Capitolul 5




Sasuke' point of view:




Dar după cum e vorba aia :" Tot ce e frumos, durează al dracu*ui de puţin." , aşa şi momentul acesta minunat trebuia să se termine într-un sfărşit. Sakura încarcă să se ridice, dar în acel moment de nicăieri apare un kunai, tăindu-i câteva fire de păr rozaliei mele.
Făptaşull purta un hanorac gri care îi acoperea atât părul, cât şi jumătate de faţă, o pereche de ochhelari fumuri şi nişte cize negre tip ninja. Nu mi-am putu da seama cine e. Am sărit în faţa roozaliei cu gândul de o apăra, dar aceasta, începe să râdă cu lacrimi. Atât eu cât şi presupusul agresor ne uitam cu uimire la criza incontrolabilă de râs, în care a intrat fragila floare de cirş. Acesta se opreşte încet, încet din râs, şi îi spune băiatului care ne-a atacat pe un ton blând dar tot odată ferm:
- Shino, ce încercat să faci?
- Eu...eu am crezut că eşti atacată de tipul ăsta dubios...spune el întorcându-şi timid capul, cu intenţia de a evita privirea uchigătoare a Sakurei. Dra stai cunva m-a numit dubios? El nu ştie că eu sunt, fostul ei coechipier, băiatul care a plecat în urma răzbunării, Sasuke Uchiha? Trebuie să clarific asta chiar acum...
-Shino văd că nu-ţi mai aduci aminte de mine! Sunt... dar nu apuc să termin fraza, deoarece rozalia mă întrerupe spunând:
- Da el este un băiat enervant, prea tăcut, arţăgos, hazliu uneori, competitiv, frumos, egoist, îngânfat, ranchinuos, dar totuşi un bun prieten şi coechipier. După ce termină de enumerat "minunatele" adjective care mă caracterizeză, Shino, scoate un mic chicot, urmat de o avalanşă interminabilă de râsete. Oprine-se la un moment dat, spun că şi-a dat seama cine sunt, şi că e bucuros la vederea zâmbetului cristalin de mult absent pe faţa rozaliei. Aceasta la auzul spuselor lui Shino, îşi lasă încet capul in jos, lăsând ca părul asemenea unei avalanşe rozalii, să-i acopre încet, încet faţa , nemaiputând a-i privii chipul angelic. Văzând reacţia rozaliei, Shino, scoate un îmi pare rău şters, dar sincer. Rozalia spunde doar un "Noapte bună!", după care pleacă încet sper casa ei. Parcă ar fi un robot care e setat să meargă la cea mai mică viteză. Eu rămân mască la vederea gestului făcut de rozalie. Privirea îmi este blocată pe o singură direcţie. Aceea fiind rozalia care încet, încet se îndepărteză în negura nopţii, unde supuşii cerului împreună cu regina lor, mai slujesc pentru a da contur şi culoare obiectelor prin lumina lor tainică . Merge ce merge, se îndepărata până când la un moment dat cade ca secereată pe alee. Mă duc cu o viiteză supra omenească la ea să văd ce s-a întâmplat şi constat că Sakura nu s-a recuperat complet. O i-au din nou în braţe şi mă îndrept cât mai leneş sper casa Sakurei. Dar din nou, privirea îmi este captată de micul înger care pare cufundat într-o avalanşă blândă de emoţii trăite pe magicul tărâm al viselor.
O privesc şi o tot privesc. Nu mă mai satur să-i admir puritatea şi frumuseţea pe care le emană de fiecare dată când zâmbeşte cristalin, când e curajoasă şi gata să-şi apere prin orice mijloace prietenii sau când pur şi simplu pare neajutorată- ca în situaţia de faţă.
Ajunşi în faţa casei rozaliei, bat uşor la uşă, pentru a nu-o trezii, pe rozalie din somnul ei adânc. Observ că nu răspunde nimeni, aşa că intru încet în casă. Urc scările leneş. Casa rozaliei pare pustie asemenea unei case bântuite dintr-un film vechi. Ajuns în faţa unei uşi pe care scrie cu litere mari aurii " Sakura" , intru încet având grijă continuă să n-o trezesc pe Sakura. Este o cameră frumos mobilată, exact cum mi-o aminteam. Pereţii au accelaşi alb pur, lenjeria de pe pat este de accelaşi roz asemănotor cu părul Sakuri, covorul rotund din mijocul camerei de accelasi roz şters, iar dulapul şi biroul aşezate frumos în două părţi opuse alea camerei. Aşez rozalia pe pat, după care mă îndrept spre dulap cu scopul de-ai lua nişte schimburi. Deschid încet uşa dulapului, iar de acolo scot o perechie de pantaloni scurţi negri şi un maieu putin mai lung şi larg verde în mijloc având o inimă roz. Încerc a-i da hainele cu care era îmbrăcată jos, dar fără succes. Rozalia se trezeşte. Îşi freacă puţin ochii cu palele, după care începe un adevărat chin pentru mine. Rozalia sare ca arsă din pat şi începe să ţipe la mine:
