Lola123 a scris:

Deci ma superi rau de tot ! Te rogpune nexul ala nenorocit, pana nu mor aici ! Nu intelegi ?iti ador ficul, si imi doresc sa pui continuarea plsss . Te rogg ! aaa da ! Sa ma anunti sipe mine candil pui te rog

Hei, buna! Ma bucur enorm ca iti place ce scriu eu. Nu credeam ca o sa ma roage cineva, dupa ce a comentat deja la capitol, sa aduc nextul mai repede. Din pacate nu pot sa il pun inca pentru ca nu e chiar gata, iar eu mai am de facut cate ceva pentru scoala. Dar te asigur ca il termin pana vineri seara cel tarziu.

Vineri seara ?Esti nebuna ?Atat de tarziu ? Tu nu vezi ca lumea moare aici si tu esti criminala ca nu bagi cap ?(Ma calmez , ma calmez )
Revenind imi place ficul este superb si sincer nu prea am mai intalnit asa gen de fic .
Imi place ca esti prietena cu suspansul (ma bucura enorm ), dar nu si in situatia asta .Ar fi momentul sa il vinzi pe domnul " suspans " si sa o inchizi in creier pe doamna " inspiratie " .
Nu esti prima si eu incerc sa prind inspiratia .Iti vine sa crezi am prinso ieri si azi , domnul " suspans " o ajuta sa scape .Of of .
Hai sa nu ne mai lungim .Astept next-ul si sa ma anunti .papa

Edit! De data asta sper sa nu mai uit
 
Edit: Si nu am uitat , am fost doar plecata.    Inca o data iarta-ma.  Iar am intarziat cu editul , dar...nu e vina mea.   Vinovatul este tata , care m-a luat pe nepregatite si m-a dus in varf de munte.  Asta da vacanta lunga , fara sa citesc minunatele ficuri pe care voi le scrieti
Acum , revenind la capiol vreau sa spun ca e superb.  Eram tot mai nerabdatoare sa aud mai multe din discutia celor doi , dar trebuia Sakura sa se impiedice.  Imi era frica sa nu cumva  Sasuke sa o faca una cu pamantul , dar nu a facut-o iar asta e bine dupa mine.   Acum ca veni vorba de Sasuke , ce ascunde?   Si mai ales e despre Sakura?   Vai cat de mult am sperat ca Sakura sa afle ce ascunde , chiar voiam sa stiu.   Esti lea!   Oricum sfarsitul mi-a placut cel mai mult.   Vai ce as fi facut cu usa aia daca eram in locul Sakurei.   Adica , chiar a incuiat-o , nu ca n-ar putea scapa , dar chiar a incuiat-o.   Sasuke , Sasuke nu te poti descurca cu o fosta coechipiera.   Acum , sa fim sinceri , habar nu ai ce poate Sakura.   Sper sa aduci cat mai repede next-ul si sa ma anunti si pe mine chiar daca sunt atat de rea si nu vin la timp cu editul.   Pot sa fiu prima si de o suta de ori dar daca nu dau edit la timp nu mai are nici un farmec.   Oricum , spor la scris.   Deny te   si iti ureaza succes in tot ceea ce faci 

Heiii!
Am început să-ţi citesc ficul încă din primele zile când l-ai postat, adică acum o lună şi ceva. Ruşine să-mi fie şi scuze că nu am comentat până acum dar ... mă roade nerăbdarea. Aştept şi aştept continuarea şi nimic. Dar, e de înţeles dacă ai vreo problemă ori personală, ori cu computerul. Însă sper să postezi capitolul cât mai curând şi să mă anunţi şi pe mine.
Bye, bye!

Pai, in primul rand, imi cer mii de scuze ca am adus nextul dupa atata timp. Probabil ca unii dintre voi erau foarte nerabdatori sa afle ce se intampla mai departe. Motive pentru intarziere mea as putea sa va ofer la infinit, dar sunt irelevante.
In al doilea rand, v-am spus data trecuta ca am sa incerc sa scriu un capitol din perspectiva lui Sasuke si asta am si facut. Ei bine, nu este un capitol intreg, ci doar prima parte care e cam miniscula, dar sper ca mi-a iesit cat de cat.
Va urez lectura placuta!

