Manly as a girl.
Capitolul 1.
So let's start with the beginning.

Timp de optisprezece ani am fost o floare între flori, o prinţesă între prinţese, un soare între sori şi un curcubeu între curcubee. Timp de atâţia ani am avut tot ce mi-am dorit, de fiecare dată când am deschis gura, tati mi-a dat, de câte ori am vrut ceva ce alţi copii aveau, tati mi-a luat ceva mai bun de două ori, de câte ori am vrut să merg la capătul lumii şi înapoi, tati m-a dus, şi nu odată, oh nu, de două ori într-o săptămână.

Banii erau o joacă pentru mine, puteam să am câţi vroiam doar cu un singur - Vreau ! -, puteam să am orice băiat, orice prieten, orice vedetă la picioarele mele în câteva secunde. Cum? Pentru că orice om este destul de prost încât să se vândă pentru câteva bacnote de 100.000 de Woni şi cu promisiunea că îi voi pune o vorbă bună la - tati -. Dar cine este tati? De ce e atât de iubit şi important? Tati este unicul Yang HyunSuk, creeatorul a zeci de staruri KPOP şi cel care a pus bazele companiei YG ENTERTAINMENT, renumita companie care l-a adus pe PSY unde este în zilele noastre, iar eu sunt unica lui fiică adoptivă, Xiao Lu'Ana, unica femeie din viaţa lui pe care o iubeşte mai mult decât pe sine însuşi şi pentru care ar îngenunchea şi ar murii, numai ca ei să îi fie bine şi să o vadă zâmbind.

După o aşa o caracterizare, pe scurt ce-i drept, care este părerea voastră despre mine? V-o spun eu dacă nu ştiţi.

Fiţoasă. Enervantă. Rece. Arţăgoasă. Falsă. Nu? Total greşit, eu nu sunt ceea ce par, ştiu părerea oamenilor despre mine, de aceea m-am şi închis în mine, părerea este mereu aceeaşi şi taie adânc în suflet, nimeni nu a ajuns să mă cunoască îndeajuns de mult încât să afle cine sunt cu adevărat şi cât plânge sufletul meu. Persoana care să poată topii iceberg-ul din faţa mea încă nu s-a arătat şi nici nu prea cred că o să se arate prea curând. Trist atât pentru mine cât şi pentru curiozitatea voastră, nu?

- Lu'Ana, iubita mea, poţi te rog să vi în biroul meu? răsună vocea autoritară şi nervoasă (?) a tatălui meu din difuzorul telefonului, nici măcar observând că în urmă cu un minut şi jumătate i-am răspuns, probabil că gândurile mele m-au purtat pentru mult prea mult timp spre trecut, lăsând-ul pe tati să asculte liniştitul bâzâit al nimicului.

- Imediat appa*, am răspuns scurt şi am închis apelul, ridicându-mă din patul cald şi moale cu tragere de inimă.

Am păşit alene spre oglinda mare dintr-un colţ oarecare al camerei şi m-am privit tristă. Oh, atât de frumoasă şi atât de tristă. Pielea atât de albă şi catifeltă, faţă de copilaş inocent cu nişte ochi căprui şi mari precum cei ai unei căprioare, buzele pline şi senzuale, sprencene bine conturate, trup bine modelat, forme apetisante, picioare lungi, pulpe atrăgătoare şi un suflet atât de gol. Am ofatat dându-mi seama că risc să cad iar pe gânduri şi m-am grăbit să îmi iau capotul roz şi pufos pe mine, trântind uşa în urma mea, uitând că sunt doar în rochiţa de noapte care nu mai pentru luna Ianuarie nu trebuia să fie purată şi fără nimic în piciore. Ah, atât mi-ar mai trebuii, să răcesc unde nu trebuie şi să nu mai pot face copii.