- Sasuke Uchiha! Ce ursuleţul mau de pluş aveai de gând să-mi faci? Avea o privire furioasă, şi era roşie la faţă. Roşeaţa din obraji cred că era datorată nervilor sau poate ruşinii. Îi răspund pe un ton calm şi blând:
- Domnişoară Sakura Haruno, aveam de gând să vă schimb, deoarece a-ţi căzut în mijlocul străzii, adormit, după izbugnirea incontrolabilă de râs pe care a-ţi avut-o în timpul întâlnirii cu Shino. Eu nu aveam cum să te las acolo, aşa că te-am luat şi te-am adus la tine acasă. Aceasta se întoarce cu spatele la mine şi îmi spune:
- De când marelui Uchiha îi pasă de fete? Ai uitat cum m-ai lăsat în accea noapte pe bancă plângând? Puteai şi de data asta să faci accelaşi lucru... N-o mai las să continuie acceste baliverne şi îi spun:
- Atunci a fost altă situaţie... Nu puteam să te i-au cu mine sau să te aduc acasă deoarece fiecare mişcare îmi era urmărită şi ai fi putut fii în pericol. Şi nu înţeleg un lucru: de ce persoanele de care îmi pasă sau mai bine spus la care ţin nu mă cred niciodată când le spun asta, şi persoanele pe care nu e suport îşi îmaginează pur şii simplu lucruri care nu sunt adevărate? De ce? Spune-mi... De ce tu şi Naruto nu mă credeţi când vă spun că voi sunteţi cele mai importante persoane pentru mine? De ce? Dar sunt întrerupt din interogat de rozalie care îmi spune pe un ton stins:
- Pentru că tu ne--ai făcut să fim aşa... În momentul când tu ai părăsit satul. Din momentul acela , Naruto a început căutările, urmând ca si el să părăsească satul în urma puterii. Putere pentru a aduce un băiat fără sentimente înnapoi în sat, doar fiind că o fetiţă naivă şi îndrăgostită i-a cerut asta. De atunci pe mine m-aţi distrus complet... Şi totul datorită puterii. Tu căutai putere pentru răzbunare . Te întreb: ce ţi-a adus acceastă putere? Spune-mi!
-....
- Îţi spun eu! Nu ţi-a adus nimic bun ! Te-ai îndepărtat de prietenii tăi şi ţi-ai ucis şi ultima rudă, care a făcut ce a făcut pentru binele satului şi al frăţiorului slab şi naiv.
Eu rămân fără grai lacuvintele rosite de rozalie. Oarecum avea dreptate, dar...
- Tu încă eşti naivă! Nu ştii cum e să.ţi vezi părinţii murind chiar sub nasul tău, şi tu să nu poţi face nimic ca să opreşti asta ! Tu nu ştii ce durere am trăit eu şi încă mai trăiesc în singurătate! Tu mereu ai avut părinţii alături de tine. Nu ştii ce înseamnă să-i pierzi!
-Nici părinţi mei nu mai sunt în viaţă! Izbugneşte ea deodată , ţipând şi plângând. Lucrul ăsta nu-l ştiam despre Sakura. Fără a mai scoate un sunet , mă apropii de ea pentru a o lua în braţe. De data asta o strângeam cu brutalitate, parcă vorind să-i iau toată durerea şi suferinţa.
- Îmi pre rău.. Astea su fost ultimele cuvinte care au reuşit să iasă printre buzele mele roşii. Am ridicat încet capul, încercând s-o privesc pe rozalie în ochi. În oceanul accela verde, se putea citii suferinţă, durere, singurătate, dar mai ales compasiune şi iubire. Mă apropii încet de faţa ei, destinaţia mea finală fiind buzele catifelate să cărnoase ale rozaliei. Aceasta nu apucă să mai spune decât un " Sasuke!" şters, dar plin de uimire după care eu încep a-i săruta buzele cu o dorinţă animalică. Erau atât de dulci şi moi, încât nu mă mai puteam sătura de ele. Sakura îşi înfige mâinile în părul meu, trăgându-mi capul şi transformând sărutul dintr-unul inocent , între-unul franţuzesc, în care limba mea se duela "cu săbiile" cu a ei încercând să domine terenul. Încet, încet transform sărutul , devenind unul pervers, cu foarte multe muşcături. Atât la mine cât şi la Sakura se poate observa că nu este primul sărut. Eu primul sărut l-am avut cu nătângul de Naruto, pe timpul când eram încă la academie. Şi în timpul în care am fost plecat am mai avut câteva aventuri, unele sfârşindu-se nu tocmai frumos. Iar de Sakura nu ştiu... Poate a ma avut unele aventuri după ce eu am plecat. Însă revenind la ce făceam noi. Eu pot spune cu mâna pe inimă că nu mă mai săturam de buzele rozaliei. Dacă s-ar fi putut cred că le-aş fi sărutat nonstop. Recordul la "cel mai lung" sărut e de 13 ore. Cred că dacă ne-am pune să-l doborâm, am putea foarte uşor. Îmi plimb mâna uşor pe spatele rozaliei, intrând pe sub tricoul acesteia. Ea îşi încolăceşte mâinile deasupra gâtului meu. Un instinct animalic pune stăpânire pe corpul meu făcânu-l să se mişte singur. Fără tregere de inimă încep a-i rupe hainele într-un mod cât mai violent. Aceasta rupe încet sărutul şi încearcă să mă împingă de pe ea. Eu continui, ignorând atât glasul ei plin de spaimă cât şi vocea conştiinţei care îmi spunea să încetez. În câteva secunde rozalia se afla şi fără pantaloni, doar în lenjera neagră şi sexy. Din nou , începe să ţipe la mine să încetez, la un moment dat spunând :
