Vreau sa va anunt de la inceput ca acest fic este unul original.
Este in colaborare cu BuBuLiNa~BuLiNuTa~RoZ.
S-a nu va asteptati ca va fi un fic bazat numai pe imbracaminte si viata de zi cu zi a unui adolescent la liceu.


Stil critica permisa : Stil, Limbaj, Gramatica, Forma, Ideei, Asezare in pagina si actiune !

http://www.ablog.ro/img/200707/22965.jpg - Ariana


Capitolul 1.


Ce zi banala...o zi in care iar stau si ma gandesc la acel trecut blestemat care ma bantuie de fiecare data cand inchid ochii. As vrea sa dau totul uitarii macar pentru cateva ore, sa fiu iar acea fata care eram odata, cu zambetul pe buze, care lupta pentru visele ei si care uneori calca pe orcine in picioare numai sa ajunga in varf. Eh ce amintiri prafuite de timp. Deschid ochii brusc cand simt un fior ce imi strabate tot corpul si durerea se instaleaza in trupul meu slabit.
Cunosc sursa durerii asa ca bag mana sub perna acoperita de un material de culoare mov si scot de acolo o siringa cu un lichid incolor in ea. O indrept usor catre piciorul meu si cand distanta seringii fata de picior era de aproximativ 20 de centimentri am marit viteza si am bagat acul in piciorul meu eliberand lichidul incolor .
Simt cum muschii din tot corpul se relaxeaza si rasuflu usurata ca nu mai trebuie sa suport acea durere insuportabila care aproape de fiecare data ma face sa imi rog moartea.
Ma simt slabita si cunosc cauza, dar nu vreau sa fac nimic pentru a o indeparta...poate chiar imi place ca uneori sa ma simt asa, poate asta e destinul meu. Sa fiu o umbra a tot ce inseamna bunatate, puritate, credinta si frumusete. Hm, zilele acestea am trait numai cu pitza si ceaiuri de coca, care imi alina
durerea. Imi aud numele strigat de cateva ori, tare si raspicat dar nu am puterea de a deschide gura si a raspunde la chemare. Usa de la camera mea dezordonata este deschisa, dar nu ma uit sa vad cine e, pentru ca de obicei recunosc o persoana numai dupa voce.
Dar cel sau cea care a intrat nu mi-a adresat nici un cuvant, doar sa apropiat de mine si mi-a scos seringa din picior. Atunci din instinct i-am prins mana si m-am ridicat in piciore. Ma apucat o ameteala scurta ,fara intensitate si am inceput sa rad incontrolabil . Trupul meu nu vrea sa ma asculte mai de loc, si pana la urma orce farama de energie din corp mi se pierde.
Persoana de langa mine ma luat in brate si ma pus usor pe pat, apoi imi spune ceva ce nu pot intelege. Imi este greu sa descifrez literele pe care mi le-a spus adineaori dar cu s-au fara ele tot aia este.
Stiu cine este, si de aceia chiar nu vreau sa vorbesc cu el...pentru ca este unul dintre factorii principali care m-au adus in acest prag...cu un picior in groapa. Dar uneori viata trebuie calcata in picioare si apoi aruncata intr-un colt departe...pentru a nu mai rani persoanele care treptat isi pierd inocenta. Asa cum am facut si eu.
In minte imi apar amintiri cu familia mea, cu plecarea si cu asa zisa mea moarte. Pentru a ascunde plecarea mea, am platit un asasin ca s-a ucida o prostituata care la trup semana perfect cu mine si sa o mutileze pentru a nu i se vedea chipul. Politistii veniti la fata locului au fost mituiti de cel care ma ajutat sa fug de acasa. Pacat, a trebuit sa scap de el, deoarece nu prea stia sa isi tina gura.
Stiu ca mereu aceste amintiri o sa fie un chin major pentru mine dar viata este o tarfa care trebuie rasplatita dupa serviciile prestate. Cel de langa mine imi spune ceva si eu nu inteleg mare lucru, doar cuvintele "voi revenii".
Stiu ca se va intoarce cat de curand deoarece iubeste sa ma vada cand imi revin de sub influienta morfinei...atat de necesara mie.



https://www.youtube.com/watch?v=25kvHeVcpic -- melodia capitolului

Frumos,dar trist..
Of
Imi place idee .Astept continuarea.

