Beyond: Two Souls

Subiect: Beyond: Two Souls Vin 27 Sept 2013, 21:01

Stătea pe scaun, ca şi cum ar fi fost limitată de libertate. Era crispată, privind doar înainte.
- Domnişoară... domnişoară mă auzi? întrebă bărbatul, privindu-i reacţiile. Înţelegi ceea ce spun? adăugă, aplecându-se asupra ei. Vorbeşti engleză?
Acesta îi aştepta răspunsul, sau măcar o reacţie, dar, nimic însă.
- Eu... îţi pot oferi o ceaşcă de cafea, dacă doreşti.
De această dată, îşi mişcă capul, privindu-l fără o altă particularitatea de mişcare pe acest om. Se holba către ea, încercând să înţeleagă ceea ce a păţit, ceea ce simte, dar nu prea avea sorţi de izbândă.
- Ok... şopti de la distanţă, punându-i acea cupă de cafea în faţa ei, pe birou.
Se deplasă către acel scaun cu rotile, iar fata, la fel, cu privirea după el, fără să scoată vreun sunet. Se aşeză uşor, fără să scoată zgomote, luând un dosar în mână, privind doar primele rânduri; credea că e nebună probabil.
- Te-am găsit într-o seară, pe marginea drumului, în mijlocul pustietăţii. A avut loc un accident? întrebă cu o doză de nelinişte, gesticulând energic. A încercat cineva să te rănească? adăuga acesta, întorcându-se la vechea poziţie, unindu-şi palmele.
Fata îşi mută privirea în altă parte, fiind mai privată şi de altfel mai tristă. Avea nişte haine zdrenţuite, purtând o scurtă rochie şi o bluză cu un decolteu extrem de larg.
Acesta nu ştia cum să facă, încât să scoată vreun răspuns de la aceasta. Se frământa, căutând şi el răspunsuri pentru această fiinţă.
- Uite, vreau să te ajut, dar trebuie să dai şi tu ceva de la tine, spuse, parcă râzând de această situaţie. Orice... adăugă pierdut.
Copila privea la fel, în gol, fără niciun răspuns, stând pe acelaşi scaun, cu mâinile despărţite.
- Uite, ce-ar fi să îmi spui despre cunoştiinţe, cineva care ştie de tine. Trebuie să ai o familie, prieteni, rude, cineva care să îmi spună cine eşti...
Deodată, acea cană plină cu cafea începuse să tremure pe masă, dar fără ca bărbatul să observe. Fata îşi mişcă buzele extrem de umede, încercând parcă să rostească ceva, dar se opri.
- Nu multe despre tine... spuse bărbatul, în timp ce din nou se deplasa prin cameră. Dacă nu mă ajuţi tu, nici eu nu te pot ajuta! exclamă deznădăjduit. Uh, nu ajung nicăieri, pufăi continuu, privind afară, în întuneric.
Privirea se mută din nou către fată, de această dată către spatele acesteia. Îşi schimbă atitudinea, privind curios.
- Oh, asta e cumva o cicatrice? întrebă puţin şocat, apropiindu-se de zona cu pricina, mai exact capul fetei.
În acel moment, cana de cafea îşi luă zborul, îndreptându-se exact către peretele din faţă, spărgându-se cu totul, cafeaua împrăştiindu-se pe toate actele. Fata îşi mută capul în dreapta şi în stânga, fără să spună ceva.
Bărbatul părea să renunţe, dar fără să se fi speriat de acest aspect.
- Eu... eu voi fi dincolo, căutând pe listele pentru dispăruţi. Dacă ai nevoie, sunt dincolo. Tu stai aici! explică uşor furios.
Imediat cum bărbatul a părăsit camera, fata luă o altă poziţie.
- Ştiu... ei vin! şopti crispată!
Dintr-odată, un zgomot puternic se auzi dincolo de uşa acestui birou. Odată cu ele, o voce masivă şi destul de furioasă a făcut-o pe copilă să tresară puternic.
- Unde e? întrebă unul din comandaţii acelei brigade de soldaţi pe acest şef de poliţie.
- Cine? Nu ştiu despre ce vorbiţi! adăugă bărbatul acoperind fata.
Celălalt nu se lăsă păcălit de atitudinea şerifului şi comandă celorlalţi să acopere uşa, stând unii pe o parte, alţii pe cealaltă, în timp ce şeful secţiei, bărbatul ce stătea cu fetiţa în birou, deschise normal uşa, ca şi când nimic nu s-a întâmplat. În secunda următoare, au urmat momente terifiante, în care toţi, în largul camerei au observat siluete întunecate ce jucau un fel de joc, pe pereţii din faţă al acelei camere.[/center]

Subiect: Re: Beyond: Two Souls Dum 29 Sept 2013, 10:29

Imi place, place, place. E un inceput frumos, interesant, plin de mister dupa parerea mea. Nu am ce comenta, totul e perfect. Foarte frumos. Pentru un prim capitol ai de toate. E superb. Astept cu nerabdare nextul si te rog, daca ai timp (acum cu scoala nimeni nu mai are atat de mult timp la dispozitie pentru ceea ce le place) sa ma anunti de next. Spor la scris! Ja ne! :* :* :*

