The witch and the hunter

Bunaa . O idee ma bantuie de ceva vreme si m-am gandit sa scriu si eu un fic. Este primul meu fic Sasusaku, sper sa va placa . Accept critici ca sa ma pot perfectiona :d . inceputul nu e chiar atat de uimitor , dar pe parcurs o sa fie interesant , va asigur ! :)

Nu detin nici un personaj din anime-ul Naruto,creatorul lor este Masashi Kishimoto !

Lectura placuta !

Capitolul I

Dupa o lunga calatorie in jurul lumii ,zburdand dintr-un oras in altul , eu ,fratele meu si parintii mei ne-am intors in sfarsit in orasul meu natal , Konoha.
De la varsta frageda de numai 7 ani , eu si familia mea ne-am mutat in diferite locuri,datorita locurilor de munca ale parintilor nostrii .
In fiecare an trebuia sa ma mut la o scoala diferita . Mereu eram fata tocilara si ciudata care nu prea avea prieteni . Sunt o persoana linistita dar totusi prietenoasa si sociabila , dar aceste mutari imi displaceau foarte mult .
Imi era tare dor de casa , de prietenii mei care ma faceau sa zambesc in fiecare zii . Oare isi mai aduc aminte de mine ? Oare m-au uitat ? Acea fata care avea mereu zambetul pe buze , cu ochii de smarald si parul rozaliu asemenea unei flori de cires .
Sirur gandurilor melancolice imi este intrerupt de Layla , catelusa mea , care nu mai are rabdare sa stea in masina . Ajunsi la destinatie , coboram din masina cu Layla in brate . Ma indrept spre casa din fata mea , totul era ca inainte . O casa cu doua etaje , de culoarea piersicii coapte care avea o mica gradina plina de trandafiri asemenea unui curcubeu, care iti inunda narile cu aroma lor dulce ca mierea .
O femeie in mai in varsta era in gradina de trandafiri , udand aceste vietati inocente .
Cat timp am fost plecati , aceasta femeie a avut grija de tot ce tine de casa .
- Bine ati revenit , domnisoaa Haruno ! imi spune femeia , buzele sale arcuindu-se intr-un zambet gingas .
- Sarut'mana doamna Mattilda . Bine v-am regasit ! afisez acelasi zambet inocent .

Intru inauntru , imaginile din trecut imi trec prin fata ochilor cu viteza unui fulger . Aceasta casa imi starneste atat de multe amintiri in legatura cu trecutul meu , amintiri care nu pot fi uitate atat de usor .
Urc pe scarile care duc la etajul doi , unde se afla de asemenea si camera mea . Un coridor lung bej , la capatul caruia se afla o usa maro inscrisa cu un 's' , initiala numelui meu . Pasesc timida inauntru , patul de culoarea piersicii cu imprimeul florilor de cires este asezat langa fereastra . Pe o parte si de alta a patului sunt asezate doua noptiere din lemn de brad , un birou unde imi faceam de obicei temele este asezat langa usa de sticla care duce spre balcon si mai e o bibleoteca mica langa dressing .
Peretii sunt colorati intr-o nunata de roz sters si mov .
Ce dor mi-a fost de aceasta camera..
Of, se pare ca am multa treaba astazi , trebuie sa imi aranjez toate hainele in dressing , si va asigur ca sunt chiar multe ..
Cobor jos pentru a imi aduce geamantanele cu lucruri .
- Ken , ajuta-ma si pe mine cu bagajele ! ii spun fratelui meu mai mult poruncit decat rugat .
- S-o crezi tu , cap roz ! Unde e cuvantul magic ?
Imi vine sa-l iau de par si sa il trantesc de toti peretii cand il aud ca spune asta . Nu imiplace sa ma rog de oameni , sunt incapatanata si fac totul de una singura , dar cand chiar nu o pot face trec la planul doi , acela de "a il ruga " pe fratele meu .
- Bine , te rog . am spus-o mai mult soptit sperand ca nu ma aude altcineva decat el .

Ajunsi in camera mea ,cu mormanul de bagaje , am inceput sa despachetez . O ,Doamne , o sa-mi ia o vesnicie ..

Cam atat si cu primul capitol , stiu , e scurt dar urmatorul o sa fie mai lung . Scuzati greselile de tastare , l-am corectat o data , sper sa nu mai fie vre-o greseala ! Pupici :*

Capitolul II

Prima regula a vrajitorilor spune asa : "Nu ai voie sa folosesti magia in scopuri egoiste , doar daca este cu adevarat necesar !" . Stiu , este o regula stricta si trebuie respectata , altfel "cei mari" iti vor lua puterile .

Si acesta este marele meu secret . Eu si familia mea suntem o familie de vrajitori , unii de rang inalt , de asemenea suntem foarte respectati de ceilalti .

Fiecare se naste cu diferite puteri magice , la fel si noi , doar ca noi avem ceva mult mai special .

Revenind de unde am plecat , trebuie sa imi aranjez hainele fara a folosii magie . Al naibii consiliu cu regulile lor .

Merg agale spre noptiera pentru a-mi lua telefonul mobil .

Apelez un numar iar la celalalt capat rasuna o voce melodioasa , foarte cunoscuta mie care imi spune un simplu " alo ".

- Hei domnisoara , ma mai cunosti ?

- Sakuraa ! te-ai intors .

- Da . M-am intors si am foarte mare nevoie de ajutorul tau . Ma vei ajuta ?

Persoana de la celalalt capat imi dadu un raspuns afirmativ la care mai adauga ca va venii in cinci minute . Nu am mai apucat sa zic nimic , caci mi-a inchis telefonul .

Ma asez pe covorul mare si rotund din camera mea si incep sa scot hainele din valize .

Soneria usii se aude din ce in ce mai tare , semn ca cineva e la usa . Unde sunt acele menajere cand ai nevoie de ele ? Ies din camera , cobor scarile mai bine spus alergand , la ultima treapta din cauza vitezei si neatentiei am cazut fix la picioarele unei persoane .

M-am ridicat rapid si am realizat ca e ea, a ajuns !

- Hinata !

- Sakura !

Ii sar in brate strangand-o de parca nu as vrea sa ii mai dau drumul si spunandu-i cat de mult mi-a lipsit . Aceasta fata cu ochii asemenea florilor de liliac in care te poti pierde atat de usor , cu parul negru cu tente albastrii si un caracter atat de inocent , aceasta fata este cea careia ii spun orice , prietena mea cea ma buna Hinata .

Prietenia este ca o pasare , nu poate zbura decat daca are doua aripi , iar ea , ea este aripa mea ,cea care ma sprijina .

Urcam sus avand ca destinatie camera mea dezordonata . Bine inteles ca noi , decat sa facem ceea ce ne-am propus mai bine incepem sa povestim . Dupa o ora si jumatate de barfe si povesti ne-am apucat in sfarsit de facut treaba .

Unde sunt doi , puterea creste . Asa a fost si in cazul nostru . Am terminat de aranjat hainele in doar doua ore .

I-am propus Hinatei sa doarma la mine iar ea si-a sunat parintii pentru a le cere aprobarea .

Bine inteles ca raspunsul a fost unul in favoarea noastra , iar bruneta a ramas la mine peste noapte .

Luna si micile ei balerine stralucitoare se retrage incet de pe bolta cereasca facandu-i loc mandrului soare cu ale sale raze de lumina , aducand tot o data cu el o noua zii .

Alarma infernala de pe noptiera suna in continuu asteptand ca cineva sa o opreasca . M-am ridicat in sezut , din reflex uitandu-ma la ceasul care indica ora 07:42 . Cand am vazut asta am sarit ca arsa din pat , trezind-o tot odata pe bruneta .

- Ce ? unde arde ?

- Hinata ! nu vreau sa intarzii din prima mea zi de scoala . Ridica-te din pat ! Hai , hai !

Bruneta se duce rapid in baie pentru a-si face siesta de dimineata , la fel facand si eu .

Ma indrept catre dressing pentru a imi alege o tinuta decenta pentru o zii de scoala . Imi i-au o pereche de jeans negrii o camasa cu maneca scurta roz un sacou negru cu o fundita in spate si tenisi de culoarea camasii . Imi fac parul intr-un coc dezordonat si coboram amandoua .

Nu am mai avut timp pentru micul dejun deoarece eram in intarziere .

Am mers destul de repede pe aleea care era destul de pustie la ora aceasta . Dar o batranica mi-a atras atentia . Am trecut pe langa ea spunand un simplu "Buna dimineata " si afisand un zambet . Femeia se indreapta spre mine si imi zice :

- Tu , tu esti una dintre " cei cinci " ! Tu ai acel ceva !

M-am uitat la Hinata care ,se vede pe fata ei ca nu mai intelege nimic , e confuza . Ca prietena a ei ar fi trebuit sa ii spun totul ,sa nu am nici un secret fata de ea , la fel cum ea nu are nici un secret fata de mine . Dar nu se poate .. Ma doare sufletul cand trebuie sa imi mint prietena , nu pot sa ii spun adevarul , dar va venii o zii cand totul o sa fie posibil .

- Ma scuzati , cred ca faceti o confuzie . Spun asta ,o i-au pe Hinata de mana si ne indreptam spre scoala .

In cateva minute eram in fata scolii . Am intrat inauntru , am hotarat sa mergem la intrarea din spatele scolii deoarece ajungem mai repede in clasa .

Era el , era chiar el . Statea rezeman de peretele rece al scolii parca asteptand pe cineva . Nu s-a schimbat de loc . E acelasi baiat de acum cativa ani . Acei ochi negrii dupa care tanjea orice fata . Ar face orice doar ca sa ii arunce o privire . Iar parul negru asemeni noptii te face sa te indragostesti din prima clipa . Nu cred in dragoste la prima vedere , dar peste asa ceva nu pot trece atat de usor .

-'Neata fetelor ! spune brunetul arcuindu-si buzele intr-un zambet care mi-a lipsit atat de mult . Se pare ca avem lume noua pe aici . si-si indreapta privirea spre mine . Il salutam amandoua , iar eu il imbratisez si mergem toti 3 in clasa .

Dana

Nu am maicitit un fic nou de mult , si uite ca ma-m apucat de altau
Pana cum imi place , sa nu faci sa se indragosteasca asa repedee fa cat mai lungi capitolele
te pwp spor la idei i continoare

Heiiii :* . Am adus next-ul , sper sa va placa . Lectura placuta !

Capitolul III

Intram in clasa , spre norocul nostru nu era nimeni acolo . Bine inteles ca era o galagie de ne descris .
Un baiat cu parul blond asemenea razelor de soare si ochii albastrii jucausi dar tot o data seducatori , alearga in directia mea si ma i-a in brate .
- Sakura ! Ce bine imi pare sa te vad din nou , mi-a fost atat de dor de tine !
spuse asta atat de repede incat imi era greu sa descifrez .
Recunosc , si mie imi era tare dor de Naruto , de transiile pe care le facea , imi lumina ziua , ma facea fericita .
- Heii blondule ! si mie imi pare atat de bine sa te vad .
Ma asez langa Hinata in banca si asteptam profesorul, dupa spusele ei era chiar diriginta noastra , Tsunade .
Se pare ca Naruto tot acel copil hiperactiv a ramas , mereu in concurenta cu toata lumea , mai ales cu Kiba .
Kiba este un baiat cu parul castaniu cu ochii de aceeasi culoare ,iar pe fata are doua dungi rosii . Se certau amandoi din tema la englza si au inceput sa se bata cu penarele . Usa se deschide , linistea se lasa incet,incet in clasa doar cei doi clovni nu se potolise . Intr-o fractiune de secunda , Naruto arunca cu penarul spre usa nimerind-o pe doamna Tsunade fix in cap .
- Ups !
Toti copiii incep sa rada , mai putin Naruto care este vinovat .
- Cine e respunsabil pentru asta ? intreaba doamna Tsunade vizibil nervoasa , vena de la gatul sau facandu-si aparitia .
- Eu . Imi pare rau doamna diriginta !
- O sa vezi ce rau o sa iti para cand intrii in biroul directorului ! haide sa mergem !
- Nuu !! va implor ! daca ajung la director nu mai am sanse sa devin presedinte . Iertati-ma de data asta , va rog ! spuse Naruto cu lacrimi in ochi si facand o fata de catelus .
- Nu ,nu . Hai blondule !
Si asa am scapat de o ora , datorita lui Naruto . Sincer chiar imi pare rau pentru el .
Orele au trecut cu o viteza incredibila , ajungand in final si la ultima , ora de biologie .
Eram pe coridorul scolii impreuna cu Hinata si Ino - o prietena de asemenea foarte buna - cand il vad pe fratele meu de mana cu scorpia scolii . Ce am ratat eu ?! El cu aia ? Credeam ca are gusturi mai bune .
Ma indrept catre ei privindu-l pe Ken dezamgita .
- Ce faci tu cu asta ? m-am trezit sa intreb eu . O Doamne , trebuia sa imi aleg si eu cuvintele inainte de a vorbii .
- Cum iti permiti sa vorbesti asa ? poarta-te si tu mai civilizat si mai respectuos cu noua ta cumnata !
Cumnata ?! Ken isi bate joc de mine . Cum poate sa se uite la o asa creatura ?
Il trag de brat pe fratele meu pana ajungem afara , in spatele scolii .
- Ce crezi tu ca faci cu Karin ?
- Ce-ti pasa tie ? respunse uitandu-se la mine vizibil nervos deoarece m-am bagat in treburile sale .
- Ken , chiar imi pasa . Esti fratele meu , nu vreau sa ti se franga inima din cauza uneia ca ea .
Dupa spusele mele , incepu sa rada isteric dar totusi caraghios .
- Sunt impreuna cu ea deoarece a fost o provocare . Nu-ti face griji surioara !
Bine , asta a fost ciudat . Chiar imi faceam griji in privinta sa . Karin e o scorpie , a fost cu aproximativ toti baietii
frumosi din scoala , inafara de Sasuke si fratele meu . Nu m-am inteles nici o data cu ea , e rea , manipulatoare si egoista . Nici nu vreau sa ma gandesc la ea ca la o prietena .