Un nou fic.Colaborare?Sa stiti ca imi place.
Dadu,mi-a placut cum ai descris sentimentele ei si imprejurimile.Vad ca in acect capitol nu ai avut deloc dialog.Adica unii incep direct cu el.Imi place foarte mult.Pana acum nu am nimic de comentat.
Astept urmatorul capitol deoarece mi se pare foarte interesant.
Pupici!

Un nou fic si e in colaborare. Ce frumos!
Imi place foarte mult. Ai descris foarte interesant si mi-a placut. Nu am ce comenta pentru ca e prea frumos. Titlul foarte interesant.Mi-a atras atentia. Astept continuarea dragelor.Spor la scris.

Miau !

Pai da , exact cum a spus si Dadu ..
Acest fic este ORIGINAL !
V-a fii ceva mai diferit de ce ati citit pana acum

Capitolul 2.

Dante :


Ies din incapere oftand. Mi se pare absolut banal ca Ariana sa se injecteze mereu. Mai ales atunci cand e sub influenta morfinei, seamana mai mult cu o leguma . Nu poate face absolut nimic, nici macar sa vorbeasca. Iar eu bineinteles ca trebuie sa merg mereu si sa ii scot seringa din picior si sa o ajut sa se puna in pat. Dar exista si o parte buna, ador atunci cand nu mai este sub influenta morfinei. Macar atunci mai pot discuta cate ceva cu ea.
Plictisit ma indrept cu pasi marunti catre camera mea, am nevoie de un moment de liniste. Numai pot continua in starea asta, trebuie sa am grija ca Ariana sa fie bine, pentru ca la ce ganduri are, nu poate fii lasata singura.
Ajungand in fata usii camerei mele, o deschid fara vlaga si pasesc in incapere. Imi dau geaca jos si o arunc pe unde nimeresc si ma asez pe pat. Urasc sa stau aici. Am nevoie de aer, daca mai stau mult in casa asta ajung mai rau ca Ariana sigur. Bine, nu ca as fii eu mai normal insa totusi trebuie sa ies de aici. Aerul acesta inchis si comportamentul Arianei ma innebunesc, sigur ajung la nebuni.
Telefonul incepe sa vibreze in pantaloni, bag mana in buzunar si il iau fara niciun chef si fara a ma mai uita la numar, raspund. La capatul celalalt era un prieten de al meu pe care nu il mai vazusem de multa vreme, imi spunea ca a revenit in oras si iar face placere sa ne vedem.
Am strambat putin din nas la auzul cuvintelor rostite de el insa am acceptat spunandui ca ne vom vedea in 15 minute, in parc. Am inchis telefonul fara a ii mai da ocazia de a imi raspunde, m-am ridicat de pe pat si mi-am luat geaca de jos, iesind din incapere. Am coborat usor scarile pentru a nu a face zgomot si am iesit din casa.
Mergeam pe strada pustie gandindu-ma la Ariana. Nu ma incanta ideea de a o lasa singura, insa daca mai stateam acolo inebuneam rau de tot. Oricum, nu cred ca are ce sa pateasca, e fata inteligenta si stie cum sa manevreze lucrurile. Se descurca si fara ajutorul meu.
Dupa 5 minute de mers ajung si in parc unde il zaresc pe prietenul meu stand pe o banca. Ma apropii la fel de plictisit de el si il bat usor pe umar facand-ul sa tresara.Cum ma vede se ridica si imi zambeste apoi dam mana. Dupa aceasta mica revedere ne asezam pe banca si incepem sa povestim. Bineinteles ca mai mult el vorbea decat eu. Nu prea aveam chef de vorba, tot ce vroiam era putina liniste insa na, nu puteam da de banuit. El imi povestea aproape toata viata lui, iar eu stateam si mai incuvintam din cap din cand in cand. Bineinteles ca am omis ai povesti despre Ariana. Nu trebuia sa afle despre asta, chiar daca era un prieten bun de al meu, mai bine imi vedeam de treaba.
Dupa doua ore in care ma plictisit vorbindu-mi numai bazaconi, ne-am luat la revedere si fiecare a plecat in drumul sau. Bineinteles ca a vrut sa vada unde stau, insa riscam mult prea multe daca il aduceam la Ariana.
Ajung acasa si primul lucru pe care il fac este sa ma indrept spre camera Arianei, recunosc ca eram putin cam nelinistit, poate nu trebuia sa o las singura. Mai bine ramaneam acasa. Ajung intr-un suflet in fata usi sale si o deschid incet...

