kara Minagishi a fost cel mai bun lucru care mi s-ar fi putu vreodată întâmpla.
      ― Nu vrei să uităm tot ce s-a întâmplat între noi și să o luăm de la capăt? Tata nu ar trebuii să știe de ce s-a întâmplat așa că te rog, stai alături de mine.
Capul îmi era plecat dar am reușit să văd cum își ridică colțurile gurii într-un zâmbet minunat.
      ― Desigur. Ce zici de o mini-vacanță? Mă gândeam la un parc acvatic, dar rămâne la alegerea ta.