Capitolul X

Din perspectiva lui Sasuke

        Nu cred ca m-am simtit in viata mea atat de nervos pe cineva. De fapt, nici nu stiu daca aceasta furie inexplicabila i se datoreaza ei in totalitate. Si pe langa asta mai e ceva…ceva ce nu imi pot da seama ce reprezinta. Poate doar mai multi nervi, nimic care ar trebui sa ma ingrijoreze, m-am gandit eu in timp ce parcurgeam lungul coridor, abtinandu-ma sa nu fac cale intoarsa pana la Sakura. Pana la urma ea nu avea nicio vina –exceptand faptul ca se nascuse si ca venise pana aici pentru a-mi face viata un calvar. Dar asta era o cu totul alta poveste. Cel din cauza caruia ma aprinsesem eu in halul asta, exteriorizandu-ma in preajma Sakurei – care nu facuse altceva decat sa imi alimenteze mania- fusese Madara. Nu stiu de ce aveam eu vaga impresie ca el stia ca ea ascultase o parte din conversatie si nu binevoiese sa ma instiinteze si pe mine inainte sa imi dau drumul la gura ca un idiot ce sunt. Dar daca nu as fi fost atat de prins in incercarea mea de a-i lua cumva apararea si de a ma absolvi in acelasi timp pe mine de orice vina, cu siguranta ca as fi bagat si eu de seama ca ne spiona. Speram doar ca nu auzise acea parte…desi eram apropae sigur ca habar nu avea despre ceea ce o intrebasem. Parea ca imi spusese adevarul.
        Am impins usa cu piciorul, intrand ca o vijelie si plimbandu-mi ochii peste incapere, sperand ca nu mai era acolo.
        - Tot nu ai plecat? am mormait iritat printre dinti, zarindu-l pe Madara in celalalt capat al camerei.
Statea, ca de obicei, tolanit pe canapea, cu un aer plictisit, nepasator, exprimand in acelasi timp o falsa nevinovatie, fapt ce ma enerva si mai mult. M-am straduit sa il ignor, dar aveam nevoie sa fiu singur si prezenta lui ma cam calca pe nervi, de aceea nu m-am putut abtine sa  continui:
        -In caz ca nu ti-ai dat seama, discutia e incheiata. Daca mai aveai sa imi zici ceva, pastreaza pentru data viitoare si pleaca naibii de aici mai repede! N-am chef de tine.
        L-am urmarit de langa usa inchisa cum se ridica in capul oaselor cu miscari lenese pentru ca apoi sa se sprijine de spatarul canapelei, atintindu-si privirea asupra mea. Judecand dupa pozitia lui comoda adoptata, numai buna de conversat, era clar ca pentru el discutia nu se terminase inca. Sincer ma cam asteptasem sa plece, vazandu-ma in ce stare eram, chiar daca il atacam numai cu cuvinte pline de dispret. Stia ca imi sta in fire sa procedez asa cand sunt nervos si ca cel mai bun lucru pe care il putea face era sa ma ignore si sa plece pana ce ma calmam. Dar nu, de data asta trebuia sa faca el pe ofensatul. Sigur asta era.
        -Am avut dreptate, nu-i asa? Tine-o aici, continua sa-i iei apararea si in curand te va juca pe degete dupa cum va vrea ea.
        I-am aruncat o  cautatura furioasa, refuzand cu desavarsire sa recunosc cu voce tare ca avea dreptate intr-o anumita masura.
        -Nu vreau sa se mai repete situatia. Sper ca ai pus-o la punct pentru ca daca ii permiti sa asculte pe la usi, fii sigur ca…
        -Vezi-ti de treaba ta, l-am intrerupt eu abtinandu-ma sa nu il injur. Cand am luat decizia sa o aduc aici, am luat in calcul toate posibilitatile, asa ca imi asum riscurile.
        - Toate posibilitatile?! repeta el amuzat. Nu prea cred.
        - Ce vrei sa spui cu asta? am intrebat suspicios.
        - Exista un numar infinit de scenarii posibile, insa tu nu le-ai luat in considerare pe toate cele mai importante. Iti garantez acest lucru. Altfel nu ai fi facut aceasta alegere.
        L-am ascultat, putin derutat. Daca avea de gand sa vorbeasca cu mine pe ocolite, chiar nu mi se parea momentul potrivit pentru ghicitorile lui stupide. Am incercat din nou sa il ingnor si m-am asezat intr-un fotoliu, fara sa ii mai iau in seama comentariile lipsite de sens, dorind sa ii dau de inteles ca nu ma interesa nici cat negru sub unghie ce avea el de spus in acel moment. Putea sa ia neatentia mea drept un avertisment: ori pleca de buna voie, ori il “ajutam” eu sa gaseasca iesirea.
        Se ridica in sfarsit si se intoarse sa plece, dar rosti peste umar:
        - Pana la urma, ce ai de gand sa faci cu ea?
        M-am gandit o clipa la ceea ce as fi putut sa ii raspund. Nu aveam nici cea mai neinsemnata idee referitor la acest lucru. Nici acum si nici prima oara cand ma intrebase. Atunci scapasem multumita – sau poate din cauza- Sakurei si nu puteam decat sa ma bucur pentru ca cine stie ce bazaconii as fi spus si le-ar fi auzit si ea. Dar acum eram doar eu si cu Madara, acesta asteptand un raspuns din partea mea. Totusi nu eram obligat sa i-l si ofer. Ma privea insistent, dandu-mi de inteles ca voia sa stie, si la fel am facut si eu, insa fara a-i da vreun indiciu despre nehotararea mea. Mi-am lasat ochii in jos, spre podea, analizand serios aceasta problema. Chiar trebuia sa stabilesc ce avea sa se intample. Madara avea intr-un fel dreptate: nu puteam permite sa imi stea in cale. Dar mie mi-era totuna daca mai pierdeam cateva zile pana sa imi duc la indeplinire planurile si deci, in timpul asta ma puteam juca putin cu Sakura, desi nu prea imi facea placere. Ma chinuisem atata vreme sa rup orice legatura cu cei din sat si sa ma conving pe mine insami ca nu ma mai intereseaza absolut nimic despre ei, incat nu o puteam lasa sa distruga tot ceea ce am realizat pana acum. Ea reprezenta o veritabila legatura cu trecutul meu. Sa o am prin preajma…nu ar fi fost cel mai intelingent lucru din partea mea si in mod clar nu o puteam tine aici o vesnicie, deci imi trebuia o solutie. Totusi nu ar fi fost nici cea mai rea idee, mi-am zis, gandindu-ma ca as fi putut sa o transform din pisica blanda care era ea acum intr-una  feroce,  o persoana malefica, asa cam ca mine si sa ma ajute sa imi ating toate scopurile. Insa la fel de bine ma puteam folosi de ea si in vreo cateva zile si apoi…sa scap cumva de ea. Sa o fac cumva sa se intoarca in sat, convingand-o sa nu ma mai caute niciodata, iar daca nu mergea asa atunci, nu imi ramanea decat sa, ei bine, sa o ucid – cea mai simpla solutie. Oricum, trebuia sa meditez ceva mai mult asupra acestui fapt, inainte de a lua o decizie.
        Madara imi citise pe chip lupta ce se dadea intre gandurile incurcate din mintea mea si imi zise ca imi va mai da un ragaz de timp pana sa iau o decizie, dar ca atunci cand ma va intreba din nou, vrea un raspuns concret. Nu imi placea situatia aceasta, dadeam dovada de slabiciune si nu era normal.
        - O voi ucide, m-am grabit eu sa spun, lipsit de chibzuinta.
        Nu eram sigur daca chiar asa aveam sa fac, totusi nu am dat inapoi si l-am privit tinta pe Madara, incercand sa ii inspir seriozitate si certitudine nu numai prin vorbe. El dadu dezaprobator din cap si imi replica sa nu ma pripesc, ci sa profit de timpul pe care mi-l acorda ca sa iau o hotarare corecta. Imi venea sa il intreb ce avea sa imi faca daca nu ii ofeream un  raspuns. Nici nu stiam de ce o tot lungea atata, eram sigur ca si lui ii convenea sa scap de ea in acest fel. Dar nu am apucat sa imi fac auzita vreuna dintre curiozitatile mele, caci nenorocitul iesi si inchise usa in urma lui. Mi-am retinut o serie de injuraturi. Ori nu pleaca cand trebuie, ori isi ia talpasita exact nu e cazul. De ar face si el o data lucrurile ca lumea, ca sa nu ma mai enerveze!
        Inchizand ochii, mi-am lasat capul pe spate si am oftat adanc.
        Bine, Sasuke, acum esti singur, ce mai astepti? Da-i drumul, gandeste-te la cum sa rezolvi aceasta mica problema, mi-am zis eu ironic. Sa-i ia naiba pe toti. Nu mai aveam niciun chef sa imi aduc aminte de Sakura. Si totusi trebuia sa fac ceva. Ce?! m-am intrebat exasperat. Era aici de doar putin timp si deja nu stiam ce sa fac, cum sa ma descurc cu ea. Se parea ca devenise ceva mai incapatanata decat o stiam eu, lucru al naibii de enervant. Macar de ar fi ramas de data asta acolo unde o lasasem eu. Mai mult ca sigur ca era era si suficient de desteapta incat sa treaca de o amarata de usa, daca chiar voia sa evadeze, dar speram sa nu indrazneasca.
        Incepusem sa ma plimb aiurea prin incapere, cautand o idee suficient de buna pe care sa o pun in aplicare. Era inutil, acum nu mai judecam limpede. Gandurile imi tot zburau la ceea ce nu trebuia si nu eram in stare sa le controlez. Dar nu puteam sa nu imi aduc putin aminte de prostia mea. Cat de idio fusesem capabil sa fiu cand aproape ca i-am spus Sakurei exact ce nu voiam sa stie? Foarte idiot, mi-am dat cu parerea. Nici ca aveam sa mai pomenesc vreodata de acel subiect de care nadajduiam ca uitase complet, lucrul ce incercam sa il fac si eu.
        Trebuia sa mai astept inainte sa iau o decizie, iar cand o voi revedea probabil ca voi stii ce sa fac. Poate ca am sa o omor pana la urma…