[img]

-Dante[/img]

Deschis usa si?! SI?!SI?!
Suspansul asta ma omoara!
DAdule hai cu nextul cela ca vreau sa vad ce se intampla!
Frumos dragelor!
Next!

Aolo iar suspans?

Mm continuareaa!!
Ce se intampla?SIi ce?

Stil critica permisa : Stil, Limbaj, Gramatica, Forma, Ideei, Asezare in pagina si actiune !

Dupa cum spune anuntul de mai sus nu acceptam la acest fic comenturi de genul "Imi place, vreau next". Cine nu e in stare sa lase un coment care are legatura cu capitolul postat, s-a nu o faca.


Capitolul 3:

Ariana:


Brunetul pleaca din camera mea si eu inspir aerul pe care il aveam adunat in plamani. Stiu ca se va intoarce deoarece ca de fiecare data adora s-a vada cum m-a chinui sa m-a ridic in picioare atunci cand trece efectul morfinei.
Degeaba se minte singur ca vrea s-a m-a ajute, caci de fiecare data cand vine la mine in camera si stie ca efectul morfinei trece, sta si se uita la mine dar nu misca un deget, acest lucru nu ma face sa cred decat ca adora felul in care m-a chinui la fiecare pas.
Mai jumatate de ora si voi incerca sa ma pun singura pe picioare, nu mai vreau ajutorul lui la nimic, nici macar sa imi faca rost de morfina caci de fiecare data vrea bani in plus si nu imi convine, el ce crede ca daca am sponsori banii vin pe banda rulanta?
Nu, asta e doar in mintea lui infecta. Stiu ca la un moment dat voi muri din cauza bolii sau din cauza unui factor atat de strain problemelor mele de sanatate. Minutele trec foarte greu sincer si incep sa fac pe dracu in patru pentru a ma ridica in picioare. Se cunoaste ca efectul morfinei nu a trecut si de aceia nu pot fi inca stabila pe membrele mele.
" Putin, inca putin" imi spun pentru mine pentru a m-a incuraja dar efortul nu este rasplatit de corpul meu. Oare de ce? Ciudat este faptul ca in ultima vreme incep sa reduc doza de morfina si ma simt din ce in ce mai bine decat cum ar fi normal. Ah, in sfarsit m-am ridicat de pe pat cu chiu cu vai. Indrept ochii in jos spre picioarele mele si imi privesc imbracamintea ce imi acopera partea inferioara a corpului. O fusta scurta de blugi si niste sandale negre. Ce imbracaminte pentru o adolescenta.
Deschid geamul camerei mele si privesc spre parc. E toamna si frigul se lasa, aseara a ploat si blocurile sunt ude. Nici un om nu trece pe strada sau prin parc. Seamana perfect cu ziua in care am plecat de acasa. Oare de ce tot ce ma inconjoara trebuie sa imi aminteasca de casa? Fiecare lucru, orcat ar fi de marunt imi aduce aminte de viata mea inainte de a ma imbolnavi si de a imi distruge viata cu neglijenta mea de care zau ca nici acum nu am scapat.
Sa fiu al dracu ca nu stiu daca in acesta lume nebuna merita sa mai traiesti pentru cineva. Rad in sinea mea si imi vine o idee cum sa privesc totul altfel. Langa geam este biroul meu pe care se afla o punga de pop-corn, oh asta e si mai bine pentru micuta mea "escapada" . Imi pun piciorul stang pe pervazul geamului si imi sprijin mainile pe peretii laterali ai ferestrei si ma ridic in picioare pe geam. Pun pariu ca orcine m-ar fi vazut in acel moment ar fi sunat la politie crezand ca ma voi sinucide. Ma l-as usor pe vine pana cand posteriorul meu atinge rama de lemn vechi al geamului. Picioarele mele ating acum zidul exterior ud si rece. Sandalele negre imi cad din piciore si se izbesc de asfalt. Ce zgomot frumos au facut. M-a dau putin in spate si intind mana dupa punga de pop-corn, i-au punga in mana si m-a intorc cu trupul spre aerul rece al toamnei. In parc e pustiu, nici macar cineva care alearga nu trece pentru al analiza cu privirea si asemanandu-l cu cineva din trecutul meu. Poate ca e atat de plictisitor s-a stai intre patru pereti si s-a te gandesti la greselile facute in trecut. Uneori am impresia ca niste ochi ma privesc si ca o rasuflare calda imi sufla in ceafa. De exemplu acum, poate chiar ca sunt paranoica asa cum imi spune Dante mereu. Ciudat acest tip, daca nu eram in situatia actuala mi-ar fi placut sa ma joc cu sentimentele lui, apoi sa il las balta ca pe un caine care isi face nevoile pe covor.
Ete na ca atunci cand m-a gandesc la o persoana ea trebuie sa apara langa mine, parca as fi telepatica, zau.
-Ariana! striga brunetul si vine langa mine incolocindu-si bratele pe abdomenul meu. Il simt cum tremura si asta imi da un fior pe sira spinarii. Nu m-ai rosteste nici un cuvant dar ramane lipit de mine ca un copil de fusta masii.
-Ce faci? vrei s-a mori? esti nebuna? Spune in cele din urma acesta cu ingrijorare in voce.
-Bine stau si manc popcorn. De ce pui intrebari retorice? Asa cred. Ii raspund eu la intrebari ironica si acesta isi i-a mainile din jurul trupului meu se da in spate si apoi simt cum doua maini ma imping de pe pervazul geamului.


Melodia capitolului: https://www.youtube.com/watch?v=NGFSNE18Ywc

Tare ficul! chiar e ceva super nou!! astept cu nerabdare sa vad ce se mai intampla...

Am vazut ca ati pus continuarea.Ok,well..
,, Stiu ca se va intoarce deoarece ca de fiecare data, deoarece adora...''
Aici nu prea imi place acel deoarece care e repetat si nu suna prea bine.Adica dupa ce ai pus virgula puteai sa continui doar cu ,,adora''.
Ai avut cateva greselute,la unele chiar ai pus cratima si nu trebuia:
ex:l-as...e verbul a lasa..deci cred ca ar fii trebui scris:,,las''
Ai descriere si naratiune ceea ce e bine.Ma bucur ca nu ai mult dialog,acuma vorbesc de acest capitol,scris de dadu si nu e sec ceea ce e bine.
Asezarea in pagina...ati putea da space dupa ce incepeti o alta propozitie pe alt rand sa arate mai bine.
Succes cu urmatorul capitol fetelor si sper ca nu v-a suparat commul meu.Dar din cate am inteles vreti si critici

Multumim pentru critica Kiri Ne bucuram totusi ca va place , insa vrem sa stim parerea voastra mai complexa daca se poate . Adica acest fic este total diferit de ce ati citit pana acum si de aceea cerem asta .

Pai as vrea sa fac referire in primul rand la cratima care in multe locuri nu are ce cauta:"s-a vada-sa vada;m-a chinui-ma chinui" si mai sunt.

A spus deja Kira,despre exprimare.In loc sa repeti-deoarece-poti pune virgula.

Dialogul nu este mult si nici sec,iar descrierea se imbina bine cu naratiune.
Pai cam atat am avut de zis.Succes la scris

Ah da si era sa uit.Este o idee frumoasa si bine inteles nu am intalnit-o.Chiar interesant,si nu te plictiseste deloc.Actiune este din plin.
Ca era sa uit sa adaug si asta..

a impinso?! A impinso?! Tu glumesti?!Hai cu nextul al ca pana acum a m tremurat de emotie cand am vazut ca se urca pe geam :><: fiuuu...daca moare? Cum sa o impinga ma?! vaii ! mi s-au inmuiat picioarele! ahi cu nextul ala!

Stil critica permisa : Stil, Limbaj, Gramatica, Forma, Ideei, Asezare in pagina si actiune !


Capitolul 4.