Subiect: Re: Beyond: Two Souls Sam 05 Oct 2013, 14:34

Experimentul

    Totul era pregătit; monitoarele erau pornite, camera funcţiona, iar fiecare perimetru era împânzit. Totul se putea relua.
Doctorul intră neanunţat în camera, apropiindu-se de ea.
- Ah, aici erai... intentă acesta, zâmbind şi aplecându-se asupra micuţei.
Micuţa nu avea nicio reacţie, era prinsă de minunăţia jucăriilor cu care aceasta se juca mereu când avea timp. Cu o mâna mişca trupul firav al păpuşii, iar pe cealaltă, o ţinea legată de pat, pentru ca lichidul să se scurgă uşor prin uşor dilatatele vene.
- Cum suntem azi, Elie? Suntem bine? părând fericit ca de fiecare dată când o vede. Uite, nu îmi place să te deranjez când văd că eşti în ta şi te joci, adăuga bărbatul cu zâmbetul către fată, dar, cred că e timpul, scumpo... depărtându-se cu o altă atitudine de acel loc.
Copila se uită tristă către el, dar înţelegea parcă cum stă treaba. Îşi luă cu grijă palma de pe suprafaţa piciorului de la acel pat, pe unde acel lichid trebuia să îşi facă drum prin corpul ei şi îşi aşeză pumnii pe podea, pentru a se ridica. Se uita în jur, cu o privire crimanală, dar îţi spărgea sufletul, dar numai puteau aştepta. Păşea spre uşa ce o aducea pe hol, privind în urmă spre jucăriile ce îi făceau lumea mult mai dulce.
- Hai, iubito, doar ai tot timpul la dispoziţie pentru a te duca după, insistă, râzând uşor.
Fetiţa îşi mişcă capul robotic, uşor iritată, punându-şi cu grijă nepreţuita jucărie jos. S-a depărtat uşor, ieşind pe uşa ce i-a fost deschisă de către doctor.
A pătruns într-un hol care, ulterior, privind mai adânc, observă că nu are o viaţă aşa de lejeră, întrucât acest hol era punctul de control şi de vedere spre fiecare reacţie şi activitate a micuţei. Copila se roti de câteva ori în jurul camerei, după care se apropie de o altă uşă.
- ... Nathan ne aşteaptă dincolo, adăuga din nou bărbatul, insistând spre acţiunile ei.
Dincolo de acest hol, copila intră parcă în cu totul o altă clădire. Părea a fi un spital, dar, după ce haine purtau toţi aceşti oameni pe care fetiţa îi privea drept o noutate, cine spune că nu e. Aceasta îl urmă din aproape pe aproape pe acest om, intrând apoi într-o altă incintă, de astă dată mai întunecoasă.
- Hei, Elie! exclamă Nathan, extrem de bucuros că o vede. Ce faci ? întrebă de la distanţă.
- Destul de bine! spuse micuţa, de această dată zâmbind retrasă.
Se opri. În faţa ei se afla o masă normală, cu nişte cărţi de diferite forme. Părea a fi o cameră de interogare, întrucât nu puteai vedea nimic de la distanţă. Doctorul îi făcu semn să se aşeze, timp în care acesta pregăti un aparat în formă de clemă.
- Acum trebuie să îţi pui asta. Îţi aminteşti? Exact ca o coroană, încercă să o mintă, în timp ce i-o puse în jurul frunţii. Oo, uite ce prinţesă superbă avem! exclamă bucuros, râzând către ea.
Micuţa înghiţi puţin în sec, după privire, parcă vrând să dea la o parte acest accesoriu.
- Nu-ţi fă griji, întrerupse celălalt. Totul va fi bine. Dacă ai nevoie de mine, sunt dincolo.
Copiliţa dădu din cap, înţelesese, aşadar, totul trebuia să înceapă.
- Elie, mă auzi?
Dădu din cap.
- Ok, să începem! Katleen este chiar în faţa ta. Ea are pe masă aceleaşi cărţi pe care şi tu le ai. Ea va alege o carte, să vedem dacă tu poţi recunoaşte cartea pe care ea a ales-o. Crezi că eşti în stare?
