Dry me out!

Viciul dragostei

De atunci de când eu mă trezesc,
Numai la tine mă gandesc.
Îmi e foarte dor de tine
Nu ştiu ce s-a întamplat cu mine.

Încerc să uit ce s-a-ntâmplat,
Atunci când tu m-ai insultat
Dar tu atunci când ai plecat
Ferească, să fi regretat...

Au trecut deja 2 zile
Şi te-am găsit din nou pe tine ,
Încerc să iert tot ceea ce mi-ai spulberat,
Dând uitării tot ceea ce s-a întamplat.

Oferind multe explicaţii,
Dându-mi mii de indicaţii ,
Ai putut să îmi ceri scuze
Dar te-am citit din nou pe buze.

Ai vrut din nou să mă atingi,
Dar nu îmi place cum te stingi.
Chiar dacă n-a fost aşa dureros,
Nu mai sunt aşa lipicios.

Cu dragoste nu se joaca,
Niciodata n-o să-ti mearga
Cu sau fără viaţa mea...
Va fi acelaşi *ceva!

Foarte frumoasa poezia in love

Mi-a placut foarte mult ^.^ Sa mai postezi astfel de poezii kiss

Vin cu ceva mai nou, asemanatoare cu alte povesti , insa este singurul lucru la care m-am gandit :

A fost odata ca niciodata , intr-un mic orasel din Italia , o familie nevoiasa , care avea o fata . Acestia erau foarte saraci , abia aveau ce pune pe masa. Intr-o zi , mama acesteia s-a imbolnavit de foame. Fata si tatal acesteia , n-au stiut ce se intampla , crezand ca e o simpla raceala . Au crezut ca totul e ceva normal ... insa aceasta...dupa o noapte de lupta cu moartea...a fost invinsa.
A doua zi dimineata , cand sotul si fiica acesteia s-au dus s-o verifice , au cazut in genunchi cand au vazut ca e moarta...
( Dupa 7 ani ) Tatal fetei , nemaistiind cum sa faca , fiind nebun , a trimis-o pe fata la cersit . Inainte sa plece i-a spus :
-Daca nu ai facut niciun ban , nu ai de ce venii acasa.
Aceasta , cu lacrimi in ochi , i-a spus :
-Tata , stiu ca inca te afecteaza moartea mamei , dar de ce imi faci asta?
-Pleaca! nu e nevoie sa-ti dau tie , un copil prost , explicatii!
Aceasta , slab imbracata , infometata...a plecat de la prima ora...sa caute un ban.
Cateva zile la rand , a gasit...l-a facut pe tatal acesteia fericit , insa intr-o zi , lumea nu s-a mai oprit deloc sa-i arunce un ban...Aceasta, gandindu-se la ce i-a spus tatal ... nu s-a dus cu mana in buzunar acasa.
Afara era frig , dadea sa ninga . Singura solutie pentru ea ,era sa-si vinda singurele haine pe care le mai avea pe ea...
Dupa un timp...a reusit sa faca un ban din haine . Fericita ca are ce duce acasa , incepu sa planga de bucurie .
Incepu sa ninga...aceasta a plecat spre casa.Ii era frig , ii era foame , ii era sete...insa nu se indura sa cheltuie banii pe care-i avea pentru ea. Tatal ei , vazand ca nu mai vine de ceva timp acasa , s-a dus s-o caute . Mergand mergand , la 2 strazi departare , a gasit un sac , legat . Acesta a cautat in el crezand ca gaseste mancare. Din pacate , cand l-a deschis , si-a vazut fata moarta , fara niciun ban , semn ca aceasta a fost omarata pentru banutii pe care-i avea. Acesta , nebun de suparare , a inceput sa urle si sa zbiere
-Doamne , de ce mi le-ai luat ? Erau singura mea familie!
Dupa 2 zile de frig si foamete...in mica lui casa...s-a hotarat sa-si ia viata , crezand ca e mai bine .
Pana acum , oamenii au spus-o ca pe o poveste iar de fiecare data spun : Daca aveti un copil , faceti voi sacrificii pentru el , nu el pentru d-vs ! Si din asta s-a format un mit.

Buna^^
Am ramas uimita cand am citit aceasta poveste. Este foarte frumoasa si trista, in acelasi timp. Sper sa ne mai aduci mici povestioare.

P.S.: Din cate vad esti nou pe forum. Bun venit!! Sa te distrezi si sa-ti faci prieteni a hug

Salutare . M-am gandit la ceva nou .... nu stiu daca este bine unsure

...dar ... sa vedem :)

