Buna! Acesta este primul meu fic asa ca va rog sa fiti mai ingaduitori cu mine. Totusi criticile constructive sunt binevenite. Dupa cum spuneam acest fic este despre Sakura si Sasuke bazat pe actiunea serialului Naruto Shippuden si are ca punct de plecare episoadele 212-220 (cred ca alea erau nu mai stiu sigur), mai exact, totul incepe cu putin inainte de plecarea lui Naruto in acea misiune secreta de rand S. Inca nu sunt foarte sigura de cum se va termina povestea (totusi vreau sa aiba un final care sa nu influenteze actiunea propriu-zisa a episoadelor, stiti ca filmele Naruto) si nici titlul nu cred ca va ramane acesta, de aceea astept sugestiile voastre.
Sper sa va placa !





Capitolul I Amintiri

        Am apasat pe clanta si usa de la camera mea s-a deschis cu un scartait usor. Am pasit in intunericul ce invaluia camera, bajbaind dupa intrerupatorul lampei. Dupa ce l-am gasit in sfarsit, am aruncat o privire spre ceas. Era trecut de ora unsprezece, dar cu toate astea nu imi era somn. Se intamplasera atat de multe lucruri in ultima vreme asupra carora nu am avut timp sa reflectez, incat simteam ca o sa-mi explodeze capul. Am tras draperia si m-am asezat langa fereastra deschisa, privind melancolica cerul senin si instelat pe care domnea o luna plina, palida.
        Era o seara linistia. Tacerea noptii era din cand in cand intrerupta de cantecul greierilor sau de pasii vreunui satean grabit sa ajunga la culcare dupa o zi grea de munca. Adevarul e ca de cand Konoha fusese distrusa, mai toate zilele erau grele fiind cu toti preocupati cu reconstructia cat mai rapida a satului. De parca asta n-ar fi fost de ajuns, Madara mai si declarase razboi celor 5 mari natiuni. Partea buna era ca Tsunade-sama isi revenise in sfarsit din coma in cursul acestei zile si putea sa-si reia titlul de hokage pentru a ne indruma ce sa facem in continuare. Asta ar fi trebuit sa fie un motiv de bucurie, insa cumva eu tot ma simteam trista. Si aveam si motive.

        M-am aplecat incet spre noptiera, intinzand mana. Am apucat fotografia si am revenit la locul meu de langa geam. In ea eram noi, fosta echipa 7. Fusese facuta in urma cu mai multi ani, la scurt timp dupa ce am absolvit academia si am format o echipa. Am privit cu nostalgie chipurile celor din poza. Eram cu totii fericiti, chiar daca expresiile de pe fetele lui Sasuke si Naruto exprimau mai degraba indignare. Niciodata nu s-au inteles, se certau tot timpul, dar de fapt erau cei mai buni prieteni. Erau exact ca fratii. Am simtit cum un suras plin de nostalgie mi se schiteaza pe chip, amintindu-mi de momentele frumoase si amuzante petrecute impreuna. Imi era dor de acele vremuri. Cine s-ar fi gandit pe atunci ca echipa 7 se va destrama, ca Sasuke va pleca la Orochimaru, ca mai apoi sa se alature celor din Akatsuki vrand sa se distruga intreg satul? Cred ca nimeni...Altfel lucrurile ar fi stat diferit acum.