Mişcă din umeri. Bărbatul nu se opri şi dădu startul.
- Prima carte! dând startul.
Micuţa îşi alese o poziţie din care să nu se mişte. Imediat, un sunet lugubru se porni din apropierea ei. Aceştia aşteptau.
- Haide Aiden, du-te în cealaltă cameră şi spune-mi ce carte are în mână, spuse aceasta în gând.
Toţi aşteptau reacţia şi rezultatul care, imediat veni. Micuţa privi de câteva ori cărţile şi îşi poziţionă mâna pe prima din cele cinci, pe stea. Era bine, aceeaşi carte o avea şi femeia.
- Buun, Elie. Următoarea carte!
Aiden îşi făcu din nou drum prin acel mediu opac, după care se poziţionă în spatele femeii şi memoră cartea. Elie îşi reveni în simţiri şi alese a treia carte, adică pătratul. Asistenţii erau mulţumiţi de rezultat, dar mai voiau o dovadă.
- Ultima carte!
    Aiden îşi făcu drum prin camera doctorilor ce urmăreau aceste mişcări şi se opri în faţa celor cinci cărţi. Femeia părea că vrea să ascundă cartea, aşa că entitatea a mai zăbovit pentru a găsi unghiul perfect de vedere al cărţii.
Fetiţa a revenit şi a semnalat a cinea carte, adică valurile chinezeşti.
- Foarte bine, fetiţo! exclamă mulţumit asistentul. Hai, să încercăm ceva diferit. Dincolo, pe masă, se află nişte cuburi din carton. Crezi că ai putea să le arunci?
Nu dădu un răspuns concret, ci îi comandă spiritului să facă asta. Intră din nou în cupeul cu monitoare şi de acolo trecu direct în cealaltă cameră sigilată. Dădu târcoale o clipă, după care se poziţionă asupra acelor cutii din carton. Se dădu uşor în spate şi se pregăti. Cutii zbură cu putere pe jos, timp în care femeia tresări, uşor şocată de moment.
- Bun, copilo! Altceva ce poţi face la fel cu el ?
Bătrâna îşi luă din nou poziţia, privind la cărţile care acum tremurau. În secunda următoare, acestea ajunse exact în poala femeii. Părea că spiritul deveni serios, întrucât posedă scaunul şi o împinse pe femeie în zidul camerei. Părea că cedează şi se depărtă, oprindu-se exact la uşă.
- Asta e, îmi pare rău, dar s-a terminat, numai rezist! ţipă femeia cu mâinile în cap.
- Nu e nevoie, deja am terminat. Elie, scumpo, experimentul s-a terminat, te poţi linişti! ordonă bărbatul, uşor speriat de asemenea.
- E încuiat! Uşa e încuiată! urlă femeia, trăgând zdravăn de clanţă care refuza să deschidă uşa.
Aiden îşi făcea de cap, nedorind să revină la copilă.
- Nu, nu este încuiată. Am lăsat-o descuiată!
- Ba da! urlă aceasta, având dreptate.
- Aiden, Elie, opriţi-vă! Experimentul s-a terminat! adăuga speriat. Dă-ne un moment, venim acum! trădându-şi poziţia.
    Tocmai când toţi începu să ţipe şi să urle, fetiţa se opri, cu o faţă înmărmurită, cu lacrimi în ochi. Doctorii şi asistenţii tăbărî pe uşă. Nathan o luă de-ndată-n braţe, spunându-i că totul s-a sfârşit, dar nu avea nicio reacţie.
- S-a sfârşit! încercă să o liniştească, strângând-o în braţe.
Acesta o depărtă de lângă el, privind-o în ochi. Fetiţa avea sânge care îi venea din nas, din cauza acestei presiuni.
- Niciodată nu se va termina... spuse cu o privire rigidă.
Toţi o priveau cu gura căscată, din cauza acestor spuse.
Dincolo, femeia aproape că făcuse infarct din cauza situaţiei precedente.
    Elie era obligată să trăiască astfel...[/center]