Afara ploua . Rachel , plictisita , se arunca in pat , ia o carte si incepe sa o citeasca . Dupa 2 pagini , fata adormi . Se trezi intr-o lume cu totul noua , decat locul si lumea unde era . Era imbracata intr-o rochie gri si o bluza rosie . Acolo totul era colorat , cu soare... animale...pomi...deocamdata .
Fata , nedumerita incepu sa strige si sa caute pe cineva :
Hei , e cineva ?
Dar nimeni nu raspunse ; se auzea doar sunetul scos de pasari . Fata inca nu stia ca-i un vis . Mergand inainte , dadu peste niste copaci , asemanatori cu brazii..dar de 30 metri inaltime...iar in varf...acadele. Fata , uimita , se arunca pe jos . Incepu sa se rostogoleasca sa rada . Fara sa-si dea seama lovi pe cineva.
-Auu!
-Aaaaaaaa!
-Nu te teme , nu-ti fac nimic .
Era o veverita . Veverita , nestiind cine e , se holba la ea.
-Cine esti?
-POTI VORBI ?!
-Bine-nteles , toti de aici pot...Dar tu cine esti ?
-Eu sunt Rachel , tu cine esti , si unde ma aflu ?
-Eu sunt Vavi , lidera tribului . Tu te afli in Tara Pinia , mai exact Padurea Herie .
-Bine...unde sunt ceilalti ?
-Mai sunt si celelalte animale , ma rog...cele care au mai ramas . Sunt in munti , isi pregatesc urmatoarea oprire . - zise Vavi cu capul plecat
-Hei , ce s-a-ntamplat ?
-Rachel , uite... aici acum multa vreme ; dupa cum am pastrat locul initial , unde te-am gasit , era pace , liniste , toata lumea era politicoasa , ajutatoare. Acum mult timp , o vrajitoare pe nume Grunhilda , a venit sa stapaneasca . Draga mea , ai avut noroc ca nu ai mers mai departe ; putine locuri mai sunt ale noastre . Timpul cat ea a domnit , si-a intins spatiul mult peste al nostru . Daca ajungeai acolo , era rau , te punea sluga , sau mai rau .
-Oh Doamne , cum s-a intamplat asta ? Nimeni nu a facut nimic ?
-Au fost multi care au incercat , nimeni nu a reusit sa faca nimic . 50 au incercat...50 au murit. Aceasta are o masina care controleaza mintea , de cand si-a ales oamenii , acum decat omoara. A fost data afara din regatul Spettgash , pentru inalta tradare . Acum a venit aici . Nu mai e mult pana ajunge aici ...
-Hmm...trebuie sa fie o cale pentru a o opri !
-Hahaha , cred ca glumesti . NU ai cum s-o opresti , daca ai vedea ce poate...
-Doar asculta . Arata-mi unde este aceasta vrajitoare si unde-i este regatul .
Veverita , luandu-si restul prietenilor , pleca spre domnia vrajitoarei . Prima data au ajuns in Marginea Capului .
-Acum unde suntem ? Yuhh , ce-i locul asta ?
-shht , liniste ! Aici este Lacul Capului din Marginea Capului .
-De ce arata asa de ... ?
-Regina a ales acest loc sa-si arunce cadavrele carora , adesea le taia capul . Corpul il arunca in apa iar capul pe margine , care poate vedea cine ce face , iar corpul , in legatura cu capul , actioneaza.
-Wow , asta-i prea de tot ....
-Candva aici veneau toate animalele sa se distreze ... pana sa vina ea...
-Hei , vom gasi noi o cale , doar ajuta-ma!
-Vavi , sa ne grabim...
Mergand inainte, parasind locul acela, intra in Valea Spoeor , insa si aici bantuiau solii Grunhildei.
-Acum...trebuie sa mergem culcati...ca sa nu fim...
-Ce ? Asta-i prea de tot - rase ea .
Deodata o sageata se indrepta spre ei.
-Fugiti! spuse unul dintre ei!
La iesirea din vale , iotii , slujitorii reginei ii oprii !
-Stati pe loc , sau o sa fie mai rau!
Prietenii au fost prinsi si dusi la domeniul reginei . Pe drum , fata numai la asta se gandi si-si tot spunea : E numai vina mea ! E numai vina mea !
Odata ajunsi , regina ii intampina .
-Mai , mai , mai , ce avem noi aici ? O frumoasa fata ... si animalele proaste din padure...Ce cauta o frumoasa ca tine intr-un loc asa de irelevant ... si cu animalele astea proaste .
-Lasa-i in pace , nu ti-au facut nimic !
-Haha , luati-o ! omorati animalele!
Cei 9 au fost dusi spre celulele lor . Ea urma a fi sluga ei personala , iar animalele omorate si aruncate in Lacul Capului.
-Trebuie sa existe o cale sa scapam ... deci ...
-Nu ! Gata ! Ne-am saturat de tine , tu ne-ai adus aici !
-Imi pare rau!
Spre seara , cand paznicii le-au adus mancare , aceasta observa ca cheile fiecarei celule erau la ei .
-Hei , uitati , cheile usilor sunt la ei ... daca am avea ceva ...
Uitandu-se mai bine , vazu un bat sprijinit de perete .
-uite ceva ce m-ar putea ajuta..
-Pai...te-as putea ajuta eu , doar am botul cel mai lung . - spuse vulpea .
Cu totii au impins-o pe vulpe prin spatiile gratiilor , sperand ca va ajunge la el .
-Ahh , nu e destul...dar inca putin .
Fata , cu un efort de putere , o arunca inainte,
Vulpea atinse batul , dandu-l jos . Din fericire , garzile dormeau si n-au auzit .
-Bravo vulpito!-soptii ea
Fata , le deschise usa tuturor . Fara a se mai gandi , lasa late garzile cu batul pe care-l detinea , apoi le lua hainele , pentru a putea iesi fara probleme .
Ajungand rapid in padure , se gandi sa faca un plan . Animalele ii povesti ca aceasta avea o masina cu care-i controla pe toti si un toiag pentru cine indrazneste sa i se opuna .
Mergand din nou spre regat , animalele crea o diversiune aruncand pietre si butuoaie pentru a alunga garzile . Fata , intra fara problema . Insa pe scari , un paznic o opri si-o intreba.
-Cine esti ? Ce faci aici ?
-Ahh...Sunt menajera reginei , mi-a solicitat sa ma duc la ea.
Paznicul nu da atentie si merse mai departe . Inainte sa intre , fata se gandi ce sa faca .Intrand , cauta toiagul . Acesta era la capul patului reginei . Fara miscari bruste , fata se misca repede si lua toiagul . Afara , impreuna cu ceilalti , au rupt bastonul .
O voce pitigaiata se auzi de sus :
-Nu , ce s-a intamplat , simt ca slabesc ...Cine a fost aici , spune-mi ! - intreba regina nervoasa.
-O femeie , menajera spunea...a spus ca i-ati cerut s-o vedeti...
-Prostule , n-am nicio menajera ! Dupa eaa!
Fata impreuna cu animalele , gasi masinaria care controla celelalte animale la subsol . Auzind garzile , apasa pe ce vazu . Masina nu se opri...
-Stati pe loc !
Vulpea , atrasa de un buton rosu , il apasa . Se auzi un zgomot. Masina se opri . Animalele isi reveni la normal iar regina ramase fara paznici .
-Nu puterea mea ! De ce te-ai bagat fetito ? Cu tine nu aveam nimic .
-Cu mine nu , dar cu ei da . Cu siguranta nu ti-au facut nimic , le-ai luat casele , le-ai luat avutia...i-ai distrus.Nu meriti nimic.
Fata rupse toiagul . Regina disparu dintr-odata.Regatul acesteia disparu . In locul lui , iarba reaparu , copacii inalti inverzira , iar Lacul Capului le-a redat pacea si linistea spiritelor care acum mult timp murisera.Totul reveni la normal.
-Multumim fetito . Fara tine , acum eram toti slugile si garzile ei.Apropo...acolo te-ai cam schimbat , ce s-a intamplat ?
-Si eu va multumesc , fara voi nu reuseam . Regina era foarte rea , dorea putere , vedeam asta in ochii ei . Cand am vazut cat poate ... mi-am iesit...
-Rachel , trezeste-te . Ai adormit .
-Mama ? Tata ? Ce s-a intamplat.
Fetita le povesti ce a visat . Uitandu-se la finalul povestii , finalul era cel creat de ea...nu stia ce s-a intamplat.
Deodata o voce se auzi de jos :
-Masa e gata ,veniti jos .
Fata si-a dat seama ca a visat , dar...uitandu-se in finalul cartii vedea ca e cel care l-a rezultat ea in visul ei...Nu-i venea sa creada .
-Mamaaaa.

