PRIMA! NU MISCATI!!!! Va dau cu crestele de Carpati!!

Deci este atat de frumos. Mie chiar imi place extrem de mult. Deci, asta e un exemplu foarte bun pentru intreaga societate. Este foarte dragut. Un model de urmat and you know. Deci, iar nu am ce spune. Mi-ai luat cuvintele din gura. trebuie sa te inchid in camera mea. :3
Deci, eu ramanand fara sa mai pot spune nimic mai ramane doar:
Spor in continuare, succes si te iubesc!

PRIMA!!
Din nou, reusesti sa ma captivezi prin ceea ce scrii. Chiar a fost foarte interesant si ai descris foarte bine. Mie chiar mi-a placut. Incerci sa faci in asa fel incat din tot ce scrii noi, cititorii, sa extragem o morala foarte frumoasa. Da, se potriveste faza cu: "Nu judeca o carte dupa coperta." si "Interiorul conteaza si ramane peste ani." Din prima zic: O, voi colegii mei, de ati citi acest lucru, sunt sigura ca in interiorul vostru s-a aschimba... ma rog, sunt sigura ca nu ati schimba nimic deoarece sunteti prea egoisti. (: Da, sunt rea.
Revenind, imi place mult ca subliniezi toate aspectele rele ale societatii si incerci sa o schimbi prin aceste opere foarte frumoase. Este chiar de admirat si ador asta. Bun, eu ma blochez aici. Nu mai stiu ce lucruri sa mai spun ( ca de obiecei).
Succes in continuare si mult spor!

Incandescent...