Am ajuns in clasa deoarece clopotelul a sunat indicand inceperea orelor .
M-am asezat in banca mea , la geam langa Hin . Ca de obicei era o galagie de ne descris , bine inteles ca Naruto era nucleul galagiei . Se pare ca nu i-a ajuns o saptamana de detentie dupa ore si probabil asta ii va strica media iar el nu va ajunge presedinte . Cum intentioneaza el .
Ora de biologie a decurs fara probleme , se pare ca blondul s-a linistit .

Am iesit din clasa impreuna cu Ino si Hinata . L-am vazut pe fratele meu in masina probabil asteptandu-ma pe mine . Am intrat inauntru , bine inteles le-am invitat si pe fete , ele refuzand spunand ca vor sa mearga pe jos .
Am pornit la drum . Dupa cativa metrii de parcurs , Ken a oprit masina dar nu in fata casei .
- O Doamne , ce s-a intamplat acolo ? intreb eu mai mult pentru mine .
In fata noastra se aflau doua ambulante si cateva masini de politie . Ken se dadu jos din masina indreptandu-se spre multimea de oameni curiosi . Nu am mai rezistat tentatie si curiozitatii si m-am dus si eu .
- Sakura ! trebuia sa stai in masina .
Curiozitatea din mine dadea pe afara asa ca l-am intrebat din nou ce se petrece . Mi-a spus ca a avut loc un accident intre un Bmv si un tir iar victimele sunt in stare grava .
Ohh , daca ar mai pleca din lume sa pot sa le ajut , dar nu pot . E prea riscant . Ma apropii catre o ambulanta si vad o persoana cu parul negru luata si pusa pe targa ambulantei . Nu ! Nu se poate . Sasuke ! ma apropii de asistenta de acolo si o intreb daca e grav ranit iar ea ma intreaba cine sunt . Ii raspund ca suntem prieteni iar ea imi spune ca s-a lovit rau la cap si are cateva oase fracturate la piciorul stang .
- As putea sa vin si eu la spital ? Parintii mei sunt foarte buni prieteni cu ai baiatului . Va rog .

- Bine , urca , dar trebuie sa imi areti o legitimatie .

Eiii. si cam atat si cu acest capitol . Pupiciii :* Ja nee !

~~edit~~

Hey:):*

Pan acum totul e frumos, astept nextul spor la idei in continoare

Sper sa ma poti anunta de next

te pwp dulce:)

Capitolul IV

Viaţa..Trebuie să te simţi norocos că ai primit acest dar de la Cel de sus . Darul de a trăi . Mi se pare mult prea preţioasă să o pierzi prea devreme . Oricine merită o a două şansă să trăiască .

Când am ajuns la spital , a intrat în sala de operaţie . Peste două ore infernale de aşteptat , doctorul a ieşit din sală. L-am întrebat care este starea băiatului , iar el mi-a răspuns că accidentul i-a provocat o leziune cerebrală care îi poate paraliza piciorul stâng . Şansele ca aceasta să nu se întâmple sunt mici , de 25% .

Când am auzit asta , un fior îşi făcu apariţia pe şira spinării . Ochii mă înţepau din cauza lacrimilor gata să curgă . Am cedat , m-am lăsat pradă sentimentelor iar şiroaiele cristalin de lacrimi se scurse pe obrazul meu inroş indu-l . Am zbugnit-o spre camera în care se află Sasuke . Era conectat la apărate . Avea faţa palidă dar totuşi angelică .

Cum vor reacţiona părinţii săi ? sigur se vor îngrijora , bine înţeles , e fiul lor . Aş fi vrut să pot fi acolo ,să evit ca acest lucru să se întâmple , dar fapta e comisă . Nu o pot întoarce înapoi nici cu magie .

M-am aşezat pe un scaun lângă pat . Îl priveam cu atâta speranţa , speranţa de a deschide ochii , acei ochi care ar topii gheaţă din inima oricui , ochii aceia negrii care îţi fac în totdeauna ziua mai bună . Lacrimile încă nu se opreau , curgeau în continuu cu cât mă gândeam mai mult la asta .

Pierdusem noţiunea timpului de când stăteam acolo cu speranţa că se vă trezi şi că mă vă îmbrăţişa . Dar nu ..

O asistenţă intrase în camera care îmi spuse că trebuie să îi schimbe perfuzia . O melodie cunoscută se auzea în încăpere , soneria telefonului meu mobil . Ies din încăpere şi raspund la telefon cu un simplu "alo" . Persoana de la celălalt capăt părea îngrijorată în privinţa mea . Da , bineînţeles , căci eu eram într-o stare critică conectată la zeci de apărate ciudate .

- Nu îţi face griji mamă , o să dorm la Hinata în noapte asta . Noapte bună .

În nici un caz nu aveam de gand să-l las pe Sasuke singur . Intru înapoi în încăpere , mă aşez la locul de mai devreme cu mâna lui prinsă intr-a mea .

Adormisem acolo . Nu am încetat nici o dată să mă opresc din a speră că dimineaţă o să-l văd fericit şi sănătos .

Strânsoarea în care era mâna mea începuse să se înguste tot mai mult obligandu-ma să mă trezesc din visare .

Era el . Era chiar el . Se trezise . Începuseră să îmi curgă şiroaie de lacrimi de fericire. Era fericit .. prea fericit .

Ştiu că e scurt , dar na , şcoala Mă presează , o să mă revanşez şi dată viitoare o să îl fac lung . :* Ja nee

Yang: Scurt, nescurt, un capitol trebuie sa aiba minim 25 de randuri.

~~edit maine~~
Scuze ca am venit cu editul tarziu, dar scoala ma omoara
Referitor la fic pana acum e frumos, chiar imi place
te pwp por la idei in continoare

Capitolul V

Cand imi aduc aminte de acele clipe infernale , ochii incep sa ma intepe tot mai tare obligand lacrimile cristaline sa curga pe obrazul meu palid , inrosindu-l.
Nu o sa uit niciodata clipa in care mi-a fost luat ce aveam mai drag . Gandul de a ma razbuna imi intuneca mintea . Trebuie sa-l fac sa sufere , sa simta acea durere pe care am simtit-o si eu . Trebuie sa ma razbun . Dar cum ? Nu o pot face de una singura . Daca ii spun lui ma va crede o ciudata care a iesit de la spitalul de nebuni , se va indeparta de mine dezlegand nodul prieteniei format pe parcursul anilor .

Dupa o saptamana..
Presupusa boala a lui Sasuke s-a dus , cu ajutorul unui inger pazitor , iar el s-a intors la viata sa normala . Cat timp am fost la el la spital ne intelegeam din ce in ce mai bine . Ma simteam protejata ,departe de raul din intuneric , iar simpatia fata de el crestea pe zi ce trecea .
Datorita incidentului de acum patru zile m-am retras in cochilia mea, nelasand pe nimeni sa ma descopere , m-a marcat pe viata . M-am indepartat de prietenii mei , Hinata era cea mai afectata . Nu voiam sa ii amestec in toata nebunia asta , era problema mea , eu trebuie sa o rezolv .
Dar el , el m-a adus pe calea cea dreapta , eliberandu-ma din acea stare de tristete .

M-am mutat la verisoara mea , Saya , cat timp tata renoveaza resedinta Haruno .
O patura alba faurita din fulgi minusculi sculptati cu mare grija , se asterne peste copacii ale caror frunze s-au pierdut in intunericul nesfarsit al lumii .
Peisajul incantator de afara , arata cat de repede trece timpul , e vremea mult iubitei sarbatori de Craciun , vremea cadourilor si al dorintelor , iar mama...
Ceasul desteptator de pe noptiera ma aduce cu picioarele pe pamant din acel taram de basm . Imi fixez privirea pe obiectul care indica ora 7 dimineata .
Ma indrept agale spre baie cu scopul de a ma pregati de ultima zi de scoala din aceasta saptamana . Ma imbrac cu o pereche de blugi albastrii , o bluza de iarna crem cu o inima mov si-mi iau ghetele .
Am luat paltonul de la cuier , telefonul mobil si gheozdanu si am coborat jos la micul dejun .
Ceilalti erau deja la masa , i-am salutat politicos cu un zambet pe buze , la fel facura si ei .
Intr-un sfert de ora am ajuns impreuna cu Saya si fratele sau Shin la "mult iubitul" nostru liceu .

Prima ora am istorie , ora care o detest tot mai mult datorita profesoarei malefice si psihopate .
In momentul in care te scoate la tabla te pierzi in ochii sai reci si plini de ura purtata elevilor . Daca nu suporta copii, de ce naiba s-a facut profesoara? intrebare la care nu am cum sa primesc vre un raspuns fara sa imi de-a pe langa acesta un 2 bine meritat .
Parul blond asemeni razelor solare , sta incalcit pe un biet trandafir rosu care este in contrast cu buzele dansei de aceeasi culoare stridenta . Toate acestea formeaza un tablou ce te baga in sperieti de-a binelea . Oare ea iubeste natura ? dupa tot ce i-a facut ..
Usa clasei se deschide iar pe ea intra scorpia .
Calca atat de apasat pe podea incat sunetul produs de tocul pantofilor ei de moda veche , te zgarie pe creier .
Ajunsa in dreptul catedrei inganam in cor un " buna dimineata " lipsit de viata .
- Buna dimineata , plozilor . Luati loc , sa vedem cine a invatat lectia .
Tranteste catalogul pe catedra si il deschide la mijloc , pe fata sa data cu un kilogram de fond de ten ii apare un zambet malefic in timp ce se uita la mine .
- Haruno , plodul meu preferat , la raspuns !
Teoria cum ca ar avea ceva cu mine se adevereste , din nou . Ma indrept cu tragere de inima catre tabla , palmele incepusera deja sa-mi transpire .
- Ce culoare aveau sosetele lui Mihai Viteazu ?
Cred ca glumeste . Femeia asta vrea sa ma faca sa ajung la fel ca ea , o nebuna . O intrebare mai retardata ca asta nu cred ca exista , de unde Dumnezeu sa stiu culoarea sosetelor lui Mihai Viteazu ?
Imi intorc privirea prin clasa, majoritatea elevilor erau pe jumatate adormiti .
Ma uit din nou la profesoara care asteapta un raspuns din partea mea . Inghit in sec cand vad ca se ridica de pe scaun si se indreapta spre mine .
- Doamna profesoara .. stiti , eu .. ehm ..
Un ciocanit la usa ma salveaza de aceasta priveliste infioratoare , usa se deschide si intra inauntru un baiat inalt cu parul negru si ochii albastrii care tine in mana un pix si niste foi de hartie .
- Ma scuzati ca va intrerup ora , doamna profesoara Asuka , dar trebuie sa fac un anunt important . Cei care vor sa se inscrie in corul scolii de pentru a colinda de Craciun sa ma urmeze .
Am iesit prima din clasa , bucuroasa ca am scapat de un 3 . Si acum ce fac ?! Nu am de gand sa intru in corul scolii . O sa ma fac de ras cu vocea mea.
Il trag de mana pe baiat si il duc intr-un loc mairetras din scoala .
Ma uit in ochii lui si ii spun pe un ton superior :
- Cand vei da lista cu inscrierile in corul scolii o vei sterge pe Sakura Haruno .
Spune-mi ce o sa faci , Ren .
- O sa o sterg de pe lista pe Sakura Haruno .