Sper ca v-a placut...Voi reveni si cu alte povesti . :)

Sunt socata. Ai talent cati mii de oameni.
Povestea este foarte frumoasa. O ador, chiar daca e trista. Putem trage invataturi din ea. As vrea sa vad mai multe capodopere din partea ta si sper sa ma anunti si pe mine cu un MP daca nu e prea mare deranjul.
Ja ne si spor! kiss

Foarte frumos ^ ^. Ti-am mai zis ca tu ai talent. Ce ti-a iesit? O poveste foarte frumoasa. Ador animalele, in special prietenia. Multi nu o inteleg, deci nici pe mine nu ma inteleg, insa aici am vazut exact ceea ce doream. Esti trecut prin viata, lucru foarte bun deoarece uite ce minunati ies.
Doar un mic sfat: nu trebuie neeaparat sa pui cate un topic nou. Poti sa le pui pe toate doar intr-unul. ^ ^
Ai creeatii superbe. Le ador si nu imi este rusine sa scriu acest lucru.
Cand mai postezi, anunta-ma, te rog. Nu vreau sa pierd asa ceva. happy

Spor la scris! kiss

Damm! Acum intervine nebunia in mine. Sa nu imi zici ca ai trecut prin asa ceva ca iau la rand cu (,) coasa acea persoana (desigur, daca ma lasi ^^). Se va trezi cu mine in casa ei, insa nu voi fii in vizita... ^ ^
Ehem... revenind. Talentule, talentule, cat il mai iubesti pe acest baiat! Uite-te si tu ce minunatie de poezie. Mie imi place. Nu! O ador si pe aceasta! Exista vre-o creeatie a ta pe care nu o ador?! Deci tu, "omule", ca sa dau un aer comic, te mananca ideile. O sa venerez doua lucruri la tine:
1. Talentul. Ai din plin + suflet.
2. Degetelele! Adica.. sa fim seriosi... ele tasteaza!=))
Am ajuns sa spun asta si e prima oara:
Multumesc ca postezi asemenea creeatii. Imi plac la nebunie si mai vreau sa vad din partea ta. ^ ^
Sa ma anunti cand mai postezi!
Spor la scris! a hug

Salutare . Mulţumesc pentru aprecieri şi mai ales critici. De data aceasta încerc să vin cu ceva mai nou , ceva mai real . Nu mă aştept ca cineva să înţeleagă mare lucru, dar... e gândirea mea.So:

Chapter I - Foloseşte-mi cuvintele!

Din cauza sensibilităţii mele îmi veni să scriu asta ...
Există o persoană pe care o cunosc şi imi e un bun prieten. Înainte era vesel, glumea, era O.K. Dintr-o dată parcă s-a schimbat. Nu se aştepta ca viaţa lui să se schimbe dintr-odata, atât de mult.
Pentru această persoană viaţa a devenit o povară, considerând-o o pedeapsă, nu un dar.De când a început gimnaziul, ceva s-a schimbat în el, a devenit alt om. Mereu avea câte o problema, câte-un necaz. Problema era că el niciodată nu a ales să spuna cuiva, dar niciodată, mai ales părinţilor, rudelor sau prietenilor despre ce-l durea. Scriu asta pentru că îl cunosc şi merită asta. Este o persoana de încredere , retrasă, nu aşa comunicativă, sufletistă şi tolerantă. Când este vorba de persoane şi necaz, lasă totul şi încearcă să ajute cum poate. A fost crescut într-o familie modestă, de unde a putut trage unele concluzii şi a putut învăţa ce e respectul şi bunul simt, ceea ce constituie cei 7 ani de acasă.
Dar cu toate că e cu totul diferit de ceilalţi, tot el are probleme... Nu mai înţelege care este rostul vieţii, cum ar trebui să reacţioneze...
De ceva timp nu mai comunică liber, se ascunde, iar nimeni nu-l înţelege ...
-Of, totul începe să devină altfel, ori eu am fost copleşit şi plin de bucuriile pe care niciodată nu încetam să le am. De fiecare dată când ceva nu merge cum sper eu încep să plang si să spun ,, Doamne, de ce? Ce am făcut...?''. S-ar putea ca părinţii mei să-mi fi dat o prea mare responsabilitate pentru umerii şi varsta mea. Dar, cine nu ar accepta o astfel de responsabilitate în schimbul respectului oferit de oameni...Acum nu mă mai cunosc, nu mai sunt cel de ieri, nu mai sunt copilul care întotdeauna zâmbea, râdea, se juca, iar la fiecare lovitură începea să vină şi să o spună. Problema lor e că nu şi-au dat seama... nu pot şi nu pot...să mă abordeze corect. Eu nu am problema celorlalţi care sunt frământaţi de fiecare întrebare legata de,, Of, de ce nu mă iubeşte... Of, de ce nu mă place...''. Problema mea e că mă simt abandonat în lumea asta care, deşi e mică mie îmi pare a fi o infinitate de alegeri, prostii, bucurii, oameni, răutate, bunătate, cadouri...principii. Dar să le luăm pe rând...
Am ajuns atât de departe. În clasa a VI-a eram un elev conştiincios, deştept şi timid. Profesorii mă lăudau întotdeauna pentru răspunsurile corecte care le dădeam, modul meu de a gândi, dar mă şi atenţionau atunci când nu eram atent. De ceva timp m-am schimbat, tristeţea m-a copleşit cred eu din cauza problemeor de acasă...a colegilor...probleme cu banii , cu părinţii care nu-mi dau nici un pic de linişte...ce este în jurul meu, prietenii, răutate... tensiune...Tot ce ştiu, e muzica, care mă calmeaza şi-mi arată un alt mod de a trăi. Nu am niciun prieten care sa mă înţeleagă, să mă pot baza, să-mi pot spune ofurile, bucuriile, plăcerile, tristeţile sau fanteziile. Probabil că astă ogoire e un prim capitol din ce va începe. Toţi cu care comunic, cu care încerc s-o fac, parcă se uită prin mine vorbind cu altcineva...
Inainte parca nu era asa . Acum lumea ma considera un netot , un las , un idiot... ori nu am putut observa printre praful care e posibil sa se fi asternut fix pe ochii mei ... sau a acelui ceva ...
Incerc sa caut perfectiunea din mine , sa fiu mai bun mai bun mai bun... insa nimic nu poate fi perfect... Problema e ca acum , la orice jignire , tristete , privare de drepturi , pic in genunchi si incep a plange greu , blestemandu-ma intr-un fel diferit ... Incepuse sa-mi fie teama de mine insumi , insa m-am saturat ca lumea sa-mi spuna << idiotule , prostule , nu poti face nimic , m-am inselat in privinta ta ... >> la orice mica greseala care pare a fi pentru ei o explozie nucleara...
Atunci cand profesorii ma cheama si ma intreaba << Ce s-a intamplat cu tine de ai decazut asta ? >> ma gandesc in sinea mea << Iata ca unii oameni cred si stiu cine sunt eu ... >> . Viata e grea si nu ma astept la prea multe , dar nici chiar atatea jigniri si tristeti ... Din cate stiu eu viata e facuta din lucruri mici ... orice sarut , orice gand bun , orice imbratisare , ori veselie , constituie o perioada buna ... In viata niciodata nu vor conta cu adevarat banii ci doar cu cine stai alaturi , de ce esti capabil si daca esti si vei fi vreodata capabil sa iubesti cu adevarat . Mi-as dora ca lumea sa nu mai fie atat de rea si de egoista , sa se poata comunica , sa se poata ajuta , iar la orice mica greseala sa nu mai fie atata caz ... As vrea sa stiu si sa vad ca lumea a reusit in sfarsit sa invete sa respecte si sa aprecieze un ajutor si o vorba buna , iar atunci cand au ocazia sa dea in schimb ... oricat . Totii oamenii se cred destepti liberi, insa nu au aflat decat 2% din misterele si nestiutele vietii ... Inca nu s-a demonstrat clar ca omul moare cu adevarat...Pentru tot ce nu e bine in mine , dau vina pe viata mea , pe mine insumi pentru ce fac si ce nu fac ... Probabil ca nu trebuie sa ma gandesc si sa fac asta , si poate ca trebuia sa mai ma bucur un timp de ce lumea nu-mi poate lua : Copilaria ... De cand invatatii au incercat sa raspunda la intrebarile care-i macina pe oameni , ceva s-a schimbat...a devenit mai complicat ... iar eu poate ca nu trebuie si nu va trebui sa stiu asta . Lumea nu stie nimic , toti cred ca ce-au aflat pana acum ... e totul..dar nu e . Poate ca am tinut prea mult in mine pentru ceea ce vad ce simt si ce ma doare . Poate ca e timpul sa spun ... sa dau afara . M-am gandit ca poate ar trebui sa spun cuiva dar ... oare e bine ca simt asta de acum ? oare e bine ca ma simt tulburat cu chestii pe care unii oameni le considera insignifiante ? E normal sa ma simt inchis abandonat in lumea asta , care e construita...----