        Am simtit cum o adiere imi mangaie fata, jucandu-se cu o suvita din parul meu. Mi-am ridicat pentru un moment privirea de la poza si m-am uitat din nou afara, vazand ca acum cerul era acoperit de cativa nori. Era o noapte linistita, exact ca asta cand, in urma cu trei ani, Sasuke s-a decis sa paraseasca satul. Am incercat sa-l opresc, i-am marturisit ce simteam eu pentru el si l-am implorat sa ramana. Insa…am esuat. Atunci am crezut ca am facut tot ce-am putut pentru a-l convinge sa se razgandeasca. Dar m-am inselat. Mai mult decat atat, i-am pus lui Naruto o povara imensa pe umeri, rugadu-l sa-l aduca inapoi pe Sasuke. Mi-a promis, fara tragere de inima, ca va face acest lucru si el a incercat intr-adevar tot ce i-a stat in putinta pentru a se tine de promisiune, in timp ce eu m-am dovedit total inutila.
        Apoi am inceput antrenamentele cu doamna Tsunade si am devenit mai puternica. Totusi nici Naruto nu a stat degeaba 2 ani si jumatate, astfel ca acum a devenit eroul satului. Intotdeauna si-a urmat calea ninja, si a incercat sa devina din ce in ce mai puternic prin propriile puteri, sa se faca recunoscut si admirat de catre toti. Niciodata nu a renuntat sa faca un lucru, chiar cand parea ca nu mai exista speranta, dand dovada de o ambitie extraordinara. De aceea il admir foarte mult. Mereu si-a pus prietenii pe primul loc iar daca au fost in pericol a facut tot posibilul pentru a-i salva.

        A facut atatea lucruri pentru toti, dar si pentru mine! Insa eu nu am fost in stare sa fac nimic semnificativ pentru el. Tot ce-am facut a fost sa-i ranesc sentimentele mintindu-l ca il iubesc. De fapt… nu a fost o minciuna in totalitate, chiar tineam foare mult la el dar nu in acel fel, ci ca la un frate. Am fost o proasta sa sper ca va crede ceea ce i-am spus. Probabil ca nu m-am gandit niciun moment ca va crede toate acele lucruri fara ca macar sa clipeasca, totusi am incercat. Am sperat ca va renunta la acea promisiune si nu-l va mai cauta pe Sasuke pentru a nu se mai pune pe sine in pericol. Dar se pare ca face acest lucru pentru vrea, pentru ca inca il mai considera prietenul sau si vrea sa-l ajute. Si eu imi doresc ca el sa se intoarca in Konoha si sa fie totul cum era inainte. Dar nu e asa de simplu.
        Astfel, nereusind sa-l conving pe Naruto, m-am dus de una singura dupa Sasuke cu gandul de a-l ucide chiar eu, incercand sa uit de tot ce am simtit pentru el vreodata. I-am spus sa ma ia cu el, iar eu am fost din nou fraiera crezand ca va face asta. A incercat sa ma ucida, chiar de doua ori si, bineinteles, Naruto m-a salvat din nou. Daca nu ar fi aparut la timp acum as fi fost moarta. Asadar, am esuasem din nou.

        Revenind la realitate, am simtit cum o lacrima mi se prelingea pe obraz si cade pe rama fotografiei pe care inca o tineam in mana. Plangeam. Plangeam de furie ca nu eram in stare de nimic, ca procedam intotdeauna gresit. Nu mai suportam sa fiu inutila. Trebuia sa fac ceva. Dar ce…?
        Am incercat sa ma opresc din plans, m-am ridicat, punand la loc poza si m-am bagat in pat. Am stins lampa si am inceput sa privesc tavanul, gandindu-ma la o solutie, dar nu imi venea nimic in minte. Decat sa ma duc din nou dupa Sasuke. Insa aveam nevoie de un plan mult mai bun de data asta. Un plan care sa nu ii includa pe Naruto si pe ceilalti. Daca ar fi aflat ce puneam la cale, probabil m-ar fi incuiat intr-o celula si ar fi aruncat cheia doar ca sa se asigure ca nu incerc iar nimic periculos si necugetat. Totusi aveam nevoie de cineva precum Kiba sau Sai pentru a-i lua urma lui Sasuke. In niciun caz nu puteam apela din nou la ei. Asadar trebuia sa gasesc pe cineva dispus sa ma ajute si care nu ar incerca sa ma opresca, cineva care are abilitatea de a detecta o anumita persoana si care sa stie cateva despre Sasuke si despre ascunzatorile sale, cineva….


Imi cer scuze ca acest capitol nu are si dialog dar promit sa ma revansez!