Subiect: Re: Beyond: Two Souls Mar 08 Oct 2013, 12:21

Ambasada

Tocmai ajunseseră. Cei doi, îmbrăcaţi special, stăteau braţ la braţ, privind în jur, însă tânăra, destul de încordată. Îl privea uşor şocată de această situaţie.
- Mă simt de parcă toţi se uită la noi... îi şopti uşor, discret.
- Nu e doar un sentiment, pentru că toată lumea se uită la noi, zâmbi el.
Se uită din nou în jur şi îl întrebă, de această dată destul de direct:
- Ce fac, cum mă comport dacă ceva merge aiurea?
- Dacă va fi aşa, nu vei putea face nimic, deveni mai serios.
- Doar verificam situaţia, adăugă, privind în cealaltă parte.
- Însă, cel mai important lucru, îi întrerupse acţiunea, fii naturală; dacă cineva va vorbi, zâmbeşte, o calmă puţin pe domnişoară.
- Păi, vrei să fiu naturală sau să zâmbesc? îl luă uşor peste picior, cu o mică reacţie.
Bărbatul rânji uşor, întorcându-şi capul discret către ea.
- Nu ştiam că eşti şi glumeaţă.
- Numai când am o frică de moarte, şopti pe un ton nevinovat.
- Ryan! exclamă unul din ei, întrerupându-le mica conversaţie. Sunt încântat că ai putut veni! adăugă bucuros, pe un accent destul de enervant.
- Întotdeauna o plăcere, Sheik Ahmad! zâmbi reciproc cei doi afacerişti, dând mâna unul cu celălalt, tipa privindu-i... natural. Aş vrea să o cunoşti pe asistenta mea, Elizabeth.
Arabul o privi continuu pe fată, uşor întrecut de aşteptări.
- Nu am fost averizat că diplomaţia americană aduce asemenea... lucruri şarmante. Plăcerea este de partea mea, Elizabeth, spuse, privind-o extrem de ciudat.
- Domnilor, vom fi musafirii voştri, adăugă bărbatul, crezând că Elie nu se va ţine pasul cu presiunea ce se aduna în jurul lor.
- Desigur, Ryan! îl salută ambasadorul.
Se îndepărtă fără să dea vreun semn de suspiciune, chiar dacă privirile acelor arabi nu arătau asta.
- Mă urăşte, conversă cavalerul, făcânz haz de necaz. Mereu se gândeşte cum ar arăta capul meu agăţat de un băţ. Te crede o prezenţă plăcută, schimbând subiectul.
Elie privi în jur, fermecată de comportamentul celorlalţi şi felul cum ei se disting de ei prin vestimentaţie.
- Ar trebui să fiu flatată, spuse cu o înfăţişare destul de încordată.
Cei doi îşi dădu drumul la braţ, întorcându-se unul către celălalt.
- Eu mă voi duce să mă întâlnesc cu câţiva oameni. Între timp, găseşte un loc calm, pentru că ştii ce ai de făcut.
    Nici măcar nu îi dădu un semn, sau o atingere, că dispăru din faţa ei.
,,Trebuie să găsesc un loc liniştit!'' îşi repeta asta într-una. Cu poşeta în mâna dreaptă, o ascunse la subraţ şi păşi prin acea sală imensă. Încercând să pară că nu are nimic de ascuns, se aplecă asupra mesei uriaşe care purta tot felul de bucate. Îşi luă un pahar cu suc şi se întoarse către lume, bându-l în public. Se şterse uşor, politicos şi se întoarse spre ale ei. Luă drumul mesei şi îl înconjură pe partener, oprindu-se în spatele lui.
- E totul în regulă.
- Da... da, adică, Aiden este foarte emoţionat, îl lămuri, privindu-l cu coada ochiului, dar vom fi în regulă... va fi bine, repeta asta într-una, până ajunse să şoptească asta.
- Elizabeth, exclamă ambasadorul, întrerupând-o din acel mers galant, alături de sunetul tocurilor destul de incomode pentru ea. Am văzut că ai plecat de lângă prietenul tău. Ce-ar fi să bem o băutură, pentru cât de delicată eşti.
Fata zâmbea, privind în jur, gândindu-se ce ar trebui să facă, dar a refuzat, spunându-i că mai târziu. Bărbatul îi împlini dorinţa, retrăgându-se, privind-o destul de urât.
    Fata continuă să meargă până găsi un coridor destul de incomod, unde ulterior realiză că sunt băile. Merse destul de aproape de lume, astfel să nu dea prea multe semne de curiozitate şi se îndreptă spre uşă, intrând rapid. Unul din paznici simţi ceva ciudat la ea şi îi privi mişcările. Observă că în baie mai erau alte femei care purtau o discuţie indecentă, aşa că zăbovi o clipă lângă oglindă, privindu-şi rochia cu trenă, ce-i evidenţia formele corpului. Făcu câteva piruete, apoi se deplasă către cea mai îndepărtată cabină din baie, intrând şi încuind-o. Se uită în jur şi se aşeză pe capacul superior al toaletei. Îşi luă mica poşetă de la subraţ şi din greşeală scăpă documentele pe jos. Le adună rapid, aplecându-se şi, fără să îşi dea seama, uşor-uşor, cusătura rochiei începu să o trădeze. Îşi luă o ustensilă de scris şi deschise aleatoriu acel carneţel.
- Aiden, Aiden, eşti pregătit?
Spiritul stătea chiar deasupra ei, aşteptându-i mişcarea.