Astept sa-mi cada-o stea pe piept , sa se topeasca-n mine ,
Eu sa nu mai astept , sa dau curs lucrurilor ,
Totodata , in fine ...

Acesta este doar un colt din lumea mea . Sper doar ca in curand ceva sa se schimbe , sa uit ... candva totul , sa ma uit la ce e bun , tot ce se poate '' manca '' , sa iau modele pozitive si sa culeg tot ce ma poate ajuta , iar eu sa ma simt in sfarsit bine .

buna Bogdanel..

nu stiam ca scrii asa de bine, si sa stii ca nu e bataie de joc cum crezi tu mereu
stii la orele de informatica, atunci cand primeam eu mesaje private?
atunci cand credeai ca toata lumea ar rade de tine daca ti-ai spune off.ul in cateva randuri frumos asezate..
nu am crezut niciodata, sau nu am vazut cat de talentat poti fi..
totul este perfect in aceasta creatie..
ai descriere sentimentala(cea pe care o ador), titlul se potriveste de minune cu continul..
mai pe scurt se potriveste cu ceea ce caut eu la un fic..ceva care sa ma puna pe ganduri, sa levitez asupra situatiei..
astept cu mare nerabdare continuarea..sa stii ca eu sunt alaturi de tine
sper sa ma anunti de un potential next
Crisulici te pupaceste dulce

Subiect: Re: Dry me out! Lun 04 Feb 2013, 17:58

Hello <3
O poezie destul de simpatica. E prima creatie a ta pe care o citesc, si-mi place destul de mult. Doar ca ma deranjeaza al doilea vers "La tine numai ma gandesc" - Probabil era vorba de o inversiune care nu suna prea bine, deci "Numai la tine ma gandesc", din perspectiva mea, asa suna mult mai bine si pare si mai corect. In schimb, daca o luam asa cum ai scris-o tu, se poate intelege ca "La tine nu ma mai gandesc", ori tu chiar asta vroiai sa zici, dar avand in vedere ca in prima strofa este vorba de un baiat - presupun - caruia ii este dor de ex iubita lui, cred ca e valabila prima varianta, in care se gandeste doar la ea. Mno, astept sa ma lamuresti si sper sa nu te fi suparat aceasta remarca -.-"
In rest este ok. Sper sa ne aduci curand si alte poezii <3
Uitasem complet =]] Dupa fiecare semn de punctuatie se lasa space, nu inainte. Am observat ca ai aceasta greseala, uneori ai lasat space si inainte si dupa :)

Fasole xD

Subiect: Re: Dry me out! Lun 04 Feb 2013, 19:33

Hello <3
Esti unul dintre baietii norocosi, pentru ca nu toti au talentul tau, sau, cel putin, nu multi stiu sa-l foloseasca.
Revenind la acest prim capitol, care este destul de promitator. Am inteles tot ce-ai scris in ciuda parerii pe care ai lasat-o la inceputul acestei povesti. Asa cum ti-am zis si la singura ta poezie postata, dupa fiecare semn de punctuatie se lasa space. Atunci cand citezi o persoana cu siguranta nu-i pui vorbele intre >> si <<, ci intre ghilimele. Atat am de criticat, estetica. Asa cum a spus si Crisulinuu.Coca-Cola, descrierea sentimentala este foarte frumoasa ^.^
Sa stii ca subiectele pe care le-ai deschis tu se pot fuzioana doar de un moderator sau un administrator al forumului, in niciun caz de tine sau de alti membrii. Astfel ca, daca vrei sa-ti unesti toate subiectele, trebuie sa contactezi un mod' sau admin'. Dar daca fiecare subiect contine o idee pe care o vei extinde in mai multe capitole, mai bine nu le-ai fuziona, pentru ca e mai ok sa fie fiecare poveste in subiectul ei, ca sa nu ne amestecam in capitole, confundandu-le.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol <3

Fasole xD

Subiect: Re: Dry me out! Mier 06 Feb 2013, 14:51

Buna. Revin dupa un timp de răgaz cu un alt capitol ( probabil si ultimul [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] ).

Chapter II

Răzbunare amară

Totul...se intoarce de unde a inceput . Nu ... chiar ma gandesc daca ceva se intampla intentionat... Persoana pe care o consideram cel mai bun prieten al meu mi-a facut-o din nou . Nu pot sa ma gandesc cum poate fi asa si oare chiar eu ... de ce l-am considerat asa de mult pentru mine . Greseala mea a fost ca ne-am certat , dintr-un motiv... umil , iar el de la o cearta porneste un intreg '' batalion '' de intrigi , cautandu-mi orice greseala si umilindu-ma in fata celorlalti... Nu mi se pare corect , toti facem greseli , iar nimeni nu ni le numara . Ar fi chiar penibil si umilitor sa fii atentionat la orice faci . In mare parte vina imi este mie.
Abia scapasem de problemele familiale si scolare , acum ma intorc la altele . Poate ca ele par doar cat o furnica , dar ma afecteaza chiar foarte mult. Poate ca si eu am profitat uneori , dar el chiar ma folosea uneori ca pe un servitor . Ok , asta nu mai conteaza.
Inca odata si-a dat arama pe fata , iar de data asta nu-mi mai deschid sufletul sa-l iert. Viata si sufletul meu nu sunt obiecte rigide de care toti sa se loveasca intentionat si sa le foloseasca drept mijloc de distractie. Poate ca din vina caracterului meu tolerant lumea incepe sa te ia in bataie de joc ; poate ca e timpul sa ma schimb... dar pana atunci astept sa ii confirm ca totul s-a dus.
Nu pot sa cred ca inca ceva din mine s-a desprins... Singurele lucruri care le mai am sunt parintii . Sper ca inca odata totul sa ia o alta linie... una mai dreapta .

Acesta a fost un alt capitol ... cam scurt , dar ... asta s-a intamplat si m-a inspirat sa scriu . In momentul de fata mai am un capitol , care este cam scurt de asemenea . Sper ca acesta v-a placut si voi reveni cu altul . [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Subiect: Re: Dry me out! Mier 06 Feb 2013, 16:42

Hello <3
Mno ... spune-mi daca-ti place cum suna "eu am profitat uneori , dar el chiar ma folosea uneori". Parca nu se aude asa bine, nu? E o repetitie deranjanta, facuta din neatentie, nu-i mare caz, dar fii mai atent. Am observat ca ai un exces de puncte de suspensie, care marcheaza intreruperea vorbirii, ori tu n-ai nevoie de asa ceva, avand in vedere ca dupa aceste semne de punctuatie continui propozitia. Deci, nu le folosesti corect. Un cuvant pe care l-ai repetat de vreo 3-4 ori este "umil". Si apoi ma simt putin vinovata, deoarece eu iti numar greselile and i feel like villain x.x I hope that you don't hate me -.-" In rest, exprimarea este ok.

Fasole xD

Subiect: Re: Dry me out! Joi 07 Feb 2013, 19:31

Salutare . Revin cu un alt capitol din micile mele povestioare si experiente de viata . Sper sa va placa . [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

CHAPTER III

Ultimul gand ...

Of Doamne ! Cum s-a putut intampla asta ? Nu-mi vine sa cred !!! Acesta era singurul lucru la care nu ma gandeam ca se va putea intampla. Singurul meu sprijin din viata s-a dus . Persoana cea mai draga mie s-a stins . O iubeam mai mult ca pe mama mea .... insa nu era nici macar o ruda . Era persoana care m-a invatat cum sa traiesc , sa ascult sa uit sa ma uit in jur si sa culeg florile care chiar ma vor ajuta . Numele ei era Rodica . Era o femeie destul de in varsta , dar asta nu conta pentru mine . Era persoana care-mi facea toate poftele dar care era si exigenta in acelasi timp cu mine si-mi arata unde-am gresit si cum e corect . Imi dau seama cu greu ca acum chiar sunt pe cont propriu ... Ce ar trebui sa fac ? Sa uit ? Sa mor ? Sa continui ? Doamne... da-mi putere sa aleg...sa continui . A venit timpul cand totul s-a incheiat , cand trec la o alta perioada din viata , cand trebuie sa suport totul , sa ma gandesc de multe multe ori inainte sa fac ceva . Totul ma schimba , nu pot sa fac diferenta intre rau si bine . Oare tot ce s-a intamplat pana acum facea parte din antrenamentul pentru noua mea '' sfera '' ? Nu... parca e prea mult . Insa bunica mea mi-a spus ca intotdeauna va trebui sa fiu atent si sa nu dau niciodata inapoi , indiferent de ce ma loveste , sa ma apar sa atac si eu cand am ocazia si sa dau de inteles ca nu sunt chiar asa de vulnerabil . Bine...asta am inteles-o , dar ce inseamna sa fac ? Unde sa ma duc ? Cui sa cer ajutorul ? Hmm...daca ea era in locul meu ce ar face ? Nu pot sa ... nu-mi va raspunde , insa sigur imi voi da seama care e urmatoarea miscare . O s-o iau ca pe un alt exercitiu al urmatorului pas din viata mea . Va trebui sa incep sa ma gandesc bine . Pai , in primul rand ar trebui sa nu mai fiu asa sensibil la orice , sa lucrez din greu si sa incep sa-mi scriu amintirile si imaginile frumoase . Imi amintesc cand ea imi spunea ca viata este ca o scanteie ; cand scanteia se va stinge inseamna ca ceva s-a terminat iar alt lucru , mai bun , mai frumos , mai util e pe cale sa inceapa . Oare de ce m-a ales chiar pe mine destinul sa port aceasta scanteie si sa astept pana o sursa o va '' trezi '' ? Nu voi mai sta pe ganduri voi face ce stiu mai bine si voi invata cum sa traiesc cu lovituri mai multe si vindecari si alinari mai putine .

Subiect: Re: Dry me out! Vin 08 Feb 2013, 17:16

Hello <3
Experiente de viata, zici? Atunci inseamna ca doamna Rodica nu mai este printre noi, iar tu te simti atat de singur, parasit. Nu am certitudinea ca intamplarea este suta la suta reala si de aceea ma opresc aici.
Te voi atentiona pana cand vei face asa cum zic, asa cum e corect: Dupa fiecare semn de punctuatie se lasa space. Capitolul acesta este foarte trist, normal, ce poate fii mai trist decat moartea? Nimic, cred. Aceasta creatie are o profunzime a ei si sper ca vei continua sa postezi asemenea capodopere ^.^

Fasole xD

Subiect: Re: Dry me out! Sam 09 Feb 2013, 19:32

A doua! Nu miscati!
Fasolica, te mananc fiarta! (D) Cum indraznesti sa imi iei placerea de a fii prima?!...
Oricum, Bogdan, aici m-ai atins la inima. Am inceput sa plang la creeatia aceasta ( desigur, frate-miu mi-a tras cu oala in cap). E foarte frumos si talentul tau ... ma dau cu capul de pereti. happy

In veci nu o sa fiu atat de buna ca tine la scris. Ador felul tau de a nara, mai ales ca spui toate aceste lucruri care sunt reale.
Um... cineva...(D) Te mananc cu vanilie daca nu gasim o zi in care sa vorbim! Esti tipul de baiat cu inima ( nu ca alte "imitatii" de ingeri).
Well... nu am cuvinte. Spor la scris si multa inspiratie+ toate cele bune! kiss

Subiect: Re: Dry me out! Mar 12 Feb 2013, 18:08

Buna, Bogdan!

Imi plac foarte mult creatiile tale, sunt deosebite si interesante. Esti genial! Din cate am inteles, povestea cu doamna Rodica este reala, asa ca imi pare sincer rau pentru pierderea suferita!

Nu stiu cati baieti pot face ce faci tu, dar ai un talent exceptional. Te-ai gandit vreodata sa te apuci de un fic? Ar trebui.
Paii, sper ca vei aduce cat mai repede inca o creatie cum numai tu sti sa faci. Te-am pupat!

Subiect: Re: Dry me out! Vin 01 Mar 2013, 14:52

A divine feeling

Your eyes are rising and climbing,
Your eyes are showing ...
That you love me...OH REALLY !
My face...isn't worried about...YOU !

Why Why Why ?
Now, I can't say goodbye!
I feel like in rain,
You hugs are killing my pain...

The hands are looking here and there.
About you, I still don't care!
But, when you touch my cheeks,
I can feel the fix!

Why Why Why ?!
Now, I can't say goodbye!
I feel like in rain,
Your hugs are killing my pain ...

Your lips are so tough and red,
Now, I'm not still so cared...
When your lips touch my lips,
Your presence can be felt like many trips!

Why Why Why ?!
Now, I can't say goodbye!
I feel like in rain,
Your hugs are killing my pain !

Subiect: Re: Dry me out! Sam 20 Apr 2013, 13:13

CHAPTER IV
Dandu-i mortii moartea

Inchid ochii;este o ora destul de tarzie mai ales pentru o persoana ca mine.De-ndata ce miscarile lente ale pleoapelor se opresc mii de ganduri imi inabuse mintea, rand pe rand, ca un vant de vara.Imi plang singuratatea dorul, persoanei materne, care, din cauza mea a plecat... departe.Imi amintesc cu drag dar si cu suspin momentele cand ii ceream ajutorul pentru orice problema, nevoie, banalitate, iar ea, ca orice mama, se agita in toate partile sa ma vada fericit.Odata cu amintirile care clocoteau in mine o lacrima imi brazda obrazul pana se stinge.Nu mai suportam gandul ca e vina mea;remuscarile isi faceau din ce in ce mai simtita prezenta iar eu eram vinovat.Ma arunc dintr-o data jos si iau toata camera la mana pentru a gasi lucruri ramase de la acea femeie.Incep sa sparg si sa trantesc pana ajung la albumul familiei.Mai erau cateva poze marunte printre care,doar 2 in care aparea si mama.Poza era numerotata cu numarul 7, dar numai aceea...
Dintr-odata, un gand sceptic si rapid imi trecu prin fata ochilor.Inainte sa plece imi lasase un bilet,care la nevoie,il puteam citi;acum,zic eu,e nevoie.
''Dragul meu fiu,stii deja scopul acestui bilet asa ca nu mai are rost sa-ti spun.Cand vei avea vreo problema sau necesitate,il vei ruga pe gradinarul strazii,Bondo sa te ajute.Nu-ti face griji,stie totul.Daca vreodata vei gasi numarul sau locuinta mea,nu incerca sa ma suni.Mama te iubeste!''
Era clar ca ceva era in neregula.Era pregatita,dar nu numai ea,se pare.Ramas pe ganduri,plec spre bucatarie pentru a-mi pregati ceva de mancare.Pe frigider era un bilet cu numarul 3 si litera a.Eu ma gandesc ca e ziua de nastere a surorii mele Andreea...Dupa ce termin de mancat, imi aduc aminte ca mai vazusem si alte numere.,, O fi vreo informatie legata de mama ?'', ma gandesc eu. Pe de-o parte, mi se striga sa nu ma risc a o face iar pe celalalta parte sa da. Legatura materna si dorinta bine-nteles ca erau cu da-ul.Cu mainile tremurande iau telefonul si incep sa formez un numar dupa cum imi spune mintea.Primul nu raspundea,era clar ca am gresit ceva,daca este cum spun eu.Incerc altfel.De cum suna telefonul o voce calma si calda raspunde.
-Alo,buna seara!
-Mama...!
-Cine-i acolo?Fiule?!
Fara sa vreau incepusem sa plang...
-De ce plangi fiule?Esti suparat pe mama ta?
-Mama...mi-a fost dor de tine!
-Si mie, fii sigur.Dar cum de-ai gasit numarul meu?
-Nu mi-a fost asa de greu.Stiai ca se va intampla asta si totusi te-ai pregatit.
-Nu voiam ca tu vreodata sa suferi din cauza mea!
-Mama ce faci...Esti...
Discutia a mai continuat vreo 10 minute pana cand, eu fara sa ma gandesc am intrebat-o unde este.In momentul acela conversatia s-a intrerupt.Punand cu grija telefonul pe masa ma indrept din nou, cu lacrimi in ochi catre albumul foto.Le priveam cu admiratie si le atingeam ca pe un lucru nou.Mare mi-a fost mirarea cand le-am intors;imi amintisem de un loc pe care ea-l placea extrem de tare,unde ea fusese o data,iar acel loc era pe doua dintre poze.In mintea mea ma gandeam ,, aici o fi mama?''.Dupa 5 minute de calm si admirare catre poze ma intorc spre pat.Aveam in gand ca maine sa renunt la scoala si sa urmaresc adresa de pe spatele fotografiei.
De dimineata, obosit, dorinta se cam scurge, dar, discutia de asta-seara m-a facut sa mi-o doresc mai mult ca niciodata.Dupa 2 ore de pregatire, pana sa aflu adresa completa, m-am hotarat sa plec spre a o intalni.
Jumatatea de drum pe care-am parcurs-o imi era cunoscuta dar, in acel moment nu constientizam.Pana sa ajung am intrebat o gramada de oameni care-ar fi calea, insa nimeni nu a stiut sa-mi raspunda.O iau drept inainte si ajung intr-un cartier diferit,ingrijit si cu oameni inchisi.Nimeni nu vorbea, nu striga, nu se ajuta;toti pareau a fi pe cont propriu.Obosit de drum si ars de soare,ma opresc pentru un popas.Mica harta imi arata ca sunt unde trebuie, dar nu vedeam nimic.Incercam sa ma orientez insa nu vedeam nimic.Suparat , hotarasc sa ma intorc acasa. Dintr-odata un stol de pasari se auzeau croncanind de sus.Cand privesc,un curcubeu,artificial,care era lung de tot.,,Stai,imi amintesc perfect locul aceasta!Este ,,Manastirea Goala'', locul unde mama obisnuia sa vina sa se roage.''
Cu zambetul pe buze si mandru ca am reusit sa gasesc locul alerg inspre directia curcubeului.Ajuns acolo,ma opresc spre a o privi de la distanta.Era o cladire mareata cu 2 turle si loc inchinat celor saraci.,,Mama trebuie sa fie aici'',imi spuneam eu.Mai multi oameni intrau inauntru.Nu indrazneam sa ma apropii...Deodata, spre sfarsitul randului de oameni apare o entitate cunoscuta,zvelta,sublima.Era mama!
-Mama,Mama!-strigam eu cu disperare.
Femeia isi intoarse capul si muta de uimire ramase incremenita.Eu ii faceam cu mana iar ea,usor, se apropia de mine.Cand a ajuns in fata portii, eram mirat, nu se schimbase niciodata in acesti ani, cat a stat departe de mine.Voiam sa merg s-o imbratisez insa nu stiam ce sa fac. Mama-mi facea semn sa astept iar eu, in culmea extazului nu mai puteam sa stau locului.Mama, de-ndata ce a primit acordul de a iesi, s-a indreptat spre mine. O masina uriasa, care avea viteza nu s-a ,, asigurat'' ca era loc destinat pietonilor.Mama,fiind acolo,nu a mai putut face nimic si a fost lovita.Cetatenii,se opresc mirati,unii cu lacrimi in ochi.O stiau pe mama,era femeia care i-a slujit timp de 6 ani.Eu,cu lacrimi in ochi...privesc de la distanta si ma rostogoleam urland. Deodata, o vad pe mama ca vine inaintea mea si ma ia in brate, cu zambetul pe buze.O iau si eu in brate, tot cu un zambet nedefinit.Aceasta ma ia de mana si ma duce inainte...
La radioul unui magazin...,,Accident tragic pe strada x, o persoana a fost lovita mortal chiar pe trecerea de pietoni. Soferul era beat si, fara sa se uite ca era trecere de pietoni si mai important,ca o persoana era acolo,a lovit-o in plin.Persoana ucisa era un tanar de 15 ani care, din surse, mergea spre a se inchina la ,, Manastirea Goala,,. Acesta a lasat in urma o mama indurerata...Se pare ca ... ''

Acest capitol a fost inspirat de la televizor si de relatia mea de acasa. Imi pare rau pentru semnele de punctuatie, dar nu a fost corectata.Acesta a fost penultimul capitol.