Buna! Imi place ficul tau, este dragut! Ideea nu e tocmai originala, dar sper s-o continui tu original! Am inteles ca te inspiri din Naruto Shippuden, dar sper ca acest fic sa se termine cand Sasuke si Sakura se iubesc( iubirea celor 2). Am mai intalnit ficuri, inspirate din Naruto Shippuden, dar unele nu s-au terminat cu un final fericit pentru cei 2, dar oricum poate si tu vei termina ficul cand ei se iubesc! Oricum mie una imi place titlul ficului tau! Astept nextul si te-as ruga sa ma anunti cand il pui te rog! Spor la scris! Ja ne! <3

Buna! Ms ca m-ai anuntat! mi-a placut foarte mult capitolul, a fost interesant! Oare cine este acel cineva, cumva Kabuto? Naruto e idiot, a trezit-o pe Sakura din visul ei explicativ! Ce misiune va primi Sakura? Legata de Sasuke? Astept nextul si anunta-ma cand il pui, please! Spor la scris! Te dulce!
P.S. PRIMA!

Rosalline a scris:

Hey bunaaaa! Ms de anunt Mi-a placut capitolul!

M-a amuzat la inceput saracul Naruto. El o pateste mereu

Pana la urma Sakura renunta la planul ei? Ca eu asta nu am inteles....

Totusi cred ca persoana din vis e Kabuto...Parerea mea

Anunta-ma la next si succes la scris

Ma bucur ca ti-a placut. Referitor la planul Sakurei...citeste in continuare si o sa aflii!

Buna ! Am ajuns si eu pe aici si chiar m-ia placut ce am citit , adica pentru primul fic te descurci foarte bine .
Sunt chiar curioasa sa vad ce misiune va primi Sakura si ce se va intampla cu planul ei , deci hai cu next-ul !
Spor la scris si la multe ideei geniale in continuare !

P.S. sper sa ma anunti si pe mine cand vei posta next-ul .

Prima! Dau edit maine!

Uuuu oare ce o sa vorbesca??
Oare Karin ii va spune Sakurei ceea ce vrea sa stie?? Abia astept sa vad ce se va intampla mai departe Si daca va fii sa il gaseasca pe Sasuke sa speram ca nu va fii un badaran ca de fiecare data
ca mai anuntat de next
Spor la scris in continuare si sa ai parte de multe idei bune
~Sayonara~

Prima! Dau edit maine , caci acum imi e ataaat de somn....Noapte buna

Edit:

Buna ! Multumesc mult pentru anunt !
Capitolul a fost frumos si abia astept sa vad ce se va intampla in continuare , deci hai cu next-ul !
Spor la scris si la multe ideei !
Pana data viitoare te-am pupacit dulce !

P.S. sper sa ma anunti si pe mine cand vei posta next-ul

Iar am intarziat cu nextul, imi cer scuze. Dar se apropie tezele si am mult de invatat. Voi incerca sa scriu mai mult pe timpul vacantei de Paste.
Nu stiu cat de bine mi-a iesit acest capitol, dar sper sa va placa. Daca data trecuta am avut prea mult dialog, acum nu mai e deloc.
Va multumesc ca imi cititi ficul si ca imi lasati comentarii. Totusi as vrea sa fiti putin mai critici daca se poate, pentru ca fiind primul meu fic (si primea mea scriere de mai mare intindere, avand in vedere ca refuz cu incapatanare sa particip la concursurile de creatie de care ne spune tot timpul profesoara de romana) nu pot sa-mi dau singura seama unde gresesc, unde mai am de lucrat.
Acum am sa va las sa cititi ficul.




Capitolul V Sentimente inghetate


        -Mama? Tata? am strigat intrand in casa.