Din perspectiva Sakurei

        Timp de cateva momente nu am facut altceva decat sa privesc fix usa, fara sa misc vreun muschi. Ce naiba? Chiar ma incuiase? Si el chiar isi inchipuia ca o sa si raman acolo? Cred ca era foarte constient de faptul ca as fi putut iesi fara probleme si totusi… Pana la urma nu era decat o usa amarata, puteam sa o scot din tatani cu un minimum de efort, insa eu nu am facut nimic. M-am uitat fix la ea si peste cateva minute am hotarat sa o las acolo unde era. Nu as fi rezolvat ceva daca as fi evadat si m-as fi dus iar dupa el ca sa continuam o cearta stupida. Eram sigura ca era probabil doar putin –putin mai mult-  nervos si avea sa se intoarca el la un moment dat. Corect? De altfel, si eu eram mult prea epuizata ca sa mai fac ceva in acea seara si nici macar nu mai gandeam limpede. Aveam nevoie doar de un somn lung si odihnitor, asa ca de data asta l-am lasat pe Sasuke sa castige. Maine insa…
        M-am pomenit razand ca o idioata de propriile-mi idei nastrusnice ce imi treceau prin minte, in timp ce ma pregateam de culcare. Clar, aveam de somn, inainte sa fac vreo prostie.