Am înaintat vigilentă spre biroul tatălui meu, incercând să nu mă lovesc de pereţii holurilor numeroase şi himnotizante ce mi se arătau la fiecare colţ, casa semănând cu labirintul centaurului, iar în acest caz, eu eram prada care trebuia să ajungă cât mai repede la ieşire înainte să fie mâncată de bestie . Ahhh, stresul revine. De ce Doamne Dumnezeule nu a făcut un lift spre chestia aia de birou? Chiar trebuie să urc două etaje pe scări şi să mă lovesc de pereţii lui peşte în fiecare zi pentru că asa vrea Mister Daddy? Pentru ce avem atâţia bani dacă nici măcar un lift nu avem? Pentru nimic, nu putem odată să facem o investiţie folositoare. Nuuu. Trebuie să îi iei lui CL elicopter, lui TaeYang maimuţă dresată şi lui Lee SooMan un coşciug în Venezuela. Pe ce planetă populată de babuini cu fundul pigmentat trăiesc ?!

Simţeam cum gelozia şi nervii mă prindeau puţin câte puţin, paşii mei devenind mai gărăbiţi spre biroul tatei, care se afla la numai câţiva metrii depărtare. De ce nervi şi gelozie? De când tati i-a cumpărat lui Dara propriul ei tigru şi mie nimic, simt cum o nouă antipatie se naşte pentru tipa aia. Chiar dacă mie mereu îmi face poftele şi mă iubeşte, asta nu înseamnă că trebuie să mă ignore şi să mă trateze precum un copil de paisprezece ani şi pe alţii să îi ia sub- aripa afacerilor lui peşte putred -. Pentru numele lui Dumnezeu , sunt majoră! Vreau propria mea maşină, casă, propriul meu iubit şi să nu mai aud vreodată de KPOP. Mi s-a urât să tot văd dive peste dive ! Da-ţi-mi o pauză! Opriţi planeta, vreau să vărs! Chiar am să îi zic câteva domnului ăsta care crede că sunt încă un ţânc.

Ajungând în dreptul uşii, mi-am netezit părul lung ce îmi atingea spatele şi cu un aer de divă pusă pe scandal , exact cum am văzut că face Jessica'unnie* din SNSD mai tot timpul, am deschis uşa...

- AUZI TATI DAR DE CE EU ... dar nu, nu am mai putut continua, privirea lui spunea prea multe şi săgeţile polare mi-au atins parcă măduva spinării, otrăvindu-mă.

Stătea acolo, pur şi simplu, cu coatele pe birou şi jumătate de faţă ascunsă după mâini, rămânând la vedere numai ochii săi căprui şi inexpresivi, atât de reci şi plini de ură. Era nervos. Foarte nervos. Felul în care mă privea mi-a răcit definitiv gândurile şi orice dorinţă sau intenţie, făcându-mă să înghit în sec şi să tremur involuntar, părul de pe ceafă ridicându-mi-se şi parcă ceva în mine murind. Cine oare l-o fi enervat atât de tare? Şi mai important: Cum? Forţându-mi simţurile să se trezească la viaţă am închis în linişte uşa masivă din lemn, privirea sa încă fiind fixată pe mine, analizându-mi orice mişcare a corpului şi parcă privind mai adânc , găurindu-mi sufletul şi tot odată mintea. Era acceaşi atmosferă pe care o poţi simţii între o pradă şi un prădător, aproape puteai auzii cum sângele circulă prin vene în liniştea mortuară. Cu greu m-am întors cu faţa la el, auzind vocea aceea care îmi bântuia coşmarurile, rareori cei drept, cu acel timbru vocal cu care se adresează numai jigodiilor şi oamenilor uşori, dându-mi un simplu ordin de câine : Şezi.

Îmi era frică pentru mine, îmi era frică pentru ce urma. Niciodată nu l-am mai văzut aşa şi niciodată nu mi-a mai vorbit aşa. Era ceva nou, ceva ce nu îmi plăcea, ceva ce mă înspăimânta în privirea sa şi gândurile lui ... pe care nu aş vrea să le ştiu prea curând, deşii cred că le voi afla spre nenorocul meu. Am oftat, încercând să mă îmbărbătez singură în timp ce el şi-a ridicat chipul şi m-a privit cu milă (?) şi parcă cerând ajutor. Ajutor? Pentru ce oare?