- Sus, la etaj, este o pictură uriaşă în una din camere. Dincolo de ea se află un seif, iar documentele pe care noi le căutăm sunt înăuntru. Dar, acolo sunt gărzi şi camere, aşadar trebui să fii foarte foarte atent, ai înţeles? îi comandă tensionată. Fata rămase în baie, unde îl aştepta pe Aiden. Imediat, spiritul porni către etaj unde, acesta se opri pentru a analiza întregul potret al holului. La fiecare cameră erau gărzi, faţă de care trebuia să fie extrem de silenţios. Acesta înaintă, până în dreptul unei uşi destul de mare şi largă, unde-şi făcu drum prin ea, pătrunzând în interiorul camerei. Se puteau distinge o grămadă de tablouri şi picturi, iar apoi, în faţă, ceva impunător, un birou ambasadorial. ,,Un portret al ambasadorului Sheik!'' îl lămuri în legătură cu originea fotografiei pe care tocmai entitatea o privi. ,,Asta e! Ăsta e locul!'', îi exclamă fericită. Elie îi sugestionă lui Aiden să caute un buton sau o manetă pentru a muta fotografia.
Spiritul se întoarse, privind în adânc camera. Îşi dădu seama că probabil şi biroul avea un rol, aşa că se întoarse către el, analizându-l. Deschise numaidecât unul din sertare şi observă că tocmai acolo se ascundea o telecomandă ce putea mişca poza. Lucrul pe care niciunul din ei nu l-a luat în calcul a fost acela că tot locul era filmat şi urmărit non-stop, aşadar, imediat cum a observat că acel sertar s-a mişcat, supraveghetorul a ordonat unei garde să investigheze camera.,,La dracu! Camera era pornită!'' exclamă perturbată fata. ,,Paznicul a intrat! Nu mişca nimic, nu fă vreo mişcare, sau va da alarma!'' ţipă ea către el.
Paznicul se uită în jur şi observă că tocmai maneta era cea ce se mişcase. Realiză că nu e nimic în cameră, probabil după urme, covor sau sunete, aşa că o puse înapoi şi îi calmă pe ceilalţi, spunându-le că probabil a fost deranjată de ceva timp. Privi din nou întreaga cameră şi ieşi nonşalant. ,,Trebuie să ne gândim...- mai există o cale -... ! ''şopti încordată în mintea entităţii. Aiden pluti deasupra locului, privind în fiecare cameră, astfel observă că o cameră era deschisă. Intră imediat şi descoperi că de aici a fost văzut obiectul mişcându-se. Supraveghetorul stătea fără nicio grijă, cu picioarele pe masă, nefiind atent la ce se întâmplă. Aiden, grăbindu-se din nou, a închis una din camere, fără să se gândească că el va observa asta. ,, Rahat!'' bufni de nervi fata, ,,trebuie să distragi pe bărbat întâi!''. Aiden, nervos, îi opri micul aparat de pe care urmărea un film, astfel trebuia să analizeze ceea ce se întâmplă, fără să fie atent şi la camere. Între timp, spiritul dezactivă camera cu pricina şi se îndreptă din nou în cameră. Se grăbi din ce în ce mai mult, apăsând pe primul buton de pe acea telecomandă, care deschise toate fotografiile, însă numai aceea conţinea documentele. Deschise acea trapă, astfel înşelând chiar şi amprentele digitale, acum având drum liber către identitatea documentelor. ,,Acum totul e gata! Grăbeşte-te, spune-mi ce scrie acolo!''
Aiden deschise una din acele carnete şi o posedă continuu pe fată, scriind extrem de repede, privind inconştientă în sus. Aceasta începu să geme şi să gâfâie, astfel una din gărzile de la parter o auzi şi veni să observe ce se întâmplă cu ea. Odată ce a intrat în ea, nu se mai putea opri până nu termină. Arabul bătea continuu la uşă, spunându-i probabil să deschidă, îl propria limbă. O dâră lungă de sânge se prelinse pe buzele fetei.
    Deodată, o voce de femeie întrerupse pe un ton nervos situaţia, spunându-i că nu are ce căuta în baia femeilor. Fata părea să nu ştie de ea, mişcându-şi doar capul dezorganizat, fără măcar să îndepărteze acea pată de sânge de la baza nasului. Acea femeie intră peste Elie, aceasta privind-o. Observă că ceva îi era pe jos, astfel s-a aplecat să le strângă, dar nu să i le şi înapoieze, depărtându-se de compartimentul ei, spunându-i că nu poate face nimic să o ajute, de această dată cât să şi înţeleagă. Îi ură noroc şi plecă în viteză din baie, lăsând-o să viseze pe capacul de la baie. Îşi strânse lucrurile rămase şi se ridică cu greutate de pe acea şezătoare. Deschise uşa, apoi se îndreptă spre ieşire, mergând cocoşată, însă se opri să îşi dea cu apă pe faţă. Părea extrem de extenuată. Porni din nou către ieşire, punându-şi poşeta la braţ, căutând cu mâinile clanţa uşii. Cum ieşi din baie, se îndreptă către Ryan care, imediat sări să o ajute.
- Ce s-a întâmplat? o atinse pe umăr speriat.
- Nu mă atinge! exclamă, dându-i zdravăn peste mână. Vreau să plec acum... adăugă, aproape gata să pice din picioare, balansându-se cu trunchiul spre podeaua lucioasă. Bărbatul îşi frecă intensiv podul frunţii şi îi afirmă dorinţa.
    Cei doi părăsesc clădirea, implicit petrecerea chiar în faţa ambasadorului mâhnit.

Subiect: Re: Beyond: Two Souls Mar 08 Oct 2013, 15:36

Buna.

Mersi de anunt, sper ca il primesc cat de curand iarasi. Imi place mult ideea fic-ului tau, desi ar fi fost mai pe gustul meu daca era SasuSaku, insa e bun si asa. Abia astept next-ul, deci spor la treaba si multa inspiratie. a hug

Kisses.

Subiect: Re: Beyond: Two Souls Joi 10 Oct 2013, 01:49

Petrecerea

    Automobilul se opri brusc, dintr-odată, inima avertizându-mă prin bătăi energice. Priveam speriată pe geamul extrem de lucios al uşii din partea mea, găsind asta drept o obligaţie.
- Ascultă, nu sunt sigură, insistă tânăra tensionată, întorcându-se către el. Nu cred că ar trebui să merg... adăugă oarecum convingătoare.
- Elie, mă rogi de săptămâni întregi. Doar nu ai de gând să pui piciorul în praf acum! zâmbi bărbatul către ea, arătându-i adevărul.
- Nu ştiu pe nimeni aici... pufăi straşnic, întinzându-se complet pe scaun. Probabil mă urăsc, nu le plac, spuse melancolică, privind în altă parte. Şi... şi, rochia asta e groaznică, începu a se înfuria, găsind motive. Hai să plecăm... se grăbi să spună.
- Respiră adânc. Nu ai de ce să îţi faci griji! o consolă calm Nathan, privind-o-n ochi. E doar o aniversare, atâta tot! îi arătă acesta pentru ce îşi face griji, făcând uşor haz de ea. Oricum, sigur te vei distra şi îţi vei face noi prieteni. Doar... ai crescut, încercă să o convingă.
Tânăra avea aceeaşi convingere, dar numai comenta. Odată ce acesta îi spuse să meargă, nu a mai avut scuze şi a fost nevoită să rămână. Fata deschise energic uşa maşinii şi, tocmai când era gata să dispară, bărbatul îşi aminti.
- Oh, nu uita cadoul tău! îşi aminti rapid bărbatul.
Îi întinse un mic cadou, prins într-o folie drăguţă, roz, cu o fundă extrem de elegantă.
- E o carte de poezii de Poe.
Elie o primi fără să spună ceva, dar o privi cu o doză de neînţelegere. Probabil nu ştia de ce asemenea lucru trebuia să ofere.
E veche de cincizeci de ani, o ediţie rară. Sunt sigur că o va primi cu bucurie, adăugă pozitiv. Nu îţi fă griji, întorcând din nou subiectul, totul va fi în regulă. Hai, te iau la ora cinci, îi dădu ultimele instrucţiuni. Distracţie plăcută! zâmbi larg către ea, înconjurând din nou volanul automobilului.
Maşina dispăru de-ndată, fata nevoită să meargă la petrecere. Păşi discret către uşă, îmbrăcată într-o rochie bleumarin până la genunchi ce se mula după bătăile vântului, evidenţiindu-i genunchii reci şi fără-i de cicatrice. Era o zi luminoasă şi destul de frumoasă, astfel, aniversarea a fost aleasă foarte bine. Se opri în dreptul uşii şi apăsă pe soneria casei, apoi îşi luă o poziţie decentă, ţinând cadoul în jos, spre genunchi.
- Hei, Elie! exclamă o femeie tânără şi vioaie.
- Bună, spuse ea emoţionată, dar fără măcar să fie auzită.
- Hai Elie, nu fii timidă, o trase aceasta de mână direct în casă.
Se pare că fiica, sărbătorita îşi făcu apariţia pentru a vedea noul musafir.
- Maria, nu? întrebă neinteresată aceasta. Haide, mai sunt câteva fete de la şcoală şi nişte băieţi, pămpălăi.
- Nu, Elie, spuse din nou, fără să fi memorat asta.
Fata privi către cadoul ei şi întinse mâna spre el.
- Oh, ăsta e un cadou pentru mine? îl luă cu nesimţire. Marfă! rânji puternic, cu gura aproape de urechi, mergând în cealaltă cameră.
Mama îi spuse că va pleca, iar după privirea ei, părea a fi ceva de bine.
- Cum spui tu mamă, o salută plictisită.
- În sfârşit a venit şi asta! spuse una din celelalte fete.
- Ea este Elie, din Unitatea 4, cu mama mea... termină fraza pe un ton plictisit.
- Unitatea 4? se miră unul din băieţi?
- Departamentul de paranormal? Woo, ce faci tu acolo? începu a râde toţi deodată.
Elie îi privi din picioare, fără măcar să i se spună se se aşeze. Karen bătu din palme şi sări în sus, extrem de bucuroasă de această zi.
- E timpul să ne distrăm! Eu voi aduce băutura! strigă din răsputeri. Băieţi, voi vă ocupaţi de încăpere, fetelor, voi cu lumânările, iar tu Elie, tu... tu te poţi ocupa de muzică! Hai să ne îmbătăm! începu a urla prin casă.
Imediat cum comenzile au fost oferite fiecăruia, s-au ocupat toţi de fiecare lucru. Camera începu a se întuneca, întrucât băieţii au blocat lumina spre a mai intra în incintă. Tânăra se aplecă asupra combinei şi ascultă fiecare melodie, alegând ulterior pop-ul. Imediat cum se ridică, una din fete o întrerupse.
- Ce e c***l ăsta ? se înfurie aceasta. Ăh, stai deoparte, îi întinse mâna.
Cealaltă schimbă genul pe ceva country, dar, cum era să ştie ea ce fel de muzică le place celorlalţi ?
- Ce bine că mama a plecat! exclamă mulţumită fata. Niciodată nu mă lasă să iau ceva din camera ei! puse baxul de bere pe masă, spre privirile nerăbdătoare ale celorlalţi invitaţi. Imediat cum Elie termină cu muzica şi prestaţia, locurile de pe canapea şi fotolii se ocupă din nou, rămânând din nou în picioare. Începu să împartă câte-o cutie de bere, iar când ajunse la Elie, pică pe gânduri.