- Te rog, nu vreau să trec din nou prin asta ! Nu vreau! La auzul cuvintelor rostite de rozalia cu ochii în lacrimi şi cu vocea aproape moartă, eu o întreb uimit :
- Cum adică din nou? Ce s-a întâmplat? Ea începe să-mi povestească:
- Multe s-au petrecut în timpul în care tu şi Naruto a-ţi fost plecaţi...
Era 10 octombrie, trecuse un an de când tu şi Naruto a-ţi părăsit satul în urma căutării de putere. Atunci când stăteam singură în camera mea ,încercând să mă odihnesc gândul îmi străbatea mintea ajungând la momentele armonioase săvârşite în echipa 7. Chiar dacă şi eu mă antreneam cu maesstra mea Tsunade-sama, tot simţeam că sunt în urmă faţă de voi. în ziua acceia, împreună cu părinţii mei, aveam ca ordin să mergem într-o misiune de recunoaştere în ţara fulgerului.
Am încercat s-o conving pe Tsunade-sama că aş avea sorţi de îzbândă mai mari dacă aş merge singură, dar aceasta nici nu a vrut să audă că mă voi duce singură. Şi cum nu mai erau alţi shinobi disponibili a hotărât să mă trimită alături de părinţii mei.
La început eram bucuroasă că voi petrece timpul cu ei dar... Un lucru teribil s-a petrecut: Eram în inima munţilor ce duceau spre satul fulgerului,în faţa unei peşteri în care hotărâsem să înoptăm acolo. Ce nu ştiam noi e că acolo se aflau doi ninja invincibili şi perfizi. Unul era blond cu părul prins într-o coadă şi ochii verzi, iar cellat era roşcat cu ochii negrii. Ne-am luptat din răsputeri, dar nu am reuşit să-i învingem. Părinţii mei au murit în accea luptă, iar eu... eu...
- Ce ţi s-a întâmplat? Intervin eu la vederea micilor perle incolore care se scurgeau din ochii Sakurei.
- Acei laşi mi-au distrus puritatea. În câteva minute ei mi-au luat copilăria să ai aruncat-o într-un abis nesfârşit. Cu alte cuvinte m-au viloat! Eu plângeam atât la vederea trupurilor neînsufleţite ale celor care mi-au dat viaţă şi pe care îi iubeam mai mult decât orice pe lume , cât şi de ceea ce îmi făcuseră monştii aceia fără tragere de inimă. Acesta începe să plângă cu nişte lacrimi amare. Eu o iau in brate şi o strâng tare la pieptul meu în timp ce îi spun:
- Asta nu s-ar fi întâmpălat dacă eu şi Narto am fi fost acolo ! Te asigur ! O întrebare mai mă macină: I-ai mai spus cuiva de cele întămplate în misiune?
-Nu! Şi nici nu vreau să mai afle cineva... Deja mă simt murdară. Nu vreau să mă simt şi umilită. Sau mai bine spus şi mai umilită.
-Sakura... Spune-mi cum arătau cei doi! Îi voi uchide cu sânge rece exact cum am făcut şi cu fratele şi "profesorul" meu! Ei nu aveam niciun drept să-ţi i-a puritatea ! O să îi distrug în cele mai groaznice chinuri posibile.Lasă-mă să folosesc sharinganul, pentru a vedea cum arătau cele două namile. În mintea mea se creează un amalgand de imagini, toate amintirile Sakurei din accea zi cumplită , mi se însiruie mie în cap de parcă aş fi fost de faţă. Izbugnesc pur şi simplu ! Dar încerc să-mi păstrez calmul. Sakura plângea şi plângea... Mi se rupea sufletul s-o văd în suferinţă. Ea nu trebuia să cunoască astfel de sentimente niciodată. Încerc s-o liniştesc spunându-i:
-Sakura, priveşte-mă în ochi! Ai încredere în mine că te voi proteja de acum în colo. Şi crede-mă că te voi ajuta să treci şi peste faza accea criticală din viaţa ta. Şi ştii de ce fac asta?
-N...n...nu
-Pentru că draga mea Sakura... Te iubesc! Nici nu o mai las să scoată vreun sunet că o şi sărut. Dar de această dată sărutul a fost unul plin de drafgoste. După toate cel petrecute, Sakura se duce în baie să se schimbe , iar eu îmi dau jos tricoul. Când se întoarce înapoi în cameră, ne punem în pat şi adormim îmbrăţişaţi.