        In dimineata urmatoare m-am trezit mai odihnita si mai binedispusa ca oricand, multumita somnlui meu bun si fara vise, perfect linistit. La inceput, cand m-am sculat, fiind inca nauca de somn, n-am recunoscut imediat camera in care ma aflam, dar mi-au revenit apoi in minte evenimentele din ziua precedenta. Inca nu imi venea sa cred ca am ajunsesem aici vie si intreaga.  Parasind acel pat atat de confortabil si calduros, am sarit in picioare si m-am dus catre baie. Dupa un dus revigorant, am revenit in camera, oprindu-ma deodata in mijlocul acesteia si intrebandu-ma ce ora sau moment al zilei ar fi putut fi. Nu aveam nici cea mai vaga idee, nu exista nimic acolo care sa imi fi putut da vreun indiciu cu privire la acest lucru. Doar sa ies afara si sa aflu eu insami sau sa-l intreb pe Sasuke, ceea ce era teribil de greu tinand cont de fapul ca Sasuke ma incuiase acolo. Spargand usa, as fi inrautatit lucrurile, care si asa nu stiam cat de rele erau. Si atunci, imi ramanea doar sa illastept, in speranta ca de data asta chiar se va intoarce singur.
        Ramanad cu privirea atintita pe usa, am cercetat-o si am observat ceva. M-am dus mai aproape pentru a fi sigura. Cheia era in broasca, iar usa era descuiata, ceea ce insemna ca poate –doar poate- ii trecusera toanele lui Sasuke, iar acum puteam iesi de acolo. Ciudat lucru era ca nu imi aminteam sa fi auzit vreun zgomot in timpul noptii, care sa imi dea de banuit ca ar fi intrat cineva. Era inutil sa imi bat capul cu asa ceva, nu avea nicio importanta, asa ca am apasat pe clanta si am pasit pe holul intunecat, nestiind exact de ce facusem acest lucru. Seara trecuta, cand procedasem la fel, am surprins fara sa vreau o discutie pe care eu nu trebuia sa o cunosc si am fost cat pe-aici sa o patesc. Incepeam sa imi dau seama cat de prosteste ma purtasem, facand pe desteapta cu Sasuke. Putea sa ma faca una cu pamantul si sa nu se mai chinuie cu mine. Putea sa ma termine cu o singura lovitura si totusi a preferat doar o cearta in locul infinitelor modalitati prin care ar fi putut sa ma faca sa ii spun ceea ce voia sa stie. Cred ca am avut noroc. Si, cine stie, probabil ca mai ramasese ceva din vechiul Sasuke, pe acolo, pe undeva, in adancul sau. Trebuia doar sa il aduc la suprafata, sa ma agat de speranta ca inca nu era prea tarziu pentru a mai putea face ceva pentru el. Trebuia sa schimb ceva, trebuia. Pana atunci insa, ar fi fost de preferat sa am grija ce fac si ce spun in preajma lui pentru nu stiam cum avea sa reactioneze.
        Am apucat-o in aceeasi directie ca si aseara si, dupa cativa pasi –de data asta mai zgomotosi, ca sa nu ma mai acuze Sasuke ca il spionez- eram pe puctul de a intra in el, exact cand sa iau cotititura. Privirile ni se intalnira timp de cateva clipe, studiindu-ne unul pe celalalt intr-o liniste deplina, pana cand eu am rostit un  timid ”buna dimineata” –speram ca era dimineata.
        - Te-ai trezit deja?! paru el putin surprins. Tocmai veneam la tine sa te scol, dar se pare ca nu mai e nevoie.  Ai dormit bine?
        Am incuviintat, constatand ca tonul lui nu trada nicio urma din agresivitatea de seara trecuta.
        - Nu iti inchipui ca ma intereseaza cu adevarat, continua el, vreau doar sa ma aisgur ca nu ma vei incurca azi.
        Din nou indiferenta aceea enevanta. Mai bine nu ma mai intreba. Daca voise sa fie cat de cat politicos, nu ii iesise deloc si nici nu avea sa se intample, atata vreme cat venea mereu cu comentariile astea.
        -Si ce facem azi asa de important incat crezi ca persoana mea te-ar putea distrage? am spus eu, in timp ce el imi facu semn sa il urmez. Unde mergem?
        - Tu nu faci nimic. Eu imi voi continua antrenamentul pe cale tu mi l-ai intrerupt ieri.
        - Atunci, pe mine de ce ma mai iei?
        - Ca sa pot fi cu ochii pe tine.
        - Bun, dar de ce nu pot sa fac si eu ceva? Doar nu ai de gand sa ma pui sa stau degeaba.
        - Ba exact asta am sa fac. Tu vei sta cuminte unde te las eu pana imi termin antrenamentul pe ziua de azi, iar daca nu faci ce iti zic, sa stii ca nu mi-e greu sa te leg de un copac.
       Indrugand ceva pentru mine, am continuat sa mergem in tacere. Am luat-o acelasi drum pe care am venit pentru a iesi din ascunzatoare, apoi am mers vreo ora prin padure, trecand de cascada la care il gasisem pe Sasuke in ziua precedenta si urmand cursul superior al raului. Afara era ingrozitor de cald pentru lui aprilie si desi feriti de frunzisul des al padurii impotriva soarelui arzator, arsita era destul de greu de suportat din cauza drumului anevoios. Nu puteam decat sa fiu recunoscatoare pentru scurtele adieri care mai apareau din cand in cand. Mi-am potrivit pasul cu al lui Sasuke si am deschis gura sa spun ceva, dorind sa umplu tacerea stanjenitoare si poate sa ajung sa vorbesc cu el si chestiile importante, oricare ar fi fost acelea.
        - Sasuke? am inceput eu.
- Hm? facu el, intorcandu-si privirea spre mine, curios.
        - Mm..ma intrebam…crezi ca ai putea sa-mi spui… M-am oprit intrucat era vreo doua lucruri mai importante pe care voiam sa le aflu.  Ai putea sa imi spui ce ai vorbit cu Madara?
        Rase dispretuitor.
        - Poate, dar nu in viata asta. Si credeam ca subiectul asta e deja inchis.
        - Nu e, asa ca spune-mi si mie.
        - Nu. Acum am stabilit ca e inchis, deci nu mai vreau alte intrebari pe tema asta. Oricum nu te intereseaza.
        - Ba da, de fapt chiar vreau sa stiu. Cu cat eviti mai mult sa imi zici ce s-a intamplat cu atat devin mai curioasa, incat chiar vreau sa aflu ce s-a intamplat.
        - Ce pacat! Eu nu.  Mai vrei sa stii si altceva?
        - De fapt, da.
        - Ascult.
        - Ce nu ar trebui sa aflu eu?