Zambesc si ma indepartez de langa el . Stiu ca nu aveam voie sa fac asta ,in ultimul timp m-am schimbat foarte mult . Am descoperit o noua putere pe care o posed , controlul mintii . Deseori visez o femeie imbracata intr-o rochie alba . Totul a inceput dupa ce mama mea a fost ucisa de un fenomen supranatural . Nu vreau sa imi amintesc despre asta , nu e momentul potrivit .
Ora urmatoare am avut engleza , care a trecut extrem de repede . Imi placea engleza , la fel de mult si japoneza .
Ma indrept spre cantina deoarece era pauza mare . Imi iau un mar si o apa plata si plec in cautarea unei mese libere .

- Hei Sakura ! pot sa stau cu tine ? imi zice Hinata care deja se asezase la masa . Ii raspund cu un "ok" si imi vad in continuare de asa zisa mea mancare .
- Sakura , in legatura cu mama ta , imi pare extrem de rau . Pot sa te ajut sa treci peste , asta doar daca vrei sa iti fiu din nou prietena . Sakura , mie poti sa imi spui orice , nu trebuie sa tii totul in tine . Stiu ca ai nevoie de cineva care sa te ajute in aceste momente .
Vorbele ei ma facuse sa ma gandesc cat de proasta am fost ca am indepartat-o . Trebuie sa ii spun totul .
- Hin.. trebuie sa vorbim , dar nu aici .
Dupa scoala ne intalnim la vechea noastra casa in copac . Sper sa fi acolo pentru ca am de gand sa iti dezvalui cel mai mare secret al meu .

Buna !
Am trecut si eu pe la fic-ul tau.
M-a atras titlul, dar nu pot spune ca imi place foarte mult, m-a cam dezorientat plus ca actiunea e fugarita delupi, iar eu nu prea inteleg ce se intampla.
Totusi, nu vreau sa te supere comm-ul meu, e doar parerea mea, chiar sunt curioasa ce s-a intamplat cu mama Sakurei si cum va evolua relatia dintre Sasuke si Sakura.
Sper sa ma anunti si pe mine cand pui next-ul.
Ja ne !

Subiect: Re: The witch and the hunter Dum 08 Dec 2013, 18:22

Capitolul VI

Merg incetisor pe cararea impletita de zapada care trosnea la contactul cu ghetele mele . Ma indrept spre acel loc pentru a-mi dezvaluii viata , enormul secret pastrat intr-un coltisor al inimii mele .Doar eu aveam cheia acelei portite , doar eu puteam trece prin acel infern . Iar acum , sunt gata sa impartasesc asta cu o fiinta draga mie . Sper din tot sufletu sa nu se sperie de moarte , sau sa ma creada o ticnita care trebuie inchisa intr-o celula la spitalul de nebuni , pentru binele omenirii . Da , cu siguranta o sa reactioneze in acest mod . Cat mi-as dorii o viata normala care sa nu implice aceste lucruri care se ascund in intuneric si asteapta momentul oportun sa te prinda , sa te inspaimante pana in maduva oaselor . Sa-si infiga ghearele ascutite , manjite de sangele victimelor anterioare , in inima ta , devorandu-te incet , ascultand tipetele tale disperate dupa ajutor , sperand ca " acel cineva " sa te salveze .Vreau o viata ca orice adolescent normal . Sa vin noaptea acsa , dupa o intalnire cu prietenii , sa am o familie normala , sa gasesc iubirea adevarata , sa o experimentez , sa o simt . Dar , viata fiind amara , ne-a trantit pe tava o enormitate de probleme si responsabilitati . Nu as fi putut cara aceasta pe umerii mei firavi fara ajutorul fratelui meu . M-as fi prabusit de mult fara el .

Cararea inzapezita este intampinata de un stejar batran , purtand pe el omatul greoi si o fortareata , " casuta minunilor " . O silueta firava este plasata in dreptul stejarului imens , intoarsa cu spatele la mine . Ma apropii de ea , las o mana sa imi cada pe langa corp iar cealalta o plasez pe umarul sau iar ea tresare si se intoarce cu fata spre mine .
- Hei , Hinata , zic .
- Hei , Sakura , ma bucur ca ai venit , spune cu un zambet micut pe fata urmat de o imbratisare calduroasa . Ce ai zice daca urcam acolo ?
Aprob cu o simpla miscare a capului si ne indreptam spre scara , sper doar sa nu se crape si sa picam jos . Am intrat inauntru , era plin de panza de paianjen , semn ca nu a mai fost " folosita " de mult timp . Ma inspaimanta locul acesta si sincera sa fiu nu stiu din ce motiv . Imi placea mult sa ma joc in aici in acea vreme . In minte am imprimate amintiri minunate in legatura cu aces loc . Dar dintr-un anume motiv, pe care nici eu nu il stiu , ma simt iritata .
- Stii , Hin , cred ca ar trebui sa coboram , imi displace atmosfera din aceasta incapere . O sa iti spun totul acolo . spun si o prind de mana pe bruneta pentru a pleca .
I-am propus sa ne plimbam pe la marginea padurii pentru a ii putea povestii .
- O sa incep cu inceputul . Mama si tatal meu , la varsta de saisprezece ani , au iesit impreuna pentru prima data . Dupa cateva ore petrecute intr-un anumit local , au iesit cu gandul de a se intoarce acasa .Le-a oprit din drum o femeie in varsta care le-a spus " voi sunteti Alesii Lumii " atingandu-i pe umar iar mai apoi ea disparuse . Treptat , au descoperit amandoi ca ceva s-a scimbat in vietile lor . Oamenii incepusera sa le creada niste ciudati deoarece pot controla lucruri cu puterea mintii . Aceiasi femeie le-a aparut in vise timp de cateva zile , spunandu-le sa invete amandoi sa-si contoleze puterile pentru ca raul se apropie . Timp de zece ani au invatat " arta magiei " iar mai apoi s-au casatorit . Au aflat ca mai sunt vrajitori cu diferite puteri , la fel ca ei si s-au obijnuit cu ideea ca viata lor a devenit una supernaturala , s-au impacat cu ea . Peste trei ani s-a nascut Ken iar mai apoi , peste patru ani eu . Au descoperit ca , la fel ca ei , avem si noi diferite puteri . Ken are puterea de a simtii raul de la o anumita distanta , iar eu am puteri telechinetice . M-am speriat de moarte cand am auzit ce " aberatii " imi marturiseau parintii mei. Si , bine inteles , m-am obijnuit si eu cu ideea de a fi o ciudata . Nu intelegeam de ce am fost noi acei " Alesi ai Lumii " . Cand ziceam ca parintii mei sunt ocupati cu serviciul in alte orase , defapt ei erau in cautarea " raului " , la fel si noi . Am fost invatati de la o varsta frageda sa ne folosim puterile . Am vazut diferite aratanii care credeam ca nu exista nici in cei mai indepartati ani . Nu am avut o copilarie deloc normala , eram mereu supusa luptei impotriva creaturilor intunecate .

In urma cu o saptamana , mama mea s-a stins in cel mai cumplit mod posibil . Era noaptea , tarziu , aproape de miezul noptii . Dormeam linistita in camera mea . Am simtit o briza rece , usoara ce imi vantura parul , nu am bagat-o in seama . Am auzit pasi calculati care se indreptau spre patul meu . Am deschis incet ochii , uitandu-ma printre gene , ca acel cineva sa nu stie ca sunt treaza . O silueta de barbat se plimba pe langa patul meu , tinand in mana un obiect ascutit in care se reflecta luna . In momentul in care am vazut ca lama cutitului face contact cu pielea sa , curgand vesnicul lichid rosu am inceput sa tip . Se apropie de mine , imi pune mana la gura obligandu-ma sa inghit cateva picaturi de sange . In camera intrase mama mea , iar creatura cand o vazuse o lipise de un perete al camerei ridicand-o tot mai sus pana ajunge tintuita in mijlocul tavanului . Am tipat si mai tare , luand din reflex revolverul din noptiera si tragand in creatura care disparuse la un moment dat . Flacarile iadului ieseau de langa femeie , inghitind-o cu totul . Tatal si fratele meu incercau sa ma scoata din camera , dar nu voiam nici in ruptul capului sa ies fara fiinta care mi-a dat viata . Fratele meu , fiind mai puternic ma scoase afara din casa , care in cateva minute era inundata de flacari . Am jurat ca voi gasi acel demon .
Cu timpul am inceput sa am diferite migrene ingrozitoare , iar mai apoi in minte mi se derulau imagini , fragmente din imagini cu oameni necunoscuti , care urmau sa moara . Asta e o noua putere descoperita recent .

Si acum , iata-ma aici , dezvaluindu-ti tie tot ce mi s-a intamplat de-a lungul anilor . Nu ti-am spus asta mai devreme deoarece imi era frica sa nu te pierd , nu am vrut sa te implic in aceste nebunii . vad cum se scurge incet pe obrazul ei catifelat lacrimile de cristal . Se apropie incet catre mine prinde intr-o imbratisare calduroasa .
Ma asteptam sa reactioneze mult mai rau , sa se sperie , sa urle , sa imi spuna ca sunt o ciudata nebuna . Dar nu , a ramas calma si a ascultat cu atentie tot ce i-am spus . Ma simt mai libera , am tinut inchis in mine toate aceste lucruri . am inceput sa plang si eu , de bucurie , ca este cineva care incearca sa ma inteleaga . Soneria telefonului meu ma face sa tresar si sa-mi duc mana in buzunarul gecii .
- Alo .
- Sakura , tata a disparut !

Subiect: Re: The witch and the hunter Mar 10 Dec 2013, 23:07

What ?
Si tatal ei acum ?
Nu pot sa cred.
Deh, iarasi ai un capitol scurt, nu ma ajuta prea mult, nu imi satisface dorinta de a citi, dar presupun ca ai vrut sa lasi suspans. ai fi putut sa lasi daca puneai mai mult accent pe ceea ce a simtit Sakura cand a vazut-o pe mama ei murin, ai fi avut doar mai multe randuri.
Nu imi lua in nume de rau. Eu am vrut doar sa iti dau un sfat.
Astept next si sa vad ce se mai intampla.
Ja ne !

Subiect: Re: The witch and the hunter Mier 18 Dec 2013, 21:59

Ar fi mai bine, din punct de vedere estetic, să nu mai foloseşti atât de multe culori, mai ales albastru închis şi roz strident, cum ai utilizat la capitolul cinci. Albul este de preferat, plus că nu sunt permise genul de nuanţe precizate, asta a fost o paranteză a ceea ce vreau de fapt să îţi spun.
Titlul este subiectul principal, adică e scris greşit, gramatical vorbind. "The witch comes back", aşa e corect. Nu ai cum să foloseşti "come". E present simple, unde se adaugă "s" la persoana a treia, în cazul de faţă. Mergea şi "The witch came back".
Valabil pentru toată lumea: Când alegeţi un titlu în altă limbă şi ştiţi că nu vă pricepeţi la ea, asiguraţi-vă că o scoateţi până la capăt, adică cereţi ajutorul cuiva.

Capitolul VII

Singură într-un vârtej de suferințe mizere , oribile , tulburătoare . Doar adâncindu-te și mai mult în aceasta vei putea scăpa.
Lipsa de curaj , panica , frica , surorile îngrozitoare asemănatoare cu durerea și ura , îsi fac simțită prezența .Urăsc faptul
că urăsc sentimentele acestea îngrozitoare , mă face să mă simt slabă, fără apărare, un pui de găină care abia a ieșit din ou , o ființă care nu trebuie scăpata din ochi două secunde , ca nu cumva să i se întâmple ceva rău .Sângele începuse săpulseze în vene cu o viteză neregulată . Palmele îmi transpirau şi inima voia să-si ia zborul din pieptul meu . Gândurile imi erau împrăștiate , dezordonate , alergau de-a valma prin capul meu . Gândirea lucidă , rațională disparuse , încep să mă bâlbâi la telefon, negând faptul că singurul nostru părinte rămas în viață ne-a de izbeliște, în voia sorții pentru a ne croii noi înșine scopul în viață .
Hinata încerca sa îmi țină în frâu șiroaiele de lacrimi care se prelingeau de fața mea palidă , dar era în zadar . Nu mă puteam oprii din plâns . De ce plâng ? Cu ce ne ajută plânsul pe noi , oamenii ? Alt motiv prin care se dovedește că sunt slabă ,psihic vorbind . Uneori îmi invidiez fratele , are acel autocontrol incredibil . Nu arată ce simte cu adevarat , își ascunde emoțiile în spatele unei măști nesuferite . Cu siguranță suferă pe dinăuntru , știu că îi e foarte greu să-și ascundă sentimentele în momentul de față . Îl iubește extrem de mult pe tata , îl ascultă fară a se opune cerințelor sale . Încă îl mai am pe el , aș da orice pentru a-l proteja , m-aș sacrifica pentru el fără să ma gândesc de două ori . Știu că și el ar face același lucru pentru mine . Suntem unul în spatele celuilalt , apărându-ne reciproc . Putem pornii in căutarea tateii , îl putem găsi , vom fi o familie fericită , ce a mai rămas din ea . E atât de simplu să spui aceste lucruri pe cât e la fel de complicat să le pui în practică . Tata ar putea fi oriunde , își acoperă cu mare exactitate urmele , nu lasă nimic decât daca vrea sa fie găsit de o anumită persoană . De unde am putea începe ? Probabil din apartamentul său . În ultima vreme stătea o groază de timp cu nasul în cărți , în apartamentul pe care îl închiriase de ceva timp . Se documenta , se pregătea pentru a pune în practică aceasta ”fugă” sau mai bine zis ”vânatoare” . Dar de ce ? Cu ce scop a plecat ? Doar el știe ... A plănuit asta fără ca unul din noi să-și dea seama . A vrut să plece de unul singur deoarece noi suntem slăbiciunea lui . L-am fi încetinit și o dată cu asta , viețile noastre erau puse în pericol . Inamicii , cele mai nenorocite creaturi ale întunericului știu asta . Îti intră în cap , te distrug psihic si iti descopera slăbiciunile folosindu-le împotriva ta prin cele mai josnice moduri posibile .Trebuie să-l găsim pe tata , pâna nu e prea tarziu .