~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ї~~~ї~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ufff după vreo 10 ani aduc şi eu next-ul Sper că va plăcut
Am şi eu o rugaminte : am văzut la mai maulte ficuri ideea cu "intrebări adresate personajelor"" aţ vrea s-o pun în practică şi eu
Mă bucur că-mi citiţi fic-ul
V-am Şi spor la citit !

In loc sa pui zeci de imagini, puteai sa-mi descrii tu chipurile lor, tristetea. De asemenea, cred ca fiecare are dreptul sa-si imagineze personajul perfect pentru el. Mintea oamenilor e greu de inteles. Sunt sute de forme, figuri ale Sakurei, toate diferite! De ce? Fiindca fiecare varianta este perfecta pentru cineva. Cu alte cuvinte, nu incarca inutil un capitol.

Regret ca ai reluat ideea din anime, insa stiu cum este sa ai inspiratie doar pe un anumit domeniu. Vei trece peste, la un moment dat si vei vrea sa descoperi lucruri noi.

Imi pare rau. Sakura a trecut prin multe. Ai grija, totusi, cum prezinti anumite evenimente! Sasuke era sa-i faca foarte mult rau, nu e cea mai potrivita persoana careia sa i te spovedesti. Pe cealalta parte, rozalia a trecut prea repede de la o emotie la alta. Sincer, eu i-as da una de ar zbura, ce sa povestesc?!

Ma pune pe ganduri puterea ei. Are acel pumn de fier si nu-l foloseste! Da-i, mama, ca nu-i nimic!

Ok, eu ti-am precizat doar cateva opinii personale. Sper ca nu te-ai suparat.

Ja ne!