        - De ce crezi ca ti-as spune din moment ce nu trebuie sa afli? Tine de acelasi subiect, asa ca nu vei primi nici de data asta un raspuns.
        - Atunci,  ai putea sa…
        - Nu, mi-o reteza el.
        - Nu? Nici macar nu ai auzit ce aveam de spus! m-am aratat eu ofensata.
        - Nu are importanta pentru ca am ajuns la locul unde imi voi continua antrenamentul, iar acum nu voi mai avea timp de sporovaiala. Daca era ceva chiar important, pastreaza pentru mai tarziu. In caz contrar, sa stii ca nu imi place sa-mi pierd timpul aiurea. Oricum ai spus cam multe pentru azi.
        - Ah, deci acum nu mai am voie nici sa vorbesc?! am bombanit eu mai mult pentru mine.
        - Du-te acolo si nu mai face atata galagie, am nevoie de liniste pentru a ma putea concentra, spuse, aratandu-mi spre un grup de copaci mai indepartat de rau.
        Ridicand din umeri nepasatoare, m-am asezat la umbra unui mesteacan. In timp ce ma sprijineam de trunchiul acestuia, l-am intrebat pe Sasuke daca as putea totusi sa ma alatur lui pentru a nu sta degeaba. Cuvintele erau de prisos, caci privirea cu care m-a fulgerat de departe spunea destule, aproape gaurindu-ma cu ea. Imbufnata, mi-am strans genunchii la piept si, spijinindu-mi capul de copac, nu am mai zis nimic o vreme.
        Restul diminetii, ce mai ramasese din ea, trecu ingrozitor de greu, aducandu-mi starea de plictis la maxim. Desigur, nu puteam nega ca imi facea intr-un fel placere sa-l privesc pe Sasuke, de aceea m-am delectat un timp cu acea imagine. Era absolut uimitor, adica, dintotdeauna am stiut ca e puternic, capabil de o multime de chestii nemaipomenite si asa mai departe, insa indemanarea cu care executa fiecare miscare si tehnica era incredibila, facea sa para totul atat de simplu, dar bineinteles ca nu era.  Cel putin nu credeam ca eu as fi putut fi in stare vreodata de asemenea lucruri. Si puteam pune pariu pe orice ca ceea ce vedeam eu nu era nici pe departe tot ce stia el sa faca, fapt ce ma facea sa-l admir si mai mult si sa ma intreb in acelasi timp ce s-ar fi ales de mine seara trecuta daca as fi intins coarda la maxim. Oricum, nici eu nu eram mai prejos decat el, sau…ma rog, o fi fost el puternic, dar nici eu nu eram atat de neajutorata pe cat credea el, chiar daca nu ma puteam compara cu el. Hm…ce trist! M-am bagat singura intr-o uriasa incurcatura, fiind constienta de la bun inceput ca abilitatile mele sunt cu mult inferioare alor sale. Mare minune ar fi fost daca scapam basma curata din chestia asta, reusind sa-l aduc pe Sasuke de partea mea si nu impotriva mea.
        Judecand dupa pozitia soarelui, trecuse de mult amiaza cand plictiseala ma facu in cele din urma sa il bombardez in repetate randuri pe Sasuke cu aceeasi intrebare “Pot sa particip si eu la antrenamentul tau?” care, ce-i drept, incepuse sa ma enerveze si pe mine la un moment dat, ca sa nu mai zic de el. Sasuke imi raspundea printr-o simpla negatie sau printr-o privire dezaprobatoare, apoi isi vedea de treaba mai departe. Cand vazu ca niciuna dintre acestea nu mai functionau, iar eu continuam sa il stresez, scapa un kunai in directia mea, aparent accidental. Prima oara in regula, am inteles, se mai intamplaș a doua oara putea fi o simpla coincidenta, dar la a treia deja am considerat ca asta ar trebui luat ca pe un avertisment si sa tac, doar daca nu voiam ca vreuna dintre acele mici obiecte ascutite sa zboare pe bune spre mine si sa imi reteze capul. Asa ca i-am facut pe plac si l-am lasat in pace momentan.
        Mai tarziu insa, zgomotele stomacului meu furios ca nu ii oferisem niciun pic de hrana intreaga zi, devenisera insuportabile. Tocmai in clipa in care ma indretam spre Sasuke, veni si el spre mine, anuntandu-ma ca ia o pauza.
        - Perfect, am zis senina, mi-e foame.
        Se opri din a-si mai scutura hainele de praf si se uita suprins la mine.
        - Si ce?! se mira el, reluandu-si ocupatia. Ti se pare ca e pe aici vreun restaurant, iar eu arat a chelner?
        Mi-am inclinat usor capul, ganditoare, lasandu-mi imaginatia sa-si faca putin de cap. De fapt, ar fi fost excelent pe post de chelner. Imaginea lui, purtand uniforma aceea ciudata de ospatar in care el ar fi aratat nemaipomenit si servind clientii, chiar imi surandea. Sa nu mai spun ca ar fi avut un succes incontestabil la fete, lucru care de altfel nu i-a lipsit niciodata, iar cu un angajat ca el, patronii restaurantului nu ar fi avut de ce sa isi faca griji ca ar putea da faliment prea curand, atragand vesnic clientela feminina.
        Gata cu fanteziile, m-am dojenit eu si pentru ca, fireste, nu ii puteam spune lui toate acele lucruri, i-am raspuns la intrebarea lui ironica:
        - Pai, nu, dar ce se presupune ca vom manca?
        - Mie nu mi-e foame. Daca tu vrei neaparat sa mananci iti poti cauta si singura.
        - Cum adica sa caut? am intrebat confuza.
        - Dupa cum am mai spus, aici nu e niciun restaurant, asa ca nu iti ramane decat sa cauti mancarea in padure, o prinzi si apoi o mananci. Pricepi?
        Am ignorat tonul ca pentru copii mici pe care imi vorbise si mi-am exprimat nemultumirea.
        - Da, da, am inteles asta. Dar nu cred ca nu iti e foame deloc. Si chiar daca e asa, mai tarziu tot iti va fi, deci ce ar fi sa cautam? i-am propus, punand accent pe ultimul cuvant. Oricum, tu cunosti imprejurimile mai bine decat mine.
        - Nu pot, ma antrenez, spuse el nepasator.
        - Acum faci pauza, i-am atras eu atentia.
        - Exact! E pauza, riposta.
        Mi-am proptit mainile in sold si l-am fixat cu cea mai furioasa privire pe care o aveam in arsenal. Secundele treceau, iar el statea ca o stana de piatra, intorcandu-mi privirea. La naiba, de ce trebuia sa fie atat de incapatanat? Parca negociam stapanirea lumii, nu masa de pranz.