- Lu'Ana, am o misiune pentru tine. Nu este uşoară, dar asta îmi va demonstra cine eşti cu adevărat şi cât de supusă îmi eşti. Taci până voi termina. Timp de când te-a născut mama ta şi te-a abandonat ca pe un câine, şi până a murit Elize, soţia mea care te-a iubit la rândul ei precum ochii din cap până şi-a dat ultima suflare , te-am tratat precum o prinţesă, ţi-am dat bani, o casă, o familie, iubire. Tot ceea ce un copil de vârsta ta are nevoie şi tot ceea ce un copil de vârsta ta în prezent nu are. Acum însă a venit timpul ca tu să faci ceva pentru mine , ceva mult mai mare şi da, nu mint, mult mai riscant. Accepţi sau vrei să te oblig să o faci? Cred că o să accepţi pentru că altă şansă nu ai. Ascultă cu atenţie. Lee SooMan, nenorocitul acela, a reuşit să ne şteargă numele din cărţile pline de recorduri, starurile noastre nu mai sunt staruri, starurile lui au ajuns vedete internaţionale, banii lui vin şi vin şi vin şi vin, iar ai noştrii pleaca, se scurg, totul se duce de râpă. De când cu reunirea celor din DBSK, totul a luat-o razna. TOTUL. După cum ştii, în ultimele zile am întâmpinat din ce în ce mai multe dificultăţi, iar acum trebuie să le remediem orice ar fi. Cum? Vom ataca dinăuntru. Lu'Ana, tu vei fi micuţa mea păsărică din aceea agenţie, te voi trimite ca şi un student din Beijing gata să facă orice pentru ei, să îşi dea şi sufletul numai să debuteze sub această agenţie. Îmi vei da în fiecare zi raportul, neomitând nimic şi pe nimeni, iar la final, când totul se va scurge vom ataca. Îl vom distruge, omorî, lichida, dar până acolo mai este....

- U-u-un student ? ... Cum adică student? am întrebat sfios, creierul fiind mai încet decât gura şi uitând de ordinul de a nu vorbii, acesta înjunghindu-mă cu o altă privire glaciară.

- Da, student. Vei fi sub acoperire, nimeni nu te va recunoaşte, te vei inflirtra în grupul ce urmează să debuteze în câteva luni, te vei antrena cu ei, vei vorbii cu ei, vei comunica şi îi vei stoarce de informaţii. Dacă vei fi descoperită nu numai că agenţia va pierde totul, dar şi tu îţi vei pierde viaţa. Oricât de mult te-as iubii scumpă fiică, eu te-am crescut, eu te omor. Accepţi sau vrei să îmi faci treaba mai uşoară şi să te ucid chiar în acest moment? a terminat acesta privindu-mă pătrunzător în ochi, făcându-mi respiraţia să mi se taie.

Am rămas şocată, tremuram din cap până în picioare. Omul care m-a crescut, pe care l-am numit tată atâta timp ar fi în stare să mă omoare pentru concurenţă, să mă distrugă pentru a îi distruge, să mă vândă pentru a le fi altora bine. Ce fel de om este acesta? Chiar numai Elize m-a iubit cu adevărat? Simţeam cum vreau să plâng, cum vreau să mă arunc de pe ceva înalt şi să nu mai simt durerea ce îmi otrăvea sufletul. Ce puteam să fac? Ce puteam? Dacă muream şi dacă făceam misiunea era aceeaşi chestie ... Îmi era frică pentru mine şi pentru ce va urma ... Dar totuşi am dat din cap în semn aprobator, ascunzându-mi chipul după firele lungi de păr pe care le voi mai avea pentru scurt timp, făcândul pe CEO să rânjească fericit. Acesta mi-a ridicat chipul şi cu o palmă uşoară mi-a bătut obrazul spunându-mi:

- Bine ai venit la bord, LuHan, apoi ieşii vijelios din cameră lăsându-mă să plâng în linişte.



appa - tată. (coreeană)
unnie - soră mai mare, se foloseşte doar în contextul fată-fată, nu se referă neapărat la -soră- ca şi legătură de sânge, persoană de s.e.x feminin care este mai mare ca tine in varsta.

