:) Ador sa scriu, pur si simplu. Cititi capitolul intai si spuneti-mi parerea voastra, daca merit sa continui aceasta prosteala sau nu .   


                             


        Niciodata nu m-am gandit la viitorul meu , stiind ca, Dumnezeu are deja planul facut pentru mine, Sakura. Stand pe fotoliul meu de catifea scriu aceasta istorisire a vietii mele, viata unei simple fete de fierar dintr-un sat uitat de lume din estul Chinei. Niciodata nu mi-am imaginat viata mea altfel decat cum era atunci. Nu m-am gandit la bani, la avere sau la minunatele papusi pe care fetele de varsta mea le pieptanau parul matasos cu repeziciune. Este adevarat ca mi-ar fi placut sa am si eu macar o papusa , soarta rasplatindu-ma  mai tarziu  cu una facuta din carpe vechi  de catre mama mea Momositsu. Nu era la fel ca cele ale fetelor din sat dar cu ea imi petreceam majoritatea timpului. Se poate sa par nebuna dar , cand eram trista, papusii ii impartaseam tot ce aveam pe suflet iar pana la urma am numit-o Meng.



             

                 Al doilea lucru pe care-l iubeam cel mai mult si pe care inca il iubesc este cartea. Inca de la 7 ani, de cand am fost trimisa la scoala din sat, eram fascinata de lucrurile pe care le descopeream in fiecare zi de studiu, alaturi de groaznica mea invatatoare, doamna Kimangawa. Cea mai pare placere a dansei era sa ne bata cu nuiaua ei de bambus atunci cand faceam o greseala, fiind ea cat de mica, pedeapsa pe de alta parte era imensa. Inca imi amintesc cum ii placea sa ne alinte, atunci cand ii uram "Buna dimineata" : " Niste pui de soareci ca voi ati invatat sa spuneti "Buna dimineata". Ma dezgustati, stati jos! " Glasul doamnei Kimangawa semana ca cel al unei vrajitoare batrane si scofalcite. Nu avea respect fata de nimeni . Chiar si cand ne explica o lectie, o facea cu pipa in mana, imprastiindu-se un miros ingrozitor de tutun vechi si putred. Zilele de chin alaturi de doamna Kimangawa treceau destul de usor alaturi de "prieteni" adevarati, cum ar fi Kiminutsu, colega mea de banca , care printr-un gest plin de nerusinare imi va pierde prietenia pe veci, asta dupa multi ani . 

                      Kiminutsu era o fata slabuta, cu par saten si cu un ras destul de ciudat care semana cu un fel de plans de femeie batrana. Ea provine dintr-o familie mai bogata decat a mea, fiind fiica fostului ninja Tatamatsu Kiushi . Era un batranel ciudat cu mustata carunta si cu o chelie  care semana cu o rosie zdrobita.
                                     Intr-o zi, eu si Kiminutsu am mers la pescuit cu domnul Tatamatsu pentru a ne relaxa, fiind totodata festivalul anual al orezului , zi in care nu trebuie sa muncesti. Soarele era de-o frumusete rara stralucind mandru pe intinsa blota cereasca pana la orizont. Ne-am urcat in batrana barca a domnului Tatamatsu iar apoi Kiminutsu si cu mine am luat vaslele incercand sa ne deplasam pe suprafata lacului. Nu puteam sa nu observ magica splendoare a florilor de ciresi care cadeau cu linitate in apa. Incepusem sa fiu melancolica, gandindu-ma ca as putea petrece o vesnicie uitandu-ma la acele flori minunate . 

    Imediat ce am ajuns in larg, domnul Tatamatsu si-a scos vechea lui undita pe care o alinta "Gong", a facut un balans si a aruncat firul de pescuit in apa, in varful caruia se afla o sarmana rama infipta in acel ac de pescuit ruginit. Cu totii eram plictisiti si asteptam cu sufletul la gura sa se intample ... ceva. Kiminutsu aproape ca adormise, la fel si domnul Tatamatsu iar eu ramasesem singura, uitandu-ma la apa cristalina a lacului sperand ca un peste se va prinde si de firul nostru de pescuit. Se facuse ora 4 iar caldura verii era arzatoare asa ca am trezit-o pe Kiminutsu ca s-o anunt ca vreau sa ma intorc acasa. In timp ce asteptam ca pestele sa se prinda de undita, Kiminutsu gemea in somn. A spus chiar si cateva cuvinte amuzante " Ia de aici Nagami , imbecilo!  Ah, Kimaku, ma faci sa rosesc"  care m-au facut sa uit de plictiseala pe care o simteam asteptand sa prind un peste. 

                       Auzindu-mi rugamintea de a pleca acasa, Kiminutsu il trezeste pe domnul Tatamatsu si il anunta ca era deja ora 4. Informatia primita a parut sa-l surprinda foarte tare pe domnul Tatamatsu, acesta fiind incordat tot drumul spre mal. Dupa ce am coborat din barca, Kiminutsu m-a intrebat daca vreau sa merg acasa cu ea. Am refuzat-o politicos pe motiv ca trebuia sa trec la magazinul doamnei Kabuki ca s-o intreb daca a primit pieptenele dupa care tanjesc de ceva timp. Ne-am luat ramas bun dupa care eu am luat-o spre magazin, iar Kiminutsu spre casa, singura, domnul Tatamatsu spunandu-i ca are niste comisioane de facut si ca va ajunge tarziu acasa. Timpul trecuse asa de repede incat seara incepea sa se asterne peste micutul nostru sat.



Spre dezamagirea mea, doamna Kabuki a inchis magazinul imediat dupa ce am ajuns eu, nemaiapucand s-o intreb despre pieptene asa ca am luat-o spre casa. N-am putut ignora scartaitul asurzitor din spatele meu care semana cu cel al unor pantofi uzati. Acel zgomot imi dadea fiori, asa ca am grabit viteza mersului meu, fiind la distanta de 2 strazi fata de casa. Pe masura ce grabeam viteza, pasii se auzeau din ce in ce mai tare, si mai repede. Inima imi batea cu putere, mi se facuse pielea de gaina. Ajungand in capul strazii mele, frica pusese deja stapanire pe mine prin faptul ca era pustie si incetosata. In cele din urma, am avut curajul sa-mi intorc capul si spre uimirea mea, l-am vazut pe domnul Tatamatsu foarte beat. M-am speriat atat de tare incat am cazut pe jos si m-am lovit la cap, nemaiputand sa ma ridic. Tot ce-mi amintesc din acea seara, sunt acele vorbe care ma dezgusta " Haide, mica Sakura! Nu-ti fac nimic rau, ne jucam putin. " 

Prosteala ? PROSTEALA ? 
Mai sa fie, e un fic foarte promitator, spun sincer ca merita sa il continui. 
Imi place ca nu ai nicio greseala, nici de exprimare, nici de tastare si ca povestesti extrem de lin, calm, suficient ca sa pot intelege totul cum trebuie.
Cam atat am avut de spus, sper sa ma anunti si pe mine cand pui netx.
Ja ne !