Tocmai ce mi-a venit o idee de fic si m-am pus pe scris . Personajele nu-mi apartin inafara de cele create de mine si nu fac profit de pe urma lor . Fic-ul este pus si pe alt/alte site-uri , este al meu . Astept orice critica , parere sau ce altceva vreti voi . Lectura placuta !
 
- In umbra trecutului -

 
*


Prolog
 
Trecusera 13 de ani de atunci iar cei doi inca erau marcati de noaptea aceea sumbra , totodata furtunoasa .
Ei fiind doar niste copii de 4 ani nu a putut face fata unei asemenea situatii , au lasat frica si ura sa le puna stapanire pe suflet , toate gandurile lor ducand in aceeasi directie .
Cand inchideau ochii vedeau imaginea care le-au marcat copilaria , care le marcheza in continuare restul vietii .
Din acea seara intunecata nu au mai stiut sa zambeasca , sa se ataseze de cineva de teama sa nu sufere din nou .
In toti acesti ani s-au avut unul pe celalat , aflati dupa usa ferecata cu lacat care-i despartea de restul lumii .
In decursul timpului acestia au perceput ceilalti oameni ca fiind niste idioti cu care ei nu trebuiau sa intre in contact , devenisera rautaciosi cu cei din jur , creeand aceasta alianta crezand ca-si vor putea uita trecutul .
Singuri , totusi mereu impreuna , ei priveau lumea cu  aceeasi ochi . In prezent au 17 ani , chiar daca din punct de vedere estetic sunt identici , personalitatile lor sunt total diferite , impreuna devenind un intreg perfect proportionat .
Imparteau ochii , parul , nasul , gura , inaltimea , suferinta , imparteau tot .
 
*
 
 
- Capitolul 1 -
 
 
Perspectiva lui Hikaru
 
~ Se intampla din nou iar eu nu pot face nimic , nu-I pot salva si nici nu-l pot proteja pe el . Sunt amandoi chiar in fata mea , chiar in fata mea … Il privesc neputincios pe el apoi ne luam unul pe celelalt in brate , fiind cuprinsi de o frica de neinchipuit , ne puteam simti durerea si frica , era lafel ca mine , nimic mai mult , nimic mai putin .
 
In intunericul furtunii , fata ei , spontan , se lumina . Se ridica de jos ajutandu-se de coate . Se uita fix la noi , afisandu-ne cel mai pur zambet , un zambet asa de frumos incat il puteai privi doar daca aveai aceleasi sentimente precum ea , vrand sa zica ceva . 
 
Nu mai apuca sa spuna ce avea in minte si se prabuseste pe marmura rece . Mii de zambete ne impartise pana in momentul de fata , acela fiind ultimul pe care ni l-a daruit cu toata iubirea din sufletul ei .
 
Tot ce am putut face este sa strigam disperati pana ce un miracol avea de gand sa apara dar asteptatul era in zadar , ei fusesera deja prinsi in ghiarele lui , sufletele lor fiind aruncate in neant , bantuind pentru eternitate . In linistea furtunii doar tipetele noastre se puteau auzi , restul maturii parca fiind moarta .
 
Ma uitam in jur , nimeni nu ne putea vedea , nimeni nu ne putea auzii , nimeni nu venea sa ne ajute , parca toti ceilalti traiau intr-o alta lume , neputand sa vada iadul pe care noi il traiam aici . Durerea se instaura imediat in sufletele noastre , nu am putut face nimic pentru a-I salva , nu am putut face nimic pentru a-mi proteja fratele , nu am … putut … ~
 
Tresar din asternuturile cele moi , fusese inca un vis urat , visul ce se repeta noapte de noapte in ultimi 13 ani , visul ce-mi facea inima sa cedeze din cauza durerii , acel cosmar infiorator . Ma uitam la palmele mele transpirate .
De pe toata suprafata pieptului meu se scurgeau picuri ce udau cearsafurile curate , apretate si albe precum zapada . El inca dormea asa ca nu l-am deranjat . Ma ridic tacticos din pat si pasesc usor pe marmura cea rece pana ajung la usa mare si alba ce dadea in holul cel mare .
Ies din camera apoi inaintez pana am ajuns la o usa alba precum celelalte . Intru in baie si inchid usa dupa mine . Stateam sprijinit de marginea chiuvetei uitandu-ma insistent la imaginea mea in oglinda mare si ovala , cu marginea metalica impletita neglijent . 
 