Manly as a girl.
= Capitolul 2 =
I am able to feel too many things once.

Mă simţeam pierdută, ne-eu. Eram precum un râu desecat de sentimente, precum o mare plină de petrol, precum o zi în care soarele şi razele lui nici măcar nu au atins pământul fragil şi sensibil care implora atenţie şi consolare, eram un suflet pierdut care nu mai avea cale de întoarcere, nu mai avea o casă, o familie şi prieteni. Eram un nimic. Singurătatea izbeşte cel mai dur în locurile cele mai fragile pe care în vag încerci să le aperi cu orice preţ. Viaţa e imprevizibilă, ciudată, enervantă şi atât de confuză. Cum puteai să descifrezi ceva ce abia puteai înţelege? Nici cea mai mică coincidenţă nu are logică, totul este precum un puzzel pe care îl puteai descifra abia la finalul finalului, atunci când este mult prea târziu şi nu mai are nici un rost sensul acestuia.

Îmi era frică de mine, de cum arătam şi de LuHan. Niciodată nu mi-am imaginat că cineva precum appa îmi va face aşa ceva, nu puteam să accept că acel om rece şi dur care a urlat la mine şi mi-a zis că mă poate omorî în orice minut dacă nu fac cum zice el este persoana pe care am iubit-o cel mai mult şi în care mi-am pus toate speranţele, visele şi sentimentele atât de pure şi naive... De ce totul mereu trebuie să se termine aşa de prost? Fericirea chiar nu poate fi stabilă? ; vine, te lasă să îi simţi gustul rupt parcă din Rai şi apoi pleacă, lăsându-te să agonizezi pe treptele reci şi umede din cauza lacrimilor ale sorţii ale casei numite VIAŢĂ.

Am închis ochii şi mi-am pus mâna stângă pe umărul drept , creeându-mi un gol în stomac odată ce pielea fină a mâinii mele a atins porţiunea de umăr gol unde trebuia să fie părul meu lung, acum pierdut pentru totdeauna. Mi-am muşcat buza încercând să opresc un suspin de durere ce ar putea fi începutul unei noi runde de plâns, iar în autobuz chiar nu era un loc atât de perfect pentru asta. Prea multe feţe curioase mă priveau, prea multe şuşoteli se auzeau în spatele meu, prea multe complimente la adresa -- Băiatului drăguţ cu părul blond şi faţă de copilaş inocent - care stătea calm pe scaunul său şi privea lung pe geam probabil crezându-se într-un MV. Eram copleşită şi nu ştiam ce să fac în continuare. Noua mea personalitate îmi dădea de gândit mult prea mult. Oare cum să fie LuHan? Atât de multe variante şi toate atât de depărtate de realitate. Un singur lucru era sigur, oricând de mult aş urî SM ENT. şi KPOP-ul şi mai nou pe tata, nu sunt genul de persoană care să nu ducă o misiune până la capăt. Oricum, sună destul de amuzant să îmi bat joc de nişte adolescenţi hormonici şi prostuţi care cică vor să fie vedete sub numele unei dintre cele mai mari companii de industrie muzicală din Coreea, aşa poate voi putea să uit de tot răul ce mi-a fost dat.

LuHan.Xiao LuHan. Suna chiar foarte bine, un nume hot pentru un băiat hot ce urma să debuteze într-o trupă destul de mare, sub o agenţie mai mult decât puternică şi bănoasă. Un băiat fluent în engleză, mandarină şi coreeană, cu o voce de înger şi nişte aptitudini perfecte în ale dansului, cu un zâmbet provocator şi o personalitate modestă pentru care orice fată prostuţă şi obsedată ar cădea pradă doar de la un singur - Bună ! - . Partea amuzantă este doar una: el este eu, o fată care întâmplător este foarte bună la cosplay şi stă foarte bine cu actoria. Ciudat, nu? Tata se pare că avea planul acesta în minte de pe vremea lui Ştefan cel Şchiop. Poate de aceea am făcut actorie, balet şi scrimă încă de la cinci ani. Penibil, să creşti un copil pentru propriu interes, mai rău decât copii crescuţi pentru alocaţie cu Dero cu apă.