        Am asteptat cateva secunde, dar cum nu veni niciun raspuns mi-am dat seama ca erau plecati. In acest caz, puteam sa alcatuiesc linistita un plan. Dar mai intai, masa! Am amanat-o atat de mult incat acum stomacul meu se revolta, scotand sunete din ce in ce mai puternice si mai dubioase care rasunau pe hol. M-am descaltat si apoi m-am dus direct in bucatarie, oprindu-ma in fata frigiderului. L-am deschis si am inceput sa ma holbez la mancarea care era acolo –sau mai bine zis care nu prea era. Cam batea vantul… Totusi am gasit o portie de ramen pe care am luat-o si am pus-o pe masa, asezandu-ma pe scaun. Am inceput sa mananc absenta, gandindu-ma la ce urma sa fac.

        Dupa vreo cinci minute am lasat balta pranzul si m-am dus in camera mea. Intrand acolo, m-am repezit la un sertar in care am inceput sa scotocesc dupa o harta. Am intins-o pe pat si asezandu-ma, m-am aplecat peste ea, studiind-o. Am scos si hartia din buzunar si, uitandu-ma cand la ea, cand la harta, mi-am confirmat banuielile. Exact cum credeam! Locurile pe care le mentionase Karin nu erau departe de cel in care trebuia sa-mi duc la bun sfarsit misiunea. Totusi era o distanta. Insa trebuia sa profit de faptul ca era una relativ mica. Locatiile acelea erau oarecum in drumul meu –unele- asa ca ma gandeam ca pot sa ma abat putin si sa le verific. Dar daca il gaseam pe Sasuke? Ce aveam sa fac? Oare daca il voi ruga sa ma astepte pana termin misiunea oficiala si apoi sa ma intorc, va fi de acord? Hm…ce intrebare stupida puteam sa imi pun si eu. Daca se intampla asa ceva trebuia sa renunt la misiune si atunci cand Ino si Choji vor aparea si ei si isi vor da seama ca lipsesc, cu siguranta nu vor crede ca mi-am luat liber sau ceva asemanator.
        Acum ca veni vorba de Ino…oare si-a dat seama de ceea ce am de gand sa fac? Nu e proasta si cand vrea, poate sa stie ce se intampla cu mine, oarecum. Iar faptul ca nu a spus nimic nici cand am reactionat eu ca o nebuna nici cand am hotarat sa raman sa o pazesc pe Karin, ma face sa cred ca si-a dat seama. Si privirea aceea banuitoare pe care mi-a aruncat-o inainte sa plece…Parca spunea ceva de genul “Nu stiu ce pui tu la cale, dar o sa descoper eu, iar daca e ce cred eu ca e, fii sigura ca nu o sa te las sa iti pui planul in aplicare, deci ai grija ce faci”. Sau poate era doar impresia mea. Si totusi…daca era asa? Si daca ii va spune lui Tsunade-sama? Dar ce ar putea sa ii spuna? Macar si-a dat seama ce-i cu mine? Daca da, atunci chiar o sa faca asta? Si atunci sa renunt la plan? Off, prea multe intrebari si niciun raspuns.

        Am pus harta deoparte si m-am intins pe pat incercand sa-mi fac ordine in ganduri. Poate ca imi faceam degeaba griji in legatura cu Ino. Si in plus, ea era intr-o misiune acum, asa ca nu avea cum sa ma opreasca. Prioritatea mea era sa fac cat mai repede un plan pentru a putea sa plec din sat. Daca nu ma grabeam, in curand cei de la Divizie aveau sa scoata de la Karin acele informatii in cele din urma, iar daca se intampla asta nu mai puteam sa plec nicaieri pentru ca riscam sa fiu prinsa.
        Mai rau chiar, daca il gaseau pe Sasuke inaintea mea…si daca…ei bine…daca…Nici nu ma puteam gandi la asta. Nu puteam lasa sa se intample asa ceva! Nu! Si din nou intrebarea: atunci ce ar trebui sa fac? Sa ma duc dupa el? Desi nu imi placea sa recunosc, Karin avea dreptate. Nu va fi atat de usor pe cat imi imaginam eu. De fapt, nici nu credeam ca va fi usor. Ce urma sa fac daca Sasuke imi spunea verde-n fata ca nu vrea sa merg cu el? Dar daca nu se mai obosea sa zica nici macar asta si incerca direct sa ma ucida exact ca data trecuta? Si daca reuseam cumva sa il conving, ce aveam sa fac apoi?
        Deja simteam dureri de cap de la atatea intrebari inutile. Era adevarat ca trebuia sa iau in calcul orice posibilitate, dar nu aveam cum sa prevad totul.
        Ridicandu-ma in capul oaselor, am incercat sa nu ma mai gandesc la nimic altceva decat la un plan, la cum sa plec sa cercetez toate ascunzatorile alea fara sa observe cineva. Abia apoi puteam sa imi framant mintea cu raspunsurile la acele intrebari.
Am tras din nou harta spre mine si mi-am concentrat toata atentia pe ea. Haide, Sakura, gandeste! Usor de zis, greu de facut. Bine. Sa vedem ce avem…Stiu unde trebuie sa caut, doar sa gasesc momentul potrivit…Maine trebuia sa plec intr-o misiune si…Misiunea! Mai bine incepeam sa-mi fac bagajul, poate imi venea vreo idee in timpul asta.

