dau edit

Stai, m-am blocat si nu stiu ce sa zic.. Doamne Rode, sti cat te iubesc? Iti multumesc ca te-aii straduit sa-l aduci cat de repede ai putut, inseamna foarte mult pentru mine. Parca as fi fost eu in locul ei Avam cam aceleasi emotii ca si ea.
Mi-a placut cel mai mult cand au ars hainele vechi in gradina
Si.. spunei de un baiat.. sa inteleg ca-i Damon.. Eh, imi place tipu` .
Astept next-ul Rode Sa-l aduci cat de repede poti.
Acum sa incep sa calculez de pe ce data incep sa te bat la cap sa pui next-ul

Rose, Rose, Rose. (adică love, pe scurt :)) ) Abia acum las comentariu + cum de nu am citit un capitol aşa de frumos. Sunt proasta.
Sincer după atâta timp pot vedea o evoluţie şi mai mare la tine şi mă declar fana ta (ştiu deja că sunt nr. 1. Mârr, mârr). Schimbarea este una frumoasă, dar sper că nu o să afecteze într-un sens negativ viaţa Sakurei, cât şi relaţia ei cu bărbaţii, ca să spun aşa. Totuşi este ceva bun, căci o schimbare nu strică niciodată şi felul în care ai descris, chiar dacă se putea mai mult dinamiza, consider eu, este frumos, elegant şi creativ, spontan. <3
Damon acesta mă pune pe gânduri, ar fi chiar culmea, dar foarte original dacă tânăra ar renunţa la Sasuke şi ar rămâne cu el sau doar iar demonstra brunetului că nu a ştiut cum să aprecieze o fată, dar deja sunt prea multe gânduri şi poate din greşeală dezvălui ceva cu micile mele concepte. *giggle*
Mă bucur totuşi că am reuşit a comenta şi mi-a plăcut. Succes în continuare iubirea mea! *hug*

cand pui odota nextul

Hey, scumpa! Vin si eu pe aici, cam tarziu ce-i drept, si iti spun ca ai un fic absolut genial . Ai talent cat cuprinde si idei..ce mai...WOW . Astept cu nerabdare nextul Dany te pupaceste mult de tot
P.S.: Ma aunti si pe printr-un M.P. cand pui nextul, te rog!

Buna scumpa
Deci ficul tau e mega-genial
Abea astept sa citesc next-ul si daca se poate sa ma anunti si pe mine
xoxo

Pentru că nu mă lasă inima să îmi închid ficul aici-pentru cititori- voi posta şi capitolul 16. Lectură plăcută!






Aroma unei noi aventuri se simte în aerul proaspat de dimineaţă. O privire în ceaţă arunc prin cameră ducându-mi uşor mâinile la ochii mei verzi pentru a nu orbi de tot din cauza razelor jucăuşe. Îmi întind corpul pe tot patul deranjând şi mai mult lenjeria mov. Mă dezlipesc de salteaua moale ducându-mă la baie pentru a mă pregăti de o nouă zi.
Îmi rotesc ochii în oglindă privind noua persoană şi îmi place de ea. Nu mai văd acea privire fără viaţă, acum e diferită şi pot spune că seducătoare. Nu mai sunt fata ştearsă, am prins culoare. Mi-am descoperit corpul, m-am descoperit pe mine. Deodată un gând nebunesc îmi trece prin minte: oare cum mi-ar sta brunetă şi cu şuviţe roz? Ar fi ceva nou şi palpitant. Să mă vopsesc, să acopăr acest roz din parul meu ce i se potriveşte de minune unei piţipoance sau prinţese roz.
Ies ca uraganul din cameră coborând treptele şi ducându-mă în bucătarie, unde eram sigură că o găsesc pe matuşa mea pregătind micul-dejun. Nu mai conta nici că eram doar în halatul meu scurt de baie mov.
- Bună dimineaţa, mătuşă. Ştii, mă întrebam ceva. Cum mi-ar sta brunetă şi cu şuviţe roz? Ştiu că e o nebunie, dar vreau să mai acopăr din acest roz, nu e ca şi cum l-aş urî, dar nici bine nu îmi vine. Deci?
Pupilele i se dilatase şi buzele se între-deschiseră uşor. Chiar aşa de ciudat aş arăta? Câteva secunde a stat şi m-a privit fix încercând să îşi revină şi să îmi dea un răspuns.
- Scumpo, nu ştiu cum să îţi zic, dar eu de multă vreme aş fi vrut să îţi propun să te vopseşti. Brunetă şi cu şuviţe roz, ţi-ar sta foarte bine. Eşti sigură de acest pas?
- Mătuşă, ce mai contează încă o schimbare? Şi aşa nu se mai recunoaşte nimic din vechea Sakura. Deci când mergem la salon?
- Dupa ce mâncăm, mergem la casa de modă să vedem care e treaba cu ultimele pregătiri, iar în final vom avea timp să ne răsfăţăm la salon. Că doar în seara asta este prezentarea şi trebuie să arătăm impecabil. Acum, du-te şi te schimbă.