Autobuzul s-a oprit brusc din drum, făcându-mă să mă trezesc din gândit şi să dau cu capul într-o bară metalică. - Frânele mă-tii de şofer tâmpit. Cum dracu şi-a luat ăsta permisu? În timp ce o căra pe mă-sa în spate şi alerga pe câmp crezându-se Chuck Noriss? - am înjurat printre dinţi cât de încet am putut, frecându-mi instinctiv fruntea şi încercând să ameliorez durerea ce tocmai mi-a fost cauzată. Populaţie de cretini. Cineva o să aibă un cucui destul de urât cât de curând şi eu o să fiu aceea. Odată ce mi-am deschis ochii am putut observa stupefiată cum un băiat blond se afla în faţa mea, bine nu chiar în faţa mea, în genunchi, bărbia sa fiind pe pulpa piciorului meu stâng şi mâinile sale atigând podeaua murdară a autobuzului. Avea ochii închişi, era puţin încruntat şi părea speriat, dar chiar şi asa frumuseţea sa era răpitoare. E ceva ce englezii numesc - gorgeous -, dar ce eu numesc - perfecţiune vie - care întâmplător se află atât de aproape de mine în această clipă.

Părul lui avea o nuanţă aparte, un blond cu tente rozalii , ce se asemăna uşor cu pielea lui precum laptele ce părea să fie aşa de fină dându-i aura de păpuşă de porţelan pe care dacă o atingi se poate sparge în orice clipă. Genele sale erau lungi şi parcă date cu rimel, iar ceea ce era mai mult decât perfect erau buzele. Ah, cred că era să fac un stop cardiac numai ce le-am zărit. Culoarea lor era atât de atractivă, un roz apetisant care ascundea diferite senzaţii şi gusturi, fiind bombate şi parcă făcute din pluş ispitind atenţia flămândă a oricărui pământean. Dorinţele mele de vampir începeau să îşi facă loc în stomacul meu încetul cu încetul, iar dacă tipul nu se ridica de pe mine risca să fie violat în autobuz de către o bipolară ca mine. Blufez, sper.

- Kya... mianhaeyo, mianhaeyo ahjusti *, nu am fost atent, vă rog tă mă stcuza-ţi pentru nepoliteţea mea, nu am vrut ... - începu să se scuze tânărul, făcându-mă să rămân perplex pentru câteva secunde şi creeându-mi o stare de ameţeală datorată nenumăratelor plecăciuni ce le făcea.

Cred că e cel mai drăguţ accent pe care l-am auzit vreodată la un asiatic, iar eu cunosc foarte mulţi asiatici. Un coreean sâsăit. Cât de adorabilă poate fi acestă fiinţă? . Am zâmbit larg, puştiul tocmai mi-a încălzit sufletul şi fără să mă cunoască mi-a înflorit un zâmbet pe buze, ce avea aşa special de simţeam nemumăraţi fiori în stomac?

- Au, nu este nimic dongsaeng *, se mai întâmplă, nu trebuie să îţi ceri scu... STAI CE? TOCMAI MI-AI SPUS AHJUSSI? am ţipat făcând tot autobuzul să fie atent la discuţia noastră, iar bietul copil s-a înroşit din cap până în picioare uitându-se în podea şi plecându-şi capul în semn de regret dinnou, topindu-mi inima la peste 3000 de grade celsius..

Cred că vreau un fiu exact ca el.

(ﾉ◕ヮ◕)ﾉ*:･ﾟ✧

- Bine aţi venit la SM ENT. , eu sunt Lee Shin, secretara domnului Lee SooMan, aş putea ştii ce doriţi de la dumnealui? a întrebat cochet - drăguţa - secretară care incă de când am intrat pe uşa agenţiei mi-a zâmbit incontinuu, făcându-mă să mă întreb dacă chiar nu o durea faţa.