Imediat imi vine in cap imaginea fratelui meu : aceeasi ochi de culoarea mierii , aceleasi sprancene bine trasate , nuanta portocalie precum a parului , acelasi nas , acceasi gura cu un zambet neutru , acelasi par cu bretonul filat dat intr-o parte , scurt , usor ciufulit , ridicat la spate , aceeasi piele ca spuma laptelui , totul era lafel , parca reflexia mea in oglinda este chiar el .
 
Imi las capul in jos si pornesc robinetul ornat cu modele impletite printr-o miscare de “desurubare” . Din gatul lung al robinetului incepe sa curga apa limpede , aceasta oprindu-se in causul palmelor mele impreunate .
 
Ridic palmele pana la nivelul fetei si o clatesc cu apa rece . Mici picaturi de apa reusesc sa se strecoare de pe fata mea urmand ridul invizibil al obrazului , impreunandu-se in dreptul barbiei apoi izbindu-se cu toata puterea de marmura alba , stralucitoare .
 
Intind mana si apuc din stativul asotrat chiuvetei si oglinzii un prosop de un alb imaculat , cu initiala , tesuta cu fir aurit , “H” cu care-mi sterg usor fata . Secvente sumbre din acea noapte imi invadeaza mintea : “Va vom iubi mereu” , “Protejati-va unul pe altul si ramaneti uniti pentru noi” fiind doar unele dintre frazele spuse atunci de catre ei . 
 
Cursul gandurilor imi este interupt de un ciocanit in usa cea mare , alba cu modele stil baroc incrustate pe ea iar strigatul fratelui meu ma aduce cu picioarele pe pamant :
 
-         Hikaru , esti acolo ? Daca nu vii acum nu vom mai apuca sa mancam micul-de-jun si vom intarzia la colegiu . Vino , Cecile tocmai l-a terminat de pregatit . Te-ai trezit inaintea mea si ai imbatranit in baie in timp ce eu mi-am facut siesta de dimineata , m-am schimbat si m-am dus si la bucatarie sa vad daca micul-de-jun este gata . Hai odata !
-         Imediat , imediat .
 
Inchid robinetul printr-o miscare de “insurubare” , arunc neglijent prosopul tocmai folosit pe stativul destinat lui , pun mana pe clanta cu impletituri stil romantism , deschid usa si inaintez pe holul cel lung , care pe o parte si pe cealalta purta tablouri mari facute de genii ale picturii cu diferite peisaje dar printre care se mai strecurau si portrete de familie .
 
De fiecare data cand trec pe acest hol nu pot ignora un tablou , un portret ce mereu imi atrage atentia : o femeie trasa prin inel , culoarea pielii fiind precum laptele , cu parul lung , drept , negru-stralucitor , cu breton pe o parte , ochii negrii precum intunericul noptii , sprancenele negre , bine definite , obrajii usor imbujorati , cu un zambet angelic afisat format prin curbarea buzelor pline , de culoarea piersicie , imbracata intr-o rochie de bal , culoarea safirului si asezata pe un scaun mare , frumos tapitat , cu spatar .
 
La vederea acelui tablou , mereu zambesc fata luminandu-se deoarece imi aduc aminte de ea , cum era atunci , exact cum o stiu eu . Totusi , acela este un zambet amar , mica perioada de “fericire” provocata de zambetul cald si dragastos al ei , trecand imediat , peste sufletul meu istaurandu-se o tristete si o disperare de neinchipuit .
 
Ochii ei parca imi incalzesc sufletul , dulceata zambetului fiind poate mult prea dulce . Cu greu imi dezlipesc ochii de la acea craiasa si imi continui drumul pe holul cel lung . La capatul acelui hol este camera mea si a lui Kaoru , o camera foarte mare si spatioasa .
 
Intru in incapere si ma indrept catre garderoba . De acolo imi aleg un tricou Basical – negru , deasupra i-au o camasa visinie in carouri pe care o las descheiata si niste blugi negri , skinny . Imi arunc pantalonii cu care am dormit in garderoba si inchid usile .
 
Ies din camera in graba , trantesc usa fara sa vreau si cobor repede scarile , strecurandu-ma printre menajerele , majordomul si soferul nostru , neraspunzandu-le din graba la aceleasi urari facute in fiecare dimineata .
 
De la baza scarilor o i-au in dreapta si intru in bucataria mare si luminoasa unde , la o masa mare , rotunda , incarcata cu tot felul de aranjamente care mai de care mai extravagante ce ne constituia micul-de-jun , din lemn masiv , unde Kaoru statea plictisit , cu barbia sustinuta in podul palmei iar cu cealalta mana se juca cu o lingurita , imbracat cu un hanorac visiniu cu carouri , lasat descheiat , pe dedesupt avea un tricou Basical negru , blugi negrii skinny , incaltat cu niste skateri negrii , simpli .
 
Eram imbracati asemanator din moment ce eram gemeni , chiar daca am fi incercat sa ne imbracam diferit , tot asemanator daca nu identic ne imbracam deoarece gandeam exact lafel . Imediat ce ma zareste imi zambeste dulce . Ma apropii si ma asez pe scaunul alaturat lui :
 
-         Cand ai avut timp sa faci toate astea ?! Esti mai rapid decat credeam … , ii spun eu razand , dupa ce il ciufulesc putin .
 
-         Ai face bine sa mananci mai repede , imi spune el in timp ce imi indeasa pe gat un croissant , incepand apoi sa rada cu pofta de fata mea initial bosumflata , izbucnind apoi intr-un ras cu lacrimi .
 
Terminam de “ciugulit” din mancare - ceea ce noi numim “mancat” - , ii multumim Ceciliei pentru tot si iesim din bucatarie .
In fata noastra se afla un hol mult mai mare decat ne este necesar iar podeaua este acoperita cu marmura alba unde se puteau distinge mici firicele de culoare gri , pe de o parte si alta a holului fiind asezate alternativ , la o distanta egala apreciata cu ochiul , vaze uriase cu tot felul de modele si niste statui de acceasi inaltime cu noi .
 
Fugim cu grija pe hol , avand grija sa nu daramam ceva si ajungem la usa . Langa usa , pe patrea dreapta mie sunt doua cuiere frumos lacuite , din lemn masiv , cu modele romantice sculptate cu grija si cu mare atentie , cele doua fiind despartite de o oglinda ovala , cu marginea din argint , aceasta fiind parca impletita intr-un mod dezordonat de niste maini aprige , lafel de mare precum cele doua corpuri unde se aflau doua genti stil postas , de culoare neagra , identice , diferentiate prin intialele numelor noastre imprimate discret pe toartele gentilor , la baza lor , atarnate dezordonat de cuier , ce contin maxim un caiet si un pix .
 
Ne imbrancim pentru a ne putea vedea chipurile angelice in oglinda , ne retusam pentru ultima oara frezele , le luam gentile din cuier si ne imbrancim aiurea pe usa destul de mare si lata pentru mai multi de marimea noastra . Coboram in graba scarile de marmura alb cu mici nuante maronii , in forma de semicerc , rotunjite la capat si o luam usor pe  aleea lata pavata , pe o parte si alata a ei fiind plantati braduti .
 
Deschid poarta mare din fier forjat , cu modele spiralate , vopsita precum si restul gardului in negru , care exact in mijlocul ei avea incrustata intr-o bucata metalica mare sub forma de scut numele familiei , “Hitachiin” si intram in limuzina familiei de culoare neagra , frumos lacuita , simpla pe care soferul nostru o conducea . Jorge calca acceleratia in timp ce noi ne cufundam pe bancheta din spate cea comoda , lasand gandurile sa ne inunde .
 
Multumesc ca ati avut rabdare sa cititi tot ! Orice critica / post / sugestie este bine venita ! Voi incerca sa pun next-ul cat mai repede . Kiss and hug :* :3 . 
 

**

Prolog

Un fulger lumina sufrageria intunecata descoperind trupul fragil al mamei lor scufundat intr-o balta de sage . Deasupra trupului lipsit de viata se afla barbatul pe care copiii obisnuiau sa-l strige ,,tata'' , varsand mii de lacrimi pe camasa alba pe care el obisnuia sa o poarte in casa , ornata in mare parte cu pete rosiatice .

Siroaie rosii precum macul tasneau din multiplele rani de cutit lasand o mare balta pe marmura alba . Ochii ei care nu demult era negrii stralucitori acum erau sticlosi , lipsiti de viata , atintiti asupra tavanului tapetat cu modele din stilul baroc .

Parul ei care era negru ca intunericul noptii isi pierduse din stralucire , luciul transformandu-se in nimic . Culoarea calda , pastelata a tapetului era acoperita de urme visinii acoperind astfel modelul cu micutii ingerasii scaldati intr-o oaza de lumina .

Tabloul cu portretul celor doi in postura unor tineri indragostit era , in mare parte , acoperit cu pete din sangele frumoasei zane . Langa corpul femeii se afla un bilet sub forma unei telegrame conceput la masina de scris .

Barbatul il ridica repede la nivelul ochilor : ,, Daca eu nu o pot avea atunci nimeni nu o va avea . '' . Literele de tipar usor de citit redau un mesajul care iti sfasia sufletul , lacrimile urmand sa curga necontentenit .

Lasa sa cada bucata de hartie pe care anterior o mototolise . Ochii sai inlacrimati erau indreptati spre iubirea lui pe care o putea distinge cu usurinta in imaginea incetosata .

Sentimentul de frustare isi face imediat aparitia in sufletul barbatului facandu-l sa-si piarda mintile . Isi pune mainile pe genuchi strangand cu disperare de pantalonii comozi de culoare gri .

Se ridica brusc de jos indreptandu-se spre semineul mare din caramizi din marmura neagra nuantata cu putin albastru inchis . Apuca din stativul din fier impletit frumos unul dintre bastoanele din fier folosite pentru a mentine focul in semnieu si se intoarce spre cei doi fii ai lui .

Cu un zambet sters urmat de un ' imi pare rau ' barbaul isi lua la revedere de la copii lui si lasa fierul sa-I stapunga trupul . Acesta cazu jos intr-o balta de sange langa femeia pe care o va iubi in continuare , pentru eternitate .

Baietii ramasesera socati pentru un moment , nestiind cum sa reactioneze si cu pasi din ce in ce mai grabiti alergau catre trupurile neinsufletite ale parintilor . Odata ajunsi la ei incepura sa planga si sa strige cu disperare ' de ce ? de ce ? de ce ?! ' .

Parca vazusera o stafie dar nu , era si mai rau , copiii si-a vazut mama ucisa , intr-o balta de sange iar tatal disperat sinucigandu-se . In acea noapte isi pierdusera ambii parinti , ramanad singuri .

Ochii lor de culoarea caramelului erau inecati in lacrimi , lacrimi ce se prelingeau usor urmand ridul pronuntat al obrazului . In toata incaperea rasunau scancetele si tipetele disperate ale lor , menajerele si toti ceilalti angajatii adunandu-se imediat pentru a descoperii pricina acestui lucru .

Una dintre menajere care era deasemenea catalogata ca ' preferata ' a celor doi , totodata si bona lor ii lua imediat in brate scotandu-i din acea incapere si ducandu-i in camera lor pentru a-i linisti .

Sfarsit prolog

**


- Capitolul II -




Perspectiva lui Kaoru

Deschis ochii , miorlaind pe sub mustati din cauza insomniei care ma acaparase de-a-ntregul si realizez ca numaidecat am ajuns . Coboram privind inainte : Colegiu de Arte "Saint Martin" , un colegiu dedicat studentilor cu inclinatii artistice , campusul fiind populat in intregime de elevi cu situatii materiale foarte bune , ce provin din familii aristocrate , cu renume in toata Anglia si nu numai .

Salutam politicos soferul iar intr-o fractiune de secunda se face nevazut printre strazile aglomerate . Din toate partile se auzea ' fratii Hitachiin ' , ' uite , gemeni ' , ' cat de mult seamana ' , ' nu cred ca-i pot deosebi cumva ' dar eram deja obisnuiti cu asemenea remarci , erau facute inca de cand eram mici copii .

Cu fiecare pas pe care il faceam pe aleea pavata cu caramizi din bucati de piatra de culare cenusie , zarva si zgomotele din jur in combinatie cu surasele celor ce impanzeau campusul imi inundau timpanele , facandu-mi inima sa bata din ce in ce mai tare , urmand sa-mi sara din piept . Totul se desfasura mult prea repede , percepep acest taraboi aiurea ca fiind o naluca ce se tot apropie necrutator , vrand sa devoreze tot ceea ce-i sta in cale .

Ma uit la mainile mele atat de albe , privirea impaienjenindu-mi-se , bataile inimii incepand sa-mi pulseze in interiorul capului , precum o bomba ce avea de gand sa explodeze din clipa in clipa , o bomba cu ceas . O stare de ameteala ma i-a imediat , totul parca intorcandu-se odata cu mine la o suta opt zeci de grade .

Imi scutur capul iar amateala dispare . Inchid ochii pentru cateva secunde , privirea fiind atintita in spre nimic incercand sa scap de aceste trairi si sa-mi pot continua drumul .

Inaintam pe alee printre vocile ce nu mai inceteaza pana ajungem in fata a trei cladiri , noi intrand in cea din mijloc . Fericirea este parte din compzitia aerului in aceasta zi , aici , toti bucurandu-se de revederile cu fostele prietenii sau facand cunostinta cu viitoare prietenii , chipurilor lor fiind inundate de lumina , zambetele deasemenea nelipsite .

' Ce e asta ? ' , ma intreb nedumerit , oarecum in sila . Caldura inimilor radia , incalzindu-mi-o chiar si pe a mea .

Uitandu-ma la toti din jurul meu imi dau seama ca Hikaru nu mai este cu mine dar il zaresc imediat mai in spate stand de vorba cu niste prieteni de-ai nostrii , grija disparandu-mi . Zambesc involuntar vazandu-l fericit si-mi continui drumul spre sala numarul doi , deasemenea amfitreatul campusului , de marimea unei sali de opera uriasa , dispus pe nivele precum Coloseumul .

In grabea mea si putin chiaun nu am vazut-o si am dat peste ea , dezechilibrandu-se . Pe cat de repede am daramat-o , pe atat de repede s-a ridicat si a plecat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat .

Nu am avut timp nici macar sa ii cer scuze , ea deja disparuse in multime . ' Asta ce a mai fost ? ' , imi spun aproape uitandu-ma crucis .

Trec peste si in sfarsit ajung in dreptul unei usi mari maronii , deschid usa si intru . El era deja acolo , pastrandu-mi un loc , festivitatea deja incepuse , aceeasi festivitate in fiecare an , acelasi discurs tipizat citit si paracitit , aceleasi cadre didastice mereu zambitoare indiferent de adevaratele simtiri , aceleasi lucruri repetandu-se an de an , aceeasi plictiseala de nedescris .

Amandoi eram plictisiti pana peste cap de ceea ce se intampla in sala , unul mai rau ca cellalt , ploapele parca ne sunt din platina , tragand cu toata puterea lor sa se inchida , chiar impotriva dorintei noastre . Ne stapanim totusi , este prima zi din an , nu vom dormi , probabil ne vom preface ca suntem interesati de tot ce se discuta pentru a nu fi luati in vizor de catre ei , reputatia noastra in aceasta institutie nu trebuie patata pentru absolut nimic .

La sfarsitul acestei pierderi inutile de timp , diriginta ne astepta la iesire , langa ea aflandu-se fata de mai devreme . ' Din nou ea dar ce cauta cu diriginta , aici , cu noi ? Nu mai inteleg nimic ... ' . Ma uit la el , asculta muzica la casti , inchis in lumea lui el , licarirea din ochii fiind fada , neutra , incapabila sa descrie vreun sentiment .

Cu totii discutau cu diriginta , povesteau intamplari din decursul vacantei , zambeau , radeau cu pofta , fiind plini de energie . Noi stateam rezematii de pervazul lasandu-ne toata greutatea pe coate, sustinandu-ne barbia in podul palmei , privind vremea de afara pe geamul inalt , totul este asa de calm , de linistitor , dar este doar linistea de dinaintea furtunii .

Il trezesc din visare dandu-i un cot si urmam si noi turma precum niste oi aiurite . De ce sa ne ingramadim , sa fim printre primii , din punctul meu de vedere tot oi suntem oriunde am sta , mai bine stam ultimi , sa ne lipsim de riscul de a fi calcati in picioare de restul fi , dar nu toti gandim asa .

Parcurgem culuarul , prea lung daca ma intrebi pe mine , si intram in noua clasa , o clasa spatioasa , luminoasa din cauza geamurilor insirate pe toata lungimea clasei , pe peretele de dinaintea noastra , bancile creol precum scoarta unui piersic , de trei persoane , asezate pe nivele , podeaua pardosita , doua table destul de late aflandu-se pe peretele din dreapta din pozitia noasta , un pupitru destinat profesorilor iar in drept cu el dar la o distanta ceva mai consistenta , un pian cu coada , mare , negru , frumos lacuit , cu un scaun fara spatar , lung asortat . Toti se ingramadesc sa intre in banci , facandu-si inainte in cap o macheta si o dura selectie a colehilor de banca .

Noi doi ne-am asezat in al patrulea rand de pe partea cu usa , neavand un al treilea coleg de banca . Toti eram asezati in banci iar diriginta era si ea asezata la pupitrul ei . Fata aceea statea acolo , langa diriginta , asteptand ... nu stiu ce asteapta acolo .

Aceasta se ridica de pe scaun si ne-o prezinta pe fata , in termeni academici , folosind un limbaj diplomat fata de aceasta ca fiind noua colega transferata de la nu mai stiu ce colegiu , apoi o roaga politicos sa se aseze undeva langa noii ei colegi . Banca noastra este singura care era necompletata asa ca se aseaza langa noi .

Multumesc ca ati avut rabdare sa cititi . Astept orice parere , sugestie .