Choco*
,,Dupa ce am aflat cu bucurie ca impartasim cam aceleasi sentimente asupra
unei anumite persoane, am stat si m-am gandit la ceea ce-ai scris aici,
despre felul in care colegii tai sunt asa cum nu ti-ai dori si despre
modul in care s-a conturat o intreaga inversunare din partea ta, caci nu
puteai fi de acord cu ei. Ce e pacat e ca nu v-ati atasat unii de altii
si nu ati formsat un colectiv nici acum, in clasa a opta, lucru care ma
intristeaza putin. Totusi, o sa ai ocazia de a lega noi prietenii in
liceu sau, eventual, de a le intari pe cele vechi.''
Ei bine, dreptate există oriunde însă nu libertate. Sunt în Şcoala Centrală de la început. Am avut nişte colegi excepţionali. M-au ajutat de multe ori, eu fiind un elev lipsă. Sunt sătul de anumiţi colegi, scârbiţi total de unii şi de alţi nu vreau să ştiu că au existat. Nu sunt o persoană atât de crudă, per total nu-s deloc. Realizez în fiecare zi punctul după care se învârte viaţa şi ţin să mulţumesc a nu ştiu câta oară pentru mulţimea de oameni grozavi pe care i-am întâlnit.
Au trecut aceşti ani din zbor. Astăzi, 31 mai, a fost o zi frumoasă. Am înţeles unde şi cum au zburat ani, unde şi cu cine am consumat aceşti ani şi cum. Doamna noastră dirigintă, Duţă Lucreţia Rita, o femeie de nota 10+, ne-a explicat atât de mult ce înseamnă examenul, ce presupune şi cum ar trebui să reacţionăm. Ne-a explicat pe lângă asta şi alte lucruri despre ultimul nostru an mai pe larg, ultima noastră zi, teoretic, în Şcoala Centrală. Ne-a întrebat despre Serbarea Clopoţelului, despre poze şi absolut despre banchet. Discuţiile erau banale la început însă când a deschis dosarul cu poze de pe computer-ul ei m-a absorbit un sentiment vag, larg întâlnit doar în zile triste. Am înţeles într-un mare sfârşit, total, ce a însemnat tot acest timp în această şcoală. Am înţeles că am avut un noroc super imens să nimeresc aici.
Trebuie să recunosc, în clasa a V-a eram cuprins de teamă văzând cum primul profesor ne calcă pragul în clasă. Trecând zilele şi acomodându-mă şi mai mult cu stilul lor de predare şi mai ales de a fi m-am aşezat înapoi în simţirile mele normale. Erau o grămadă de profesori care mă lăudau şi îmi spuneau că-s deştept. Într-adevăr, atunci ştiam mereu tot ce se preda însă nu se compară cu zilele de astăzi când am înţeles o grămadă de lucruri. Sunt încă mulţumit de rezultatele mele dar conştient că pentru ceea ce îmi doresc eu trebuie să trag la maxim.
Singura persoană pe care, în acel timp nu o puteam înţelege era doamna dirigintă, Duţă. Era o femeie de statură medie, părul scurt de culoare cărămizie şi ochi mici şi căprui. Era trecută de cincizeci de ani însă se vedea că era învăţată. Prima noastră oră petrecută a fost relaxantă. Ni s-a cerut numele şi două calităţi ale noastre. Nimic interesant la unii, însă, la o fată, Cristina, totul a devenit mai vioi. Tipa a spus că-i place să spună oamenilor verde-n faţă. Eah, interesant, dar diriga şi mai interesant, a bătut palma cu ea şi a spus că-i de-a ei. La mine nu a fost chiar aşa dar pe lângă calităţile banale pe care unii chiar le inventaseră, eu am spus că-s pretenţios în unele lucruri. Duţă m-a privit mai adânc şi a trecut mai departe, fără să arate vreun zâmbet sau indiscreţie a mimici feţei. Ora aceasta a trecut... am povestit zile întregi despre diriginta noastră. Au urmat orele de curs. Nu ne aşteptam însă era mai aprigă la mânie însă măcar atunci ştiam că e corectă şi ne vrea binele... : ,, Vlad, unde este uniforma ? Măi baiatule, nu ţi-am spus să vii cu părinţii la şcoală ? Mâine poimâine şi vineri la ora două... ''. Erau lucruri foarte amuzante pentru noi dar şi enervante pentru cei ce primeau mustrările. Toate orele erau la fel. De stilul dânsei de predat nu mă pot lega. Astăzi am mai înţeles că am mai avut noroc să facem şi cu dânsa orele. Există clase care fac cu alţi profesori însă au recepţia doar la teorie. Doamna dirigintă însă, nu trecea lecţie de-a dânsei fără să ne şi arate şi să ne arate practic. Fiecare oră se termina la fel: îi întreba pe cei mai fără minte şi cei care nu prea reţineau despre lecţia de astăzi. Da, exact cum am zis. Din acest punct de vedere, e exceptional, nu mă pot reproşa. Anii au trecut rând pe rând; Duţă ne spunea mereu că va fi şi mai şi mai rea şi ne va pedepsi şi mai rău exact acolo unde ne doare cel mai tare. Zilele treceau la fel, ore ore, pauze şi întâlniri cu diriga unde ne mai întreba de sănătate, de note şi ne mai şi certa. A urmat o zi însă când nu am putut ajunge la şcoală. Ţin minte că a fost o zi de luni, clasa a VII-a. A doua zi am văzut că toţi erau supăraţi şi trişti. Întreb prima dată ce s-a întâmplat însă niciun răspuns... mai întreb peste un minut un răspuns dur : Du-te dracu, taci, care-i treaba ta ? Ei bine, o reacţie normală a colegilor mei care şi astăzi se exprimă în comportamentul lor. Este una din temele despre care vorbesc însă vreau să spun şi despre concluzia acestor minunaţi ani.
Colegii mei nu sunt chiar aşa cum voiam sau am vrut vreodată însă sunt mulţumit deoarece ştiu că îi cunosc într-o mare parte iar la liceu va trebui s-o fac din nou. Din clasa a VII-a o mare parte din lucruri s-au schimbat între raportul nostru ca şi elevi. Până atunci trebuia să ne respectăm şi să ne lăsăm în pace doar de frica acestei femei, care, mai nimeni din păcate nu a putut înţelege, ea, ca femeie, ca om, ne făcea să înţelegem că de aici, e o etapă importantă de dezvoltare în viaţă, în societate. Cum spuneam, în clasa a VII-a s-au născut cei care făceau legea, bossi, mai pe vocabular stradal. Existau colegi care şi pe la începutul acestui an şcolar cereau bani celor care ajungeau mai târziu doar pentru a intra în clasă. Nu mi se părea normal însă era cineva care făcea şi 10 lei pe zi. Cum să spun... prosti că daţi nu că luaţi...
În clasa a VIII-a totul s-a accentuat cam mult. Băieţii, inclusiv eu, nu ne mai păsa aşa de mult de diriga... eu oricum nu aveam probleme cu ea aşa că nu aveam de ce să-mi pese de observaţii per colectiv. Băieţii nu mai erau băieţi ci au devenit nişte golani fără limită. Ei au voie să-ţi facă orice- să te lovească, să te stropească, murdărească, jignească, poreclească etc însă tu din start nu aveai un cuvânt în faţa lor. De ce ?! Pentru că ţi-o luai. A fost o zi, cea de acum două zile când un coleg, de aceeaşi vârstă şi înălţime ca mine mi-a aruncat cu bucăţi de corn în mine. Era miercuri, luasem deja o notă de patru pe o temă neefectuată, temă la care trebuia să desenăm, lucru care mi s-a părut aberant şi am decis să nu îl fac şi eram deja cam fierbinte. Rupsese deja jumătate de corn în bucăţele şi arunca în mine. Îmi aduceam aminte că nu puteam reacţiona şi am continuat să nu bag în seamă. Deodată însă o bucată serioasă de corn m-a lovit în ochi. Acest copil râdea cu nonşalanţă, lucru care m-a enervat la culme. Ei nene, am luat bucăţile de corn ce s-au strâns pe jos şi am aruncat pe rând cu ele. S-a schimbat la faţă şi a venit la mine. Deja îşi luase o poziţie pe care el o numea ca un fel de stai că dau. Ei bine, am aşteptat să văd dacă dă. Nu mă durea atât de tare cât ştiam că îmi face asta în faţa tuturor. Nu a lovit însă a venit un râu de jigniri. Alea treacă meargă însă nu am putut uita câte mi-a făcut şi l-am plesnit peste faţă. S-a întors către mine şi mi-a dat un picior în genunchi. Nu simţeam niciun semn de durere însă eram rănit de faptul că are atâta ură şi dispreţ faţă de unii colegi, mai slab din acest punct de vedere, lucru de care sunt puţin mândru şi nu mi-e ruşine să-l recunosc şi faţă de alţii de la care, el ca şi rol de victimă primeşte lovituri şi jigniri, râde. Ştiam că toţi suntem la fel însă... Ăsta este unul din marile defecte ale colectivului- batjocura combinată cu nesimţire.
Astăzi mi-am dat seama că am fost într-o invizibilitate făcută cu mâna noastră un colectiv. Nu am putut fi un adevărat colectiv din multe pricini. Am înţeles că am avut şi o dirigintă MARE! Am avut însă noroc că am picat pe mâinile dânsei. Ştiam că fără ea ei deveneau şi mai barbari. Urma să se sune. Toată ora doar aceste gânduri m-au măcinat şi pozele pe care dânsa ni le arăta. În acele poze vedeam amintiri şi sentimente uzate timp de opt ani, opt ani ce niciodată, noi ca şi colectiv şi alte mii de generaţii nu îi vom mai prinde. Am înţeles în sfârşit că diriga noastră a fost o femeie cu cap şi mereu a vrut să ne vadă mari, pe lângă alţi profesori. Mă bucur că există o asemenea profesoară şi că poate fi şi dirigintă, într-un mod corect şi foarte cinstit faţă de alţii. Există o grămadă de elevi care nu au respect niciodată în niciuna din părţile zilei. Pot spune că această femeie este un miracol pentru mulţi oameni şi bineînţeles pentru Şcoala Centrală, şcoală unde şi-a donat ani din viaţa dânsei pentru a sluji în chimie fizică şi... viaţă de zi cu zi. Îmi pare rău că am văzut abia astăzi toată partea acestei vieţi de opt ani cheltuită aici şi că noi ca şi colectiv, din nou, nu ne-am putut folosi de această femeie în scopuri nobile ci doar i-am consumat vocea şi nervii făcând lucruri absolut zero consumând astfel poate luni bune de zile adică timp preţios în care puteam învăţa multe din învăţăturile şi experienţele acestei femei grandioase, minunate, excelente, grozave, corecte şi docile, al acestei lumi pe care ştiu că niciodată nu o voi mai regăsi într-o altă societate, nu astfel. Mii de scuze şi tot respectul meu faţă de această femeie care şi-a consumat timp, idei şi bani mai mereu pentru unii dintre noi care chiar nu am fi meritat niciodată asta şi chiar nu am primit aşa ceva, într-un timp atât de scurt de la părinţii noştrii. Pot spune că pentru mine mi-a fost un mentor tăcut, vorbind pentru toţi chiar dacă nu toţi sunt demni şi deschişi pentru asemenea oameni şi cuvinte măreţe. Respect şi sănătate acestui minunat om care mi-a fost diriginte şi-mi va rămâne închis pe vecie, într-un colţ din acest suflet de om pe care îl am. Promit că nu voi uita aceşti ani niciodată, alături de acest om chiar dacă am trăit amintiri care poate, teoretic, ar fi întrecut acest sentiment minuscul dar totuşi nobil !