- Ăh... vrei şi tu? o trată cu spatele.
- Nu. Eu... eu nu beau, aşa că...
- Nici nu ştii ce pierzi, proasto, o întrerupse râzând. După trei sau patru beri, vei vedea întreaga lumea cu alţi ochi, adăugă deschizând fiecăruia cutia de bere.
    Aceasta rămase în picioare pentru un timp, fiind nevoită să îi privească nevinovată cum beau fără oprire, după care, cu toţii se depărtă, mergând în cealaltă parte a camerei, ascultând muzica. Într-un mic bar, aceasta a fost întrebată dacă doreşte o ţigare, unde, din nou a refuzat, politicos. Cel ce a oferit-o, a pufăit într-un fel indecent, râzând de ea. Se plictisi repede, aşa că se odihni puţin pe canapea, profitând că nimeni nu stă jos. Imediat cum se aşeză, unul din băieţi veni, cu pretextul de a bea din nou.
- Bună, bună, eu sunt Matt. Ăh, Elie, nu? o întrebă curios, zâmbind.
Elie dădu din cap.
- Nu te-am mai văzut niciodată la şcoală. Ai ore în bază?
- Sunt la un program diferit, începu o conversaţie gesticulând, cu profesorul meu personal. E... oarecum plictisitor, atestă rânjind, încercând să-l convingă că ştie cum sunt tinerii de azi.
Discuţia devenea interesantă, văzând cum cei doi râd împreună, el cu cotul pe spătarul canapelei, ea cu membrele strânse de genunchi.
- Locuiam în Londra, până acum doi ani, când ne-am mutat aici. Dar tu? Tu unde-ai trăit înainte?
Am simţit un nod în gât, neştiind ce să îi spun. Părea un băiat drăguţ, aşadar, i-am spus adevărul.
- În bază... întotdeauna am locuit acolo, începu a se bâlbâi, privind în pământ. Acolo m-am născut! exclamă răspicat.
- Ce hobbyuri ai? porni din nou cu un alt subiect. Eu, de exemplu, cânt într-o trupă cu alţi colegi. Tu... ?
- Cred că e banal, dar, mie îmi place să citesc şi... îmi plac sporturile, adăugă rapid, realizând că devină enervantă. Adică, eu nu pot părăsi locul, aşadar, în limita tipurilor ce le pot face, îi explică pe îndelete.
    Matt privi puţin în jos, după care o privi din nou.
- Po... pot să te întreb ceva?
Îl privi fără un răspuns concret.
- De ce eşti în Unitatea 4 ?
- Ăh, am... am... un dar... ( băiatul părea să o asculte neîntrerupt ) o legătură cu o entitate.
- O entitate? Adică... o întrerupse fără să termine ce are de spus. Adică, o fantomă, sau ceva de genul ăsta, nu ?
- Ştiu că asta o să sune aiurea, începu din nou a privi evaziv, dar e ca o formă invizibilă ce întotdeauna mă urmăreşte.
- Este acum aici? privi în sus, întrebând cu un accent britanic.
- Da, am spus pe un ton sincer, zâmbind. Da, ne ascultă chiar acum.
- Oh, un dans lent! schimbă subiectul imediat. Te bagi? îi întinse palma, ridicându-se de lângă ea.
- Sigur... îi spuse zâmbitoare.
    Imediat şi Elie se ridică şi îl urmă în ringul de dans, unde se aşeză în faţa lui, el luând-o gentil de şold, iar ea luându-l uşor de gât. Nu-l putea privi, fiind parcă fermecată de moment. Efectuau mişcări precise, lente, rotindu-se în toată camera.
- Ştii... cred că ai mai auzit asta de mii de ori... dar, eşti drăguţă, ştii ?
- Nu e rău că nu eşti pentru tine... îi mărturisi.
- Nici tu nu eşti ca celelalte fete... şopti tainic. E ceva special la tine, încercă să se apropie şi mai mult de ea.
- Cred că şi tu eşti special, îi spuse fără măcar să se gândească.
Fără nicio altă vorbă, acesta îşi mută palmele mai jos, spre fund şi, imediat, fata i le mută înapoi, ruşinată, ulterior şi el. Se apropie mai mult unul de celălalt şi, involuntar, fata îşi uni cele două petale extrem de fine de ale lui, formând o aură romantică, magică.
Cântecul s-a terminat, implicit şi sărutul. Greu i-a dat drumul, apoi depărtându-se lent, parcă hipnotizată, privind în gol, fermecată de sărut, iar el privind criminal în spatele ei.
    Deodată, muzica se opri cu totul, una din fete întrebând puternic.
- Hei, hei, de ce nu ne face Elie o demonstraţie a super mega puterilor ei?
Imediat cum fata auzi de puteri şi de numele ei, îşi reveni, dându-şi seama că a greşit dezvăluind anumite lucruri.
- Nu... nu... privi în jos, dezamăgită.
- Oh, da, aş plăti să văd asta! exclamă cel ce a sărutat-o.
Toţi începeau să mormăie şi să se îndoiască de spusele ei.
- Haide, fato, arată-ne ce poţi face!
- Bine atunci, îşi schimbă atitudinea.
- Ce vei face, amărâto? începu să râdă toţi cu braţele încrucişate.
- Nu faceţi gălăgie şi nu mişcaţi, şopti uşor, stând exact într-un loc.
- Ooo, deja sunt speriat! glumi unul din ei. Mi-am udat pantalonii! începu toţi a râde în cor.
Aiden apăru deodată, stând în spatele uneia dintre ele.
- Simt că îngheţ, le întrerupse momentul.
Scaunul se mişcă puternic, lovind biblioteca.
- La dracu, ce se întâmplă? începu să se sperie băieţii.
- Televizorul, priviţi cu toţii la televizor! strigă terifiată.
Elie se mişca în toate părţile, exact după Aiden îşi muta poziţia. Combina tocmai porni, la o sonoritate maximă.