        - Bine, fie, ceda el in cele din urma. Ma ocup eu, tu cauta niste lemne pentru foc.
        Incuviintand multumita, am intrat amandoi in padure, mergand in directii diferite, fiecare cu sarcina lui.
        Pe cand ochii mei erau concentrati pe gasirea unor lemne ideale pentru foc, mintea mea era intr-o cu totul alta parte, ca de obicei de altfel. S-ar crede ca toata vremea in care am stat cu privirea tinta spre Sasuke, as fi avut timpul necesar pentru a coace o strategie prin care sa il determin sa revina in Konoha. Ei bine, nu a fost chiar asa. Ce-i drept, am progresat de la ideea de “e inutil, nu stiu de ce ma mai chinui atata” la “chestia asta ar putea sa mearga totusi.”. In principiu, asa-zisul meu plan magnific era cam acelasi: sa gasesc momentul prielnic pentru a-i vorbi, incercand sa il conving de vorba buna, iar daca nu functiona, atunci eram nevoita sa apelez la forta bruta. Mda, la ultima parte mai aveam de lucrat si inca foarte mult, mai ales dupa ce asistasem ore in sir la antrenamentul lui Sasuke si vazusem de ce era in stare – nu ca nu as fi putut ghici dinainte, luand in considerare “micile realizari” ale sale din ultima perioada. Iata asadar si gandul care ma trimitea inapoi la ideea de “e inutil”, osciland astfel intre speranta de reusita si teama de esec. Dar exact asta era problema mea, faptul ca ma indoiam de mine insami in loc sa am putina incredere in propriile forte, frica ce, de cele mai multe ori, ma aducea direct in bratele esecului. Trebuia sa invat sa fiu mai increzatoare si sa imi asum unele riscuri pentru ca daca nu risti nu castigi, corect? La urma urmei ce aveam de pierdut? Sigur…probabil ca viata mea sau libertatea in cazul in are reuseam sa scap din toata nebunia asta si sa ma intorc in sat, dar astea nu reprezentau decat niste amanunte. Cui ii pasa de ele?! Detalii, detalii… Si ca tot ajunsesem la capitolul riscuri, era momentul sa imi fac curaj si sa incep sa adun cateva lemn, cu siguranta nu aveau de gand sa ma muste.
        In scurt timp am reusit sa strang un brat de lemne si eram pe punctul de a pleca inapoi spre rau sa le las acolo, cand am vazut ceva cu coada ochiului, mai departe spre tufisuri. M-am rasucit in acea directie, cu toate simturile in alerta, scrutand in mod involuntar imprejurimile. Imediat l-am zarit pe Sasuke si am rasuflat usurata, iritata de faptul ca ma alertasem degeaba. Statea ghemuit, ascuns dupa un tufis, privind concentrat in fata sa. Infatisarea lui imi aducea aminte de cea a unui animal pradator, foarte periculos, stand la panda pentru a-si pacali si prinde victima neajutorata. Iar prada lui era…
        In clipa urmatoare am azvarlit lemnele si m-am napustit spre locul unde se afla el.
        - Nu! Am strigat. Asteapta!
        Prada lui, o biata caprioara neajutorata, al carei pui tocmai il vazusem ceva mai devreme printre copaci, in timp ce cutreieram padurea, a zbughit-o instantaneu de acolo, fara a mai sta la discutii, alarmata fiind de galagia dimprejur. Aproape in acelasi timp, Sasuke sari in picioare, intorcandu-se spre mine si zbiera furios:
        - Ce naiba crezi ca faci? Tocmai ai speriat pranzul!
        - Ala nu e pranzul, e doar o biata caprioara!
        - Care ar fi servit pe post de mancare, daca nu iti bagai tu nasul unde nu trebuia- din nou. Inteleg ca trasatura ta definitorie nu e cruzimea, dar de data asta chiar exagerezi. Ce te-a apucat? Credeam ca ti-e foame.
        - Da, dar are un pui! Nu o poti omori!
        - Pai ori ea, ori murim noi de foame. Si in cazul de fata, cred ca ultima varinata este cea corecta pentru ca ai speriat-o, iar acum a fugit, dupa ce m-am chinuit atata ca sa apropii de ea neobservat. In concluzie, azi s-ar putea sa nu mai mancam din vina ta!
        Imi arunca o privire acuzatoare, plina de ostilitate si dadu sa plece.
        - Stai aici si incearca sa nu mai sperii pranzul inca o data. Ma duc sa o caut din nou. Poate o si prind de data asta.
        - Nu! am protestat eu iar. Nu ai auzit ce am spus? Are pui.
        - Iar mie nu imi pasa, raspunse exasperat. Bine, geniule, atunci ce propui sa mancam?
        - Peste, am spus eu dupa un moment de gandire. Raul e aproape si daca am vazut eu bine, e plin de asa ceva. In plus are o gramada de proteine, deci, mancam peste.
        - Esti sigura? Asta s-ar putea sa aiba icre. Te induri sa lasi orfani vreo cateva sute de pestisori? zise el sarcastic.
        Mi-am dat ochii peste cap si m-am intors sa plec.
        - Haide, am zis, mergem sa pescuim.
        - Tu mergi, eu nu. Cred ca imi esti datoare cu o masa de pranz dupa ce ai alungat-o pe cealalta. Asa ca te ocupi singura.
        - Glumesti?! N-am de gand sa fac singura toata treaba.
        - Foarte bine atunci. Fiecare mananca ce prinde. Exact cum trebuia sa facem de la inceput. Vorbesc foarte serios, adauga, vazandu-mi neincrederea.
        - Bine, m-am rastit. Fie cum vrei.
        Si rasucindu-ma pe calcaie, m-am dus glont catre rau, simtindu-i privirea plina de dusmanie, ca si a mea de altfel, gaurindu-mi spatele. L-am auzit bombanind ceva la adresa mea, despre incapatanarea mea enervanta si apoi fosnetul frunzelor imi dadu de stire ca se indeparta. Un motiv in plus ca sa il urasc, mi-am spus, in timp ce loveam din mers  cu picoarele pietrele care imi ieseau in cale. Poate ca eram si eu un pic cam impulsiva, dar nu aveam ce face cand ma lovea in fata cu aerul sau de superioritate. Ce naiba avea? Nu cred ca era chiar imposibil sa se poarte mai normal si nu in acel fel. Daca fiecare conversatie a noastra avea sa decurga in asa fel incat sa aiba un sfarsit asemanator de fiecare data, puteam sa arunc de pe acum planul A si sa trec la B, care nu prea era o solutie, iar un C inca nu aveam.