Subiect: Re: Dry me out! Sam 20 Apr 2013, 17:33

PRIMA!
Asa... revenind! ^^ Ai reusit sa ma bagi in sperieti si sa plang. Este o intamplare cam dureroasa si trista, insa ai descris bine si a esit totut foarte frumos. Mi-a placut foarte mult! (D)

I love it! Deci totul a decurs foarte bine si nici nu am vazut greseli de tastare\ortografie. In concluzie, pui urmatorul capitol+eu=> ma anunti!
te pup! Spor in continuare! kiss

Buna Bogdaan ! :*
De abia acum ti-am descoperit creatiile si nu am cuvinte... Sunt absolut superbe <333
Sper sa mai postezi destul de curand poezii si daca vrei sa ma anunti ^^ Chiar vreau sa citesc in continuare in love

Ai un talent nemaintalnit de mine, pana acum :)
Cam atat am avut de spus ... Iti urez mult, mult succes ! :***

Kiss ^^

De acum în colo aș vrea să mă anunți, deoarece nu știu exact când postezi următoarea creație. Asta dacă nu-i prea mare deranjul ^.^
Mi-a plăcut foarte mult ultima lucrare. Așa cum am mai zis, ai o descriere palpabilă, ușoară; o acțiune care se scurge încet, care nu e grăbită. Cu dialogul cred că am o problemă, deoarece câteva din replicile acelea seci, puteau fi înlocuite foarte bine cu o descriere adecvată. Am observat câteva puncte mâncate. Recitește și-ți dai seama unde există acel gol.
Eu una am o mare decepție față de baieți, de partea masculină în general, dar tu nu faci parte din cei care mă dezamăgesc. Ești un băiat care se afirmă prin simplitate și prin ceva mai mult creier :)) Însă, nu vreau să crezi că ești perfect, deoarece mai ai mult de învățat într-ale literaturii. Ah da, era să uit =]] După fiecare semn de punctuație se lasă space! Vrei să mă asculți măcar o dată și să faci așa cum zice această regulă? Dându-ți câteva sfaturi nu cred că te ajut să evoluezi, deoarece trebuie multă știința în spate.
Sper că o să postezi cât de curând următoarea capodoperă :) Auf Wiedersehen.

CHAPTER V
Dorinţă, speranţă, atingere. Amintiri din lumea neagră.