Ore mai târziu umblam ca titirezul oferind instrucţiuni şi asigurându-mă că fiecare detaliu e la locul lui, că va fi o seară perfectă şi de neuitat.
- La naiba! Am zis că trandafirii vor sta pe mesele criticilor, nu la intrare. Idioţilor! Crinii îi puneţi la intrare. Buchetul acesta nu îmi place.
Mă răsteam la ameţiţii care trebuiau să aranjeze sala şi se pare că făceau exact opusul a ceea ce am zis eu.
- Dar ce are acest buchet, domnişoară?
- Cum adică ce are ? Tu nu vezi că florile sunt pe jumătate ofilite ? Eşti orb du-te la oftalmolog. Vreau alt buchet. Acum!
Bărbatul plecă din faţa mea cât ai clipi, oarecum surprins. Doamne, oare cum rezistă mătuşa mea acestui stres? Eu numai cât o ajut deja mi se pare o muncă dificilă. Însă, simt, undeva în adâncul meu emoţiile pentru această seară şi pentru această colecţie, căci în fond câteva idei am oferit şi eu. O parte din visul meu se împlineşte. Tsunade ar putea fi cheia spre viitorul meu ca şi designer.
- Sakura, stai puţin. Vreau să îţi spun ceva.
- Oh, bună Damon. Ce s-a întamplat? Nu-mi zi că s-a creat haos în sală...
- Nu, nu, şefa. Doream să îţi arăt broşurile ce vor fi pe masa fiecarui invitat în parte şi să îmi spui părerea ta. Vii?
L-am urmat pe Damon, el începând să vorbească despre faptul că e foarte fericit că îi ajut. Vocea lui mi se parea aşa puternică şi impunătoare, dar totuşi calmă. Aş putea să stau să îl ascult ore. Razele soarelui ce intrau pe geam îi ofereau o aură ce îl afişa în faţa mea ca un zeu. Corpul lui, părul auriu, bunătatea lui era tot ce îţi puteai dori de la un băiat.
Era un înger pentru mine. Un înger ce a reuşit să îmi readucă zâmbetul pe buze. Oare mă îndrăgostesc iar sau doar îl folosesc ca să îmi alin durerea provocată de un nemernic? El nu merită să fie folosit, el merită mai mult. Dar eu?
- Sakura, mă asculţi?
- Ce? Ăăă, da. Sigur. Îmi plac. Bun, cred că mă duc să o caut pe Tsunade căci avem o programare la salon. Ne vedem diseară.
Nu ştiu ce a fost în mintea mea, dar înainte să plec l-am sărutat uşor pe obraz zâmbindu-i după care am plecat imediat de acolo lăsându-l surprins. De ce am făcut asta? Aoleu de obrajii mei. Ard mai rău ca focul.