        Era mai bine totusi sa ma concentrez asupra pescuitului si abia dupa ce mancam sa imi mai fac nervi pe tema asta, daca era cazul. Irascibiliatea mea s-ar fi putut datora si faptului ca eram lihnita, asa ca am lasat deocamdata deoparte toate probleme.
        Am ajuns numaidecat la rau si, oprindu-ma la maginea apei limpezi, am inceput sa studiez tot ce trecea prin aceasta. Dupa toate aparentele, nu era cazul sa imi fac griji ca nu aveam ce prinde, pareau a fi pesti din belsug. Mai degraba ma puteam framanta in legutura cu modul in care aveam sa ii prind.
        Pasind incet si cu atentie in apele involburate, am avut grija sa nu ma indepartez foarte tare de mal pentru a nu fi luata de curentii puternici. Sperand ca eram suficient de indemanatica incat sa prind pesti cu mainile goale, am inceput sa fiu cu ochii in patru la tot ce venea in directia mea. La inceput am avut ceva batai de cap in arta pescuitului, caci apele reci ca gheata nu imi aduceau decat niste chestii micute care cu greu puteau fi numite pesti si pe care imi era imposibil sa pun mana. Spre usurarea mea, au aparut la un moment dat si unii de dimensiuni acceptable, mai lesne de prins decat ceilalti. Dupa cea  de-a doua captura nu foarte impresionanta, am decis sa ma intorc pe uscat si sa ma apuc sa ii gatesc pe cei deja pescuiti, intrucat norocul parea ca ma parasise.
        Chiar in clipa in care ma indreptam spre mal, a aparut un alt peste afurisit in calea mea si, intinzandu-ma dupa el, am alunecat, reusind sa-mi pierd complet echilibrul. Incercarea mea de a ma redresa esua si m-am prabusit de-a binelea in rau, improscand cu apa peste tot si scotand un tipat de toata frumusetea –care, sunt sigura, putea trezi si mortii – mai mult de surprindere decat de spaima. In ultimul moment, izbutind sa ma feresc in caderea mea de a da cu capul intr-un bolovan, curentii puternici m-au prins in mrejele lor si m-au tras la fund, purtandu-ma cu rapiditate in aval. Toate eforturile mele de a reveni la suprafata si de inota pana la mal mi-au fost zadarnicite de curentul mult prea puternic care ma impingea spre mijlocul raului, la adancime. Ma luptam cu disperare sa raman la suprafata si sa evit cu dibacie o moarte stupida prin inec pana ajungeam intr-un loc unde erau apele mai linistite, cand o revelatie ma facu sa intru in panica. Daca nu scapam cat mai repede de acolo, aveam sa mor cu siguranta in foarte scurt timp pentru ca eram purtata cu repeziciune fix catre cascada, desigur, iar daca nu ma inecam intre timp, o cazatura de la o asemenea inaltime mi-ar fi venit de hac in mod inevitabil. Fir-ar sa fie, in ce situatie groaznica ma aflam! Si nici macar nu apucasem sa mananc!
        Bine, pai, stiam ca nu eram cea mai buna la intocmirea unui plan, mai ales intr-un timp scurt, dar de data aceasta trebuia sa fac o exceptie, sa ma gandesc la ceva si inca repede. Rotindu-mi privirea nelinistita in jur, am incercat sa gasesc ceva, orice, de care sa ma agat sau care sa ma ajute intr-un fel sau altul sa ies de acolo. Sa ma mentin putin mai mult deasupra apei, incercand sa fac acest lucru, a fost un chin, dar, in final, cand credeam ca nu mai exista cale de scapare, in fata mea se ivi o stanca. Am fost cat pe ce sa ma izbesc de ea, insa am evitat pe cat posibil sa ma transform intr-o clatita umana si am apucat- cu ambele maini, tinandu-ma de ea cat de strans puteam.
        - Perfect! Si acum ce urmeaza? m-am intrebat cu voce tare printre rasuflarile greoaie, cu intreruperi dese si scurte.
        Abia apucasem sa imi trag sufletul, ca m-am si pomenit cu raspunsul la intrebare. Degetele imi alunecara, dezprinzandu-se fara voia mea de stanca,  iar curentii, parca din ce in ce mai puternici, ma smulsera violent, aruncandu-ma inapoi in adancuri. Nemaipomenit! Am tras o injuratura –lucru ce nu prea imi statea in fire, dar am considerat ca oricum ar putea fi ultima- si am inceput inutil lupta cu apele. De dat asta nu a mai mers asa bine, dar nici ca mai avea vreun rost. Nu mai aveam ce face ca sa scap cu viata si totusi nu am incetat sa ma zbat sa raman la suprafata, cu o urma de speranta ca poate as fi supravietuit prabusirii ce ma astepta, desi sansele erau foarte mici.
        Totul parea ca incepuse sa se miste cu incetinitorul, prelungindu-mi momentul de disperare. Panica ma acaparase deja, iar inima imi batea cu putere in piept din ce in ce mai tare, pe masura ce eu pierdeam batalia cu apa. Cascada se apropia infiorator de iute si totusi atat de incet si, instinctiv, am dat sa mai scot un strigat care fu inabusit de o inghititura zdravana de apa. Am incercat sa ma opun, dar era peste puterile mele. M-am impotrivit din ce in ce mai salbatic, mai dezlanat, apoi m-am oprit. Dupa un timp, am incetat sa ma mai lupt impotriva curentilor ce m-au impins apoi in adancuri si m-au purtat mai departe. Plamanii mi se inundara rapid cu apa, ramanand fara oxigen. Ropotul zgomotos al raului, care mai inainte era tot ce puteam auzi, se stinse incet si totul in jurul meu parea silentios. Lumina stralucitoare a zilei, razbatand pana la mine, pali si se risipi treptat, lasandu-ma in cele din urma invaluita in intuneric. Simteam cum ma scufundam tot mai mult, iar orice impotrivire mi se parea acum inutila. Nu mai puteam ajunge la suprafata, nu ma mai puteam misca, m-am lasat doar in voia curentilor despre care aveam impresia ca deveneau incetul cu incetul mai calmi, purtandu-ma in miscari line. Orice gand care mi se perinda prin minte disparuse acum. Eram fara speranta, nu mai exista nicio cale de scapare, dar nu imi mai era teama. Nu ma durea nimic, nu simteam nimic, iar totul devenise negru, linistit si tacut, in timp ce eu am hotarat sa imi accept moartea fara sa ma mai opun, intelegand ca nu avea niciun sens.
        Totul se terminase.