Dante :


Am impinso putin apoi am traso inauntru. Ma speriase ingrozitor de rau, am crezut ca vrea sa se sinucida. Hmm, ma intreb oare de ce imi fac atatea griji pentru ea ? Ariana nu e deloc proasta, ci doar sadica. Priveste totul cu alti ochii, nu e deloc ca ceilalti. Habar nu am de ce dar eu o cred dieferita fata de mine, desi ca sa fim seriosi nu este.
Banuiesc ca am enervato destul de rau atunci cand am impinso putin, cred ca a avut senzatia ca sigur va cadea. Ea spune ca eu nu fac nimic ca sa o ajut, desi asta e total banal caci daca nu as vrea sa o ajut nu as mai fi aici. Acum as fi in alta parte, de pilda cu prietenul meu.
Oh, ma intreb de ce totul e asa de greu pentru ea. Hmpf, ce intrebare stupida imi pun si eu, la fel ca ea nu am avut o viata tocmai buna. Si imi pot da seama de sentimentele ei, insa eu nu ma nenorocesc singur, asta e faza. Probabil tocmai de aceea imi si repet mereu in gand ca Ariana e diferita fata de mine.
Pacat, o fata ca ea..frumoasa si inteligenta in acelasi timp, dar care isi distruge singura viata, pe care din cate vad deja crede ca nu o mai are.
- Esti un..un..ah. Nici nu stiu ce sa iti mai spun, ca de fiecare data strici totul ! o aud cum imi spune.
Nu o baga in seama si ii spun ca voi reveni, apoi ies din incapere. Cu pasi marunti ma indrept catre camera mea, intru si ma indrept spre fereastra. Ating incet sticla geamului care ma face sa tresar, e asa de rece. Exact ca sufletul meu, un suflet pustiu si rece.
Oftez lung si imi indrept privirea spre nori. Poate acolo unde sunt ai mei e mai bine, poate ca acolo e o viata cu totul diferita de aici. Hmm, am ajuns sa fiu un nimic ! Nu mai sunt aboslut nimic din ce am fost candva, aveam totul .. iubire, distractie, prieteni adevarati, familie. Lumea mea nu era perfecta, dar pur si simplu era lumea mea si asta insemna mult mai mult.
Iau mana de pe geam si ma intorc privind incaperea. Intre patru pereti, iar aceeasi camera, aceleasi amintiri cand o aduceam pe Ariana moarta de beata si o puneam in patul asta. Si cu ce folos ? Ca sa imi spuna ca eu o mint si ca profit de ea ? Nu se mai merita nimic in ziuda de azi, absolut nimic. Poate ca ar fi mai bine daca as veni la voi, nu-i asa ? Mama , tata ?
Poate ca ar fi mai bine, insa eu nu am ce cauta acolo, nu acolo e locul meu. Ci aici, pe pamant. O lume imperfecta si total dezgustatoare.
Ma apropii incet de pat apoi ma arunc pe el creand un zgomot nu tocmai placut. Cateva minute ma foiesc pe toate partile incercand sa imi gasesc locul. Dupa o foiala buna ma opresc brusc cu fata la tavan. Parca imi vedeam trecutul in oglinda, era asa de ciudat si totodata dureros. Imaginile de cand parinti mei au murit in ochii mei imi reveneau in minte, iar la urma au disparut ca si cand nimic nu s-a intamplat. Am inchis ochii instinctiv..cazand intr-un somn adanc..


Melodia capitolului-

Asa, Bubu ai pus next-ul, pai sa vedem. Ai cateva greselute pe care ti le voi enumara:

,, impinso '' -,, impins-o ''
,, traso '' -,, tras-o ''
Am observat ca la ceste cuvinte ,,impins-o '' , ,,tragand-o '' si altele nu pui cratima.Eu stiu ca se scriu cu cratima.
,, baga '' -,, bag ''
,, parinti '' -e la plural ...deci ,,parintii ''

Descrierea- stai bine la acest capitol si ma bucur. Ai descris sentimentele lui si imprejurimile. Am vazut ca predomina mult, iar dialogul ici pe colo dou trei liniute si chiar ma bucur.

Dialogul - nu am ce sa comentez deoarece e aproape inexistent si deloc sec ceea ce e bine.

Actiunea nu ai grabit-o. Ai descris ce se intampla si sentimentele lui, si nu ai sarit peste altceva ca cititorul sa nu inteleaga nimic.

Poate veti face capitolele ceva mai lungi.
Mi-a placut, se vede ca e ingrijorat pentru Ariana.
Spor la scris si la idei in continuare.
Pupici

Dragelor , pai pentru inceput imi apre rau ca nu am mai comentat . Imi place mult ficul vostru . Acum , nu va mai zic greselile si restul s-au mai zis asa ca nu are rost . Imi place muuuult ficul asa ca vreau nextul repede :X

Stil critica permisa : Stil, Limbaj, Gramatica, Forma, Ideei, Asezare in pagina si actiune !



O Doamne cat de prosti pot fi unii oameni. Daca ma scapa? Oare ce se intampla? Muream?! Sau poate doar intram in spital sau in coma, ei ca nu era mare paguba. Un suflet mistuit de ura in minus. Ha! Ar fi o minune sa mor, nu scapa lumea asa usor de mine. Arunc punga de popcorn in camera, norocul meu ca nu era desfacuta ca imi faceam singura de lucru si apoi ma uit peste umar la brunet. Avea o expresie crispata pe fata ceea ce ma face sa bufnesc in ras. Aud usa cum se tranteste si cred ca brunetul a iesit din camera. Vai deja devine inervant prostalaul asta.

Ma apuca nervii si ma ridic in picioare pe geam apoi intorcandu-ma intru in casa. Cred, sau mai mult ca sigur voi face o plimbare. Nu pot iesi asa cum sunt imbracata ca s-ar cunoaste vanataile de pe picioare provocate de morfina. Imi deschid fermoarul de la fusta si o las sa cada jos la picioarele mele, trec peste ea si ma indrept spre dulapul din lemn de cires. Deschid usa plisanta si de pe umeras imi scor un trening gri si ma imbrac cu el, in picioare imi iau o pereche de tenesi negri si ies rapid din camera. Pe colidor trec pe langa camera lui Dante, inauntru nu se aude nici un zgomot deci e de bine, nu imi va face iar gura ca ies din casa in starea mea.

Ies rapid pe usa de fier si o inchid usor in urma mea, apoi cobor lenesa scarile pana la iesire din bloc. Afara aerul de toamna este rece dar imi place sa il inspir puternic pentru ca miroase a ploaie. Parcul nu este departe de blocul in care locuiesc si ma decid sa alerg pana acolo, Chit ca apoi o sa ma doara toate oasele.
Incep usor, punandu-mi piciorul stang in fata. Da sunt stangace si tot ce fac o fac cu mana stanga. Incep usor sa imi misc picioarele, ceea ce fac eu acum se numeste alergare usoara. In cateva minute ajung in parc si merg langa stejar. Ma apropii de el cu pasi repezi apoi ma uit in jur. Nu este nimeni. Pun piciorul stang pe o scandura batuta in acesta si tinandu-ma de scoarta lui m-am urcat pe prima creanga. De aici de sus, totul este mirific. Frunzele cazute pe iarba odata verde, spatiul cu leagane gol si cel mai important nimeni nu trece pe aici.
Atat de frumos incat te face sa iti doresti sa nu mai pleci de aici. Daca as putea astazi as dormi aici, pe aceasta creanga. De odata auzul imi este invadat de un glas de copil, mai exact un glas de fata, o voce de copila care nu trece de 6 ani. Ei bine ma uit in jur si in parc observ o fetita imbracata in negru care topaia vesela pe langa leaganele vechi. Parul ei castaniu era fluturat de vant ceea ce o facea sa para o papusa manuita de un papusar extraordirar. Langa ea se alatura un barbat inalt, care parea a fi tatal ei. Ce naiba astia doi au o boala pentru negru. Si barbatul este imbracat in aceias non-culoare ca si cea mica. Are un aer misterios ceea ce ma face sa ma uit atenta la el. Privirea sa se plimba in jur in timp ce isi tinea mainile in buzunarele blugilor negri. Fetita sa asezat elegant pe unul din leagane si a incep usor sa isi faca vant cu propiile picioare.
La un moment dat barbatul sa indepartat de ea si cu pasi marunti vine spre bancile de sub steajar. Poate ca ma observat si de asta vine aici.Nu stiu de ce dar acest barbat imi inspira frica, parca in trupul sau ar ascunde un secret ce iar putea pune viata in pericol. Ma hotarasc sa ma dau jos din copac si sa merg sa vorbesc cu el. Simt ca trebuie sa fac lucrul acesta. M-am asezat pe banca langa el si acesta ma privea trist.

-Suparat? intreb eu cu o oarecare frica in voce.

Acesta isi intoarse privirea catre locul de joaca din parc. Fetita inca se dadea in leagan, parul lung si saten ii era imprastiat pe spate si bretonul ii brazda fruntea. Revine cu privirea asupra mea si apoi zambeste usor ironic.

-Nu sunt suparat! mai degraba invadat de amintiri pe care nu mi le pot sterge din minte.

Era ciudat, ochii sai verzi ascundeau ceva inauntrul lor si prezenta sa imi dadea fiori. Cine o fi barbatul acesta? Si pe pare ca am avut dreptate, orcine care este mistuit de amintiri este strapuns de un secret bine pastrat.

-Credema! cunosc sentimentul foarte bine. Stiu cum e sa fi chinuit de amintiri pe care nu le poti uita, si pana la urma ajungi sa traiesti din ele.

Barbatul se uita ciudat la mine, masurandu-ma din cap pana la picioare. La un moment dat privirea lui sa oprit la mainile mele pe care le frecam una de alta pentru a le incalzi. Cateva minute mi-a privit mainile si apoi a dat din cap dezaprobator. Ce naiba o fi cu el, de parca ar vedea nu stiu ce la mainile mele.

-De ce iti injectezi morfina? Ai vreo problema de sanatate sau o folosesti pe post de drog.

Oare de unde stia? Ce naiba cum si-a dat seama ca folosesc morfina doar studiindu-mi mainile. E imposibil. Eram foarte atenta la amprentele pe care le lasa morfina pe trupul meu. Cum si-a dat seama?

-Cine este acel doctor care se ocupa cu asa ceva? ma intreaba acesta cu o urma de interes in voce.

Nu ii raspuns si dau in semn negativ din cap, pentru ca sa inteleaga ca nu ii voi spune, caci chestiile acesta nu sunt de vorbit. Acesta imi zambeste suav si imi spune ca intelege bine situatia. Din vorba in vorba se ajunge ca eu sa il intreb daca micuta este fica lui. De odata pe chip ia aparut un zambet trist si apoi si-a inchis ochii. A expirat aerul pe care il avea in plamani apoi a inceput sa imi povesteasca ca de fapt cea mica este nepoata sa. Mama ei, adica sora lui a murit intr-un accident de masina. El avea grija de ea doar la sfarsit de saptamana cand avea si el timp.

-Imi pare rau. ii spun cu o urma de regret in voce si acesta imi ia mainile intre ale sale.

Ma ridic de pe banca si plec lasandu-l pe brunet, nu stiu de ce dar sufletul nu ma lasa sa plec dar imi calc pe inima si o fac.


DESOLE : https://www.youtube.com/watch?v=uX4r4YxqERk

Vad ca ai pus next-ul. Ma bucur si uite ca dau si comm. Pai sa vedem, am vazut cateva greselute:

,, inervant '' - ,, enervant ''
,, tenesi '' - ,,tenisi '
,, aceias '' - ,,aceeasi ''
,, sa indepartat '' - ,, s-a indepartat ''
,, ma '' -,, m-a ''
,, Credema '' -,, crede-ma ''

,, -De ce iti injectezi morfina? Ai vreo problema de sanatate sau o folosesti pe post de drog ''...deoarece acesta a intrebat-o clar trebuia semnul intrebarii si nicidecum punct.

,, raspuns '' - ,, raspund ''


Descrierea - pot sa spun ca imi place din ce in ce mai mult. Stai bine la acest capitol.

Dialogul - cand ai spus ca va fii dialog ma gandeam la unul lung si sec dar nu a fost asa. Nu e sec deloc si se imbina cu descrierea si naratiunea.

Actiunea ca de obicei nu e grabita deoarece ai descris ce se intampla si nu ai sarit peste altceva.