- O conduc acasă pe Hinata . Ne întâlnim la apartamentul tatei într-un sfert de oră ; îmi informez fratele iar mai apoi închei conversația .
- Dar Sakura , aș putea să vă ajut ; îl putem găsii mai repede pe tatăl vostru .
- Nu , Hin . E mult prea periculos , nu ai cunoștințe in acest domeniu , te vor lua de langa mine ; am pierdut destule persoane , nu vreau să pătești ceva .
- Dar .. Daca aveți nevoie de ajutor , să nu ezitați să ma chemați , v-aș putea ajuta .

Îi dau un răspuns afirmativ , doar pentru a diminua tensiunea acumulată intre noi și pentru a o liniștii , iar ea afișează un zămbet forțat . Nu suport să o văd îngândurată , mai ales dacă e din cauza mea . Mă simt oribil când o văd așa . Hinatei îi stă bine cu zâmbetul pe buze . Îi înveselește pe toți cu acea atitudine inocentă , ușor timidă , o face să devină unică .
Cât de repede trece timpul , cum zboară acele amintiri frumoase petrecute impreună , toate momentele inconfundabile îți rămân tipărite în minte acoperite cu un strat subțire de mătase din culoarea vieții .
Cine spune că firul vieții e pictat în culori calde , melancolice , fericite , se înșeală amarnic . Viața mea e incoloră . Negru , gri , alb , culorile care mă reprezintă . Nu arăt asta , par o persoană veselă , caldă , înțelegătoare , dar sunt total opusul acelor calități . O persoana sadică , rece , cu o inimă de gheață , un monstru. Iar când sunt în preajma acestei ființe inocente toată gheața din inima mea se topește . Devin acea Sakura cunoscută de toți , acea persoană întelegătoare , dispusă oricând să sară în ajutor . Să lăsăm trecutul la o parte . Dacă trăiești în trecut amintirile tulburătoare , pe care orice om le are , te vor prinde din urmă , nu te vor mai lăsa să ieși . Te vor chinuii pâna vei ajunge la capătul puterilor , cedând într-un sfârșit .
Am lăsat-o pe Hinata la reședința familiei sale asigurându-mă că nu e singură acasă . Din fericire , fratele său mai mare , Neji era acolo .
Mi-e groază de ce o să se întâmple în continoare , nu ne-am asigurat viețile la " un duh magic " , sau ceva mistic , știu și eu ... Am putea lăsa în urmă toti oamenii aceștia, care ne iubesc, în orice clipă . Nimeni , cu excepția lui Dumnezeu , nu știe când îți va suna ceasul , când te vei preda în fața morții .
Ajunsă la destinație îl văd pe fratele meu rezemat de peretele bej al apartamentului , pare tare îngandurat . Ține în mână un carnet acoperit cu o copertă maro , având un aspec învechit . Îl răsfoiește fără a băga de seamă că sunt în dreapta lui . Probabil mi-a simțit prezenta , și nu se deranjează să mă salute , frumos din partea sa .

- E jurnalul tatei ; l-a lăsat din greșeală sau e un punct de începere pentru noi . Poate chiar vrea să îl găsim .
Are dreptate , tata nu ar lăsa ceva așa important , nu l-ar uita , totuși , cred că a plănuit aceasta de ceva vreme ..
- Si ? De unde începem , partenere ?
- Partenere ? Sakura , nu te mai prosti ! E o treabă serioasă aici .
Se îndreaptă către mașina tatei , un Chevrolet Impala 67 , fluturând cheile mașinii în mâna . Ce vrea să faca ? Oo , nu , nu ar face asta .
- Ziceai că e o treabă serioasă , domnule serios-eu-știu-tot .
- Este , cum ai vrea să ajungem până în Kansas ? Pe jos ? Nu, mulțumesc !
- De ce tocmai Kansas ? Am putea alege un oraș mai populat , zic și eu .. New York , am nevoie de pantofi noi . Îmi apare pe față un zâmbet drăcesc , jucăuș .
- Nu mergem să ne distrăm , Sakura . E ceva ciudat în orașul acela . În jurnal , pe prima pagină , din câte am descifrat scrie " fetița-alb Kan." . Iar mai apoi am citit într-un ziar că s-au descoperit mai multe crime într-unul din orașele apropiate de Lawrence , Kansas . Victimele erau decapitate , după tăietura perfect făurită , era un doctor care mânuiește bine bisturiul .Deci , urcă , nu avem toată ziua la dispoziție .

Acele vremuri , încep iar . Înainte făceam asta împreună cu părinții noștri , eram obijnuiți ca adrenalina să ne curgă-n vene în fiecare zi . Drumul vieții se pare că nu ne este presărat cu petale de flori , ci cu cele mai periculoase creaturi , arme de calibru avansat si puteri demonice . Îmi iubesc viața , da o iubesc ...
Drumul parcă nu se mai termina , părea o coloană a infinitului infernală . Am obosit să stau pe scaunul din dreapta șoferului și să mă uit la șoseaua monotonă . Ken pare obosit , a condus o noapte întreagă , are nevoie de odihna . Eu am dormit , dar el ?

- Poate ar trebui să conduc eu .
- Poate ar trebui să taci . Auzi cum toarce pisicuța asta .

S-a îndrăgostit de mașină .. și credeam că ziua nu poate deveni mai ciudată de atât , se pare că m-am înșelat . Cu Ken , orice e posibil . 16 km , nu mai este mult , o să scap în sfârșit de plictiseală . Știu că poți Sakura , știu că poți .
În sfârșit am intrat în acest orășel , dacă se poate numii așa . Oamenii ori erau speriați de moarte , ori nu erau prea mulți , deoarece nu văd decât 3-4 persoane . Coborâm din mașină și ne îndreptăm spre primul om pe care îl vedem . Îl întrebăm cât de politicos posibil dacă știe câte ceva despre crimele din oraș , dar se pare că am ales persoana nepotrivită . Era tare morocănos dar în același timp și speriat . Se întâmplă ceva în orașul acesta , iar oamenii nu vor să vorbească despre asta , parcă sunt obligați să nu spună nimic , șantajați cu prețul morții .
Am găsit în jurnalul tatei un nume și o adresă . Ne îndreptăm spre locuința Grettei Anmar . Apăsăm pe butonul soneriei , cam prăfuite , dar nimic .. Nu se întâmplă nimic . Mă gândeam eu că e mult prea ușor . Nu ar scrie o adresă chiar atât de vizibil . Învârt mânerul ușii , se pare că e deschisă , norocul nostru . Pășim înăuntru , nu e nimeni acasă . Poate e abandonată ? sau ..
Aud vocea fratelui meu care vine dintr-o încăpere puțin mai îndepărtată de ușa modelată într-un stil vechi . Ken era în bucatărie langă o .. o baltă de sânge . Sânge , a fost omorâtă . Pe pereții tapetați cu o culoare gălbuie , acum erau mânjiți cu sângele victimei . Urmărim urmele care duc spre sufragerie , iar acolo , acolo era atârnat corpul dânsei de o frânghie legată de candelabrul din tavan , iar capul său era pe măsuța din sticlă , mânjită și ea la rândul său cu sânge . O scenă de speriat copii . Speriat ? nici pe aproape , omorât , traumatizat . Picioarele au început să-mi tremure datorită imaginii din fața ochilor mei . Lângă o mică bibleotecă e un tablou , pe acel tablou era scris ceva , nu puteam să descifrez ce . I-am arătat lui Ken în timp ce scoteam telefonul mobil din buzunarul pantalonilor , pentru a suna la salvare , politie , orice . Mă apropii de Ken , se pare că a scris pe o bucată de hârtie ruptă din jurnal , ceea ce scria pe tablou . Sterge pata de sânge iar mai apoi plecăm din încăpere .
Avem primul indiciu , o să fie o bătaie de cap .

Hello !
Multumesc ca m-ai anuntat, dear.
Vad ca titlul are ceva cu tine, ti-a scapat un "the" << The witch and the hunter>>
In afara de asta, imi place ca ai descris mai pe larg situatia, dar din capitolul asta puteau iesi doua, doar din descrierea victimei puteai face cateva randuri frumusele.
Lasand asta, abia astept sa vad ce se va mai petrece in urmatorul capitol.
Cam atat.
Ja ne !

Capitolul VIII

Ne-am urcat în Impala care se presupune că este în posesia fratelui meu , nici nu știu cine a decis asta . Se pare că ne îndreptăm spre cel mai apropiat motel din zonă . Intrăm înăuntru . iar eu mă apropii de recepția motelului cu gândul de a ne caza dar sunt întreruptă de Ken care îmi spune că revine într-o oră jumătate sau două , iar mai apoi îmi înmânează carnetul-jurnal al tatei și un bilețel . Le i-au din mâna sa și-mi continui drumul spre recepție uitându-mă cu coada ochiului în direcția ieșirii din încăpere , spre care se îndreapta Ken .
O doamnă trecută de prima vârstă , vizibil obosită , cearcănele din jurul ochilor săi o dădeau de gol , stătea cu ochii într-un monitor și cu mâinile pe tastatură . M-am apropiat de dânsa scoțând din buzunarul gecii portofelul și o carte de credit , i-am înmânat-o spunându-i că doresc o cameră de două persoane pentru două zile . A aprobat cu o mișcare lejeră a capului urmată de un zâmbet aproape plictisit . Mi-a dat cheile de la cameră iar mai apoi zicând ” Ședere plăcută ! ” .
Am zbucnit-o cu bagajele-n mână pâna la camera apropiată , urmând să fac un duș relaxant de vreo douăzeci de minute fără ca cineva să mă întrerupă . Am trântit geanta plină cu haine într-un colț al camerei intrând în baie . Apa era mai rece decât cea a unui ocean într-una din zilele reci ale iernii . Am potrivit-o destul de convenabil , dar totuși nu e cum mă așteptam eu , iar dușul de douăzeci de minute s-a transformat în unul de opt minute . După terminarea dușului , am ieșit din baie cu un prosop în jurul gâtului pentru a-mi usca părul , un tricou cât se poate de lung și o pereche de pantaloni scurți , lejeri .
Acum că am terminat , ar trebui să „ sap ” după câteva informații referitoare la cazul nostru .

Din perspectiva lui Ken

Paharul de whisky e pe terminate , iar în încăperea în care mă aflam era o liniște mormântală . E cel mai liniștit oraș pe care l-am întâlnit în ultima vreme . O domnișoară îmbrăcată destul de indecent se apropie de masa la care m-am așezat acum un sfert de oră având în mână o sticlă de tărie , care o îndreaptă spre paharul meu , întrebându-mă „ mai vrei ? ” . Dau din cap aprobator fără să rup contactul vizual cu ochii ei de o nuanță castanie . Se așează pe scaunul alăturat și mă întreabă cu un zâmbet șarmant dacă am un nume . Îi răspund cu aceeași monedă spunându-i „ depinde cine întreabă ” afișând un zâmbet asemănator . O chema Jessica Anmar . Numele îmi părea cunoscut . Mai apoi mi-am adus aminte de Gretta . Gretta Anmar . Persoana pe care am găsit-o decapitată în propria sa locuință . Oare această Jessica are legătură cu persoană decedată ? Am întrebat-o dacă a auzit de moartea Grettei și dacă sunt rude , iar ea îmi răspunse că e doar o coincidență de nume și că îi pare rău pentru biata femeie .
Păi , cred că ar trebui ca mâine să mergem înapoi la locul faptei poate polițiștii ne vor spune ce au găsit , deoarece noi nu am avut timp să scotocim toată casa . Îmi iau rămas bun de la frumoasa chelneriță dar nu înainte de a-i înmâna o hârtiuță cu numărul meu de telefon , în caz că are nevoie de ajutor, nu de alta .
Ies din bar - care era aproape gol - , puțin tulburat și mă îndrept către mașină cu scopul de a ajunge la hotelul unde mă aștepta Sakura . Sper să fi găsit câteva infomații , deoarece eu momentan stau destul de prost la acest capitol .
Am băgat cheia în contact , am apăsat pedala de accelerație și am pornit la drum , eu și iubita mea . Am parcurs aproximativ două sute de metrii , șoseaua era atât de pustie încât ți se făcea pielea de găină , până când am trecut pe lângă o casă . În fața casei erau mașinile poliției și câteva ambulanțe , tot o data și trupele speciale S.W.A.T. Am parcat mașina în apropierea casei , am deschis torpedoul luând dinăuntru legitimația F.B.I , bineînțeles , avea date false . Am coborât din mașină îndreptându-mă spre mulțimea de polițiști stresați . Scot din buzunarul gecii legitimația și o arăt polițiștilor , iar mai apoi îi întreb ce s-a întâmplat . Unul dintre ofițeri îmi răspunse , după ce a aruncat un ochi pe legitimația mea , că s-a mai produs o crimă asemănătoare cu cea a Grettei Anmar , victima fiind decapitată . Îmi cer permisiunea de a " arunca o privire " în camera unde a avut loc crima , dar nu înainte de a o anuța pe Sakura printr-un apel telefonic . În difuzorul telefonului se auzea vocea subțire și pițigăiată a surorii mele care îmi comunică detaliile cazului , cum că în anul 1801 trei familii și o femeie de aproximativ 74 de ani , au fost măcelărite , decapitate în propria casă , exact cum se întâmplă și acum . Îi mulțumesc Sakurei pentru informațiile , momentan deloc folositoare , închei apelul și mă îndrept către clădire .

- Eu nu aș intra acolo dacă aș fi fost în locul dumneavoastră ; mă atenționează medicul legist .
- Sunt mai neînfricat decât par .

Și din nou , același ”peisaj” . Încep să mă obijnuiesc cu asta . E de bine sau de rău ? Trebuie să punem capăt cât mai repede posibil acestor crime . Mulți oameni nevinovați - presupun - sunt în joc . Doar dacă ... Încă nu m-am gândit la asta , poate asta e soluția . Toate crimele acestea , toți oamenii aceștia , trebuie să fie un lucru în comun ; trebuie să găsesc acel lucru .
Încep să cotrobăi în încăpere , după dulap , sub pat , la ferestre - nimic - . Ce putea să fie ? Cine e atât de silențios , atât de bun în ” a ucide cu sânge rece ” . A trecut de alarma de la cele două uși fără să fie detectat . Foarte rar se întâmplă așa ceva , decât dacă , cineva rămas înăuntru ...
O dublură , da , poate e o dublură , văd același tablou pe unul dintre pereții camerei , din nou , același mesaj ... ” Revenge ” . Mă uit mai atent la tablou , îmi apropii capul de chipurile picturii . Clar , oamenii sunt nebuni , nu aș cumpăra așa ceva nici să mă plătești . O fotografie de familie ; se pare că tabloul a fost făcut în 1796 . Băiețelul din tablou îmi dă fiori , e înspăimântător . Nu-mi plac copii , de nici un fel . Nu-mi place arta , - din nou - de nici un fel ; și ce ? Dă-mă-n judecată .
Stai puțin , tabloul a fost creat în 1796 ... sfântă napolitană elvețiană ! am o vagă bănuială , neah , prea ciudat ; nu am întâlnit așa ceva până acum , dar e posibil ...
Mai arunc o privire prin încăpere , spre tablou - mi se face pielea de găină - și mă îndrept spre ieșire cu un fior care îmi cutremură șira spinării . Ce viață ciudată mi-am ales .
Următoarea oprire - biblioteca orașului ; N-o să dorm noaptea aceasta , am nevoie de provizii , cafea cât cuprinde . O sun din nou pe Sakura pentru a-i spune ipoteza mea , deloc ciudățică .
Un tip înalt , bine făcut , îmbrăcat într-un costum , stă sprijinit de tocul ușii cu mâinile-n sân , parcă așteptând pe cineva . E dubios , m-am ars dacă e unul dintre agenții FBI . Trebuie s-o tulesc de aici . Trec pe lângă el fără a-l privii , dar mă prinde de umăr și mă trage în camera alăturată .

- Ce cauți tu aici ?
- Calm , Haruno . Știi ce sunt , știu ce ești . Am venit doar să vă ajut .
- Ne putem descurca și singuri , mulțumim frumos . Sper că știi drumul înapoi spre Konoha , căci eu unul nu am de gând să lucrez cu un îngâmfat ca tine ; i-o tai eu .
- Vă descurcați ? Nu zău ? Și care , mă rog e cauza acestor crime ? Domnule nu-am-nevoie-de-ajutor .
- Păi ... încă lucrăm la asta ; zic eu plecând capul .
- Așa credeam și eu . Du-mă la Sakura , trebuie să-i vorbesc .

Cine se crede tipul ăsta , eu nu îl tolerez , nu am de gând să lucrez cu el . Probabil Sakura o să-i accepte instantaneu propunerea care vine tot o dată cu niște cuvinte siropoase aruncate pe tavă . Trebuie să-mi arăt masculinitatea , partea mea animală și s-o protejez pe sora mea de acest individ arătos ! Sfântă macaroană , paharele de whisky încep să-și facă treaba .

- Fie Uchiha , vino .

Ce tareeeee !
Am uitat, buna !
Ma bucur ca ai adus next.
E din ce in ce mai interesant fic-ul.
Presupun ca ala e Sasuke, nu ?
Abia astept sa vad ce se va mai intampla mai departe.
Multumesc mult de anunt si sper s-o faci si data viitoare.
Ja ne !

Subiect: Re: The witch and the hunter Mier 05 Feb 2014, 17:35

Capitolul IX

Sincer , nu știu cum îl poate suporta sora mea pe tipul ăsta . E arogant , tăcut , frustrat , se crede ” the big boss ” și lista poate continua . Îmi dă senzația aceea , ca și când vorbesc cu pereții . Toată distanța parcursă până la motel a fos cu ochii în telefonul său mobil . Nu-i place să poarte o conversație civilizată ca oamenii normali .
Ajunși în sfârșit la motel , mă îndrept spre recepție și-i adresez doamnei de acolo o întrebare . Dacă îmi poate spune în ce cameră s-a cazat fata cu părul ciudat , roz . Îmi spune camera și mă îndrept într-acolo cu ăsta pe urmele mele . Încer să deschid ușa , dar se pare că sora mea e previzibilă și a încuiat-o . Îmi apropii mâna de ușă și bat de două ori . Vocea ascuțită se aude din încăpere , care vine tot o dată cu o întrebare „ Ken , tu ești ? ” . Îngân un „ da ” iar mai apoi mă sprijin cu mâna de tocul ușii , așteptând-o pe întârziată să ne deschidă ușa .
Ușa se deschide , iar în pragul ei își face apariția Sakura , cu corpul ei semi-perfect - zic asta pentru că e sora mea , nu de alta - îmbrăcată ... ciudat , plină de sânge ; părul , de asemenea , îmbibat în același lichid . Nu știam cum să reacționez , să mă bucur că e teafără , deoarece zâmbea , sau să mă panichez deoarece tocmai a fost atacată . Dacă scoteam acum câteva vorbe , sigur mă bâlbâiam . Privirea îmi fuge spre mâinile ei , mai exact pe obiectele pe care le ținea în mână . Avea un cuțit și o sticluță din metal , presupun . Desface sticluța și ne stropește cu lichidul din interiorul ei , iar mai apoi ne spune să întindem mâinile . Facem cum ni se spune , ea e cea înarmată . Trasează o linie de 2 centimetrii pe mâna fiecăruia , cu acel cuțit care susține că e din argint . După acest „ ritual ” ne poftește înăuntru , ea sărind la gâtul domnului Perfecțiune , îmbrățișândul . Da , normal , i-a lipsit mai mult decât i-am lipsit eu , rușine .
Mă uit împrejur , constat că toată camera era îmbibată în sânge ; patul , tapetul dar mai ales podeaua . Ce luptă , mă întreb care era atacatorul . Încep să mă plimb prin încăpere până când descopăr cadavrul , corpul atacatorului . Era decapitat , așezat lângă noptieră . Mă îngrijorează faptul că nu simt nimic , furie , frică sau frustrare . Nu am nimic în potrivă că sora mea a fost atacată de chestia asta - încă nu știu ce este - . Poate din cauza că n-a pățit nimic , poate că nu are nevoie de ajutorul meu pentru a se descurca în viață . Poate că nu mai e fata prostuță de care trebuia să-mi fac griji , să nu o pierd din vedere o clipă . E majoră , bine ... poate nu majoră , are încă șaisprezece ani . Îmi pasă , îmi pasă prea mult de siguranța ei încât nu a avut ocazia să-mi arate , să-mi dovedească că a crescut , că se descurcă și singură .

- Hei , ești bine ? își așează mâna pe umărul meu , chipul său exprimând îngrijorare .
- Da , da ăhm , nu scăpați așa ușor de mine . Da , păi , ce naiba a fost asta Sakura ?! Nu ai putut să-mi dai măcar un semnal . Poate nu scăpai cu viață , în cel mai rău caz .
- Liniștește-te frățioare , nu am pățit nimic . Vezi ? sunt teafără . Chestia asta , păi am căutat câteva informații . Se numește „ okami ” , un om-monstru , asemănător cu vârcolacii doar că acesta mănâncă oameni - rare ori doar inima - , iar mai apoi le fură înfățișarea . Mai știu și cum se pot omorâ . Decapitarea , folosind un cuțit sau o sabie din argint .
- Și ce reacție aștepți din partea mea ? zic , întorcându-mă cu fața spre cadavru .
- Ai putea începe prin a mă lua în brațe și a-mi spune că am făcut o treabă bună . zice făcând o față ciudată , rugătoare , asemănătoare cu cea a unui copil care se așteaptă la o pedeapsă dură .

Fac cum mi se cere , nu am de gând să mă opun . Trebuie să recunosc , s-a descurcat bine de una singură . Nu o credeam în stare de așa ceva . O știam doar pe ” Sakura cea plângăcioasă ” sau așa credeam eu că e . Poate ea era așa din totdeauna , ” Sakura cea neînfricată ” , neah .
Bun , și acum ? ce ar trebui să facem ? Avem două cazuri neterminate ; unul mai dificil ca celălalt . Și mai e și tipul ăsta care mă calcă pe ultimul nerv rămas . Ar trebui să formăm o echipă . Așa vom termina mult mai repede . Eu o iau pe Sakura iar el , ei bine , poate să fie pe cont propriu ; doar e ” neînfricat ” . Sigur sugestia mea nu îl va încânta deloc , va zice că e o idee stupită , că va fi greu , că șansele ca unul din noi să nu mai prindă ziua de mâine sunt foarte mari . Îngâmfatul atotștiutor . Dar oare are dreptate ? Nu am stat să calculez toate posibilitățile . Nu sunt sigur de asta .
Am un gust ciudat în gură , o fi chestia cu care ne-a stropit domnișoara putere .

- Sakura , ce Sfântul Duh ai în sticla aia ? Parcă aș fi băut apă de ploaie cu nămol .
Se pare că și nenea arogantu' îmi dă dreptate .
- Nu vă faceți griji , nu ați înghițit cineștie ce pocitanie . E doar apă sfințită a la Sakura .
- Am mai gustat eu apă sfințită , dar asta e bombă nucleara .
- Și ce facem acum ? Se trezește întrebând nenea arogantu'
- Continuăm cazurile , nu e evident ? îi răspund cu ironie
- Nu , domnișoara Keny va merge la un salon de înfrumusețare căci văd că se tot plânge că nu-i stă părul .
- Eu ? Sakura , nu mai râde , fă ceva .
- Aa , acum îi ceri ajutorul surioarei tale ? Pisică speriată .
- Încetați amândoi ! Am o idee . Ce ziceți dacă lucrăm fiecare la câte un caz , ca două echipe . Oricum , sunt aproape de final , eu știu cauza amândurora , voi ... eh , știți și voi ceva pe acolo . Să revenim . Eu am de gând să lucrez la cazul cu Okami . Înainte de a-l omorâ pe primul , l-am interogat . Cu greu am scos câteva informații utile , ca de genul , câți mai sunt în apropiere și unde se află . Ken , îți voi trmite câteva poze și niște date pe telefonul tău mobil , cu referire la primul caz . Sasuke vine cu mine .

Ce ?! A fost ideea mea ! - mințile geniale gândesc la fel - L-a ales pe el în locul meu , mă simt trădat . Eu ar fi trebuit să merg cu Sakura , nu obsedatul acela . Nu mai contează , o să le arăt cât de bine mă descurc și voi rezolva totul înaintea lor . Acestea fiind zise , fiecare își adună lucrurile , și pornesc la drum . Măcar o am pe iubita mea . Ea nici o dată nu mă lasă la greu . După spusele Sakurei , în seara aceasta se organizează o licitație la muzeul din centrul orașului , nu foarte departe . Ce caut eu la muzeu este tabloul . Acel tablou care a fost în ambele case unde s-a petrecut crima . Ipoteza mea tâmpițică s-a adeverit . Bărbatul din tablou a fost neurochirurg și a murit anul următor după ce a fost pictat , el și familia lui , în anul 1797 . Nu doar el ci întreaga sa familie au avut o moarte teribilă , au fost măcelăriți și chinuiți în propria lor locuință de un așa zis ” criminal anonim ” . Iar acum se pare că se răzbună pe cei care cumpără tabloul , decapitându-le . Corpul său a fost incinerat , la fel si ale celorlalți membrii ai familiei , dar , se pare că un obiect , o monstră din părul său sau ceva foarte apropiat lui încă este undeva . Trebuie să ard tabloul iar mai apoi să fac la fel și cu acel obiect.
Din întâmplare , scumpa mea soră a găsit acel lucru care îl ține pe doctorul Arold Granner încă în lumea noastră ; bisturiul doctorului care se găsește în cavoul familiei.

Mă grăbesc să ajung la licitație până nu e prea târziu . În zece minute sunt în fața imensului muzeu . Se pare că am de a face cu paza. Îmi aranjez cravata și cobor din mașină . Mă apropii de paznic și-i arăt legitimația de FBI iar mai apoi îi ” explic ” de ce este nevoie de mine aici , pentru a nu se produce vreo crimă . Înțelegător , îmi deschide ușa și-mi dă voie să intru înăuntru . Floare la ureche . Acum trebuie să iau doar tabloul . Cred că ar trebui să ies pe cealaltă ușă , nu vreau să dau de bănuit . Mă apropii de tablou , prin preajma sa nu sunt oamenii curioși , interesați de el , e de bine . I-au tabloul și-l pun într-o geantă iar mai apoi mă îndrept spre ieșire . Cum am mai spus , floare la ureche . Urc în mașină , arunc tabloul pe bancheta din spate și pornesc cât mai departe de văzul lumii , pentru a-mi putea termina treaba , bine , o parte din treabă.
La marginea unei păduri ies din mașină cu geanta în mână . Scot tabloul și o sticluță de benzină . Îl stropesc iar mai apoi arunc un chibrit aprins pe suprafața sa . Stau și stau , nimic. Nu se întâmplă nimic . Nu arde ! Proastă idee . Ar fi trebuit să merg după acel obiect , bineînțeles . Cimitirul nu e departe de locul acesta , ajung în cinci minute . După cum am gândit , în cinci-șase minute am fost acolo . Am scos o rangă din portbagajul mașinii și am început prin a deschide acel cavou . Pe un raft prăfuit, din sticlă era scris numele doctorului și mai era și bisturiul . Îl iau și-l arunc jos , scot din geacă pistolul și trag două gloanțe în el . Sper să fi fost de ajuns . Începe ritualul , tablou , benzină , chibrit . Nimic !
Cu ce am greșit Doamne ?! În încăpere temperatura a scăzut destul de mult . Mă aplec pentru a lua obiectul strălucitor de jos dar cineva mă prinde de gât și mă aruncă în unul din pereții cavoului . O Doamne , am dat de dracu' . O fetiță ? Asta a produs crimele ? Cum e posibil ? Trebuie să fug . Nu m-am pregătit pentru o luptă . Alerg spre mașină , cu geanta și cheile în mână . Bag cheia în contact și mă îndrept spre motel . Scot telefonul mobil din buzunarul pantalonilor și apelez pe cineva.

- Sakura ! am nevoie de ajutor .

Subiect: Re: The witch and the hunter Dum 09 Feb 2014, 11:03

Wow, in primul rand multumesc pentru anunt, scuze ca am intarziat asa de mult.
Intreg fic-ul devine din ce in ce mai interesant si mai palpitant, iar ultimul capitol mi-a dat putin adrenilina in vene, deci e incredibil.
Abia astept sa vad cum continua povestea si daca cei doi frati isi vor gasi tatal.
Pupicei :*
Ja ne !

Subiect: Re: The witch and the hunter Dum 09 Feb 2014, 11:56

Capitolul X

Din perspectiva Sakurei

Cu maceta în mână, mânjită din cap până-n picioare de sângele victimei, mă apropii de aceasta pentru a încheia micul interogatoriu. Am intrat în rolul polițistului rău, nemilos; pentru a avea un contact vizual cu victima, apropii maceta de gâtul său ridicându-i capul. Avea fața plină de tăieturi provocate de uneltele lui Sasuke, care, s-a dovedit a fi un as în ale torturii. Pleoapele începură să i se învinețească datorită loviturilor încasate; era demn de milă. Dar când te gândești că această monstruozitate, făptură inocentă în văzul lumii, diavol în ochii semenilor săi, a omorât zeci, mii, sute de mii de oameni inocenți care duceau o viață fără probleme alături de familiile lor, în pace și armonie. Totuși, trebuie să se hrănească și ei cu ceva, nu? Uneori mă gândesc, de ce sunt lucruri rele pe pământ? Iar mai apoi mă străpunge ideea ”tot binele trebuie echilibrat, adăugând o parte considerabilă de rău”. Și aici apărem noi în peisaj; slujba de ”vânător” care, se pare că aduce puțin, doar puțin bine omenirii. Salvând oamenii de creaturi inimaginabile, aceasta e slujba noastră; am învățat de la cei mai buni.

- Dacă vă spun unde sunt ascunși ceilalți mă veți omorâ, iar dacă nu o veți face voi, o vor face ceilalți. Eu cu ce am să mă aleg din asta ? Vă zic eu, cu nimic ! spuse acel Okami, accentuand ultima propoziție.

Încep prin a-mi deschide gura pentru a îi reproșa ceva murdar victimei dar telefonul care se afla pe măsuța plină de unelte ale torturii, sună insistent.
Îl ridic, mă uit la numele care apare pe ecran iar mai apoi răspund.

●●●

Se pare că tăntălăul de Ken trece printr-o perioadă dificilă, după ce a eșuat lamentabil în încercarea de a oprii fantoma care decapitează oameni,iar acum este urmărit, cum susține el, de fiica doctorului nebun, ea fiind la rândul ei tot o fantomă. Așadar nu doctorul a produs acele crime, ci fiica lui; heh, criminală mică.
Îl las pe Sasuke să se ocupe de okami cât timp eu merg să scot niște informații de la o rudă de familie a doctorului.
Locuiește la douăzeci de minute distanță de locul unde ne aflăm acum, un depozit părăsit. Îi iau mașina lui Sasuke, norocul meu că e pustiu pe străzile acestea; totuși, am doar șaisprezece ani. Am ajuns la casa femeii în vârstă de aproximativ șaptezeci de ani; mă apropii de ușă iar mai apoi apăs insistent pe sonerie. Într-un sfârșin apare și femeia, posomorâtă și abătută ca vai de ea. Mă întreabă semi-politicos ce doresc, iar eu îi răspund că fac un reportaj despre misterioasa moarte a familiei nepotului său. Mă poftește înăuntru, ne așezăm pe canapeaua crem din sufragerie, presupun, iar ea îmi toarnă într-o ceașcă puțin ceai. Întretimp îmi plimb privirea prin încăpere, care era decorată într-un stil vechi. Un dulap mare, din din sticlă și lemn închis la culoare era așezat lângă o mică bibleotecă. Un șemineu făcut din piatră în mijlocul unuia dintre pereți, în fața sa era așezată o măsuță de cafea făcută din același lemn ca și cel al dulapului, o canapea domnea în mijlocul încăperii căreia i se alăturau două fotolii așezate lateral. Și nu în ultimul rând un tablou; singurul tablou din încăpere. Un bărbat înalt, trecut de tinerețe, o femeie de aceiași vârstă cu părul castaniu și ochii triști și doi copii, un băiat și o fată, erau pictați în acel tablou. Femeia observă că mă uit insistent în direcția tabloului și începe să-mi spună că acel bărbat înalt a fost nepotul ei, femeia era soția lui și cei doi copii ai lor care, au fost asasinați după ce a fost pictat tabloul.
Așadar acesta este legendarul tablou ucigaș. O Doamne, dacă tabloul e aici înseamnă că femeia aceasta e următoarea victimă. Dar de ce ?
Lumina becului începe să pâlpâie iar temperatura din încăpere scade tot mai mult. Niște sunete ciudate se aud, ca și cum ai zgâria cu o rangă o suprafață de lemn. Gândește repede Sakura, gândește repede. Ce trebuie să fac în situații ca asta; nu te panica !
O întreb pe femeie unde ține sarea, iar ea îmi aduce din bucătărie o cutie de sare. Desenez un cerc din sare și îi spun femeii că orice s-ar întâmpla, să nu părăsească cercul.
Sarea îndepărtează orice creatură a nopții; dacă trasezi o linie cu sare, fantoma nu poate trece linia.

- Doamna Granner, trebuie să-mi spuneți un lucru foarte important. Ați păstrat ceva ce-i aparținea fetei ? Orice. Zic eu, o bucățică de frică se răspândea în corpul meu când văzusem în pragul ușii fata, ținea în mână acel bisturiu și avea un rânjet diabloic.
- Defapt da, chiar am ținut. Nu eu, dar bunica acestei fete. Arată cu mâna spre copilă. I-a făcut o păpușă din porțelan iar părul păpișii i l-a făcut tocmai din cel al fetei.

Este exact ceea ce am dorit să aud. Fata se îndreaptă spre linia de sare și observă că nu poate trece mai departe. Femeia începe să se panicheze, să strige după ajutor. Cu o mișcare a mâinii, fantoma deschide fereastra alăturată, vântul intrând în încăpere risipind sarea. Avea din nou avel rânjet, mă înspăimântă dar trebuie să-mi păstrez calmul.
Se apropie de bătrână, o prinde de gât și o lipește de unul din pereții camerei, femeia urlând speriată și spunând într-una ”nu vreau să mor, ajută-mă”. Lângă șemineu erau câteva bucăți lungi de fier, decorative. Iau una și o lovesc o dată pe fantomă iar aceasta se evaporă, dar nu pentru mult timp. Îl sun repede pe fratele meu și îi spun să caute în acel cavou o păpușă de porțelan și să-i dea foc.
Apare din nou; se apropie de mine, mă ia de gât și mă aruncă într-un perete. Se pare că trebuie să scape mai întâi de mine. Într-o fracțiune de secundă bibleoteca se mișcă în direcția mea, fata mișcând-o tot cu același gest al mâinii. Mă ține strâns între perete și bibleotecă. O Doamne, Ken, grăbește-te! Se duce către bătrână din nou și-și scoate bisturiul, pregătindu-se să o decapiteze dar din podea iese un șir de flăcări care o imobilizează iar mai apoi dispare, rămânând doar sunetul fetei ascuțit, de durere, care se evaporă treptat. Strânsoarea în care eram prinsă adineauri s-a diminuat. M-am îndreptat spre femeie pentru a o ajuta, din fericire era teafără, la fel și eu; doar câteva vânătăi, pei ici-colo.

- Hei, Sakura, am reușit! urlă Ken în difuzorul telefonului. Pariez că avea un zâmbet cât casa.

Femeia exagerat de uimită și speriată mă întreabă cu o voce tremurândă:

- Nu ești un reporter, cine ești ? de ce m-ai ajutat ?
- Nu vă temeți, noi suntem băieții buni. O calmez eu.

Subiect: Re: The witch and the hunter Dum 09 Feb 2014, 12:11

Hello !
Ma bucur ca ai adus un next atat de repede.
Imi place mult, doar ca imi e cam frica de fantome cu bisturiu :))
Sakura e mai curajoasa decat fratele ei, care a fugit cat l-au tinut picioarele cand a vazut fantoma.
Dar unde a disparut "Domnul perfectiune", el nu era in echipa cu Sakura ?
Cam atat.
Demy te pupaceste duuulce de tot.
Ja ne !

Subiect: Re: The witch and the hunter Mar 11 Feb 2014, 20:42

Capitolul XI

Soarele cu ale sale raze înțepător de luminoase, îmi zgârie fața prin geamul aproape curat al motelului. Îmi trag pătura pe cap și întorc spatele geamului pentru încă câteva minute de răsfăț. Visam la ceva frumos; eram toată familia la masa de Crăciun , iar mama, avea acea sclipire în ochi și un zâmbet de cristal care îi lumina fața. Îmi e atât de dor de ea, nimic din toate acestea nu vor mai fi la fel. Nici Crăciun, nici sărbători, nimic ! Aș da orice să-i mai văd o dată chipul, să-i mai spun o dată cât de mult o iubesc... Dar așa ceva nu e posibil.
Scârțâitul ușii îmi distruge toată melancolia pe care am adunat-o în aceste două minute, iar cele două voci aproape că-mi sparg timpanele. Ei nu comunică civilizat, ci urlă ca două hiene flămânde care se ciondănesc pentru hrană. Mă ridic în șezut, punându-mi fața într-o palmă și privesc spre cei doi, îi scanez cu privirea. Sunt identici dar total diferiți, psihic vorbind. Sasuke cu ochii săi negrii ca cele mai întunecoase colțuri ale nopții, înspăimântător de misterioși, părul de aceiași culoare și un corp de ” bad boy ”, pe care orice fată l-ar dorii. Nimeni nu-l cunoaște îndeajuns de mult încât să-i ”prezică” următoarea mișcare. Nu vorbește despre el sau despre orice are legătură cu familia sa. Însă fratele meu, Ken, este tipul de băiat care este deschis în jurul lumii, comunicativ și zâmbăreț dar serios în unele privințe. Ochii săi de un verde crud, asemeni algelor marine sunt în contrast cu părul său de o culoare castanie și corpul său bine conturat. Ar fi ciudat să-mi placă fratele meu, nu? Totuși, nu înțeleg care este problema care-i leagă. Ce au atât de special de împărțit? Nu am de gând să-mi bat capul cu aceste două specimene extrem de rare, pe cale de dispariție. Sunt ciudați amândoi - nu că eu nu aș fi, dar ei depășesc liniile ciudățeniei. Mai stau așa încă vreo trei minute. Nu am de gând să îi întrerup momentan; vreau să văd până unde pot ajunge cu asta.

- Frate, am fi putut lua plăcintă în loc de mizeria asta numită ”prăjitură”. Își susține Ken punctul său de vedere, urlând cât îl țineau plămânii.
- Dar e același lucru ! Țipă Sasuke, nelăsându-se mai prejos.
- Dacă eu îți dau ție un cuțit și un pix, e același lucru? cap de găleată.
- Ok,ok; nu am de gând s-o continui așa cu tine, maimuță păroasă. Îi reproșează Sasuke.
Sunt atât de penibili.

Sunt lucururi mult mai importante de făcut decât s-o ardă aiurea, certându-se din orice nimic. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce am descoperit, nu putem lăsa în vânt ceva atât de prețios. Dar întrebările fără răspuns nu îmi dau pace. De ce ? De ce am găsit acel obiect care susține Sasuke că e mistic, ceresc, acel ceva care într-o zi va salva lumea. De ce să salvăm lumea ? E prea crudă și dureros de înfiorătoare, nu merită salvată ; noi nu merităm să fim salvați. Noi, oamenii suntem aceia care duc Creația Lui Dumnezeu spre pieire. Merităm ceea ce ne este menit. Oamenii sunt întruchiparea răului, la fel cum suținea Lucifer, îngerul căzut, izgonit de propriul Tată deoarece și-a spus părerea legată de ființa umană ; știa că ne vom înjosi chiar atât de mult, știa că vom distruge totul. Poate chiar de el trebuie să salvăm lumea. De ce noi? Atâta responsabilitate aruncată pe umerii noștrii. Poate ar trebui doar s-o lăsăm așa. Să renunțăm la tot ce facem, să ne reluăm viețile, să ne îndeplinim visele, să trăim fericiți - cât mai avem de trăit - printre creaturi. Totuși, nu sunt chiar atât de diferite de oameni; și noi suntem la fel. De cine să salvăm lumea ? Poate la întrebarea asta totuși am câteva răspunsuri, dar nu sunt concrete.

Un an mai târziu...

- Sasuke, în spatele tău! îl atenționează, aruncându-i sabia sa.

O ia și o înfige în pieptul demonului care urlă ca în gaură de șarpe, se prăpădește; a mai scăpat de unul. Durerea interioară i se mai diminuează când îi vede țipând de durere, implorând iertare, la fel cum făceau și ei o dată. I-a pierdud sub ochii săi, a fost neputincios. Și-ar fi vândut sufletul doar pentru a-i salva, dar ei nu aveau acel suflet impur, prețios pentru regele Iadului.

Dar în acea zi...
Soneria ușii disturbătoare de liniște, sună ca arsă.
- Jessica, răspunzi tu? întreabă baiatul, vizibil deranjat de vizitatorul insistent.
În apropierea sa se auzi o voce caldă, de catifea; acea voce de care nu te saturi niciodata, răspunde afirmativ pe un ton calm.
În fața ușii stă sprijinită de aceasta, gâfâind, acea persoană declarată pierdută. Plină de noroi amestecat cu sângele uscat ale victimelor, cât și al ei, fata întreabă dacă îl poate vedea pe el.
Acesta se prezintă în fața musafirului rămânând șocat și tot o dată speriat, crezând că cineva are chef să-i facă farse. Nu îi vine să creadă că persoana din fața sa e chiar sora lui. Se îndreaptă spre dulăpiorul din sufragerie scotocind după o armă, găsind-o într-un final. Se îndreaptă spre musafir, ridicând piedica revolverului, gata să tragă. Dar acel sentiment unic, când simți în sfârșit că ți-ai găsit liniștea sufletească, iar toată responsabilitatea purtată de umerii săi atât timp se împarte la doi, pune stăpânire pe corpul său. Retrage arma și o aruncă iar mai apoi îmbrățișează fata. Lacrimile încep să-i curgă pe obraz, nu se deranjează să le șteargă sau să le oprească, a găsit-o în sfârșit.

Subiect: Re: The witch and the hunter Mier 12 Feb 2014, 18:41

Buna !
Multumesc pentru anunt, scuze ca trec atat de tarziu.
Un capitol foarte frumos, misterios, sunt chiar curioasa ce legatura are ultima parte cu cu restul povestii.
Astept next, sper sa ma anunti si data viitoare.
Ja ne !

Subiect: Re: The witch and the hunter Dum 16 Feb 2014, 18:42

Capitolul XII

Uneori mă gândesc că îi era mai bine fără mine, avea în sfârșit o viață liniștită, o prietenă drăguță care-l iubește enorm, o casă frumoasă, un câine adorabil, iubita sa mașină, doar liniște și pace; lucrul cel mai important era că eu nu sunt printre cele enumerate, eu stricam totul. Eu sunt cea care atrage pericolele, eu sunt magnetul, oaia neagră a familiei, mereu a fost așa. Era mult mai bine dacă rămâneam acoo, oriunde aș fi fost. Dar oare, de ce am ieșit? de ce am fost salvată din infern? De către cine am fost salvată? Cine s-ar băga într-o asemenea nebunie? Presupun că am făcut câteva lucruri bune într-o viață anterioară, probabil am ajutat niște săraci sau am îngrijit un câine bolnav. Acea persoană care m-a scos de pe meleagurile infernului trebuie întradevăr să aibă relații bune cu diferite creaturi, monștrii sau ființe supernaturale, poate chiar cu Dumnezeu, bine, deja exagerez. Încă nu înțeleg cu ce scop mi-a băgat pe gât din nou toate responsabilitățile, aducându-mă înapoi. Poate că încă mai am de trăit, nu? e ceva plauzibil. Nu, nu e! Trebuie să fie un scop mai ” special ”. Acel gen de treabă murdară care cade tot mereu în mâinile celor bătuți de soartă.

Firul vieții mele s-a rupt într-un mod ciudat și imprevizibil. Nu credeam că voi avea o moarte atât de... dureroasă, chinuitoare. Dar acesta era prețul pactului, moartea chinuitoare și sufletul meu în schimbul vieții lui. Trebuia să fac asta, îi eram oarecum datoare. Îmi amintesc totul atât de clar, cum demonul căruia i-am vândut propriul meu suflet mă zgâria, înțepa, tăia cu tot ce prindea în mână. Țipetele după ajutor, durerea nefiresc de amară, însângerată. Vedeam cum țâșnea lichidul cald și roșu din toate locurile. Eram terifiată și înspăimântată când vedeam câtă bucurie și satisfacție îi aduceau țipetele mele de durere demonului. Rămâneam încet fără puteri, fără glas, corpul îmi amorțise în mare parte din pricina durerii infernale iar lumina din fața ochilor mei începuse să dispară treptat. Speram ca cineva să vină și șă-mi spună că visez, că e un coșmar dat naibii și că trebuie să mă trezesc. Speram, dar era în zadar. Cu un zâmbet mi s-a scurs viața printe degete, zâmbetul de împlinire, că făcusem o faptă bună în ultimul moment. Știam că el avea mai multe de realizat decât mine, de aceea am făcut una ca asta.

O lacrimă înofensivă mi se scurse pe obraz, o lacrimă de mândrie. O șterg discret pentru a nu observa Ken, nu vreau să mă încolțească sentimental din toate părțile doar pentru a scoate răspunsuri de la mine. Nu vreau să-mi amintesc acel loc mizer, dezgustător.

- Sakura, trebuie să-ți vorbesc. Se aude vocea lui Sasuke din stanga mea; pare îngrijorat. Se ridică de pe canapeaua din sufragerie și se îndreaptă spre o altă încăpere, cu mine pe urmele sale. Se sprijină de dulapul de bucătărie, frecându-și gânditor obrazul. Îmi indică scaunul apropriat și-mi zice să mă așez. Pare
ă gândească profund, probabil nu știe cu ce să înceapă. Are multe pe cap, nu împarte nici o grijă de a lui cu nimeni. Într-un final, își drege vocea și zice:

- Uneori aud voci. Uimirea și oarecum spaima nu ezită să apară. Bineînțeles că sunt uimită, nu am auzit până acum pe cineva să-mi mărturisească un asemenea lucruri. Cum adică aude voci? Precum contactarea unor spirite? Sau voci ale oamenilor la câțiva metrii distanță? Asta e... ciudat, o situație dată naibii.
- Auzi voci? remarc eu tot cu aceeași uimire pe chip cât și-n voce.
- Da. Știu că este ceva neobișnuit, cred că neobișnuit e puțin spus, dar toate astea mi se întâmplă decând cu...
Își lasă propoziția în vânt, nu o mai continuă, știam deja la ce se referă.
- Sakura, vreau să-ți mai spun că îți sunt veșnic recunoscător, dar tot o dată te urăsc. Îți urăsc curajul și atitudinea aceasta spontană, deoarece, datorită ei tu ne-ai părăsit. Puteam fi eu în locul tău. Nu trebuia să te sacrifici pentru mine, este prea mult. Doare al naibii de tare, gândul că o persoană dragă s-a sacrificat pentru viața ta, nu vreau ca tu să fi martira din acest episod.
- Sasuke...
Nu apuc să termin ce începusem deoarece continuă:
- Nu am terminat. În legătură cu acele voci... toate au legătură cu tine. Si nu, nu e vocea mea interioară care-mi joacă feste, deoarece mă simt dator și neputincios pentru că nu am putut să te apăr, ci sunt mai multe. E ca o frecvență pe care doar eu o pot auzii. Sunt diferite discuții despre tine și despre o anumită persoană pe nume N. Le aud din ce în ce mai clar, parcă nu-mi dau pace.
- Iar Ken, știe despre asta ?
- Nu, bineînțeles. Și, ca să-ți dau toate detaliile nebuniei de care sufăr momentan, am diferite ” viziuni ” . Sunt scurte, ca o imagine și-mi apar în fața ochilor tot mai des, iar când o fac, o dată cu ele aduc și o durere suportabilă de cap.
- Uite, știu că e ciudat, defapt incredibil de straniu, dar o...
Și din nou, nu-mi termin fraza căci Ken urlă ca un descreierat, spunând că este cineva la ușă care întreabă de mine. Da, chiar de așa ceva am eu chef în acest moment, de bârfe. De parcă nu am destule pe cap azi. Furioasă de-a binelea pentru că mi-a întrerupt conversația, mă îndrept în direcția de unde se auzise sunetul și mă opresc în fața ușii, rămânând de-a dreptul șocată, dar în același timp și bucuroasă.