Pawn! O lovitură puternică a fost de ajuns pentru a fisura totul. Totul părea a fi doar o festă a minţii mele, dar din moment ce stăteam întins, uitându-mă inconştient în sus, sigur a fost ceva...
-Oh Doamne, ce am păţit? Mă doare tot corpul... Mamă ? Mamă !
De cum m-am ridicat din urma lăsată jos, am observat că nu mai eram în niciunul din locurile pe care le cunoşteam. În faţă vedeam doar nisip, ca şi când totul era un deşert dar uitându-mă şi observând peisajul, nu exista căldură, cer nori, frig... Tot ce se vedea era doar nisipul, fără forme iar foarte departe, în faţă, o dâră verde de lumină.
Din moment ce nu puteam sta şi ,,admira'' locul unde am zăcut, am mers înainte. De la primul picior pus în faţă am simţit o moarte iute şi dureroasă. Tot ce simţeam pe mine mă durea şi mă înţepa. Nu puteam opri una că apărea alta. Nu puteam să continui în aşa mod aşa că am luat o pauză aşezându-mă la loc. De-ndată ce m-am aşezat, mi-am cercetat locurile sensibile durerii. Mare mi-a fost mirarea când, ridicând tricoul, am văzut că nu aveam nimic, hainele stăteau fixe.
Mi-am pus hainele din nou pe mine şi gândul că voi muri niciunde aici îmi pipăia mintea.
-Nu, nu pleca! Aşteaptă, sunt aici! Nu plecaaa!
În zare, în acea mică dâră de culoare verde părea că o siluetă se miscă necontenit dar cu cât eu stăteam mai mult pe loc se îndepărta. Încercam să continui să merg dar, ceea ce nu aveam şi nu exista de fapt, nu mă lăsa să continui.
Chiar înainte să revin la vechea poziţie pe care o aveam pe nisip, o voce îndepărtată dar calmă se apropia.
-Nu renunţa! Ştiu că vei reuşi! Doar continuă să vezi realitatea şi mergi înainte! Lasă-ţi corpul să respire şi să lucreze! Trebuie să...
-Cine eşti ? Nu pleca... Nu...
Se pare că vocea dispăruse înainte să termine. Părea una destul de cunoscută, însă, în starea în care mă aflam, abia puteam să-nţeleg care mi-e scopul şi ce mi s-a dictat!
Am încercat să fac cum am auzit. Nu mi-am mişcat capul din poziţia aceea, am luat mâna de pe aşa zis-ul piept şi m-am întins înainte.
-Doamne, cum s-a întamplat asta...Eu... nu-mi vine să cred ce se întâmplă...
Am început să merg târându-mă pe jos iar durerile abia se simţeau. Mergeam mergeam şi mergeam dar imaginea colorată din infinitul capodoperei de nisip părea că se depărta odată cu mine. Uitându-mă înapoi, am văzut aceeaşi dâră verde ca cea din faţa numai că era la numai doi paşi. Am încercat să mă apropii de cea din spate, dar a dispărut.
Nu aveam ce face, tot ce mai vedea diferit era punctul verde din faţă, însă nu mai puteam. Am mers înainte până la extenuare. Asta însemna 20 minute iar imaginea era intactă. Durerile începeau din nou să apară însă nu voiam să mă las din nou dominat! Sete îmi era, foame îmi era, singur eram, dar ce aveam de făcut? Parcă îmi era lăsat să sfârşesc aici de parcă nu a fost destul ce-a fost pân-acum. Ca un fel de confesiune, am ales să mă aşez jos şi să vorbesc cu sine. După mica discuţie, am încercat să pun capul jos dar o imagine mirifică mi-a atins ochii. O fântână arteziană şi câteva coşuri cu mâncare zăceau în faţă, distantă de câţiva paşi. Văzându-le m-am bucurat că mi se dădea o şansă dar, dacă dispăreau şi acestea...?
Fără să risc, am intins mâna şi, cu un deget am întins nisipul din faţă. Încă nu se depărtaseră aşa că am încercat să merg înainte. Mare noroc că încă-s acolo! Deşi văzusem că nu s-a întâmplat nimic nu eram pregătit să risc totul aşa că am mers strict şi sigur înainte. Chiar când am ajuns în faţă şi m-am ridicat spre a le privi, au trecut prin mine, ducându-se-n locul din care am pornit eu. Fără să mai mă obosesc şi deşi dezamăgit de gândurile mele, am renunţat la a mai investiga şi am mers înainte. Dintr-odată, imaginea verde s-a apropiat, spre mine. Acum eram capabil să-mi dau seama ce era. Încă se mai apropia şi, acum, fiind cel mai aproape de până acum, am profitat şi am sărit de parcă eram pe cale să-mi dau sufletul în ultima secundă. Doamne, reuşisem! Eram acolo, cu o mână prins de scoarţa unui copac, cu una pe sol iar cu picioarele pe nisip. Încă eram puţin ameţit de la tot ce s-a întamplat şi ce va urma. M-am ridicat încet şi am observat că mişcarea nevinovată a acestei animaţii desprinsă parcă dintr-o regizare s-a oprit. Uitându-mă înainte, vedeam ceva diferit şi mai încurajator decât marele deşert; era o comunitate a copacilor care, parcă toţi erau situaţi la aceeaşi distanţă. În afară de priveliştea mirifică, vedeam şi apă şi reuşisem să realizez că silueta care dădea din mână fără oprire era doar o pancardă făcută cu o anumită formă. Ştiam în acel moment că eram singura formă de viaţă din acea zonă. Mă îndrebam cum de acea pancardă reuşea să-şi mişte componenta dacă nu avea aer sau vreun mecanism...
Fără să mai rămân pe loc m-am uitat înainte. În faţă părea a fi infinitul pădurii, la stânga era un alt deşert iar la dreapta părea a fi o şosea din vremurile noastre. Nu puteam să aleg să merg prin pădure şi să mă rătăcesc şi nici să visez în deşert aşa că am ales să merg pe acea şosea. Ieşirea din pădure către şosea părea la fel ca şi cum aş fi coborât nişte scări. Doream cu orice preţ să termin acest miraj, aşa că m-am întors să beau apă să pot continua. Singura sursă de apă erau micile bălţi ale pădurii care nu aveau o sursă personală,ploaia. Bând apa mă simţeam revigorat la maxim iar aceasta părea mai curată decât cea de la izvor. Ei bine, m-am întors înapoi pe şosea. Înaintea mea, chiar pe mijlocul şoselei stăteau întinse, rând pe rând, o mulţime de pietricele, mici şi mari. Atingându-le şi studiindu-le mai atent am observat că fiecare avea ceva inscripţionat pe ea, ori o literă, ori o cifră dar cele mai multe, litere. Mergând şi citind fiecare pietricică am reuşit să dezvolt cuvântul ,, Aminteşte-ţi totul. '' În continuare, zăcea un alt şir de pietre, de data aceasta mai mari. Pe ele erau inscripţionate mai multe imagini. Prima avea un pat de spital, într-un salon, o alta avea o canapea şi-n spatele canapelei un şemineu. Ei bine, acest tip de pietre erau foarte puţine iar imaginile nu erau aşa de clare. Am continuat să merg citind alte şiruri pe care scria lucruri mai mărunte precum ,,iubeşte '' sau ,, bea apă'' . La început nu mi-am dat seama care era scopul lor dar mergând am realizat.
La sfârşitul şoselei era o tabliţă iar în continuare nimic, negru. Nu am ştiut în acel moment ce trebuia să mai fac şi, supărat şi obosit m-am aşezat, rezemându-mă de tăblită. În acel moment mi-am dus mâinile pline de nisip şi am început să vărs lacrimi amare. Fiecare lacrimă care cădea avea câte-o imagine în ea iar când atingea solul se năruia.
-Asta trebuie să fac acum! Tot ceea ce trebuia să fac de la început, iar acest drum numai asta a încercat să-mi arate! E timpul să-mi iau viaţa de la capăt într-un singur moment şi s-o pun în ordine.
Bucuros de ceea ce am reuşit să-mi dau seama, am adunat toate, dar toate pietrele şi le-am pus în faţa tăbliţei. Toate erau pline de nisip. La început credeam că trebuie să le conturez o formă, un scop. Am reuşit să le găsesc totuşi aproape fiecărei pietre dar ultimele, nu formau niciun cuvânt cu sens. În acel moment le-am luat în mână, le-am întins şi le-am suflat zdravăn de nisip. Pietrele au picat jos dar nisipul a refăcut partea scrijelită a tăbliţei care însemna ceva. Mesajul complet era : ,, Ziua ta : 8 decembrie 2011 '' . Atunci mi-am dat seama de ce nu am putut să le definesc o formă celorlalte. Acele pietre constituiau o amintire, o întamplare care nu s-a terminat, cea de acum. Atunci pietricele s-au schimbat între ele găsindu-şi absolut toate un cuvânt şi-o imagine a vieţii. Tot ce era în jur s-a spulberat iar eu am picat in întuneric.
------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------
-Fiule,Fiule? Doamne, trăieşti! Ce mă bucur să te văd!
-Mamă, mamă. Şi eu mă bucur să te văd. Unde am fost ? Ce s-a întamplat ?!
Atunci m-am trezit într-unul din saloanele unui spital, la moarte clinică. Asistentele şi doctorul şi-au scăpat dosarele jos fiind muţi de uimire că sunt treaz. Mama era cea mai puţin uimită, însă era cu lacrimi în ochi. Mi-am dat seama că tot ceea ce păţisem a fost o luptă pentru asta şi, cred eu, o câştigasem!
Doctorul s-a apropiat de mine, mi-a strâns mâna şi mi-a spus:
-Fiule, trebuie să fii mândru de tine! Eşti unul dintre puţinii oameni norocoşi! Foarte puţini termină şi reuşesc să învingă lupta, ca tine,acum!
Doctorul s-a întors spre mama mea şi i-a spus:
-Îl puteţi lua acasă dar înainte, semnaţi actele. Este ultima mea zi aici, îmi dau demisia! A scăpat de ce era mai rău. Aveţi data când să vă întoarceţi pentru analize.
Mama mi-a făcut semn să aştept, ducându-se să semneze actele. Eu m-am dat jos din pat şi am luat fişa medicală. Pe ea scria Fişă de deces- Salonul 5, Spitalul X! În momentul acela am realizat că a fost doar un vis însă a reprezentat decizia vieţii mele. Acum puteam simţii viaţa! Mama m-a luat de mână:
-Gata fiule, s-a terminat! Acum putem merge acasă! Mi-a fost dor de tine!
Aveam cancer, însă nu însemna că viaţa mea sigur se va opri acolo! Am reuşit! Am învins schimbarea!

+Apple- SFÂRŞIT

Hello :3
Mă bucur că în sfârșit ai postat mult așteptata capodoperă.
Pot spune cu sinceritate că am remarcat o evoluție. Ai avut mai multă descriere. O descriere cursivă, care curgea încet precum nisipul din clepsidră. Ai pus virgulele unde trebuia, însă, în loc să pui virgulă înaintea lui ”dar”, tu ai pus după, asta a fost singura greșeală care ține de punctuație. A treia linie de dialog, e de fapt descriere, deci ai pus o linie în plus. Ai lăsat și space așa cum ți-am spus. Mi-a plăcut foarte mult. Felicitări pentru evoluție ^.^ Chiar mă bucur că nu ai repetat aceleași greșeli. Ai avut un final măreț, care s-a potrivit cu titlul subiectului și al creației în sine. Tschus!