Mi-am luat rochia de un roz pal de pe umeraş acoperindu-mi trupul. Îmi venea perfect. Un decolteu adanc, iar sub sâni avea o floare Era lungă şi despicată în faţă. M-am încălţat cu decupaţii aurii cu platformă şi toc.
- Arăţi minunat, draga mea. O să faci senzaţie în această seară.
Mi-am întors capul şi am zărito pe Tsunade care îmi zâmbea dulce. Purta o rochie fără bretele, legându-se la spate cu un şnur, de culoarea cafelei cu lapte şi cu un imprimeu floral pe ea. Foarte elegant era şi cocul parcă neglijent, dar dacă priveai cu atenţie era sofisticat. Machiajul era simplu: fond te ten, fard de pleoape maro, rimel şi un gloss . Purta o pereche de pantofi negri cu toc şi arăta minunat.
Îşi trecu mâna prin buclele mele negre şi pe alocuri apăreau pete roz, admirându-mă. Se dădu câţiva paşi înapoi şi mă puse să fac o piruietă.
- Ţi-am zis eu că acest machiaj este superb şi că îţi va sta bine. Şi acum hai să mergem, nu vrem să întârziem.
Avea dreptate, rozul cu care eram dată mă prindea foarte bine. Poate ca arătam ca o bomboană, dar nu îmi pasa. Mă simţeam bine aşa cum sunt.
Înainte să ieşim din cameră, mătuşa se opri brusc, mai să intru în ea.
- Sakura, ţie îţi place de Damon?
Am făcut ochii cât cepele şi mi-am scuturat capul încercând să realizez ce mi-a zis. Adevarul era că nici eu nu ştiam ce să îi răspund. Nu ştiam ce e în inima mea sau dacă am vreun sentiment faţă de acest băiat. Ca şi amic, da, îmi plăcea de el, dar mai mult nu ştiam.
- Nu ştiu, mătuşă. Nu ştiu ce simt. De când cu Sasuke, sunt foarte confuză. Mi-e teamă să nu mă înşel şi să îl folosesc pe Damon.
- Scumpo, Damon e un băiat bun. Te merită şi îl meriţi. Încearcă să îi acorzi o şansă, trebuie să treci peste acea parte a ta din trecut. Nu poţi sta mereu într-un loc. Aşa e viaţa. Există o singură cale de a afla ce simţi pentru Damon.
- Care?
- Trebuie să descoperi singură, dacă îţi zic eu s-ar putea să mă baţi. Şi s-ar putea să afli răspunsul mai repede decât crezi. Ţine minte: eşti liberă să faci ce vrei, trebuie să treci mai departe.
Mă sărută uşor pe frunte după care porni spre ieşire, cu mine în urma ei. Adevărul era că îmi era frică să iubesc din nou, îmi era teamă să nu sufăr iar. Dacă mai aveam să primesc alte lovituri de aceastea nu cred că aveam să mai rezist. Îmi era teamă să mai zic la un băiat “te iubesc”. Şi de ce? Din cauza nemernicului de Uchiha, care a plantat teama în interiorul meu. Se agaţă de tot ce prinde şi se înmulţeşte.
Nu doream ca Damon să sufere sau doar să fie persoana ce mă consolează, nu merită asta. Merită ceva mai mult. Însă, el, m-a făcut să mă simt importantă, să simt că exist chiar şi cu vechea eu. Nu m-a arătat cu degetul, a priceput că nimeni nu e perfect.

“Stăteam pe canapea în sufragerie încercând să desenez nişte modele de rochii. Aveam picioarele încrucişate, ceaşca de cafea era pe măsuţa din faţă şi creierul în funcţiune.
Am auzit soneria şi, pentru câteva clipe am aşteptat în speranţa că va deschide Tsunade, dar nimic. M-am ridicat leneşă de pe canapea mişcându-mă cu viteza melcului. Am deschis uşa şi în faţa mea era Damon îmbrăcat în alb. I se vedea pieptul de gladiator, arăta aşa angelic încât mă pierdeam. Însă, nu eram singura. Rămase şi el surprins de modul în care mă găsise. Şi îl cred, adică până acum câteva zile eu nu stăteam în casă cu sutienul de la costumul de baie şi nici în pantaloni scurţi albi.
- Buna. Doreşti ceva? Cauţi pe cineva?
M-am dat din uşă făcându-i loc să intre şi l-am condus în sufragerie. Nu scosese un sunet, nici măcar nu îmi răspunse. Se oprise şi se uita la desenele mele.
- Îmi plac, sunt ale tale?
- Da, doar nişte modele mai vechi. Realizate acum un an, unele acum câteva luni. Ce am făcut recent... păi tot încerc să realizez ceva nou, dar cred că îmi lipseşte imaginaţia.
- Te pricepi. Nu ai imaginaţie? Păi ştiu un loc ce ar putea să te inspire. Asta dacă doreşti tu.
Diseară, după cină, Damon avea să vină şi să mă ducă nu ştiu unde. Nici măcar nu mi-a zis unde mă duce. Eram foarte nerăbdătoare să văd acel loc ce avea să mă inspire. M-am dus în camera mea să îmi las caietele şi să îmi aleg ţinuta pentru diseară.



Damon îmi întinse braţul lui şi mă conduse pâna la maşina sa, un bmw decapotabil negru. Mătuşa mea ţipa din uşă să ne distrăm şi să avem grijă de noi. Îmi aşa de greu să mă obişnuiesc cu ideea că plec singură, cu un baiat în oraş noaptea. Eu nici cu prietenele mele nu ieşeam peste ora nouăsprezece şi deja este ora douăzeci.
- Deci, unde mergem?
Priveam peisajul ce devenea tot mai întunecat pe geamul fumuriu al maşinii. Mergeam deja de două ore şi continuam să mergem.
- În Trieste. Dacă am calculat bine ajungem dimineaţă.
M-am întors surprinsă spre el, dar după câteva secunde am realizat că glumea. Adică nu puteam să mergem acolo singuri de nebuni. Mătuşa mea, nici măcar nu ştia.
- Bună gluma. Serios, aproape că m-ai speriat. Deci, acum pe bune, unde mergem?
- În Trieste.
Am stat şi i-am analizat chipul care era foarte serios. Nu se vedea vreun zâmbet ştrengar, nimic. Era concentrat la drum şi atunci am realizat că noi ne îndreptam spre ieşirea din Milano.
- Damon eşti nebun? Mătuşa mea nici nu ştie unde mă duci. Întoarce maşina, nu se poate aşa ceva. Deci nu.
- Calmează-te, Sakura. Tsunade ştie unde te duc. Că doar nu te luam aşa de nebun, ba chiar ea mi-a zis să te duc acolo şi uite că profit de ocazie. Sakura, îţi e teamă de mine? Crezi că îţi fac ceva?
Mi-am întors capul spre geam. Avea dreptate, îmi era puţin frică. Eram singură cu un băiat în drum spre un alt oraş. Era şi noapte. Mă simţeam ciudat şi totuşi, într-un fel, fericită. E prima dată când un băiat face aşa ceva pentru mine şi îi face plăcere. - Nu ştiu. Doar că... e ciudat. Sigur sună stupid, dar e prima dată când sunt cu un băiat, noaptea, într-o maşină în drum spre un oraş total necunoscut mie. Adică până acum eu nu ieşeam din casă odată ce se făcea ora nouăsprezece.
- Sakura, nu mi se pare ciudat. E normal să te simţi aşa. Uite, nu ştiu ce experienţe ai avut tu în Konoha şi nici nu vreau să te pun să îmi povesteşti, deoarece nu doresc să te întristezi. Însă, acum eşti aici. E totul diferit. Încearcă să te bucuri de ceea ce îţi oferă viaţa, de aceste clipe nebune, de adolescenţă. Tu poţi face să ai o vară minunată, dacă doreşti. Deci, continui să merg sau întorc maşina?
Avea dreptate. Era vara mea, nu trebuia să o las să îmi scape. Trebuie să profit de fiecare clipă. Am venit aici cu un scop şi anume: să fiu altă fată. Prea mult m-am lăsat cucerită de trecut, era timpul să îl las în urmă. Nu trebuie să o mai utilizez pe vechea eu.
Asta e viaţa, asta e realitatea. Eu trăiam în trecut, dar de acum trebuie să trăiesc în prezent.
- Condu mai departe. Chiar vreau să văd acel loc.
I-am afişat un zâmbet, iar acesta mi l-a întors şi a apăsat pe acceleraţie, schimbând viteza.



Nu ştiu când am adormit, dar m-am trezit buicamă, aproape că am dat cu capul de parbriz.
- Hei, nu e amuzant. Se putea întâmpla oricui. Am ajuns?
- Da, dar va trebui să te leg la ochii.
L-am lăsat să facă ce dorească cu condiţia de a mă îndruma pe unde să merg. Însă, el a făcut altceva şi anume: m-a luat în braţe ca pe o mireasă, mergând cu mine Domnu ştie unde.
După vreo câteva clipe mă lăsă jos şi am simţit cum mă scufund uşor. O uşoară briză îmi mângâie trupul. Puteam auzi valuri... stai. Valuri? De unde valuri? Ce naiba?
Imediat cum mi-a dat eşarfa jos am putut desluşi peisajul. Marea se afişa în faţa ochilor mei. Valurile se spărgeau de stânca din dreapta, mici cristale curgând înapoi în apa sărată. Razele soarelui, abia trezit, se reflectau în Mare făcând să arate ca şi cum un foc ardea.
Mi-am dat sandalele cu talpa ortopedică jos şi mi-am afundat degetele în nisipul călduţ. Am închis ochii şi am desfăcut mâinile asemenea unor aripi lasând briza să îmi treaca peste piele. Simţeam că lumea e a mea, că trăiesc un vis. Dar era realitate. Pura realitate. Zâmbeam ca o nebună, defapt nu. Zâmbeam ca un copil mic ce tocmai a primit jucăria mult dorită.
Trilul păsărelelor începea să răsune în zonă. Era o sinfonie unică. M-am întors spre Damon care îmi zâmbea şi i-am sărit în braţe. Rămase şocat. Îl cred, chiar şi eu sunt uşor mirată de gestul meu, dar nu puteam să nu îi mulţumesc şi altă metodă nu găseam. Şi-a pus mâinile pe talia mea ridicându-mă de pe nisip. Am simţit cum lumea se învărte cu mine. Îmi ţineam măinile pe umerii lui şi râdeam împreună bucurându-ne de acest peisaj desprins din poveste.
M-a lăsat jos, feţele noastre fiind foarte apropiate. L-am privit adânc în ochii şi tot ce vedeam era doar blândeţe şi iubire.
- Î...Îţi mul..mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru ce ai făcut pentru mine.
M-am dat înapoi uşor ruşinată.
- Nu ai de ce să îmi mulţumeşti. Aş face orice să te văd zâmbind.”



Am ieşit din maşină odată cu mătuşa mea şi ne-am dus să vedem ce fac fetele noastre. Aveam mari emoţii în seara asta, dar trebuia să le las, deoarece îmi doream să fie totul bine.
- Au venit şi prinţesele noastre.
- Bună şi ţie, Damon. S-a întâmplat ceva?
- Da. Trebuie să vă complimentez. Arătaţi minunat amândouă.
- Mulţumesc, Damon. Deşi trebuie să recunoşti că nepoata mea e cea care străluceşte mai tare.
- Ai perfectă dreptate, Tsunade. Însă, ea straluceşte mereu.
Îmi venea să mă bag într-un morman cu haine. Noroc că eram dată cu fond de ten şi nu se cunoştea cât de roşie mă făcusem la faţă, dar eu puteam simţi cum mă apuca câte un val de căldură, cum sângele mi se urca în obraji.

Eram în spatele scenei ascultând introducerea lui Tsunade. Cu cât calm vorbea, câte plăcere avea. Publicul o asculta fascinat şi o umplea de aplauze.
- Tema acestei colecţii se numeşte: Renaştere.
Îşi ridică mâinile spre tavan şi toate luminile se pogorâră asupra sa făcândo să semene cu zeiţa războiului. Fetelele începuse să defileze afişând modelele creeate cu multă muncă şi dragoste. Oamenii erau fascinaţi, criticii făceau tot felul de comentarii, însă puteam vedea uimirea pe chipul lor. Poze peste poze din partea ziariştilor.

- Mulţumesc. Vă mulţumesc tuturor, dar cel mai mult îi mulţumesc nepoatei mele ce m-a ajutat foarte mult şi mi-a oferit această idee. Fără ea nu aş fi reuşit. Anastasia, te rog să vii lângă mine.
Am inspirat şi expirat profund, după care am păşit în lumina reflectoarelor lăsându-mă cuprinsă de un tropot de aplauze. Mi s-a înmânat un buchet de trandafiri roşii, iar Tsunade mă prinse de mână.
- Draga mea, aceasta eşti tu. Acesta este viitorul tău.
Am îmbrăţişato mulţumindu-i pentru tot. Publicul se ridicase în picioare. Am crezut că leşin acolo, dar m-am menţinut pe poziţie.



- Deci, a ieşit bine până la urmă.
Mi-am întors capul şi l-am văzut pe Damon cu două pahare de şampanie în mână. Unul mi-l întinse mie.
- Da, însă am crezut că mor când am intrat pe scenă.
- De ce?
- Pur şi simplu nu sunt obişnuit ca atâţea ochii să fie îndreptaţi spre mine.
- Dar te-ai descurcat. Îmi permiţi să te răpesc? Vreau să îţi arăt ceva.
- Alte surprize?
- Pentru tine, mereu când voi avea ocazia îţi voi face surprize.
Îmi întinse braţul şi mă conduse la lift. Nici nu am fost atentă pe ce buton a apăsat, dar cert e că m-am trezit pe acoperiş.
- Eram sigur că nu ştii acest loc. Tsunade nu a apucat să te aducă aici.
Vedeam tot Milano în faţa ochilor mei, tot oraşul era întins la picioarele mele. Stelele sclipeau pe bolta cerească alături de măreaţa lună. Era o seară călduroasă din iulie, perfectă pentru admirarea luceafărilor.
- Nu mai am cuvinte să îţi mulţumesc.
- Nici nu am nevoie de cuvinte.
Mă prinse de bărbie ridicându-mi ochii spre el. Îşi apropia buzele uşor de ale mele. Eram sigură că va da înapoi, că se va opri la timp. Însă, m-am înşelat. Buzele noastre făcuse contact. Îşi înfăşură braţele peste talia mea apropiindu-mă mai mult de trupul lui cald. Am pus măinile după gâtul lui răspunzându-i la sărut şi adâncindu-l.
Nu credeam că am să fac asta. Cel puţin nu aşa de curând. Dar cu el era diferit. El era diferit.
Sasuke era un demon, el era un înger şi eu eram la mijloc. Eram fata cu sufletul împărţit în două tărâmuri. Poate că mă îndrăgostisem de brunet, poate că încă îl iubeam, dar m-a făcut să plâng cu lacrimi de sânge. Damon în schimb mi-a oferit doar clipe de plăcere, doar zâmbete.
Nu aveam ce să caut cu un demon, eu nu sunt o persoană potrivită pentru a sta pe un tărâm întunecat. Eu aveam nevoie de lumină, exact ca o floare.
Cu Damon, îngerul meu, am făcut lucruri nebuneşti. Am plecat cu el la Trieste, m-a lăsat să îi conduc maşina noaptea. El mă făcuse puternică, mă făcusem să semăn cu un micuţ demon. Băiatul acesta m-a făcut să uit de răzbunarea mea, mi-a arătat viaţa şi cum se trăieşte aceasta.
Dar Sasuke, el m-a făcut vulnerabilă, o plângăcioasă. Cu el nu puteam realiza nimic. Pe lângă el eram doar un înger mic şi prostuţ.
- Sakura, ştiu că te-am luat prin surprindere. Însă tu mi-ai intrat în suflet, am născut sentimente pentru tine. Aşa că te rog acceptă acest trandafir dacă doreşti să fii lângă mine sau ia-l şi aruncă-l dacă nu.
Am luat trandafirul din mâna lui, o floare sângerie cu doar câţiva spini. L-am învârtit de câteva ori, după care mi-am ridicat capul spre el.
- Da, accept să fiu lângă tine.
M-a luat în braţe şi a început să mă învârtă pe acoperiş sărutându-mă iar.
Eram unde doream să fiu. Îl aveam pe băiatul mult dorit lângă mine, o persoană ce mă aprecia. Spun “adio” trecutului şi “bun venit” viitorului alături de Damon.

deci OMFG capitolul asta a fost... nu am cuvinte...fenomenal fantastic extraordinar deci nu sant cuvinte sa explic.pur si simplu a fost suuuperb.sper ca sakura sa fie fericita si as prefera sa fie cu damian decat du demonul ala de sasuke . dar totusi mai inlocuieste dialogul ala cu descriere.incearca sa descrii cat poti de mult sentimentele sakurei.orcum capitolul a fost frumos. spor la scris si sa ne aduci cat poti tu de repede next.
JA NE!!!