Era Naruto, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată, iar peste acestea avea un pardesiu lung, crem; ciudat, din punctul meu de vedere.
Sunt atât de încântată să-l văd, credeam că nu o să mai am acest prilej, și nu glumesc. Dar care e motivul acestei vizite neașteptate? Dumnezeule, sper să nu ii se fi întâmplat ceva rău, într-un mod mai sinistru.
Îl invit înăuntru, îl îmbrățișez strâns iar mai poi îi pun întrebare care mă deranjează de când l-am zărit.
- Sakura, eu te-am scos din Iad.
A făcut ce? Oh, haide, clovnul are chef de glume. Dar... de unde știe toate acestea? Eu nu i-am zis nimic, Sasuke nici atât, presupun că nici Ken nu și-a băgat nasul. Nimeni nu știe unde am zăcut atâta timp, decât el, așa-zisul meu salvator. O stare de frică, confuzie și curiozitate a năvălit asupra mea, obligându-mă să mă îndepărtez câțiva pași, până când atinsesem zidul din spate. Palmele îmi sunt deja transpirate iar picioarele-mi tremură ca două bețe. Frică? Mi-e frică de ce? De amintirile dureroase care mi-au fost implantate în minte cu un topor ascuțit? Acele amintiri care nu mă părăsesc nici măcar o secundă? Da! Mi-e frică. Mi-e frică să-mi amintesc totul clar, mi-e frică să deschid acest subiect și să-l împart cu grupul, mi-e frică de părerile lor și mi-e frică de gândurile și sentimentele mele. Dacă o să-mi facă una ca asta o să cedez psihic. Poate că Naruto este doar un, un clarvăzător, un mediu. Da, asta e! Nu știe de cele întâmplate, nu știe ce fel de oameni suntem noi, nu știe cu ce ne ocupăm. Defapt, nu știa. De ce e totul așa de complicat, Doamne?
- A-ai făcut ce? Întreabă Ken printre hohote de râs. Naruto, te credeam eu amuzant, dar asta e cea mai bună replica a ta! Își reia râsul
- Sunt un înger. Eu am scos-o pe Sakura din infern; era o comandă dată de sus.
Nu se poate, deja aberează. Nu cred o iotă din ce trăncăne el, e imposibil. De ce să fie imposibil? Dacă demonii își fac veacul acolo jos, îngerii de ce nu ar exista? O haide, nu mai complica lucrurile, idioato, mă apostrofez singură. Poate are dreptate, poate chiar e un înger, poate chiar el m-a salvat.

Subiect: Re: The witch and the hunter Mar 18 Feb 2014, 16:39

Capitolul XIII

Din perspectiva lui Sasuke

Din punctul meu de vedere, toată lumea din jurul meu pare că a înebunit. Probabil doar eu sunt cel nebun, ei sunt perfect normali, eu sunt cel care suferă de nebunie cronică, eu sunt cel care aude voci, dar asta, asta m-a dat pe spate. Mi-a schimbat radical punctul de gândire; nu mai sunt doar eu cel nebun, au deventi și ei. Poate că i-am molipsit eu sau poate că erau deja infectați și m-au molipsit pe mine. Nu mai înțeleg nimic. Dacă un cunoscut, un prieten ar veni la tine la ușă și ți-ar mărturisi că e înger, l-ai felicita? Nu cred, te-ai panica, l-ai trimite la un psiholog, la un centru pentru bolnavi mintali, orice dar nu asta. Iar eu, sunt în acea perioadă a vieții în care nu știu în cine să am încredere, parcă toată lumea din jurul meu îmi ascunde ceva, totuși nici eu nu sunt mai presus de ei. Acum dacă ar veni o pisică și ar începe să-mi vorbească nu aș mai fi surprins, chiar deloc, aș începe să port o conversație perfect normală. Bine Sasuke, tu să vorbești cu animalele, genial. Știam, am înnebunit. Nu mai pot să gândesc rațional, am nevoie de un pahar cu apă și puțină odihnă, dar în aceste momente de ”urgență” nu am timp de așa să mă răsfăț, trebuie să fac ceva. Nu pot să mă retrag chiar acum, nu pot să-i las baltă, nu după tot ce am aflat.
Totuși trebuie să-mi pun în ordine toate gândurile și informațiile care au năvălit asupra mea pe nepregătite. Să presupunem că Naruto e un înger, s-a transformat el așa peste noapte sau el era de când lumea? Poate era el din totdeauna, dar de ce e pe Pământ? Îngerii nu se presupun că sun înaripați și locuiesc în Ceruri? Apropo de aripi, unde sunt? Nu văd nici urmă de pene ”îngerești” prin zonă. Dacă el e aici și presupune că a scos-o pe Sakura din Iad înseamnă că e de rău. De ce e de rău? Sakura se presupune a fi moartă, nu avea de ce s-o aducă înapoi decât dintr-un motiv foarte important, altfel ar deranja modul natural al vieții.

O ceață densă de poți tăia-o cu cuțitul se năpustește asupra mea, obligându-mă să mă așez pe unul din fotoliile din apropiere. Vocile care răsună în încăpere sunt acoperite de cele care răsună exasperant în capul meu, cele pe care doar eu le pot auzi. Imediat după acestea își face simțită prezența și nedorita durere de cap, aducând cu ea niște imagini șocante. În conversația pe care am purtat-o împreună cu Sakura am omis câteva detalii neimportante, cum ar fi că imaginile care le văd se adeveresc și care devin tot mai exacte pe zi ce trece; nimic important.
O mână caldă a unei persoane îngrijorate este pusă pe umărul meu, eu tresar ușor. Mă întorc spre persoana respectivă, încă cu privirea în ceață și o văd pe ea. Fata care s-a vândut - la propriu - pentru binele meu. Această persoană merită totul. Iar când zic tot, mă refer la absolut tot ce e bun pe Pământ. Nu o credeam în stare de așa ceva; nu o cunosc deloc, trebuie să-mi schimb părerile despre anumite persoane.

- Sasuke, ești bine? Întreabă fata cu un chip îngrijorat. Văzând că nu-i răspun, începe a se agita.
- Nu are nimic, e Profetul Domnului, asta i se întâmplă des. Zice îngerul nostru ”păzitor”.
- Profetul ce?! Se crizează Sakura de o dată cu Ken.

Amândoi sunt surprinși și speriați, eu nu. Știam că se întâmplă ce ceva cu mine, cu mintea mea, cu gândurile mele, iar când aveam să aflu nu avea să mă surprindă prea tare; știam că va fi ciudat, am văzut asta.

- Mai ușor măi Speedy Gonzales, m-ai pierdut pe la fraza ” Eu sunt mărețul înger ”. Îmi întrerupe Ken cel viteaz gândurile.
Bietul Naruto, prin câte are de trecut. Oare cum e să fi înger? Ia stai, dacă eu sunt Profetul Domnului înseamnă că sunt și eu un înger, nu? Adică un Profet este acel înger care notează toate ”citatele” Lui Dumnezeu, nu? Am dreptate, știu asta. Dacă sunt înger, de ce nu am aripi? Poate că încă nu mi-au fost dăruite, sau poate că încă sunt nedezvoltat, probabil nu ” mi-au crescut aripile preamărite ”, poate eu nu am așa ceva. Dar de ce? De ce sunt diferit? Nu e corect! Deja exagerez, mai bine îmi întreb îngerul personal și prietenos; da, asta am să fac, îmediat ce apele se vor limpezii.

- Naruto, de unde scoți toate aberațiile acestea? Îl întreb eu doar așa, ca să mă aflu și eu în discuție.
- Haide Sasuke, vrei să zici că nu am dreptate? Rânjește diabolic iar apoi continuă: Toate viziunile, toate vocile pe care le auzi, ești conectat cu noi, cu îngerii. Acum, spune-mi că mă înșel.
- Vrei să zici că... Dar... Mă opresc înainte de a spune o prostie.
- Stai așa, vrei să spui că și el e un înger? Un înger-profet? De unde Sfântul Duh știi tu că el e profet? Întreabă Ken nedumerit cu o față epică.
Cineva să-mi dea un aparat foto, n-o să mai văd așa ceva multă vreme.

- Am tipărite în minte toate numele profeților. Răspunde îngerașul, sec.
- Deci sunt mai mulți! Gândește Sakura cu voce tare.

Confrații mei, oare pe unde hoinăresc? Nici nu-mi vine să cred cât de repede mă obijnuiesc cu această idee. Parcă mă simt... împlinit și mult mai curat, din punct de vedere sentimetal. În sfârșit mai este cineva ca și mine.

- Dacă Cap-Pătrat Sasuke e Profet, care se presupune că e înger, unde îi sunt aripile? Se ridică Ken în picioare, cu mâinile în șolduri făcând pe interesantul. Măcar m-a scutit pe mine de o așa întrebare retardă.

Naruto se ridică în picioare, se îndepărtează aproximativ un metru de canapea iar într-o fracțiune de secundă toată camera era luminată intens. Nu mai vedeam nici un obiect în încăpere, totul era alb, un alb infinit; iar pe acel alb era pictată umbra sa, căreia i-a fost adăugată o pereche de aripi superbe. M-a uimit. Arăta atât de... angelic. După ce lumina intensă s-a mai diminuat iar noi puteam vedea lumea reală aproape perfect, l-am zărit pe naruto, chipul său purtând un zâmbet satisfăcut. Îl înțeleg, și eu aș fi arătat la fel după ce vedeam 3 adolescenți cu ochii cât cepele, încolțindu-mă cu privirea. Probabil par un copil, dar să fiu al naibii căci iubesc să fiu înger. Poate o să regret mai târziu spusele mele, dar acum încerc să mă bucur de ce mi-a fost dăruit.

O lumină intensă accentuată de un sunet asurzitor mă acaparează în următoarea secundă, obligându-mă să-mi acopăr urechile și să închid ochii. Mă aruncă la podea, parcă acel sunet a prins viață. Este atât de intens încât mi-a deteriorat auzul, sângele scurgându-se din urechea dreaptă. Un corp, o ființă umană se poziționează în fața mea cu mâinile încrucișate la piept; pare a aștepta răspunsuri de la mine, răspunsuri pe care nici eu nu le am.
Întinde mâna și-mi face semn să mă apropii iar corpul meu nu-mi ascultă comenzille pentru a se opune, din potrivă, el înaintează. Divinitatea își plasează mâna pe capul meu și ca prin minune eram din nou eu, nu pățisem nimic, m-a vindecat. Dar de ce? Cine a provocat toate acestea? De ce le-a provocat? Doar pentru a-mi face mie rău iar mai poi să fiu vindecat? Poate e o lecție, o învățătură. Acea ființă era și ea un înger?

- Sasuke, hei, ești bine? Sasuke !

Am fost adus înapoi la realitate, pe canapeaua cafenie a Jessicăi, având aceiași companie. A fost doar o viziune? Nu se poate, era mult prea reală. Și dacă ele se intensifică în fiecare moment până or ajunge să mă distrugă cu adevărat? Nu doar psihic ci și fizic. Parcă o bombă nucleară a fost detonată în capul meu, mă simt atât de slab. Ochii încep să mi se închidă și simt că mă sufoc. Presupun că aceste șocuri consecutive au și ele un rol în asta.

- Da, nu-ți face griji, sunt doar puțin obosit. Răspund pe jumătate adevărat.

Nu sunt bine, nu sunt deloc bine. Schimbările acestea bruște de situație mi-au dat programul peste cap. M-a încolțit în ultimul hal, mă simt ca naiba. Acum trebuie să stau și să dau afirmativ din cap întrebărilor lui Naruto. Patetic. Acesta este cuvântul, așa sunt eu.
Totuși, nu înțeleg o chestie, dacă eu am murit și am fost adus înapoi, înseamnă că am devenit Profet, nu? Așadar și Naruto... Nu! Nu se poate! Sau da? Dar... cum?

- Băieți, cred că ar trebui să fugim ! Șoptește Naruto grupului cu o față de speriat bombe. Se uită subtil la fereastră iar mai poi la noi, ne face semn să nu privim într-acolo.

Să fugim? De ce? Ce naib...

Subiect: Re: The witch and the hunter Mar 18 Feb 2014, 18:48

Konbawa !
Gomene ca am ratat un capitol, scoala afurisita.
Doua capitole foarte frumoase, dar nu stiu de ce, mie imi aduc aminte de SuperNatural.
Lasand asta, ma cam surprinde, Sasuke profet ? De unde si pana unde ti-a venit tie ideea sa ii dai acest rol ?
Astept sa aduci capitolul urmator, sper sa ma anunti ca de fiecare data.
Ja ne !