Choco, eşti o binecuvântare. De la tine a pornit totul. Ţin să-ţi mulţumesc şi ţie şi să te felicit că poţi vedea lumina într-o aură izvorică a acestei lumi şi a acestei persoane care pentru amândoi a fost, poate, cel puţin pentru mine, un izvor tainic de experimentare a vieţii. Mulţumesc şi pentru comentariu, căci fără el nu cred că mai puteam plânge astăzi, gândindu-mă numai la asta şi nu cred că reuşeam să dezvălui cuiva gândirea mea. Respect şi ţie! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

My whole soul's moving,

But, I know I'm good rared.

But, now,I am just looking...

I wanna see you, mother,

Happy, shine and bright again.

But you can't hear so laughter,

You see, I'm unable to explain.

Oh, bitter, creepy, holy life,

How you could imagine me,

Looking, at this poor creature,

With my mercy tiny eyes ?

Now, after her days of lain,

She's gone, there, in your lovely pain,

Now, I want even to be slain,

But, your damn rules, I know i'm not the main.

After my days of repentance

I see what's in you mind,

You took her just to menace.

But for my mistakes, you're not so kind...

Ehem, un alt eşec de-al meu. Am scris-o doar pentru că nu am mai scris de vreme bună o poezie. 

Creaţie dedicată lui BulletProof :*, draga de Crii >:D< şi nu în ultimul rând Equinox, vechea mea prietenă ^^ .

Explosions