- Bine, mi-a ajuns! deveni cu toţii serioşi.
- Şi eu.
- Şi eu.
- Aia chiar a fost şocant! exclamă ochelarista.
Era înconjurată de ceilalţi, uşor furioşi, fiecare exprimându-şi părerea despre magica ei prestaţie.î
- Nu am vrut să sperii pe nimeni, dar... dar voi aţi insistat aşa că...
- Bine, e timpul să începem tortul! încercă sărbătorita să înveselească atmosfera. Haideţi întâi să deschidem cadourile! gesticulă entuziasmată.
Se pare că au lăsat părerile şi s-au aşezat pe canapea, punând mâna pe cadouri. Primul cadou a fost de la ochelaristă, pe care, fără să îl deschidă măcar, părea că îl adoră cel mai mult.
- Pun pariu că sunt şosete până la genunchi! începu a face glume din nou.
Cel de-al doilea a fost al lui Elie pe care, se pare că nu l-a prea plăcut.
- Ce e asta? întrebă înfuriată.
- O carte veche... şopti. Serios, e o colecţie rară, de Edgar Allan Poe... îi arătă melancolică.
- Edgar Allan cine?
- Ce? Ai furat-o din baraca bunicului tău?
- Nu, nu! Chiar e o raritate! încercă să îi convingă.
- Da, exact ca rochia ta! se plictisi una din ele.
Toţi râdeau, fata simţindu-se presată.
- Nu, serios. Asta e o glumă? Nu-mi vine să cred că ai bătut tot drumul până aici să îmi aduci prostia asta veche! o aruncă pe jos.
- Ce-ai vrea? Doar e un şobolan de laborator? spuse una din ele.
- Un şobolan fără stil! strigă către ea ochelarista.
- Da, chiar aşa. M-a urmărit ca o căţea toată după-amiaza! spuse Matt, înconjurând-o.
- Oh, şi ea e o târfă...
- Îmi pare rău, punându-şi mâna în cap. Nici nu am vrut să o invit... mama a făcut-o, regreta amarnic sărbătorita.
Până la urmă, toţi au format un cerc în jurul ei, atingând-o şi făcând fel de fel de gesturi.
- Mda, e o târfă. O târfă şi o vrăjitoare! o presa pe spate Matt.
- Ştiţi... ar trebui să facem ceva cu ea, murmură ochelarista.
- Ştii ce le facem vrăjitoarelor?
- Le ardem? urlă către ea.
Ochelarista, cea care fuma din greu o ţigare o stinse chiar pe mâna ei.
- Luaţi-o! comandă unul din ei.
    Băieţii o apucă de şold şi de subraţ, cărând-o pe hol, unde-o aruncă în debara. În tot acest drum, fata s-a zbătut şi a rugat într-una să fie lăsată să plece, dar nu a fost ascultată. Au închis uşa în spatele ei şi au lăsat-o într-un întuneric cuprinzător, extrem de înfricoşător.
- Şă ştii că am vrut să fac asta de prima dată când a venit... se auzi din partea cealaltă.
- Vă implor! Lăsaţi-mă să ies! buşi din răsputeri în acea uşiţă, cu lacrimi în ochi.
,,Scoate-mă de aici, te rog!" se auzi în memoria lui Aiden. Îşi făcu rapid apariţia şi înţelesese că are frâu liber de a face ravagii. Ieşi de lângă ea şi se pregăti să dărâme uşa. Elie se târâ afară şi, pe picior de plecare se gândi, să plece sau să se răzbune?
- Du-te Aiden! exclamă înfuriată.
Acesta trecu uşa din lemn şi se stabili între cei cinci tineri care mâncau tortul. Se concentră şi îl aruncă chiar pe hainele lui Matt. Ceilalţi credeau că e vreo glumă proastă a unuia din ei, dar, odată ce şi masa s-a ridicat şi s-a distrus pe podea şi-au dat seama că Elie avea de gând să le arate de ce e în stare.
- Rahat, asta e o prostie. Eu plec.
- Şi eu!
- Şi eu!
- Hei, nu mă lăsaţi singură! le rugă pe celelalte două.
Tinerii se îndreptă spre uşă şi constată stupefiaţi că sunt blocaţi în cameră. Aiden începu să se enerveze, astfel toate materialele din sticlă se ciobi sub privirile înăbuşite în frică ale năstruşnicilor.
- Ferestrele! ţipă Matt. E singura soluţie.
    Se pare că nimeni nu avea curajul să înfrunte necunoscutul, aşa că ceilalţi s-au ascuns unde au putut. Imediat cum mesele şi scaunele au început să zboare prin cameră, lovindu-se de pereţi, o mulţime de zgomote lugubre au înconjurat întregul cartier. Fiecare din ei a fost lovit cu un scaun sau o masă, încercarea lor de a scăpa limitându-se din ce în ce mai mult. Chiar şi pozele de pe pereţi se sparse şi îi lovi pe netrebnici care acum îşi găsi naşul.
- E un coşmar! urlau toţi. Vreau să mă trezesc din prostia asta!
,,Destul, Aiden! Au primit mesajul, spuse Elie în mintea lui. Să mergem!'' Dar Aiden nu se opri, ba mai mult, începu să arunce cu cuţite şi cu flăcări în ei, una din arme lăsându-l inconştient pe Matt. Aproape toată camera era distrusă, chiar şi tavanul era incomplet, iar becurile erau rupte în mii de cioburi, pe podea.
Elie părăsise domiciliul, ieşind retrasă pe uşă, cu privirea în jur. Se întoarse spre casă şi o privi cu regret. Chiar în acel moment, proprietara se întoarse. Cum o văzu că stă neclintită cu privirea spre acoperişul casei, o întrebă ce s-a întâmplat. În secunda următoare, urletele tinerilor au ieşit din casă, ajungând la urechile femeii. Şi-a dat seama că ceva a mers prost, astfel a intrat ca fulgerul în casă.
    Nathan privea fără cuvinte scena, parcă ştiind ce se întâmplase, apoi, luând-o de mână pe adolescentă, o urcă în maşină şi părăsi locul.

Fic închis la cererea autorului.