Buna!
Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Mi-a placut foarte mult capitolul si ma bucur ca a fost lung! Dialogul dintre cei doi a fost absolut amuzant, mai ales ca Sakura nu se lasa pana nu primea mancare, iar Sasuke nu voia sa i-o ofere. Bine ca ea l-a oprit inainte ca el sa omoare caprioara. Sper ca Sakura sa supravietuiasca dupa caderea in rau. Abia astept nextul! Kissez!

Mamaaaaa, cat a capituloiul o_O
Aseara la 1 m-am apucat sa-l citesc si muream de somn , dar vointa mea imi spunea sa stau si sa citesc tot capitolul , cel mai greu lucru pe care l-am fact vreodata , dar a meritat

Hey! Multumesc pentru capitol. A fost foarte frumos , cel mai mult placandu-mi certurile dintre Sasuke si Sakura. Sasuke ar fi trebuit sa inteleaga de ce Sakura s-a impotrivit prinderii caprioarei , dar Sasuke e tot Sasuke. Ca veni vorba de Sasuke: sa faca bine sa se grabeasca si sa o salveze pe Sakura de la inec. O Doamne , sper sa nu moara  Daca ar muri tot ce a reusit sa faca pana aunci ar fi in zadar. Ma intreb daca Sasuke va fi macar putin suparat daca Sakura ar muri , desi sper sa nu se intample asta. Sa te pui pe tastat si sa nu ne mai lasi sa asteptam atat , ai inteles? In regula. Deny te

Heiiii, mă bucur că ai adus continuarea şi că m-ai anunţat!  
Îmi place foarte mult cum scrii, ficul tău dând clasă multor ficuri. Uneori îmi vine să recitesc de mai multe ori capitolele, atât de mult îmi plac. Cât despre personaje ... Sakura asta împiedicată, în ce situaţie a mai ajuns. Oricum, o să scape ea ... cumva, de asta sunt sigură.
Sper să postezi capitolul următor cât mai curând şi să mă anunţi în continuare! Până atunci, o vacanţă frumoasă şi spor la scris! Bye, bye

Cee??? esti nebuna? cum sa il termini asa?! ea chiar va muri in acel mod?!
Sper sa vii repede cu next-ul si mersi ca mai anuntat de next si scuze ca nu am venit pana acum cu un comm dar sunt plecata,iar accesul la internet este limitat
Hai ca te-am si ne auzim data viitoare.
~Sayonara~