        M-am dat jos din pat si am cautat intr-un dulap un rucsac. Dupa ce l-am gasit, am inceput sa-l umplu cu tot felul de lucruri: haine, arme, trusa de prim-ajutor si nu in ultimul rand, mancare. Terminand un pic cam repede, am incercat sa imi mai fac de lucru, punand in ordine tot ceea ce nu era la locul lui. Nu dura nici aceasta prea mult deoarece camera mea nu era tocmai dezordonata. M-am asezat pe podea, stand sprijinita de pat, cu capul dat pe spate.
        Acum chiar trebuia sa ma gandesc la un plan. Daca as fi putut sa ma folosesc cumva de misiunea asta…Asa trebuia sa si fac pentru ca nu se stia cand voi mai fi trimisa din nou intr-o misiune, care sa aiba de altfel si un traseu asemanator cu aceasta. Sa cercetez inainte sa ajung la destinatie nu ar fi fost cea mai buna idee. Dar nici la intoarcere nu puteam sa fac asta, intrucat aveam sa fiu insotita de Choji si Ino. Daca as putea sa fiu in doua locuri deodata…Era imposibil asa ceva …
        Sau nu ? As putea incerca…sa ma folosesc de o clona. Sa trimit clona sa culeaga plante medicinale in timp ce eu il cautam pe Sasuke…ar fi fost o idee. Dar nu stiam cat ar putea dura. Si nici cat puteam tine tehnica activata. Chiar daca aveam un control foarte bun al chakrei, nu eram atat de buna la tehnica clonelor umbrei precum Naruto. Ar trebui sa fie relativ usor avand in vedere ca ceva mai simplu decat culesul unor buruieni –pardon, plante- nu exista, deci nu aveam de ce sa-mi fac griji in legatura cu o eventuala lupta pentru clona. Trebuia sa-mi fac griji pentru mine. Daca intram eu intr-o lupa, as fi putut sa-mi pierd concentrarea necesara pentru pastrarea jutsului. Si nici daca consumam multa chakra nu prea era de ajutor. Dar merita sa incerc macar. Asa as fi putut castiga ceva timp cu asta.

        Fara sa-mi dau seama, am inceput sa ma plimb prin camera, analizand aceasta posibilitate. Ar fi putut sa mearga. Nu mai incercasem asa ceva dar pentru toate exista un inceput, corect? Acum ca stabilisem asta trebuia sa ma gandesc ce voi face mai departe. Si din nou, era prea complicat. Ce aveam sa fac daca il gaseam pe Sasuke? Existau n variante! Dupa cum am mai spus, putea sa ma ucida pe loc. De aceea trebuia sa fiu atenta. Daca era de acord –putin probabil, totusi trebuia sa sper- atunci trebuia sa il conving cat mai repede posibil sa se intoarca in sat. Iar daca nu reuseam…atunci sa raman cu el si sa iau parte la planul diabolic de a distruge Konoha? In niciun caz, daca se ajungea la asta trebuia sa ma ocup personal de el. Si oare as fi fost in stare? Data trecuta nu am putut. Data trecuta…
        Am scuturat din cap incercand sa-mi blochez toate acele ganduri si m-am indreptat spre fereastra. M-am uitat un moment la ce se intampla dicolo de ea, apoi mi-am zis ca ar fi bine sa iau un pic de aer pentru a-mi limpezi mintea. Poate asa gaseam si niste raspunsuri la intrebarile mele.