Chiar imi place si ma intreb ce se va mai intampla.
Pupici!

Stil critica permisa : Stil, Limbaj, Gramatica, Forma, Idei, Asezare in pagina si actiune !

Capitolul 6.

Dante :

Ma trezesc buimac si cu o durere de cap ingrozitoare. Credeam ca somnul imi va face bine, dar se pare ca nu a fost asa. Parca mai mult rau mi-a facut.
Ma ridic cu greu din pat mergand spre baie. Intru pasind incet pe gresia rece, ma indrept spre chiuveta si-i dau drumul. Imi bag capul sub jetul de apa rece, tresar la contactul acesteia cu pielea mea.

Brusc imi aduc aminte ca trebuia sa merg la Ariana, opresc repede apa si ies val-vartej. Nu imi mai iau nici geaca si uit sa inchid si usa. Alerg pe hol pana ajung la camera ei. Intru incet si am marea surpriza sa vad ca Ariana nu este. Usa de la baie era deschisa dar nici acolo nu era. Ies panicat din incapere alergand spre scari. Le cobor repede si ma indrept spre bucatarie sperand sa o gasesc acolo, insa degeaba, nici in bucatarie nu era.
Incep sa o caut prin toata casa alergand de colo-colo. Ariana nu era de gasit, oare unde o fi fata asta ? Incerc sa o sun insa nu raspunde. Mai incerc inca odata si inca odata dar nimic.

- Hai Ariana..raspunde..incep sa tip ca disperatu.

M-am asezat pe canapea dand agitat din picioare si frecandu-mi mainile. Ariana unde esti ? E periculos sa umble singura pe strazi, mai ales in starea in care se afla. Cine stie ce idee traznita ii mai trece prin minte.
Mai astept cateva minute, si daca nu vine merg sa o caut. Incerc din nou sa o sun, dar degeaba, nu raspunde. Minutele trec si ea nu mai apare, incep sa devin din ce in ce mai ingrijorat.

Ma ridic de pe canapea si merg spre usa de la iesire. Ma incalt rapid si chiar cand vreau sa pun mana pe clanta usi aceasta se deschide cu putere, ma dau cativa pasi in spate si fac ochii mari cand o vad pe Ariana intrand in casa si privindu-ma plictisita.
Ma enervez cand ii vad expresia fetei si incep sa tip

- Ariana, unde ai fost ? Nu stii ca e periculos sa umbli singura pe strazi ? Si la telefon de ce nu raspunzi ? Sau macar puteai sa lasi un bilet si sa spui ca pleci !! strig eu cat ma tin plamani

Ea se uita la mine la fel de plictisita si isi da ochii peste cap.

- Vrei sa nu mai tipi ? Lasa-ma in pace ! Stiu sa imi port si singura de grija, acum nu am voie sa mai ies ? Sau ce vrei sa insinuezi ? Ca ar trebui sa merg cu tine de mana ? Fi serios Dante ! Nu mai am cinci ani asa ca nu ma mai dadaci ca nu-ti sta bine. imi spune ea indiferenta, plecand spre camera sa.

Eu raman socat. Dupa ce ca imi fac griji pentru ea si ma agit atata, ei nici macar nu ii pasa. Ar trebui sa imi vad si eu de treaba mea, mda, pacat totusi ca nu pot.
Oftez lung si merg spre canapea asezandu-ma din nou pe ea. Amintirile trecutului revin iarasi, trebuie sa scap cumva de ele, insa cum ?

Habar nu am, dar m-am saturat ca ele sa stea mereu in umbra mea, si sa revina iar si iar. Nu mai vreau sa imi amintesc nimic ! Vreau doar sa traiesc prezentul si atat, fara amintiri si alte prostii. Dar presupun ca e si normal, adica sa stau in fiecare zi inchis aici, avand grija de Ariana..e imposibil sa nu imi aduc aminte de vremurile cand eram mic, si cand ai mei traiau.

Urasc faptul ca imi amintesc mereu aceste lucruri. Parca nici nu traiesc prezentul, ci trecutul.
Imi dau ochii peste cap resemnat si vreau sa ma ridic, insa chiar atunci o vad pe Ariana care se indreapta spre mine..


Melodia capitolului-