Intunericul abisal cadea asupra universului. Perdele de intuneric acopereau orice strat de lumina, intunericul obscur acoperint tot. Vantul puternic facea ca frunzele copaciilor sa se unduiasca usor, creeand astfel umbre fantomatice pe pamant. Dintr-o miscare, vantul, tasniind cu putere facu ca ferestrele lacuite ale unei case sa se desparta brusc, o adiere rece facand perdele de safir sa se miste fantomatic. O mana fragila, prinse cu tandrete draperiile, dandu-le deoparte pe cand rasucii usor incuietoarea geamului, inchizandu-l in cele din urma. Fruntea ei rece, se lipii de geamul din sticla, ochii ei de smarald incercand sa desluseasca vreo miscare prin intunericul abisal.

Aceeasta, in cele din urma ofta, pe cand isi dezlipii fruntea de geam, departandu-se de aceesta.

Cu pasi usori si timizi, tandara se indrepta inapoi inspre biroul de mahon, pe care se afla o lampa. Se aseza alene pe scaunul lacuit, indreptandu-si atentia asupra caietului din scoarta de cires. Mainile ei fragile, prinsera coperta groasa, deschizand usor caietul. Privirea I se intoarse asupra stiloului ei negru, pe care il apucase lent, indreptandu-l asupra foi. Aceeasta deschise capacul urmand ca apoi cerneala umeda sa faca cunostinta cu suprafata de hartie netezita.

 

 

Sakura Haruno isi inchise jurnalul, punandu-l alaturi pe masuta de mahon. Tanara se lasa usor pe spate, in curand capul ei facand contact cu perna moale din satin. Era tratata asemenea unei printese, care are tot ce isi doreste. Insa lumea ei era goala. Nu avea nici un prieten, nici un confident, era pustiita. Incet, in mintea ei se derulau amintrile dureroase, care o macinau neincetat. Imaginea parintilor ei morti, imaginea familiei care o renegase, si imaginea lui Stefan.

Insa totul se va schimba. De maine, tanara avea sa intre la liceu, avea sa se schimbe…sa se schimbe pentru ea,

Pleoapele i se inchideau incet, ea lasandu-se prada somnului nuptial, care o cuprinse in toata splendoare lui.

 

Din ziua urmatoare totul avea sa se schimbe.

 

Capitolul 1
 
 
Pentru ca lumina sa straluceasca atat de intens, intunericul trebuie sa fie prezent.
 
 
 
Razele palide se strecurau prin ascunzisurile draperiei, cateva fractiuni de lumina prelingandu-se pe podeaua din lemn de cires. Aceestea se invarteau intr-un dans saltaret, creeand un joc solar plin de frumusete si admiratie.
Stand asezata pe salteaua moale din puf, Sakura Haruno privea acel joc cu nostalgie. Ochii ei verzi, precum smaraldul, erau plini de tristete si amaraciune, pe cand degetele ei fine strangeau cu usurinta salteaua moale si catifelata. Cu pasi grei, aceeasta se ridica din sezut, indreptandu-se alene spre sifonierul ei din lemn de cires. Tanara deschise larg usile, facandu-se astfel vazut colectia ei de imbracaminte. Cu dificultate, aceeasta isi roti privire in compartiment, cautand ceva anume. Atentia, ii fu captata de o rochie roz pal, simpla insa cu o incarcatura morala deosebita. Cu grija, trase umerasul afara, analizand cu atentie rochia. Avea o dimensiune medie, fiind lunga pana la genunchi, pe cand bretelele erau subtiri si atent conturate. In ciuda aprentei simplitati, rochia era croita cu o eleganta aparte, punand in evidenta punctele forte, ale tinerei. Sakura scoase un suspin inabusit, urmand ca apoi sa cada secerta in genunchi. Bratele ei fragile, strangeau materiarul catifelat la pieptul ei cu toata puterea, pe cand lacrimile isi faceau aparitia lent, prelingandu-se pe podea. Degetele ei, cautau disperate aceea eticheta, care nu apucase sa fie smulsa. Brusc, cartonul tare, fu gasit de catre tanara, ochii ei adanci, citiind cu atentie randurile.
 
‘’Scumpa mea Sakura,
Stiu cat de mult ti-o doreai, stiu cat de mult tanjeai dupa ea, asa ca in ciuda tuturor noi ti-o oferim cadou.
La multi ani scumpa mea.
Mama si tata… ‘’
 
Un zambet trist i se asternu pe chip, printre lacrimile care nu incetau sa apara. Rudele ei fusesera contra ei. Orice lucru isi dorea, acestia aveau grija ca ea sa nu il primeasca. Mereu s-a simtit renegata, mereu s-a simtit singura. Ele, ii furasera tot. Prietenii, familia, viata. Singurul lucru pe care nu l-au putut obtine era renegarea de catre parintii ei.
Ei, ii dadusera in dar aceeasta rochie, care odata fusese smulsa cu ardoare din mainile ei. Singurii care ii dadeau mereu speranta erau mama si tata. Singuri care ii doreau binele, care doreau ca ea sa fie in siguranta. Insa, soarta nu era de partea ei. Parintii ii fusesera furati, in cel mai crunt mod de catre moarte. Intr-un timp, tanara se gandea ca ‘’moartea’’ era reprezentata de familia ei plina de ura. Cel mai mic pic de fericire si de siguranta, ii fusesera zdrobit intr-un  mod brutal. Un val de siguranta, se asternu in sufletul ei, cand Stefan o luase sub aripa sa protectoare. Atunci, a crezut ca totul a luat sfarsit. In ciuda faptului ca era orfana de mama si de tata, il avea pe el  alturi, care sa o ajute. Insa dezamagirea aparu din nou, atunci cand el a disparut. Atunci, totul s-a cumulat in sufletul ei, ajungand la apogeu. Insa in ciuda acestor lucruri, a reusit sa invete sa fie tare. Sa suporte tot, chiar daca sufletul ei inca plangea.
 
Sakura se ridica de pe parchetul dur, strangand cu putere in brate materialul. Viata trebuie sa isi urmeze cursul firesc…trebuie sa continuie. Tanara, aseza cu delicatete rochia pe pat. Un zambet trist , dar innocent ii aparu pe chip, la studierea materiarului catifelat. Se intoarse cu spatele la pat, urmand ca apoi sa porneasca domol inspre baie. Degetele ei subtiri si fragile, apasara clanta aurie, deschizand usa incet. Aceeasta, se oprii in dreptul cabinei de dus, urmand ca apoi, rochia de noapte, sa ii cada usor de pe trup, ajungand pe gresia rece. Aceeasta, pornii robinetul, urmand ca apoi sa intre in cabina. Stropii fierbinti , o curtau de orice sentiment, o faceau sa se simta renascuta. Pentru cateva momente, nimeni si nimic nu mai exista pe aceest pamant.
Insa, apoi , totul ii strafulgera minte asemenea unui fulger. Moarte parintilor, renegarea de catre familie, plecarea lui Stefan. Toate erau o povara mult prea mare pentru ea. Un tremur necontrolat o cuprinse, facand lacrimile sa ii apara. Era singura. Singura pe aceest pamant, singura peste tot si oriunde. Nimeni nu o iubea, nimeni nu tinea la ea cu adevarat, nici macar persoanele care erau puse sa o slujeasca. Era doar o umbra pe aceest pamant. Durerea se cumuli in ea, crescand peste masura. Singura , singura mereu. Nemaiputand suporta, genunchi ii cedara sub impactul emotional care o traznise asemenea unui fulger. Genunchi ei goi facura cunostinta cu suprafata tare e dusului, in timp ce un plans incontrolabil o cuprinse. Nu avea ce sa se faca…Cu toate ca stia, ca undeva din umbra, cineva are grija de ea; aceest lucru nu era indeajuns, nu era ce ea isi dorea.
 
 
***
 
 
Cu dificultate, peria , ii descurca parul matasos si uscat. Mainile ei fragile, descurcau rand pe rand, suvitele incurcate de la umiditate. Lasa peria pe masa, urmand ca apoi sa se indrepte inspre pat. Se apleca incet asupra acestuia, apucand cu grija materiarul catifelat Dintr-o miscare scurta, corpul ei gol , era imbracat cu rochia catifelata, un fior strabatandu-i intreg corpul. Se intoarse cu fata spre oglinda, avand imediat un impact puternic. In ciuda simplitatii, rochia ii ofera un aer decent si elegant, conturand frumusetea exterioara a fetei. Aceasta, ramase frapata, la vederea imagini ei reflexata in oglinda. Cu un zambet inocent, aceeasta apuca geanta subtire, asezando pe umar, urmand ca apoi sa isi paraseasca camera.
Cobora alene pe treptele din marmura, intalnindu-se cu zeci de servitori, care o salutau , in semn de respect; insa ea nu ii saluta inapoi, nu avea de ce.
 
Isi parasii casa, simtind cum briza rece ii taia fata, mutandu-I suvitele catifelate de pe chip. Isi inchise pleoapele, simtiind gustul libertati, si al eliberari de vechile sentimente. Azi, totul se va schimba, in mintea ei, totul va devenii frumos si placut, in lumea ei sadica, plina de durere.  Plina de siguranta, si de incredere, Sakura isi deschise pleoapele. Insa avu in soc. Privirea ei se incrucisa cu doi ochii adanci si misteriosi precum insasi noaptea, care insa sclipeau. Aceeasta isi marii ochii, observand o silueta, stand pe strada alaturata, tintuind-o cu privirea. Clipii, dar cand isi deschise ochii din nou, EL disparuse. Mintea ei avusese un scurt soc, insa reusii sa ii retina cateva detalii. Parul asemenea penei corbului, ochii negri si adanci precum insasi noaptea, imbracamintea neagra si sumara, si acel zambet…un zambet de pradator, dintii lui albi stralucind lumina razelor de soare, asemenea pielii lui incredibil de palide. O intrebare ii macina mintea tinerei, o intrebare fara raspuns.
 
Cine era el?

Multumesc de mesaj ,ai adus nextul

Si  eu te iubesc