        Am iesit cu pasi greoi din casa si am inceput sa merg fara sa stiu unde. M-am lasat purtata de picioarele mele intr-o directie oarecare. Cerul era acoperit in totalitate de nori vinetii si nicio raza de soare nu mai patrundea printre ei, amenintand astfel ca urma sa inceapa o ploaie, Vantul incepea sa bata din ce in ce mai tare, ridicand praful si frunzele cazute, purtandu-le intr-un vartej de-a lungul strazii. Am simtit un zambet amar pe chip, dandu-mi seama ca nu era o diferenta prea mare intre gandurile care imi navalisera in minte si vartejul de frunze, ce se invarteau neincetat.
        Oare de ce faceam asta? De ce ma puneam in pericol? Si pentru cine? Pentru mine, pentru Naruto sau pentru Sasuke? Poate pentru toti trei. Nu stiu. Eram perfect constienta ca asta era probabil cel mai prostesc si mai necugetat lucru pe care il facusem in viata mea. Si poate chiar ultimul pentru ca daca nu reuseam, muream ori eu ori el. Daca nu reuseam sa-l fac sa se razgandeasca, mai ramanea sa-l ucid eu insami. Si nu stiam daca puteam. Data trecuta cand am incercat asta, am esuat. Credeam ca sunt pregatita dar ma inselasem. Am fost incapabila din cauza sentimentelor mele. Insa asta trebuia sa se schimbe acum. Nu puteam sa dau gres din nou. Nu puteam! Trebuia sa fac ceva.
Dar sa-mi neg adevaratele sentimente nu era o solutie. M-as fi mintit singura daca imi spuneam ca el nu mai insemna nimic pentru mine. Facuse o gramada de lucruri pentru care acum ar fi tebuit sa il urasc si sa-mi doresc sa-l vad mort. Ce simteam eu pentru Sasuke nu putea sa dispara asa, dintr-o data.

        Un strop rece ca gheata imi ateriza pe obraz si aluneca incet pe fata mea. Pentru o clipa am crezut ca am inceput iar sa plang. Cred ca m-as fi luat singura la bataie daca se intampla asta pentru ca plansesem prea mult in ultima vreme si, cum era de asteptat, asta nu a rezolvat nimic. Ridicandu-mi privirea am vazut ca incepuse sa ploua. Mi-am continuat indiferenta drumul pe strada pustie, prin ploaia ce ma invaluia la fel ca si gandurile mele ce devenisera din ce in ce mai asurzitoare.
        Nu era nimeni prin preajma care sa vada ce simteam, care sa poata intelege ce era in inima mea. Nici macar eu nu stiam. Si asta ma enerva. Simteam tot felul de lucruri: confuzie, teama, nesiguranta si alte lucruri legate de Sasuke.
        Amintirea lui era mai tot timpul prezenta in mintea mea. In momente ca acestea, cand eram singura si nu imi ocupam timpul cu ceva, ma invadau tot felul de ganduri. De la plecarea lui din sat, facusem tot posibilul sa merg mai departe si sa ma comport ca o persoana puternica. Cu toate acestea, adevarul este ca nu ma impacasem cu faptul ca Sasuke se dusese de bunavoie la tipii rai. Ma torturau zi de zi intrebarile de genul “dar daca?”. Dar daca as fi incercat sa fac mai mult pentru a nu-l lasa sa plece? Dar daca as fi strigat dupa ajutoare? Si daca as fi fost, pur si simplu, capabila sa incerc sa vad mai devreme dincolo de tipul aratos si sa ii inteleg suferinta cauzata de pierderea intregii familii, sa-l fac sa se deschida in fata noastra, a prietenilor sai? Cu siguranta totul ar fi fost diferit acum. De aceea credeam ca eu purtam cea mai mare parte din vina.