- LuHan. Xiao LuHan, ştie dumnealui mai bine , am răspuns scurt tăindu-i orice chef de a flirta cu mine ; cât îl pot urî pe nenorocitul ăla de HyunSuk în acest moment, o să fiu nevoită să rabd tuturor avansurilor tipelor gen pentru că sunt absolut superb/ă. Dezgustător.

Secretara s-a schimbat nu mai decât la faţă şi m-a poftit să iau loc pe un scaun pentru a îmi aştepta - înfăţişarea - în faţa lui Lee SooMan. Ah, aştept asta de ceva ani, incă un vis împlinit. Iupi, mersii tatii. Moş Crăciun o putea face mai bine totuşi, anul ăsta vreau să te calce un tractor condus de Lee MinHo, sper să mi se împlinească şi visul ăsta. Iar de coşciug şi pomană o să mă ocup eu, o să îl chem pe Shindong să danseze din buric şi pe Key să gătească, eventual şi pe T.O.P să citească Evanghelia în timp ce GD zice : AMIN! şi de dă drept Jackie Chan. Nu sună ambiguu?

Mi-am trântit geanta pe podeaua rece din hol şi m-am aşezat pe scaun, uitându-mă în jurul meu precum un căţeluş pierdut şi sprijinindu-mi capul de perete incercând să îmi calmez inima. Brusc eram foarte emoţionată fără nici un motiv concret. Eram aşa de obosită, lipsa somnului din noaptea trecută şi drumul lung până în Seul m-au extenuat complet, tot ce vreau acum este o pernă şi un pat unde să pot dormii până la ziua mea de naştere. Mi-am închis ochii şi am încercat să mă imaginez într-un loc frumos, departe de aglomeraţia urbană şi de stresul zilnic, departe de lume şi de tot ce ţine de ea, departe de tot. O pajişte verde, eu şi soarele blând ce să mă apere de tot, asta era tot ce ceream în acest moment. Linişte.

Na deon hansaram keudaeyaegaeman soksagineun seollaeimae...
Nuni bushin naae saesangi dwaeyeo kyeothae isseulthaeni....

Parcă aş fi în Rai, parcă aş putea să aud doi îngeri cum se armonizează şi îmi cântă pentru a mă face să mă simt protejată, parcă corpul meu intră într-o transă adâncă, parcă aş fi într-o moarte clinică. Dacă am murit şi am ajuns unde trebuie, iar aceste voci sunt destinate să le urmez spre fericire , o să le urmez cu preţul celei de a doua vieţi, căci timbrul vocal este mult prea puternic pentru a rezista tentaţiei de a nu îl urma, căci versurile ajung mult prea adânc lăsând amintirile să sângereze într-o pace sinistră, căci totul sună mult prea perfect, demn de Eden şi de viaţa dulce din el. Oh, Doamne, chiar în faţa uşii lui Lee SooMan, pe un scaun din plastic a trebuit să mor ? Chiar astăzi 3 feb...

- LuHan? Xiao LuHan? Poţi intra, se auzii vocea piţigăiată a târ... tinerei secretare care a speriat vestul şi pe mine odată cu el, făcându-mă aproape să cad de pe scaun, iar cele două voci angelice să se dizolve.

I-am aruncat un zâmbet scârbit şi am intrat în birou, simţindu-mă ca şi cum aş merge în Iad. M-am îmbărbătat şi mi-am luat inima în dinţi, păşind în camera torturii ce îmi va rezerva un viitor ce trebuia să îl trăiesc sub o nouă îdentitate.

- Kya... mianhaeyo, mianhaeyo ahjusti * - Doamne, îmi pare rău, îmi pare rău domnule ( ahjussi - persoană mai învărstă de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) masculin aka bătrân, moş )
dongsaeng - frate mai mic, nu are legătură neapărat cu legăturile de sânge, persoană mai mică decât tine în vărstă indiferent de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc).