Luptă pentru ceea ce ai! (+16)

Capitolul 1.

Suntem împreună parcă de o viață... Mi-a fost alături și i-am fost alături încă din copilărie. Îl iubesc foarte mult și pot spune cu mâna pe inimă că și el simte ceva purternic pentru mine, că dacă nu, nu eram de 12 ani împreună, ca prieteni, iar 5 ca iubiți.
Când ne-am cunoscut, eu stăteam și plângeam pe un trotuar în fața casei mele deoarece fratele meu tocmai ce se mutase de la noi, asta întristându-mă foarte tare. Pe lângă mine trecea un băiețel cu ochii ațintiți asupra mea, privindu-mă foarte atent, dar parcă și foarte blajin. După câteva secunde de liniște, se așează lângă mine, privind asfințitul iar cu picioarele strânse la piept spune:
- Ochii aceia... îndreptânduși previrea spre mine, continuă ochii aceia nu ar trebui să fie scăldați în lacrimi niciodată.
La cele auzite, obrajii mei palizi prind o nuanță roșiatică lăsând capul în jos. El îmi atinge cu 2 degete bărbia și îmi ridică capul privindu-mă pătrunzător în ochi cu zâmbet dulce.
Și așa anii au trecut, iar pe măsura trecerii lor noi am devenit mai apropiați, relația noastră întărindu-se cu fiecare clipă petrecută împreună.
Mă numesc Sakura Haruno, iar acum am 17 ani și beneficiez un corp destul de atrăgător din auzite. Părul meu are o culoare ciudată de un roz-bombon cu care pot spune că mă mândresc deoarece este culoarea sa naturală și duce până peste fund cam cu o palmă, fiind și foarte moale, iar ochii au o culoare de un verde-deschis destul de puternic și ușor de ieșit în evidență.
În acest moment, stau întinsă pe pat, cu ochii închiși, bucurându-mă de liniștea ce predomina în cameră alături de iubitul meu despre care am menționat mai sus. El este Sasuke Uchiha. De fiecare dată când îl văd la bustul gol, chiar și acum, după mulți ani parcurși împreună, mă înroșesc involuntar, asta amuzându-l de fiecare dată. Ochii lui sunt negrii precum pana corbului, părul fiind de aceași culoare, răvăşit la spate. Îi stă mereu excepțional chiar şi aşa.
Mâine avem împreună prima zi de liceu în acest oraș. Ne-am mutat de curând împreună cu familiile aici, în Tokio. Se putea citi neliniștirea lui Sasuke prin gestul pe care îl făcea: se juca cu o șuviță din părul meu. Chestia asta, nu știu cum, dar îl calmează. Și eu sunt puțin încordată datorită zilei ce va urma, că va trebui să legăm legături noi... Sper ca majoritatea să fie de prietenie.

În cele din urmă, deschid ochii și îl privesc blând pe cel care m-a făcut să trec mai ușor peste momentele dificile, cât și în cele minunate, cum stă îngândurat cu privirea pierdută sprijinit de cot cu fața spre mine. Îi ating ușor ceafa cu două degete mângăindu-l, apoi imediat îl trag peste mine sărutându-l minuțios. Nu se împotrivește și îmi răspunde de asemenea la sărut fără pic de ezitare.
După minute bune de tandrețuri, ne ridicăm împreună de pe pat și îl conduc spre ușa de ieșire. Locuința lui este exact lângă a mea și cu toate că stăm foarte aproape unul de celălalt și că de obicei ori ne petreceam noaptea împreună, ori pleca foarte târziu, acum suntem copii conștiincioși, vrând să avem forțe noi și proaspete pentru ziua de mâine.
Când reajung în camera mea, mă schimb în pijamalele mele, adică un tricou de-a lui Sasuke "uitat" la mine și o pereche de pantaloni de-ai mei albi cu fundițe mărunte negre.
Mă întind pe patul care parcă încă nu și-a pierdut căldura lăsate de trupurile noastre înfierbântate admirând pozele înrămate cu mine și Sasuke, în diferite ipostaze, din diferite timpuri, cu ajutorul puținei lumini lăsate de mândra Lună în camera mea.
Aşa adorm cu el în gând ca mai de fiecare dată, lăsând grijile la o parte, știind că orice s-ar întâmpla, el îmi va fi alături și mă va proteja.

Deci, prima fana a ficului tau
un capitol foarte frumos, imi place cum descrii
Sakura si Sasuke sunt deja impreuna, interesant
astept nextul
te pwp dulce si spor la idei
sper sa ma anunti data viitoare

Capitolul 2.

Este ora 7 dimineața. Îmi pot da seama de acest lucru datorită sunetului iritant care alunga liniștea în care eram cufundată. Sunt trează de mai bine de 10 minute, dar parcă nici acum, când zgomotul acela parcă mă ruga să îl opresc, nu mă convingea să mă ridic din patul care era mult mai convingător în a-i fi alături.
Alarma se opri. Acest lucru făcându-mă să tresar ușor . Mă ridic în cele din urmă fiind gata să mă pregătesc pentru o nouă zi, care va marca multe lucruri de acum înainte.
După ce îmi "reglez conturile" cu baia, îi acord atenție şifoierului din lemn proaspăt lăcuit. Îmi aleg o ținută simplă, după părerea mea destul de adecvată pentru această zi: o fustă neagră de o palmă jumătate deasupra genunchilor, un tricou alb, mulat, care îmi pune în evidență bustul destul de generos. Părul mi-l fac într-o coadă-spic iar în picioare iau o pereche de balerini negri cu platformă nu prea înaltă.
Trecând câteva minute în care m-am admirat în oglindă îmi îndrept privirea spre ceasul de pe perete.
Bun! Va trebui să sar peste micul dejun. Nu-i nimic. Şi așa stomacul meu văd că nu prea vrea să aibă companie acolo înăuntrul lui.
Părinții mei erau deja plecați la muncă, așa că mă grăbesc să ies din casă.
Sprijinit de peretele casei mele, cu brațele strânse la piept stă Sasuke mâncându-mă parcă din priviri. El era îmbracat cu o pereche de blugi negri și o cămașă cu mânecă scurtă care îi pune corpul bine lucrat în evidență. Primii 3 nasturi erau descuiați ieșindu-i "la lumină" o mică parte din pieptul său bine definit.
Mă îndrept cu zâmbetul larg spre el și îi sar în brațe sărutându-l pe obraz, iar el la rândul lui pe frunte.

La școală nu s-au întâmplat multe lucruri semnificative. Emoțiile erau doar cele care ne făceau să ne îngrijorăm degeaba. Ne-am împrietenit cu majoritatea colegilor, dar în special cu o fată pe nume Hinata care are cam aceași înălțime ca și mine, ochii de o culoare destul de ciudată, dar foarte frumoasă care îi evidenţiază perfect chipul, lila și părul lung până la mijloc de un albastru închis; și cu un băiat, Naruto, înalt, blond cu ochii albaștrii (visul aproape oricărei fete). Se pare că cei doi erau împreună deoarece erau foarte apropiați.

Zilele treceau, nimic schimbându-se între mine și Sasuke. Până într-o zi, când eram la el în cameră, în fața calculatorului, singură deoarece el era plecat să își aștepte fratele la gară. Atunci mi-a trecut o idee destul de obraznică prin minte, dar cu toate că conștiința mea îmi spunea să nu o fac, rațiunea îmi dădea contrariul. Până la urmă, nu cred că are nimic de ascuns, nu? Așa că am început să îi citesc email-urile. Majoritatea erau în coșul de reciclare, neșterse definitiv. Cam ăsta este obiceiul lui Sasuke. Se pare că obișnuiește să converseze cu Hinata. Dacă citesc și eu câteva mesaje, nu cred că e capăt de lume, așa-i?
Când ochii mei au făcut contact cu rândurile tipărite pe ecranul alb, pupilele mi se micșorară instant. Erau mesaje cu diferite întâlniri date între cei doi, cu un limbaj destul de apropiat. Se pare că și mâine au o întâlnire la o cafenea destul de departe de aici. Nu ar fi rău să particip și eu fără acordul lor, sau măcar să știe.
După ce închei cu cititul, "șterg dovezile" și mă întind în pat.

La scurt timp după, în cameră își face prezența Sasuke cu un băiat pesemne mai înaintat în vârsta decât noi doi și cu puțin mai înalt decât brunetul care îl însoţea. Asemănarea dintre cei doi este izbitoare, nu degeaba și sunt frați. Numele lui este Itachi, are părul drept, până la umeri, legat într-o coadă lăsată la spate. Deține aceași culoare a părului și ochilor ca și Sasuke. Sunt precum două boabe într-o păstaie. Ne cunoaștem de mult timp, dar el a fost plecat cu afaceri de familie, iar acum, din câte am înțeles ar dori să ia o pauză.
Ne luăm în brațe prietenește iar apoi ne afișăm un zâmbet și priviri pline de căldură, sau cel puțin asta puteam deduce eu din partea lui.

După ce ne-am petrecut restul zilei împreună, cei doi mă conduc până în fața casei mele, urându-ne "noapte bună" după ce îl sărut pe Sasuke, cum ar face orice iubită și îi dăruiesc lui Itachi un mic pupic pe obraz.
Sunt curioasă ce îmi aduce ziua de mâine când voi merge la întâlnirea celor doi. Oricum, ce se poate întâmpla?

Hey , dupa cum am spus , vreau sa-ti citesc operele . Imi place , n-am ce critica deoarece nu este datoria mea , deci nu ma bag la chestia asta . Este interesant , nu ma asteptam ca cei doi sa fie deja un cuplu , asta este nou pentru mine . Tot ce vreau sa-ti mentionez este faptul ca sunt prea mici capitolele , le vreau mai mari , nu-i corect sa astept pana pui tu nextul ca sa aflu ce se va mai intampla , te rog data viitoare mai lungi pentru mine , daca nu te bat biciuitor

, glumesc , glumesc , nu ma lua in seama lough

. Astept nextul si sper sa ma anunti , sunt tare curioasa sa vad ce se va mai intampla . Te pupacesc ! kiss

Capitolul 3.

Doamne, câte lucruri se pot schimba într-o clipă, dintr-o privire, o atingere, un sărut... Instinctele îmi spuneau să le dau o lecție, dar rațiunea mă contrazicea.
Eram la câteva mese distanță de cele două persoane care mi-au schimbat destinul, care m-au făcut să mă urăsc, să îi urăsc. Păreau atât de fericiți împreună... oare eu sunt cea în plus? Nu! Trebuia să îmi spună... oricât de dureros ar fi fost, aș fi înțeles. Nu îi poți porunci inimii... Sau poate aș fi făcut orice să împiedic asta? Aș fi devenit isterică poate; poate nu l-aș fi înțeles... poate nu i-am fost îndeajuns alături... poate dorește ceva ce eu nu îi pot oferi... O mulțime de gânduri năucitoare îmi dau valma în minte... Acele săruturi, acele atingeri, acele priviri... ar fi trebuit să îmi fie transmise mie... doar mie! Nu se poate să își schimbe sentimentele așa dintr-o dată... Gelozia care m-a cuprins începe să pună stăpânire pe acțiunile mele, dar din fericire mă abțin de la orice ieșire. Nu vreau să mă fac de râs, sau să îl fac pe el... chiar dacă m-a rănit, nu trebuie să decădem... Poate putem schimba ceva... Nu aș suporta sentimentul de a nu-l avea, cu toate că deja îl simt... deja simt că l-am pierdut... Atâția ani duși pe apa sâmbetei... Atâtea momente speciale care nu pot fi șterse cu buretele oricât de mult ai încerca... Sau el a reușit oare deja asta? Apropierea lor mă ucide pe dinăuntru... Simt cum îmi pierd cumpătul și șiruri de lacrimi îmi gâdilă obrajii fierbinți.
Nu se poate! Nu se poate să mă fi făcut chiar el să plâng! Oricine, dar nu el! Chiar persoana la care te aștepți mai puțin, exact aceea este prima care pleacă și te dezamăgește... Cum se poate ca lucrurile să stea chiar așa rău? De ce sunt sentimentele astea atât de complicate? Viața mea de porțelan alături de el s-a spart, iar cioburile simt cum îmi străpung inima... Este atât de aproape de mine, dar îl simt mai departe decât aș fi putut crede vreodată... Am avut încredere în el, mi-aș fi pus viața în mâinile lui... Puteam să bag mâna în foc pentru sentimentele lui, pentru faptul că eram sigură că mă iubește. M-aş fi ars. Asta este cert.

Distracția s-a terminat. Totul s-a dus... într-o clipă, dintr-o privire, o atingere, un sărut...
Acea zi ştiu că îmi va rămâne veșnic în amintiri. Prefer să nu îi spun despre ce tocmai am aflat și să aștept să îmi spună el. Nu se poate ca totul să fie așa... nu vreau să văd realitatea! Nu asta e realitatea!

Timpul trecea pe lângă mine, eu mă răcisem de Sasuke mai mult decât am crezut că voi putea vreodată. El încă nu mi-a spus de aventura lui, iar asta mă durea al naibii de tare. De multe ori când eram împreună telefonul îi suna... Încercam să nu îi dau atenție. Parcă devenisem imună la imaginea cu cei doi împreună, la gândul că am lăsat ca relația noastră să se risipească precum apa printre degete... Și toate astea de ce? Nu puteam găsi răspunsuri care să mă ajute în căutarea "cercetării" ce l-a determinat să îmi facă una ca asta. Probabil pentru faptul că încă nu m-am culcat cu el? Poate asta caută... Oare nu a fost capabil să mă înțeleagă în legătură cu asta?
-În ultimul timp ești foarte distantă față de mine, foarte rece... Ce s-a întâmplat iubito?
Nu îmi vine să cred că m-a întrebat una ca asta! Știu că el nu știe că am aflat de romanța dintre cea mai bună prietenă a mea, care acum în ochii mei a ajuns la cea mai joasă speță și el, care în ciuda faptului că mă distanţasem, în ciuda faptului a ce mi-a făcut, îl iubesc nespus. Parcă mă atrage mai tare la gândul că altă femeie îi încălzește sufletul. Oare se simte împlinit alături de ea? Dar dacă ar fi așa, de ce nu a renunț la mine? De ce ea acceptă să fie el cu amândouă deodată? Nu are pic de mândrie de femeie în ea?
-Ți se pare, îi răspund sec.
-Bine. Știu că atunci când vei fi pregătită îmi vei spune, stiu că e ceva în neregulă.
Nemernicul! Tot eu să fie pregătită să îi spun? Cum poate închide ochii seara știind ce face? Nu îmi vine să cred. Nu el este Sasuke cel în urmă cu câteva luni... El este în neregulă...

Și așa au mai trecut câteva săptămâni: eu închizindu-mă în mine, iar el întâlnindu-se "pe ascuns" cu ea. De ce nu îi pot spune odată că știu despre ei? De ce nu pot încheia toată mascarada asta?! Oare iubirea este de vină? Sau disperarea de a nu-l pierde?
-Știi, Sakura... tresar ușor la auzul numelui meu, nu mai pot trăi în minciună, continuă el după o mică pauză care pentru mine dura ca o eternitate. Trebuie să încheiem.

Am rămas parcă paralizată la cele auzite. Nu se poate! Nu se poate încheia așa! Visam la alt sfârșit poveștii noastre... Mă simt disperată, ochii mi se măresc și devin foarte palidă. A spus-o...
-Îmi pare rău...
-De... ce? De ce?! Ce nu am eu și are ea?! De ce m-ai dat pe mine la o parte,care mă cunoşti de o viață şi ne-am fost alături mereu! De ce ea?!
-P-poftim?...
-Da! Știu de tine și Hinata! Nu mă mai puteam controla. Vorbele ieșeau din cura mea parcă fără a le da permisiunea. Spune-mi! De ce m-ai dat pe mine la o parte pentru ea?! iar ochii mei încep să fie îmbrățișați de lacrimi fără destinație.
-Te rog, nu plânge. O să îți găsești pe cineva care să te merite...
-M-ai fi putut merita tu! Ai abuzat de încrederea mea! De ce ai făcut-o?! De ce ai căutat fericirea în altă parte?
-Deoarece simt că relația noastră nu mai are niciun viitor. M-am plictisit. M-am săturat să te aștept, să aștept ceva ce numai vine!
-Deci totul se rezumă la...
-Am nevoi! Am o vârstă și eu... ar trebui să mă înțelegi... și își lăsă capul în jos ascunzându-se de privirea mea.
-Nu vreau să te pierd... iar în acel moment îi sar în brațe și încep să îl sărut ca niciodată. Părea extrem de surprins de actul meu, dar îmi răspunde săruturilor imediat. Dintr-o dată încheie totul și îmi spune că nu vrea să se întâmple asta, își ia haina și părăsește încăperea lăsându-mă întinsă pe pat, dar nu înainte de a rosti un "îmi pare rău" pierdut. Fug spre el și îl privesc cum pleacă fără măcar a se uita înapoi...

Totul s-a terminat...trebuie să trec peste, dar cum se poate când singura persoană care o ai alături îți întoarce spatele lăsându-te într-o baltă de lacrimi fără măcar a-și întoarce privirea?...

~~Edit maine , promit .~~
Wow , chiar nu ma asteptam ca Sasuke sa se desparta de Saku , chiar a fost neasteptat . Imi pare rau pentru ea , dar asta o va face mai puternica si va reusi sa-i arate lui Sasuke ce a pierdut .
PS : De ce nu m-ai anuntat ??? :(((( Astept nextul , si poate ma anunti si pe mine , am vazut ca ai pus nextul din intamplare .

~~Edit mai tarziu,~~
Deci vad ca am ratat 2 capitole deci, capitolul a fost foarte frumos dar, imi pare rau ca sau despartit
imi place cum descrii
spor la idei in continoare
sper sa ma anunti cu nextul

Foarte , foarte tareee, imi place la maxim ideea , intamplarile si cum scri in love

Vreauuu continuarea cat mai repede kiss

Hei! Am trecut si eu pe aici si sincer m-ai surprins placut. Imi place pana acum ideea si cum descrii. in love

Saracutaa Sakura, ce va face acum? sad

Si Sasuke , (nu-mi permit sa vorbesc asa) asta, numai asta vroia de la ea?! Ah daca ar fi in fata mea ar primii palme si pumni! biciuitor

Astept nex-ul sa vad cum decurge poveste, anunta-ma daca poti. dance2

bye!

Capitolul 4.

Ușor ușor m-am împăcat cu gândul că nu va mai fi al meu, dar pe calea cea grea. Dacă stau bine să mă gândesc, era vina mea că ne-am despărțit, nu? Eu începusem să mă răcesc de el... Eu nu m-am dedicat lui întru totul. Asta mă făcea să recurg la decizii drastice.
M-am alăturat unei găști nu tocmai populare "într-ale bune". Mă apucasem de băut, fumat și din când în când cu vena sau alte elemente de-ale drogurilor. Doar în acele momente uitam de problema mea care mă acaparase complet.
La școală veneam, dar mai rar. Colegii, profesorii și chiar părinții în puținul lor timp în care mă vedeau datorită muncii, nu mă mai recunoșteau. Avem un comportament de nerecunoscut chiar și pentru mine. Nu mai eram fata aceea care face pe plac tuturor, care așteaptă să i se spună ce să facă, care așteaptă să fie protejată; iar acest lucru îmi plăcea nespus. Începuse să îmi placă cum sunt acum. Probabil nu mai știam să fac diferența dintre bine și rău, dar nu îmi păsa. Câte i se pot întâmpla unei fete din cauza unui băiat...
Mă combinasem cu Naruto în cele din urmă. Ne consolam reciproc. Auzisem că Hinata nu era așa, că și el o cunoaște tot de-o viață, dar nu știa ce e făcut-o să se schimbe atât de drastic. S-au îndrăgostit și gata. Anyway, cui îi mai pasă acum? Dar, să fiu sinceră, dacă acum ar veni el la ușa mea, l-aș primi cu brațele deschise , lăsând trecutul deoparte. Sunt o proastă, știu. Și Naruto începuse să facă parte din noua mea gașcă, doar că el nu făcea tot ce făceam noi, adică partea cu drogurile. Cu fumatul și băutul, era de mult "prieten".
Petreceam nopțile prin cluburi, discoteci, în afara orașului, plimbări nebune cu mașina și dădeam petreceri aproape de 3 ori pe săptămână. Începusem să ador stilul ăsta de viață. Nu îmi mai păsa de nimeni și nimic. Trăiam clipa.

Trecuseră luni îndelungate, cu Sasuke nu mă mai văzusem de ceva timp de asemenea, și sinceră să fiu, nici nu prea mă mai gândeam la el. Probabil aici a fost sfârșitul și în mintea mea bolnavă care încă se mai gândea la o împăcare. Am spus odată că dacă mi-ar veni la ușă, l-aș primi înapoi cu brațele deschise. Ei bine, acum mă îndoiesc de asta. Îmi plăcea mai mult fără el. Și în plus, cu Naruto mergea mult mai bine. Nu eram nevoită să îi spun totul, nu petreceam timp prea mult împreună și nu ne sufocam unul pe altu cu mesaje, apeluri sau altele. Libertate frate!

Eram la o petrecere cu gașca, fără Naruto. Acolo am văzut un tip simpatic care îmi tot dădea târcoale și îmi zâmbea pervers. M-am îndreptate spre masa lui și l-am luat de mână pentru a dansa împreună. Mă mișcam provocator, iar "amicului" său din pantaloni se pare că îi plăcea nespus. Nu mai eram fata aia inocentă. Probabil și starea de ebrietate îmi dădea curaj.
Mă distram la maxim, iar dacă aveam vreodată remușcări în ce făceam, îmi spuneam "Remember only God can judge us". Și treceam peste. Mai ales că eram atee.

Eram odată la o petrecere la care purtam o mască ca în filmul "V for Vendetta", toți aveam una. În acea zi mi se puse pata să devin femeie. Oricum nu mai conta pentru nimeni dacă mai sunt sau nu fată mare, chiar și așa, majoritatea puteau să jure că nu mai sunt.
Tocmai ce trăsesem câteva fumuri de marijuanna și câteva liniuțe de niște prafuri așternute pe o oglindă. Mulțumim lui Dumnezeu că sunt legale în această țară.
La acea petrecere, era un tip care mă atrăgea formidabil. Trupul său bine lucrat care ieșea în evidență datorită faptului că nu purta nimic de la bust în sus, mă înebunea parcă și fără să îi văd fața, iar sincer, nici nu voiam. Nu era însoțit de nicio fată și asta îmi făcea treaba mai ușoară. Și așa în ultimul timp am spart cam multe "case" ca să spun așa. Multe cupluri și-au găsit sfârșitul datorită mie, pentru că ori mi se punea pata pe vreunu și nu mă lăsam până nu era cu mine -desigur, eram și cu Naruto în același timp, iar el desigur că nu știa-, ori o făceam pe vreuna de tot râsul. Nu îmi mai păsa de fericirea altora. Cum a mea a fost distrusă, eram invidioasă pe a altora. M-am îndreptat domol spre tipul fierbinte pe care pusesem ochii și l-am luat la dans. Nu prea ne vorbeam, iar asta era cu atât mai bine. Mi-a oferit un cocktail, iar după l-am tras spre o cameră doar pentru anumite persoane accesibilă. Era izolată fonic, așa că după ce am închis ușa cu yala, am dat drumul la o melodie lentă, dar destul de excitantă.
Începusem să dansez lent în ritm cu melodia, iar încet încet începeam să mă dezbrac. El stătea pe un fotoliu iar eu în picioare în fața lui. Nu îi puteam citi mimica feței datorită măștii pe care încă nu o dădusem jos niciunul din noi, dar părea destul de încântat.
Eram doar în lenjeria mea intimă pe care o adora Sasuke cândva și începusem să îl dezbrac, iar pe el scutindu-l de pantalonii pe care îi avea.
-Se pare că destinul ne aduce iar împreună, spun eu umpic răutocioasă.
-Scuză-mă?
-M-ai văzut de atâtea ori în această ipostază și vrei să spui că nu mă recunoști?
-Nu. Nu prea dau atenție detaliilor.
Atunci mi-am ridicat masca încât să îmi iasă la iveală doar buzele și am făcut la fel și la el. Mă apropiam ușor de buzele sale cărnoase care erau umpic crăpate, iar roșeața din ele de odinioară parcă că se risipise. I le-am cuprins într-un sărut care părea că l-a surprins destul de mult. În primă fază, totul făceam eu, dar după câteva secunde mi-a cuprins spatele în brațe și m-a atras mai aproape de el adâncind sărutul foarte mult.
Îi simțeam emoția care mi-o transmitea, căldura corpului său care parcă îmi încălzea sufletul.
După încă câteva secunde, l-am dat la o parte și m-am ridicat punând cămașa care era întinsă pe jos înapoi pe mine și închizând cu îndemânare nasturii mărunți.
-Ce...ce faci?
-Te-am uitat Sasuke. Am trecut peste. Știam că ești tu. Era doar un mic test pentru mine.
Iar apoi am terminat să mă îmbrac și am părăsit încăperea lăsându-l cu masca aruncată pe jos, neapucând să mai spună ceva și extrem de uimit.
Seara pentru mine nu a fost pe sfârșite. Mi-am continuat distracția de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar și atunci când l-am văzut că iese din camera unde fusesem și eu prezentă alături de el.
Nici el nu plecase după acea întâmplare, își continua activitatea dinainte să se înfierbânte în cameră cu mine.

~~Edit~~
Din nou , wow . Sakura chiar sufera , ar trebui sa vina la mine sa-i dau cateva sfaturi , eu am trecut bine peste prima despartire lough

. Sasuke , Sasuke ce bataie meriti tu , defapt el mereu merita bataie rolling on the floor

, da ma rog . Frumos capitol , astept nextul si sper sa il aduci repede . Nu uita sa ma anunti .

Capitolul 5.

-Lasă-mă Sasuke! Tu m-ai părăsit! E vina ta!
-Iartă-mă! Te rog, întoarce-te la mine!...sunt disperat!...
-Așa-ți trebuie! Nu ai fost disperat atunci când m-ai înșelat, atunci când ai preferar să îl crezi pe ăla, lăsat pentru aia?! Nu mă mai strânge! Mă doare!
-Nu pot trăi fără tine și mă eliberează din strânsoarea lui.
-E prea târziu pentru asta. Trebuia să fi deschis ochii mai devreme! Și am părăsit locul fără să mă mai uit înapoi. Mă răscolea nespus ceea ce vorbisem mai devreme, dar cum am mai spus: este prea târziu!

A II-a zi, la școală era o plictiseală infernală. Nu prea mai dădeam atenție ei, chiar dacă tocmai ce intrasem clasa a XII-a și mă aștepta bacalaureatul nu mă stresam deloc. Aveam multe absențe, dar notele mici nu era prezente. Probabil datorită faptului că am darul de a înțelege pe loc ceea ce aud și a reține până vreau eu să "editez".
Eram în pauză, așa că m-am dus la toaleta fetelor. Ciudat era faptul că din câte fete sunt în școala aceasta uriașă, era foarte pustie baia. Nu mi s-a părut nimic suspicios, asta până când am văzut că directorul școlii, domnul Kakashi. Era un tip foarte atrăgător la cei 36 de ani ai săi.
-Bună ziua domnule!
-Sakura... știu că suntem la școală, dar nu ești nevoită să îmi spui așa când suntem singuri.
-Așa este... și mă îndrept stre el pentru a-l săruta, dacă ne prinde cineva, știi că ești terminat, nu?
-Îmi asum riscul pentru tine și mă ia drăgăstos în brațe. Cum am putut trăi atâta timp departe de tine?
-Hm... și afișez un zâmbet umpic ironic. Trebuie să plec. Nu putem fi împreună aici.
Cred că dacă aude cineva de toate aventurile mele din ultima vreme, ar crede că sunt cea mai josnică persoană, mai ales că am iubit. Sincer, nici nu îmi mai pasă ce crede lumea. Atâta timp cât îmi este mie bine, îi dau pe restu dracu!
Orele se terminară pentru ziua de astăzi. Cine știe când o să mai trec pe aici.
Când am plecat, Sasuke era în spatele meu urmându-mă îndeaproape, iar încet încet ajungând în dreptul meu.
-Asta nu ești tu, și sunt sigur că ești conștientă şi tu de asta, rostește cu privirea ațintită asupra cerului ușor înorat.
-Nu mai sunt cea pe care ai cunoscut-o tu! mă răstesc ușor la el Crezi că nu te schimbă atunci când... și vocea mea începe să se domolească, atunci când persoana care o credeai incapabilă să îți facă rău, te rănește cel mai tare?
-Crezi că aventurie tale, stilul acesta nou al tău de viață, crezi că duce undeva? Undeva bine?
-Cred că o să plouă, spun ușor încântată.
-Am greșit, dacă ai putea să mă ierți vreodată...
-Trebuie să plec! şi fug de lângă el fără ezitare.
Picături fine cad din norii posomorâți. Încetul cu încetul stropii se abundesc udându-mă numaidecât. Eram singură pe stradă deoarece Sasuke era cu mult în urmă și nimeni altcineva nu cred că ar fi destul de idiot să stea de nebun în ploaie, cu toate că am și eu momentele mele...

Intru în casă și mă grăbesc să intru în camera mea pentru a scăpa de îmbrăcămintea lipită de mine datorită ploii, iar apoi iau telefonul pentru a suna pe cineva.
-De atunci, mă gândesc de nenumărate ori că tu ai fost cu mine doar pentru raport sexual...
-Îmi pare rău dacă te-am făcut să crezi asta, dar cine crezi că ar fi stat lână o persoană atâția ani doar pentru atât? Îți spun eu: nimeni. Sakura, te-am iubit nespus. Aș fi scos apă din piatră seacă dacă mi-ai fi cerut asta. Ți-aș fi pus lumea-n palme de-ai fi vrut. Dacă mi-ai fi cerut, aș fi făcut absolut orice fără măcar a gândi.
-Și ce te-a făcut să te răzgândești?

Era prima dată când vorbeam despre asta după un an și ceva. De fapt, nici nu prea vorbeam.
-Kiba...
-Ce e cu el?
-Mi-a spus că v-ați întâlnit odată, că ați început să vă sărutați... în fine... să fiți foarte apropiați. Se putea citi in glasul lui tristețea cu greu "mascată".
-Și tu l-ai crezut?
-...
-Mi-ai făcut toate astea din cauza a ce ți-a spus ăla?! Fără măcar să mă întrebi?! Trebuia să îmi spui, nu să acționezi în halul ăsta! și am închis telefonul nervoasă.

De atunci, în fiecare zi la ușa mea îmi apăreau flori cu același mesaj: "Flori pentru o altă floare".
-Pff... prostul! Crede că niște flori o să mă ajute să trec peste!
Îl vedeam în fiecare zi la ușa mea, eu nedeschizându-i desigur.
Îmi tot trimitea cadouri cu mesaje în care scria să îl iert. Îmi lăsa mesaje vocale după nenumărate apeluri la care nu răspundeam.
Când ne întâlneam pe stradă, pur și simplu îl evitam.

-Lasă-mă Sasuke! Tu m-ai părăsit! E vina ta!

-Iartă-mă! Te rog, întoarce-te la mine!...sunt disperat!...
-Așa-ți trebuie! Nu ai fost disperat atunci când m-ai înșelat, atunci când ai preferar să îl crezi pe ăla, lăsat pentru aia?! Nu mă mai strânge! Mă doare!
-Nu pot trăi fără tine și mă eliberează din strânsoarea lui.
-E prea târziu pentru asta. Trebuia să fi deschis ochii mai devreme! Și am părăsit locul fără să mă mai uit înapoi. Mă răscolea nespus ceea ce vorbisem mai devreme, dar cum am mai spus: este prea târziu!

Hey!!
Multumesc de anunt
Deci, capitolele ai fost foarte frumoase saraca sakura si sasuke acum si-a dat seama ca a gresit , a fost orb pana acum
te pwp spor la idei in continoare si adu nextul repede

Imi place la nebunie ce vad! Doar ca ai facut o mica greseala la Cap 5, sfarsitul l-ai pus si la inceput! Dar lasa asta, conteaza ca ai un fic superb, astept next-ul! kiss

Buna , deci pentru o incepatoare scri foarte bine . Daca vrei o critica cere la departamentul de critici. Sasuke este un nesuferit , la fel ca in majoritatea ficului , a inselato ca intodeauna si ii pare rau ca in tot dea una . Sakura a suferit foarte mult si imi pare rau pentru ea . Se drogheaza mai nou , bea , fumeaza , face s*x .Si-o fi pierdut virginitatea cu un idiot betiv , de prin club ? Nu este primul fic in care ea devine fata rea si rebela , din fata acea buna si inocenta . Titlul ii place se potriveste ! Astept next si anuntama te rog !

Hey , scuze ca vin acum , dar aseara n-am mai stat . Interesant capitol , dar nu-mi place inceputul si sfarsitul , sunt la fel . Cred ca stiu ce doreai sa faci , dar ma rog , sa revenim .
Sasuke isi da seama in sfarsit ca a gresit , dar se pare ca e prea tarziu .
Nu-mi place de Saku , sa ajungi in halul ala , demonstreaza ca-i lipseste personalitatea , considera ca daca se scufunda in placerile vietii o sa reuseasca , gresit .
Astept nextul , adu-l repede si nu uita sa ma anunti .
Te pupacesc ! kiss

Bună,pot spune că îmi place foarte mult ficul tau. ;;)

Este primul fic,de genul acesta,încare Sasuke şi Sakura sunt împreună de la început şi ea este cea rebelă oh my god !!!

.Îmi place totul la el,sper să pui next-ul cât mai repede. dance1

¤P.S¤ : Te rog să mă anunţi când pui next-ul,pisi ! dance2

Capitolul 6.

-Hai să uităm de trecut. Hai să uităm de lumea asta rea. Hai să uităm că ne-am despărțit. Hai să plecăm de aici. Hai să fim din nou împreună. Hai să ne iubim din nou. Doar hai...
-Sakura... Doamne! Duhnești a alcool. Cât ai băut?
-Tu nu m-ai auzit ce am spus?!
-Vreau să vorbim când ești trează, nu când alcoolul îți domină mințile și acțiunile.
-Nu știi că bețivii și copii spun întotdeauna adevărul?
-Nu mă bazez pe asta.
-Nu te bazezi pe cuvintele mele? atunci mă ia în brațe și mă duce în camera lui. Acolo mai era și Itachi care se uita suspicios la mine.
-Ne poți lăsa singuri? Acesta nu mai așteaptă să spună ceva și se ridică de pe pat plecând. Cum închide ușa în urma sa, nu mai stau pe gânduri și sar pe Sasuke începând să îl sărut sălbatic. Nu se împotrivea deloc, ba chiar îmi răspundea cu aceași ardoare la săruturile și atingerile mele pătimașe. Ne dezbrăcam unul pe celălalt rămânând doar în lenjerie intimă.
-Sakura! Ce ți s-a întâmplat?! Ești plină de vânătăi... Cine ți-a făcut asta?
-Te rog, doar continuă...
După ce îmi văzu trupul "colorat", începuse să fie mai drăgăstos încetinind atmosfera.

Fusese o noapte cu adevărat magică. Nu mă mai întrebase ce mi s-a întâmplat pentru că observase că nu vreau să vorbesc despre asta.
Relația noastră se închegase mai tare, având și o viață sexuală foarte activă. Era destul de surprins, cu toate că mă irita la culme faptul că el credea că deja mă dăruisem altuia înaintea lui, dar i se dovedise contrariul. Se pare că nu l-am uitat așa cum am crezut și așa cum mi-am propus.
Ne înțelegeam mai bine decât la început. Nu mai eram așa obsedați unul de celălalt, adică să fim pe capul unul altuia tot timpul. Renunțasem la gașcă și la vechile obiceiuri. Hinata a fost "înlăturată cu succes", iar Sasuke era pot spune "în excusivitate" numai al meu, iar eu numai a lui. Sinceră să fiu, nici nu cred că am fost cu a devărat a altcuiva. Am încercat să mă ascund de adevăr. Am fugit de el.
În ultimul timp începusem să mă simt din ce în ce mai rău. Cred că inevitabilul s-a produs... Asta se întâmplă când întreții relații sexuale neprotejat, nu? Ca să înlătur orice dubiu, mă lipsesc de câțiva lei și-mi cumpăr un test de sarcină. -cum credeam...-
-Spune-mă... nu mă mai ține pe jar!...
-O să avem un mini SasuSaku.
-O, Doamne! Iubito! Te iubesc atât de mult! și mă luă în brațe învârtindu-se cu mine.
-O să fim niște părinți tinerei spun eu ușor amuzată.
-Normal. Să se mândrească copilașul nostru cu noi.

Zilele treceau, părinții noștii acceptaseră într-un final ideea că vor fi bunici, iar asta ne bucura foarte tare. Și chiar dacă nu ar fi acceptat, aveam de gând să fugim împreună în lume. Vedeam noi după ce se întâmpla... dar din fericire acest lucru nu s-a întâmplat.
Terminasem liceul, luasem bacul... facultatea era în planurile mele și desigur și a lui Sasuke.

Aveam 3 luni de sarcină, totul mergea excelent. Eram foarte încântată de ideea de a fi mamă. Nu mai spun de Sasuke. Dormeam în fiecare seară împreună, iar înainte de culcare, ca aproape în fiecare moment al zilei, îi vorbea copilului nostru. Îi spunea unele vorbe atât de dulci și emoționante încât mai că mă luau lacrimile. Nu voiam să știm ce (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) are copilul, ci preferam să fie o surpriză, chiar dacă eram foarte nerăbdători.

Începusem să iau în greutate, nu puteam să mai întrețin relații intime cu Sasuke, eram foarte vulnerabilă în ultimul timp și destul de enervantă chiar și pentru mine, dar el trata totul cu răbdare. Avea atâta răbdare cu mine... poate și pentru că nu aveam voie să mă supăr sau alte șocuri care mi-ar putea înrăutăți situația. Sarcina întâmpina câteva greutăți și trebuia să mă odihnesc mai mereu, să fiu calmă... dar cu un temperament ca al meu, era destul de greu.
Părinții noștri tot aduceau în discuţie o eventuală nuntă. Acest lucru mă îngrozea și nu pentru că nu aș vrea să fiu "legată" de Sasuke pe vecie, ci pentru că niciodată nu mi-am dorit să mă căsătoresc. Nu vreau să ne lege un act la primărie. Dragostea noastră era îndeajuns. De nunta în biserică nu mai ziceam...mai ales că eram atee, iar părinții mei credeau că asta e de neconceput... Asta este. Dacă eu am fost obligată la o vârstă foarte fragedă încât să nu mă pot împotrivi unui botez, sincer nici copilul meu nu vreau să fie pus într-o asemenea situație. Când va fi destul de mare să înțeleagă ceea ce cuprinde o religie, atunci va face ce dorește. Nimeni nu mă înțelegea cu privire la asta. De parcă le dădeam cu ceva în cap la auzul că "moștenitorul Uchiha" nu va fi botezat. Săreau ca arși. Sasuke nu se împotrivea totuși și îmi era alături. Nici el nu prea era de acord în a-l băga în așa ceva pe copilul nostru, iar totul să țină fix de dorința lui.
Nenumărate discuții ieșeau pe tema asta, dar noi tot cum voiam făceam. Până la urmă era copilul nostru și era decizia noastră ce vom face, iar ei vor trebui să ne-o respecte.

Mai aveam două luni și raza noastră de lumină venea pe lume. Eram așa de entuziasmați...
Aflasem că Naruto se împăcase cu Hinata. Lăsasem trecutul la o parte și o iertasem și pe ea pentru ce îmi făcuse și se părea că la fel făcuse şi Naruto. Erau fericiți pentru noi, cu toate că Naruto încă voia să ne împăcăm și îmi făcea avansuri ori de câte ori avea ocazia, iar din fericire Sasuke nu își dădea seama, sau nu dădea importanță.

Într-o seară de mai, eram singură acasă și încercam să pun în practică câteva rețete văzute pe internet. Sunetul enervant al soneriei răsuna dintr-o dată în toată casă. Mă îndrept spre ușă, iar în pragul ei stătea Naruto rupt de beat sprijinit de toc.
-Naruto... ce faci aici în starea asta și la oră atât de târzie?
-M-am certat cu Hinata... și mă gândeam dacă mă puteți găzdui câteva zile... spune el bălăngănindu-se ușor.
-Sigur. Intră.
Mă urmează îndeaproape înspre bucătărie. Voia să îmi țină companie. Îi dau un energizant pentru a se mai trezi din starea de ebrietate și îmi continui activitatea care o aveam înainte să vină el. Deschidem diferite subiecte de discuții. Ba deveneam serioși, ba începeam să râdem, ba țipam unul la altul. Mă simțeam bine în prezența lui. Dar, dintr-o dată, liniștea se instaurase între noi. Eu stăteam cu spatele la el așteptând rezultatele eforturilor mele de a găti ceva, iar el stătea tolănit pe canapea. Doar eu și Sasuke locuiam în acea casă. Ne mutasem de curând împreună deoarece doream locul nostru, iar el acum era plecat deoarece tocmai ce își găsise un loc de muncă provizoriu până ne vom restaura.
Când mă întorc cu fața la Naruto, el era de fapt în spatele meu și mă privea foarte atent, dar și foarte blând. Îmi făcuse semn dacă ar putea să îmi atingă pântecul, iar eu dau aprobator din cap cu un mic zâmbet în colțul gurii. El se lasă în genunchi și mă mângăie, iar apoi pune urechea pe locul alinat de atingerile sale. Mă simțeam ciudat în acea postură, dar nu puteam spune că îmi displăcea.
-Stii... ce nu aș fi dat ca acest copil să fie al meu... al nostru.
Acele cuvinte mă loviseră ca trăsnetul. El încă nu trecuse peste? Mă simțeam stânjenitor și o roşeaţă evidentă mă acaparase.
-Lasă, o să vină și vremea ta... o să fii și tu tătic. Poate mai devreme decât crezi spun eu încercând să mă fac că nu am înțeles la ce făcea referință.
-Da... se prea poate. Dar eu vreau ca tu să fii mama copiilor mei...

Inevitabilul tocmai ce s-a produs:
-Naturo, Sakura este deja a mea. Împacă-te cu ideea, adaugă Sasuke din tocul ușii privindu-ne dezaprobator.
Îl dau ușor la o parte pe blond și mă îndrept spre Sasuke să îl sărut. Se pare că nu era supărat pe mine pentru tocmai ce văzuse. Ba chiar era foarte drăgăstos cu mine. Poate pentru a-l face gelos pe cel care tocmai ce și-a arătat sentimentele față de mine?
-Știi, Naruto a întrebat dacă ar putea sta câteva zile aici deoarece are probleme cu Hinata. Ai ceva împotrivă iubitule? rosestest cu speranţa ca situaţia să nu mai fie chiar atât de încordată.
-Dacă nu se va simți incomod, eu îi urez bun venit.
Blondul se apropie de noi cu ochii parcă pierduți și în care se putea citi tristețea, iar cu unu zâmbet prietenesc, dă mâna cu Sasuke și ne mulțumește pentru ceea ce facem pentru el.

~~Edit~~
Este un capitol dragut , dar se pare ca ai o problema cu descrierea . Sincera sa fiu la inceput am fost dezorientata , am crezut ca am pierdut vreun capitol . Incearca sa nu mai grabesti , e un sfat prietenesc , nu spun cu rautate si mai ales nici nu am dreptul sa critic , fiecare are probleme la inceput cu descrierea . Am incredere in tine si te astept cu un nou capitol , sper sa ma anunti .
Te pupacesc ! kiss

Buna scumpo , multumesc de anunt , nu pot sa cred ca Sakura sa lasat asa usor . Mi se parea mai tare , dar m-am inselat . Astept next si sa ma anunti cum ai mai facuto

Uhu . Ce capitol tare ! Aww , un bebelus ! <3 Multumesc ca m-ai anuntat . Ai putea face alt capitol tot azi ? :o3 .
P.S : Anunta-ma ! :*

~~Edit mai tarziu~~
Multumesc de anunt
Un capitol frumos imi place sasuke
ca are incredere in sakura
te pwp spor la idei

Subiect: Re: Luptă pentru ceea ce ai! (+16) Joi 01 Aug 2013, 19:14

Buna, am venit si eu cu critica. Imi pare rau ca a durat atat. :)

In principal imi place ficul tau si modul in care ai inceput. Ideea vad ca o conturezi incet si scoti la iveala tot mai multe detalii si astecte ale sale. Pe mine una m-a captivat, perspectiva pe care ai abordat-o este una originala si imi place ca nu ai inceput povestea de dinainte de a fi impreuna, ci te-ai legat de alte aspecte ale vietii lor. Nu pot spune ca m-ai lamurit pe deplin, insa sunt abia primele capitole si cred ca vei reusi sa scoti ce-i mai bun din personajele tale. Titlul nu ma atrage, desi percep deja legatura dintre el si continutul ficului. Nu are cine stie ce impact asupra mea, nu ma face curioasa.

Descrierea ta este in regula, desi exista momente in care mi-ar placea sa accentuezi mai mult sentimentele personajelor si sa nu mai treci atat de rapid de la un cadru la altul. Ideea este sa ma faci sa iti inteleg cat mai bine personajele si sa ma ajuti sa descopar felul lor de a gandi. Axeaza-te mai mult pe emotiile si reactiile lor in diferitele situatii pe care le expui si va fi mai bine. Exprimarea este buna, nu am observat greseli, cele pe care le ai sunt doar de tastare si, ici-colo, mai lipseste cate o diacritica. Actiunea mi s-a parut usor grabita, caci de la momentul despartirii si pana la cel in care Sasuke a inceput sa se apropie iar de ea a trecut un an si ceva din cate am inteles, ori tu n-ai lasat sa treaca decat un capitol. Mi-ar fi placut sa descrii putin si perioada de timp in care Sakura a fost macinata de ganduri - asa cum chiar ea afirma - si cum a resimtit toate acestea. Mergi mai lent cu intamplarile, nu te grabi.

Dialogul este bun in unele locuri si slabut in altele. Mi-a placut schimbul de replici pe care l-au avut pe strada, atunci cand ea i-a spus ca are impresia ca va ploua, insa nu mi-a placut dialogul din al treilea capitol, in principal replicile fetei. Fa-le mai credibile, in asa fel incat chiar sa-mi pot imagina ca cineva le rosteste. Estetica este buna, te sfatuiesc numai sa lasi mai mult spatiu daca tot folosesti alineatul. Greseli nu am intalnit, asa cum am mai spus, insa am observat cateva chestii: in primul rand, uneori te legi de gandurile personajelor si le pui intre linii de pauza. Ai putea sa le lasi sub forma unor propozitii de sine statatoare si sa le scrii inclinat pentru a iesi in evidenta. De asemenea, atunci cand personajele dialogheaza, interventiile naratorului nu se scriu intre linii de pauza, ci intre virgule, adaugand verbe precum "spuse", "zise", "intreba" etc., dupa care sa poti folosi un verb la gerunziu care sa indice actiunea efectuata de personaj. (ex:"-Nu pot trăi fără tine, spuse, eliberandu-ma din strânsoarea lui." si nu "-Nu pot trăi fără tine...-și mă eliberează din strânsoarea lui-").

Aceasta a fost critica, sper sa iti fie de ajutor. Spor la scris in continuare. a hug

Subiect: Re: Luptă pentru ceea ce ai! (+16) Vin 02 Aug 2013, 00:17

Capitolul 7.

Trecuseră două săptămâni de când Naruto ne era chiriaș. Nu se mai întâmplase niciun eveniment neplăcut ca acela din seara în care își dezlănțuise sentimentele.
Totul decurgea bine, sarcina pot spune că mă favoriza și nu arătam chiar rău mai plinuță. Nu acumulasem multe kilograme în plus iar asta îmi surâdea.
Zilele acestea trebuia să vină fratele meu în vizită și aveam în gând să îl conving să numai plece. Trecuseră vreo 4 ani de când nu ne mai văzusem, iar de comunicat, comunicam foarte rar. Eram foarte încântată că-l voi revedea, radiam de fericire. Îl iubeam foarte mult, iar dacă distanța ne separa, iubirea și legătura de sânge de conecta mereu. Când eram mică nu prea ne înțelegeam, ne certam mai mereu și pot spune că niciodată nu ne-am spus că ne iubim, dar nici nu era nevoie. Știam amândoi ce este în sufletul nostru, iar cuvintele dulci, specific frățești erau sigilate pentru noi. Ne arătam iubirea în modul nostru: ciondănindu-ne; dar asta nu ne distanța.

El este mai mare ca mine cu 8 ani și își lăsase amprenta foarte adânc în educația mea, în viața mea.
Când mă cunoscusem cu Sasuke, el tocmai ce se mutase, dar la scurt timp se reîntoarse datorită dorului extrem care ni-l purtam reciproc. Destinul a făcut să plece iar datorită afacerilor de familie și s-a ajuns aici.

Numele lui este Gaara, are 26 de ani, părul de-un roșu aprins precum focul dornic de a domina, ochii verzi în care te pierdeai numaidecât și un corp atletic care punea fetele cu "botul pe labe". Mă mândream cu el foarte mult, chiar dacă el nu știa asta și chiar dacă afla, nu era de acord cu mine. Este o fire foarte modestă, dar și foarte impunătoare. Când îți arunca una din privirile sale, nu știai cum să faci să scapi din ele. Pentru mine era bărbatul perfect, iar dacă nu îmi era frate, pot spune cu mâna pe inimă că îi eram cea mai fidelă admiratoare. Niciodată nu ne făcusem complimente, dar se subînțelegea ceea ce simțim prin privirile și zâmbetele drăgăstoase pe care ni le adresam. Iubirea lui era cea mai importantă pentru mine. Chiar mai importantă decât cea a părinților.

Eram într-o joi dimineață. Telefonul suna neîncetat "gâdilându-mi" urechile. Răspund în cele din urmă fără a privi măcar cine mă deranja la o oră atât de matinală, dar când aud o voce groasă bărbătească din difuzor, nici nu mai era nevoie.
-Gaara! Credeam că ai uitat de mine, spun ușor îmbufnată.
-Cum aș putea uita de cea mai enervantă soră din lume? îmi răspunde el pe un ton amuzat. În câteva ore o să îți bat la ușă, primești cu colindul?
-Să mă duc să cumpăr nuci și covrigei! la auzul spuselor mele, începe să pufnească în râs, eu urmându-l.
În sfârșit vine! Credeam că s-a răzgândit... abea aștept să ne revedem. De data asta nici că îl mai las să plece vreodată!

Mă ridic alene din pat și îmi fac siesta zilnică. Sasuke era plecat la noul job, iar Naruto cred că la Hinata încercând ca în nerepetatele rânduri să se împace. Nici acum nu știam motivul disputei lor, iar sincer, nici nu mă prea interesa. Dacă avea nevoie de un umăr pe care să își spună ofurile, i-aș fi alături necondiționat, dar nu știu dacă ar fi de acord și Sasuke după ce a văzut scena din urmă cu două săptămâni. Nu îmi reproșase nimic în legătură cu asta și nici nu avea de ce. Nici mie și nici lui. Inimii nu îi poți porunci după cum am mai spus cu mult timp în urmă, iar probabil sentimentele care le purta pentru mine, îl apăsau foarte tare. Mă întrista umpic postura în care eram pusă, iar acele gânduri cum că nu pot face nimic în legătură cu iubirea care mi-o poartă, mă induceau într-o stare de melancolie.

Mi-am scuturat ușor capul într-o parte și-n alta, lăsând gândurile negative la o parte și înlocuindu-le cu nerăbdarea de a-l vedea pe roșcovan. Îmi era așa dor de el! Parcă acum că știam că mai e puțin și vine, timpul trecea dinadins mai greu.
M-am apucat să fac patul după terminarea întâlnirii cu baia, iar apoi mă îndrept spre bucâtărie pentru a face o mică gustare, încă îmbrăcată în pijamale. Și așa nu aveam de gând să plec pe undeva, iar Gaara nu era un musafir. Nu cred că l-ar deranja în vreun fel să mă vadă îmbrăcată așa. Țin minte din copilărie, că se chinuia din greu să mă scotă din pijamale și să mă îmbrac în uniforma școalară, sub amenințările că nu voi avea voie să mă joc la computer. Acea "amenințare" ținea mereu. Putea să mă țină nemâncată două săptămâni din partea mea, sau oricare altă pedeapsă, dar dacă nu aveam voi să mă joc la computer, îmi dădea lovitura de grație. Acea amintire îmi scoate la iveală un mic zâmbet, ca și oricare trăire alături de el, iar gătitul îmi deveni dintr-o dată şi mai drag.

Trecuseră ore bune în care nu mai primisem niciun semn de la Gaara. Oare cât ar trebui să îi ia să ajungă? Mă îngrijorasem umpic, dar Sasuke, care acum îmi era alături, mă liniștea spunându-mi că în timpul săptămânii este mult trafic, sau probabil mai are ceva de făcut până să ajungă la noi.
-Este băiat mare. Nu ai de ce să te îngrijorezi iubito. Și în plus, nu îți face bine. Știi doar, spune punându-mi mâna drăgăstos pe pântec şi afișând un zâmbet cald.
Nu mai spuneam nimic. Până la urmă, își putea purta singur de grijă, nu?...

Trecuse și seara de joi. Și ziua de vineri, și dimineața de sâmbătă.
Făcuse vreo glumă? Sau s-o fi întâmplat ceva?...
Dădusem drumul la televizor crezând că poate... cine știe?

Era deja după-amiază. În cele din urmă, telefonul sună necontenit. Nu am stat pe gânduri, și am răspuns imediat, chiar dacă nu aveam obiceiul de a o face la numere necunoscute.
-Bună ziua! Sunt locotenentul Rock Lee de la divizia de descarcerare. Familia Haruno?
-Da, Sakura Haruno la telefon. S-a întâmplat ceva? întreb temătoare.
-Am sunat în legătură cu Gaara Haruno, cel de la bordul avionului cu ruta 815 spre Tokio.
-Da, este fratele meu! Ce este cu el?! deja simțeam cum tot trupul îmi era într-o continuă schimbare de emoții. Tremuram toată și parcă doamnul de la telefon, care sincer nici nu îi reținusem numele, nu mai spunea nimic, parcă temător și el. Vă rog, spuneți-mi! afirm după câteva secunde de liniște.
-Avionul s-a probușit. Fratele dumneavoastră fiind una dintre victime. Îmi pare nespus de rău pentru această veste și pentru întârziere, dar lista cu pasagerii...

Parcă nu mai auzeam nimic din ce spunea cel de la capătul celălalt al telefonului... Când am auzit cuvântul "victimă", picioarele mi se înmuiaseră, iar telefonul făcuse contact cu podeaua la scurt timp. Intrasem într-o stare de șoc, dar cu toate acestea, revin la realitate și ridic mobilul de jos, auzind în difuzor vocea alarmată a locotenentului.

-Un-unde l-aș putea găsi? întreb cu o voce tremurândă.
Acesta îmi dă adresa și fără să mai stau pe gânduri, mă "aruncasem" în mașină conducând spre locația indicată la telefon. Nu era cu mult departe de locuința mea, dar parcă mi se părea un drum fără sfârșit, iar starea de șoc încă fiind activă. Nu știam ce să cred. Cert era că speram din tot sufletul să fie o greșeală, iar tragedia să se fi întâmplat altcuiva. Nu voiam răul nimăui, dar în acel moment, nu îmi păsa de nimeni. Speram doar ca fratele meu să fie bine-mersi și să nu îl găsesc unde se spune că ar fi. Nu vărsasem nicio lacrimă, iar fața mea exprima o stare de seriozitate.

Ajunsă la spitalul cu adresa inscripționată pe o foiță din mâna mea, ies alarmată din mașină și intru tot la fel în incinta spitalului. Acolo erau o mulțime de persoane care se grăbeau care mai de care spre un loc anume. Pe fiecare targă era câte o persoană întinsă, ba acoperită cu un cearșaf întru totul, ba rănit grav. Pe bănci stăteau persoane care plângeau de mama-focului, silențios, parcă pentru nu a atrage atenția. Fiecare cu necazul său, dar oare aici era și al meu? Mă îndrept grăbită spre o asistentă și întreb de fratele meu, parcă încă cu speranța ca aceasta să îmi spună că nu cunoaște nicio persoană cu acest nume, iar chiar dacă ar fi așa, la câte persoane erau acolo, sigur era vreo greșeală. Aceasta îmi spune cu un aer de duritate că nu are voie să dea informații cu legătură la starea pacienților fără permisiunea medicului de gardă. O iau de umeri nervoasă și mă răstesc la ea necontrolându-mă:
-Vi se pare cumva că mă interesează în acest moment de formațiunile dumneavoastră?! V-am adresat o întrebare simplă, la care ar trebui să îmi răspundeți: aici este internat Gaara Haruno?! asistenta se uită îngrijorată la mine și îmi dă din cap aprobator, spunându-mi că este la morgă. La auzul spuselor ei, simt cum mii de fiori îmi trec pe șira spinării și încep să tremur mai tare dezinvolt. Încerc să îmi mențin calmul și o rog să mă conducă într-acolo.