        Totusi asta nu mai conta prea mult acum. Degeaba regretam cele intamplate, nu puteam da timpul inapoi pentru a indrepta lucrurile. Trebuia sa las trecutul deoparte si sa am grija de ceea ce era in prezent, sa fac ceea ce trebuie pentru a nu mai avea remuscari din nou. Bine, si atunci ce ar trebui sa fac?
        Enervandu-ma, am lovit cu piciorul intr-o balta, udandu-ma si mai mult decat eram deja. Iar imi puneam aceeasi intrebare stupida. Poate ca era momentul sa termin cu intrebarile la care oricum se parea ca nu reuseam sa gasesc raspunsuri si sa actionez. Speram ca aveam sa stiu ce voi face la momentul potrivit. Dar imi era teama…Imi era teama sa nu fac ceva gresit...
        Un zgomot puternic ma aduse la realitate. Fulgere puternice sagetau vazduhul in departare. Mi-am dat seama ca ma indepartasem un pic cam mult de casa si incepuse sa ploua si mai tare. Daca mai stateam mult acolo aveam sa racesc si nu mai puteam pleca apoi nicaieri. M-am rasucit pe calcaie si am luat-o la fuga pe unde am venit. Nu stiu daca mai avea sens sa ma grabesc sau nu din moment ce eram uda din cap pana in picioare, dar am hotarat sa nu mai zabovesc totusi. Picaturi mari si reci de ploaie imi izbeau fata din toate partile, fortandu-ma sa-mi inchid ochii.

        In cele din urma am ajuns acasa. M-am dus direct la baie, lasand in urma mea o dara de apa de podea. Intentionasem sa ma grabesc pentru a putea apoi sa mai pun la punct anumite detalii. Insa apa calda de la dus, care imi deznoda muschii spatelui si imi calma pulsul ma facura sa mai aman acest lucru. Intr-un final n-am mai putut rezista altor ganduri si idei care-si faceau loc in capul meu. Am inchis apa, m-am sters cu prosopul si mi-am luat pe mine un tricou vechi si niste pantaloni de trening gri. Mi-am frecat din nou parul cu prosopul, apoi am trecut repede peria prin el.
        Am tasnit afara din camera sa vad daca intre timp parintii mei se intorsesera. Inca nu. M-am intors, hotarata sa ma bag in pat, dar m-am dus la obisnuitul meu loc de langa fereastra. Ploaia lovea cu putere in ea. In intunericul care se instalase afara se puteau vedea siluetele inalte si neclare ale copacilor, unduindu-si crengile in bataia vantului.

        O idee imi fulgera prin minte: sa plec chiar in acea noapte pentru a mai castiga timp. Dar nu era posibil. In primul rand pentru ca turna cu galeata, iar in al doilea rand - vechea poveste- paza satului era bine asigurata.
        Mi-am sprijint capul de geam si am inchis ochii, ascultand zgomotul ritmic al ploii. In minte imi aparu un sir de imagini cu el. Nu intelegeam de ce ma gandeam mereu la el. Trebuia sa mi-l scot din minte. Trebuia sa uit tot ce simteam pentru el, ceea ce era dificil. Ajunsesem la o hotarare in urma acelei dupa-amieze. Pentru a putea face ce era bine, pentru a-mi atinge scopul, trebuia sa imi inghet sentimentele fata de el. Nu sa le neg, ci sa le ascund adanc inauntrul meu, undeva in spatele unui zid gros de gheata, sa nu le las sa se intensifice si sa nu imi mai influenteze deciziile.
        M-am ridicat incet si apoi m-am prabusit pe pat, obosita. Mi-am strans pleoapele, straduindu-ma sa nu ma mai gandesc la el si am incercat sa adorm.