Eram în fața unei uși pe care era inscripționat cu litere mari de tipar "MORGĂ". Speranța mea încă nu se stinse. "Trebuie să fie o greșeală, trebuie!" Această propoziție mi-o tot repetam în gând, încercând să mă încurajez singură. Nu anunțasem pe nimeni că sunt aici, sau de accident. Nu aveam de gând să îi sperii și pe ceilalți pentru ceva ce ar putea să nu fie adevărat. Eram pregătită să îi dau și în judecată pe cei care erau părtaşi la o asemenea "glumă" şi mă făcură să trec prin această experiență.
Intru întăuntru cu pași mărunți. Era o cameră spațioasă, foarte spațioasă în care erau expuse un fel de sertare. Eram cu asistenta de care mă luasem cu câteva minute în urmă, și cu un doctor care își făcuse prezența pe parcurs. Aceștia mă conduc sper un "sertar", că altfel nu știu cum să îl descriu și trage de mânerul acestuia. De acolo își face prezența un trup acoperit cu un cearșaf alb, nefiind scoase afară decât picioarele, unde de degetul mare al unuia era legat un bilețel cu un număr inscripţionat.
-Când sunteți pregătită, îndrugă doctorul cu o urmă de dezinteres. Mă întreb dacă au un suflet.
Dau afirmativ din cap și stau câteva secunde pentru a mă aduna. Îmi tot rostesc acele cuvinte încurajatoare în minte cum că ar fi o greșeală și ridic o mână pentru a-mi înlătura orice dubiu. Mâna care se îndrepta spre trupul neînsuflețit acoperit de textila imaculată, îmi tremura ușor, de parcă ar fi un tic nervos. Când am atins materialul, simt cum mi se face "pielea găinii". Îmi retrag cu repeziciune mâna și rostesc rece spre cei doi care priveau scene din fața lor. O scene destul de dramatică, precum în filmele cu aceași temă și de prost gust. Uram chestiile de genu. Nu îmi plăcea să văd ceva ce mă întrista. Stăteam în fața trupului acoperit care mi-ar putea schimba viața. Eram conștientă că dacă ar fi cine se presupune, aș fi protagonista a unuia din filmele pe care le urăsc. Nu puteam concepe ca acest lucru să se întâmple. Sigur cineva îmi juca vreo șotie și din fericire nu eram "slabă de îngeri", crezând cu ardoare că nu se poate să îmi fie destinat mie să trăiesc așa ceva. Nu așa devreme!
-Ați putea, vă rog să mă lăsați singură câteva mine? spun în timp ce îmi întorc privirea prierdută spre cele două persoane care păreau destul de nerăbdătoare. Ei nu se opun și părăsesc încăperea, dar nu înainte de a spune să anunț dacă am nevoie de ceva.

Eram singură printre toate acele cadavre printre care se putea număra și cel care mi-a luminat calea în viață, cel care a avut grijă de mine mai ceva ca un tată și m-a protejat mai mult decât un frate. Cel care atunci când a aflat de perioada mea de rebeliciune, mă suna în fiecare zi mai ceva ca mama. Cel care dacă i s-ar întâmpla ceva, nu cred că aș rezista să merg mai departe.
Las gânduri la o parte și îmi apropii iar mâna de materialul care acoperea trupul. Ating ușor chipul acelei persoane, îl mângâi dezinvolt și domol încep să îl descopăr. Câteva plete roșii ieșiseră la lumină. Încurajările pe care mi le tot repetam în gând, începuseră să își piardă credința. Simt cum îmi pierd speranța și mă opresc a privi părul roșu care parcă nu și-a pierdut niciodată strălucirea. Ochii mă înțepau ușor și încerc să împiedic în a le da frâu liber mărgelelor transparente care îmi acaparau ușor, ușor ochii. Numai aștept nicio clipă și cu o repeziciune dau la o parte ceea ce mă despărțea de adevăr.

Rămăsesem complet compleșită de sentimente negativiste.
Pe acea targă, scoasă din acel "sertar", în acea cameră, acum parcă slab luminată, în acel spital parcă plin de nenorociri și fără urmă de speranță, se afla cea mai importantă persoană din viața mea.
Nu plâng. Nu schițez niciun sunet. Pe fața mea nu se putea citi niciun sentiment. Mă simțeam de piatră, îmi simțea fața mai încordată ca niciodată. Ardeam pe interior. Simțeam cum toate organele s-au aprins pentru a se transforma în cenușă. Îmi lua foc pielea, ardeam toată: și pe dinăuntru și pe dinafară; și trupește și sufletește. Tremuratul care ținuse până acum, se oprise; inima îmi bătea din ce în ce mai tare, parcă încercând cu greu să pompeze sângele care vrea să se oprească în loc. Nu mă simțisem mai rău de atât niciodată, dar pe dinafară, păream doar serioasă, serioasă cu temperatură și inima bătând tare.

Gaara, cea mai importantă persoană pentru mine, stătea zăcând, plin de vânătă, zgârieturi și cusături, fără viață.
Acea liniște care predomina, parcă mă făcea să îmi aud sângele cum circulă. Toată viața mea alături de el mi se derula în fața ochilor, în acele minute care parcă treceau pe nesimțite. Simt cum impulsurile pun stăpânire pe mine și-l iau în brațe. Îl ridic umpic, iar cu fața de acum inundată în lacrimi, îi șoptesc ușor să se trezească.
-Nu ai ce căuta aici... tu nu aparții acestui loc. Haide Gaara, vino cu mine... hai să plecăm din acest loc trist. Știu că mă auzi. Te rog, nu mai glumi cu mine! Dacă te-am supărat cu ceva, te rog, pedepsește-mă altfel! Promit că nu o să mai fac! Promit că nu o să mai greșesc și o să te ascult mereu, numai te rog, haide de aici! Știu că mă poți auzi! GAARAAA! glasul meu rostindu-i numele răsună în întreaga cameră, auzindu-se chiar și în ecou.

-Haide frățioare! Știu că mă auzi! Știu că ești cu mine! Știu! vorbele mele nu mai sunt spuse șoptit ca până să îi strig numele. În cameră își face prezența doctorul cu asistenta, părând destul de alarmați. Ridic capul de pe pieptul fratelui meu și mă uit dezorientată la cei doi care se apropiau grăbiți spre mine.
-Haideți să vă întindeți umpic! îmi vorbește bărbatul pe un ton calm, vrând să mă ridice și să mă ia de lângă el.
-Nu! Nu pot să plec! Trebuie să stau cu el! Trebuie să aștept să se trezească! Nu îl pot lăsa singur aici! O să se supere pe mine! Trebuie să fiu cu el când se trezește... Cei doi se uitam mirați la mine, mă priveau ca pe o nebună. Îmi simțeam mintea tulbure. Nu înțelegeam de ce vor să mă ia de lângă fratele meu... Începusem să mă zbat să scap din strânsoare lor, iar dintr-o dată totul se înțețoșa... ma simțeam din ce în ce mai slăbită. Îmi îndrept privirea spre asistentă care îmi injecta o soluție în vene, iar apoi îmi îndrept privirea spre Gaara și afișez un zâmbet cald. "Te iubesc, frățioare!", acestea fiind ultimele cuvinte pe care am apucat să le spun înainte să îmi pierd cunoștința.

-acest capitol îi este dedicat fratelui meu care s-a dus mult prea devreme dintre noi. Te iubesc, frățioare!

Subiect: Re: Luptă pentru ceea ce ai! (+16) Vin 02 Aug 2013, 10:48

~~Edit~~
Un capitol minunat , foarte trist si plin de sentimente care aproape m-au facut sa plang ( nu prea stiu sa plang ) , iar daca ai reusit sa faci asta , esti grozava scumpa .
Mi-a placut cum ai descris totul , cum ti-ai pus propriile sentimente , minunat .
Imi pare rau pentru pierdere pe care ai avut-o , desi nu am trecut prin acelasi lucru ca si tine , pot spune ca iti simt suferinta .
Nu uita sa ma anunti de next !
Te pupacesc !